3.12.2015 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 317/13 |
REGULAMENTUL DELEGAT (UE) 2015/2229 AL COMISIEI
din 29 septembrie 2015
de modificare a anexei I la Regulamentul (UE) nr. 649/2012 al Parlamentului European și al Consiliului privind exportul și importul de produse chimice care prezintă risc
(Text cu relevanță pentru SEE)
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (UE) nr. 649/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 4 iulie 2012 privind exportul și importul de produse chimice care prezintă risc (1), în special articolul 23 alineatul (4),
întrucât:
(1) |
Regulamentul (UE) nr. 649/2012 pune în aplicare Convenția de la Rotterdam privind procedura de consimțământ prealabil în cunoștință de cauză („procedura PIC”), aplicabilă anumitor produse chimice periculoase și pesticide care fac obiectul comerțului internațional, semnată la 11 septembrie 1998 și aprobată, în numele Comunității, prin Decizia 2003/106/CE a Consiliului (2). |
(2) |
Este oportun să se țină seama de măsurile de reglementare referitoare la anumite produse chimice, adoptate în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1907/2006 al Parlamentului European și al Consiliului (3), al Regulamentului (CE) nr. 1107/2009 al Parlamentului European și al Consiliului (4) și al Regulamentului (CE) nr. 850/2004 al Parlamentului European și al Consiliului (5). |
(3) |
Aprobarea substanței oxid de fenbutatin a fost retrasă în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1107/2009; în consecință, este interzisă utilizarea oxidului de fenbutatin ca pesticid și, prin urmare, această substanță trebuie adăugată pe listele de produse chimice din părțile 1 și 2 ale anexei I la Regulamentul (UE) nr. 649/2012. |
(4) |
Compușii de plumb, de dibutilstaniu și de dioctilstaniu, triclorbenzenul, pentacloretanul, 1,1,2,2-tetracloretanul, 1,1,1,2-tetracloretanul, 1,1,2-tricloretanul și 1,1-dicloretena ca produse chimice industriale sunt supuse, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1907/2006, unor restricții severe în ceea ce privește utilizarea de către public și, prin urmare, trebuie adăugate în partea 1 a anexei I la Regulamentul (UE) nr. 649/2012. |
(5) |
Regulamentul (CE) nr. 850/2004 a fost modificat în 2012 de către Comisie, pentru a pune în aplicare decizia luată în temeiul Convenției de la Stockholm de a include endosulfanul în partea 1 din anexa A la Convenția de la Stockholm, prin adăugarea acestei substanțe în partea A din anexa I la Regulamentul (CE) nr. 850/2004. În consecință, această substanță a fost adăugată în partea 1 a anexei V la Regulamentul (UE) nr. 649/2012 și trebuie retrasă din partea 1 a anexei I la Regulamentul (UE) nr. 649/2012. |
(6) |
La cea de a șasea reuniune a sa, care a avut loc în perioada 28 aprilie-10 mai 2013, Conferința părților la Convenția de la Rotterdam a decis să includă pentabromodifenileterul comercial, inclusiv tetra- și pentabromodifenileterul, și octabromodifenileterul comercial, inclusiv hexa- și heptabromodifenileterul, în anexa III la această convenție; în consecință, în conformitate cu convenția respectivă, substanțele menționate au intrat sub incidența procedurii PIC. Prin urmare, aceste substanțe trebuie adăugate pe lista de produse chimice din partea 3 a anexei I la Regulamentul (UE) nr. 649/2012. |
(7) |
Codul din Nomenclatura combinată (codul NC) este important pentru determinarea măsurilor de control care se aplică mărfurilor comercializate. Pentru a facilita utilizarea codurilor NC și identificarea corectă a măsurilor de control care se aplică produselor chimice incluse în anexa I la Regulamentul (UE) nr. 649/2012, codurile NC care acoperă mai multe produse chimice decât cele incluse în anexa I ar trebui evidențiate printr-un „ex” plasat înaintea codului NC. |
(8) |
Prin urmare, Regulamentul (UE) nr. 649/2012 ar trebui modificat în consecință. |
(9) |
Este oportun să se acorde o anumită perioadă de timp tuturor părților interesate, pentru luarea măsurilor necesare în vederea conformării la prezentul regulament, precum și statelor membre, pentru luarea măsurilor necesare în vederea punerii în aplicare a acestuia, |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
Anexa I la Regulamentul (UE) nr. 649/2012 se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.
Articolul 2
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Se aplică de la 1 februarie 2016.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 29 septembrie 2015.
Pentru Comisie
Președintele
Jean-Claude JUNCKER
(1) JO L 201, 27.7.2012, p. 60.
(2) Decizia 2003/106/CE a Consiliului din 19 decembrie 2002 privind aprobarea, în numele Comunității Europene, a Convenției de la Rotterdam privind procedura de consimțământ prealabil în cunoștință de cauză aplicabilă anumitor produse chimice și pesticide periculoase care fac obiectul comerțului internațional (JO L 63, 6.3.2003, p. 27).
(3) Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2006 privind înregistrarea, evaluarea, autorizarea și restricționarea substanțelor chimice (REACH), de înființare a Agenției Europene pentru Produse Chimice, de modificare a Directivei 1999/45/CE și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 793/93 al Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 1488/94 al Comisiei, precum și a Directivei 76/769/CEE a Consiliului și a Directivelor 91/155/CEE, 93/67/CEE, 93/105/CE și 2000/21/CE ale Comisiei (JO L 396, 30.12.2006, p. 1).
(4) Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind introducerea pe piață a produselor fitosanitare și de abrogare a Directivelor 79/117/CEE și 91/414/CEE ale Consiliului (JO L 309, 24.11.2009, p. 1).
(5) Regulamentul (CE) nr. 850/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind poluanții organici persistenți și de modificare a Directivei 79/117/CEE (JO L 158, 30.4.2004, p. 7).
ANEXĂ
Anexa I la Regulamentul (UE) nr. 649/2012 se modifică după cum urmează:
1. |
Partea 1 se modifică după cum urmează:
|
2. |
Partea 2 se modifică după cum urmează:
|
3. |
Partea 3 se modifică după cum urmează:
|