12.5.2021   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 167/47


DECIZIA DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2021/781 A COMISIEI

din 10 mai 2021

privind publicarea unei liste cuprinzând anumite valori ale emisiilor de CO2 per producător, precum și a mediei emisiilor specifice de CO2 pentru toate vehiculele grele noi înmatriculate în Uniune și a nivelului de referință al emisiilor de CO2 în temeiul Regulamentului (UE) 2019/1242 al Parlamentului European și al Consiliului pentru perioada de raportare a anului 2019

[notificată cu numărul C(2021) 3109]

(Numai textele în limbile engleză, franceză, germană, italiană, neerlandeză și suedeză sunt autentice)

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,,

având în vedere Regulamentul (UE) 2019/1242 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 iunie 2019 de stabilire a standardelor de performanță privind emisiile de CO2 pentru vehiculele grele noi și de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 595/2009 și (UE) 2018/956 ale Parlamentului European și ale Consiliului și a Directivei 96/53/CE a Consiliului (1) și, în special, articolul 11 alineatul (1) primul paragraf literele (a), (b), (d) și (f) și articolul 11 alineatul (1) al doilea paragraf,

întrucât:

(1)

Media emisiilor specifice de CO2 ale unui producător ar trebui determinată pe baza datelor raportate de statele membre și de producători în temeiul Regulamentului (UE) 2018/956 al Parlamentului European și al Consiliului (2) pentru vehiculele respectivului producător.

(2)

Media emisiilor specifice de CO2 ale tuturor vehiculelor grele noi înmatriculate în Uniune ar trebui să se bazeze pe datele raportate pentru vehiculele provenind de la toți producătorii.

(3)

Factorul de emisii zero și scăzute pentru fiecare producător ar trebui determinat luându-se în considerare vehiculele grele cu emisii zero și scăzute astfel raportate.

(4)

Traiectoria de reducere a emisiilor de CO2 și creditele de emisii ar trebui să fie determinate pe baza numărului de vehicule grele noi, excluzând vehiculele rutiere special amenajate, astfel raportat.

(5)

Nivelul de referință al emisiilor de CO2 ar trebui să se bazeze pe datele raportate în temeiul Regulamentului (UE) 2018/956 pentru fiecare subgrup și excluzând vehiculele rutiere special amenajate.

(6)

În cazul în care primește date suplimentare care ar afecta rezultatele acestor calcule, Comisia ar putea fi nevoită să actualizeze datele publicate în prezenta decizie,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Media emisiilor specifice de CO2 per producător

Media emisiilor specifice de CO2 per producător, așa cum se menționează la articolul 4 din Regulamentul (UE) 2019/1242, în perioada de raportare a anului 2019, este indicată în a doua coloană a tabelului din anexa I la prezenta decizie.

Articolul 2

Factorul de emisii zero și scăzute per producător

Factorul de emisii zero și scăzute per producător, așa cum se menționează la articolul 5 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2019/1242, în perioada de raportare a anului 2019, este indicat în a treia coloană a tabelului din anexa I la prezenta decizie.

Articolul 3

Traiectoria de reducere a emisiilor de CO2 și creditele de emisii per producător

Traiectoria de reducere a emisiilor de CO2 și creditele de emisii per producător, așa cum se menționează la articolul 7 din Regulamentul (UE) 2019/1242, în perioada de raportare a anului 2019, sunt indicate în a patra, respectiv, a cincea coloană a tabelului din anexa I la prezenta decizie.

Articolul 4

Media emisiilor specifice de CO2 pentru toate vehiculele grele noi

Media emisiilor specifice de CO2 pentru toate vehiculele grele noi înmatriculate în Uniune în perioada de raportare a anului 2019, calculată prin aplicarea formulei de la punctul 2.7 din anexa I la Regulamentul (UE) 2019/1242, luând în considerare vehiculele grele noi ale tuturor producătorilor, este de: 52,75 g/tkm.

Articolul 5

Nivelul de referință al emisiilor de CO2

Nivelul de referință al emisiilor de CO2 menționat la articolul 1 al doilea paragraf din Regulamentul (UE) 2019/1242 pentru perioada 1 iulie 2019-30 iunie 2020 este indicat în anexa II la prezenta decizie.

Articolul 6

Prezenta decizie se adresează următorilor producători:

1.

DAIMLER TRUCK AG

Mercedesstr.120

70372 Stuttgart

Germania

2.

DAF NV

P.O. box 90065

5602 PT Eindhoven

Țările de Jos

3.

Ford Otomotiv Sanayi AS

Akpinar Mah. Hasan Basri Cad No 2

34885 Sancaktepe Istanbul

Turcia

4.

Iveco Magirus-AG

Nicolaus-Otto-Straße 27

89079 Ulm

Germania

5.

IVECO SPA

Via Puglia 35

10156 Torino

Italia

6.

MAN TRUCK AND BUS SE

Dachauer Str 667

80995 München

Germania

7.

RENAULT TRUCK SA

99 Route de Lyon

69802 Saint Priest

Franța

8.

SCANIA CV AB

Vagnmakarvagen 1

15187 Södertälje

Suedia

9.

VOLVO TRUCK CORPORATION

40508 Göteborg

Suedia

Adoptată la Bruxelles, 10 mai 2021.

Pentru Comisie

Frans TIMMERMANS

Vicepreședinte executiv


(1)  JO L 198, 25.7.2019, p. 202.

(2)  Regulamentul (UE) 2018/956 al Parlamentului European și al Consiliului din 28 iunie 2018 privind monitorizarea și raportarea emisiilor de CO2 și a consumului de combustibil al vehiculelor grele noi (JO L 173, 9.7.2018, p. 1).


ANEXA I

Toate intrările se referă la perioada de raportare a anului 2019, astfel cum este definită la articolul 3 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2019/1242.

Producător

Media emisiilor specifice de CO2, menționată la articolul 4 din Regulamentul (UE) 2019/1242, în g/tkm

Factorul de emisii zero și scăzute, astfel cum este menționat la articolul 5 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2019/1242

Traiectoria de reducere a emisiilor de CO2, astfel cum este menționată la articolul 7 din Regulamentul (UE) 2019/1242, în g/tkm

Creditele de emisii menționate la articolul 7 din Regulamentul (UE) 2019/1242, în g/tkm

DAIMLER TRUCK AG

53,97

1,000

53,16

-

DAF NV

53,38

0,999

53,64

8 154

IVECO MAGIRUS-AG

53,43

1,000

51,87

-

IVECO SPA

33,91

0,998

31,16

-

FORD OTOMOTIV SANAYI AS

53,06

1,000

49,40

-

MAN TRUCK AND BUS SE

51,58

0,999

51,49

-

RENAULT TRUCK SA

52,19

1,000

50,72

-

SCANIA CV AB

51,02

1,000

53,54

77 096

VOLVO TRUCK CORPORATION

54,38

1,000

53,89

-


ANEXA II

Nivelul de referință al emisiilor de CO2, menționat la articolul 1 al doilea paragraf din Regulamentul (UE) 2019/1242:

Subgrupul sg

rCO2sg în g/tkm

4-UD

307,23

4-RD

197,16

4-LH

105,96

5-RD

84,00

5-LH

56,60

9-RD

110,98

9-LH

65,16

10-RD

83,26

10-LH

58,26