16.5.2018   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 169/1


DECIZIA CONSILIULUI

din 14 mai 2018

de numire a unui membru în cadrul Consiliului de administrație al Agenției Europene pentru Produse Chimice

(2018/C 169/01)

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2006 privind înregistrarea, evaluarea, autorizarea și restricționarea substanțelor chimice (REACH), de înființare a Agenției Europene pentru Produse Chimice, de modificare a Directivei 1999/45/CE și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 793/93 al Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 1488/94 al Comisiei, precum și a Directivei 76/769/CEE a Consiliului și a Directivelor 91/155/CEE, 93/67/CEE, 93/105/CE și 2000/21/CE ale Comisiei (1), în special articolul 79,

întrucât:

(1)

Articolul 79 din Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 prevede numirea de către Consiliu, a câte unui reprezentant din fiecare stat membru în calitate de membru în cadrul Consiliului de administrație al Agenției Europene pentru Produse Chimice (denumit în continuare „Consiliul de administrație”).

(2)

Prin decizia din 11 mai 2015 (2), Consiliul a numit 15 membri în cadrul Consiliului de administrație.

(3)

Guvernul estonian a informat Consiliul cu privire la intenția sa de a îl înlocui pe reprezentantul estonian în cadrul Consiliului de administrație și a prezentat o nominalizare pentru un nou reprezentant, care ar trebui să fie numit pentru perioada rămasă până la 31 mai 2019,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Doamna Enda VESKIMÄE, cetățean estonian, născută la 17 mai 1956, este numită în calitatea de membru în cadrul Consiliului de administrație al Agenției Europene pentru Produse Chimice în locul doamnei Aive TELLING, pentru perioada cuprinsă între 14 mai 2018 și 31 mai 2019.

Articolul 2

Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.

Adoptată la Bruxelles, 14 mai 2018.

Pentru Consiliu

Președintele

E. ZAHARIEVA


(1)  JO L 396, 30.12.2006, p. 1.

(2)  Decizia Consiliului din 11 mai 2015 de numire a 15 membri în cadrul Consiliului de administrație al Agenției Europene pentru Produse Chimice (JO C 161, 14.5.2015, p. 2).