[pic] | COMISIA COMUNITĂŢILOR EUROPENE |

Bruxelles, 15.2.2008

COM(2008) 85 final

RAPORTUL COMISIEI

Al cincilea raport privind cetă ţenia Uniunii (1 mai 2004 – 30 iunie 2007)

[SEC(2008) 197]

RAPORTUL COMISIEI

Al cincilea raport privind cetăţenia Uniunii (1 mai 2004 – 30 iunie 2007)

INTRODUCERE

Din ce în ce mai mulţi cetăţeni europeni îşi efectuează studiile, se căsătoresc, locuiesc sau lucrează într-un stat membru din care nu sunt resortisanţi. La data de 1 ianuarie 2006, se numărau aproximativ 8,2 milioane de cetăţeni ai UE care îşi exercitau dreptul de a rezida în alt stat membru[1].

Rezultatele sondajului de opinie Eurobarometru Flash din 2007 privind statutul de cetăţean al Uniunii Europene[2] a evidenţiat faptul că europenii sunt pe deplin conştienţi de acest statut, însă ar dori să fie mai bine informaţi asupra drepturilor lor. Mai mult de trei sferturi din cetăţenii UE au luat cunoştinţă cu termenul „cetăţean al Uniunii Europene” şi sunt conştienţi de faptul că acest statut se dobândeşte în mod automat, în calitate de cetăţean al unui stat membru. 90% ştiu că sunt deopotrivă cetăţeni ai Uniunii şi resortisanţi ai unui stat membru.

Pe parcursul ultimilor 5 ani s-a putut remarca o ameliorare semnificativă a conştientizării generale a europenilor în ceea ce priveşte statutul lor de cetăţeni ai Uniunii. Comparativ cu anul 2002, în acest an aproximativ cu 8% mai mulţi europeni declară că sunt familiari cu noţiunea de „cetăţean al Uniunii” şi că sunt conştienţi de implicaţiile acesteia, în timp ce 15% din persoanele consultate ştiu că cetăţenia Uniunii se dobândeşte automat, cu condiţia de a fi resortisant al unui stat membru.

Cu toate acestea, mai puţin de o treime (31%) din persoanele consultate consideră că sunt „bine informate” asupra drepturilor lor în calitate de cetăţeni ai UE.

Cetăţenii se află în centrul politicilor Comisiei, care va continua să ofere informaţii cetăţenilor asupra drepturilor lor şi să se asigure că aceştia vor beneficia de fapt de astfel de libertăţi, oriunde în cadrul Uniunii.

Articolul 22 din Tratatul CE solicită Comisiei să transmită Parlamentului European, Consiliului şi Comitetului Economic şi Social European, o dată la trei ani, rapoarte privind aplicarea dispoziţiilor părţii doi a tratatului, care se referă la cetăţenia Uniunii. Prezentul raport evaluează aplicarea acestor dispoziţii în perioada 1 mai 2004 - 30 iunie 2007, prin prisma dezvoltării Uniunii şi ia în considerare necesitatea de a consolida drepturile conferite cetăţenilor Uniunii.

Raportul pune accentul pe principalele aspecte juridice ale drepturilor cetăţenilor, în special dreptul de a circula şi de a rezida în UE (articolul 18), dreptul de a vota şi de a candida în cadrul alegerilor europene şi municipale din statul membru de reşedinţă (articolul 19), dreptul la protecţie diplomatică şi consulară în ţări terţe (articolul 20), dreptul de a adresa petiţii Parlamentului European (PE) şi dreptul de a se adresa Mediatorului (articolul 21). De asemenea, înregistrează multe progrese în domenii strâns legate de cetăţenie, într-un sens mai larg, precum tratamentul egal indiferent de naţionalitate şi protecţia drepturilor fundamentale.

CETĂŢENIA UNIUNII

Probleme legate de dobândirea sau pierderea naţionalităţii

Tratatul CE prevede că fiecare persoană care deţine naţionalitatea unui stat membru va fi un cetăţean al Uniunii şi că cetăţenia Uniunii este complementară, neînlocuind-o pe cea naţională (articolul 17 alineatul (1)). Declaraţia nr. 2, anexată tratatului UE, stabileşte dacă o persoană are naţionalitatea unui stat membru, numai prin trimiterea la legislaţia privind naţionalitatea a statului membru în cauză, iar Curtea Europeană de Justiţie (CEJ) a confirmat faptul că dobândirea sau pierderea naţionalităţii este de competenţa statelor membre. Comisia a primit câteva plângeri, raporturi ale ONG-urilor, petiţii şi întrebări din partea PE privind unele probleme apărute în anumite state membre, referitoare la dobândirea sau pierderea naţionalităţii.

De exemplu, Comisia este la curent cu problemele legate de persoanele aparţinând minorităţii vorbitoare de limba rusă din Estonia şi Letonia , care sunt considerate ca „ nefiind cetăţeni ” şi cele legate de „ persoanele şterse ” din Slovenia . Un alt aspect luat în discuţie se referă la extinderea cetăţeniei şi la resortisanţii altor ţări , între altele, pe baza apartenenţei lor la o comunitate etnică.

Nu este de competenţa Comisiei să se ocupe de problema dobândirii sau pierderii naţionalităţii. Cu toate acestea, atunci când intră în atribuţiile sale, Comisia a contribuit la soluţionarea problemelor legate de acest aspect prin promovarea integrării şi prin utilizarea instrumentelor Comunităţii de care dispune, precum garantarea faptului că statele membre pun în aplicare cu stricteţe legislaţia CE împotriva discriminării.

Accesul la cetăţenia Uniunii

Cetăţenia Uniunii se dobândeşte odată cu obţinerea naţionalităţii unui stat membru. Fără a aduce atingere faptului că legislaţia naţională intră numai în competenţa statelor membre, Consiliul de la Tampere din 1999 a susţinut „ obiectivul de a acorda resortisanţilor ţărilor terţe care rezidă pe termen lung şi în mod legal posibilitatea de a obţine naţionalitatea statelor membre în care au reşedinţa ”.

În anul 2004, Consiliul a adoptat Principiile fundamentale comune privind integrarea , pentru a sprijini statele membre în formularea politicilor în materie de integrare[3]. Unul dintre aceste principii prevede că participarea imigranţilor la procesul democratic şi la formularea politicilor şi măsurilor în materie de integrare ajută la integrarea lor. În anul 2005, Comisia a adoptat „ O agendă comună pentru integrare ” care propune măsuri menite să pună în aplicare principiile fundamentale comune[4]. Aceasta a formulat propuneri precum elaborarea programelor de pregătire pentru cetăţenie şi de naturalizare, la nivel naţional, şi promovarea cercetării şi a dialogului pe tema identităţii şi a cetăţeniei, la nivelul UE. Cel de-al treilea raport anual privind migraţia şi integrarea[5] confirmă importanţa diferitelor forme de cetăţenie participativă în cadrul procesului de integrare a resortisanţilor ţărilor terţe.

Concluziile Consiliului privind consolidarea politicilor de integrare în UE prin promovarea unităţii în diversitate , adoptate în iunie 2007, invită statele membre, susţinute de Comisie, să analizeze şi să clarifice diferitele concepte de participare şi cetăţenie şi să împărtăşească experienţa lor în ceea ce priveşte regimurilor de naturalizare.

Promovarea cetăţeniei europene

Ar trebui să se insiste asupra necesităţii unei mai mari conştientizări a cetăţenilor în ceea ce priveşte cetăţenia europeană, beneficiile ei, precum şi drepturile şi obligaţiile pe care le implică, pentru ca aceştia să îşi dezvolte simţul unei identităţi europene şi să susţină din plin integrarea europeană. Iniţiative precum Programul de acţiune al Comunităţii pentru promovarea unei cetăţenii europene active[6] , care a fost pus în aplicare între 2004 şi 2006 şi „ Programul Europa pentru cetăţeni ”[7], pentru perioada 2007-2013, pun la dispoziţia Uniunii instrumente importante de promovare a unei cetăţenii europene active.

LIBERTATEA DE CIRCULAŢIE ŞI DREPTUL DE ŞEDERE

Raportul referitor la cele trei directive privind dreptul de şedere al cetăţenilor europeni inactivi din punct de vedere economic

În aprilie 2006, Comisia a adoptat cel de-al treilea raport[8] al său referitor la aplicarea celor trei directive[9] privind dreptul de şedere a cetăţenilor europeni care sunt studenţi, inactivi din punct de vedere economic sau pensionari, acoperind perioada cuprinsă între 2003 şi 2005.

Directiva 2004/38: consolidarea cetăţeniei

Cea mai importantă realizare din acest domeniu a fost reprezentată de intrarea în vigoare, la 30 aprilie 2006, a Directivei 2004/38 privind dreptul la liberă circulaţie şi şedere pe teritoriul statelor membre pentru cetăţenii Uniunii şi membrii familiilor acestora. Directiva:

- codifică într-un singur instrument corpusul legislativ şi bogata jurisprudenţă a CEJ şi creează un singur regim juridic în contextul cetăţeniei europene,

- facilitează exercitarea dreptului de şedere prin simplificarea condiţiilor şi a formalităţilor (de exemplu, prin abolirea sistemului de permise de şedere pentru cetăţenii Uniunii),

- consolidează drepturile membrilor familiei (de exemplu, prin extinderea dreptului de reîntregire a familiei pentru partenerii înregistraţi),

- creează un drept de şedere permanent şi necondiţionat, după cinci ani de şedere legală continuă în statul membru gazdă şi

- măreşte protecţia împotriva expulzării cetăţenilor europeni şi a membrilor lor de familie din motive politice, securitate şi sănătate publică.

Cetăţenii îşi vor putea exercita din plin drepturile lor consolidate dacă deţin toate informaţiile referitor la acestea. Un „ Ghid de folosire la adevăratul său potenţial al Directivei 2004/38/CE ” urmăreşte familiarizarea cetăţenilor europeni cu legislaţia, prin traducerea ei într-o limbă uşor de înţeles[10]. Mai mult de 16 000 de copii ale ghidului în 19 limbi au fost distribuite în toată UE.

Controlul punerii corecte în aplicare a directivei constituie o prioritate absolută a Comisiei[11]. În perioada iunie 2006 - februarie 2007, au fost lansate 19 proceduri de încălcare pentru necomunicarea măsurilor naţionale de punere în aplicare: în iunie 2007 au fost lansate 15 din acestea, din care 4 au fost transmise CEJ. În 2007 Comisia a lansat un studiu care să verifice conformitatea măsurilor de transpunere . Cu toate acestea, pe baza plângerilor individuale, a petiţiilor şi a întrebărilor adresate PE, au fost identificate deja anumite aspecte problematice privind aplicarea incorectă a directivei.

Membrii de familie care sunt resortisanţi ai ţărilor terţe întâmpină în continuare probleme, nu numai în ceea ce priveşte autorizaţia de intrare, dar şi eliberarea permiselor de şedere. Ei au dreptul de şedere împreună cu cetăţeni ai Uniunii numai pe baza legăturii lor de familie, însă anumite state membre le solicită să prezinte documente sau îi supun unor proceduri care nu sunt permise prin directivă. Comisia a făcut şi va face uz de puterile sale în conformitate cu articolul 226 CE, pentru a garanta respectarea directivei.

Multe din plângeri se referă la piedicile puse liberei circulaţii cu care s-au confruntat cetăţeni ai Uniunii care călătoresc în alt stat membru din cauza documentelor solicitate de autorităţile de frontieră şi operatorii de transport aerian . În iunie 2005 Comisia a invitat toate statele membre să se asigure că legislaţia şi practica naţională, inclusiv reglementările aplicate în cazul şi de către companiile aeriene, sunt în conformitate cu legislaţia CE. În urma intervenţiei Comisiei, nu au mai apărut alte plângeri în acest sector.

În cazul anumitor hotărâri [12], CEJ a reamintit faptul că dreptul de şedere pe teritoriul unui stat membru este acordat în mod direct tuturor cetăţenilor Uniunii prin articolul 18 CE şi a subliniat nevoia de a interpreta dreptul de liberă circulaţie prin prisma drepturilor fundamentale şi, în special, a dreptului de protecţie a vieţii de familie şi a principiului proporţionalităţii.

.

Măsuri tranzitorii în domeniul liberei circulaţii a lucrătorilor

Măsurile tranzitorii pentru o perioadă de cel mult 7 ani , împărţite în trei faze diferite, se aplică resortisanţilor a 8 state membre care au aderat la data de 1.5.2004[13] (UE-8) şi resortisanţilor români şi bulgari, în urma aderării ţărilor lor la data de 1.1.2007.

Până în mai 2007, nouă din cincisprezece state membre[14] şi-au deschis pieţele locurilor de muncă resortisanţilor statelor membre ale UE-8 şi zece din cele douăzeci şi cinci state membre şi-au deschis pieţele locurilor de muncă resortisanţilor români şi bulgari[15]. Celelalte state membre restricţionează accesul lucrătorilor din aceste ţări prin legislaţia naţională, prin aplicarea regimului de permise de muncă, chiar dacă, de cele mai multe ori, cu modificări şi proceduri simplificate.

În 2006, Comisia a prezentat un raport privind funcţionarea dispoziţiilor tranzitorii [16]. Aceasta a ajuns la concluzia că fluxurile de mobilitate au fost foarte limitate şi că au avut efecte pozitive asupra economiilor statelor membre ale UE-15. Comisia recomandă să se analizeze atent dacă este necesară menţinerea restricţiilor, având în vedere situaţia pieţelor locurilor de muncă ale acestora şi rezultatele raportului.

Alte aspecte

Mulţi cetăţeni ai Uniunii au profitat de posibilitatea de a beneficia de drepturilor de liberă circulaţie asemănătoare celor aplicabile în UE şi în Elveţia , prin acordul dintre CE şi statele membre şi Confederaţia Elveţiană privind libera circulaţie a persoanelor[17]. Începând cu 1 iunie 2007, cetăţenii Uniunii din statele membre ale UE-15, Cipru şi Malta pot călători şi locui în Elveţia fără nicio restricţie. Negocierile privind adaptarea Acordului SEE care ar face Directiva 2004/38 aplicabilă în statele membre AELS (Liechtenstein, Norvegia şi Islanda) sunt în curs de desfăşurare.

În ceea ce priveşte aspectul repatrierii rămăşiţelor pământeşti , evocat de multe ori de PE şi în cadrul celui de-al 4-lea Raport privind cetăţenia, serviciile funerare sunt incluse în sfera de aplicare a Directivei privind serviciile în cadrul pieţei interne ( Directiva 2006/123 ). Deşi această dispoziţie nu se aplică peste tot în UE pentru a guverna în mod uniform repatrierea rămăşiţelor pământeşti, ea va facilita desfăşurarea activităţii prestatorilor de astfel de servicii dincolo de frontiere.

DREPTURI ELECTORALE

Raport privind alegerile PE din 2004 şi pregătirea pentru alegerile din 2009

În decembrie 2006, Comisia a adoptat un raport privind alegerile PE din 2004 [18]. În timp ce se înregistrează o tendinţă generală de diminuare a participării la alegerile PE (45% în 2004, 50% în 1999 şi 56% în 1994), se poate observa o creştere a participării cetăţenilor europeni care trăiesc într-un stat membru, diferit de statul lor de provenienţă. Mai mult de un milion de cetăţeni europeni s-au înscris pentru a vota în statele lor de reşedinţă în 2004, ceea ce reprezintă aproape 12%, comparativ cu 5,9% în 1994 şi 9% în 1999. Creşterea participării se explică printr-o mai mare mobilitate a cetăţenilor în cadrul UE şi prin eforturile statelor membre de a-i informa despre drepturile lor. Cu toate acestea, cetăţenii care candidează la alegeri sunt mai puţini : 62 în 1999 comparativ cu 57 în 2004 (din care au fost aleşi trei). Numărul scăzut de candidaţi neresortisanţi ar putea fi explicat printr-o procedură complicată de depunere a candidaturilor, astfel cu se prevede în prezent prin Directiva 93/109[19].

În acelaşi timp, în efortul de a rezolva problemele evidenţiate de raport, Comisia a propus modificarea Directivei 93/109 prin introducerea unor măsuri care să uşureze povara candidaţilor şi a statelor membre , dar care să ofere garanţiile necesare împotriva abuzurilor[20].

Evoluţia jurisprudenţei

Prin hotărârile sale din 12.9.2006[21], CEJ a subliniat faptul că este de datoria statelor membre să reglementeze aspecte ale procedurilor privind alegerile europene care nu sunt armonizate la nivel comunitar şi, în special, să definească care sunt persoanele care au dreptul de a vota şi de a candida. Cu toate acestea, în demersul lor, acestea trebuie să respecte legislaţia comunitară, inclusiv principiile sale generale. Astfel se împiedică apariţia tratamentelor diferenţiate a resortisanţilor care nu se află în situaţii comparabile, cu excepţia cazurilor în care există motive obiective.

Partide politice la nivel european

În iunie 2007, Comisia a adoptat o propunere prin care se permite constituirea fundamentelor politice europene. Propunerea modifică Regulamentul nr. 2004/2003 privind partidele politice de la nivel european şi finanţarea lor. Ea se bazează pe articolul 191 CE, care admite faptul că partidele politice de la nivel european reprezintă un factor important de integrare şi contribuie la formarea unei conştiinţe europene şi la exprimarea voinţei cetăţenilor Uniunii. În total sunt zece partide politice la nivel european care, în conformitate cu regulamentul, primesc finanţare, administrată de PE. Bugetul destinat partidelor politice la nivel european a fost stabilit la 10,4 milioane EUR în 2007.

Participarea eficientă a cetăţenilor Uniunii la viaţa politică a statului membru de reşedinţă al acestora

Pentru a garanta posibilitatea cetăţenilor Uniunii de a exercita dreptul de a vota în statul membru de reşedinţă în cadrul alegerilor municipale şi europene, în aceleaşi condiţii ca resortisanţii, Comisia evaluează legislaţia acelor state membre a căror legislaţie naţională nu permite neresortisanţilor Uniunii să devină membri ai partidelor politice şi/sau să fondeze partide politice . Excluderea cetăţenilor Uniunii de la dreptul de a fonda un partid politic şi de a fi membru al acestuia în statul membru de reşedinţă ar putea împiedica exercitarea dreptului lor de a candida. Comisia va solicita statelor membre în cauză să elimine restricţiile respective şi, atunci când este necesar, îşi va exercita puterile în conformitate cu articolul 226 CE.

Rapoartele anterioare privind cetăţenia au evidenţiat preocupările multor cetăţeni europeni referitoare la faptul că, în majoritatea statelor membre, cetăţenii neresortisanţi ai uniunii sunt privaţi de dreptul de a participa la alegerile naţionale şi regionale din ţara lor de reşedinţă. Preocuparea lor a fost confirmată şi de întrebările adresate PE şi de corespondenţa cu publicul din perioada la care face referire raportul. Comisia invită statele membre să analizeze acest aspect pentru a promova participarea cetăţenilor Uniunii la viaţa politică din ţara lor de reşedinţă.

Drepturile electorale în cadrul alegerilor municipale

În cele din urmă, în ceea ce priveşte drepturile electorale în cadrul alegerilor municipale, Directiva 94/80 a fost adaptată prin Directiva 2006/106, care a adăugat trimiterile la unităţile guvernamentale locale de bază ale noilor state membre.

PROTECŢIA DIPLOMATICĂ ŞI CONSULARĂ

Acquis-ul din sectorul protecţiei diplomatice şi consulare este foarte limitat. În afară de Decizia 96/409/PESC privind stabilirea unui document de călătorie provizoriu, acesta este reprezentat de Decizia 95/553 privind protecţia cetăţenilor UE prin reprezentanţele diplomatice şi consulare , care a intrat în vigoare abia în mai 2002, din cauza procedurilor legislative complicate de adoptare a acesteia în statele membre.

Din ce în ce mai mulţi cetăţeni călătoresc şi locuiesc în ţări terţe. EUROSTAT[22] estimează că numărul de călătorii efectuate în 2005 spre destinaţii din afara UE se ridică la aproximativ 80 milioane. Jumătatea din cetăţenii Uniunii estimează că vor călători într-o ţară terţă în următorii 3 ani[23]. Reprezentarea limitată a statelor membre în ţări terţe (în 107 din 166 ţări membre sunt reprezentate cel mult 10 state membre) şi experienţa acumulată în urma crizelor recente (în special valul tsunami din Asia şi criza din Liban) a evidenţiat faptul că încă mai sunt necesare progrese în ceea ce priveşte cooperarea dintre autorităţile consulare şi diplomatice.

În urma adoptării Cărţii sale verzi privind protecţia diplomatică şi consulară a cetăţenilor europeni în ţările terţe[24] de la 28.11.2006, Comisia a prezentat un Plan de acţiune pentru anii 2007-2009[25] prin care propune o serie de măsuri de consolidare şi o recomandare adresată statelor membre de a include textul articolului 20 în paşapoarte[26].

DREPTUL DE A ADRESA O PETIŢIE PE ŞI DE A APELA LA MEDIATOR

Atât cetăţenii Uniunii, cât şi orice persoană fizică sau juridică care locuieşte sau care are sediul social într-un stat membru au dreptul de a adresa o petiţie PE pe o temă care ţine de domeniul de activitate al CE şi care îl priveşte direct pe petiţionar (articolele 21 şi 194 CE). PE a primit 1 002 petiţii în 2004 (din care 623 nu au admisibile), 1 032 petiţii în 2005 (628 admisibile) şi 1 021 petiţii în 2006 (667 admisibile). Între un sfert şi o treime din petiţii erau legate de proceduri privind încălcarea dreptului comunitar sau care au dus la acestea.

De asemenea, plângerile pot fi adresate mediatorului european în ceea ce priveşte cazurile de administrare defectuoasă a activităţilor instituţiilor sau organismelor comunitare (articolele 21 şi 195 CE). Mediatorul a fost martorul unei creşteri a plângerilor cauzată de cele mai multe ori de aderarea noilor state membre: au fost primite 3 726 plângeri în 2004, 3 920 în 2005 şi 3 830 în 2006. În continuare, un număr ridicat de plângeri nu ţin de competenţa mediatorului sau sunt considerate inadmisibile, în timp ce marea lor majoritate (în medie 94,5% în perioada 2004-2006) sunt trimise de persoane[27].

Prin Decizia 2005/46 , PE a atribuit dlui N. Diamandouros un al doilea mandat de mediator european, începând cu 11 ianuarie 2005.

TRATAMENT EGAL FONDAT PE NAŢIONALITATE

CEJ a emis câteva hotărâri importante[28] în acest domeniu pe parcursul perioadei analizate. Ea a reamintit că se urmăreşte ca cetăţenia Uniunii să devină statutul fundamental al resortisanţilor statelor membre , care să permită celor care se află în aceeaşi situaţie să se bucure de acelaşi tratament juridic, indiferent de naţionalitatea lor şi fără a aduce atingere excepţiilor prevăzute special în acest sens, şi că cetăţenii Uniunii rezidând într-un stat membru se pot baza pe articolul 12 CE în toate situaţiile care intră în domeniul material de aplicare al legislaţiei comunitare, inclusiv cele ce se referă la dreptul de liberă circulaţie şi şedere în alt stat membru.

Dreptul la tratament egal a fost clarificat mai mult prin Directiva 2004/38 . Articolul 24 alineatul (2) permite două excepţii de la această regulă: pe parcursul primelor trei luni de şedere sau pentru o perioadă mai lungă de timp, în cazul persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, statele membre nu au obligaţia de a asigura dreptul la asistenţă socială cetăţenilor Uniunii, în afara celor care lucrează, persoanelor care desfăşoară activităţi independente sau care păstrează acest statut sau membrii familiilor acestora. De asemenea, statele membre nu sunt obligate să asigure ajutoare pentru studii sub formă de burse de studii sau împrumuturi pentru studii, înainte de obţinerea dreptului de şedere permanent, persoanelor menţionate anterior.

În cauza Garcia Avello [29] CEJ a estimat că articolele 12 şi 17 CE împiedică autorităţile naţionale să refuze să dea curs unei cereri de schimbare a numelui depusă în numele unor cetăţeni minori ai Uniunii, cu dublă naţionalitate, care le-ar permite acestora să poarte numele la care au dreptul în conformitate cu legislaţia şi tradiţia celui de-al doilea stat membru a cărui naţionalitate o au. Comisia a analizat măsurile adoptate de statele membre pentru a se conforma hotărârii şi a deschis în acest sens, în perioada cuprinsă între octombrie 2005 şi 2006, trei proceduri privind încălcarea dreptului comunitar.

O MAI MARE EFICIENŢĂ A DREPTURILOR CETĂŢENILOR

Corespondenţa trimisă de cetăţeni reprezintă un mijloc important de identificare a încălcărilor legislaţiei CE de către statele membre. Comisia continuă să primească numeroase întrebări privind presupuse încălcări ale drepturilor cetăţenilor, în special dreptul de liberă circulaţie. În timp ce drepturile de liberă circulaţie şi şedere reprezintă, probabil, două din cele mai tangibile drepturi acordate cetăţenilor Uniunii, numeroasele autorităţi naţionale care sunt susceptibile de a limita exercitarea acestor drepturi (de la poliţiştii de frontieră la autorităţile de imigraţie şi consiliile locale) înseamnă că, de multe ori, aplicarea legislaţiei CE este neuniformă în toată UE.

În acest sens, trebuie menţionat succesul mecanismului SOLVIT [30], stabilit de către Comisie şi de statele membre în iulie 2002. SOLVIT ajută cetăţenii şi întreprinderile europene să găsească soluţii rapide şi pragmatice problemelor cauzate de aplicarea incorectă a legislaţiei CE de către administraţiile naţionale, într-un termen de zece săptămâni. Au fost create centre SOLVIT în toate cel 27 de state membre, dar şi în Islanda, Liechtenstein şi Norvegia. Toate centrele fac parte din administraţiile naţionale, în timp ce Comisia monitorizează şi uşurează munca reţelei.

De la crearea sa, numărul de dosare tratate de SOLVIT a crescut de la 12 la 70 de cazuri noi pe lună. Rata medie de soluţionare este de aproximativ 80%, iar timpul dedicat tratării cazurilor de-a lungul perioadei 2004-2007 a fost de în jur de 65 de zile calendaristice. Majoritatea plângerilor (66%) sunt depuse de cetăţeni şi se referă la drepturile de şedere, viză, securitate socială, recunoaşterea calificărilor profesionale şi impozitare. SOLVIT funcţionează foarte bine, dar statele membre trebuie să asigure centrelor lor naţionale SOLVIT personal suficient, ceea ce nu este cazul în aproape jumătate din centre.

Comisia va continua să monitorizeze aplicarea uniformă a legislaţiei CE de către statele membre şi să facă uz de puterile sale în conformitate cu articolul 226 CE pentru a îndemna statele membre să se conformeze cu legislaţia CE cât de curând posibil, în acelaşi timp cu promovarea mecanismelor alternative de soluţionare a litigiilor care pot fi îndeosebi eficiente, fructuoase şi mai puţin complicate pentru rezolvarea problemelor cetăţenilor.

CETĂŢENIE ŞI DREPTURILE FUNDAMENTALE

Drepturile fundamentale se află în centrul tuturor politicilor Comisiei. În acest context, începând cu 2004, Grupul de comisionari pentru drepturile fundamentale, anti-discriminare şi şanse egale conduce politica şi asigură coerenţa iniţiativelor Comisiei în aceste domenii, dar şi în domeniul integrării minorităţilor.

În timp ce majoritatea drepturilor consacrate în Carta UE a Drepturilor Fundamentale nu sunt limitate numai la cetăţenii Uniunii, anumite drepturi se referă la cetăţenia Uniunii, precum drepturile electorale (articolele 39 şi 40), dreptul de liberă circulaţie şi şedere (articolul 45) şi dreptul la protecţie diplomatică şi consulară (articolul 46).

Programul 2007-2013 „Drepturi fundamentale şi cetăţenie”

Consiliul a creat un instrument important în domeniul cetăţeniei, prin adoptarea, la 19 aprilie 2007, a Deciziei 2007/252/CE de instituire pentru perioada 2007-2013 a programului specific „Drepturi fundamentale şi cetăţenie” , ca parte a programului general „Drepturi fundamentale şi justiţie”[31]. Programul dă un nou impuls drepturilor fundamentale a UE şi politicilor în materie de cetăţenie, una din principalele sale obiective fiind promovarea societăţii europene bazată pe respectarea drepturilor fundamentale, inclusiv drepturile care derivă din cetăţenia Uniunii. Comisia poate finanţa programul atât prin acordarea unor ajutoare nerambursabile, cât şi prin contracte de achiziţii publice.

Agenţia Europeană pentru Drepturi Fundamentale

Agenţia Europeană pentru Drepturi Fundamentale a fost înfiinţată la 1 martie 2007[32], înlocuind Observatorul European al Fenomenelor Rasiste şi Xenofobe. Obiectivul agenţiei este de a oferi asistenţă şi expertiză în materie de drepturi fundamentale instituţiilor relevante ale Comunităţii şi statelor membre în momentul punerii în aplicare a legislaţiei CE. Ea are trei sarcini principale, referindu-se la colectarea de informaţii şi date, analiză şi mediatizare, formularea şi publicarea de recomandări şi raporturi şi favorizarea dialogului şi a sensibilizării în ceea ce priveşte societatea civilă.

[1] Estimările Eurostat (a se vedea anexa la prezentul raport)

[2] Eurobarometrul Flash 213

[3] Documentul Consiliului 14615/04

[4] COM(2005) 389

[5] COM(2007) 512

[6] Decizia 2004/100/CE a Consiliului din 26 ianuarie 2004

[7] Decizia nr. 1904/2006/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 12 decembrie 2006 de instituire pentru perioada 2007-2013 a programului „Europa pentru cetăţeni” pentru promovarea cetăţeniei europene active

[8] COM(2006) 156 final

[9] Directivele 93/96, 90/364 şi 90/365, abrogate prin Directiva 2004/38

[10] http://ec.europa.eu/commission_barroso/frattini/doc/guide_2004_38_ec_en.pdf

[11] COM(2006) 333 final Comunicarea Comisiei către Consiliu şi Parlamentul European - Raport referitor la punerea în aplicare a programului de la Haga pentru 2005

[12] A se vedea, printre altele, cauzele C-200/02 Chen, C-215/03 Oulane, C-157/03 Comisie v Spania, C-503/03 Comisie v Spania, C-258/04 Ioannidis, C-1/05 Jia, C-50/06 Comisie v Ţările de Jos.

[13] Cu excepţia Ciprului şi Maltei.

[14] Finlanda, Grecia, Irlanda, Italia, Portugalia, Ţările de Jos, Spania, Suedia şi Regatul Unit

[15] Cipru, Republica Cehă, Estonia ,Finlanda, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia, Slovenia şi Suedia.

[16] COM(2006) 48 final

[17] JO L 114, 20.4.2002

[18] COM(2006)790 Comunicarea Comisiei – Alegerile europene din 2004 – Raportul Comisiei privind participarea cetăţenilor UE în statele membre de reşedinţă (Directiva 93/109) şi normele electorale ( Decizia 76/787, modificată prin Decizia 2002/772)

[19] Directiva 93/109/CE a Consiliului din 6 decembrie 1993 de stabilire a normelor de exercitare a dreptului de a alege şi de a fi ales pentru Parlamentul European pentru cetăţenii Uniunii care au reşedinţa într-un stat membru în care nu sunt resortisanţi

[20] COM(2006) 791

[21] C-145/04 Spania v Regatul Unit şi C-300/04 Eman şi Sevinger

[22] Bază de date privind populaţia, secţiune despre turism. Sunt incluse date despre vacanţe şi călătorii de afaceri de mai mult de o zi, în 2005.

[23] Eurobarometrul nr. 118 din iulie 2006.

[24] COM(2006) 712

[25] COM(2007) 767 final

[26] C(2007) 5841 final

[27] Rapoartele anuale ale Mediatorului european pot fi găsite la adresa: http://www.ombudsman.europa.eu/report/en/default.htm

[28] A se vedea în special cauzele C-456/02 Trojani şi C-209/03 Bidar

[29] C-148/02

[30] A se vedea http://ec.europa.eu/solvit şi raportul anual SOLVIT SEC (2007)585

[31] JO L 110, 27.4.2007, p. 33. rectificare la JO L 141, 2.6.2007, p. 83.

[32] Regulamentul (CE) nr. 168/2007 din 15 februarie 2007