12.12.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

LI 336/1


REGULAMENTUL (UE) 2016/2230 AL CONSILIULUI

din 12 decembrie 2016

de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1183/2005 de instituire a anumitor măsuri speciale împotriva persoanelor ale căror acțiuni încalcă embargoul asupra armelor impus Republicii Democratice Congo

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 215,

având în vedere Decizia (PESC) 2016/2231 a Consiliului din 12 decembrie 2016 de modificare a Deciziei 2010/788/PESC privind adoptarea de măsuri restrictive împotriva Republicii Democratice Congo (1),

având în vedere propunerea comună a Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate și a Comisiei Europene,

întrucât:

(1)

Regulamentul (CE) nr. 1183/2005 al Consiliului (2) pune în aplicare Decizia 2010/788/PESC a Consiliului (3) și prevede anumite măsuri împotriva persoanelor ale căror acțiuni încalcă embargoul asupra armelor impus Republicii Democratice Congo, printre care și înghețarea activelor acestora.

(2)

Decizia (PESC) 2016/2231 stabilește criteriile care stau la baza întocmirii listelor autonome ale Uniunii.

(3)

Prin urmare, este necesară o acțiune de reglementare la nivelul Uniunii pentru punerea în aplicare a Deciziei (PESC) 2016/2231, în special pentru a se asigura aplicarea uniformă de către operatorii economici din toate statele membre.

(4)

Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 1183/2005 ar trebui modificat în mod corespunzător.

(5)

Pentru a garanta eficacitatea măsurilor prevăzute în prezentul regulament, acesta ar trebui să intre în vigoare imediat,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Regulamentul (CE) nr. 1183/2005 se modifică după cum urmează:

1.

Articolul 2 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 2

(1)   Se îngheață toate fondurile și resursele economice care aparțin, sunt în proprietatea, sunt deținute sau controlate, în mod direct sau indirect, de o persoană fizică sau juridică, o entitate sau un organism enumerate în anexa I sau anexa Ia, inclusiv de către o terță parte care acționează în numele sau la ordinele acestora.

(2)   Se interzice punerea la dispoziția persoanelor fizice sau juridice, a entităților sau a organismelor menționate în anexa I sau anexa Ia, direct sau indirect, precum și utilizarea în beneficiul acestora, a oricăror fonduri sau resurse economice.”

2.

Se introduce următorul articol:

„Articolul 2b

(1)   Anexa Ia cuprinde persoanele fizice sau juridice, entitățile sau organismele desemnate de Consiliu pentru oricare dintre următoarele motive:

(a)

sabotarea unei soluții pașnice și bazate pe consens în vederea alegerilor din RDC, inclusiv prin acte de violență, represiune sau incitare la violență sau prin subminarea statului de drept;

(b)

implicarea în planificarea, conducerea sau comiterea de acte care constituie încălcări grave ale drepturilor omului în RDC;

(c)

asocierea cu persoanele fizice sau juridice, entitățile sau organismele menționate la literele (a) și (b).

(2)   Anexa Ia cuprinde motivele includerii pe listă a persoanelor și entităților menționate.

(3)   De asemenea, anexa Ia include informațiile necesare identificării persoanelor sau entităților în cauză, în cazul în care acestea sunt disponibile. În ceea ce privește persoanele fizice, astfel de informații pot cuprinde numele, inclusiv pseudonimele, data și locul nașterii, cetățenia, numărul de pașaport și de carte de identitate, sexul, adresa (dacă este cunoscută) și funcția sau profesia. În ceea ce privește entitățile, astfel de informații pot cuprinde denumirea, locul și data înregistrării, numărul de înregistrare și sediul.”

3.

Articolul 3 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 3

(1)   Prin derogare de la articolul 2, autoritățile competente pot autoriza, în condițiile pe care le consideră adecvate, deblocarea anumitor fonduri sau resurse economice înghețate sau punerea la dispoziție a anumitor fonduri sau resurse economice, după ce constată că fondurile sau resursele economice în cauză:

(a)

sunt necesare pentru satisfacerea necesităților de bază ale persoanelor fizice sau juridice, entităților sau organismelor enumerate în anexa I sau anexa Ia și ale membrilor de familie care se află în întreținerea respectivelor persoane fizice, inclusiv a cheltuielilor pentru alimente, chirie sau rate ipotecare, medicamente sau cheltuieli medicale, impozite, prime de asigurare și plata serviciilor publice;

(b)

sunt destinate exclusiv plății unor onorarii profesionale rezonabile și rambursării cheltuielilor suportate în legătură cu prestarea unor servicii juridice; sau

(c)

sunt destinate exclusiv plății unor taxe ori comisioane aferente serviciilor de păstrare sau gestionare curentă a fondurilor sau a resurselor economice înghețate; și

în cazul în care autorizația privește o persoană, o entitate sau un organism enumerate în anexa I, statul membru în cauză a notificat Comitetului pentru sancțiuni decizia și intenția sa de a acorda o autorizație, iar Comitetul pentru sancțiuni nu a ridicat obiecții în termen de patru zile lucrătoare de la notificare.

(2)   Prin derogare de la articolul 2, autoritățile competente pot autoriza deblocarea anumitor fonduri sau resurse economice înghețate sau punerea la dispoziție a anumitor fonduri sau resurse economice, în cazul în care au constatat că fondurile sau resursele economice respective sunt necesare pentru acoperirea unor cheltuieli cu caracter excepțional, cu condiția ca:

(a)

în cazul în care autorizația privește o persoană fizică sau juridică, o entitate sau un organism inclus pe lista din în anexa I, această decizie să fi fost notificată de către statul membru în cauză Comitetului de sancțiuni și acesta să o fi aprobat; și

(b)

în cazul în care autorizația privește o persoană fizică sau juridică, o entitate sau un organism enumerate în anexa Ia, statul membru în cauză să fi notificat, cu cel puțin două săptămâni înainte de eliberarea autorizației, celorlalte state membre și Comisiei motivele pentru care consideră că ar trebui acordată o autorizație specifică.

(3)   Pentru o persoană fizică sau juridică, entitate sau organism de pe lista din anexa Ia, statul membru respectiv informează celelalte state membre și Comisia cu privire la orice autorizație acordată în temeiul alineatelor (1) și (2).”

4.

Articolul 4 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 4

(1)   Prin derogare de la articolul 2, autoritățile competente pot autoriza deblocarea anumitor fonduri sau resurse economice înghețate, cu îndeplinirea următoarelor condiții:

(a)

fondurile sau resursele economice fac obiectul:

(i)

unei măsuri judiciare, administrative sau arbitrale instituite înainte de 18 aprilie 2005, sau unei hotărâri judecătorești, decizii administrative sau hotărâri arbitrale emise înainte de data menționată, pentru o persoană fizică sau juridică, entitate sau organism dintre cele enumerate în anexa I; sau

(ii)

unei hotărâri arbitrale emise înainte de data la care persoana fizică sau juridică, entitatea sau organismul a fost introdus pe lista din anexa Ia, sau unei hotărâri judecătorești sau decizii administrative emise în Uniune, sau unei hotărâri judecătorești executabile în statul membru respectiv, înainte sau după data menționată;

(b)

fondurile sau resursele economice vor fi utilizate exclusiv pentru satisfacerea cererilor garantate printr-o astfel de măsură sau recunoscute ca valide printr-o astfel de hotărâre, în limitele stabilite de actele cu putere de lege și normele administrative care reglementează drepturile persoanelor care înaintează astfel de cereri;

(c)

măsura sau hotărârea nu este în beneficiul unei persoane, entități sau al unui organism dintre cele enumerate în anexa I sau Ia;

(d)

recunoașterea măsurii sau a hotărârii nu este contrară ordinii publice în statul membru respectiv.

(2)   Pentru o persoană fizică sau juridică, entitate sau organism de pe lista din anexa I, măsura sau hotărârea menționată la alineatul (1) litera (a) punctul (i) se notifică de către statul membru Comitetului de sancțiuni.

(3)   Pentru o persoană fizică sau juridică, entitate sau organism de pe lista din anexa Ia, statul membru în cauză informează celelalte state membre și Comisia cu privire la orice autorizație acordată în temeiul prezentului articol.”

5.

Se introduce următorul articol:

„Articolul 4b

(1)   Prin derogare de la articolul 2, autoritățile competente pot autoriza deblocarea anumitor fonduri sau resurse economice înghețate aparținând unor persoane fizice sau juridice, entități sau organisme enumerate în anexa Ia, sau punerea la dispoziție a anumitor fonduri sau resurse economice către persoane fizice sau juridice, entități sau organisme enumerate în anexa Ia, în condițiile pe care le consideră necesare, după ce au stabilit că respectivele fonduri sau resurse economice sunt necesare în scopuri umanitare, cum ar fi acordarea și facilitarea acordării de asistență, inclusiv materiale medicale, alimente sau transferul de lucrători umanitari și asistență conexă sau pentru evacuările din RDC.

(2)   Statul membru vizat informează celelalte state membre și Comisia în legătură cu orice autorizație acordată în temeiul prezentului articol, în termen de patru săptămâni de la acordarea autorizației.”

6.

Articolul 5 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 5

(1)   Articolul 2 alineatul (2) nu se aplică adăugării în conturile înghețate a:

(a)

dobânzilor sau a altor venituri generate de conturile respective;

(b)

plăților cuvenite în baza unor contracte, acorduri sau obligații care au fost încheiate sau au apărut anterior datei la care conturile respective au intrat sub incidența prezentului regulament;

(c)

plăților cuvenite unei persoane fizice sau juridice, entități sau unui organism dintre cele enumerate în anexa Ia în temeiul unor hotărâri judecătorești sau arbitrale sau a unor decizii administrative emise în UE sau executabile în statul membru respectiv,

cu condiția ca orice astfel de dobândă, alt venit sau plată să fie înghețată în conformitate cu articolul 2 alineatul (1).

(2)   Articolul 2 alineatul (2) nu împiedică creditarea conturilor înghețate de către instituțiile financiare sau de credit care primesc fonduri transferate de terți în contul persoanei fizice sau juridice, entității sau organismului enumerate în anexa I sau în anexa Ia, cu condiția ca orice adăugare în astfel de conturi să fie, de asemenea, înghețată. Instituțiile financiare sau de credit informează fără întârziere autoritățile competente cu privire la astfel de tranzacții.”

7.

La articolul 6, alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:

„(1)   Fără a aduce atingere normelor aplicabile în materie de raportare, confidențialitate și secret profesional, persoanele fizice și juridice, entitățile și organismele:

(a)

furnizează imediat autorității competente din statul membru în care își au reședința sau sediul orice informație care ar facilita respectarea prezentului regulament, cum ar fi informații cu privire la conturi și sume înghețate în conformitate cu articolul 2, și transmit astfel de informații Comisiei, în mod direct sau prin intermediul autorităților competente respective; și

(b)

cooperează cu autoritățile competente în cadrul oricărei verificări a acestor informații.”

8.

Articolul 7a alineatul (1) litera (a) se înlocuiește cu următorul text:

„(a)

persoanele fizice sau juridice, entitățile și organismele desemnate, incluse pe lista din anexele I și Ia;”.

9.

Articolul 9 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 9

(1)   Atunci când Consiliul de Securitate al ONU sau Comitetul de sancțiuni include pe listă o persoană fizică sau juridică, entitate sau organism, Consiliul include respectiva persoană fizică sau juridică, entitate sau organism în anexa I.

(2)   Consiliul stabilește lista persoanelor fizice sau juridice, entităților sau organismelor de la anexa Ia și adoptă modificări la aceasta.

(3)   Consiliul comunică decizia sa, inclusiv motivele includerii pe listă, persoanei fizice sau juridice, entității ori organismului menționat la alineatele (1) și (2), fie direct, dacă i se cunoaște adresa, fie prin publicarea unui anunț, oferind persoanei fizice sau juridice, entității ori organismului în cauză posibilitatea de a prezenta observații.

(4)   În cazul în care se transmit observații sau se prezintă dovezi substanțiale noi, Consiliul își reexaminează și informează în consecință persoana fizică sau juridică, entitatea sau organismul în cauză.

(5)   În cazul în care Consiliul de Securitate al ONU sau Comitetul de sancțiuni decide să elimine de pe listă o persoană fizică sau juridică, o entitate sau un organism ori să modifice datele de identificare ale unei persoane fizice sau juridice, ale unei entități sau ale unui organism incluse pe listă, Consiliul modifică anexa I în consecință.

(6)   Comisia este împuternicită să modifice anexa II pe baza informațiilor furnizate de statele membre.”

10.

În Regulamentul (CE) nr. 1183/2005, textul din anexa la prezentul regulament se introduce după anexa I.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 12 decembrie 2016.

Pentru Consiliu

Președintele

F. MOGHERINI


(1)  JO L 336 I, 12.12.2016, p. 7.

(2)  Regulamentul (CE) nr. 1183/2005 al Consiliului din 18 iulie 2005 de instituire a anumitor măsuri speciale împotriva persoanelor ale căror acțiuni încalcă embargoul asupra armelor impus Republicii Democratice Congo (JO L 193, 23.7.2005, p. 1).

(3)  Decizia 2010/788/PESC a Consiliului din 20 decembrie 2010 privind adoptarea de măsuri restrictive împotriva Republicii Democratice Congo și de abrogare a Poziției comune 2008/369/PESC (JO L 336, 21.12.2010, p. 30).


ANEXĂ

„ANEXA Ia

LISTA PERSOANELOR, ENTITĂȚILOR ȘI ORGANISMELOR MENȚIONATE LA ARTICOLUL 2B

A.   PERSOANE

 

Nume

Informații de identificare

Motivele desemnării

Data includerii pe listă

1.

Ilunga Kampete

alias Gaston Hughes Ilunga Kampete; alias Hugues Raston Ilunga Kampete.

Născut la 24.11.1964 la Lubumbashi, numărul actului de identitate militar: 1-64-86-22311-29. Cetățenia RDC.

În calitate de comandant al Gărzii Republicane (GR), Ilunga Kampete a fost responsabil de unitățile GR desfășurate pe teren și implicate în utilizarea disproporționată a forței și reprimarea violentă, în septembrie 2016, la Kinshasa. În această calitate, Ilunga Kampete a fost prin urmare implicat în planificarea, conducerea sau comiterea de acte care constituie încălcări grave ale drepturilor omului în RDC.

12.12.2016

2.

Gabriel Amisi Kumba

alias Gabriel Amisi Nkumba; alias„Tango Fort”; alias9 decembrie 2016„Tango Four”.

Născut la 28.5.1964 la Malela, numărul actului de identitate militar: 1-64-87-77512-30. Cetățenia RDC.

Comandant al primei zone de apărare a armatei congoleze (FARDC) ale cărei forțe au participat la utilizarea disproporționată a forței și reprimarea violentă, în septembrie 2016, la Kinshasa. În această calitate, Gabriel Amisi Kumba a fost prin urmare implicat în planificarea, conducerea sau comiterea de acte care constituie încălcări grave ale drepturilor omului în RDC.

12.12.2016

3.

Ferdinand Ilunga Luyoyo

Născut la 8.3.1973 la Lubumbashi.

Numărul pașaportului: OB0260335 (valabil de la 15.4.2011 până la 14.4.2016). Cetățenia RDC.

În calitate de comandant al organismului de intervenție în timpul demonstrațiilor Légion Nationale d'Intervention al Poliției Naționale Congoleze, Ferdinand Ilunga Luyoyo a fost responsabil de utilizarea disproporționată a forței și reprimarea violentă în septembrie 2016, la Kinshasa. În această calitate, Ferdinand Ilunga Luyoyo a fost prin urmare implicat în planificarea, conducerea sau comiterea de acte care constituie încălcări grave ale drepturilor omului în RDC.

12.12.2016

4.

Celestin Kanyama

alias Kanyama Tshisiku Celestin; alias Kanyama Celestin Cishiku Antoine, alias Kanyama Cishiku Bilolo Célestin, alias Esprit de mort.

Născut la 4.10.1960 la Kananga. Cetățenia RDC. Numărul pașaportului: OB0637580 (valabil de la 20.5.2014 până la 19.5.2019).

I s-a acordat viza Schengen cu nr. 011518403, eliberată la 2.7.2016.

În calitate de șef al poliției (PNC) din Kinshasa, Celestin Kanyama a fost responsabil pentru utilizarea disproporționată a forței și reprimarea violentă în septembrie 2016, la Kinshasa. În această calitate, Celestin Kanyama a fost prin urmare implicat în planificarea, conducerea sau comiterea de acte care constituie încălcări grave ale drepturilor omului în RDC.

12.12.2016

5.

John Numbi

alias John Numbi Banza Tambo; alias John Numbi Banza Ntambo; alias Tambo Numbi.

Născut la 16.8.1962 la Jadotville-Likasi-Kolwezi. Cetățenia RDC.

Fost inspector general în cadrul Poliției Naționale Congoleze (PNC), John Numbi rămâne o figură influentă care a fost implicată în special în campania de intimidare violentă din timpul alegerilor pentru funcția de guvernator, desfășurate în martie 2016 în cele patru provincii care au înlocuit fosta provincie Katanga a RDC, și este prin urmare responsabil de împiedicarea găsirii unei soluții consensuale și pașnice în vederea alegerilor din RDC.

12.12.2016

6.

Roger Kibelisa

alias Roger Kibelisa Ngambaswi.

Cetățenia RDC.

În calitate de director pentru securitate internă în cadrul Serviciul Național de Informații (ANR), Roger Kibelisa este implicat în campania de intimidare desfășurată de funcționarii ANR împotriva membrilor opoziției, inclusiv arestări și rețineri arbitrare. Prin urmare, Roger Kibelisa a subminat statul de drept și a împiedicat găsirea unei soluții consensuale și pașnice în vederea alegerilor din RDC.

12.12.2016

7.

Delphin Kaimbi

alias Delphin Kahimbi Kasagwe; alias Delphin Kayimbi Demba Kasangwe; alias Delphin Kahimbi Kasangwe; alias Delphin Kahimbi Demba Kasangwe; alias Delphin Kasagwe Kahimbi.

Născut la 15.1.1969 (sau: 15.7.1969) la Kiniezire/Goma. Cetățenia RDC. Pașaport diplomatic nr.: DB0006669 (valabil de la 13.11.2013 până la 12.11.2018).

Șeful Organismului de informații militare (anterior DEMIAP), din cadrul Centrului Național de Operații, structura de comandă și control responsabilă de arestările arbitrare și de represiunea violentă din Kinshasa din septembrie 2016, și responsabil pentru forțele care au participat la intimidări și arestări arbitrare, care împiedică găsirea unei soluții consensuale și pașnice în vederea alegerilor din RDC.

12.12.2016

B.   ENTITĂȚI”.