29.6.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 181/4

(1)

Uniunea și-a stabilit ca obiectiv să mențină și să dezvolte un spațiu de libertate, securitate și justiție, în cadrul căruia să fie asigurată libera circulație a persoanelor și să fie facilitat accesul la justiție, în special prin intermediul principiului recunoașterii reciproce a deciziilor judiciare și extrajudiciare în materie civilă. Pentru realizarea treptată a unui astfel de spațiu, Uniunea urmează să adopte măsuri în domeniul cooperării judiciare în materie civilă cu implicații transfrontaliere, în special atunci când acestea sunt necesare pentru funcționarea corespunzătoare a pieței interne.

(2)

Articolul 81 alineatul (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) prevede că cooperarea judiciară în materie civilă cu implicații transfrontaliere este întemeiată pe principiul recunoașterii reciproce a hotărârilor judecătorești și a deciziilor extrajudiciare.

(3)

Într-un spațiu comun de justiție fără frontiere interne, dispozițiile referitoare la garantarea recunoașterii rapide și simple și, atunci când este cazul, la executarea într-un alt stat membru a măsurilor de protecție dispuse într-un stat membru sunt esențiale pentru a asigura faptul că protecția acordată unei persoane fizice într-un stat membru este menținută și continuată în orice alt stat membru în care călătorește sau se stabilește persoana respectivă. Ar trebui garantat faptul că exercitarea legitimă de către cetățenii Uniunii a dreptului de liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre, în conformitate cu articolul 3 alineatul (2) din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) și cu articolul 21 din TFUE, nu duce la o pierdere a protecției respective.

(4)

Încrederea reciprocă în administrarea justiției în Uniune și obiectivul de a garanta o circulație mai rapidă și mai puțin costisitoare a măsurilor de protecție pe teritoriul Uniunii justifică principiul potrivit căruia măsurile de protecție dispuse într-un stat membru să fie recunoscute în toate celelalte state membre fără a necesita proceduri speciale. Prin urmare, o măsură de protecție dispusă într-un stat membru (denumit în continuare „stat membru de origine”) ar trebui să fie tratată ca și cum ar fi fost dispusă în statul membru în care se solicită recunoașterea (denumit în continuare „stat membru solicitat”).

(5)

Pentru atingerea obiectivului liberei circulații a măsurilor de protecție, este necesar și oportun ca normele care reglementează recunoașterea și, după caz, executarea măsurilor de protecție să fie reglementate de un instrument juridic al Uniunii cu caracter obligatoriu și cu aplicare directă.

(6)

Prezentul regulament ar trebui să se aplice măsurilor de protecție dispuse în vederea protejării unei persoane atunci când există motive serioase de a considera că viața, integritatea fizică sau psihică, libertatea și securitatea personală sau integritatea sexuală este amenințată, de exemplu pentru prevenirea oricăror forme de violență bazată pe gen sau de violență în cadrul relațiilor apropiate, cum ar fi violența fizică, hărțuirea, agresiunea sexuală, urmărirea, intimidarea sau alte forme de constrângere indirectă. Este important de subliniat faptul că prezentul regulament se aplică tuturor victimelor, indiferent dacă este vorba sau nu de victime ale violenței bazate pe gen.

(7)

Directiva 2012/29/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 octombrie 2012 de stabilire a unor norme minime privind drepturile, sprijinirea și protecția victimelor criminalității (3) garantează că victimelor criminalității li se pun la dispoziție informații adecvate și un sprijin corespunzător.

(8)

Prezentul regulament completează Directiva 2012/29/UE. Faptul că o persoană face obiectul unei măsuri de protecție dispuse în materie civilă nu exclude neapărat posibilitatea ca persoana respectivă să fie definită drept „victimă” în temeiul directivei menționate.

(9)

Domeniul de aplicare al prezentului regulament intră sub incidența cooperării judiciare în materie civilă în sensul articolului 81 din TFUE. Prezentul regulament se aplică numai măsurilor de protecție dispuse în materie civilă. Măsurile de protecție adoptate în materie penală fac obiectul Directivei 2011/99/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 decembrie 2011 privind ordinul european de protecție (4).

(10)

Noțiunea de materie civilă ar trebui interpretată în mod autonom, în conformitate cu principiile de drept al Uniunii. Caracterul civil, administrativ sau penal al autorității care dispune o măsură de protecție nu ar trebui să fie determinant în ceea ce privește evaluarea caracterului civil al unei măsuri de protecție.

(11)

Prezentul regulament nu ar trebui să aducă atingere funcționării Regulamentului (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului din 27 noiembrie 2003 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești (5) (denumit în continuare „Regulamentul Bruxelles IIa”). Deciziile luate în temeiul Regulamentului Bruxelles IIa ar trebui să continue să fie recunoscute și executate în temeiul regulamentului respectiv.

(12)

Prezentul regulament ține seama de diferitele tradiții juridice ale statelor membre și nu aduce atingere sistemelor naționale în ceea ce privește dispunerea măsurilor de protecție. Prezentul regulament nu obligă statele membre să își modifice sistemele naționale astfel încât să permită dispunerea de măsuri de protecție în materie civilă, nici să introducă măsuri de protecție în materie civilă pentru aplicarea prezentului regulament.

(13)

Pentru a ține seama de diferitele tipuri de autorități care ordonă măsuri de protecție în materie civilă în statele membre și, spre deosebire de alte domenii ale cooperării judiciare, prezentul regulament ar trebui să se aplice atât hotărârilor autorităților judiciare, cât și celor ale autorităților administrative, cu condiția ca acestea din urmă să ofere garanții cu privire, în special, la imparțialitatea lor și la dreptul părților la o cale de atac judiciară. În niciun caz nu ar trebui ca autoritățile polițienești să fie considerate autorități emitente în sensul prezentului regulament.

(14)

În baza principiului recunoașterii reciproce, măsurile de protecție dispuse în materie civilă în statul membru de origine ar trebui recunoscute în statul membru solicitat ca măsuri de protecție în materie civilă în conformitate cu prezentul regulament.

(15)

În conformitate cu principiul recunoașterii reciproce, recunoașterea corespunde cu durata măsurii de protecție. Cu toate acestea, ținând seama de diversitatea măsurilor de protecție în legislațiile statelor membre, în special în ceea ce privește durata, și de faptul că prezentul regulament se va aplica în mod tipic situațiilor urgente, efectele recunoașterii în temeiul prezentului regulament ar trebui, în mod excepțional, să se limiteze la o perioadă de 12 luni de la eliberarea certificatului prevăzut de prezentul regulament, indiferent dacă măsura de protecție însăși (fie aceasta o măsură provizorie, limitată în timp sau cu caracter nedefinit) are o durată mai lungă.

(16)

În cazurile în care durata unei măsuri de protecție depășește 12 luni, limitarea efectelor recunoașterii în temeiul prezentului regulament ar trebui să nu aducă atingere dreptului persoanei protejate de a invoca măsura de protecție respectivă în temeiul oricărui alt act juridic al Uniunii disponibil care prevede recunoașterea sau de a solicita o măsură de protecție națională în statul membru solicitat.

(17)

Limitarea efectelor recunoașterii este excepțională datorită caracterului special al obiectului prezentului regulament și ar trebui să nu constituie un precedent pentru alte instrumente în materie civilă și comercială.

(18)

Prezentul regulament ar trebui să abordeze doar recunoașterea obligației impuse prin măsura de protecție. Acesta ar trebui să nu reglementeze procedurile pentru punerea în aplicare sau executarea măsurii de protecție și nici să nu includă în sfera sa de aplicare potențialele sancțiuni care ar putea fi impuse dacă obligația dispusă prin măsura de protecție ar fi încălcată în statul membru solicitat. Aspectele respective sunt lăsate la latitudinea dreptului statului membru respectiv. Cu toate acestea, în conformitate cu principiile generale ale dreptului Uniunii și, în special, cu principiul recunoașterii reciproce, statele membre urmează să garanteze că măsurile de protecție recunoscute în temeiul prezentului regulament pot produce efecte în statul membru solicitat.

(19)

Măsurile de protecție care fac obiectul prezentului regulament ar trebui să ofere protecție persoanei protejate la locul său de reședință sau la locul său de muncă sau într-un alt loc pe care persoana respectivă îl frecventează cu regularitate, precum reședința unor rude apropiate sau școala sau instituția de învățământ frecventată de copilul său. Indiferent dacă locul în cauză sau întinderea zonei care intră sub incidența măsurii de protecție este descrisă în măsura de protecție printr-una sau mai multe adrese specifice sau prin menționarea unei anumite zone circumscrise în care persoana care reprezintă amenințarea nu poate pătrunde sau, respectiv, de care nu se poate apropia (sau o combinație a celor două), recunoașterea obligației impuse prin măsura de protecție se referă mai curând la scopul pe care locul îl îndeplinește pentru persoana protejată, decât la adresa specifică.

(20)

Prin prisma celor menționate anterior și cu condiția ca natura și elementele esențiale ale măsurii de protecție să fie menținute, autorității competente a statului membru solicitat ar trebui să i se permită să ajusteze elementele de fapt ale măsurii de protecție atunci când o astfel de ajustare este necesară pentru ca recunoașterea măsurii de protecție să fie efectivă în termeni practici în statul membru solicitat. Elementele de fapt includ adresa, amplasamentul general sau distanța minimă pe care persoana care reprezintă amenințarea trebuie să o păstreze față de persoana protejată, de adresă sau de amplasamentul general. Cu toate acestea, tipul și caracterul civil al măsurii de protecție nu pot fi afectate de o astfel de ajustare.

(21)

În vederea facilitării oricărei ajustări a măsurii de protecție, certificatul ar trebui să indice dacă adresa specificată în măsura de protecție constituie locul de reședință, locul de muncă sau un loc pe care persoana protejată îl frecventează cu regularitate. În plus, dacă este cazul, ar trebui totodată să se indice în certificat zona circumscrisă (raza aproximativă de la adresa specifică) căreia i se aplică obligația impusă prin măsura de protecție persoanei care reprezintă amenințarea.

(22)

Pentru a facilita libera circulație a măsurilor de protecție în cadrul Uniunii, prezentul regulament ar trebui să introducă un model uniform de certificat și să dispună crearea unui formular standard multilingv în acest scop. Autoritatea emitentă ar trebui să elibereze certificatul la cererea persoanei protejate.

(23)

Câmpurile pentru text liber din formularul standard multilingv pentru certificat ar trebui să fie în număr cât mai redus, astfel încât traducerea sau transliterația să poată fi asigurată în cele mai multe cazuri fără a impune niciun cost persoanei protejate prin utilizarea formularului standard în limba relevantă. Toate costurile pentru traducerile necesare, altele decât pentru textul formularului standard multilingv, urmează să fie alocate în conformitate cu dispozițiile legislației statului membru de origine.

(24)

În cazul în care un certificat conține text liber, autoritatea competentă a statului membru solicitat ar trebui să determine dacă este necesară traducerea sau transliterația. Acest lucru ar trebui să nu împiedice persoana protejată sau autoritatea emitentă a statului membru de origine să furnizeze o traducere sau o transliterație din proprie inițiativă.

(25)

Pentru a garanta respectarea dreptului la apărare al persoanei care reprezintă amenințarea, în cazul în care măsura de protecție a fost dispusă în lipsă sau în cadrul unei proceduri care nu prevede notificarea prealabilă a persoanei respective (denumită în continuare „procedură ex parte”), eliberarea certificatului ar trebui să fie posibilă numai dacă persoana respectivă a avut ocazia să își pregătească apărarea împotriva măsurii de protecție. Cu toate acestea, pentru a evita eludarea și ținând seama de caracterul tipic de urgență al cazurilor care necesită măsuri de protecție, ar trebui să nu se impună ca perioada pentru pregătirea acestei apărări să expire înainte de eliberarea unui certificat. Certificatul ar trebui eliberat de îndată ce măsura de protecție devine executorie în statul membru de origine.

(26)

Având în vedere obiectivele de simplitate și rapiditate, prezentul regulament prevede metode simple și rapide care să fie utilizate pentru aducerea la cunoștința persoanei care reprezintă amenințarea în legătură cu etapele procedurale. Metodele specifice respective de notificare ar trebui să se aplice numai în sensul prezentului regulament, având în vedere caracterul special al obiectului său, ar trebui să nu servească drept precedent pentru alte instrumente în materie civilă și comercială și ar trebui să nu afecteze obligațiile care revin unui stat membru cu privire la comunicarea și notificarea în străinătate a actelor judiciare și extrajudiciare în materie civilă care decurg dintr-o convenție bilaterală sau multilaterală încheiată de statul membru respectiv cu o țară terță.

(27)

Atunci când certificatul este adus la cunoștința persoanei care reprezintă amenințarea, precum și atunci când se procedează la vreo ajustare a oricărui element de fapt al unei măsuri de protecție în statul membru solicitat, ar trebui să se acorde atenția cuvenită interesului persoanei protejate de a nu se dezvălui locul în care se află aceasta sau alte date de contact ale sale. Astfel de date ar trebui să nu fie dezvăluite persoanei care reprezintă amenințarea decât dacă o astfel de dezvăluire este necesară în scopul respectării măsurii de protecție sau al executării acesteia.

(28)

Emiterea certificatului ar trebui să nu facă obiectul niciunei căi de atac.

(29)

Certificatul ar trebui rectificat în situațiile în care, din cauza unei erori sau a unei inadvertențe evidente, cum ar fi o eroare de dactilografiere sau o eroare de transliterare sau de copiere, certificatul nu reflectă în mod corect măsura de protecție, sau ar trebui retras dacă este evident că a fost acordat în mod greșit, de exemplu atunci când a fost utilizat pentru o măsură care nu intră în domeniul de aplicare al prezentului regulament sau când a fost emis cu încălcarea cerințelor pentru emiterea sa.

(30)

Autoritatea emitentă a statului membru de origine ar trebui, la cerere, să asiste persoana protejată în obținerea de informații privind autoritățile statului membru destinatar în fața cărora măsura de protecție urmează să fie invocată sau executarea urmează să fie solicitată.

(31)

Funcționarea armonioasă a justiției necesită evitarea situației în care în două state membre se pronunță hotărâri ireconciliabile. În acest scop, prezentul regulament ar trebui să prevadă un motiv de refuz al recunoașterii sau al executării măsurii de protecție în cazul în care măsura este ireconciliabilă cu o hotărâre judecătorească pronunțată sau recunoscută în statul membru solicitat.

(32)

În circumstanțe excepționale, considerații de interes public pot justifica un refuz al instanțelor statelor membre solicitate de a recunoaște sau executa o măsură de protecție în cazul în care aplicarea acesteia ar fi vădit incompatibilă cu ordinea publică a statului membru respectiv. Cu toate acestea, instanțele ar trebui să nu poată aplica excepția de ordine publică pentru a refuza recunoașterea sau executarea unei măsuri de protecție dacă în felul acesta ar încălca drepturile prevăzute de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în special articolul 21.

(33)

În cazul suspendării sau retragerii măsurii de protecție sau al retragerii certificatului în statul membru de origine, autoritatea competentă a statului membru solicitat ar trebui, la transmiterea certificatului relevant, să suspende sau să retragă efectele recunoașterii și, după caz, executarea măsurii de protecție.

(34)

O persoană protejată ar trebui să aibă acces efectiv la justiție în alte state membre. Pentru a asigura un astfel de acces efectiv în cadrul procedurilor care fac obiectul prezentului regulament, urmează să se acorde asistență judiciară în conformitate cu Directiva 2003/8/CE a Consiliului din 27 ianuarie 2003 de îmbunătățire a accesului la justiție în litigiile transfrontaliere prin stabilirea unor norme minime comune privind asistența judiciară acordată în astfel de litigii (6).

(35)

Pentru a facilita aplicarea prezentului regulament, statele membre ar trebui să fie obligate să furnizeze anumite informații privind normele și procedurile lor interne referitoare la măsurile de protecție în materie civilă în cadrul Rețelei judiciare europene în materie civilă și comercială create prin Decizia 2001/470/CE a Consiliului (7). Accesul la informațiile furnizate de statele membre ar trebui să fie disponibil prin intermediul portalului european e-justiție.

(36)

Pentru a se asigura condiții uniforme pentru punerea în aplicare a prezentului regulament, ar trebui conferite Comisiei competențe de executare în ceea ce privește stabilirea și modificarea ulterioară ale formularelor prevăzute în prezentul regulament. Respectivele competențe ar trebui exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 februarie 2011 de stabilire a normelor și principiilor generale privind mecanismele de control de către statele membre al exercitării competențelor de executare de către Comisie (8).

(37)

Ar trebui să se folosească procedura de examinare pentru adoptarea actelor de punere în aplicare de stabilire și modificare ulterioară a formularelor prevăzute în prezentul regulament.

(38)

Prezentul regulament respectă drepturile fundamentale și principiile recunoscute în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. În special, acesta are ca obiectiv garantarea dreptului la apărare și la un proces echitabil, astfel cum acestea sunt prevăzute la articolele 47 și 48. Prezentul regulament ar trebui să se aplice în conformitate cu aceste drepturi și principii.

(39)

Deoarece obiectivul prezentului regulament, și anume stabilirea normelor pentru un mecanism simplu și rapid de recunoaștere a măsurilor de protecție dispuse într-un stat membru în materie civilă, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre, prin urmare putând fi mai bine realizate la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este enunțat la articolul 5 din TUE. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este enunțat la articolul respectiv, prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar în vederea atingerii obiectivului respectiv.

(40)

În conformitate cu articolul 3 din Protocolul nr. 21 privind poziția Regatului Unit și a Irlandei cu privire la spațiul de libertate, securitate și justiție, anexat la TUE și la TFUE, statele membre respective și-au notificat intenția de a participa la adoptarea și la aplicarea prezentului regulament.

(41)

În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul nr. 22 privind poziția Danemarcei, anexat la TUE și la TFUE, Danemarca nu participă la adoptarea prezentului regulament, nu are obligații în temeiul acestuia și nu face obiectul aplicării sale.

(42)

Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor a emis un aviz la 17 octombrie 2011 (9) în temeiul articolului 41 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2000 privind protecția persoanelor fizice cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile și organele comunitare și privind libera circulație a acestor date (10),

1.

„măsură de protecție” înseamnă orice hotărâre, indiferent de denumirea acesteia, dispusă de autoritatea emitentă a statului membru de origine, în conformitate cu dreptul intern al acestuia, prin care se impun una sau mai multe dintre următoarele obligații persoanei care reprezintă amenințarea, în vederea protejării unei alte persoane, atunci când integritatea fizică sau psihică a persoanei din urmă poate fi amenințată:

2.

„persoană protejată” înseamnă o persoană fizică care face obiectul protecției oferite de o măsură de protecție;

3.

„persoană care reprezintă amenințarea” înseamnă o persoană fizică căreia i-au fost impuse una sau mai multe dintre obligațiile menționate la punctul 1;

4.

„autoritate emitentă” înseamnă orice autoritate judiciară sau orice altă autoritate desemnată de un stat membru ca fiind competentă în materiile care intră în domeniul de aplicare al prezentului regulament, cu condiția ca această altă autoritate să ofere părților garanții în ceea ce privește imparțialitatea, iar deciziile sale în legătură cu măsura de protecție, în temeiul legislației statului membru în care funcționează, să poată fi supuse controlului unei autorități judiciare și să aibă o forță și efecte similare cu cele ale unei decizii a unei autorități judiciare privind aceleași aspecte;

5.

„stat membru de origine” înseamnă statul membru în care s-a dispus măsura de protecție;

6.

„stat membru solicitat” înseamnă statul membru în care este solicitată recunoașterea și, acolo unde este cazul, executarea măsurii de protecție.

(a)

o copie a măsurii de protecție care întrunește condițiile necesare în vederea stabilirii autenticității sale;

(b)

certificatul eliberat în statul membru de origine în conformitate cu articolul 5; și

(c)

dacă este necesar, o transliterație și/sau o traducere a certificatului în conformitate cu articolul 16.

(a)

numele și adresa/datele de contact ale autorității emitente;

(b)

numărul de referință al dosarului;

(c)

data emiterii certificatului;

(d)

date privind persoana protejată: nume, data și locul nașterii, dacă aceste informații sunt disponibile, și o adresă care urmează să fie folosită în scopuri de notificare, precedată de un avertisment clar că adresa respectivă poate fi divulgată persoanei care reprezintă amenințarea;

(e)

date privind persoana care reprezintă amenințarea: nume, data și locul nașterii, dacă aceste informații sunt disponibile, și adresa care urmează să fie folosită în scopuri de notificare;

(f)

toate informațiile necesare pentru executarea măsurii de protecție, inclusiv, după caz, tipul de măsură și obligația impusă prin aceasta persoanei care reprezintă amenințarea, și specificându-se funcția locului și/sau a perimetrului de care persoanei respective îi este interzis să se apropie sau, respectiv, în care îi este interzis să intre;

(g)

durata măsurii de protecție;

(h)

durata efectelor recunoașterii în conformitate cu articolul 4 alineatul (4);

(i)

o declarație potrivit căreia cerințele enunțate la articolul 6 au fost îndeplinite;

(j)

informații privind drepturile conferite în temeiul articolelor 9 și 13;

(k)

pentru facilitarea trimiterii, titlul integral al prezentului regulament.

(a)

se rectifică în cazul în care, din cauza unei erori materiale, există o discrepanță între măsura de protecție și certificat; sau

(b)

se retrage în cazul în care este evident că certificatul a fost acordat în mod greșit, având în vedere cerințele enunțate la articolul 6 și domeniul de aplicare al prezentului regulament.

(a)

vădit contrară ordinii publice în statul membru solicitat; sau

(b)

ireconciliabilă cu o hotărâre pronunțată sau recunoscută în statul membru solicitat.

(a)

tipul de autorități care sunt competente în materiile care intră în domeniul de aplicare al prezentului regulament, specificând, după caz:

(b)

limba sau limbile acceptate pentru traduceri, astfel cum se menționează la articolul 16 alineatul (1).