29.11.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 344/5

REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) NR. 1270/2014 AL CONSILIULUI

din 28 noiembrie 2014

privind punerea în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 269/2014 privind măsuri restrictive în raport cu acțiunile care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 269/2014 al Consiliului din 17 martie 2014 privind măsuri restrictive în raport cu acțiunile care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei (1), în special articolul 14 alineatul (1),

întrucât:

(1)

La 17 martie 2014, Consiliul a adoptat Regulamentul (UE) nr. 269/2014.

(2)

Având în vedere continuarea gravității situației de pe teren din Ucraina, Consiliul consideră că și alte persoane și entități ar trebui adăugate pe lista persoanelor fizice și juridice, entităților și organismelor care fac obiectul măsurilor restrictive, prevăzută în anexa I la Regulamentul (UE) nr. 269/2014.

(3)

Prin urmare, anexa I la Regulamentul (UE) nr. 269/2014 ar trebui modificată în consecință,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Persoanele și entitățile care figurează pe lista din anexa la prezentul regulament se adaugă pe lista prevăzută în anexa I la Regulamentul (UE) nr. 269/2014.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 28 noiembrie 2014.

Pentru Consiliu

Președintele

S. GOZI

(1)  JO L 78, 17.3.2014, p. 6.

ANEXĂ

Lista persoanelor și entităților menționată la articolul 1

Persoane

Nume

Date de identificare

Motive

Data includerii pe listă

Serhiy KOZYAKOV (alias Sergey Kozyakov)

Сергей Козьяков

29.9.1982

În calitate de „Șef al Comisiei Electorale Centrale din Lugansk”, este responsabil pentru organizarea așa-numitelor „alegeri” din 2 noiembrie 2014 în așa-numita „Republică Populară Lugansk”. Aceste „alegeri” încalcă legislația Ucrainei și sunt, prin urmare, ilegale

Prin urmare, prin asumarea acestei calități și prin acțiunile întreprinse în temeiul acesteia, precum și prin organizarea „alegerilor” ilegale, a sprijinit activ acțiuni și politici care subminează integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei și continuă să destabilizeze Ucraina.

29.11.2014

Oleg AKIMOV (alias Oleh AKIMOV)

Олег Акимов

Adjunct la conducerea „Uniunii Economice Lugansk” din cadrul „Consiliului Național” al „Republicii Populare Lugansk”. A candidat în cadrul așa-numitelor „alegeri” din 2 noiembrie 2014 la postul de „Șef” al așa-numitei „Republici Populare Lugansk”. Aceste „alegeri” încalcă legislația Ucrainei și sunt, prin urmare, ilegale.

Prin urmare, prin asumarea acestei calități și prin acțiunile întreprinse în temeiul acesteia, precum și prin participarea formală în calitate de candidat la „alegerile” ilegale, a sprijinit activ acțiuni și politici care subminează integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei și continuă să destabilizeze Ucraina.

29.11.2014

Larisa AIRAPETYAN (alias Larysa Ayrapetyan, Larisa Airapetyan or Larysa Airapetyan)

Лариса Айрапетян

„Ministrul sănătății” al așa-numitei „Republici Populare Lugansk”. A candidat în cadrul așa-numitelor „alegeri” din 2 noiembrie 2014 la postul de „Șef” al așa-numitei „Republica Populară Lugansk”.

Aceste „alegeri” încalcă legislația Ucrainei și sunt, prin urmare, ilegale.

Prin urmare, prin asumarea acestei calități și prin acțiunile întreprinse în temeiul acesteia, precum și prin participarea formală în calitate de candidat la „alegerile” ilegale, a sprijinit activ acțiuni și politici care subminează integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei și continuă să destabilizeze Ucraina.

29.11.2014

Yuriy SIVOKONENKO (alias Yuriy Sivokonenko, Yury Sivokonenko, Yury Syvokonenko)

Юрий Викторович Сивоконенко

Membru al Parlamentului așa-numitei „Republici Populare Donețk” și activează în cadrul Uniunii veteranilor din Donbass Berkut. A candidat în cadrul așa-numitelor „alegeri” din 2 noiembrie 2014 la postul de „Șef” al așa-numitei „Republici Populare Donețk”. Aceste „alegeri” încalcă legislația Ucrainei și sunt, prin urmare, ilegale.

Prin urmare, prin asumarea acestei calități și prin acțiunile întreprinse în temeiul acesteia, precum și prin participarea formală în calitate de candidat la „alegerile” ilegale, a sprijinit activ acțiuni și politici care subminează integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei și continuă să destabilizeze Ucraina.

29.11.2014

Aleksandr KOFMAN (alias Oleksandr Kofman)

Александр Игоревич Кофман

„Prim-vicepreședinte” al „Parlamentului” așa-numitei „Republici Populare Donețk”. A candidat în cadrul așa-numitelor „alegeri” ilegale din 2 noiembrie 2014 la postul de „Șef” al așa-numitei „Republici Populare Donețk”. Aceste „alegeri” încalcă legislația Ucrainei și sunt, prin urmare, ilegale.

Prin urmare, prin asumarea acestei calități și prin acțiunile întreprinse în temeiul acesteia, precum și prin participarea formală în calitate de candidat la „alegerile” ilegale, a sprijinit activ acțiuni și politici care subminează integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei și continuă să destabilizeze Ucraina.

29.11.2014

Ravil KHALIKOV

Равиль Халиков

„Prim-viceprim-ministru” și fost „procuror general” al așa-numitei „Republici Populare Donețk”.

Prin urmare, prin asumarea acestei calități și prin acțiunile întreprinse în temeiul acesteia, a sprijinit activ acțiuni și politici care subminează integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei și continuă să destabilizeze Ucraina.

29.11.2014

Dmitry SEMYONOV

Дмитрий Семенов

„Viceprim-ministru însărcinat cu finanțele” al așa-numitei „Republici Populare Lugansk”.

Prin urmare, prin asumarea acestei calități și prin acțiunile întreprinse în temeiul acesteia, a sprijinit activ acțiuni și politici care subminează integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei și continuă să destabilizeze Ucraina.

29.11.2014

Oleg BUGROV

„Ministrul Apărării” al așa-numitei „Republici Populare Lugansk”.

Prin urmare, prin asumarea acestei calități și prin acțiunile întreprinse în temeiul acesteia, a sprijinit activ acțiuni și politici care subminează integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei și continuă să destabilizeze Ucraina.

29.11.2014

Lesya LAPTEVA

Леся Лаптева

„Ministrul Educației, Științei, Culturii și Religiei” al așa-numitei „Republici Populare Lugansk”.

Prin urmare, prin asumarea acestei calități și prin acțiunile întreprinse în temeiul acesteia, a sprijinit activ acțiuni și politici care subminează integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei și continuă să destabilizeze Ucraina.

29.11.2014

Yevgeniy Eduardovich MIKHAYLOV (alias Yevhen Eduardovych Mychaylov)

Image

17.3.1963, Arkhangelsk

„Șef al administrației pentru afaceri guvernamentale” al așa-numitei „Republici Populare Donețk”.

Prin urmare, prin asumarea acestei calități și prin acțiunile întreprinse în temeiul acesteia, a sprijinit activ acțiuni și politici care subminează integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei și continuă să destabilizeze Ucraina.

29.11.2014

Ihor Vladymyrovych KOSTENOK (alias Igor Vladimirovich Kostenok)

Игорь Владимирович Костенок

„Ministrul educației” al așa-numitei „Republici Populare Donețk”.

Prin urmare, prin asumarea acestei calități și prin acțiunile întreprinse în temeiul acesteia, a sprijinit activ acțiuni și politici care subminează integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei și continuă să destabilizeze Ucraina.

29.11.2014

Yevgeniy Vyacheslavovich ORLOV (alias Yevhen Vyacheslavovych Orlov)

Евгений Вячеславович Орлов

Membru al „Consiliului Național” al așa-numitei „Republici Populare Donețk”.

Prin urmare, prin asumarea acestei calități și prin acțiunile întreprinse în temeiul acesteia, a sprijinit activ acțiuni și politici care subminează integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei și continuă să destabilizeze Ucraina.

29.11.2014

Vladyslav Nykolayevych DEYNEGO (alias Vladislav Nykolayevich Deynego)

Владислав Дейнего

„Șef-adjunct” al „Consiliului Poporului” al așa-numitei „Republici Populare Lugansk”.

Prin urmare, prin asumarea acestei calități și prin acțiunile întreprinse în temeiul acesteia, a sprijinit activ acțiuni și politici care subminează integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei și continuă să destabilizeze Ucraina.

29.11.2014

Entități

Nume

Date de identificare

Motive

Data includerii pe listă

Republica Donețk (Organizație publică)

Донецкая республика

„Organizație” cu caracter public care a prezentat candidați în așa-numitele „alegeri” din așa-numita „Republică Populară Donețk”, la 2 noiembrie 2014. Aceste „alegeri” încalcă legislația Ucrainei și sunt, prin urmare, ilegale.

Prin urmare, prin participarea formală la „alegerile” ilegale, a sprijinit în mod activ acțiuni și politici care subminează integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei și continuă să destabilizeze Ucraina. Condusă de Alexander ZAKHARCHENKO și înființată de Andriy PURGIN.

29.11.2014

Pace pentru Regiunea Lugansk (În limba rusă: Mir Luganschine)

Мир Луганщине

„Organizație” cu caracter public care a prezentat candidați în așa-numitele „alegeri” din așa-numita „Republică Populară Lugansk”, la 2 noiembrie 2014. Aceste „alegeri” încalcă legislația Ucrainei și sunt, prin urmare, ilegale.

Prin urmare, prin participarea formală la „alegerile” ilegale, a sprijinit în mod activ acțiuni și politici care subminează integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei și continuă să destabilizeze Ucraina. Condusă de Igor PLOTNITSKY.

29.11.2014

Libertate pentru Donbass (alias „Free Donbas”, „Svobodny Donbass”)

Свободный Донбасс

„Organizație” cu caracter public care a prezentat candidați în așa-numitele „alegeri” din așa-numita „Republică Populară Donețk”, la 2 noiembrie 2014. Aceste „alegeri” încalcă legislația Ucrainei și sunt, prin urmare, ilegale.

Prin urmare, prin participarea formală la „alegerile” ilegale, a sprijinit în mod activ acțiuni și politici care subminează integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei și continuă să destabilizeze Ucraina.

29.11.2014

Uniunea Poporului (Narodny Soyuz)

Народный союз

„Organizație” cu caracter public care a prezentat candidați în așa-numitele „alegeri” din așa-numita „Republică Populară Lugansk”, la 2 noiembrie 2014. Aceste alegeri încalcă legislația Ucrainei și sunt, prin urmare, ilegale.

Prin urmare, prin participarea formală la „alegerile” ilegale, a sprijinit în mod activ acțiuni și politici care subminează integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei și continuă să destabilizeze Ucraina.

29.11.2014

Uniunea Economică Lugansk (Luganskiy Ekonomicheskiy Soyuz)

Image

„Organizație socială” care a prezentat candidați în așa-numitele „alegeri” ilegale din așa-numita „Republică Populară Lugansk”, la 2 noiembrie 2014. A prezentat un candidat, Oleg AKIMOV, la funcția de „Șef” al așa-numitei „Republici Populare Lugansk”. Aceste „alegeri” încalcă legislația Ucrainei și sunt, prin urmare, ilegale.