[pic] | COMISIA COMUNITĂŢILOR EUROPENE |

Bruxelles, 14.11.2007

COM(2007) 707 final

COMUNICARE A COMISIEI CĂTRE CONSILIU, CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN, CĂTRE COMITETUL ECONOMIC ŞI SOCIAL ŞI CĂTRE COMITETUL REGIUNILOR

privind revizuirea Recomandării 2001/331/CE de stabilire a unor criterii minime pentru inspecţiile de mediu în statele membre [SEC(2007) 1493]

COMUNICARE A COMISIEI CĂTRE CONSILIU, CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN, CĂTRE COMITETUL ECONOMIC ŞI SOCIAL ŞI CĂTRE COMITETUL REGIUNILOR

privind revizuirea Recomandării 2001/331/CE de stabilire a unor criterii minime pentru inspecţiile de mediu în statele membre

Introducere

Inspecţiile reprezintă un element important pentru garantarea aplicării şi respectării legislaţiei comunitare în materie de mediu.

Recunoscând că există mari diferenţe între sistemele de inspecţie din statele membre, Parlamentul European şi Consiliul au adoptat în 2001 Recomandarea 2001/331/CE de stabilire a unor criterii minime pentru inspecţiile de mediu în statele membre[1].

Recomandarea conţine criterii fără caracter obligatoriu privind planificarea, efectuarea, monitorizarea şi raportarea inspecţiilor de mediu. Obiectivul acesteia este sporirea gradului de respectare a legislaţiei comunitare în materie de mediu şi contribuirea într-un mod mai coerent la aplicarea acesteia în toate statele membre.

Statelor membre au fost invitate să raporteze cu privire la aplicarea recomandării şi la experienţele care decurg din punerea în aplicare a acesteia. Pe baza acestor rapoarte şi a altor informaţii disponibile, Comisia a fost invitată să redacteze un raport privind aplicarea recomandării şi, dacă este necesar, o propunere pentru evoluţiile ulterioare sub forma unei directive.

Raportul care prezintă informaţiile disponibile privind aplicarea şi punerea în practică a recomandării este anexat la prezenta comunicare[2].

Înainte de a formula propuneri concrete, Comisia intenţionează să adune informaţii de la celelalte instituţii, de la reţeaua informală a autorităţilor europene responsabile cu asigurarea respectării legii (IMPEL[3]) şi de la alte părţi interesate.

Comunicarea este în concordanţă cu Programul pentru o mai bună legiferare, deoarece punerea în aplicare şi asigurarea respectării sunt componente esenţiale ale ciclului reglementar.

Prezenta comunicare este înaintată Parlamentului European, Consiliului, Comitetului Economic şi Social European şi Comitetului Regiunilor. Comunicarea are ca scop stabilirea opiniei Comisiei în ceea ce priveşte evoluţia ulterioară a recomandării şi lansarea unei discuţii cu celelalte instituţii şi părţi interesate.

Parlamentul European, Consiliul, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor sunt invitate să îşi exprime opiniile privind aspectele menţionate în prezenta comunicare.

În 2007 Comisia va organiza reuniuni cu părţile interesate şi va iniţia o consultare prin intermediul internetului.

Informaţiile de la IMPEL vor fi obţinute prin proiectul IMPEL privind evoluţia ulterioară a recomandării, care ar trebui finalizat până la sfârşitul anului 2007.

În funcţie de rezultatul acestor discuţii, Comisia va propune metoda cea mai adecvată pentru evoluţia ulterioară a recomandării în 2008.

1. APLICAREA RECOMANDăRII ÎN STATELE MEMBRE

Toate statele membre au prezentat rapoarte cu privire la aplicarea recomandării şi la experienţele care decurg din punerea în aplicare a acesteia.

În multe dintre cazuri, informaţiile prezentate au fost incomplete sau dificil de comparat. Pentru unele state membre în care responsabilitatea inspecţiilor de mediu este de competenţa autorităţilor regionale, a fost imposibil să se facă o evaluare la nivel naţional. De asemenea, trebuie menţionat faptul că, în timp ce unele state membre au trimis informaţii actualizate în 2006, cele mai multe informaţii se referă la situaţia din perioada 2002-2003.

În ciuda acestor diferenţe dintre informaţiile disponibile, se poate observa că, deşi aproape toate statele membre au aplicat parţial recomandarea (într-o măsură mai mare sau mai mică), numai câteva au aplicat-o integral. Raportul anexat conţine informaţii mai detaliate privind punerea în aplicare a recomandării.

Informaţiile disponibile indică faptul că încă există diferenţe mari între modalităţile de efectuare a inspecţiilor de mediu în Comunitate. Aceste diferenţe atestă faptul că în Comunitate nu se poate asigura deplina punere în aplicare a legislaţiei privind mediul. De asemenea, ele duc la denaturări ale concurenţei între întreprinderi.

Situaţia aplicării incomplete se datorează parţial interpretărilor diferite pe care statele membre le-au dat definiţiilor şi criteriilor recomandării, precum şi cerinţelor privind rapoartele.

De asemenea, se pare că există diferenţe importante în ceea ce priveşte prioritatea politică acordată inspecţiilor de mediu în statele membre. Unele state membre au subliniat faptul că resursele limitate aflate la dispoziţia autorităţilor responsabile cu inspecţiile nu le-au permis să dezvolte un sistem pe deplin eficient pentru inspecţiile de mediu.

2. DOMENIILE ÎN CARE RECOMANDAREA POATE FI ÎMBUNăTăţITă

Informaţiile disponibile arată că următoarele elemente ale recomandării trebuie discutate în detaliu pentru a spori eficienţa acesteia.

2.1. Definirea domeniului de aplicare

În prezent recomandarea se referă la inspecţiile de mediu asupra tuturor instalaţiilor industriale sau a altor întreprinderi sau unităţi care, conform dreptului comunitar, trebuie să obţină o autorizaţie, un permis sau o licenţă pentru activităţi legate de emisiile în aer, evacuarea apelor reziduale sau eliminarea deşeurilor. Se pare că este nevoie să se clarifice această definiţie a domeniului de aplicare. Domeniul de aplicare a fost interpretat diferit de către statele membre, ceea ce a dus la diferenţe mari în ceea ce priveşte numărul de instalaţii la care s-au efectuat inspecţii de mediu şi la diferenţe mari între procentajul instalaţiilor inspectate pe an în statele membre. De exemplu, unele state membre aplică recomandarea numai instalaţiilor care fac obiectul directivei IPPC[4], în timp ce altele o aplică şi altor instalaţii. Această diferenţă de interpretare este importantă în special pentru sectorul deşeurilor, în care multe instalaţii care nu fac obiectul directivei IPPC trebuie să respecte cerinţele privind inspecţiile.

Actualul domeniu de aplicare se axează în principal pe instalaţiile industriale şi de tratare a deşeurilor şi exclude numeroase activităţi reglementate de legislaţia comunitară privind mediul.

În special, recomandarea nu conţine criterii pentru inspectarea transporturilor de deşeuri. Transporturile transfrontaliere de deşeuri sunt reglementate la nivel UE de regulamentul privind transporturile de deşeuri[5]. Punerea în aplicare a regulamentului respectiv reprezintă o prioritate importantă pentru Comisie. În urma inspecţiilor comune efectuate simultan în 30 de porturi din UE de 13 state membre în cadrul IMPEL, s-a constatat că aproximativ 50% din transporturile de deşeuri erau ilegale. Aceste constatări, precum şi unele incidente importante legate de transporturile de deşeuri – ca de exemplu, deversarea de deşeuri în Costa de Fildeş, care a provocat decese şi o gravă poluare a mediului – au generat semnale de alarmă din partea statelor membre, a instituţiilor europene, a ONG-urilor şi a publicului larg pentru o aplicare mai strictă a regulamentului privind transporturile de deşeuri, în special în ceea ce priveşte inspecţiile ce trebuie efectuate. Este esenţial ca statele membre ale Comunităţii să coopereze în lupta împotriva transporturilor ilegale de deşeuri. Noul regulament privind transporturile de deşeuri, adoptat în 2006 şi intrat în vigoare în iulie 2007, conţine dispoziţii privind îmbunătăţirea aplicării regulamentului şi intensificarea cooperării între statele membre. Totuşi, acesta nu conţine criterii privind inspectarea transporturilor de deşeuri.

De asemenea, recomandarea nu conţine criterii privind inspectarea siturilor Natura 2000. Legislaţia comunitară privind protejarea naturii (directiva privind păsările[6] şi directiva privind habitatele[7]) are ca obiectiv înfiinţarea unei reţele ecologice europene a ariilor de protecţie specială şi a ariilor de conservare specială (Natura 2000) şi asigurarea protejării şi consolidarea siturilor care formează reţeaua. Punerea în aplicare a acestei legislaţii este de mare importanţă pentru conservarea naturii în UE. În consecinţă, Comisia consideră binevenită crearea reţelei „Green Enforce Network”, care are ca scop încurajarea cooperării şi a schimbului de experienţă între statele membre pentru a facilita punerea în aplicare a legislaţiei privind natura. În prezent, reţeaua „Green Enforce Network” urmăreşte să contribuie la evoluţia ulterioară a inspecţiilor de mediu prin elaborarea de criterii pentru inspecţiile siturilor Natura 2000.

Celelalte domenii ale legislaţiei privind mediul cărora recomandarea nu li se aplică, se referă la înregistrarea şi autorizarea produselor chimice (REACH[8]), restricţionarea anumitor substanţe periculoase în produse (de exemplu, directiva privind restricţiile de utilizare a anumitor substanţe periculoase[9]), comerţul cu specii pe cale de dispariţie[10], precum şi activităţile legate de organisme modificate genetic şi sistemele bazate pe principiul responsabilităţii producătorilor.

2.2. Clarificarea definiţiilor

Rapoartele au arătat că unii termeni utilizaţi în recomandare au fost interpretaţi în moduri diferite de către statele membre. Acest lucru a dus la diferenţe în punerea în aplicare a recomandării în statele membre şi în informaţiile comunicate de statele membre.

Diferitele interpretări pot fi observate în special în ceea ce priveşte următorii termeni:

- Inspecţie, control, audit

În sensul recomandării, termenul inspecţie cuprinde activităţile care presupun verificarea şi promovarea respectării de către instalaţiile controlate a cerinţelor de mediu relevante, precum şi monitorizarea impactului acestor instalaţii. Recomandarea cuprinde o listă de astfel de activităţi, date ca exemple. Termenii control şi audit se numără printre aceste activităţi de inspecţie din listă, dar nu sunt definiţi.

Prin urmare, definiţia din recomandare a termenului inspecţie este foarte largă şi ar trebui să cuprindă orice activitate care are ca scop promovarea cerinţelor de mediu de către instalaţii. Cu toate acestea, până acum a fost interpretată diferit de statele membre, unele acordând o interpretare foarte restrânsă care includea, de exemplu, numai controale directe la instalaţii, iar altele o interpretare mult mai largă.

Această diferenţă de interpretare afectează punerea în aplicare a recomandării şi în special planificarea inspecţiilor, deoarece planurile de inspecţie ar trebui să ia în considerare toate activităţile. De asemenea, este dificil să se compare informaţiile furnizate de statele membre cu privire la inspecţiile efectuate şi în special, procentul de instalaţii controlate care au fost inspectate.

- Autoritate de inspecţie

În sensul recomandării, autoritatea de inspecţie este orice autoritate publică, înfiinţată sau desemnată de statele membre şi responsabilă cu aspectele prevăzute de recomandare, şi orice altă persoană juridică delegată de autorităţi pentru a se ocupa de aceste sarcini, ce urmează a fi îndeplinite sub autoritatea şi supravegherea lor, cu condiţia ca această persoană să nu aibă interese personale cu privire la rezultatele inspecţiilor întreprinse. În unele state membre în care mai multe autorităţi ar putea fi implicate direct sau indirect în activităţi de inspecţie, a fost uneori dificil de stabilit care autorităţi ar trebui considerate autorităţi de inspecţie. Această lipsă de claritate afectează punerea în aplicare a recomandării şi în special planificarea inspecţiilor, deoarece planurile de inspecţie ar trebui să ia în considerare activităţile tuturor autorităţilor de inspecţie.

- Plan de inspecţie, program de inspecţie

Termenii plan de inspecţie şi program de inspecţie nu sunt definiţi în recomandare. Se pare că mai multe state membre au interpretat diferit noţiunea de „plan de inspecţie”. Acesta este un document strategic pentru planificare inspecţiilor de mediu în funcţie de priorităţi. A existat o confuzie în legătură cu termenul program de inspecţie, care se referă la instalaţiile ce vor fi inspectate într-o anumită perioadă şi care, conform recomandării, ar trebui să facă parte din planul de inspecţie. Ca urmare a acestui fapt, planurile de inspecţie ale mai multor state membre constau într-o simplă listă de instalaţii sau sectoare ce urmează a fi inspectate într-o anumită perioadă de timp. Diferenţa dintre cei doi termeni este importantă şi pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor privind accesul la informaţiile despre mediu. Unele state membre susţin că nu fac publice planurile de inspecţie deoarece vor să evite informarea şi avertizarea operatorilor cu privire la inspecţiile iminente planificate. Distincţia dintre planuri şi programe ar fi folositoare pentru a separa aspectul politic (plan) de cel operaţional (program); astfel, planurile ar putea fi publicate fără riscul de a compromite inspecţiile individuale.

- Mecanism transfrontalier

În sensul recomandării, statele membre ar trebui să încurajeze coordonarea inspecţiilor instalaţiilor şi a activităţilor care ar putea avea efecte transfrontaliere importante. Informaţiile din rapoartele statelor membre cu privire la acest subiect au fost incomplete şi diferite. Unele state membre au furnizat exemple de cooperare administrativă cu ţările sau departamentele învecinate. Unele statele membre s-au referit la inspecţii comune ale transporturilor de deşeuri efectuate în cadrul proiectelor IMPEL. Unele state membre s-au referit la schimburi de experienţă între state membre în general, în cadrul proiectelor IMPEL. Din cauza acestor interpretări diferite, nu s-a putut evalua corect dacă statele membre au pus în aplicare această parte a recomandării sau nu.

- Inspecţii regulate, inspecţii excepţionale

În sensul recomandării, inspecţiile regulate sunt efectuate în cadrul unui program de inspecţie planificat. Inspecţiile excepţionale sunt efectuate ca răspuns la reclamaţii, în legătură cu eliberarea, reînnoirea sau modificarea unui permis sau în cadrul anchetelor privind accidentele, incidentele şi situaţiilor de nerespectare a legii.

În unele state membre s-au stabilit diferite categorii de inspecţii, de exemplu, inspecţii ca răspuns la reclamaţii sau inspecţii spontane, inspecţii programate sau neprogramate etc. Aceste nu pot fi întotdeauna clar încadrate în categoriile „regulate” sau „excepţionale”. Diferenţele de interpretare a acestor termeni îngreunează evaluarea gradului de punere în aplicare a recomandării în unele state membre. Distincţia este importantă în special pentru planificarea inspecţiilor, deoarece timpul şi resursele necesare atât inspecţiilor regulate, cât şi celor excepţionale trebuie incluse în planuri.

2.3. Criterii pentru planificarea, efectuarea, monitorizarea şi raportarea inspecţiilor

Obiectivul recomandării este sporirea gradului de respectare a legislaţiei comunitare în materie de mediu de către instalaţiile controlate. Statele membre ar trebui să se asigure la rândul lor că inspecţiile de mediu urmăresc un nivel ridicat de protecţie a mediului. În acest sens, recomandarea stabileşte criterii privind planificarea, efectuarea, monitorizarea şi raportarea inspecţiilor de mediu.

2.3.1. Planificarea inspecţiilor

Recomandarea prevede întocmirea de planuri de inspecţie şi stabileşte criteriile generale ale acestor planuri, descriind obiectul planurilor, baza pe care ar trebui elaborate şi conţinutul lor minim.

Se pare că aceste criterii nu au fost pe deplin puse în aplicare în toate statele membre. Planurile de inspecţie ale mai multor state membre nu conţin elemente strategice, ci constau într-o simplă listă de instalaţii sau sectoare ce urmează a fi inspectate într-o anumită perioadă de timp.

Pe lângă nevoia de clarificare a unor termeni importanţi referitori la planificarea inspecţiilor, aşa cum se menţionează la punctul 2.2, se pare că planificarea inspecţiilor poate fi îmbunătăţită şi mai mult în statele membre. Astfel, statele membre ar putea utiliza la maxim resursele disponibile, fixând mai bine obiectivele inspecţiilor instalaţiilor. Unele state membre au stabilit deja sisteme avansate de planificare a inspecţiilor. Una dintre metodele sugerate pentru îmbunătăţirea inspecţiilor este planificarea inspecţiilor prin strategii de gestionare bazate pe factori de risc. Această strategie bazată pe factori de risc poate fi întemeiată pe diverse criterii, precum riscuri de mediu, obiective de mediu şi antecedentele instalaţiei cu privire la respectarea legislaţiei. Un exemplu de o astfel de strategie este sistemul britanic OPRA (Operator and Pollution Risk Appraisal), bazat pe mai multe criterii, ca de exemplu complexitatea instalaţiilor, situarea şi emisiile, performanţele operatorului şi antecedentele instalaţiei.

2.3.2. Efectuarea inspecţiilor

Recomandarea prevede ca vizitele să fie efectuate periodic în cadrul inspecţiilor regulate ale autorităţilor, în cazul reclamaţiilor, accidentelor, incidentelor sau al situaţiilor de nerespectare, după eliberarea unui permis şi înainte de reeliberarea, reînnoirea sau modificarea unui permis. Sunt stabilite criterii de efectuare a acestor vizite. Constatările vizitelor la faţa locului trebuie incluse în rapoarte, care trebuie comunicate operatorului şi făcute publice. Accidentele, incidentele sau situaţiile de nerespectare grave trebuie investigate pentru a se identifica responsabilităţile şi cauzele, pentru a se atenua sau remedia impacturile asupra mediului, pentru a se determina măsurile ce trebuie luate ca eventuale sancţiuni sau măsuri de executare. Trebuie să se asigure respectarea de către operator a măsurilor luate. Nu există criterii pentru alte activităţi de inspecţie.

2.3.3. Evaluarea planurilor de inspecţie

Deşi recomandarea nu menţionează în mod explicit faptul că punerea în aplicare a planurilor de inspecţie trebuie evaluată, conform punctului VIII din recomandare statele membre trebuie să prezinte rapoarte privind evaluarea reuşitei sau a eşuării planurilor de inspecţie.

Evaluarea reuşitei planurilor de inspecţie este considerată un instrument important pentru îmbunătăţirea planificării inspecţiilor. Unele state membre au pus în practică sisteme avansate de evaluare a reuşitei planurilor lor de inspecţie. Aceste sisteme le-au ajutat să îşi stabilească planurile viitoare.

2.4. Raportarea

Primul exerciţiu de raportare a furnizat o cantitate mare de informaţii despre punerea în practică şi aplicarea recomandării în state membre. Totuşi, informaţiile nu pot fi întotdeauna comparate, iar pe baza lor nu se pot trage concluzii clare despre eficienţa sistemelor de inspecţie în statele membre. S-a propus elaborarea unui sistem de raportare mai simplu, axat pe măsurarea reuşitei sistemelor de inspecţie. Pentru a se asigura comparabilitatea datelor, ar trebui elaborat un format clar şi uniform pentru un astfel de sistem de raportare.

2.5. Accesul la informaţie

Recomandarea prevede ca planurile şi rapoartele de inspecţie să fie puse la dispoziţia publicului, în conformitate cu Directiva 90/313/CEE. Între timp, directiva respectivă a fost înlocuită de Directiva 3002/4/CE. Noua directivă explică mai detaliat conceptul de informaţie despre mediu, motivele pentru care se poate refuza accesul la informaţie şi obligativitatea de a pune informaţiile la dispoziţia publicului într-un mod activ, şi anume prin intermediul internetului.

Rapoartele au arătat că mai multe state membre nu pun la dispoziţia publicului rapoartele şi planurile de inspecţie. Statele membre au invocat mai multe motive pentru a se justifica. Adesea, planurile de inspecţie reprezintă liste de instalaţii ce urmează a fi inspectate într-o anumită perioadă de timp. Difuzarea acestei liste ar putea compromite reuşita inspecţiilor. De asemenea, în multe cazuri, rapoartele de inspecţie nu sunt făcute publice deoarece ar putea conţine informaţii comerciale confidenţiale.

Informaţiile privind inspecţiile de mediu sunt reglementate de Directiva 2003/4/CE şi, prin urmare, există deja obligaţia juridică de a difuza informaţiile. De asemenea, directiva oferă suficiente motive de derogare pentru a refuza accesul la informaţii acolo unde trebuie protejate interese superioare.

Se pare că în multe cazuri, motivul pentru care aceste dispoziţii nu sunt puse în aplicare este faptul că autorităţile găsesc cu greu metode practice de separare a informaţiilor confidenţiale de cele care trebuie puse la dispoziţia publicului. De exemplu, trebuie găsite modalităţi de difuzare a părţii strategice a planului de inspecţie, fără a se face publică partea care conţine lista instalaţiilor ce urmează a fi inspectate într-o anumită perioadă de timp.

3. MăSURILE VIITOARE PROPUSE

Înainte de adoptarea recomandării a existat o dezbatere privind posibilitatea de a face criteriile pentru inspecţiile de mediu obligatorii din punct de vedere juridic. În urma dezbaterii s-a decis să se adopte o recomandare neobligatorie şi să se solicite Comisiei revizuirea recomandării în funcţie de experienţele punerii în aplicare a acesteia şi, dacă este cazul, să se prezinte o propunere de directivă.

Comisia consideră că punerea în aplicare incompletă a recomandării dezvăluie necesitatea de a stabili cerinţe obligatorii din punct de vedere juridic pentru inspecţiile de mediu. În plus, este nevoie să se clarifice criteriile generale pentru inspecţiile de mediu şi să se ofere orientări şi să se facă schimburi de informaţii suplimentare cu privire la punerea în aplicare. În consecinţă, se propun următoarele măsuri:

3.1. Revizuirea recomandării

Recomandarea ar trebui considerată drept cadru general pentru sistemele de inspecţii de mediu din statele membre. Criteriile conţinute în aceasta sunt generale şi descriu modalităţile de planificare, efectuare şi monitorizare a inspecţiilor de mediu Având în vedere natura generală şi descriptivă a criteriilor, se pare că nu este necesar ca acestea să fie transformate în cerinţe juridice obligatorii.

Totuşi, pentru a îmbunătăţi punerea în aplicare a recomandării şi pentru a-i spori eficienţa, aceasta ar trebui modificată. În special, ar trebui luată în considerare posibilitatea de extindere a domeniului de aplicare, astfel încât să cuprindă, pe cât posibil, toate activităţile importante din punct de vedere al mediului. Definiţiile referitoare la inspecţii ar trebui clarificate. Ar trebui luată în considerare detalierea criteriilor pentru planificarea inspecţiilor. Ar trebui creat un sistem de raportare clar şi simplu prin care să se poată obţine informaţii comparabile privind modul de funcţionare a sistemelor de inspecţie şi privind probabilitatea de atingere a obiectivului de îmbunătăţire a respectării legislaţiei privind mediul.

3.2. Cerinţe sectoriale privind inspecţiile

Pe lângă criteriile generale privind inspecţiile de mediu stabilite în recomandare, actele legislative sectoriale ar trebui să cuprindă cerinţe obligatorii din punct de vedere juridic pentru inspectarea anumitor instalaţii sau activităţi. Cerinţele obligatorii din punct de vedere juridic sunt necesare pentru asigurarea acordării unei priorităţi politice mai importante inspecţiilor şi pentru asigurarea unei mai bune aplicări a legislaţiei privind mediul pe întreg teritoriul Comunităţii. Definirea cerinţelor privind inspecţiile în fiecare act legislativ oferă avantajul adaptării cerinţelor la tipul şi riscurile instalaţiilor sau activităţilor reglementate şi al elaborării unor cerinţe mai precise şi mai specifice decât criteriile generale. Aceste cerinţe sectoriale privind inspecţiile pot veni în completarea recomandării sau se pot referi la instalaţii sau activităţi care nu fac obiectul recomandării.

Un exemplu de sistem de inspecţie sectorial existent care funcţionează bine este cel creat prin directiva Seveso II privind controlul accidentelor majore[11]. Conform acestei directive, autorităţile trebuie să organizeze un sistem de inspecţii sau alte măsuri de control adecvate pentru tipul de entitate vizat. Directiva stabileşte frecvenţa minimă a inspecţiilor la faţa locului, şi anume o dată pe an, şi prevede pentru statele membre obligaţia de a se asigura că programele de inspecţie sunt elaborate pentru toate entităţile, că se pregătesc rapoarte în urma inspecţiilor şi că, dacă este cazul, inspecţiile sunt monitorizate împreună cu conducerea entităţii într-o perioadă de timp rezonabilă.

În cadrul revizuirii Directivei IPPC[12], care face parte din programul legislativ de lucru al Comisiei pentru 2007, şi pe baza analizei aplicării acestei legislaţii, Comisia va avea în vedere noi moduri de asigurare a unui cadru de respectare mai bun, pentru a garanta o mai bună coerenţă şi încredere în inspecţiile efectuate de statele membre asupra instalaţiilor IPPC.

Comisia ia în considerare posibilitatea propunerii unor norme specifice obligatorii din punct de vedere juridic pentru inspecţia transporturilor de deşeuri. Spre deosebire de inspecţiile instalaţiilor, inspecţiile asupra transporturilor de deşeuri se efectuează în locuri diferite, ca de exemplu în porturi maritime, pe şosele sau în puncte de trecere a frontierei, şi implică obicei mai multe autorităţi, precum autorităţile vamale, de mediu şi poliţia. Ar trebui definite criterii specifice pentru a se asigura un nivel suficient de calitate şi frecvenţă a inspecţiilor şi pentru a se prevedea o pregătire profesională adecvată şi posibilitatea cooperării între autorităţi.

În cazul actelor legislative referitoare la produse, ca de exemplu Directiva 2002/95/CE privind restricţiile de utilizare a anumitor substanţe periculoase în echipamentele electrice şi electronice[13], respectarea se verifică printr-un sistem de supraveghere a pieţei şi prin proceduri de evaluare a conformităţii. Trebuie analizată nevoia de a consolida acest sistem cu ocazia actualei revizuiri directivei respective.

În prezent, există şi alte acte legislative aflate în procedura de revizuite sau pregătire şi în cadrul cărora se va analiza necesitatea stabilirii sau consolidării cerinţelor privind inspecţiile:

- Directiva 2003/87/CE de stabilire a unui sistem de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră în cadrul Comunităţii şi de modificare a Directivei 96/61/CE a Consiliului[14]

- Regulamentul (CE) nr. 2037/2000 privind substanţele care diminuează stratul de ozon[15]

- Directiva 98/83/CE privind calitatea apei destinate consumului uman[16]

- Directiva 86/609/CE privind apropierea actelor cu putere de lege şi a actelor administrative ale statelor membre în ceea ce priveşte protecţia animalelor utilizate în scopuri experimentale şi în alte scopuri ştiinţifice[17]

- Directiva 2002/96/CE privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice[18]

- Regulamentul (CE) nr. 338/97 al Consiliului privind protecţia speciilor faunei şi florei sălbatice prin controlul comerţului cu acestea[19]

- viitoarea directivă privind injectarea şi depozitarea subterană a carbonului

Problema inspecţiilor ar trebui, de asemenea, avută în vedere în viitoarele revizuiri ale actelor legislative.

3.3. Elaborarea de orientări şi cooperarea între statele membre

IMPEL a desfăşurat o serie întreagă de proiecte care au ca scop consolidarea cooperării şi încurajarea schimbului de informaţii între statele membre în ceea ce priveşte inspecţiile de mediu[20]. Comisia a sprijinit şi a participat activ la aceste proiecte.

Ar trebui menţionate, în special, următoarele proiecte:

Iniţiativa de revizuire a IMPEL (IRI) constă în trimiterea unei echipe de inspectori-şefi din diferite ţări pentru a examina sistemul de reglementare a inspectoratului candidat, prin compararea practicilor din inspectoratul candidat cu metodele de lucru ale inspectoratelor din care fac parte membrii echipei de revizuire. Proiectele IRI s-au desfăşurat în 8 state membre ale UE voluntare – Germania (Mannheim), Irlanda (Wexford), Belgia (Bruxelles), Franţa (Douai), Ţările de Jos (Zwolle), Spania (Santiago de Compostela), Suedia (Stockholm şi Södertälje) şi Regatul Unit (Scoţia) precum şi în Norvegia – între 2001 şi 2007.

Grupul IMPEL pentru transporturile transfrontaliere de deşeuri a realizat numeroase proiecte privind prevenirea transporturilor ilegale de deşeuri, organizând inclusiv activităţi comune de inspecţie.

IMPEL a publicat numeroase documente conţinând orientări privind modalităţile de planificare şi efectuare a inspecţiilor. S-au organizat, de asemenea, schimburi de informaţii şi experienţă între inspectori.

Toate aceste iniţiative au avut un impact pozitiv asupra consolidării inspecţiilor în Comunitate, iar IMPEL ar trebui încurajat să continue aceste proiecte.

[1] JO L 118, 27.4.2001, p. 41.

[2] Document de lucru al serviciilor Comisiei SEC XXXX, Raport privind aplicarea Recomandării 2001/331/CE de stabilire a unor criterii minime pentru inspecţiile de mediu în statele membre, anexă la Comunicarea Comisiei privind revizuirea Recomandării 2001/331/CE.

[3] Reţeaua europeană de aplicare şi asigurare a respectării legislaţiei privind mediul, http://ec.europa.eu/environment/impel/index.htm

[4] Directiva 96/61/CE din 24 septembrie 1996 privind prevenirea şi controlul integrat al poluării (JO L 257, 10.10.1996, p. 1).

[5] Regulamentul (CE) nr. 1013/2006 privind transferurile de deşeuri, JO L 190, 12.7.2006, p.1.

[6] Directiva 79/409/CEE privind conservarea păsărilor sălbatice, JO L 103, 25.4.1979, p. 1 modificată ultima dată prin Directiva 91/244/CEE, JO L 115, 8.5.1991, p. 41.

[7] Directiva 92/43/CEE privind conservarea habitatelor naturale şi a speciilor de faună şi floră sălbatică, JO L 206, 22.7.1992, p. 7.

[8] Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 18 decembrie 2006 privind înregistrarea, evaluarea, autorizarea şi restricţionarea substanţelor chimice (REACH), de înfiinţare a Agenţiei Europene pentru Produse Chimice, de modificare a Directivei 1999/45/CE şi de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 793/93 al Consiliului şi a Regulamentului (CE) nr. 1488/94 al Comisiei, precum şi a Directivei 76/769/CEE a Consiliului şi a Directivelor 91/155/CEE, 93/67/CEE, 93/105/CE şi 2000/21/CE ale Comisiei, JO L 396, 30.12.2006, p. 1.

[9] Directiva 2002/95/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind restricţiile de utilizare a anumitor substanţe periculoase în echipamentele electrice şi electronice, JO L 037, 13.2.2003, p. 19

[10] Regulamentul (CE) nr. 338/97 al Consiliului privind protecţia speciilor faunei şi florei sălbatice prin controlul comerţului cu acestea, JO L 61, 3.3.1997, p. 1.

[11] Directiva 96/82/CE privind controlul asupra riscului de accidente majore care implică substanţe periculoase, JO L 10, 14.1.1997, p. 13, modificată ultima dată prin Directiva 2003/105/CE, JO L 345, 31.12.2003, p. 97.

[12] Directiva 96/61/CE privind prevenirea şi controlul poluării.

[13] JO L 37, 13.2.2003, p. 19.

[14] JO L 275, 25.10.2003, p. 32.

[15] JO L 244, 29.9.2000, p. 1.

[16] JO L 330, 5.12.1998, p. 32.

[17] JO L 358, 18.12.1986, p. 1.

[18] JO L 37, 13.2.2003, p. 24.

[19] JO L 61, 3.3.1997, p. 1.

[20] Pentru mai multe informaţii, accesaţi site-ul IMPEL: http://ec.europa.eu/environment/life/index.htm