20.9.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 254/18


REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2016/1683 AL COMISIEI

din 19 septembrie 2016

de modificare pentru a 253-a oară a Regulamentului (CE) nr. 881/2002 al Consiliului de instituire a unor măsuri restrictive specifice împotriva anumitor persoane și entități asociate cu ISIL (Da'esh) și cu organizația Al-Qaida

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 881/2002 al Consiliului din 27 mai 2002 de instituire a unor măsuri restrictive specifice împotriva anumitor persoane și entități asociate cu ISIL (Da'esh) și cu organizația Al-Qaida (1), în special articolul 7 alineatul (1) litera (a) și articolul 7a alineatul (5),

întrucât:

(1)

Anexa I la Regulamentul (CE) nr. 881/2002 enumeră persoanele, grupurile și entitățile cărora li se aplică înghețarea fondurilor și a resurselor economice în conformitate cu regulamentul menționat anterior.

(2)

La 14 septembrie 2016, Comitetul pentru sancțiuni al Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite a decis să modifice două mențiuni de pe lista sa a persoanelor, grupurilor și entităților cărora li se aplică înghețarea fondurilor și a resurselor economice. Prin urmare, anexa I la Regulamentul (CE) nr. 881/2002 ar trebui actualizată în consecință,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Anexa I la Regulamentul (CE) nr. 881/2002 se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 19 septembrie 2016.

Pentru Comisie,

pentru președinte

Șeful Serviciului Instrumente de Politică Externă


(1)  JO L 139, 29.5.2002, p. 9.


ANEXĂ

La rubrica „Persoane fizice” din anexa I la Regulamentul (CE) nr. 881/2002, următoarele mențiuni se modifică astfel:

(a)

„Ali Ben Taher Ben Faleh Ouni Harzi (alias: Abou Zoubair). Data nașterii: 9.3.1986. Locul nașterii: Ariana, Tunisia. Cetățenie: tunisiană. Pașaport nr.: W342058 (pașaport tunisian, eliberat la data de 14.3.2011, expiră la data de 13.3.2016). Număr național de identificare: 08705184 (numărul cărții naționale tunisiene de identitate, eliberată la data de 24.2.2011). Adresă: (a) 18 Mediterranean Street, Ariana, Tunisia; (b) Republica Arabă Siriană (unde a fost localizat din martie 2015); (c) Irak (posibilă localizare alternativă din martie 2015); (d) Libia (unde a fost localizat anterior). Alte informații: (a) descriere fizică: culoarea ochilor: căprui; înălțime: 171 cm; (b) fotografie disponibilă pentru a fi inclusă în notificarea specială emisă de INTERPOL-Consiliul de Securitate al ONU; (c) numele tatălui este Taher Ouni Harzi, numele mamei este Borkana Bedairia. Data desemnării menționate la articolul 2a alineatul (4) litera (b): 10.4.2015.” se înlocuiește cu următorul text:

„Ali Ben Taher Ben Faleh Ouni Harzi (alias: Abou Zoubair). Data nașterii: 9.3.1986. Locul nașterii: Ariana, Tunisia. Cetățenie: tunisiană. Pașaport nr.: W342058 (pașaport tunisian, eliberat la data de 14.3.2011, expiră la data de 13.3.2016). Număr național de identificare: 08705184 (numărul cărții naționale tunisiene de identitate, eliberată la data de 24.2.2011). Adresă: (a) 18 Mediterranean Street, Ariana, Tunisia; (b) Republica Arabă Siriană (unde a fost localizat din martie 2015); (c) Irak (posibilă localizare alternativă din martie 2015); (d) Libia (unde a fost localizat anterior). Alte informații: (a) descriere fizică: culoarea ochilor: căprui; înălțime: 171 cm; (b) fotografie disponibilă pentru a fi inclusă în notificarea specială emisă de INTERPOL-Consiliul de Securitate al ONU; (c) numele tatălui este Taher Ouni Harzi, numele mamei este Borkana Bedairia. Se presupune că a fost ucis într-o campanie aeriană în Mosul, Irak, în iunie 2015. Data desemnării menționate la articolul 7d alineatul (2) punctul (i): 10.4.2015.”

(b)

„Tarak Ben Taher Ben Faleh Ouni Harzi (alias: Abou Omar Al Tounisi). Data nașterii: 3.5.1982. Locul nașterii: Tunis, Tunisia. Cetățenie: tunisiană. Pașaport nr.: Z050399 (pașaport tunisian, eliberat la data de 9.12.2003, expirat la data de 8.12.2008). Număr național de identificare: 04711809 (numărul cărții naționale tunisiene de identitate, eliberată la data de 13.11.2003). Adresă: (a) 18 Mediterranean Street, Ariana, Tunisia; (b) Republica Arabă Siriană (unde a fost localizat din martie 2015); (c) Irak (posibilă localizare alternativă din martie 2015); (d) Libia (unde a fost localizat anterior). Alte informații: (a) descriere fizică: culoarea ochilor: căprui; înălțime: 172 cm; (b) fotografie disponibilă pentru a fi inclusă în notificarea specială emisă de INTERPOL-Consiliul de Securitate al ONU; (c) numele tatălui este Taher Ouni Harzi, numele mamei este Borkana Bedairia. Data desemnării menționate la articolul 2a alineatul (4) litera (b): 10.4.2015.” se înlocuiește cu următorul text:

„Tarak Ben Taher Ben Faleh Ouni Harzi (alias: Abou Omar Al Tounisi). Data nașterii: 3.5.1982. Locul nașterii: Tunis, Tunisia. Cetățenie: tunisiană. Pașaport nr.: Z050399 (pașaport tunisian, eliberat la data de 9.12.2003, expirat la data de 8.12.2008). Număr național de identificare: 04711809 (numărul cărții naționale tunisiene de identitate, eliberată la data de 13.11.2003). Adresă: (a) 18 Mediterranean Street, Ariana, Tunisia; (b) Republica Arabă Siriană (unde a fost localizat din martie 2015); (c) Irak (posibilă localizare alternativă din martie 2015); (d) Libia (unde a fost localizat anterior). Alte informații: (a) descriere fizică: culoarea ochilor: căprui; înălțime: 172 cm; (b) fotografie disponibilă pentru a fi inclusă în notificarea specială emisă de INTERPOL-Consiliul de Securitate al ONU; (c) numele tatălui este Taher Ouni Harzi, numele mamei este Borkana Bedairia. Se presupune că a fost ucis în Siria, în iunie 2015. Data desemnării menționate la articolul 7d alineatul (2) punctul (i): 10.4.2015.”