18.2.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 41/10


REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2016/225 AL COMISIEI

din 17 februarie 2016

de stabilire a volumului maxim de produs per stat membru și a perioadei de depunere a cererilor de ajutoare pentru depozitarea privată cu caracter excepțional pentru cantitățile rămase neutilizate din anumite brânzeturi prevăzute în Regulamentul delegat (UE) 2015/1852

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de instituire a unei organizări comune a piețelor produselor agricole și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 922/72, (CEE) nr. 234/79, (CE) nr. 1037/2001 și (CE) nr. 1234/2007 ale Consiliului (1),

având în vedere Regulamentul delegat (UE) 2015/1852 al Comisiei din 15 octombrie 2015 de deschidere a unei scheme de ajutoare cu caracter temporar și excepțional pentru depozitarea privată a anumitor brânzeturi și de stabilire în avans a cuantumului ajutoarelor (2), în special articolul 15,

întrucât:

(1)

Regulamentul delegat (UE) 2015/1852 a deschis o schemă de ajutoare cu caracter temporar și excepțional pentru depozitarea privată a anumitor brânzeturi și a stabilit în avans cuantumul ajutoarelor.

(2)

Articolul 4 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 2015/1852 stabilește data de 15 ianuarie 2016 ca dată-limită pentru depunerea cererilor de ajutoare.

(3)

Irlanda, Franța, Italia, Lituania, Țările de Jos, Finlanda, Suedia și Regatul Unit au notificat Comisiei intenția lor de a continua să utilizeze schema de ajutoare pentru depozitarea privată.

(4)

După data de 15 ianuarie 2016, a rămas neutilizată o cantitate de 68 123 de tone. Prin urmare, este oportun să se pună această cantitate la dispoziția statelor membre care și-au notificat intenția de a continua să utilizeze schema de ajutoare pentru depozitarea privată și să se stabilească o defalcare a cantității respective per stat membru, ținându-se cont de cantitățile solicitate de statele membre până la 15 ianuarie 2016.

(5)

Ar trebui să se stabilească o nouă perioadă de depunere a cererilor de ajutoare.

(6)

Normele prevăzute de Regulamentul delegat (UE) 2015/1852 pentru punerea în aplicare a schemei de ajutoare pentru depozitarea privată a anumitor brânzeturi ar trebui să se aplice, mutatis mutandis, punerii în aplicare a schemei prevăzute de prezentul regulament,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Obiect

Volumul maxim de produs per stat membru, care face obiectul schemei de ajutoare cu caracter temporar și excepțional pentru depozitarea privată a cantităților rămase neutilizate din brânzeturile prevăzute în Regulamentul delegat (UE) 2015/1852, este prevăzut în anexa la prezentul regulament.

Normele prevăzute de Regulamentul delegat (UE) 2015/1852 pentru punerea în aplicare a schemei de ajutoare se aplică, mutatis mutandis, cantităților prevăzute în anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Cereri de ajutoare

Cererile de ajutoare pot fi depuse începând cu data intrării în vigoare a prezentului regulament. Data-limită pentru depunerea cererilor este 30 septembrie 2016.

Articolul 3

Intrare în vigoare

Prezentul regulament intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 17 februarie 2016.

Pentru Comisie

Președintele

Jean-Claude JUNCKER


(1)  JO L 347, 20.12.2013, p. 671.

(2)  JO L 271, 16.10.2015, p. 15.


ANEXĂ

Stat membru

Cantități maxime

(tone)

Irlanda

4 127

Franța

6 340

Italia

27 025

Lituania

2 616

Țările de Jos

16 526

Finlanda

694

Suedia

2 126

Regatul Unit

8 669

Total

68 123