30.12.2014 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 372/1 |
REGULAMENTUL (UE) NR. 1383/2014 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI
din 18 decembrie 2014
de modificare a Regulamentului (CE) nr. 55/2008 al Consiliului de introducere a unor preferințe comerciale autonome pentru Republica Moldova
PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 207 alineatul (2),
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
după transmiterea proiectului de act legislativ către parlamentele naționale,
hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară (1),
întrucât:
(1) |
Regulamentul (CE) nr. 55/2008 al Consiliului (2) a instituit un regim specific de preferințe comerciale autonome pentru Republica Moldova. Regimul respectiv oferă liber acces pe piața Uniunii pentru toate produsele originare din Republica Moldova, cu excepția anumitor produse agricole enumerate în anexa I la regulamentul respectiv, pentru care au fost acordate concesii limitate, fie sub forma unor scutiri de taxe vamale în limita contingentelor tarifare, fie sub forma unor reduceri ale taxelor vamale. |
(2) |
În cadrul politicii europene de vecinătate (PEV), al Planului PEV de acțiune UE-Moldova și al Parteneriatului estic, Republica Moldova a adoptat un program ambițios de asociere politică și de continuare a integrării economice cu Uniunea. Totodată, Republica Moldova a înregistrat deja progrese importante în materie de apropiere a reglementărilor, în vederea convergenței cu legislația și standardele Uniunii. |
(3) |
Acordul de asociere între Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Republica Moldova, pe de altă parte (3) (Acordul de asociere), care include o zonă de liber schimb aprofundată și cuprinzătoare (DCFTA), a fost semnat la 27 iunie 2014 și aplicarea cu titlu provizoriu își produce efectele de la 1 septembrie 2014. |
(4) |
Regimul specific de preferințe comerciale autonome va continua să se aplice până la 31 decembrie 2015. |
(5) |
Pentru a sprijini eforturile depuse de Republica Moldova în conformitate cu obiectivele stabilite în PEV, Parteneriatul estic și Acordul de asociere, și pentru a oferi o piață atractivă și fiabilă pentru exporturile sale de mere proaspete, de prune proaspete și de struguri de masă proaspeți, este necesar să se prevadă noi concesii în ceea ce privește importul în Uniune al acestor produse provenind din Republica Moldova, pe baza unor contingente tarifare scutite de taxe vamale. |
(6) |
Este, de asemenea, necesar să se modifice anumite coduri NC din anexa la Regulamentul (CE) nr. 55/2008 pentru a ține cont de modificările aduse anexei I la Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului (4) prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1001/2013 al Comisiei (5). |
(7) |
Pentru a permite operatorilor să beneficieze de aceste noi concesii cât mai curând posibil, prezentul regulament ar trebui să intre în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. |
(8) |
Având în vedere vârful de producție sezonier al produselor respective, este necesar ca noile concesii să se aplice de la 1 august 2014. |
(9) |
Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 55/2008 ar trebui modificat în consecință, |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
În anexa I la Regulamentul (CE) nr. 55/2008, tabelul 1 se înlocuiește cu textul prevăzut în anexa la prezentul regulament.
Articolul 2
Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Se aplică de la 1 august 2014.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 18 decembrie 2014.
Pentru Parlamentul European
Președintele
M. SCHULZ
Pentru Consiliu
Președintele
S. GOZI
(1) Poziția Parlamentului European din 17 decembrie 2014 (nepublicată încă în Jurnalul Oficial) și Decizia Consiliului din 18 decembrie 2014.
(2) Regulamentul (CE) nr. 55/2008 al Consiliului din 21 ianuarie 2008 de introducere a unor preferințe comerciale autonome pentru Republica Moldova și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 980/2005 și a Deciziei 2005/924/CE a Comisiei (JO L 20, 24.1.2008, p. 1).
(3) JO L 260, 30.8.2014, p. 4.
(4) Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului din 23 iulie 1987 privind Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful vamal comun (JO L 256, 7.9.1987, p. 1).
(5) Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1001/2013 al Comisiei din 4 octombrie 2013 de modificare a anexei I la Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului privind Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful vamal comun (JO L 290, 31.10.2013, p. 1).
ANEXĂ
„1. PRODUSE CARE FAC OBIECTUL CONTINGENTELOR TARIFARE ANUALE SCUTITE DE TAXE VAMALE
Nr. de ordine |
Cod NC |
Descriere |
2008 (1) |
2009 (1) |
2010 (1) |
2011 (1) |
2012 (1) |
2013 (1) |
2014 (1) |
2015 (1) |
09.0504 |
0201 până la 0204 |
Carne de animale din specia bovină, porcină, ovină și caprină proaspătă, refrigerată sau congelată |
3 000 (2) |
3 000 (2) |
4 000 (2) |
4 000 (2) |
4 000 (2) |
4 000 (2) |
4 000 (2) |
4 000 (2) |
09.0505 |
ex 0207 |
Carne și organe comestibile, proaspete, refrigerate sau congelate, de păsări de la poziția 0105 alta decât ficatul gras de la subpoziția 0207 43 |
400 (2) |
400 (2) |
500 (2) |
500 (2) |
500 (2) |
500 (2) |
500 (2) |
500 (2) |
09.0506 |
ex 0210 |
Carne și organe comestibile din speciile porcine și bovine, sărate sau în saramură, uscate sau afumate; făină și pudră, comestibile, de carne sau de organe, de animale domestice din speciile porcine și bovine |
400 (2) |
400 (2) |
500 (2) |
500 (2) |
500 (2) |
500 (2) |
500 (2) |
500 (2) |
09.4210 |
0401 până la 0406 |
Produse lactate |
1 000 (2) |
1 000 (2) |
1 500 (2) |
1 500 (2) |
1 500 (2) |
1 500 (2) |
1 500 (2) |
1 500 (2) |
09.0507 |
0407 00 |
Ouă de păsări, în coajă |
90 (3) |
95 (3) |
100 (3) |
110 (3) |
120 (3) |
120 (3) |
120 (3) |
120 (3) |
09.0508 |
ex 0408 |
Ouă de păsări, fără coajă și gălbenușuri de ou, altele decât cele improprii consumului alimentar |
200 (2) |
200 (2) |
300 (2) |
300 (2) |
300 (2) |
300 (2) |
300 (2) |
300 (2) |
09.0515 |
0806 10 10 |
Struguri de masă proaspeți |
— |
— |
— |
— |
— |
— |
10 000 (2) |
|
09.0516 |
0808 10 80 |
Mere proaspete (cu excepția merelor pentru fabricarea băuturilor fermentate sau nefermentate, prezentate în vrac, de la 16 septembrie la 15 decembrie) |
— |
— |
— |
— |
— |
— |
40 000 (2) |
|
09.0517 |
0809 40 05 |
Prune proaspete |
— |
— |
— |
— |
— |
— |
10 000 (2) |
|
09.0509 |
1001 91 20 1001 91 90 1001 99 |
Alt alac (decât alacul destinat însămânțării), grâu comun și meslin |
25 000 (2) |
30 000 (2) |
35 000 (2) |
40 000 (2) |
50 000 (2) |
55 000 (2) |
60 000 (2) |
65 000 (2) |
09.0510 |
1003 90 00 |
Orz |
20 000 (2) |
25 000 (2) |
30 000 (2) |
35 000 (2) |
45 000 (2) |
50 000 (2) |
55 000 (2) |
60 000 (2) |
09.0511 |
1005 90 |
Porumb |
15 000 (2) |
20 000 (2) |
25 000 (2) |
30 000 (2) |
40 000 (2) |
45 000 (2) |
50 000 (2) |
55 000 (2) |
09.0512 |
1601 00 91 și 1601 00 99 |
Cârnați și produse similare din carne, din organe sau din sânge; preparate alimentare pe baza acestor produse |
500 (2) |
500 (2) |
600 (2) |
600 (2) |
600 (2) |
600 (2) |
600 (2) |
600 (2) |
ex 1602 |
Alte preparate și conserve din carne, organe interne comestibile sau sânge:
|
|||||||||
09.0513 |
1701 99 10 |
Zahăr alb |
15 000 (2) |
18 000 (2) |
26 000 (2) |
34 000 (2) |
34 000 (2) |
34 000 (2) |
34 000 (2) |
34 000 (2) |
(1) De la 1 ianuarie până la 31 decembrie, cu excepția anului 2008 pentru care contingentele tarifare se aplică începând cu prima zi a aplicării regulamentului până la 31 decembrie.
(2) Tone (greutate netă).
(3) Milioane de unități.
(4) Pentru anul 2014, acest contingent tarifar se aplică de la 1 august până la 31 decembrie.”