[pic] | COMISIA COMUNITĂŢILOR EUROPENE | Bruxelles, 19.9.2007 COM(2007) 532 final 2007/0199 (COD) Propunere de REGULAMENT AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI AL CONSILIULUI de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1775/2005/CE privind condiţiile de acces la reţelele pentru transportul gazelor naturale (prezentată de Comisie){SEC(2007) 1179}{SEC(2007) 1180} EXPUNERE DE MOTIVE Energia electrică şi gazele sunt în centrul bunăstării Europei. Fără o piaţă europeană de energie electrică şi de gaze competitivă şi eficientă, cetăţenii Europei vor plăti preţuri excesive pentru una dintre necesităţile lor zilnice de bază. De asemenea, piaţa de energie electrică şi de gaze este esenţială pentru competitivitatea Europei, deoarece energia este un element major pentru industria europeană. În plus, o piaţă de energie electrică şi de gaze competitivă şi eficientă este o condiţie prealabilă pentru abordarea problemei schimbărilor climatice. Numai o bună funcţionare a pieţei permite dezvoltarea unui mecanism eficient de comercializare a emisiilor şi a unei industrii bazate pe energie regenerabilă care să poată îndeplini obiectivul ambiţios convenit de Consiliul European de a asigura 20% din mixul energetic din surse de energie regenerabilă până în anul 2020. În cele din urmă, o piaţă de energie electrică şi de gaze competitivă la nivel european este esenţială pentru a garanta siguranţa aprovizionării cu energie a Europei, întrucât numai o piaţă europeană competitivă produce semnale de investiţii corespunzătoare şi oferă un acces echitabil la reţea pentru toţi investitorii potenţiali, furnizând stimulente reale şi eficiente atât pentru operatorii de reţea, cât şi pentru producători pentru a investi miliarde de euro care vor fi necesare în UE în următoarele două decenii. Procesul de liberalizare a pieţei de energie electrică şi de gaze a început acum aproximativ 10 ani. Pe parcursul acestor 10 ani, numeroşi cetăţeni europeni au beneficiat de mai multe opţiuni şi de o concurenţă sporită, precum şi de o îmbunătăţire a serviciilor şi a securităţii. Cu toate acestea, evaluarea realizată de Comisie şi de autorităţile europene de reglementare din domeniul energetic a demonstrat că procesul de dezvoltare a unei pieţe cu adevărat competitive este departe de a se fi încheiat. În realitate, numărul cetăţenilor şi al întreprinderilor din UE care nu beneficiază de posibilitatea reală de a-şi alege furnizorul este mult prea mare. Fragmentarea pieţei în funcţie de frontierele naţionale, gradul sporit de integrare pe verticală şi concentrarea puternică a pieţei se află la baza inexistenţei unei pieţe interne veritabile. De la intrarea în vigoare a directivelor actuale din domeniul energiei electrice şi al gazelor în iulie 2003, Comisia a monitorizat constant punerea lor în aplicare şi efectele acestora asupra pieţei şi a menţinut contacte periodice cu toate părţile interesate. În special, Comisia a publicat în fiecare an un raport de evaluare comparativă privind punerea în aplicare a pieţei interne de energie electrică şi de gaze. A organizat Forumul autorităţilor de reglementare din domeniul energetic la Florenţa şi Forumul autorităţilor de reglementare din domeniul gazelor la Madrid care au reunit periodic ministere, autorităţi naţionale de reglementare, Comisia, operatori de sisteme de transport, furnizori, consumatori, sindicate, utilizatori de reţea şi burse de electricitate. La sfârşitul anului 2005, Consiliul European de la Hampton Court a solicitat crearea unei veritabile politici energetice europene. Ca răspuns la această solicitare, Comisia a publicat, la 8 martie 2006, o carte verde privind dezvoltarea unei politici energetice europene comune şi coerente. În urma consultării publice s-au primit 1 680 de răspunsuri. Încă din anul 2005, Comisia a demarat o anchetă privind concurenţa pe pieţele de gaze şi energie electrică. Ancheta în domeniul energiei electrice a răspuns preocupărilor exprimate de consumatori şi de noii operatori din sector privind dezvoltarea pieţelor angro de gaze şi energie electrică şi numărul limitat de opţiuni pentru consumatori. Raportul final al anchetei a fost adoptat de Comisie împreună cu un pachet amplu de măsuri care au avut ca rezultat propunerea unei noi politici energetice pentru Europa, la 10 ianuarie 2007. Comunicarea Comisiei din 10 ianuarie 2007 intitulată „O politică energetică pentru Europa”[1] a subliniat importanţa finalizării pieţei interne a energiei electrice şi a gazelor naturale. Aceasta a fost susţinută de un raport detaliat privind piaţa internă, de rezultatele finale ale anchetei sectoriale în materie de concurenţă şi de analize aprofundate ale situaţiei existente pe pieţele naţionale de energie electrică şi gaze. În paralel, Comisia a realizat o evaluare a impactului pentru a analiza opţiunile strategice privind finalizarea pieţei interne a gazelor şi energiei electrice. Evaluarea impactului a inclus o consultare a părţilor interesate. În total, 339 de chestionare au fost completate de organizaţii având sediul în 19 ţări. În plus, 73 de chestionare au fost primite de organizaţii care nu sunt legate de o anumită ţară. Au avut loc interviuri cu alte 56 de părţi interesate, în principal societăţi care ar putea fi afectate de separarea activelor lor sau de multiplicarea cerinţelor privind transparenţa. Consiliul European de primăvară din 2007 a invitat Comisia să propună măsuri suplimentare, în special în ceea ce priveşte: - separarea efectivă a activităţilor de furnizare şi producţie, pe de o parte, de operaţiunile de exploatare a reţelei, pe de altă parte; - o mai bună armonizare a atribuţiilor autorităţilor naţionale de reglementare în domeniul energiei şi consolidarea independenţei acestora; - înfiinţarea unui mecanism independent care să faciliteze cooperarea autorităţilor naţionale de reglementare; - crearea unui mecanism destinat operatorilor de sisteme de transport pentru a îmbunătăţi coordonarea funcţionării reţelelor şi a dezvolta securitatea acestora, comerţul transfrontalier şi exploatarea reţelelor, precum şi - o transparenţă sporită a operaţiunilor de pe piaţa energiei. Consiliul European a subliniat, de asemenea, nevoia de a consolida siguranţa aprovizionării într-un spirit de solidaritate între statele membre. În Rezoluţia privind perspectivele pieţei interne a gazelor şi energiei electrice, adoptată la 10 iulie 2007, Parlamentul European şi-a exprimat sprijinul politic puternic în favoarea unei politici energetice comune, considerând că „disocierea proprietăţii reţelelor de transport este cel mai eficient instrument de a promova investiţiile în infrastructură într-un mod nediscriminatoriu, acces echitabil la reţea pentru noii operatori şi transparenţă pe piaţă”. Cu toate acestea, Parlamentul a subliniat că sunt necesare şi alte măsuri şi că diferenţele existente între piaţa energiei electrice şi cea a gazelor ar putea necesita modalităţi de punere în aplicare diferite. Parlamentul a invitat, de asemenea, la îmbunătăţirea „cooperării dintre autorităţile naţionale de reglementare la nivelul UE, prin intermediul unei entităţi UE, ca mod de a promova o abordare mai europeană a reglementării privind aspectele transfrontaliere”. Consiliul autorităţilor de reglementare în domeniul energetic (CEER) a salutat comunicarea Comisiei din 10 ianuarie şi a sprijinit puternic apelul la o nouă legislaţie europeană în vederea relansării proiectului de piaţă unică în domeniul energiei. La 6 iunie 2007, autorităţile europene din domeniul energetic au publicat un set de şase lucrări în care şi-au prezentat poziţia privind principalele aspecte referitoare la noua legislaţie privind energia. Acestea au susţinut, în special, propunerile Comisiei privind consolidarea supravegherii normative independente la nivel naţional şi european şi privind separarea efectivă a reţelelor de transport. Autorităţile de reglementare au recomandat clar că separarea proprietăţii privind transportul trebuie, în principiu, să fie modelul prevăzut în noua legislaţie europeană şi trebuie să se aplice atât pentru energia electrică, cât şi pentru gazele naturale. Aceste elemente au fost pe deplin luate în considerare la pregătirea prezentelor propuneri, care sunt rezumate în cele ce urmează. 1. SEPARAREA EFECTIVă A ACTIVITăţILOR DE FURNIZARE şI PRODUCţIE, PE DE O PARTE, DE OPERAţIUNILE DE EXPLOATARE A REţELEI, PE DE ALTă PARTE 1.1. Dispoziţiile existente privind separarea nu sunt suficiente pentru a asigura o bună funcţionare a pieţei Legislaţia existentă prevede ca operaţiunile de exploatare a reţelei să fie separate din punct de vedere juridic şi funcţional de activităţile de furnizare şi generare sau producţie. Statele membre s-au supus acestei cerinţe prin instituirea de structuri de organizare diferite. Mai multe state membre au înfiinţat o societate complet separată pentru exploatarea reţelei, în timp ce altele au creat o entitate juridică în cadrul unei întreprinderi integrate. Prevederile privind separarea juridică şi funcţională au contribuit pozitiv la crearea pieţelor competitive de energie electrică şi de gaze din mai multe state membre. Cu toate acestea, experienţa a demonstrat că, în cazul în care operatorul de sistem de transport este o entitate juridică din cadrul unei întreprinderi integrate, apar trei tipuri de probleme. În primul rând, operatorul de sistem de transport poate arăta o atitudine mai favorabilă societăţilor care îi sunt afiliate decât părţilor terţe concurente. De fapt, întreprinderile integrate pot folosi activele reţelei pentru a face mai dificilă intrarea pe piaţă a concurenţilor. Motivul care stă la baza acestei situaţii este faptul că separarea juridică şi funcţională nu rezolvă conflictul fundamental de interese din cadrul întreprinderilor integrate, care provine din faptul că furnizorii şi producătorii urmăresc să-şi sporească cât mai mult vânzările şi cota de piaţă, în timp ce operatorul de reţea este obligat să ofere concurenţilor un acces nediscriminatoriu. Acest conflict de interese inerent este aproape imposibil de controlat prin mijloace de reglementare, deoarece independenţa operatorului de sistem de transport din cadrul unei întreprinderi integrate nu poate fi monitorizată fără reglementări excesiv de împovărătoare şi deranjante. În al doilea rând, conform normelor de separare actuale, accesul nediscriminatoriu la informaţii nu poate fi garantat, deoarece operatorii de sisteme de transport nu pot fi împiedicaţi în mod eficient să dezvăluie informaţii sensibile legate de piaţă ramurii de producţie sau furnizare a întreprinderii integrate. În al treilea rând, stimularea investiţiilor în cadrul unei întreprinderi integrate este distorsionată. Operatorii de reţea integraţi pe verticală nu sunt stimulaţi să dezvolte reţeaua spre beneficiul general al pieţei, aceasta facilitând intrarea pe piaţă unor noi agenţi economici de producţie sau furnizare; dimpotrivă, aceştia au un interes intrinsec să limiteze noile investiţii atunci când acestea ar putea fi în avantajul concurenţilor şi ar putea aduce o nouă concurenţă pe „piaţa naţională” a operatorului tradiţional. În schimb, deciziile privind investiţiile ale întreprinderilor integrate pe verticală tind să favorizeze nevoile întreprinderilor de furnizare afiliate. Astfel de întreprinderi par reticente în special în ceea ce priveşte creşterea capacităţii interconectării sau a importului de gaze, ceea ce conduce la o concurenţă mai mare pe piaţa locală, în detrimentul pieţei interne. În concluzie, o întreprindere care rămâne integrată pe verticală are o tendinţă intrinsecă de a subinvesti în noile reţele (temându-se că asemenea investiţii ar ajuta concurenţii să prospere pe piaţa „sa” naţională) şi, dacă este posibil, de a-şi privilegia propriile societăţi de vânzări în ceea ce priveşte accesul pe piaţă. Acest fapt dăunează competitivităţii Uniunii Europene şi siguranţei aprovizionării şi compromite realizarea obiectivelor sale în domeniul schimbărilor climatice şi al protecţiei mediului. Cifrele privind investiţiile din ultimii ani arată următoarele: partea din încasările provenite din tarifele de congestionare transfrontalieră care a fost reinvestită în noi interconectări a fost semnificativ mai redusă în cazul întreprinderilor integrate pe verticală decât în cazul celor complet separate. O separare efectivă elimină distorsionarea stimulentelor de investiţii tipice operatorilor de sisteme de transport integraţi pe verticală. Se promovează astfel siguranţa aprovizionării. Comisia a observat că separarea efectivă a operatorilor de sisteme de transport stimulează activitatea de investiţii a acestora. În consecinţă, statele membre în cauză au atras noi investitori în infrastructură care, de exemplu, construiesc terminale pentru gaze naturale lichefiate (GNL). Mai mult decât atât, în ultimii ani, preţul energiei electrice pe diferite pieţe arată avantajele separării proprietăţii: pe parcursul ultimilor 10 ani, întreprinderile integrate pe verticală au crescut şi mai mult preţurile şi au menţinut preţuri mai ridicate decât societăţile complet separate. 1.2. O separare mai eficientă a operatorilor de sisteme de transport este, aşadar, în mod evident necesară Propunerea concretă în această privinţă arată clar faptul că opţiunea preferată a Comisiei rămâne separarea proprietăţii. În practică, aceasta înseamnă că statele membre trebuie să se asigure că persoana sau persoanele implicate în conducerea unei întreprinderi de furnizare nu pot să aibă în acelaşi timp interese sau să exercite drepturi asupra unui operator de sistem de transport sau asupra unui sistem de transport. Această dispoziţie se aplică şi în sens invers, adică implicarea în conducerea unui operator de sistem de transport exclude posibilitatea de a deţine interese sau de a exercita drepturi asupra unei întreprinderi de furnizare. Această opţiune permite apariţia unei situaţii în care aceeaşi entitate, de exemplu un fond de pensii, deţine interese minoritare fără putere de control atât în cadrul unui operator de sistem de transport, cât şi în cadrul unei întreprinderi de furnizare. Cu toate acestea, un astfel de acţionar minoritar nu poate avea drepturi de blocare în ambele întreprinderi, nu poate numi membri în consiliile de administraţie şi nici nu poate fi membru în consiliile de administraţie ale ambelor întreprinderi. Prin realizarea unei separări clare de proprietate între operatorii de sisteme de transport şi orice întreprindere de furnizare, această opţiune este modalitatea cea mai eficientă şi stabilă de a obţine separarea efectivă a reţelei de transport şi astfel de a rezolva conflictul de interese inerent. Pentru punerea în aplicare a acestei opţiuni, statele membre pot alege următoarea modalitate, prin care se pot păstra în întregime interesele acţionarilor întreprinderilor integrate pe verticală. Acţiunile întreprinderii integrate pe verticală pot fi împărţite în acţiuni ale societăţii deţinătoare a sistemului de transport, pe de o parte, şi acţiuni ale societăţii de furnizare, pe de cealaltă parte. Ulterior, aceste acţiuni pot fi atribuite acţionarilor fostei întreprinderi integrate pe verticală. În timp ce Comisia consideră că separarea proprietăţii rămâne opţiunea preferată, oferă totuşi o opţiune alternativă pentru statele membre care aleg să nu urmeze această cale. Însă această opţiune trebuie să furnizeze aceleaşi garanţii privind independenţa de acţiune a reţelei în cauză şi acelaşi nivel de stimulare a reţelei de a investi în infrastructuri noi care ar putea fi în avantajul concurenţilor. Această opţiune, o derogare de la abordarea de bază privind separarea proprietăţii, este cunoscută drept „operatorul de sistem independent”. Aceasta permite întreprinderilor integrate pe verticală să-şi păstreze proprietatea asupra activelor reţelei, dar prevede ca reţeaua de transport în sine să fie administrată de un operator de sistem independent – o întreprindere sau o entitate complet separată de întreprinderea integrată pe verticală – care îndeplineşte toate funcţiile unui operator de reţea. În plus, pentru a garanta că operatorul rămâne şi acţionează în totală independenţă de întreprinderea integrată pe verticală, este necesar să se stabilească o reglementare şi o monitorizare permanentă a cadrului de reglementare. În unele cazuri, întreprinderile integrate pe verticală pot fi obligate să renunţe la unele dintre activele lor, în special la reţelele de transport, sau să cedeze exploatarea acestor active unei părţi terţe, pentru a se supune cerinţelor propuse în vederea realizării unei separări efective. Însă, dacă se doreşte asigurarea unei independenţe totale a operatorilor de sisteme de transport, nu pare să existe nicio alternativă la opţiunile propuse. Cele două opţiuni se aplică în acelaşi fel sectorului de energie electrică şi celui de gaze. Deşi recunoaşte că, în general, progresul înregistrat pentru realizarea separării proprietăţii este în prezent mai avansat în sectorul energiei electrice în UE, Comisia nu a găsit niciun argument convingător care să justifice abordări diferite ale celor două sectoare. În special, conflictul fundamental de interese dintre activităţile de furnizare şi producţie, pe de o parte, şi exploatarea şi dezvoltarea reţelei, pe de altă parte, se aplică în egală măsură ambelor sectoare. În plus, factorul cheie pentru încheierea de acorduri de furnizare pe termen lung cu producătorii de gaze din amonte nu este proprietatea asupra reţelei, ci existenţa unei baze solide de consumatori. De aceea, UE va rămâne fără îndoială o piaţă de aprovizionare cu gaze deosebit de atractivă, indiferent de structura de proprietate a societăţilor cumpărătoare care, odată realizată separarea efectivă, vor putea concura în sectorul gazelor în condiţii de egalitate. Mai mult decât atât, Comisia recunoaşte că, spre deosebire de transportul de energie electrică, transportul de gaze implică mişcarea fizică a moleculelor de gaz prin gazoducte. Prin urmare, operatorii de sisteme de transport controlează într-o mai mare măsură definirea direcţiei fluxurilor şi utilizarea capacităţilor în cadrul sistemului. Aceasta înseamnă că separarea efectivă a reţelelor de gaze este cel puţin la fel de importantă precum cea a reţelelor de energie electrică. Cu toate acestea, în vederea încurajării investiţiilor în noi infrastructuri energetice în rândul furnizorilor şi producătorilor, prezenta propunere prevede posibilitatea unei derogări temporare de la normele de separare a proprietăţii pentru construirea de noi infrastructuri. Această derogare se va aplica de la caz la caz, ţinând seama de cadrul economic al noilor investiţii, de obiectivele pieţei interne, precum şi de obiectivul privind siguranţa aprovizionării. În conformitate cu articolul 295 din Tratatul CE, propunerea se aplică în acelaşi fel societăţilor publice şi private. Aceasta înseamnă că, indiferent de natura sa publică sau privată, nicio persoană sau grup de persoane nu va putea influenţa, în mod individual sau colectiv, alcătuirea, votul sau activitatea decizională a organelor aparţinând fie operatorilor de sisteme de transport, fie furnizorilor sau producătorilor. Această cerinţă garantează faptul că, acolo unde activităţile de furnizare sau producţie sunt proprietate publică, independenţa unui operator public de sistem de transport rămâne asigurată; însă aceste propuneri nu solicită societăţilor deţinute de stat să îşi vândă reţeaua unei societăţi private. De exemplu, pentru a respecta această cerinţă, orice entitate publică sau statul îşi poate transfera drepturile (care oferă „influenţă”) unei alte persoane juridice publice sau private. Important este ca în toate cazurile în care se realizează separarea, statul membru în cauză să demonstreze că, în realitate, rezultatele sunt cu adevărat eficiente şi că societăţile funcţionează complet separate una de cealaltă, oferind într-adevăr condiţii de concurenţă echitabile pe întreg teritoriul UE. În final, pentru statele membre unde nu există reţele de transport pentru gaze sau energie electrică, ci doar o reţea de distribuţie, dispoziţiile privind separarea proprietăţii asupra reţelelor de transport nu se aplică. 1.3. Aspecte legate de ţările terţe Prezenta propunere necesită separarea efectivă între operatorii de sisteme de transport şi activităţile de furnizare şi producţie nu numai la nivel naţional, dar şi pe întreg teritoriul UE. Aceasta înseamnă, în special, că niciun furnizor sau producător activ în UE nu poate deţine sau exploata un sistem de transport în niciun stat membru al UE. Această prevedere se aplică în egală măsură societăţilor din cadrul sau din afara UE. Pachetul conţine măsuri de siguranţă pentru a garanta că în cazul în care societăţile din ţări terţe doresc să obţină o participaţie importantă sau chiar să controleze o reţea din UE, acestea trebuie să respecte în mod demonstrabil şi inechivoc aceleaşi cerinţe privind separarea ca societăţile din UE. Comisia poate interveni în cazul în care un cumpărător nu îşi poate demonstra independenţa directă şi indirectă faţă de activităţile de furnizare şi producţie. În plus, o bună funcţionare a pieţelor şi a reţelelor este esenţială pentru competitivitatea economiei şi pentru bunăstarea cetăţenilor. Obiectivul actualei propuneri este promovarea concurenţei pe pieţele europene de energie şi a funcţionării corecte a acestor pieţe. În acest sens, este imperativ – fără a aduce atingere obligaţiilor internaţionale ale Comunităţii – să se asigure că toţi agenţii economici activi pe pieţele europene de energie respectă şi acţionează în conformitate cu principiile investitorilor din economia de piaţă. Prin urmare, Comisia propune o cerinţă conform căreia persoanele fizice din ţări terţe şi ţările nu pot obţine controlul asupra unui sistem comunitar de transport sau asupra unui operator de sistem de transport, cu excepţia cazului în care acest fapt este permis printr-un acord între UE şi ţara terţă în cauză. Scopul este acela de a garanta respectarea de către societăţile din ţări terţe a aceloraşi norme care se aplică întreprinderilor cu sediul în UE, atât în litera, cât şi în spiritul lor, şi nu discriminarea acestora. În cele din urmă, Comisia va efectua, de asemenea, o analiză rapidă şi aprofundată a aspectelor mai generale ale politicii externe a UE în domeniul energetic şi va face publice rezultatele obţinute. În concluzie, referitor la aspectul important al separării, prezentele propuneri privind o separare efectivă sunt o măsură necesară şi decisivă pentru a realiza integrarea pieţei pe întreg teritoriul UE. În ultimă instanţă, acestea ar putea contribui la crearea unor operatori supranaţionali de sisteme de transport, întrucât operatorii nu mai sunt reţinuţi de lipsa de încredere reciprocă. Însă, în acelaşi timp, dacă s-ar crea operatori de transport supranaţionali fără a li se asigura independenţa totală, ar rezulta probabil o slăbire a concurenţei între societăţile afiliate de furnizare şi producţie, datorită riscului de coluziune. Prin urmare, în absenţa unei separări efective, o asemenea cooperare ar produce îngrijorare în ceea ce priveşte concurenţa. Trebuie subliniat că prezentele propuneri conţin câteva măsuri suplimentare menite să promoveze integrarea pieţei europene, legate în special de o mai bună cooperare a operatorilor de sisteme de transport. 2. COMPETENţE SPORITE şI INDEPENDENţA AUTORITăţILOR NAţIONALE DE REGLEMENTARE 2.1. Autorităţi naţionale de reglementare puternice pentru supravegherea funcţionării pieţelor de energie electrică şi gaze Directivele în vigoare privind energia electrică şi gazele solicită statelor membre să instituie autorităţi de reglementare. În mai multe state membre, autorităţile de reglementare sunt organisme bine stabilite, cu atribuţii şi resurse semnificative, ceea ce le permite asigurarea unei reglementări adecvate a pieţei. În alte state membre, autorităţile de reglementare nu au fost instituite decât recent, iar competenţele acestora sunt mai reduse sau sunt repartizate între diferite organisme. Analizele detaliate pe ţări efectuate de către Comisie au arătat această lipsă de omogenitate şi, în multe cazuri, punctele slabe ale autorităţilor de reglementare. Experienţa statelor membre care şi-au deschis pieţele de câţiva ani, precum şi cea a altor sectoare de servicii publice deschise concurenţei arată clar că existenţa unor autorităţi de reglementare puternice este necesară pentru asigurarea unei pieţe cu o funcţionare corespunzătoare, în special în ceea ce priveşte utilizarea infrastructurilor reţelei. Din aceste motive, prezenta propunere vizează consolidarea competenţelor autorităţilor de reglementare. În primul rând, acestora li se va atribui un mandat clar de a coopera la nivel european, în strânsă colaborare cu Agenţia pentru cooperarea autorităţilor de reglementare din domeniul energetic şi Comisia, în vederea asigurării unor pieţe interne de energie electrică şi gaze competitive, sigure şi durabile din punctul de vedere al protecţiei mediului în cadrul Uniunii Europene şi pentru a garanta o deschidere eficientă a pieţei pentru toţi consumatorii şi furnizorii. În al doilea rând, se propune consolidarea competenţelor acestora de reglementare a pieţei, în special în următoarele domenii: - supravegherea respectării de către operatorii de sisteme de transport şi distribuţie a normelor de acces al terţilor, a obligaţiilor de separare, a mecanismelor de echilibrare, a managementului congestionării şi a interconectării; - revizuirea planurilor de investiţii ale operatorilor de sisteme de transport şi prezentarea în raportul anual a unei evaluări a coerenţei dintre planurile de investiţii ale operatorilor de sisteme de transport şi planul de dezvoltare a reţelelor pe întreg teritoriul Europei în următorii zece ani; monitorizarea securităţii şi a fiabilităţii reţelelor şi revizuirea normelor de securitate şi de fiabilitate a acestora; - monitorizarea obligaţiilor de transparenţă; - monitorizarea nivelului de deschidere a pieţei şi de concurenţă şi promovarea unei concurenţe eficiente, în colaborare cu autorităţile din domeniul concurenţei, precum şi - asigurarea eficienţei măsurilor de protecţie a consumatorului. Energia electrică şi gazele diferă fundamental de alte mărfuri comercializate, deoarece sunt produse de reţea, a căror depozitare este imposibilă sau costisitoare. Astfel, acestea sunt sensibile la abuzul de piaţă şi, prin urmare, trebuie consolidată supravegherea normativă a întreprinderilor active pe piaţa de energie electrică şi gaze. În consecinţă, autorităţile de reglementare trebuie să aibă acces la informaţii privind deciziile operaţionale ale societăţilor. Se propune ca acestea să fie obligate să ţină evidenţa datelor privind deciziile lor operaţionale timp de cinci ani şi să le pună la dispoziţia autorităţilor naţionale de reglementare, precum şi la dispoziţia autorităţilor din domeniul concurenţei şi Comisiei, astfel încât aceste autorităţi să poată controla eficient acuzaţiile de abuz de piaţă. Această dispoziţie va limita posibilităţile de abuz de piaţă, va creşte încrederea în piaţă şi, prin urmare, va stimula comerţul şi concurenţa. Unele tipuri de comercianţi (de exemplu, băncile) au deja astfel de obligaţii în temeiul directivei privind pieţele instrumentelor financiare şi nu trebuie să aibă obligaţii duble. Aşadar, obligaţiile de păstrare a evidenţelor nu trebuie să aducă atingere legislaţiei comunitare existente privind pieţele financiare şi trebuie să fie compatibile cu aceasta. Autorităţile de reglementare de pe piaţa de energie şi de pe pieţele financiare trebuie să coopereze pentru a se ajuta reciproc să aibă o privire de ansamblu asupra pieţelor în cauză. Înainte de adoptarea orientărilor de definire a cerinţelor privind păstrarea evidenţelor, Agenţia pentru cooperarea autorităţilor de reglementare din domeniul energetic şi Comitetul autorităţilor europene de reglementare a pieţelor valorilor mobiliare (CESR) sunt invitate să coopereze şi să consilieze Comisia cu privire la conţinutul acestor orientări. Pentru a-şi putea îndeplini obligaţiile, autorităţile de reglementare trebuie să dispună de competenţe de investigare, de solicitare a tuturor informaţiilor necesare şi de impunere de sancţiuni descurajatoare. De asemenea, li se solicită să ţină seama pe deplin, în îndeplinirea funcţiilor de reglementare, de obiectivele privind eficienţa energetică. 2.2. Independenţa demonstrabilă a autorităţilor de reglementare aduce încredere pe piaţă Independenţa autorităţilor de reglementare este un principiu cheie al bunei guvernanţe şi o condiţie fundamentală pentru asigurarea încrederii pe piaţă. Legislaţia existentă prevede ca autorităţile de reglementare să fie pe deplin independente de interesele industriei de gaze şi energie electrică. Aceasta nu specifică însă cum se va asigura această independenţă în mod demonstrabil şi nu garantează independenţa de interesele politice pe termen scurt. După cum se subliniază în concluziile Consiliului European de primăvară din 2007 şi de către Parlamentul European, consolidarea independenţei autorităţilor naţionale de reglementare din domeniul energetic reprezintă, prin urmare, o prioritate. Se propune ca autoritatea de reglementare să fie distinctă din punct de vedere juridic şi independentă din punct de vedere funcţional de orice altă entitate publică sau privată, ca personalul său şi orice membru din corpul său decizional să acţioneze în afara oricărui interes de piaţă şi să nu solicite sau să accepte instrucţiuni de la niciun guvern sau altă entitate publică sau privată. În acest scop, se propune ca autorităţile de reglementare să aibă personalitate juridică, autonomie bugetară, resurse umane şi financiare corespunzătoare şi conducere independentă. 3. UN MECANISM INDEPENDENT PENTRU COOPERAREA şI LUAREA DECIZIILOR DE CăTRE AUTORITăţILE NAţIONALE DE REGLEMENTARE: AGENţIA PENTRU COOPERAREA AUTORITăţILOR DE REGLEMENTARE DIN DOMENIUL ENERGETIC 3.1. Experienţa pozitivă a ERGEG trebuie să se dezvolte într-o structură formală de cooperare Deşi piaţa internă de energie electrică s-a dezvoltat considerabil, reglementarea aspectelor transfrontaliere prezintă încă o serie de lacune. Pentru a rezolva această problemă, Comisia a iniţiat forumuri de autoreglementare, precum Forumul de la Florenţa (energie electrică) şi cel de la Madrid (gaze). Aceste forumuri reunesc părţile interesate pentru consolidarea cooperării. În plus, un grup consultativ independent pentru sectoarele energiei electrice şi gazelor denumit „Grupul european de reglementare în domeniul energiei electrice şi al gazelor” (ERGEG) a fost înfiinţat de către Comisie în anul 2003 pentru a facilita consultarea, coordonarea şi cooperarea dintre autorităţile naţionale de reglementare, precum şi dintre aceste autorităţi şi Comisie, în vederea consolidării pieţei interne de energie electrică şi gaze naturale. ERGEG este format din reprezentanţi ai autorităţilor naţionale de reglementare. Activităţile ERGEG au contribuit foarte mult în ultimii ani la finalizarea pieţei interne de gaze şi energie electrică prin emiterea de orientări fără caracter obligatoriu şi elaborarea de recomandări şi avize pentru Comisie. Cu toate acestea, iniţierea forumurilor de autoreglementare şi înfiinţarea ERGEG nu au dat impulsul decisiv necesar dezvoltării de standarde şi abordări comune pentru ca, astfel, comerţul transfrontalier, instituirea de prime pieţe regionale şi, în cele din urmă, o piaţă energetică europeană să devină realitate. În timp, sectorul energetic a devenit mai complex şi mai detaliat, atrăgând într-o măsură mai mare interese financiare divergente. Abordarea actuală din cadrul ERGEG, care, în practică, necesită de obicei acordul celor 27 de autorităţi de reglementare şi peste 30 de operatori de reţele de transport pentru atingerea unui consens, nu oferă rezultate satisfăcătoare. Aceasta a condus la o serie de coduri cu caracter neobligatoriu şi a necesitat depunerea de eforturi pentru a ajunge la un acord privind abordările comune prin intermediul unei „convergenţe treptate”, însă nu a dus la decizii reale, devenite indispensabile în acest moment, cu privire la aspectele dificile. În prezent, normele tehnice pe baza cărora trebuie să funcţioneze întreprinderile de energie electrică, „codurile de reţea”, diferă considerabil între statele membre şi deseori chiar în cadrul unui singur stat membru. Acestea trebuie să fie supuse unui proces de convergenţă şi ulterior de armonizare, dacă se doreşte integrarea pieţelor de energie din UE. Comisia a evaluat diferitele opţiuni pentru organizarea sarcinilor necesare, inclusiv dacă ar putea îndeplini ea însăşi aceste sarcini. Armonizarea acestor aspecte, precum şi realizarea de progrese în ceea ce priveşte noile infrastructuri nu constituie o sarcină care intră în mod normal în sfera de activitate a Comisiei. De fapt, Comisia nu a desfăşurat niciodată o astfel de activitate. Aceasta necesită expertiza şi colaborarea specialiştilor din cele 27 de agenţii naţionale de reglementare (ANR), care trebuie să convină asupra modificării codurilor de reţea naţionale. În practică, numai un organism care provine din autorităţile naţionale de reglementare poate grupa toate resursele necesare ale acestora, ceea ce este fundamental pentru reuşita în acest domeniu. Prin intermediul Consiliului de autorităţilor reglementare – compus din agenţiile naţionale de reglementare – agenţia poate apela la personalul acestora. Comisia nu se află în această poziţie. Comisia a concluzionat că sarcinile necesare pot fi îndeplinite cel mai bine de către o entitate separată, independentă şi în afara Comisiei. Această concluzie a fost susţinută atât de Consiliul European de primăvară din 2007, cât şi prin rezoluţiile Parlamentului European[2]. Prin urmare, s-a luat în considerare crearea unei reţele mai puternice de autorităţi naţionale de reglementare. Reţeaua de autorităţi din domeniul concurenţei creată în 2004 în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1/2003 al Consiliului reprezintă un model posibil. Cu toate acestea, ar fi necesară acordarea de competenţe autonome Comisiei în sectorul energetic (în prezent aceste competenţe există numai în domeniul normelor de concurenţă). În orice caz, competenţele agenţiilor naţionale de reglementare trebuie consolidate şi armonizate. În plus, s-ar putea aplica modelul Sistemului European al Băncilor Centrale, însă lipseşte temeiul legal din tratat. Un astfel de model ar necesita modificarea tratatului. Prin urmare, Comisia a ajuns la concluzia că înfiinţarea unei agenţii reprezintă singura soluţie de instituire a unui organism independent care să propună Comisiei luarea de decizii de fond şi să adopte decizii individuale de reglementare, obligatorii pentru părţile terţe, privind aspectele tehnice detaliate care i-au fost delegate. Principalele sarcini propuse ar completa la nivel european sarcinile de reglementare îndeplinite de autorităţile naţionale de reglementare. Structura avută în vedere trebuie să ofere un cadru de cooperare pentru autorităţile naţionale de reglementare, să permită o revizuire a cadrului de reglementare pentru cooperarea operatorilor de transport şi să dea posibilitatea luării de decizii individuale privind infrastructurile de pe teritoriul mai multor state membre. Această analiză reflectă principiile definite de către Comisie în proiectul de acord interinstituţional privind cadrul de operare a agenţiilor europene de reglementare[3], în special în ceea ce priveşte posibilitatea de a adopta decizii individuale obligatorii din punct de vedere juridic pentru terţi. Următoarea propunere are la bază opţiunea „ERGEG+” menţionată în Comunicarea Comisiei din 10 ianuarie 2007 intitulată „O politică energetică pentru Europa”[4]. 3.2. Sarcinile principale ale Agenţiei pentru cooperarea autorităţilor de reglementare din domeniul energetic Agenţia ar completa la nivel european sarcinile de reglementare îndeplinite la nivel naţional de autorităţile de reglementare prin: - Crearea unui cadru de cooperare a autorităţilor naţionale de reglementare. Se propune îmbunătăţirea gestionării situaţiilor transfrontaliere. Agenţia stabileşte procedurile pentru cooperarea dintre autorităţile naţionale de reglementare, în special în ceea ce priveşte schimbul de informaţii şi alocarea competenţelor în situaţii care afectează mai multe state membre. Acest cadru va promova în egală măsură cooperarea regională dintre autorităţile naţionale de reglementare. - Supravegherea cadrului normativ de cooperare dintre operatorii de sisteme de transport. Agenţia va avea responsabilitatea de a monitoriza şi de a analiza activităţile reţelei europene a operatorilor de sisteme de transport de energie electrică şi cele ale reţelei europene a operatorilor de sisteme de transport de gaze. În special, aceasta se va implica în stabilirea priorităţilor în cadrul programului de activitate al acestor organisme, în analizarea planului lor de investiţii pe 10 ani şi în pregătirea codurilor tehnice şi comerciale. Analizarea planului de investiţii nu aduce atingere responsabilităţii operatorilor de sisteme de transport pentru defecţiunile de ordin tehnic, astfel cum sunt definite în legislaţiile naţionale. În ceea ce priveşte aceste coduri tehnice şi comerciale, agenţia va avea dreptul să ceară operatorilor de sisteme de transport să-şi modifice proiectele sau să abordeze în detaliu mai multe aspecte specifice. De asemenea, agenţia va putea recomanda Comisiei să introducă obligativitatea juridică a acestor coduri în cazul în care punerea lor în aplicare în mod benevol de către operatorii de sisteme de transport se dovedeşte insuficientă sau neadecvată pentru anumite aspecte. Agenţia poate să recomande modificarea proiectului operatorilor de transport sau să recomande Comisiei adoptarea de dispoziţii suplimentare. În practică, acest mecanism va lua forma unui dialog constructiv şi permanent între agenţie, operatorii de sisteme de transport şi Comisie. Implicarea agenţiei va fi esenţială pentru asigurarea unei cooperări eficiente şi transparente între operatorii de sisteme de transport, spre beneficiul pieţei interne. - Competenţele de decizie individuală. Pentru a trata aspectele transfrontaliere specifice, se propune ca agenţiei să i se atribuie competenţe de decizie individuală în legătură cu cererile de derogare[5] privind activele de interes european ale infrastructurii şi competenţa de a decide cu privire la regimul de reglementare aplicabil infrastructurilor de pe teritoriul mai multor state membre. În plus, agenţia ar putea lua decizii specifice privind aspectele tehnice individuale în cazul în care aceste competenţe îi sunt acordate în temeiul unor orientări specifice adoptate în conformitate cu directivele privind energia electrică şi gazele, prin procedura de comitologie. - Rolul consultativ general. Agenţia ar avea, în general, un rol consultativ pe lângă Comisie în aspecte de reglementare a pieţei şi ar putea emite orientări fără caracter obligatoriu în scopul diseminării bunelor practici în rândul autorităţilor naţionale de reglementare. De asemenea, în funcţie de caz, ar avea competenţa de a revizui, având în vedere măsurile de punere în aplicare adoptate de către Comisie pentru aplicarea legislaţiei comunitare în sectorul gazelor şi al energiei electrice, hotărârile luate de către o autoritate naţională de reglementare care au un impact direct asupra pieţei interne şi de a oferi un aviz Comisiei. Deşi competenţele sale nu pot fi extinse pentru a include decizii normative (precum adoptarea formală de orientări obligatorii), noua agenţie va îndeplini, în general, un rol crucial în dezvoltarea şi aplicarea normelor de pe piaţa europeană de gaze şi energie electrică. 3.3. Conducerea Agenţiei pentru cooperarea autorităţilor de reglementare din domeniul energetic Cadrul instituţional şi principiile de conducere a Agenţiei pentru cooperarea autorităţilor de reglementare din domeniul energetic se bazează, în principiu, pe normele şi practicile standard aplicabile agenţiilor de reglementare comunitare. Totuşi, trebuie să se ţină seama de independenţa necesară funcţiilor de reglementare. În acest scop, pe lângă Consiliul de administraţie însărcinat cu toate aspectele administrative şi bugetare, se propune crearea unui consiliu al autorităţilor de reglementare responsabil de toate aspectele şi deciziile privind reglementarea. Directorul, numit de Consiliul de administraţie, după consultarea Consiliului autorităţilor de reglementare, va fi ales dintr-o listă restrânsă adoptată de Comisie. Directorul va reprezenta agenţia şi răspunde de gestionarea zilnică a acesteia. În plus, în structura agenţiei se prevede un consiliu de apel, responsabil de tratarea apelurilor împotriva deciziilor adoptate de către agenţie. 3.4. Aspecte financiare Se propune ca, având în vedere sarcinile agenţiei, aceasta să aibă un personal limitat la 40-50 de persoane. Această evaluare se bazează pe o analiză aprofundată a cerinţelor de personal ale autorităţilor naţionale de reglementare şi pe o analiză atentă a resurselor minime necesare pentru îndeplinirea sarcinilor propuse, în special având în vedere posibilităţile de sinergie pentru valorificarea resurselor din cadrul autorităţilor naţionale de reglementare pentru a sprijini activitatea agenţiei. Personalul propus corespunde necesităţilor acestor autorităţi[6]. După cum s-a menţionat anterior, personalul necesar ar fi mult mai numeros dacă sarcinile agenţiei ar fi îndeplinite de Comisie. Costurile totale anuale ale Agenţiei sunt estimate la aproximativ 6-7 milioane de euro, din care 5 milioane de euro pentru cheltuielile de personal (luând ca medie pe persoană costul personalului Comisiei Europene, respectiv 0,117 milioane de euro pe an, care cuprinde cheltuielile asociate pentru imobile şi cheltuielile administrative conexe), 1 milion de euro pentru costuri operaţionale (reuniuni, studii, precum şi costurile de traducere, publicare şi relaţii publice), iar restul pentru cheltuielile de capital (legate de achiziţionarea de bunuri mobiliare şi cheltuielile conexe) şi cheltuielile de misiune. Costurile anuale ale agenţiei vor fi acoperite prin finanţări comunitare. Agenţia are venituri limitate provenite din taxe plătite de terţi, care sunt percepute atunci când agenţia ia anumite decizii. 3.5. Rolul Comisiei În principiu există trei măsuri de siguranţă diferite pentru a garanta poziţia şi rolul Comisiei de gardian al tratatului. În primul rând, în cazul în care agenţia adoptă o decizie, aceasta ar fi obligatorie numai pentru situaţiile tehnice specifice prevăzute explicit în regulament şi în directive sau, de la caz la caz, în orientările cu caracter obligatoriu. Agenţia nu ar avea nicio putere politică în afara acestui cadru. În al doilea rând, în cazul în care cooperarea dintre OST sau deciziile agenţiilor naţionale de reglementare pun în pericol concurenţa efectivă şi funcţionarea eficientă a pieţei, Comisia este imediat informată de către agenţie şi poate adopta ulterior măsurile necesare pentru remedierea situaţiei. De asemenea, Comisia poate opta să acţioneze din proprie iniţiativă. În al treilea rând, atunci când trebuie luată o decizie de fond, aceasta nu poate fi adoptată decât de către Comisie. În aceste cazuri, agenţia are numai un rol pregătitor şi consultativ. Serviciul juridic al Comisiei a analizat textul cu atenţie din acest punct de vedere pentru a se asigura că agenţia nu are nicio competenţă în ceea ce priveşte luarea de decizii de fond discreţionare. În plus, prin adoptarea de orientări cu caracter obligatoriu, Comisia este cea care precizează şi stabileşte rolul agenţiei. 4. O COOPERARE EFICIENTă ÎNTRE OPERATORII DE SISTEME DE TRANSPORT 4.1. Integrarea pieţelor de energie electrică şi gaze necesită o cooperare strânsă între operatorii de sisteme de transport Pentru a realiza integrarea pieţelor, trebuie să existe o cooperare eficientă între operatorii de sisteme de transport (OST) şi un cadru de reglementare clar şi stabil, inclusiv o coordonare între autorităţile de reglementare. Normele de acces la reţea şi cele operaţionale trebuie să fie compatibile; este necesar să existe un schimb eficient de informaţii între operatorii de sisteme de transport şi o bună coordonare a noilor investiţii pentru creşterea capacităţilor de interconectare. Operatorii de sisteme de transport de gaze şi energie electrică cooperează deja în mod voluntar în cadrul structurilor existente, cum ar fi Operatorii de sisteme de transport europene (ETSO) şi Transportul european de gaz (GTE). Aceştia cooperează privind aspectele operaţionale la nivel regional şi fac parte din organisme tehnice, precum Uniunea pentru coordonarea transportului de energie electrică (UCTE) şi Asociaţia europeană pentru simplificarea schimburilor energetice (EASEE-Gas). Aceste iniţiative de cooperare pe mai multe niveluri au contribuit în mod semnificativ la realizarea pieţei interne şi au îmbunătăţit eficacitatea şi siguranţa reţelelor. Totuşi, această cooperare voluntară şi-a dovedit limitele, de exemplu sub forma incidentelor de reţea şi a penelor de curent datorate slabei coordonări a exploatării reţelei sau lipsei unor conexiuni în cadrul reţelelor de energie electrică şi gaze, precum şi a dificultăţilor întâmpinate la propunerea sau adoptarea de standarde tehnice comune. De aceea, se propune ca operatorilor de sisteme de transport să li se atribuie sarcina de a-şi consolida cooperarea într-o serie de domenii cheie, cu accent deosebit pe următoarele aspecte principale. - Elaborarea de „coduri” comerciale şi tehnice. Pentru integrarea pieţelor de energie electrică şi de gaze este necesar un set coerent de coduri tehnice şi comerciale. În prezent, aceste coduri există la nivel naţional sau prin intermediul unor recomandări emise de organizaţii, precum UCTE sau EASEE-Gas. Situaţia actuală prezintă trei tipuri de probleme: în primul rând, normele în vigoare nu acoperă toate domeniile care trebuie armonizate pentru a conduce la funcţionarea unei pieţe integrate, în al doilea rând, codurile naţionale sunt adesea incompatibile între ele, iar în al treilea rând, acestea nu sunt obligatorii sau executorii din punct de vedere juridic. Printre aceste coduri se numără manualul operaţional al UCTE pentru securitatea şi fiabilitatea reţelelor de transport de energie electrică şi recomandările EASEE-Gas privind calitatea gazelor. - Propunerea menţine procesul voluntar al operatorilor de sisteme de transport ca modalitate pragmatică de elaborare de coduri tehnice şi comerciale detaliate. Aceste coduri sunt deseori complexe din punct de vedere tehnic şi trebuie să existe un proces eficient de modificare a acestora, atunci când este necesar. Propunerea adaugă o supraveghere normativă strictă privind conţinutul acestor norme şi verificarea respectării şi aplicării acestora de către autorităţile naţionale de reglementare, agenţie şi/sau Comisie, în funcţie de natura propunerii în cauză. În cazul în care operatorii de sisteme de transport nu reuşesc să adopte codurile tehnice şi comerciale necesare sau nu le aplică, aceste norme pot fi propuse şi adoptate prin intermediul procedurii de comitologie, la propunerea Comisiei. - Prezenta propunere defineşte în total unsprezece domenii de cooperare principale. Programele de activitate anuale ale Reţelei europene a operatorilor de sisteme de transport (a se vedea capitolul 1.2), elaborate după consultarea tuturor părţilor interesate şi a noii Agenţii pentru cooperarea autorităţilor de reglementare din domeniul energetic (a se vedea capitolul 3), vor stabili priorităţile şi vor specifica mai detaliat codurile tehnice şi comerciale necesare. Cooperarea dintre operatorii de sisteme de transport ar trebui să includă, de asemenea, monitorizarea punerii în aplicare a codurilor tehnice şi comerciale. - Activităţi de cercetare şi inovare de interes comun: Cooperarea dintre operatorii de sisteme de transport (OST) ar trebui să stabilească un cadru pentru identificarea, finanţarea şi gestionarea activităţilor de cercetare şi inovare necesare pentru stimularea dezvoltării şi a evoluţiei tehnice durabile a reţelelor europene de energie electrică şi gaze, în special în vederea promovării siguranţei aprovizionării şi a eficienţei energetice şi a asigurării introducerii de tehnologii cu emisii reduse de carbon. - Coordonarea exploatării reţelelor . Cooperarea dintre OST include exploatarea în comun a reţelelor conform codurilor tehnice şi comerciale adoptate. Aceasta vizează, de asemenea, schimbul de informaţii operaţionale privind reţelele şi publicarea în mod coordonat a informaţiilor privind accesul la reţea, de exemplu printr-o platformă comună în materie de transparenţă. - Planificarea investiţiilor . Pentru a ajunge la o capacitate de transport suficientă pentru a satisface cererea şi pentru a integra pieţele naţionale, operatorii de reţele ar avea nevoie de o planificare coordonată pe termen lung a dezvoltării sistemului, în vederea planificării investiţiilor în reţea şi a monitorizării evoluţiei capacităţilor reţelei de transport. Ideea este ca reţelele europene ale operatorilor de sisteme de transport să publice planurile de dezvoltare a reţelei, care includ modelarea reţelei integrate, elaborarea de scenarii şi o evaluare a durabilităţii şi a adecvării cererii şi ofertei pentru sistemul integrat. Aceste planuri de dezvoltare ar trebui să fie suficient de orientate spre viitor (de exemplu, cel puţin 10 ani) pentru a putea permite identificarea din timp a lacunelor în materie de investiţii, mai ales în ceea ce priveşte capacităţile transfrontaliere. În special pentru aceste două ultime sarcini, iniţiativele regionale au un rol pozitiv în integrarea pieţelor. Cooperarea la nivel european dintre operatorii de sisteme de transport ar trebui într-adevăr completată printr-o cooperare la nivel regional, în vederea asigurării unui progres practic real, a unei gestionări optime a reţelei[7] şi a unei planificări şi realizări adecvate a investiţiilor. Cadrul de reglementare ar trebui să promoveze, să coordoneze şi să dezvolte iniţiative regionale între operatorul de sistem de transport şi autorităţile de reglementare, precum în cazul iniţiativelor regionale conduse de ERGEG şi al unor iniţiative, cum ar fi Forumul Pentalateral din Europa de Nord-Vest, şi conform recomandărilor principalelor părţi interesate, de exemplu Eurelectric. 4.2. Un mecanism de cooperare îmbunătăţit Este important ca structurile de cooperare ale operatorilor de sisteme de transport să fie recunoscute pe deplin la nivel european astfel încât să dispună de autoritatea necesară pentru a îndeplini sarcinile menţionate anterior. În acest sens, Comisia va desemna în mod oficial reţelele europene de operatori de sisteme de transport (de gaze şi energie electrică) însărcinate cu îndeplinirea acestor sarcini. În calitate de agenţi economici, operatorii de sisteme de transport trebuie să dea dovadă de transparenţă în ceea ce priveşte modul de cooperare. Aceştia se pot baza pe structurile existente, precum GTE şi ETSO. Cu toate acestea, sarcinile şi responsabilităţile atribuite operatorilor de sisteme de transport vor necesita o structură de cooperare centrală şi permanentă în ceea ce priveşte atât organizarea, cât şi instrumentele practice de planificare şi exploatare a reţelelor. Agenţia pentru cooperarea autorităţilor de reglementare din domeniul energetic va monitoriza modul în care Reţeaua europeană a operatorilor de sisteme de transport îşi îndeplineşte sarcinile care îi sunt atribuite. Implicarea şi consultarea părţilor interesate, cum ar fi producătorii, furnizorii, consumatorii şi operatorii de sisteme de distribuţie, vor fi transformate într-o practică standard de către operatorii de sisteme de transport încă de la începutul activităţii acestora într-un anumit domeniu. În acest sens, părţile interesate vor fi consultate cu privire la orice proiect de cod comercial şi tehnic elaborat de operatorii de sisteme de transport şi vor putea formula observaţii privind programul de activitate anual al operatorilor de sisteme de transport. Agenţia va supraveghea desfăşurarea în bune condiţii a acestor consultări. 5. ÎMBUNăTăţIREA FUNCţIONăRII PIEţEI Prezenta propunere urmăreşte, de asemenea, îmbunătăţirea cadrului legislativ în vederea facilitării accesului terţilor la infrastructuri cheie, a creşterii transparenţei pe piaţă, a sporirii gradului de integrare a pieţelor şi a îmbunătăţirii accesului consumatorilor la piaţa cu amănuntul. 5.1. Regimul de derogări Legislaţia actuală prevede posibilitatea de a scuti noile infrastructuri majore de la normele privind accesul reglementat al terţilor pe o perioadă predeterminată. De această posibilitate au beneficiat mai multe infrastructuri finalizate sau în curs de finalizare, printre care interconectări de gaze şi energie electrică şi instalaţii de GNL. Aceasta a contribuit la continuarea proiectelor care sprijină siguranţa aprovizionării şi concurenţa. În acelaşi timp, experienţa de până acum arată că promotorii de proiecte, autorităţile de reglementare şi Comisia ar putea beneficia de o procedură simplificată pentru cererea şi acordarea de derogări, precum şi de clarificarea unora dintre condiţii. Prin urmare, Comisia propune formularea unor orientări pentru sprijinirea solicitanţilor şi a autorităţilor de reglementare în vederea respectării condiţiilor pentru acordarea unei derogări. Pentru a garanta o utilizare optimă a infrastructurilor care beneficiază de o derogare în beneficiul pieţei, se propune generalizarea cerinţelor minime pentru atribuirea de capacitate şi a dispoziţiilor privind managementul congestionării pentru noile infrastructuri care până acum au fost aplicate de la caz la caz. 5.2. Transparenţa Piaţa internă de energie electrică şi gaze suferă de o lipsă de lichiditate şi de transparenţă, care afectează atribuirea eficientă a resurselor, limitează posibilităţile de acoperire a riscurilor şi blochează intrarea pe piaţă a noilor operatori. Încrederea în piaţă, lichiditatea acesteia şi numărul de participanţi de pe piaţă trebuie să crească prin sporirea informaţiilor disponibile pieţei. Cerinţele actuale legate de transparenţă sunt axate pe publicarea capacităţii reţelei, astfel încât participanţii de pe piaţă să poată vedea dacă mai există capacitate disponibilă şi dacă întreaga capacitate disponibilă este oferită pe piaţă. Cu toate acestea, participanţii de pe piaţă trebuie, de asemenea, să aibă acces egal la informaţiile care determină fluctuaţiile preţurilor angro. În prezent, operatorii tradiţionali care sunt responsabili de cea mai mare parte din fluxul de gaze şi energie electrică şi care deţin majoritatea activelor de pe piaţă au un acces mai consistent şi mai bun la informaţii decât noii operatori. În sectorul energiei electrice, există cerinţe sub formă de orientări ataşate regulamentului care stabilesc cerinţele de transparenţă în producţia de energie electrică, însă acestea nu sunt suficiente, iar în sectorul gazelor nu există nicio astfel de cerinţă în prezent. De aceea, se propune extinderea cerinţelor de transparenţă pentru a acoperi stocurile de gaze, previziunile de cerere şi ofertă, costurile pentru echilibrarea reţelei şi comercializarea. Aplicarea corectă şi integrală a acestor cerinţe trebuie controlată şi monitorizată de către autorităţile naţionale de reglementare; prin urmare, competenţele acestora trebuie consolidate în mod corespunzător. În ceea ce priveşte transparenţa privind derivatele şi instrumentele financiare pentru care prezentele propuneri nu prevăd cerinţe suplimentare aplicabile societăţilor în cauză, Comisia va examina acest aspect în detaliu şi va ajunge la o concluzie pe la jumătatea anului 2008. Agenţia pentru cooperarea autorităţilor de reglementare din domeniul energetic şi Comitetul autorităţilor europene de reglementare a pieţelor valorilor mobiliare sunt invitate să coopereze pentru a realiza o analiză mai aprofundată şi să îşi dea avizul cu privire la necesitatea de a supune tranzacţiile prevăzute în contractele de furnizare de gaze şi energie electrică şi derivatele din domeniul gazelor şi al energiei electrice unor cerinţe de transparenţă înainte şi/sau după tranzacţionare. 5.3. Accesul la instalaţiile de depozitare Directiva existentă privind piaţa internă în sectorul gazelor naturale prevede că în timp ce depozitarea reprezintă o infrastructură esenţială pentru a permite aprovizionarea consumatorilor, operatorii de sisteme de depozitare trebuie să permită accesul terţilor. Statele membre au posibilitatea de a asigura accesul la aceste instalaţii de depozitare fie conform condiţiilor definite de autoritatea de reglementare, fie obligând operatorii de sisteme de depozitare să negocieze cu consumatorii condiţiile de acces. Cerinţele prevăzute de directivă se limitează la principii şi lasă statelor membre o marjă mare de manevră în ceea ce priveşte definirea cadrului lor de reglementare. Aceste principii au căpătat consistenţă în cadrul Forumului de la Madrid, unde toate părţile interesate au convenit în mod voluntar asupra Orientărilor de bună practică privind accesul terţilor pentru operatorii de sisteme de depozitare (GGPSSO). Cu toate acestea, ERGEG a concluzionat că, în general, punerea în aplicare a acestor orientări este nesatisfăcătoare. Pentru o aplicare eficientă a acestor orientări, Comisia propune patru măsuri: - transformarea principiilor din orientări în principii obligatorii din punct de vedere juridic şi acordarea posibilităţii de a aplica detaliat orientările prin intermediul procedurii de comitologie; - stabilirea separării juridice şi funcţionale a operatorilor de sisteme de depozitare care fac parte din întreprinderi de furnizare; - creşterea competenţelor autorităţilor naţionale de reglementare cu privire la supravegherea accesului la instalaţiile de depozitare; - impunerea clarităţii regimului de reglementare aplicat instalaţiilor de depozitare. Pentru ca aceste orientări să devină obligatorii din punct de vedere juridic, regulamentul va fi extins în sensul stabilirii modului în care operatorii de sisteme de depozitare trebuie să ofere servicii de acces terţilor, trebuie să aloce capacităţile şi să se ocupe de managementul congestionării. Acesta va defini, de asemenea, cerinţele privind transparenţa şi va propune măsuri care să permită dezvoltarea unei pieţe secundare a capacităţii de depozitare. Aceste norme trebuie să garanteze că toată capacitatea de depozitare disponibilă pentru terţi este oferită pe piaţă într-un mod nediscriminatoriu şi transparent şi că blocarea de capacitate neutilizată este puternic descurajată. De asemenea, aceste norme servesc la asigurarea coerenţei cu cerinţele minime propuse pentru infrastructurile care fac obiectul unei derogări. Prin impunerea separării juridice şi funcţionale a operatorilor de sisteme de depozitare, accesul efectiv la instalaţiile de depozitare se va îmbunătăţi semnificativ. Faptul că, în prezent, furnizorii care necesită instalaţii de depozitare trebuie să îşi contacteze concurenţii pentru a contracta capacitatea necesară nu sporeşte încrederea în piaţă şi reprezintă un obstacol major pentru intrarea pe piaţă a unor operatori noi. Separarea operatorilor de sisteme de depozitare va contribui la îmbunătăţirea acestei situaţii şi va permite concurenţilor şi autorităţilor de reglementare să verifice dacă s-a oferit pe piaţă întreaga capacitate de depozitare disponibilă. Comisia propune eliminarea ambiguităţii care există în acest moment cu privire la proporţia din capacitatea de depozitare oferită pe piaţă, solicitând tuturor statelor membre să stabilească anumite criterii privind momentul şi modalitatea de aplicare a criteriilor privind accesul terţilor la instalaţiile de depozitare şi în care acestea trebuie făcute publice. În consecinţă, autoritatea de reglementare are sarcina de a controla dacă aceste criterii sunt aplicate corect pentru toate instalaţiile de depozitare. 5.4. Accesul la terminalele GNL Rolul GNL în aprovizionarea cu gaze a Uniunii Europene devine din ce în ce mai important, şi s-au planificat sau sunt în curs investiţii majore în terminale GNL. Din această cauză, sunt necesare norme transparente privind accesul la terminalele GNL. Autorităţile de reglementare au identificat necesitatea, iar ERGEG a elaborat orientările în vederea definirii unei abordării comune a accesului terţilor la terminalele GNL. Deşi numeroase terminale GNL construite au beneficiat de derogarea de la dispoziţiile privind accesul terţilor şi intervenţia reglementară menţionate la articolul 22 din directivă, există şi terminale GNL pentru care se aplică normele privind accesul terţilor. Întrucât directiva actuală nu impune decât o cerinţă generală conform căreia accesul trebuie reglementat, aceasta permite interpretări divergente în rândul statelor membre. În plus, derogarea acordată în temeiul articolului 22 este întotdeauna temporară şi în momentul în care perioada de derogare va fi expirat, terminalele GNL vor fi supuse reglementării. Prin urmare, Comisia propune impunerea unor norme mai bine definite privind accesul terţilor la terminalele GNL. Pentru ca aceste orientări să devină obligatorii din punct de vedere juridic, regulamentul va fi extins în vederea stabilirii modului în care operatorii de terminale GNL trebuie să ofere servicii de acces terţilor, trebuie să aloce capacităţile şi să se ocupe de managementul congestionării. Acesta va defini, de asemenea, cerinţele privind transparenţa şi va propune măsuri care să permită dezvoltarea unei pieţe secundare a capacităţii terminalelor. De asemenea, aceste norme servesc la asigurarea coerenţei cu cerinţele minime propuse pentru infrastructurile care fac obiectul unei derogări. 5.5. Contractele de furnizare pe termen lung Contractele de furnizare bilaterale în aval oferă posibilitatea sectoarelor cu o activitate energetică intensă să obţină preţuri mai previzibile. Totuşi, aceste contracte riscă să închidă piaţa din aval împiedicând consumatorii să îşi schimbe furnizorul şi limitând astfel concurenţa. Pentru a reduce nesiguranţa de pe piaţă, în următoarele luni, Comisia va furniza asistenţă corespunzătoare privind conformitatea contractelor de furnizare bilaterale încheiate pe termen lung cu legislaţia comunitară în domeniul concurenţei. 5.6. Un cadru pentru crearea treptată a unei pieţe europene cu amănuntul Nici pe piaţa de energie electrică, nici pe cea de gaze nu se poate vorbi deocamdată de o piaţă europeană cu amănuntul (consumatori casnici şi întreprinderi mici), deoarece consumatorii, presupunând că pot alege, sunt obligaţi în continuare să opteze pentru un furnizor având sediul în aceeaşi ţară. Realizarea unei pieţe a consumatorilor finali cu adevărat europeană reprezintă scopul ultim al pieţelor interne de energie electrică şi gaze: aceasta este necesară pentru crearea unor pieţe competitive şi pentru creşterea la maximum a eficienţei. Liberalizarea în cadrul pieţei cu amănuntul este importantă pentru a garanta că toţi cetăţenii UE pot beneficia de pe urma concurenţei. Dacă liberalizarea s-ar aplica numai marilor consumatori, consumatorii casnici europeni ar fi obligaţi în final să îşi subvenţioneze sectorul şi s-ar produce o distorsionare a semnalelor de investiţii în noi capacităţi de producţie şi furnizare. De la 1 iulie 2007, toate pieţele cu amănuntul din UE au fost deschise concurenţei, însă, în realitate, mulţi consumatori sunt legaţi de furnizorii lor tradiţionali, deoarece nu s-a instituit un cadru juridic corespunzător, aşa cum s-a solicitat. O piaţă cu amănuntul la nivel european poate fi creată doar progresiv. Pentru a stimula acest proces, Comisia are în vedere constituirea unui forum privind piaţa cu amănuntul, prin analogie cu experienţa pozitivă a Forumurilor de la Florenţa şi de la Madrid. Un astfel de forum ar permite concentrarea asupra unor aspecte specifice pieţei cu amănuntul şi ar trebui să constituie o platformă pentru promovarea de către toate părţile interesate a unei pieţe cu amănuntul la nivel european. Forumul ar oferi asistenţă cu privire la obligaţiile propuse pentru statele membre şi autorităţile de reglementare în ceea ce priveşte stabilirea unor norme clare privind concurenţa de pe piaţa cu amănuntul, în vederea unei armonizări treptate a normelor pieţei pentru a permite crearea unor pieţe cu amănuntul transfrontaliere. De asemenea, existenţa unor pieţe cu amănuntul funcţionale va avea un rol foarte important în sensibilizarea consumatorilor faţă de consumul casnic de energie şi faţă de costul acesteia, întrucât toate măsurile de reducere a emisiilor de CO2 şi de creştere a eficienţei energetice necesită participarea consumatorilor casnici. Concurenţa pentru aprovizionarea consumatorilor casnici va determina consumatorii să fie mai atenţi la aspectele privind eficienţa energetică. Cu toate acestea, practicile actuale în care consumatorii primesc factura finală pentru consumul realizat numai după un an nu conduc la o astfel de conştientizare şi nici nu le permite furnizorilor să ofere servicii competitive care să diferenţieze consumatorii casnici în funcţie de nevoile specifice ale acestora. Prin urmare, furnizorii trebuie să ofere mai multe informaţii astfel încât consumatorii să poată verifica mai des evoluţia consumului şi a costurilor lor de energie electrică. Este evident că libertatea de alegere a consumatorilor trebuie însoţită de garanţii puternice ale drepturilor acestora. Consumatorii vulnerabili beneficiază deja de un grad ridicat de protecţie conform directivei actuale, ceea ce le permite accesul la energia de care au nevoie pentru a avea o viaţă normală. Totuşi, aceste măsuri au fost aplicate incorect în unele ţări şi pentru a clarifica acest context, Comisia propune definirea unor orientări cu caracter obligatoriu. În acelaşi timp, Comisia propune consolidarea drepturilor tuturor consumatorilor, printre altele acordându-le dreptul de a-şi schimba furnizorul în orice moment şi solicitând societăţilor de energie electrică să regleze conturile în termen de o lună de la schimbarea furnizorului de către un consumator. În cele din urmă, Comisia a ajuns la concluzia că pentru operatorii de sisteme de distribuţie (OSD) normele actuale privind separarea juridică şi funcţională sunt suficiente. Prin urmare, nu propune extinderea la OSD a normelor privind separarea proprietăţii, prezentate în capitolul 4 de mai sus. 6. COOPERAREA PENTRU CONSOLIDAREA SIGURANţEI APROVIZIONăRII 6.1. Monitorizarea siguranţei aprovizionării de către operatorii de sisteme de transport Este important să se asigure că sistemele de energie electrică şi gaze pot răspunde cererii chiar şi în momentele de vârf. În cazul energiei electrice, acest lucru este posibil numai atunci când există o capacitate de producţie suficientă (adecvarea capacităţilor) şi reţeaua este capabilă să transporte energia de la producători la consumatorii finali (adecvarea reţelei). În cazul gazelor naturale, trebuie create capacităţi suficiente de import şi depozitare. Directiva 2005/89/CE solicită autorităţilor naţionale de reglementare să raporteze anual Comisiei, cu sprijinul operatorilor de sisteme de transport, privind siguranţa aprovizionării cu energie electrică. Directiva 2004/67/CE solicită statelor membre să raporteze privind siguranţa aprovizionării cu gaze şi privind cadrul de reglementare pentru a spori investiţiile în infrastructură. Conform modificărilor propuse la Regulamentele (CE) nr. 1228/2003 şi (CE) nr. 1775/2003, reţeaua de operatori europeni de sisteme de transport trebuie să realizeze previziuni privind adecvarea sistemului pentru fiecare vară şi iarnă, precum şi pe termen lung. Pentru a lua în considerare posibilităţile de export şi de import de energie electrică şi de gaze în condiţii de cerere accentuată, este necesară o perspectivă la nivel european. Datorită fluxurilor transfrontaliere de energie electrică şi gaze din piaţa internă, această perspectivă trebuie dobândită la nivel european. 6.2. Cooperarea statelor membre Legislaţia europeană dispune de două instrumente pentru garantarea siguranţei aprovizionării cu gaze. În primul rând, Directiva 2003/55/CE a introdus obligaţii generale de monitorizare pentru statele membre. În al doilea rând, Directiva 2004/67/CE prezintă în mod specific măsuri de garantare a siguranţei aprovizionării cu gaze. Aceasta din urmă instituie Grupul de coordonare pentru gaz şi stabileşte un „mecanism comunitar” în cazul întreruperii aprovizionării. Aceste instrumente vizează crearea unei platforme de coordonare. Ele nu stabilesc obiective cantitative privind siguranţa aprovizionării şi nici nu impun obligaţii legate de stocurile de gaze. În cele din urmă, aceste instrumente nu oferă un cadru de cooperare regională în cazul unor întreruperi grave ale aprovizionării. Directiva 2004/67/CE nu a fost transpusă decât recent de către statele membre. În temeiul articolului 10 al acesteia, Comisia trebuie să raporteze, până la data de 19 mai 2008, în ceea ce priveşte punerea în aplicare a directivei şi, în special, eficienţa instrumentelor create de aceasta şi poate formula şi alte propuneri privind siguranţa aprovizionării. În special, acest raport va viza măsurile de siguranţă a aprovizionării legate de stocurile de gaze. Din acest motiv, ca primă măsură, prezentele propuneri nu modifică Directiva 2004/67/CE şi se referă doar la două aspecte: - Creşterea obligaţiilor de transparenţă la nivelul stocurilor comerciale. Fiecare operator de sistem de depozitare ar avea obligaţia să facă publică în fiecare zi cantitatea de gaze de lucru care se află în instalaţiile sale. Această obligaţie ar creşte considerabil încrederea reciprocă în materie de asistenţă regională şi bilaterală în cazul unor întreruperi grave ale aprovizionării. - Solidaritate. Se propune ca statele membre să coopereze pentru a promova solidaritatea regională şi bilaterală. Această cooperare este menită să acopere situaţiile care ar putea conduce la întreruperi grave ale aprovizionării cu gaze într-un stat membru. Un exemplu care ilustrează această coordonare este simplificarea măsurilor naţionale în caz de urgenţă sau elaborarea de modalităţi practice de asistenţă reciprocă. Comisia va adopta, după caz, orientări privind cooperarea în contextul solidarităţii regionale. 2007/0199 (COD) Propunere de REGULAMENT AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI AL CONSILIULUI de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1775/2005/CE privind condiţiile de acces la reţelele pentru transportul gazelor naturale (Text cu relevanţă pentru SEE) PARLAMENTUL EUROPEAN ŞI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE, având în vedere Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, în special articolul 95, având în vedere propunerea Comisiei[8], având în vedere avizul Comitetului Economic si Social European[9], având în vedere avizul Comitetului Regiunilor[10], hotărând în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 251 din tratat[11], întrucât: 1. Piaţa internă a gazelor naturale, care a fost pusă în aplicare treptat începând cu 1999, are drept obiectiv a oferi tuturor consumatorilor din UE, indiferent dacă sunt despre persoane fizice sau juridice, posibilităţi reale de alegere, precum şi noi oportunităţi de afaceri şi un comerţ transfrontalier mai intens, pentru a garanta progrese în materie de eficacitate, preţuri competitive şi îmbunătăţirea calităţii serviciilor, precum şi pentru a contribui la siguranţa aprovizionării şi la dezvoltarea durabilă. 2. Directiva 2003/55/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 iunie 2003 privind normele comune pentru piaţa internă în sectorul gazelor naturale şi de abrogare a Directivei 98/30/CE[12] şi Regulamentul (CE) nr. 1775/2005 al Parlamentului European şi al Consiliului din 28 septembrie 2005 privind condiţiile de acces la reţelele pentru transportul gazelor naturale[13] au adus o contribuţiei semnificativă la crearea pieţei interne a gazelor naturale. 3. Cu toate acestea, în prezent, nu se poate garanta niciunei companii europene dreptul de a vinde gaze naturale în orice stat membru, în condiţii de egalitate, fără discriminare sau vreun dezavantaj. Nu există, în special, un acces nediscriminatoriu la reţea şi nici un nivel comparabil în ceea ce priveşte supravegherea normativă din fiecare stat membru. 4. Comunicarea Comisiei către Parlamentul European şi către Consiliu din 10 ianuarie 2007 intitulată „O politică energetică pentru Europa”[14] a subliniat importanţa realizării pieţei interne a gazelor naturale şi a creării unor condiţii de concurenţă echitabile pentru toate întreprinderile din domeniul gazelor stabilite în Comunitate. Comunicarea Comisiei către Parlamentul European şi către Consiliu referitoare la perspectivele privind pieţele interne de gaz şi de energie electrică[15] şi Comunicarea Comisiei intitulată „Anchetă efectuată în temeiul articolului 17 din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 în sectoarele europene ale gazului şi energiei electrice (raport final)”[16] au demonstrat că normele şi măsurile actuale nu oferă cadrul necesar îndeplinirii obiectivului de a realiza o piaţă internă funcţională. 5. Regulamentul (CE) nr. 1775/2005 trebuie adaptat în conformitate cu aceste comunicări pentru a îmbunătăţi cadrul de reglementare al pieţei interne în sectorul gazelor naturale. 6. Este necesară, în special, cooperarea sporită şi coordonarea între operatorii de sisteme de transport, pentru a asigura compatibilitatea progresivă a codurilor tehnice şi comerciale, în vederea asigurării şi gestionării unui acces eficient la reţelele de transport transfrontaliere, precum şi pentru a garanta o planificare previzională coordonată al sistemului european de transport şi o evoluţie tehnică sănătoasă a acestuia, acordând atenţia cuvenită protecţiei mediului şi pentru a promova eficienţa energetică şi cercetarea şi inovarea în special în ceea ce priveşte asigurarea pătrunderii energiilor regenerabile şi a diseminării tehnologiilor cu emisii reduse de carbon. Operatorii de sisteme de transport trebuie să îşi exploateze reţelele în conformitate cu aceste coduri tehnice şi comerciale compatibile. 7. În scopul garantării unei gestionări optime a reţelelor de transport de gaze din Comunitate, trebuie înfiinţată o reţea europeană a operatorilor de sisteme de transport. Atribuţiile acesteia trebuie duse la îndeplinire în conformitate cu normele comunitare în materie de concurenţă, care rămân aplicabile deciziilor reţelei europene a operatorilor de sisteme de transport. Aceste atribuţii trebuie definite clar, iar metoda de lucru trebuie să garanteze eficacitate, reprezentativitate şi transparenţă. Având în vedere faptul că un progres mai eficient poate fi realizat printr-o abordare la nivel regional, operatorii de sisteme de transport ar trebui să înfiinţeze structuri regionale în cadrul structurii generale de cooperare, garantând, în acelaşi timp, faptul că rezultatele la nivel regional sunt compatibile cu codurile şi planurile de investiţii la nivel comunitar. Cooperarea în cadrul acestor structuri regionale presupune separarea efectivă a activităţilor de exploatare a reţelelor de activităţile legate de producţie şi furnizare, în absenţa căreia cooperarea regională dintre operatorii de sisteme de transport poate da naştere unui risc de comportament anticoncurenţial. 8. Toţi participanţii pe piaţă prezintă un interes în activitatea care se aşteaptă să fie desfăşurată de reţeaua europeană a operatorilor de sisteme de transport. Prin urmare, procesul de consultare este esenţial, iar structurile existente, care au fost instituite în vederea facilitării şi simplificării acestui proces, cum ar fi AESSE-gaze (Asociaţia europeană pentru simplificarea schimburilor energetice), trebuie să joace un rol important. 9. În scopul consolidării concurenţei prin crearea de pieţe angro lichide ale gazelor naturale, este vital ca acestea să poată fi comercializate independent de localizarea în sistem. Unica modalitate de a realiza acest lucru este de a oferi utilizatorilor reţelei libertatea de a rezerva, în mod independent, capacitate de intrare şi de ieşire, ceea ce ar avea ca rezultat organizarea transportului de gaze naturale pe zone, şi nu sub formă de fluxuri contractuale. Preferinţa pentru sistemele de intrare-ieşire care să faciliteze dezvoltarea concurenţei a fost deja exprimată de majoritatea părţilor interesate, în cadrul celui de-al şaselea Forum de la Madrid. 10. Reţelele de gaze se confruntă cu o congestionare contractuală semnificativă. Managementul congestionării şi principiile de alocare a capacităţii în cadrul contractelor recente sau negociate recent se bazează pe eliberarea capacităţii neutilizate, prin acordarea dreptului utilizatorilor de a subînchiria sau revinde capacităţile contractate şi prin impunerea, asupra operatorilor de sisteme de transport, a obligaţiei de a oferi pe piaţă capacitatea neutilizată, cel puţin pe baza unui aranjament pe termen scurt şi întreruptibil. Având în vedere numărul mare de contracte existente şi necesitatea creării de condiţii echitabile de concurenţă atât pentru utilizatorii de capacitate nouă, cât şi pentru utilizatorii de capacitate deja existentă, aceste principii trebuie aplicate cu privire la întreaga capacitate contractată, inclusiv cu privire la contractele deja în vigoare. 11. Monitorizarea pieţei realizată în ultimii ani de autorităţile naţionale de reglementare şi de Comisie a demonstrat că cerinţele de transparenţă şi normele privind accesul la infrastructură sunt insuficiente. 12. Accesul egal la informaţii despre starea fizică a sistemului este necesar astfel încât toţi participanţii pe piaţă să poată evalua situaţia globală a cererii şi a ofertei şi să poată identifica cauzele variaţiilor preţului angro. Acest lucru cuprinde informaţii mai precise privind cererea şi oferta, capacitatea reţelei, fluxurile şi întreţinerea, echilibrarea şi disponibilitatea şi utilizarea capacităţii de rezervă. Având în vedere importanţa acestor informaţii pentru funcţionarea pieţei, este necesară ridicarea limitărilor cu privire la publicare impuse din motive de confidenţialitate. 13. În scopul sporirii încrederii în piaţă, participanţii de pe piaţă trebuie să se asigure că orice comportament abuziv este sancţionat. Autorităţile competente trebuie abilitate să investigheze cu eficienţă alegaţiile referitoare la abuzurile de piaţă. Prin urmare, este necesar să se permită autorităţilor competente să acceseze datele care oferă informaţii cu privire la deciziile operaţionale luate de întreprinderile de furnizare. Pe piaţa gazelor naturale, toate aceste decizii sunt comunicate operatorilor de sisteme sub forma rezervelor de capacitate, a nominalizărilor şi a fluxurilor realizate. Operatorii de sisteme trebuie să păstreze aceste informaţii la dispoziţia autorităţilor competente pentru o perioadă de timp determinată. 14. Concurenţa care vizează consumatorii casnici impune ca furnizorii să nu fie împiedicaţi să intre pe noi pieţe cu amănuntul. În consecinţă, normele şi responsabilităţile care guvernează lanţul de distribuţie trebuie cunoscute de toţi participanţii pe piaţă şi trebuie armonizate pentru a consolida integrarea pieţei comunitare. 15. Accesul la instalaţiile de depozitare a gazelor şi la instalaţiile de GNL este insuficient, ceea ce necesită îmbunătăţirea normelor în materie. Monitorizarea efectuată de către Grupul european de reglementare în domeniul energiei electrice şi al gazelor (ERGEG) a condus la concluzia că orientările pe bază voluntară referitoare bunele practici în ceea ce priveşte accesul terţilor la reţea pentru operatorii de sisteme de depozitare, asupra cărora toate părţile interesate au căzut de acord în cadrul Forumului de la Madrid, sunt aplicate într-un mod insuficient şi, prin urmare, trebuie să devină obligatorii. 16. Regulamentul (CE) nr. 1775/2005 prevede că anumite măsuri trebuie adoptate în conformitate cu Decizia 1999/468/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 de stabilire a normelor privind exercitarea competenţelor de executare conferite Comisiei[17]. 17. Decizia 1999/468/CE a fost modificată prin Decizia 2006/512/CE, care a introdus o procedură de reglementare cu control în cazul măsurilor cu caracter general menite a modifica unele elemente neesenţiale ale unui act de bază adoptat în conformitate cu procedura menţionată la articolul 251 din tratat, inclusiv prin eliminarea unora dintre aceste elemente sau prin completarea lor prin adăugarea unor noi elemente neesenţiale. 18. În conformitate cu Declaraţia comună a Parlamentului European, a Consiliului şi a Comisiei[18] privind Decizia 2006/512/CE, pentru ca această nouă procedură să fie aplicabilă actelor deja în vigoare adoptate în conformitate cu procedura menţionată la articolul 251 din tratat, acestea trebuie adaptate în conformitate cu procedurile aplicabile. 19. În ceea ce priveşte Regulamentul (CE) nr. 1775/2005, este necesar să se acorde Comisiei competenţa, în special, de a stabili sau de a adopta liniile directoare necesare pentru a asigura gradul minim de armonizare necesar în vederea realizării obiectivului prezentului regulament. Întrucât măsurile respective au un domeniu general de aplicare şi vizează modificarea unor elemente neesenţiale din Regulamentul (CE) nr. 1775/2005 şi completarea Regulamentului (CE) nr. 1775/2005 prin adăugarea de noi elemente neesenţiale, acestea trebuie adoptate în conformitate cu procedura de reglementare cu control prevăzută la articolul 5a din Decizia 1999/468/CE. 20. Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 1775/2005 trebuie modificat în consecinţă, ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT: Articolul 1 Regulamentul (CE) nr. 1775/2005 se modifică după cum urmează: 21. Articolul 1 se înlocuieşte după cum urmează: „Articolul 1 Obiectul şi domeniul de aplicare Prezentul regulament are ca obiectiv: (a) stabilirea unor norme nediscriminatorii pentru condiţiile de acces la sistemele pentru transportul gazelor naturale, luând în considerare particularităţile pieţelor naţionale şi regionale, în vederea asigurării unei funcţionări corespunzătoare a pieţei interne a gazelor; (b) stabilirea unor norme nediscriminatorii pentru condiţiile de acces la instalaţiile de GNL şi la instalaţiile de depozitare; (c) facilitarea realizării unor pieţe cu amănuntul transfrontaliere funcţionale şi transparente, precum şi a unei pieţe angro funcţionale şi transparente; acesta asigură mecanismele necesare armonizării acestor norme, pentru a permite schimburile comerciale şi furnizarea transfrontaliere de gaze naturale consumatorilor din alte state membre. Prezentul regulament, cu excepţia articolului 6a alineatul (4), se aplică exclusiv instalaţiilor de depozitare care intră sub incidenţa articolului 19 alineatul (3) sau (4) din Directiva 2003/55/CE. Obiectivele menţionate la primul paragraf cuprind definirea unor principii armonizate pentru fixarea tarifelor sau metodologiile de calcul al acestor tarife, definirea unor principii armonizate pentru accesul la reţea, stabilirea de servicii pentru accesul terţilor şi de principii armonizate pentru alocarea capacităţii şi managementul congestionării, stabilirea de cerinţe de transparenţă, norme de echilibrare şi taxe de dezechilibru şi facilitarea comercializării de capacitate.” 22. Articolul 2 se modifică după cum urmează: (a) la alineatul (1) se adaugă următoarele definiţii: „24. «capacitate a instalaţiei de GNL» înseamnă capacitatea disponibilă la un terminal de GNL pentru lichefierea gazelor naturale sau pentru import, descărcare, servicii auxiliare, depozitare temporară şi regazeificare a GNL-ului; 25. «spaţiu» înseamnă volumul pe care utilizatorul unei instalaţii de depozitare are dreptul să îl utilizeze pentru depozitarea gazelor; 26. «debitul de extracţie» înseamnă debitul la care utilizatorul unei instalaţii de depozitare are dreptul să extragă gazele din instalaţie; 27. «debitul de injecţie» înseamnă debitul la care utilizatorul unei instalaţii de depozitare are dreptul să injecteze gazele din instalaţie; 28. «capacitatea de depozitare» înseamnă orice combinaţie între spaţiu, debit de injecţie şi debit de extracţie; 29. «agenţie» înseamnă Agenţia pentru cooperarea autorităţilor de reglementare din domeniul energetic instituită prin Regulamentul (CE) nr. …[19]”. (b) alineatul (2) se înlocuieşte cu următorul text: „2. Fără a aduce atingere definiţiilor de la alineatul (1) din prezentul articol, definiţiile de la articolul 2 din Directiva 2003/55/CE, care este relevantă pentru aplicarea prezentului regulament, se aplică de asemenea, cu excepţia definiţiei transportului de la punctul 3 din articolul menţionat. Definiţiile de la punctele 3 – 23 de la alineatul (1) al prezentului articol care fac referire la transport se aplică, prin analogie, cu referire la instalaţiile de depozitare şi la instalaţiile de GNL. 23. Se inserează următoarele articole 2a-2h: „Articolul 2a Reţeaua europeană a operatorilor de sisteme de transport de gaze Operatorii de sisteme de transport cooperează la nivel comunitar prin înfiinţarea Reţelei europene a operatorilor de sisteme de transport de gaze, în scopul asigurării unei gestionări optime şi a unei evoluţii tehnice sănătoase a reţelei europene de transport de gaze. Articolul 2b Înfiinţarea Reţelei europene a operatorilor de sisteme de transport de gaze 1. Cel târziu până la […], operatorii de sisteme de transport de gaze transmit Comisiei şi agenţiei proiectul de statut, o listă a viitorilor membri şi proiectul de norme de procedură, inclusiv normele de procedură cu privire la consultarea părţilor interesate, aparţinând Reţelei europene a operatorilor de sisteme de transport de gaze care urmează să fie instituită. 2. În termen de şase săptămâni de la primirea documentelor de mai sus, agenţia furnizează Comisiei un aviz cu privire la proiectul de statut, la lista membrilor şi la normele de procedură. 3. Comisia furnizează un aviz cu privire la proiectul de statut, la lista membrilor şi la normele de procedură în termen de 3 luni de la primirea avizului agenţiei. 4. În termen de 3 luni de la primirea avizului Comisiei, operatorii de sisteme de transport înfiinţează Reţeaua europeană a operatorilor de sisteme de transport de gaze, căreia îi adopta statutul şi normele de procedură, pe care le publică. Articolul 2c Atribuţiile Reţelei europene a operatorilor de sisteme de transport de gaze 24. Reţeaua europeană a operatorilor de sisteme de transport de gaze adoptă: (a) codurile tehnice şi comerciale în domeniile menţionate la alineatul (3); (b) instrumentele comune pentru exploatarea reţelelor şi planurile de cercetare; (c) un plan de investiţii pe 10 ani, la fiecare doi ani; (d) un program anual de activitate; (e) un raport anual; (f) perspectivele anuale de vară şi de iarnă cu privire la adecvarea capacităţilor. 25. Programul anual de activitate menţionat la alineatul (1) litera (d) cuprinde o listă şi o descriere a codurilor tehnice şi comerciale, un plan cu privire la coordonarea exploatării reţelei şi la desfăşurarea comună a activităţilor de cercetare şi dezvoltare care vor fi elaborate în decursul anului în cauză, precum şi un calendar previzional. 26. Codurile tehnice şi comerciale detaliate acoperă următoarele domenii, în conformitate cu priorităţile definite în programul anual de activitate: (a) normele privind securitatea şi fiabilitatea; (b) normele privind conectarea şi accesul la reţea; (c) normele privind schimbul de date şi decontarea; (d) normele privind interoperabilitatea; (e) procedurile operaţionale pentru situaţii de urgenţă; (f) normele privind alocarea capacităţii şi managementul congestionării; (g) normele privind schimburile comerciale; (h) normele privind transparenţa; (i) normele de echilibrare, inclusiv normele cu privire la procedurile de nominalizare, normele cu privire la taxele de dezechilibru şi normele cu privire la echilibrarea operaţională între sisteme de operatori de sisteme de transport; (j) normele cu privire la structurile armonizate ale tarifelor de transport; (k) normele privind eficienţa energetică a reţelelor de gaze. 27. Reţeaua europeană a operatorilor de sisteme de transport de gaze monitorizează punerea în aplicare a codurilor tehnice şi comerciale şi include rezultatul activităţilor de monitorizare în raportul anual menţionat la alineatul (1) litera (e). 28. Reţeaua europeană a operatorilor de sisteme de transport de gaze publică, la fiecare doi ani, un plan european de investiţii în reţea pe 10 ani. Acest plan de dezvoltare cuprinde modelarea reţelei integrate, scenariul de dezvoltare, un raport privind adecvarea cererii şi a ofertei, precum şi evaluarea durabilităţii sistemului. Planul de investiţii se bazează, în special, pe planuri naţionale de investiţii şi pe Orientările pentru reţelele energetice transeuropene în temeiul Deciziei nr. 1364/2006/CE a Parlamentului European şi a Consiliului[20]. Acesta identifică deficienţele investiţionale, în special în ceea ce priveşte capacităţile transfrontaliere. 29. La cererea Comisiei, Reţeaua europeană a operatorilor de sisteme de transport de gaze oferă consultanţă Comisiei cu privire la adoptarea unor noi orientări, în conformitate cu articolul 9. Articolul 2d Monitorizarea efectuată de către agenţie 1. Agenţia monitorizează executarea atribuţiilor Reţelei europene a operatorilor de sisteme de transport de gaze menţionate la articolul 2c alineatul (1). 2. Reţeaua europeană a operatorilor de sisteme de transport de gaze transmite agenţiei proiectul de coduri tehnice şi comerciale, proiectul planului de investiţii pe 10 ani şi proiectul programului anual de activitate, inclusiv informaţii cu privire la procesul de consultare. Agenţia poate furniza Reţelei europene a operatorilor de sisteme de transport de gaze un aviz, în termen de 3 luni. Agenţia furnizează Comisiei un aviz motivat corespunzător, în cazul în care consideră că proiectul programului anual de activitate sau al planului de investiţii pe 10 ani nu garantează respectarea principiilor nediscriminării, concurenţei efective şi funcţionării eficiente a pieţei. Articolul 2e Instituirea şi evaluarea codurilor tehnice şi comerciale 1. După consultarea agenţiei, Comisia poate invita Reţeaua europeană a operatorilor de sisteme de transport de gaze să pregătească, într-un termen rezonabil, coduri în domeniile enumerate la articolul 2c alineatul (3), în cazul în care apreciază că aceste coduri sunt necesare pentru funcţionarea eficientă a pieţei. 2. Agenţia furnizează Comisiei un aviz motivat corespunzător, în cazul în care consideră că: (a) codurile tehnice sau comerciale adoptate de Reţeaua europeană a operatorilor de sisteme de transport de gaze în domeniile enumerate la articolul 2c alineatul (3) nu garantează respectarea principiilor nediscriminării, concurenţei efective şi funcţionării eficiente a pieţei; (b) Reţeaua europeană a operatorilor de sisteme de transport de gaze nu reuşeşte să adopte, de comun acord şi într-o perioadă de timp rezonabilă, un cod tehnic sau comercial într-unul din domeniile enumerate la articolul 2c alineatul (3); (c) operatorii de sisteme de transport nu reuşesc să implementeze un anumit cod tehnic sau comercial adoptat de Reţeaua europeană a operatorilor de reţele de transport de gaze într-unul din domeniile enumerate la articolul 2c alineatul (3). 3. Comisia poate adopta, din proprie iniţiativă sau la recomandarea agenţiei, orientări cu privire la domeniile enumerate la articolul 2c alineatul (3), în cazul în care consideră că: (a) codurile tehnice sau comerciale adoptate de Reţeaua europeană a operatorilor de sisteme de transport de gaze în domeniile enumerate la articolul 2c alineatul (3) nu garantează respectarea principiilor nediscriminării, concurenţei efective şi funcţionării eficiente a pieţei; (b) Reţeaua europeană a operatorilor de reţele de transport de gaze nu reuşeşte să adopte, de comun acord şi într-o perioadă de timp rezonabilă, un cod tehnic sau comercial într-unul din domeniile enumerate la articolul 2c alineatul (3); (c) operatorii de reţele de transport nu reuşesc să implementeze un anumit cod tehnic sau comercial adoptat de Reţeaua europeană a operatorilor de reţele de transport de gaze într-unul din domeniile enumerate la articolul 2c alineatul (3). Acele măsuri care vizează modificarea anumitor elemente neesenţiale din prezentul regulament prin completarea acestuia se adoptă în conformitate cu procedura de reglementare cu control menţionată la articolul 14 alineatul (2). 4. Alineatul (3) nu aduce atingere competenţei Comisiei de a adopta sau de a modifica orientările, în conformitate cu articolul 9. Articolul 2f Consultări 1. În decursul desfăşurării sarcinilor care îi revin, Reţeaua europeană a operatorilor de sisteme de transport de gaze consultă în detaliu şi într-un stadiu incipient, în mod deschis şi transparent, toţi participanţii relevanţi pe piaţă, în special în momentul pregătirii codurilor tehnice şi comerciale şi a programului anual de activitate menţionate la articolul 2c alineatele (1) şi (3); consultarea include întreprinderi de furnizare, consumatori, utilizatori ai sistemelor, operatori de sisteme de distribuţie, operatori de sisteme GNL şi de sisteme de depozitare, precum şi asociaţii (industriale) relevante, organisme tehnice şi platforme ale părţilor interesate. 2. Toate documentele şi procesele-verbale ale întrunirilor care au legătură cu aspectele menţionate la alineatul (1) se publică. 3. Înainte de adoptarea programului de activitate şi a codurilor tehnice şi comerciale menţionate la articolul 2c alineatele (1) şi (3), Reţeaua europeană a operatorilor de sisteme de transport de gaze prezintă observaţiile primite în cadrul consultării, precum şi modul în care acestea au fost luate în considerare. În cazul în care observaţiile nu au fost luate în considerare, aceasta furnizează un aviz motivat. Articolul 2g Costuri Costurile legate de activităţile Reţelei europene a operatorilor de sisteme de transport de gaze menţionate la articolele 2a – 2h sunt suportate de operatorii de sisteme de transport şi se iau în considerare la calcularea tarifelor. Articolul 2h Cooperarea regională a operatorilor de sisteme de transport 1. Operatorii de sisteme de transport instituie o cooperare regională în cadrul Reţelei europene a operatorilor de sisteme de transport de gaze, pentru a contribui la îndeplinirea sarcinilor menţionate la articolul 2c alineatul (1). Aceştia publică, în special, un plan regional de investiţii la fiecare doi ani şi pot lua decizii privind investiţiile pe baza acestuia. Planul regional de investiţii nu poate intra în contradicţie cu planul de investiţii pe 10 ani menţionat la articolul 2c alineatul (1) litera (c). 2. Operatorii de sisteme de transport promovează acorduri operaţionale, în vederea asigurării unei gestionări optime a reţelei, dezvoltarea schimburilor de energie, alocarea de capacitate transfrontalieră prin licitaţii implicite, precum şi integrarea mecanismelor de echilibrare. 3. Zona geografică acoperită de fiecare structură de cooperare regională poate fi definită de către Comisie. Măsura respectivă, care vizează modificarea anumitor elemente neesenţiale din prezentul regulament prin completarea acestuia, se adoptă în conformitate cu procedura de reglementare cu control menţionată la articolul 14 alineatul (2). În acest scop, Comisia poate consulta Reţeaua europeană a operatorilor de sisteme de transport de gaze şi agenţia.” 30. La articolul 3 alineatul (1) se introduce al patrulea paragraf după cum urmează: „Tarifele pentru utilizatorii de reţele se stabilesc separat şi independent pentru fiecare punct de intrare sau punct de ieşire în/din sistemul de transport. Taxele de reţea nu se calculează pe baza fluxurilor contractuale.” 31. Titlul articolului 4 se înlocuieşte cu următorul text: „Servicii de acces al terţilor cu privire la operatorii de sisteme de transport” 32. Se inserează articolul 4a după cum urmează: „Articolul 4a Servicii de acces al terţilor cu privire la instalaţiile de depozitare şi la instalaţiile de GNL 1. Operatorii sistemelor de depozitare şi ai sistemelor de GNL au obligaţia: (a) să vegheze la oferirea de servicii în condiţii nediscriminatorii tuturor utilizatorilor reţelei care răspund cererii de pe piaţă în special, în cazul în care un operator al unei instalaţii GNL sau un operator al unui sistem de depozitare oferă acelaşi serviciu mai multor consumatori diferiţi, acesta trebuie să ofere respectivul serviciu în termeni şi condiţii contractuale echivalente; (b) să ofere servicii compatibile cu modalităţile de utilizare a sistemelor interconectate de transport de gaze şi să faciliteze accesul, prin cooperarea cu operatorul sistemului de transport; (c) să publice informaţiile pertinente, în special datele cu privire la utilizarea şi disponibilitatea serviciilor, într-un interval compatibil cu necesităţile comerciale rezonabile ale utilizatorilor instalaţiilor de depozitare şi de GNL. 2. Operatorii de sisteme de depozitare au obligaţia: (a) să ofere servicii de acces al terţilor, atât pe baze ferme, cât şi întreruptibile; preţul capacităţii întreruptibile reflectă probabilitatea întreruperii; (b) să ofere utilizatorilor instalaţiei atât servicii pe termen lung, cât şi pe termen scurt; (c) să ofere utilizatorilor instalaţiilor de depozitare atât servicii combinate, cât şi servicii necombinate cu privire la spaţiul de depozitare, debitul de injecţie şi debitul de extracţie. 3. Semnarea de contracte referitoare la instalaţiile de depozitare şi de GNL nu poate conduce creşteri arbitrare de tarife atunci când are loc (a) în afara unui „an de gaze naturale”, cu o dată de intrare în vigoare non-standard sau (b) pe o perioadă mai scurtă decât în cazul unui contract standard de transport şi depozitare încheiat pe bază anuală. 4. După caz, se pot acorda servicii referitoare la accesul terţilor, sub rezerva ca utilizatorii reţelei să ofere garanţii de solvabilitate corespunzătoare. Aceste garanţii nu trebuie să constituie bariere ilegale la intrarea pe piaţă şi trebuie să fie nediscriminatorii, transparente şi proporţionale. 5. Limitele contractuale cu privire la dimensiunea minimă solicitată a capacităţii instalaţiei de GNL şi a capacităţii de depozitare se justifică pe baza constrângerilor de natură tehnică şi permit micilor utilizatori accesul la serviciile de depozitare.” 33. Articolul 5 se modifică după cum urmează: (a) titlul se înlocuieşte cu următorul titlu: „Principii ale mecanismelor de alocare a capacităţii şi proceduri de management al congestionării cu privire la operatorii de sisteme de transport”; (b) alineatul (3) se înlocuieşte cu următorul text: „3. Operatorii de sisteme de transport implementează şi publică proceduri de management al congestionării nediscriminatorii şi transparente, care au la bază următoarele principii: (a) în cazul unei congestionări contractuale, operatorul de sisteme de transport oferă capacitatea neutilizată pe piaţa principală cel puţin pe baza unui aranjament pe termen scurt şi întreruptibil; (b) utilizatorii de reţele care doresc să revândă sau să subînchirieze pe piaţa secundară capacitatea contractată şi neutilizată sunt abilitaţi să o facă. Statele membre pot solicita notificarea sau informarea operatorului sistemului de transport de către utilizatorii reţelei.” (c) alineatul (4) se elimină; (d) se adaugă următorul alineat (6): „6. Operatorii de sisteme de transport evaluează în mod regulat cererea de noi investiţii de pe piaţă. La planificarea de noi investiţii, operatorii de sisteme de transport evaluează cererea de pe piaţă.” 34. Se inserează articolul 5a după cum urmează: „Articolul 5a Principii privind mecanismele de alocare a capacităţii şi pentru procedurile de management al congestionării cu privire la instalaţiile de depozitare şi la instalaţiile de GNL 1. Participanţilor pe piaţă li se pune la dispoziţie capacitatea maximă a instalaţiilor de depozitare şi de GNL, ţinându-se seama de integritatea şi exploatarea sistemului. 2. Operatorii de sisteme de GNL şi de depozitare pun în aplicare şi publică mecanisme de alocare a capacităţii nediscriminatorii şi transparente, care: (a) dau semnale economice corespunzătoare pentru utilizarea eficientă şi la nivel maxim a capacităţii şi facilitează investiţiile în noi infrastructuri; (b) sunt compatibile cu mecanismul de piaţă, inclusiv cu pieţele la vedere (spot) şi centrele de comercializare, fiind în acelaşi timp flexibile şi capabile să se adapteze în funcţie de evoluţia condiţiilor pieţei; (c) sunt compatibile cu sistemele de acces la reţelele conectate. 3. Contractele referitoare la instalaţiile de depozitare şi GNL includ măsuri care să împiedice blocarea capacităţii neutilizate, ţinându-se seama de următoarele principii, care se aplică în cazuri de congestionare contractuală: (a) operatorul de sistem oferă pe piaţa principală instalaţia de GNL şi capacitatea de depozitare neutilizate; în cazul instalaţiilor de depozitare, acest lucru se petrece cel puţin pe baza unui aranjament pe termen scurt şi întreruptibil; (b) utilizatorii instalaţiei de GNL şi de depozitare care doresc să revândă sau să subînchirieze capacitatea contractată pe piaţa secundară au dreptul să facă acest lucru.” 35. Articolul 6 se modifică după cum urmează: 36. titlul se înlocuieşte după cum urmează: „Cerinţe privind transparenţa cu privire la operatorii de sisteme de transport” 37. alineatul (5) se elimină; 38. se adaugă următorul alineat (7): „7. Operatorii de sisteme de transport publică informaţiile ex ante şi ex post privind cerea şi oferta, pe baza nominalizărilor, a previziunilor şi a fluxurilor realizate de intrare şi de ieşire din sistem. Nivelul de detaliu al informaţiilor care se publică reflectă informaţiile disponibile operatorilor de sisteme de transport. Operatorii de sisteme de transport publică măsurile luate, precum şi costurile suportate şi veniturile generate în legătură cu echilibrarea sistemului. Participanţii pe piaţă implicaţi furnizează operatorilor de sisteme de transport datele prevăzute la prezentul articol.” 39. Se inserează următoarele articole 6a şi 6b: „Articolul 6a Cerinţe privind transparenţa cu privire la instalaţiile de depozitare şi la instalaţiile de GNL 1. Operatorii de sisteme de depozitare şi de instalaţii GNL publică informaţii detaliate privind serviciile pe care le oferă şi condiţiile relevante aplicate, împreună cu informaţiile tehnice necesare pentru ca utilizatorii instalaţiilor GNL şi de depozitare să dobândească accesul efectiv la acestea. 2. În legătură cu serviciile furnizate, fiecare operator de sistem de depozitare şi GNL publică informaţii cu privire la capacităţile de depozitare şi ale instalaţiilor GNL contractate şi disponibile, pe bază numerică, în mod regulat şi continuu şi într-o formă standardizată şi accesibilă. 3. Operatorii de sisteme de depozitare şi GNL transmit întotdeauna informaţiile necesare în temeiul prezentului regulament într-un mod logic, clar, cuantificabil, uşor accesibil şi nediscriminatoriu. 4. Operatorii de sisteme de depozitare şi GNL publică cantitatea de gaze existentă în fiecare instalaţie de depozitare sau de GNL, fluxurile de intrare şi de ieşire, precum şi capacităţile disponibile de depozitare şi capacităţile instalaţiilor de GNL, inclusiv cu privire la instalaţiile scutite de la obligaţia de a acorda acces terţilor. Aceste informaţii se comunică, de asemenea, operatorului sistemului de transport care le publică la nivel consolidat, pentru fiecare sistem sau subsistem, definit cu ajutorul punctelor relevante. Aceste informaţii se actualizează cel puţin o dată pe zi. Articolul 6b Evidenţa datelor pentru operatorii de sisteme „Operatorii de sisteme de transport, operatorii de sisteme de depozitate şi operatorii de sisteme de GNL păstrează la dispoziţia autorităţii naţionale de reglementare, a autorităţii naţionale în materie de concurenţă şi a Comisiei, pentru o perioadă de cinci ani, toate informaţiile menţionate la articolele 6 şi 6a, precum şi în partea 3 din anexă.” 40. Articolul 7 se modifică după cum urmează: (a) la sfârşitul alineatului (1) se adaugă următoarea teză: „Normele de echilibrare au la bază principiile de piaţă.”; (b) alineatul (2) se înlocuieşte cu următorul text: „2. Pentru a permite utilizatorilor reţelei să ia măsuri corective oportune, operatorii de sisteme de transport furnizează prin mijloace electronice informaţii suficiente, oportune şi fiabile în legătură cu situaţia utilizatorilor reţelei din punct de vedere al echilibrării. Informaţiile furnizate reflectă nivelul informaţiilor disponibile operatorului sistemului de transport şi perioada de decontare pentru care se calculează taxe de dezechilibru. Nu se percep taxe pentru furnizarea acestor informaţii.” (c) alineatele (4), (5) şi (6) se elimină. 41. Articolul 8 se înlocuieşte după cum urmează: „Articolul 8 Comercializarea drepturilor la capacitate Fiecare operator de sistem de transport, de sistem de depozitare şi de sistem de GNL ia măsuri rezonabile pentru a permite comercializarea liberă a drepturilor la capacitate şi pentru a facilita această comercializare. Fiecare astfel de operator elaborează contracte de transport, contracte cu privire la instalaţiile GNL şi contracte de depozitare şi proceduri armonizate pe piaţa principală pentru a facilita schimburile de capacitate pe piaţa secundară şi a recunoaşte transferul drepturilor primare la capacitate atunci când este notificat de către utilizatorii sistemului. Contractele de transport, cele cu privire la instalaţiile GNL şi contractele de depozitare şi procedurile armonizate se notifică autorităţilor de reglementare.” 42. Se inserează articolul 8a după cum urmează: „Articolul 8a Pieţele cu amănuntul Pentru a facilita realizarea unor pieţe cu amănuntul transfrontaliere, funcţionale şi transparente, la scară regională şi comunitară, statele membre se asigură că rolurile şi responsabilităţile operatorilor de sisteme de transport, ale operatorilor de sisteme de distribuţie, ale furnizorilor şi consumatorilor şi, dacă este cazul, ale altor participanţi pe piaţă sunt definite în ceea ce priveşte acordurile contractuale, angajamentele faţă de consumatori, schimbul de date şi normele privind decontarea, precum şi proprietatea asupra datelor şi responsabilitatea privind măsurarea. Aceste norme se publică, fiind menite să armonizeze accesul transfrontalier la consumatori şi sunt supuse revizuirii din partea autorităţilor de reglementare.” 43. La articolul 9, alineatele (1) şi (2) se înlocuiesc după cum urmează: „1. După caz, liniile directoare care asigură gradul minim de armonizare necesar pentru a atinge obiectivul prezentului regulament specifică: (a) detalii cu privire la serviciile referitoare la accesul terţilor, inclusiv natura, durata şi alte caracteristici ale acestor servicii, în conformitate cu articolele 4 şi 4a; (b) principiile care stau la baza mecanismelor de alocare a capacităţii şi despre aplicarea procedurilor de management al congestionării în cazul congestionării contractuale, în conformitate cu articolele 5 şi 5a; (c) detalii cu privire la furnizarea de informaţii şi definirea informaţiilor tehnice necesare utilizatorilor reţelei pentru a obţine accesul efectiv la sistem şi despre definirea tuturor punctelor relevante pentru cerinţele de transparenţă, inclusiv informaţiile care urmează să se publice la toate punctele relevante şi frecvenţa publicării acestor informaţii, în conformitate cu articolele 6 şi 6a; (d) detalii cu privire la metodologia de tarifare, în conformitate cu articolul 3; (e) detalii cu privire la normele de echilibrare, în conformitate cu articolul 7; (f) detalii cu privire la procedurile de pe piaţa primară, în scopul facilitării comercializării de capacitate pe piaţa secundară şi transferul de drepturi primare la capacitate între utilizatorii de reţele, în conformitate cu articolul 8; (g) detalii despre aspectele privind pieţele cu amănuntul care intră sub incidenţa articolului 8a; (h) detalii cu privire la subiectele enumerate la articolul 2c alineatul (3). 2. Orientările cu privire la aspectele enumerate la alineatul (1) literele (a), (b) şi (c) sunt stabilite în anexa privind operatorii de sisteme de transport. Comisia poate modifica liniile directoare menţionate la prima literă şi poate adopta liniile directoare cu privire la aspectele enumerate la alineatul (1). Măsurile care vizează modificarea anumitor elemente neesenţiale din prezentul regulament, inter alia prin completarea acestuia, se adoptă în conformitate cu procedura de reglementare cu control menţionată la articolul 14 alineatul (2).” 44. La articolul 14, alineatul (2) se înlocuieşte cu următorul text: „2. În cazul în care se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolul 5a alineatele (1)-(4), precum şi articolul 7 din Decizia 1999/468/CE, având în vedere dispoziţiile articolului 8 din aceasta.” 45. La articolul 16, litera (b) se înlocuieşte cu următorul text: „(b) interconectărilor dintre statele membre, instalaţiilor de GNL şi de depozitare şi creşterilor semnificative ale capacităţii infrastructurilor existente, precum şi modificărilor acestor infrastructuri care permit dezvoltarea de noi surse de aprovizionare cu gaze prevăzute la articolul 22 alineatele (1) şi (2) din Directiva 2003/55/CE, care sunt scutite de respectarea dispoziţiilor articolelor 7, 18, 19, 20 şi ale articolului 25 alineatele (2), (3) şi (4) din respectiva directivă, atât timp cât sunt scutite de la aplicarea dispoziţiilor prevăzute la prezenta literă, cu excepţia articolului 6a alineatul (4) din prezentul regulament; sau” 46. Anexa se modifică după cum urmează: (a) titlul punctului 1 se înlocuieşte cu următorul text: „Servicii de acces al terţilor cu privire la operatorii de sisteme de transport” (b) titlul punctului 2 se înlocuieşte cu următorul text: „Principiile care stau la baza mecanismelor de alocare a capacităţii, procedurile de management al congestionării cu privire la operatorii de sisteme de transport şi aplicarea lor în cazul congestionării contractuale şi”. Articolul 2 Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene . Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale şi se aplică direct în toate statele membre. Adoptat la Bruxelles, […] Pentru Parlamentul European Pentru Consiliu Preşedintele Preşedintele […] [… [1] COM(2007) 1. [2] În concluziile sale, Consiliul European decide stabilirea unui mecanism independent care să le permită autorităţilor naţionale de reglementare să coopereze şi să ia decizii privind problemele transfrontaliere importante, în timp ce raportul Vidal Quadras adoptat prevede că Parlamentul European „salută propunerea Comisiei de îmbunătăţire a cooperării dintre autorităţile naţionale de reglementare la nivel de UE, prin intermediul unei entităţi UE, ca mod de a promova o abordare mai europeană a reglementării privind aspectele transfrontaliere; subliniază că rolul Comisiei ar trebui să fie hotărâtor, fără a submina independenţa autorităţilor de reglementare; consideră că autorităţile de reglementare ar trebui să ia decizii privind chestiuni tehnice şi comerciale definite în mod special şi pe bază de informaţii, ţinând seama, acolo unde este cazul, de punctul de vedere al OST şi al altor părţi interesate relevante şi că aceste decizii ar trebui să fie obligatorii din punct de vedere juridic;”. [3] COM(2005) 59. [4] JO C , , p. . [5] Astfel cum este definită la articolul 22 din Directiva 2003/55/CE şi la articolul 7 din Regulamentul (CE) nr. 1228/2003. [6] Se va ataşa o organigramă la expunerea de motive. [7] De exemplu, în ceea ce priveşte energia electrică, este clar că stabilirea de coduri tehnice trebuie realizată pentru fiecare domeniu sincron în unele aspecte. [8] JO C […], […], p. […]. [9] JO C […], […], p. […]. [10] JO C […], […], p. […]. [11] JO C […], […], p. […]. [12] JO L 176, 15.7.2003, p 57. [13] JO L 289, 3.11.2005, p.1. [14] COM(2007) 1. [15] COM(2006) 841. [16] SEC(2006) 1724. [17] JO L 184, 17.7.1999, p. 23. Decizie, astfel cum a fost modificată prin Decizia 2006/512/CE (JO L 200, 22.7.2006, p. 11). [18] JO L 255, 21.10.2006, p. 1. [19] JO L …. [20] JO L 262, 22.9.2006, p.1.