27.6.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 189/59

(1)

Uniunea și-a stabilit obiectivul de a menține și a dezvolta un spațiu de libertate, securitate și justiție, în cadrul căruia se asigură libera circulație a persoanelor. Pentru instituirea treptată a acestui spațiu, Uniunea urmează să adopte măsuri privind cooperarea judiciară în materie civilă având implicații transfrontaliere, în special atunci când sunt necesare pentru buna funcționare a pieței interne.

(2)

În conformitate cu articolul 81 alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), astfel de măsuri pot include măsuri care urmăresc asigurarea, printre altele, a recunoașterii reciproce și a executării hotărârilor judecătorești între statele membre, a accesului efectiv la justiție și eliminarea obstacolelor din calea bunei desfășurări a procedurilor civile, la nevoie prin promovarea compatibilității normelor de procedură civilă aplicabile în statele membre.

(3)

La 24 octombrie 2006, prin „Cartea verde privind creșterea eficienței punerii în aplicare a hotărârilor judecătorești în Uniunea Europeană: poprirea asigurătorie a conturilor bancare”, Comisia a lansat o consultare referitoare la necesitatea unei proceduri europene uniforme de indisponibilizare a conturilor bancare și la caracteristicile posibile ale unei astfel de proceduri.

(4)

Prin Programul de la Stockholm din decembrie 2009 (3), care stabilește prioritățile în materie de libertate, securitate și justiție pentru perioada 2010-2014, Consiliul European a invitat Comisia să evalueze necesitatea și fezabilitatea prevederii anumitor măsuri provizorii și asigurătorii la nivelul Uniunii, de exemplu pentru a preîntâmpina dispariția activelor înainte de executarea unei creanțe, și să prezinte propuneri adecvate pentru îmbunătățirea eficacității executării hotărârilor judecătorești în Uniune, în ceea ce privește conturile bancare și activele debitorilor.

(5)

Proceduri naționale pentru obținerea unor măsuri asigurătorii, cum ar fi ordonanțele de indisponibilizare a conturilor bancare, există în toate statele membre, însă condițiile în care se dispun astfel de măsuri și eficacitatea executării acestora variază considerabil. Mai mult, recursul la măsurile asigurătorii naționale se poate dovedi dificil în cauzele cu implicații transfrontaliere, în special atunci când creditorul încearcă că indisponibilizeze mai multe conturi bancare situate în state membre diferite. Prin urmare, pare necesară și adecvată adoptarea unui instrument juridic al Uniunii cu caracter obligatoriu și direct aplicabil, care să stabilească o procedură nouă la nivelul Uniunii care să permită indisponibilizarea, în mod eficient și rapid, a fondurilor existente în conturile bancare, în cauzele transfrontaliere.

(6)

Procedura instituită prin prezentul regulament ar trebui să servească ca mijloc suplimentar și opțional pentru creditor, care este liber să folosească orice altă procedură pentru obținerea unei măsuri echivalente în temeiul dreptului intern.

(7)

Un creditor ar trebui să poată obține o măsură asigurătorie sub forma unei ordonanțe asigurătorii europene de indisponibilizare a conturilor bancare (denumită în continuare „ordonanță asigurătorie” sau „ordonanță”) care să împiedice transferul sau retragerea fondurilor pe care le deține debitorul său într-un cont bancar deținut într-un stat membru, dacă există riscul ca, în lipsa unei astfel de măsuri, executarea ulterioară a creanței sale împotriva debitorului să fie împiedicată sau îngreunată în mod considerabil. Indisponibilizarea fondurilor deținute în contul debitorului ar trebui să aibă drept consecință împiedicarea utilizării fondurilor atât de către debitor, cât și de către persoanele împuternicite de acesta să efectueze plăți prin intermediul contului respectiv, de exemplu printr-un ordin de plată programată sau prin debitare directă sau prin folosirea unei cărți de credit.

(8)

Domeniul de aplicare al prezentului regulament ar trebui să includă toate aspectele de drept civil și comercial, cu excepția anumitor aspecte bine definite. În special, prezentul regulament nu ar trebui să se aplice creanțelor față de un debitor împotriva căruia au fost inițiate proceduri de insolvență. Acest lucru ar trebui să însemne că ordonanța asigurătorie nu poate fi emisă împotriva debitorului după deschiderea procedurilor de insolvență în legătură cu acesta, astfel cum sunt definite în Regulamentul (CE) nr. 1346/2000 al Consiliului (4). Pe de altă parte, excluderea ar trebui să permită utilizarea ordonanței asigurătorii pentru a asigura recuperarea plăților păgubitoare efectuate de un astfel de debitor către părți terțe.

(9)

Prezentul regulament ar trebui să se aplice conturilor deținute la instituții de credit a căror activitate constă în a primi de la public depozite sau alte fonduri rambursabile și în a acorda credite pe cont propriu.

Prin urmare, nu ar trebui să se aplice instituțiilor financiare care nu primesc astfel de depozite, de exemplu instituțiilor care oferă finanțare pentru proiecte de export și de investiții sau pentru proiecte în țările în curs de dezvoltare sau instituțiilor care oferă servicii privind piața financiară. În plus, prezentul regulament nu ar trebui să se aplice conturilor deținute la băncile centrale sau de către acestea atunci când acestea acționează în funcția lor de autorități monetare, nici conturilor care nu pot fi indisponibilizate printr-o ordonanță națională echivalentă unei ordonanțe asigurătorii sau care nu pot face obiectul unui sechestru în temeiul dreptului statului membru unde este deținut contul în cauză.

(10)

Prezentul regulament ar trebui să se aplice exclusiv cauzelor transfrontaliere și ar trebui să definească ce constituie o cauză transfrontalieră în acest context specific. În sensul prezentului regulament, ar trebui să se considere că există o cauză transfrontalieră atunci când instanța care instrumentează cererea de emitere a ordonanței asigurătorii este situată într-un stat membru, iar contul bancar vizat de ordonanța asigurătorie este deținut în alt stat membru. Se consideră că există o cauză transfrontalieră atunci când creditorul este domiciliat într-un stat membru, iar instanța și contul bancar care trebuie indisponibilizat se află în alt stat membru.

Prezentul regulament nu ar trebui să se aplice indisponibilizării conturilor bancare deținute în statul membru în care se află instanța sesizată cu cererea de emitere a ordonanței asigurătorii dacă și domiciliul creditorului se află în statul membru respectiv, chiar dacă creditorul solicită în același timp o ordonanță asigurătorie care se referă la unul sau la mai multe conturi deținute în alt stat membru. Într-un astfel de caz, creditorul ar trebui să depună două cereri separate, una pentru o ordonanță asigurătorie și una pentru o măsură națională.

(11)

Procedura ordonanței asigurătorii ar trebui să poată fi solicitată de un creditor care dorește să garanteze executarea unei hotărâri judecătorești ulterioare pe fond înainte de inițierea procedurilor pe fond și în orice moment pe parcursul unei astfel de proceduri. Ar trebui de asemenea să poată fi solicitată de un creditor care a obținut deja o hotărâre judecătorească, o tranzacție judiciară sau un act autentic care impune debitorului să plătească creanța creditorului.

(12)

Ordonanța asigurătorie ar trebui să poată fi solicitată în scopul garantării creanțelor deja exigibile. De asemenea, ordonanța asigurătorie ar trebui să poată fi solicitată pentru creanțe care nu au devenit încă exigibile, atât timp cât creanțele respective decurg dintr-o tranzacție sau dintr-un eveniment care a avut deja loc și cuantumul lor poate fi determinat, inclusiv pentru creanțe legate de răspunderea delictuală și cvasidelictuală, precum și creanțe care decurg din acțiuni civile în despăgubire sau în restituire născute în urma unei fapte care face obiectul unor proceduri penale.

Ar trebui să se acorde creditorului posibilitatea de a solicita ca ordonanța asigurătorie să fie emisă pentru cuantumul creanței principale sau pentru un cuantum inferior. Aceasta din urmă poate fi în interesul său dacă, de exemplu, a obținut deja o altă garanție pentru o parte a creanței sale.

(13)

Pentru a asigura o legătură strânsă între procedura pentru ordonanța asigurătorie și procedura pe fond, competența internațională de emitere a ordonanței ar trebui să aparțină instanțelor statului membru ale cărui instanțe sunt competente să soluționeze cauza pe fond. În sensul prezentului regulament, noțiunea de procedură pe fond ar trebui să acopere orice procedură care urmărește obținerea unui titlu executoriu privind creanța subiacentă, inclusiv, de exemplu, procedurile sumare referitoare la ordine de plată și procedurile de tipul „procédure de référé” existente în Franța. În cazul în care debitorul este un consumator cu domiciliul într-un stat membru, competența de a emite o ordonanță ar trebui să aparțină numai instanțelor respectivului stat membru.

(14)

Condițiile pentru emiterea ordonanței asigurătorii ar trebui să garanteze un echilibru corespunzător între interesul creditorului de a obține o ordonanță și interesul debitorului de a împiedica utilizarea abuzivă a ordonanței.

Prin urmare, atunci când creditorul solicită o ordonanță asigurătorie înainte de a obține o hotărâre judecătorească, instanța la care este depusă cererea ar trebui să fie încredințată, pe baza probelor înaintate de creditor, că acesta din urmă va avea probabil câștig de cauză pe fond cu privire la creanța sa împotriva debitorului.

Mai mult, în toate situațiile, inclusiv atunci când a obținut deja o hotărâre judecătorească, creditorului ar trebui să i se solicite să demonstreze convingător pentru instanță că creanța sa are nevoie urgentă de protecție judiciară și că, în lipsa ordonanței, executarea unei hotărâri judecătorești existente sau viitoare poate să fie împiedicată sau îngreunată în mod substanțial pentru că există un risc real ca, până la momentul când creditorul poate executa hotărârea judecătorească existentă sau una viitoare, debitorul să risipească, să ascundă, sau să distrugă activele sale sau să le înstrăineze sub valoarea lor, într-o măsură neobișnuită sau printr-o acțiune neobișnuită.

Instanța ar trebui să evalueze probele înaintate de creditor în sprijinul existenței unui astfel de risc. Probele respective ar putea fi legate, de exemplu, de comportamentul debitorului cu privire la creanța creditorului sau, într-un litigiu anterior între părți, de istoricul creditului debitorului, de natura activelor debitorului și de orice acțiune recentă întreprinsă de debitor în legătură cu activele sale. În evaluarea probelor, instanța poate considera că retragerile din conturi și cheltuielile făcute de debitor pentru a susține cursul normal al afacerii sale sau cheltuielile familiale recurente nu sunt, în sine, neobișnuite. Simpla neplată sau contestare a creanței sau simplul fapt că debitorul are mai mulți creditori nu ar trebui, în sine, să fie considerate probe suficiente pentru a justifica emiterea unei ordonanțe. De asemenea, simplul fapt că situația financiară a debitorului este deficitară sau în curs de deteriorare nu ar trebui să constituie o bază suficientă pentru emiterea unei ordonanțe. Cu toate acestea, instanța poate lua acești factori în considerare în evaluarea globală a existenței riscului.

(15)

Pentru a garanta efectul surpriză al ordonanței asigurătorii și pentru a se asigura că aceasta va fi un instrument util pentru un creditor care va încerca să recupereze datorii de la un debitor în cauze transfrontaliere, debitorul nu ar trebui să fie informat în legătură cu cererea creditorului și nici să fie audiat înainte de emiterea ordonanței sau notificat în legătură cu ordonanța înainte de punerea sa în aplicare. În cazul în care, pe baza probelor și a informațiilor furnizate de creditor sau, după caz, de martorul sau martorii săi, instanța nu este convinsă de faptul că indisponibilizarea contului sau a conturilor în cauză este justificată, aceasta nu ar trebui să emită ordonanța.

(16)

În situațiile în care creditorul solicită o ordonanță asigurătorie înaintea inițierii procedurii pe fond, prezentul regulament ar trebui să îi impună să inițieze o astfel de procedură într-un termen specificat și, de asemenea, să furnizeze probe cu privire la această inițiere instanței unde a depus cererea sa de emitere a ordonanței. În cazul în care creditorul nu îndeplinește această obligație, instanța ar trebui să hotărască din oficiu revocarea ordonanței sau ordonanța ar trebui să înceteze automat.

(17)

Având în vedere absența unei audieri preliminare a debitorului, prezentul regulament ar trebui să prevadă garanții specifice pentru a împiedica utilizarea abuzivă a ordonanței și pentru a proteja drepturile debitorului.

(18)

O astfel de garanție importantă ar trebui să fie posibilitatea de a solicita creditorului să depună o garanție pentru a asigura faptul că debitorul poate fi compensat într-un stadiu ulterior pentru orice prejudiciu cauzat acestuia de către ordonanța asigurătorie. În funcție de dreptul intern, această garanție ar putea fi furnizată sub forma unei garanții financiare sau a unei asigurări alternative, precum o garanție bancară sau o ipotecă. Instanța ar trebui să aibă libertatea de a stabili garanția într-un cuantum suficient, astfel încât să prevină utilizarea abuzivă a ordonanței și să asigure despăgubirea debitorului, și ar trebui ca instanța să aibă posibilitatea, în absența dovezilor specifice privind cuantumul prejudiciului potențial, să ia în considerare cuantumul pentru care urmează să se emită ordonanța drept o orientare în stabilirea cuantumului garanției.

În cazurile în care creditorul nu a obținut încă o hotărâre judecătorească, o tranzacție judiciară sau un act autentic care impune debitorului să plătească creanța creditorului, furnizarea unei garanții ar trebui să fie regula, iar instanța ar trebui să scutească de îndeplinirea acestei cerințe sau să impună furnizarea garanției într-un cuantum mai mic numai în mod excepțional, dacă consideră că această garanție este inadecvată, inutilă sau disproporționată în circumstanțele cauzei. Aceste circumstanțe ar putea fi, de exemplu, dacă creditorul are o cauză deosebit de puternică, dar nu are suficiente mijloace pentru a furniza garanția, dacă creanța este legată de întreținere sau de plata salariilor sau dacă cuantumul creanței este de așa natură, încât ordonanța este puțin probabil să cauzeze prejudicii debitorului, de exemplu o datorie a unei întreprinderi mici.

În cazul în care creditorul a obținut deja o hotărâre judecătorească, o tranzacție judiciară sau un act autentic, furnizarea garanției ar trebui să rămână la latitudinea instanței. Furnizarea unei garanții poate, de exemplu, să fie adecvată, cu excepția circumstanțelor excepționale menționate anterior, în situația în care hotărârea judecătorească a cărei executare intenționează să o asigure ordonanța asigurătorie nu este încă executorie sau este executorie numai în mod provizoriu din cauza unei căi de atac în curs.

(19)

Un alt element important pentru obținerea unui echilibru adecvat între interesele debitorului și cele ale creditorului ar trebui să fie o normă privind răspunderea creditorului pentru orice prejudiciu cauzat debitorului prin ordonanța asigurătorie. Prezentul regulament ar trebui prin urmare să prevadă, ca standard minim, răspunderea creditorului pentru orice prejudiciu cauzat debitorului de către ordonanța asigurătorie din vina creditorului. În acest context, sarcina probei îi revine debitorului. În ceea ce privește motivele de răspundere menționate în prezentul regulament, ar trebui să se prevadă o normă armonizată care să instituie o prezumție relativă de vinovăție a creditorului.

În plus, statele membre ar trebui să poată menține sau introduce în dreptul intern alte motive de răspundere decât cele menționate în prezentul regulament. Pentru astfel de motive de răspundere, statele membre ar trebui să poată menține sau introduce alte tipuri de răspundere, precum răspunderea obiectivă.

Prezentul regulament ar trebui să prevadă de asemenea o normă referitoare la conflictul de legi care să precizeze faptul că legea aplicabilă răspunderii creditorului ar trebui să fie legea statului membru de executare. În cazul în care există mai multe state membre de executare, legea aplicabilă ar trebui să fie legea statului membru de executare în care debitorul își are reședința obișnuită. În cazul în care debitorul nu își are reședința obișnuită în niciunul dintre statele membre de executare, legea aplicabilă ar trebui să fie legea statului membru de executare cu care cauza are cea mai strânsă legătură. Pentru determinarea legăturii celei mai strânse, cuantumul sumei indisponibilizate în diferitele state membre de executare ar putea fi unul dintre factorii pe care instanța să îi ia în considerare.

(20)

Pentru depășirea dificultăților de ordin practic existente în ceea ce privește obținerea de informații cu privire la coordonatele contului bancar al debitorilor în context transfrontalier, prezentul regulament ar trebui să prevadă un mecanism care să permită creditorului să solicite ca informațiile necesare pentru identificarea contului debitorului să fie obținute de instanță, anterior emiterii unei ordonanțe asigurătorii, de la autoritatea de informare desemnată a statului membru în care creditorul crede că debitorul deține un cont. Dat fiind caracterul specific al unei astfel de intervenții din partea autorităților publice și al unui astfel de acces la date cu caracter personal, accesul la informațiile privind contul ar trebui, de regulă, să fie acordat numai în cazurile în care creditorul a obținut deja o hotărâre judecătorească, o tranzacție judiciară sau un instrument autentic cu caracter executoriu. Totuși, cu titlu de excepție, ar trebui să fie posibil pentru creditor să depună o cerere de informații privind contul chiar dacă hotărârea judecătorească, tranzacția judiciară sau instrumentul autentic obținut de acesta nu are încă caracter executoriu. O astfel de cerere ar trebui să fie posibilă în cazul în care cuantumul care trebuie indisponibilizat este substanțial, ținând seama de circumstanțele relevante, iar instanța a ajuns, pe baza probelor înaintate de creditor, la concluzia că există o nevoie urgentă în ceea ce privește informațiile privind contul, întrucât există riscul ca, în absența acestora, executarea ulterioară a creanței creditorului față de debitor să fie susceptibilă de a fi pusă în pericol și ca acest lucru să conducă la o deteriorare substanțială a situației financiare a creditorului.

Pentru a permite funcționarea respectivului mecanism, statele membre ar trebui să prevadă în dreptul intern una sau mai multe metode de obținere a informațiilor respective, care să fie eficace și eficiente și care să nu fie disproporționate în ceea ce privește costurile și să nu necesite mult timp. Mecanismul respectiv ar trebui să se aplice numai dacă toate condițiile și cerințele pentru emiterea ordonanței asigurătorii sunt îndeplinite, iar creditorul a precizat în mod corespunzător în cererea sa motivele pentru care consideră că debitorul deține unul sau mai multe conturi într-un anumit stat membru, de exemplu din cauza faptului că debitorul lucrează sau exercită o activitate profesională sau deține proprietăți în respectivul stat membru.

(21)

Pentru a asigura protecția datelor cu caracter personal ale debitorului, informațiile obținute referitoare la identificarea contului sau conturilor bancar(e) al(e) debitorului nu ar trebui furnizate creditorului. Acestea ar trebui furnizate numai instanței solicitante și, în mod excepțional, băncii debitorului în cazul în care aceasta sau altă entitate responsabilă pentru executarea ordonanței în statul membru de executare nu poate identifica un cont al debitorului pe baza informațiilor furnizate în ordonanță, de exemplu atunci când există conturi deținute la aceeași bancă de mai multe persoane care au același nume și aceeași adresă. Dacă, într-un asemenea caz, în ordonanță se arată că numărul sau numerele de cont(uri) care urmează să fie indisponibilizat(e) a fost sau au fost obținut(e) printr-o cerere de informații, banca ar trebui să solicite respectivele informații de la autoritatea de informare din statul membru de executare și ar trebui să poată să facă o astfel de solicitare în mod simplu și informal.

(22)

Prezentul regulament ar trebui să acorde creditorului dreptul la o cale de atac împotriva refuzului de emitere a ordonanței asigurătorii. Acest drept nu ar trebui să aducă atingere posibilității creditorului de a face o nouă cerere pentru o ordonanță asigurătorie pe baza unor fapte sau probe noi.

(23)

Structurile de executare în materia indisponibilizării conturilor bancare variază considerabil în statele membre. Pentru a se evita suprapunerea acestora în statele membre și pentru a respecta în măsura posibilului procedurile naționale, prezentul regulament ar trebui, în privința executării și a punerii în aplicare a ordonanței asigurătorii, să se bazeze pe metodele și structurile existente pentru executarea și punerea în aplicare a ordonanțelor naționale echivalente din statul membru în care ordonanța urmează să fie executată.

(24)

Pentru a asigura executarea rapidă, prezentul regulament ar trebui să prevadă transmiterea ordonanței din statul membru de origine către autoritatea competentă a statului membru de executare prin orice mijloace adecvate care asigură conținutul conform, fidel și ușor de citit al documentelor transmise.

(25)

În momentul primirii ordonanței asigurătorii, autoritatea competentă din statul membru de executare ar trebui să adopte măsurile necesare pentru ca aceasta să fie executată în conformitate cu dreptul intern, fie prin transmiterea ordonanței primite către bancă sau către orice altă entitate răspunzătoare pentru executarea unor astfel de ordonanțe în statul membru respectiv, fie, în situația în care dreptul intern prevede acest lucru, prin transmiterea unor instrucțiuni băncii în vederea executării ordonanței.

(26)

În funcție de metoda disponibilă în temeiul legislației statului membru de executare pentru ordonanțele naționale echivalente, aplicarea ordonanței asigurătorii ar trebui realizată fie prin blocarea cuantumului indisponibilizat în contul debitorului, fie, atunci când dreptul intern prevede acest lucru, prin transferarea acestui cuantum într-un cont dedicat indisponibilizării, care ar putea fi un cont deținut de autoritatea de executare competentă, de instanță, de banca la care debitorul deține contul sau de banca desemnată în calitate de entitate coordonatoare pentru indisponibilizarea conturilor bancare într-o anumită cauză.

(27)

Prezentul regulament nu ar trebui să împiedice solicitarea în prealabil a plății taxelor aferente executării ordonanței asigurătorii. Această chestiune ar trebui lăsată la latitudinea dreptului intern al statului membru în care ordonanța urmează să fie executată.

(28)

O ordonanță asigurătorie ar trebui să aibă aceeași ordine de prioritate, dacă este cazul, ca și o ordonanță națională echivalentă în statul membru de executare. În cazul în care, în temeiul dreptului intern, anumite măsuri de executare au prioritate în raport cu măsurile asigurătorii, aceeași prioritate ar trebui să le fie acordată în raport cu ordonanțele asigurătorii în temeiul prezentului regulament. În sensul prezentului regulament, ordonanțele in personam existente în anumite sisteme juridice naționale ar trebui considerate drept ordonanțe naționale echivalente.

(29)

Prezentul regulament ar trebui să prevadă impunerea în sarcina băncii sau altei entități responsabile pentru executarea ordonanței asigurătorii din statul membru de executare a unei obligații de a declara dacă și în ce măsură ordonanța a condus la indisponibilizarea unor fonduri ale debitorului și a unei obligații în sarcina creditorului de a asigura eliberarea oricăror fonduri indisponibilizate care depășesc cuantumul menționat în ordonanță.

(30)

Prezentul regulament ar trebui să garanteze dreptul debitorului la un proces echitabil și dreptul său la o cale de atac eficace și, prin urmare, având în vedere natura ex parte a procedurilor de emitere a unei ordonanțe asigurătorii, ar trebui să îi permită să conteste ordonanța sau executarea acesteia din motivele prevăzute în prezentul regulament imediat după punerea în aplicare a ordonanței.

(31)

În acest context, prezentul regulament ar trebui să impună ca ordonanța asigurătorie, toate documentele înaintate de creditor instanței din statul membru de origine și traducerile necesare să fie comunicate sau notificate rapid debitorului după punerea în aplicare a ordonanței. Instanța ar trebui să dispună de competențe discreționare pentru a atașa orice alte documente pe care și-a întemeiat decizia și de care debitorul ar putea avea nevoie în cursul exercitării căii de atac, cum ar fi transcrierea literală a oricărei audieri.

(32)

Debitorul ar trebui să poată să solicite o revizuire a ordonanței asigurătorii, în special dacă condițiile sau cerințele prevăzute în prezentul regulament nu au fost îndeplinite sau dacă circumstanțele care au condus la emiterea ordonanței s-au schimbat atât de mult, încât emiterea ordonanței nu ar mai fi justificată. De exemplu, ar trebui să fie disponibilă o cale de atac pentru debitor în cazul în care cauza nu este una transfrontalieră, astfel cum se definește în prezentul regulament, în cazul în care normele privind competența stabilite în prezentul regulament nu au fost respectate, în cazul în care creditorul nu a inițiat procedurile pe fond în termenele prevăzute în prezentul regulament, iar drept consecință instanța nu a revocat ordonanța din oficiu sau ordonanța nu a încetat automat, în cazul în care creanța creditorului nu necesita protecție urgentă sub forma unei ordonanțe asigurătorii deoarece nu exista riscul ca executarea ulterioară a creanței respective să fie împiedicată sau să devină semnificativ mai dificilă sau în cazul în care furnizarea garanției nu a fost în conformitate cu cerințele prevăzute în prezentul regulament.

O cale de atac ar trebui să fie de asemenea disponibilă pentru debitor în cazul în care ordonanța și declarația privind indisponibilizarea nu i-au fost notificate sau comunicate astfel cum se prevede în prezentul regulament sau în cazul în care documentele care i-au fost comunicate sau notificate nu îndeplinesc cerințele privind regimul lingvistic prevăzute în prezentul regulament. Cu toate acestea, o astfel de cale de atac nu ar trebui acordată în cazul în care absența notificării sau a comunicării sau absența traducerii este remediată într-un termen dat. Pentru a remedia absența notificării sau a comunicării, creditorul ar trebui să adreseze o cerere organismului responsabil cu notificarea sau comunicarea în statul membru de origine, prin care să îi solicite să notifice sau să comunice documentele relevante debitorului prin scrisoare recomandată sau, în cazul în care debitorul a fost de acord să ridice documentele de la sediul instanței, creditorul ar trebui să furnizeze instanței traducerile necesare ale documentelor. O astfel de cerere nu ar trebui să fie necesară în cazul în care absența notificării sau a comunicării a fost deja remediată prin alte mijloace, de exemplu dacă, în conformitate cu dreptul intern, instanța a procedat la notificare sau comunicare din oficiu.

(33)

Chestiunea părții care trebuie să furnizeze traducerile necesare în temeiul prezentului regulament și a părții care trebuie să suporte costurile acestora este lăsată la latitudinea dreptului intern.

(34)

Competența de a admite căile de atac împotriva emiterii ordonanței asigurătorii ar trebui să aparțină instanțelor din statul membru în care a fost emisă ordonanța. Competența de a admite căile de atac împotriva executării ordonanței ar trebui să aparțină instanțelor sau, după caz, autorităților de executare competente din statul membru de executare.

(35)

Debitorul ar trebui să aibă dreptul de a solicita eliberarea fondurilor indisponibilizate în cazul în care furnizează o garanțe alternativă corespunzătoare. O astfel de garanție alternativă ar putea fi furnizată sub forma unei garanții financiare sau a unei asigurări alternative, precum o garanție bancară sau o ipotecă.

(36)

Prezentul regulament ar trebui să garanteze faptul că indisponibilizarea contului debitorului nu afectează cuantumuri care sunt exceptate de la înființarea unui sechestru în temeiul dreptului statului membru de executare, de exemplu cuantumuri necesare pentru a asigura traiul debitorului și al familiei acestuia. În funcție de sistemul procedural aplicabil în respectivul stat membru, cuantumul relevant ar trebui să fie exceptat ex officio de organismul responsabil, care ar putea fi instanța, banca sau autoritatea competentă de executare, înainte de punerea în aplicare a ordonanței, sau exceptat la cererea debitorului după punerea în aplicare a ordonanței. În situația în care conturile din mai multe state membre sunt indisponibilizate și exceptarea a fost aplicată mai mult de o dată, creditorul ar trebui să fie în măsură să solicite din partea instanței competente a oricărui stat membru de executare sau, în situația în care dreptul intern al statului membru de executare în cauză prevede acest lucru, din partea autorității de executare competente din statul membru respectiv o adaptare a exceptării aplicate în statul membru respectiv.

(37)

Pentru a garanta că ordonanța asigurătorie este emisă și executată rapid și fără întârziere, prezentul regulament ar trebui să stabilească termene maxime până la care diferitele etape ale procedurii trebuie să fie îndeplinite. Instanțelor sau autorităților implicate în procedură ar trebui să li se permită să deroge de la termenele respective numai în circumstanțe excepționale, de exemplu în cauze caracterizate printr-o complexitate de drept sau de fapt.

(38)

Pentru calcularea perioadelor și termenelor stabilite prin prezentul regulament, ar trebui să se aplice dispozițiile Regulamentului (CEE, Euratom) nr. 1182/71 al Consiliului (5).

(39)

Pentru a facilita aplicarea prezentului regulament, ar trebui prevăzută o obligație pentru statele membre de a comunica Comisiei anumite informații cu privire la legislația și procedurile lor referitoare la ordonanțele asigurătorii și ordonanțele naționale echivalente.

(40)

Pentru a facilita aplicarea în practică a prezentului regulament, ar trebui stabilite formulare-tip, în special pentru cererea de emitere a unei ordonanțe, pentru ordonanța în sine, pentru declarația privind indisponibilizarea fondurilor și pentru cererea privind o cale de atac în temeiul prezentului regulament.

(41)

Pentru a spori eficiența procedurilor, prezentul regulament ar trebui să permită utilizarea cea mai largă cu putință a tehnologiilor de comunicare moderne acceptate de normele procedurale ale statului membru în cauză, în special pentru completarea formularelor-tip prevăzute în prezentul regulament și pentru comunicarea dintre autoritățile implicate în proceduri. În plus, metodele de semnare a ordonanței asigurătorii și a altor documente în temeiul prezentului regulament ar trebui să fie neutre din punct de vedere tehnologic, pentru a permite aplicarea metodelor existente, cum ar fi certificarea digitală sau autentificarea securizată, și evoluțiile tehnice viitoare în acest domeniu.

(42)

Pentru a se asigura condiții uniforme pentru punerea în aplicare a prezentului regulament, ar trebui conferite Comisiei competențe de executare în ceea ce privește stabilirea și modificarea ulterioară ale formularelor-tip prevăzute în prezentul regulament. Aceste competențe ar trebui exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (6).

(43)

Ar trebui să se folosească procedura de consultare pentru adoptarea actelor de punere în aplicare privind stabilirea și modificarea ulterioară a formularelor-tip prevăzute în prezentul regulament, în conformitate cu articolul 4 din Regulamentul (UE) nr. 182/2011.

(44)

Prezentul regulament respectă drepturile fundamentale și principiile recunoscute de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. În special, acesta vizează asigurarea respectării vieții private și de familie, protecției datelor cu caracter personal, a dreptului de proprietate și a dreptului la o cale de atac eficientă și la un proces echitabil, astfel cum sunt prevăzute la articolele 7, 8, 17 și, respectiv, 47.

(45)

În contextul accesului la datele cu caracter personal, al utilizării și al transmiterii datelor respective în temeiul prezentului regulament, ar trebui să se respecte cerințele Directivei 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului (7), astfel cum sunt transpuse în dreptul intern al statelor membre.

(46)

Cu toate acestea, este necesar să se prevadă anumite condiții specifice accesului la datele cu caracter personal, utilizării și transmiterii acestora în sensul aplicării prezentului regulament. În acest context, s-a luat în considerare avizul Autorității Europene pentru Protecția Datelor (8). Notificarea persoanei vizate de colectarea informațiilor ar trebui efectuată în conformitate cu dreptul intern. Cu toate acestea, notificarea debitorului cu privire la divulgarea informațiilor referitoare la contul sau conturile acestuia ar trebui decalată cu 30 de zile, pentru a împiedica punerea în pericol a efectului ordonanței asigurătorii prin notificarea timpurie.

(47)

Deoarece obiectivul prezentului regulament, și anume stabilirea unei proceduri la nivelul Uniunii pentru măsuri asigurătorii care să permită unui creditor să obțină o ordonanță asigurătorie care să împiedice punerea în pericol a executării ulterioare a creanței creditorului prin transferarea sau retragerea fondurilor deținute de debitor într-un cont bancar aflat pe teritoriul Uniunii, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre, dar, având în vedere amploarea și efectele acestuia, poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este definit la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE). În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este definit la articolul menționat, prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivului menționat.

(48)

Prezentul regulament ar trebui să se aplice numai statelor membre care au obligații în temeiul lui în conformitate cu tratatele. Prin urmare, procedura pentru obținerea unei ordonanțe asigurătorii europene, astfel cum este prevăzută în prezentul regulament, ar trebui să fie disponibilă numai creditorilor care își au domiciliul într-un stat membru care are obligații în temeiul prezentului regulament, iar ordonanțele emise în temeiul prezentului regulament ar trebui să se refere numai la indisponibilizarea conturilor bancare care sunt deținute într-un astfel de stat membru.

(49)

În conformitate cu articolul 3 din Protocolul nr. 21 privind poziția Regatului Unit și a Irlandei cu privire la spațiul de libertate, securitate și justiție, anexat la TUE și la TFUE, Irlanda a notificat intenția sa de a participa la adoptarea și la aplicarea prezentului regulament.

(50)

În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul nr. 21 privind poziția Regatului Unit și a Irlandei cu privire la spațiul de libertate, securitate și justiție, anexat la TUE și la TFUE, și fără a aduce atingere articolului 4 din protocolul respectiv, Regatul Unit nu participă la adoptarea prezentului regulament, nu are obligații în temeiul acestuia și nu face obiectul aplicării sale.

(51)

În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul nr. 22 privind poziția Danemarcei, anexat la TUE și la TFUE, Danemarca nu participă la adoptarea prezentului regulament, nu are obligații în temeiul acestuia și nu face obiectul aplicării sale,

(a)

drepturi de proprietate care decurg dintr-un regim matrimonial sau dintr-o relație considerată de legea aplicabilă unei astfel de relații ca având efecte comparabile cu cele ale căsătoriei;

(b)

testamente și succesiuni, inclusiv obligațiile de întreținere rezultate ca urmare a unui deces;

(c)

creanțe față de un debitor în legătură cu care au fost deschise proceduri de faliment, proceduri pentru lichidarea societăților insolvabile sau a altor persoane juridice, acorduri amiabile, concordate sau alte proceduri similare;

(d)

securitate socială;

(e)

arbitraj.

(a)

statul membru al instanței sesizate cu cererea de emitere a ordonanței asigurătorii în temeiul articolului 6; sau

(b)

statul membru în care creditorul își are domiciliul.

1.

„cont bancar” sau „cont” înseamnă orice cont cu fonduri care este deținut într-o bancă pe numele debitorului sau pe numele unui terț în numele debitorului;

2.

„bancă” înseamnă o instituție de credit, astfel cum este definită la articolul 4 alineatul (1) punctul 1 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (10), inclusiv sucursalele, în înțelesul articolului 4 alineatul (1) punctul 17 din regulamentul respectiv, care aparțin instituțiilor de credit ale căror sedii centrale se află pe teritoriul Uniunii sau, în conformitate cu articolului 47 din Directiva 2013/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului (11), în afara Uniunii, în cazul în care aceste sucursale se află pe teritoriul Uniunii;

3.

„fonduri” înseamnă sume de bani cu care este creditat un cont, în orice monedă, precum și sume similare rambursate la cerere, cum ar fi depozitele de pe piața monetară;

4.

„stat membru în care este deținut contul bancar” înseamnă:

5.

„creanță” înseamnă o creanță de plată a unei sume de bani specifice care a ajuns la scadență sau o creanță de plată a unei sume de bani determinabile care decurge dintr-o tranzacție sau dintr-un eveniment care a avut deja loc, cu condiția ca instanța să poată fi sesizată cu privire la acest drept;

6.

„creditor” înseamnă o persoană fizică domiciliată într-un stat membru sau o persoană juridică domiciliată într-un stat membru sau orice altă entitate domiciliată într-un stat membru, care are capacitate procesuală activă sau pasivă în temeiul dreptului unui stat membru și care solicită sau care a obținut deja o ordonanță asigurătorie referitoare la o creanță;

7.

„debitor” înseamnă o persoană fizică sau juridică sau orice altă entitate care are capacitate procesuală activă sau pasivă în temeiul dreptului unui stat membru, împotriva căreia creditorul încearcă să obțină sau a obținut deja o ordonanță asigurătorie referitoare la o creanță;

8.

„hotărâre judecătorească” înseamnă o hotărâre pronunțată de o instanță dintr-un stat membru, indiferent de denumirea acestei hotărâri, inclusiv o hotărâre privind stabilirea costurilor sau cheltuielilor de către un executor judecătoresc;

9.

„tranzacție judiciară” înseamnă o tranzacție care a fost aprobată de o instanță dintr-un stat membru sau a fost încheiată în fața unei instanțe dintr-un stat membru în cursul unei proceduri;

10.

„act autentic” înseamnă un act care a fost întocmit sau înregistrat în mod oficial ca act autentic într-un stat membru și a cărui autenticitate:

11.

„stat membru de origine” înseamnă statul membru în care a fost emisă ordonanța asigurătorie;

12.

„stat membru de executare” înseamnă statul membru în care este deținut contul bancar care urmează a fi indisponibilizat;

13.

„autoritate de informare” înseamnă autoritatea pe care un stat membru a desemnat-o ca fiind competentă pentru obținerea informațiilor necesare privind contul sau conturile debitorului în temeiul articolului 14;

14.

„autoritate competentă” înseamnă autoritatea sau autoritățile pe care un stat membru a desemnat-o (le-a desemnat) ca fiind competentă (competente) pentru primire, transmitere, notificare sau comunicare în temeiul articolului 10 alineatul (2), al articolului 23 alineatele (3), (5) și (6), al articolului 25 alineatul (3), al articolului 27 alineatul (2), al articolului 28 alineatul (3) și al articolului 36 alineatul (5) al doilea paragraf;

15.

„domiciliu” înseamnă domiciliu astfel cum a fost determinat în conformitate cu articolele 62 și 63 din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European și al Consiliului (12).

(a)

înainte de inițierea de către creditor a procedurii pe fond într-un stat membru împotriva debitorului sau în orice moment pe durata procedurii până la pronunțarea hotărârii sau la aprobarea sau încheierea unei tranzacții judiciare;

(b)

după ce creditorul a obținut într-un stat membru o hotărâre judecătorească, o tranzacție judiciară sau un act autentic care impune debitorului să plătească creanța creditorului.

(a)

denumirea și adresa instanței la care este depusă cererea;

(b)

detalii privind creditorul: numele și datele de contact și, după caz, numele și datele de contact ale reprezentantului creditorului, precum și:

(c)

detalii privind debitorul: numele și datele de contact și, după caz, numele și datele de contact ale reprezentatului debitorului, precum și, dacă este cazul:

(d)

un număr prin care banca poate fi identificată, precum IBAN-ul sau BIC-ul acestuia și/sau numele și adresa băncii la care debitorul deține unul sau mai multe conturi care urmează să fie indisponibilizat(e);

(e)

dacă este disponibil, numărul contului sau al conturilor care urmează să fie indisponibilizat/indisponibilizate și, într-un astfel de caz, precizarea dacă alte conturi deținute de debitor la aceeași bancă ar trebui indisponibilizate;

(f)

în cazul în care niciuna dintre informațiile cerute la litera (d) nu poate fi furnizată, o declarație privind faptul că s-a introdus o cerere pentru obținerea de informații privind contul sau conturile în temeiul articolului 14, în cazul în care o astfel de cerere este posibilă, și o indicare a motivelor pentru care creditorul crede că debitorul deține unul sau mai multe conturi într-o bancă dintr-un anumit stat membru;

(g)

cuantumul pentru care se cere ordonanța asigurătorie:

(h)

în cazul în care creditorul nu a obținut încă o hotărâre judecătorească, o tranzacție judiciară sau un act autentic:

(i)

în cazul în care creditorul a obținut deja o hotărâre judecătorească, o tranzacție judiciară sau un act autentic, o declarație conform căreia hotărârea judecătorească, tranzacția judiciară sau actul autentic nu au fost încă executate sau, dacă au fost executate parțial, o indicare a gradului de neexecutare;

(j)

o descriere a tuturor circumstanțelor relevante care justifică emiterea ordonanței asigurătorii, astfel cum se prevede la articolul 7 alineatul (1);

(k)

după caz, o indicare a motivelor pentru care creditorul crede că ar trebui să fie exonerat de furnizarea unei garanții în temeiul articolului 12;

(l)

o listă a probelor furnizate de către creditor;

(m)

o declarație, astfel cum se prevede la articolul 16, prin care să se menționeze dacă creditorul a depus la alte instanțe sau autorități o cerere de emitere a unei ordonanțe naționale echivalente sau dacă o astfel de ordonanță a fost deja obținută sau refuzată și, în cazul în care a fost obținută, măsura în care a fost executată;

(n)

menționarea opțională a contului bancar al creditorului care va fi folosit de debitor pentru orice plată voluntară a creanței;

(o)

o declarație conform căreia informațiile furnizate de creditor în cadrul cererii sunt adevărate și complete în măsura cunoștințelor de care acesta dispune și potrivit căreia creditorul este conștient de faptul că orice declarație falsă sau incompletă făcută intenționat poate avea consecințe juridice în temeiul dreptului statului membru pe teritoriul căruia este depusă cererea sau răspunderea creditorului în temeiul articolului 13.

(a)

la data depunerii la instanță a actului de sesizare a instanței sau a unui act echivalent, cu condiția ca creditorul să nu fi neglijat ulterior să ia măsurile pe care era obligat să le ia pentru ca actul să fie notificat sau comunicat debitorului; sau

(b)

în cazul în care actul trebuie notificat sau comunicat înainte de fi depus în instanță, la data primirii acestuia de către autoritatea responsabilă pentru notificare sau comunicare, cu condiția ca creditorul să nu fi neglijat apoi să ia măsurile pe care era obligat să le ia pentru ca actul să fie depus la instanță.

(a)

dacă ordonanța este revocată din cauza neinițierii de către creditor a procedurii pe fond, cu excepția situației în care respectiva omisiune a fost o consecință a plății creanței de către debitor sau a unei alte forme de înțelegere între părți;

(b)

dacă creditorul nu a solicitat eliberarea cuantumurilor indisponibilizate excesiv astfel cum se prevede la articolul 27;

(c)

dacă se descoperă ulterior că emiterea ordonanței nu a fost justificată sau a fost justificată numai pentru un cuantum mai mic din cauza nerespectării obligațiilor care îi revin creditorului în temeiul articolului 16; sau

(d)

dacă ordonanța este revocată sau executarea sa este încetată din cauza faptului că creditorul nu și-a respectat obligațiile din prezentul regulament privind notificarea sau comunicarea sau traducerea documentelor sau obligațiile privind remedierea absenței notificării sau a absenței traducerii.

(a)

în care debitorul își are reședința obișnuită, astfel cum este definită la articolul 23 din Regulamentul (CE) nr. 864/2007 al Parlamentului European și al Consiliului (13); sau, în absența acesteia,

(b)

care are cea mai strânsă legătură cu cauza.

(a)

obligația pentru toate băncile de pe teritoriul lor să informeze, la cererea autorității de informare, dacă debitorul deține un cont la acestea;

(b)

accesul autorității de informare la informațiile relevante în cazul în care acestea sunt deținute de autoritățile sau de administrațiile publice în registre sau în alt mod;

(c)

posibilitatea instanțelor de a obliga debitorul să dezvăluie banca sau băncile din statul membru în cauză unde își deține contul sau conturile bancare, în cazul în care această obligație este însoțită de o ordonanță in personam care interzice retragerea sau transferul de către debitor a fondurilor pe care le deține în cont sau în conturi, până la concurența cuantumului care urmează să fie indisponibilizat prin ordonanța asigurătorie; sau

(d)

orice altă metodă eficientă și eficace în vederea obținerii informațiilor relevante, cu condiția ca metoda respectivă să nu fie disproporționată în ceea ce privește costurile și să nu necesite mult timp.

(a)

partea A, referitoare la informațiile stabilite la alineatul (2) care urmează să fie furnizate băncii, creditorului și debitorului; și

(b)

partea B, referitoare la informațiile prevăzute la alineatul (3) care urmează să fie furnizate creditorului și debitorului pe lângă informațiile prevăzute la alineatul (2).

(a)

denumirea, adresa instanței și numărul cauzei;

(b)

detalii cu privire la creditor, indicate la articolul 8 alineatul (2) litera (b);

(c)

detalii cu privire la debitor, indicate la articolul 8 alineatul (2) litera (c);

(d)

denumirea și adresa băncii care vizată de ordonanță;

(e)

în cazul în care creditorul a furnizat numărul de cont al debitorului în cadrul cererii, numărul (numerele) de cont care urmează să fie indisponibilizate și, după caz, precizarea dacă alte conturi deținute de debitor la aceeași bancă trebuie de asemenea indisponibilizate;

(f)

după caz, o indicație privind faptul că numărul fiecărui cont care urmează să fie indisponibilizat a fost obținut în urma unei cereri în temeiul articolului 14 și că banca obține numărul sau numerele în cauză, dacă este necesar, în temeiul articolului 24 alineatul (4) al doilea paragraf, de la autoritatea de informare a statului membru de executare;

(g)

cuantumul care urmează să fie indisponibilizat prin ordonanță;

(h)

o instrucțiune în atenția băncii pentru punerea în aplicare a ordonanței în conformitate cu articolul 24;

(i)

data emiterii ordonanței;

(j)

în cazul în care creditorul a indicat un cont în cererea sa în temeiul articolului 8 alineatul (2) litera (n), autorizația acordată băncii în temeiul articolului 24 alineatul (3) de a elibera și transfera, la cererea debitorului și în conformitate cu dreptul statului membru de executare, fonduri până la concurența cuantumului menționat în ordonanță din contul indisponibilizat în contul indicat de creditor în cererea sa;

(k)

informații privind modul în care se poate găsi versiunea electronică a formularului care trebuie utilizat pentru declarația prevăzută la articolul 25.

(a)

o descriere a obiectului cauzei și motivarea instanței pentru emiterea ordonanței;

(b)

cuantumul depus de creditor ca garanție, dacă este cazul;

(c)

după caz, termenul limită pentru inițierea procedurii pe fond și pentru dovedirea acesteia în fața instanței emitente;

(d)

după caz, menționarea documentelor care trebuie traduse în temeiul articolului 49 alineatul (1) a doua teză;

(e)

după caz, o indicație privind faptul că creditorul este responsabil cu inițierea executării ordonanței și, prin urmare, după caz, o indicație privind faptul că creditorul este responsabil cu transmiterea acesteia către autoritatea competentă din statul membru de executare, în temeiul articolului 23 alineatul (3), și cu inițierea notificării sau comunicării către debitor, în temeiul articolului 28 alineatele (2), (3) și (4); și

(f)

informații cu privire la căile de atac disponibile pentru debitor.

(a)

până la revocarea ordonanței;

(b)

până la încheierea executării ordonanței; sau

(c)

până când o măsură privind executarea unei hotărâri judecătorești, a unei tranzacții judiciare sau a unui act autentic, obținută de creditor în legătură cu creanța care urma să fie garantată prin ordonanța asigurătorie, produce efecte cu privire la fondurile indisponibilizate prin ordonanță.

(a)

asigurându-se că cuantumul respectiv nu este transferat sau retras din contul sau din conturile indicate în ordonanță sau identificate în temeiul alineatului (4); fie

(b)

în cazul în care dreptul intern prevede acest lucru, transferând cuantumul respectiv într-un cont dedicat indisponibilizării.

(a)

respectiva autorizare a băncii este precizată în mod specific în ordonanță în conformitate cu articolul 19 alineatul (2) litera (j);

(b)

dreptul statului membru de executare permite eliberarea și transferul; și

(c)

nu există ordonanțe concurente cu privire la contul în cauză.

(a)

obține numărul contului sau numerele conturilor de la autoritatea de informare a statului membru de executare dacă, în conformitate cu articolul 19 alineatul (2) litera (f), se precizează în ordonanță faptul că numărul contului sau numerele conturilor care urmează a fi indisponibilizat(e) a fost sau au fost obținut(e) în urma unei cereri în temeiul articolului 14; și

(b)

în toate celelalte cazuri, nu pune în aplicare ordonanța.

(a)

conturile de economii al căror unic titular este debitorul;

(b)

conturile curente al căror unic titular este debitorul;

(c)

conturile de economii cu doi titulari, sub rezerva articolului 30;

(d)

conturile curente cu doi titulari, sub rezerva articolului 30.

(a)

atunci când ordonanța acoperă mai multe conturi în același stat membru sau în state membre diferite; sau

(b)

atunci când ordonanța a fost emisă după punerea în aplicare a uneia sau mai multor ordonanțe naționale echivalente împotriva aceluiași debitor și vizând garantarea aceleiași creanțe.

(a)

ordonanța asigurătorie, utilizând părțile A și B ale formularului menționat la articolul 19 alineatele (2) și (3);

(b)

cererea pentru emiterea ordonanței asigurătorii înaintate de către creditor instanței;

(c)

copii ale tuturor documentelor înaintate de către creditor instanței în vederea obținerii ordonanței.

(a)

condițiile sau cerințele stabilite în prezentul regulament nu sunt îndeplinite;

(b)

ordonanța, declarația în temeiul articolului 25 și/sau celelalte documente menționate la articolul 28 alineatul (5) nu au fost notificate sau comunicate debitorului în termen de 14 zile de la indisponibilizarea contului sau conturilor sale;

(c)

documentele care au fost notificate sau comunicate debitorului în conformitate cu articolul 28 nu au respectat cerințele lingvistice prevăzute la articolul 49 alineatul (1);

(d)

cuantumurile indisponibilizate care depășesc cuantumul prevăzut de ordonanță nu au fost eliberate în conformitate cu articolul 27;

(e)

creanța a cărei executare creditorul a urmărit să o garanteze prin intermediul ordonanței a fost plătită integral sau parțial;

(f)

o hotărâre judecătorească privind fondul cauzei a respins creanța a cărei executare creditorul a urmărit să o garanteze prin intermediul ordonanței; sau

(g)

hotărârea judecătorească asupra fondului sau tranzacția judiciară ori actul autentic a cărui executare creditorul a urmărit să o garanteze prin intermediul ordonanței a fost casat(ă) sau, după caz, anulat(ă).

(a)

dacă creditorul solicită organismului responsabil cu notificarea sau comunicarea în temeiul dreptului statului membru de origine să notifice sau să comunice documentele debitorului; sau

(b)

în cazul în care debitorul a precizat în cererea sa de introducere a unei căi de atac că este de acord să ridice documentele de la sediul instanței din statul membru de origine și în cazul în care creditorul a fost responsabil cu furnizarea traducerilor, dacă creditorul transmite instanței în cauză orice traducere solicitată în temeiul articolului 49 alineatul (1).

(a)

se limitează pe motiv că anumite cuantumuri deținute în cont ar trebui să fie exceptate de la înființarea unui sechestru în conformitate cu articolul 31 alineatul (3) sau că cuantumurile exceptate de la înființarea unui sechestru nu au fost luate în considerare sau nu au fost calculate corect în punerea în aplicare a ordonanței, astfel cum se prevede la articolul 31 alineatul (2); sau

(b)

încetează pe motiv că:

(a)

instanța care a emis ordonanța asigurătorie poate dispune eliberarea fondurilor indisponibilizate dacă debitorul furnizează instanței respective o garanție în cuantumul specificat în ordonanță sau o asigurare alternativă într-o formă acceptabilă în dreptul statului membru în care se află instanța și de o valoare cel puțin echivalentă cu respectiva sumă;

(b)

instanța competentă sau, în cazul în care dreptul intern prevede astfel, autoritatea de executare competentă din statul membru de executare poate înceta executarea ordonanței asigurătorii în statul membru de executare dacă debitorul furnizează respectivei instanțe sau autorități o garanție în cuantumul indisponibilizat în statul membru respectiv sau o asigurare alternativă într-o formă acceptabilă în dreptul statului membru în care se află instanța și de o valoare cel puțin echivalentă cu cuantumul respectiv.

(a)

referitoare la contestarea unei ordonanțe asigurătorii aparține instanțelor statului membru de origine; și

(b)

referitoare la contestarea executării ordonanței asigurătorii în statul membru de executare aparține instanțelor statului membru de executare sau, în cazul în care dreptul intern al statului membru respectiv prevede acest lucru, autorității de executare competente.

(a)

Regulamentului (CE) nr. 1393/2007 al Parlamentului European și al Consiliului (14), cu excepția articolului 10 alineatul (2), articolului 14 alineatele (3) și (6), articolului 17 alineatul (5), articolului 23 alineatele (3) și (6), articolului 25 alineatele (2) și (3), articolului 28 alineatele (1), (3), (5) și (6), articolului 29, articolului 33 alineatul (3), articolului 36 alineatele (2) și (4) și articolului 49 alineatul (1) din prezentul regulament;

(b)

Regulamentului (UE) nr. 1215/2012;

(c)

Regulamentului (CE) nr. 1346/2000;

(d)

Directivei 95/46/CE, cu excepția articolului 14 alineatul (8) și articolului 47 din prezentul regulament;

(e)

Regulamentului (CE) nr. 1206/2001 al Parlamentului European și al Consiliului (15);

(f)

Regulamentului (CE) nr. 864/2007, cu excepția articolului 13 alineatul (4) din prezentul regulament.

(a)

instanțele desemnate ca fiind competente pentru emiterea unei ordonanțe asigurătorii [articolul 6 alineatul (4)];

(b)

autoritatea desemnată ca fiind competentă pentru obținerea informațiilor privind contul bancar (articolul 14);

(c)

metodele de obținere a informațiilor privind contul bancar, disponibile în conformitate cu dreptul lor intern [articolul 14 alineatul (5)];

(d)

instanțele la care trebuie introdusă calea de atac (articolul 21);

(e)

autoritatea sau autoritățile desemnată (desemnate) ca fiind competentă (competente) pentru primirea, transmiterea și notificarea sau comunicarea ordonanței asigurătorii și a altor documente în temeiul prezentului regulament (articolul 4 punctul 14);

(f)

autoritatea competentă pentru executarea ordonanței asigurătorii, în conformitate cu capitolul 3;

(g)

măsura în care conturile comune și cele ale mandatarilor pot fi indisponibilizate în conformitate cu dreptul intern (articolul 30);

(h)

normele aplicabile cuantumurilor exceptate de la înființarea unui sechestru în temeiul dreptului intern (articolul 31);

(i)

dacă, în temeiul dreptului intern, băncile au dreptul să perceapă taxe pentru punerea în aplicare a ordonanțelor naționale echivalente sau pentru furnizarea de informații privind contul bancar și, în acest caz, cărei părți îi revine obligația de a plăti taxele, cu titlu provizoriu și în final (articolul 43);

(j)

baremul taxelor sau alt set de norme de stabilire a taxelor percepute de orice autoritate sau alt organism implicat în prelucrarea sau în executarea ordonanței asigurătorii (articolul 44);

(k)

dacă se acordă o ordine de prioritate ordonanțelor naționale echivalente în temeiul dreptului intern (articolul 32);

(l)

instanțele sau, după caz, autoritatea de executare competente pentru acordarea unei căi de atac [articolul 33 alineatul (1), articolul 34 alineatul (1) sau (2)];

(m)

instanțele la care trebuie introdusă o cale de atac, termenul, dacă este prevăzut, pentru introducerea unei astfel de căi de atac în dreptul intern și evenimentul care marchează începutul termenului (articolul 37);

(n)

o specificare a taxelor judiciare (articolul 42); și

(o)

limbile acceptate pentru traducerea documentelor [articolul 49 alineatul (2)].

(a)

oportunității includerii instrumentelor financiare în domeniul de aplicare al prezentului regulament; și

(b)

oportunității ca cuantumurile creditate în contul debitorului ulterior punerii în aplicare a ordonanței asigurătorii să facă obiectul indisponibilizării în temeiul ordonanței.

(a)

numărul de cereri de emitere a unei ordonanțe asigurătorii și numărul de cazuri în care ordonanța a fost emisă;

(b)

numărul de cereri de introducere a unei căi de atac în temeiul articolelor 33 și 34 și, dacă este posibil, numărul de cazuri în care cererile de introducere a căii de atac au fost admise; și

(c)

numărul de căi de atac introduse în temeiul articolului 37 și, dacă este posibil, numărul de cazuri în care o astfel de cale de atac s-a încheiat cu succes.