14.11.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 315/1

(1)

Uniunea se confruntă cu provocări fără precedent cauzate de dependența crescândă față de importurile de energie și de cantitatea redusă de resurse energetice, precum și de necesitatea de a limita schimbările climatice și de a depăși criza economică. Eficiența energetică reprezintă o modalitate importantă prin care pot fi abordate provocările în cauză. Aceasta îmbunătățește securitatea aprovizionării cu energie a Uniunii prin reducerea consumului de energie primară și a importurilor de energie. Eficiența energetică contribuie la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră într-o manieră rentabilă și, prin urmare, la atenuarea schimbărilor climatice. Trecerea la o economie mai eficientă din punct de vedere energetic ar trebui, de asemenea, să accelereze difuzarea soluțiilor inovatoare în plan tehnologic și să îmbunătățească competitivitatea industriei în Uniune, favorizând creșterea economică și crearea de locuri de muncă de înaltă calitate în mai multe sectoare care au legătură cu eficiența energetică.

(2)

Concluziile Consiliului European din 8-9 martie 2007 au subliniat necesitatea de a spori eficiența energetică în cadrul Uniunii în vederea îndeplinirii obiectivului de reducere cu 20 % a consumului de energie primară al Uniunii până în 2020 în raport cu previziunile pentru anul respectiv. Concluziile Consiliului European din 4 februarie 2011 au subliniat că trebuie realizat obiectivul de creștere a eficienței energetice cu 20 % pentru 2020, care în prezent nu se încadrează în grafic, astfel cum s-a convenit în cadrul Consiliului European din iunie 2010. Previziunile din 2007 au indicat un consum de energie primară de 1 842 Mtep în 2020. O reducere de 20 % este echivalentă cu 1 474 Mtep în 2020, și anume o reducere de 368 Mtep în raport cu previziunile.

(3)

Concluziile Consiliului European din 17 iunie 2010 au confirmat că obiectivul de eficiență energetică este unul dintre obiectivele principale ale noii strategii a Uniunii pentru ocuparea forței de muncă și o creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii („Strategia Europa 2020”). În cadrul acestui proces și pentru a pune în aplicare acest obiectiv la nivel național, statele membre au obligația să-și stabilească obiectivele naționale în strâns dialog cu Comisia și să indice, în programele lor naționale de reformă, modalitatea prin care intenționează să realizeze obiectivele în cauză.

(4)

Comunicarea Comisiei din 10 noiembrie 2010 intitulată „Energie 2020” plasează eficiența energetică la baza strategiei energetice a Uniunii pentru 2020 și subliniază necesitatea unei noi strategii în materie de eficiență energetică, care să permită tuturor statelor membre să decupleze consumul energetic de creșterea economică.

(5)

În rezoluția sa din 15 decembrie 2010 referitoare la revizuirea planului de acțiune pentru eficiență energetică, Parlamentul European a solicitat Comisiei să includă în planul revizuit de acțiune pentru eficiență energetică măsuri menite să reducă decalajul pentru a atinge obiectivul global al Uniunii în materie de eficiență energetică în 2020.

(6)

Una dintre inițiativele Strategiei Europa 2020 este inițiativa emblematică privind o Europă eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor, adoptată de Comisie la 26 ianuarie 2011. Aceasta identifică eficiența energetică drept un element esențial în asigurarea durabilității utilizării resurselor de energie.

(7)

Concluziile Consiliului European din 4 februarie 2011 au recunoscut că obiectivul Uniunii în materie de eficiență energetică nu se află în graficul stabilit și că se impune o acțiune hotărâtă pentru a valorifica potențialul considerabil de creștere a economiilor de energie ale clădirilor, ale transporturilor și ale produselor și proceselor. De asemenea, concluziile respective prevăd faptul că se va revizui punerea în aplicare a obiectivului de eficiență energetică al Uniunii până în 2013 și că se vor lua în considerare și alte măsuri în caz de necesitate.

(8)

La 8 martie 2011, Comisia a adoptat comunicarea sa privind planul 2011 pentru eficiență energetică. Comunicarea a confirmat că Uniunea nu își poate îndeplini obiectivul privind eficiența energetică. Acest fapt se constată cu toate că s-au înregistrat progrese în politicile naționale pentru eficiență energetică, prezentate în cadrul primelor planuri naționale de acțiune pentru eficiență energetică înaintate de statele membre în îndeplinirea cerințelor Directivei 2006/32/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 5 aprilie 2006 privind eficiența energetică la utilizatorii finali și serviciile energetice (4). Analiza inițială a celui de-al doilea plan de acțiune confirmă faptul că Uniunea nu își poate îndeplini obiectivul. Pentru a remedia acest aspect, planul pentru eficiență energetică în 2011 cuprindea o serie de politici și măsuri în ceea ce privește eficiența energetică care reglementează întregul lanț energetic, inclusiv producerea, transportul și distribuția energiei; rolul principal al sectorului public în ceea ce privește eficiența energetică; clădirile și aparatele; industria și necesitatea de a autoriza consumatorii finali să-și gestioneze propriul consum de energie. Eficiența energetică în sectorul transportului a fost analizată în paralel în Cartea albă privind transporturile, adoptată la 28 martie 2011. În special, inițiativa 26 din cartea albă solicită standarde corespunzătoare pentru emisiile de CO2 ale vehiculelor în cadrul tuturor modurilor de transport, completate acolo unde este cazul cu cerințe privind eficiența energetică, pentru a aborda toate tipurile de sisteme de propulsie.

(9)

La 8 martie 2011, Comisia a adoptat, de asemenea, Foaia de parcurs pentru trecerea la o economie competitivă cu emisii scăzute de dioxid de carbon până în 2050, prin care identifica, din această perspectivă, necesitatea de a se acorda o atenție sporită eficienței energetice.

(10)

În acest context, este necesară actualizarea cadrului juridic al Uniunii pentru eficiență energetică printr-o directivă care să urmărească obiectivul global de reducere cu 20 % a consumului de energie primară al Uniunii până în 2020 și îmbunătățirea ulterioară în materie de eficiență energetică după 2020. În acest scop, prezenta directivă ar trebui să stabilească un cadru comun pentru promovarea eficienței energetice în cadrul Uniunii, precum și acțiuni specifice de punere în aplicare a unora dintre propunerile incluse în Planul 2011 pentru eficiență energetică și de îndeplinire a potențialului semnificativ nerealizat de economisire a energiei pe care îl identifică.

(11)

Decizia nr. 406/2009/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2009 privind efortul statelor membre de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră astfel încât să respecte angajamentele Comunității de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2020 (5) solicită Comisiei să evalueze și să prezinte un raport până în anul 2012 cu privire la progresele înregistrate de Uniune și de statele sale membre pentru îndeplinirea obiectivului de reducere a consumului de energie cu 20 % până în 2020 în comparație cu prognozele. De asemenea, decizia prevede că, pentru a ajuta statele membre în îndeplinirea angajamentelor de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră la nivelul Uniunii, Comisia ar trebui să propună, până la 31 decembrie 2012, măsuri consolidate sau măsuri noi de accelerare a eficienței energetice. Prezenta directivă răspunde cerinței în cauză. De asemenea, aceasta contribuie la îndeplinirea obiectivelor stabilite în Foaia de parcurs pentru trecerea la o economie competitivă cu emisii scăzute de dioxid de carbon până în 2050, în special prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră din sectorul energiei și la atingerea până în 2050 a obiectivului de producere de energie electrică cu emisii zero.

(12)

Este necesar să fie adoptată o abordare integrată pentru a valorifica întregul potențial existent de economisire a energiei, care include economiile din sectorul aprovizionării cu energie și, respectiv, din sectorul utilizatorilor finali. În același timp, ar trebui consolidate dispozițiile Directivei 2004/8/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 11 februarie 2004 privind promovarea cogenerării pe baza cererii de energie termică utilă pe piața internă a energiei (6) și ale Directivei 2006/32/CE.

(13)

Ar fi preferabil ca îndeplinirea obiectivului de 20 % în materie de eficiență energetică să fie rezultatul punerii în aplicare cumulative a măsurilor naționale și europene specifice care promovează eficiența energetică în diferite domenii. Statele membre ar trebui să-și stabilească obiective, scheme și programe naționale indicative în materie de eficiență energetică. Obiectivele respective și eforturile individuale ale fiecărui stat membru ar trebui evaluate de către Comisie, împreună cu datele privind progresele înregistrate, pentru a evalua probabilitatea îndeplinirii obiectivului global al Uniunii și măsura în care eforturile individuale sunt suficiente pentru realizarea obiectivului comun. Prin urmare, Comisia ar trebui să monitorizeze îndeaproape punerea în aplicare a programelor naționale de eficiență energetică prin intermediul cadrului său legislativ revizuit și în contextul procesului Europa 2020. Cu ocazia stabilirii obiectivelor naționale indicative în materie de eficiență energetică, statele membre ar trebui să poată ține seama de situația națională care afectează consumul de energie primară, ca de exemplu potențialul rămas de economisire rentabilă a energiei, schimbările înregistrate în importurile și exporturile de energie, dezvoltarea tuturor surselor regenerabile de energie, energia nucleară, captarea și stocarea dioxidului de carbon și acțiunea timpurie. Cu ocazia realizării unor exerciții de modelare, Comisia ar trebui să consulte statele membre cu privire la ipotezele modelelor și la rezultatele preliminare ale modelării în timp util și într-un mod transparent. Sunt necesare modele îmbunătățite ale impactului măsurilor în materie de eficiență energetică și al tehnologiilor și performanței acestora.

(14)

Directiva 2009/28/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2009 privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile (7) prevede că Cipru și Malta, datorită caracterului insular și periferic, se bazează pe aviație ca mod de transport, care este esențial pentru cetățenii și economia acestora. În consecință, Cipru și Malta au un consum final brut de energie în transportul aerian național care este disproporționat de mare, respectiv mai mult de trei ori media comunitară pe 2005 și, prin urmare, sunt afectate într-un mod disproporționat de actualele constrângeri tehnologice și de reglementare.

(15)

Volumul total al cheltuielilor publice reprezintă 19 % din produsul intern brut al Uniunii. Din acest motiv, sectorul public constituie un motor important pentru orientarea pieței către produse, clădiri și servicii mai eficiente din punct de vedere energetic, precum și în favoarea modificării comportamentului de consum energetic al cetățenilor și întreprinderilor. De asemenea, reducerea consumului energetic prin intermediul măsurilor de îmbunătățire a eficienței energetice poate elibera resursele publice în alte scopuri. Organismele publice de la nivel național, regional și local ar trebui să îndeplinească un rol exemplar în ceea ce privește eficiența energetică.

(16)

Având în vedere că în Concluziile Consiliului din 10 iunie 2011 privind Planul 2011 pentru eficiență energetică s-a subliniat faptul că 40 % din consumul final de energie al Uniunii este reprezentat de clădiri, iar pentru a beneficia de posibilitățile de creștere economică și de ocupare a forței de muncă în sectoarele comerțului specializat și construcțiilor, precum și în producția de articole de construcție și în activitățile profesionale precum arhitectura, consultanța și ingineria, statele membre ar trebui să instituie o strategie pe termen lung, post-2020, vizând mobilizarea investițiilor în renovarea clădirilor rezidențiale și comerciale în vederea îmbunătățirii performanței energetice a parcului imobiliar. Strategia respectivă ar trebui să vizeze renovările profunde, eficiente din punct de vedere al costurilor, care să reducă atât volumul de energie furnizat, cât și consumul de energie final al unei clădiri, cu un procent semnificativ în comparație cu nivelurile anterioare renovării, rezultând astfel o performanță energetică foarte mare. Astfel de renovări profunde ar putea fi efectuate și în etape.

(17)

Este necesar ca rata renovărilor de clădiri să crească deoarece parcul imobiliar existent constituie sectorul cu cel mai mare potențial de economisire a energiei. În plus, clădirile reprezintă un element esențial în ceea ce privește îndeplinirea obiectivului Uniunii de reducere cu 80-95 % a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2050 în raport cu 1990. Clădirile deținute de organismele publice reprezintă o pondere semnificativă din parcul imobiliar și au o vizibilitate ridicată în viața publică. Prin urmare, se recomandă stabilirea unei rate anuale a renovărilor pentru clădirile deținute și ocupate de administrația centrală pe teritoriul unui stat membru, în vederea îmbunătățirii performanței energetice a acestora. Rata renovărilor nu ar trebui să aducă atingere obligațiilor privind clădirile al căror consum de energie este aproape egal cu zero, prevăzute de Directiva 2010/31/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 19 mai 2010 privind performanța energetică a clădirilor (8). Obligația prevăzută de prezenta directivă de renovare a clădirilor deținute de administrația centrală completează directiva respectivă, care solicită statelor membre să se asigure că, atunci când clădirile existente sunt supuse unor renovări majore, performanța energetică a acestora este îmbunătățită pentru a satisface cerințele minime de performanță energetică. Statele membre ar trebui să poată lua măsuri alternative eficiente din punct de vedere al costurilor pentru a obține o îmbunătățire echivalentă a performanței energetice a clădirilor care aparțin administrației centrale. Obligația de a renova suprafața clădirilor administrației centrale ar trebui să le revină departamentelor administrative a căror competență cuprinde întregul teritoriu al unui stat membru. În cazul în care într-un stat membru nu există un departament administrativ relevant căruia să i se fi conferit o anumită competență pe întreg teritoriul, obligația ar trebui să le revină acelor departamente administrative ale căror competențe acoperă în mod colectiv întregul teritoriu.

(18)

O serie de municipalități și de alte organisme publice din statele membre au pus deja în aplicare abordări integrate în ceea ce privește economiile de energie și aprovizionarea cu energie, de exemplu, prin intermediul planurilor de acțiune în domeniul energiei durabile, cum ar fi cele dezvoltate în temeiul inițiativei Convenția primarilor și abordările urbane integrate care depășesc intervențiile individuale referitoare la clădiri sau moduri de transport. Statele membre ar trebui să încurajeze municipalitățile și alte organisme publice să adopte planuri integrate și durabile în materie de eficiență energetică cu obiective clare, să implice cetățenii în elaborarea și punerea în aplicare a acestora și să îi informeze în mod corespunzător în legătură cu conținutul acestora și cu progresul înregistrat în ceea ce privește atingerea obiectivelor stabilite. Astfel de planuri pot genera economii semnificative de energie, în special dacă sunt puse în aplicare prin sistemele de gestionare a energiei care permit organismelor publice vizate să-și gestioneze mai bine propriul consum energetic. Ar trebui încurajat schimbul de experiență între orașe și alte organisme publice cu privire la experiențe mai inovatoare.

(19)

În ceea ce privește achiziționarea anumitor produse și servicii, precum și achiziționarea și închirierea clădirilor, administrațiile centrale care încheie contracte de achiziții publice de lucrări, bunuri sau servicii ar trebui să ofere un exemplu și să ia decizii de cumpărare eficiente din punct de vedere energetic. Această regulă ar trebui să se aplice departamentelor administrative a căror competență acoperă întregul teritoriu al unui stat membru. În cazul în care într-un stat membru nu există un departament administrativ relevant căruia să i se fi conferit o anumită competență pe întreg teritoriul, obligația ar trebui să le revină acelor departamente administrative ale căror competențe acoperă în mod colectiv întregul teritoriu. Cu toate acestea, nu trebuie să se aducă atingere dispozițiilor directivelor Uniunii privind achizițiile publice. Pentru alte produse decât cele care fac obiectul cerințelor de eficiență energetică pentru achiziționare în temeiul prezentei directive, statele membre ar trebui să încurajeze organismele publice să ia în considerare eficiența energetică a achiziției.

(20)

Evaluarea posibilității de stabilire a unei scheme de „certificate albe” la nivelul Uniunii a demonstrat că, în situația actuală, un astfel de sistem ar genera costuri administrative excesive, existând riscul ca economiile de energie să se concentreze într-o serie de state membre și să nu fie introduse uniform pe întreg teritoriul Uniunii. Obiectivul unei astfel de scheme la nivelul Uniunii ar putea fi realizat mai bine, cel puțin în acest stadiu, prin intermediul schemelor naționale de obligații în materie de eficiență energetică pentru utilitățile energetice sau al altor măsuri de politică alternative care să asigure aceeași cantitate de economii de energie. Ar fi indicat ca nivelul de ambiție al acestor scheme să fie stabilit într-un cadru comun la nivelul Uniunii, oferindu-se în același timp statelor membre o flexibilitate considerabilă pentru a ține pe deplin seama de organizarea națională a actorilor pieței, de contextul specific al sectorului energiei și de obiceiurile consumatorilor finali. Cadrul comun ar trebui să ofere utilităților energetice posibilitatea de a furniza servicii energetice tuturor consumatorilor finali, nu doar celor cărora le vând energie. Aceasta crește concurența pe piața energetică deoarece utilitățile energetice își pot diferenția produsele prin furnizarea de servicii energetice complementare. Cadrul comun ar trebui să permită statelor membre să includă cerințele în schema lor națională care urmărește un scop social, în special pentru a se asigura că consumatorii vulnerabili beneficiază de o eficiență energetică mai ridicată. Statele membre ar trebui să stabilească, pe baza unor criterii obiective și nediscriminatorii, care sunt distribuitorii de energie sau furnizorii de energie care ar trebui să aibă obligația de a îndeplini obiectivul de economisire a energiei la nivelul utilizării finale stabilit de prezenta directivă.

Statelor membre ar trebui să li se permită, în special, să nu impună această obligație distribuitorilor mici de energie, furnizorilor mici de energie și sectoarelor energetice de mică anvergură, pentru a evita o sarcină administrativă disproporționată. Comunicarea Comisiei din 25 iunie 2008 stabilește principiile care ar trebui luate în considerare de către statele membre care decid să se abțină de la aplicarea acestei posibilități. Ca o modalitate de a sprijini inițiativele naționale privind eficiența energetică, părțile obligate în temeiul schemelor naționale de obligații în materie de eficiență energetică ar putea să își îndeplinească obligațiile contribuind anual la un Fond național pentru eficiență energetică cu o sumă echivalentă cu investițiile necesare în cadrul schemei.

(21)

Având în vedere imperativul absolut de refacere a sustenabilității finanțelor publice și de consolidare fiscală, la punerea în aplicare a măsurilor specifice care fac obiectul prezentei directive ar trebui acordată atenția adecvată raportului cost-eficacitate la nivelul fiecărui stat membru în ceea ce privește punerea în aplicare a măsurilor de eficiență energetică pe baza unor analize și evaluări corespunzătoare.

(22)

Cerința de a obține economii din vânzările anuale de energie către consumatorii finali, față de cât ar fi fost volumul de vânzări, nu reprezintă un plafon referitor la vânzări sau la consumul de energie. Statele membre ar trebui să fie în măsură să excludă integral sau parțial vânzările de energie, exprimată ca volum, utilizată în activitățile industriale enumerate în anexa I la Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 octombrie 2003 de stabilire a unui sistem de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră în cadrul Comunității (9), atunci când calculează vânzările de energie către consumatorii finali, întrucât este recunoscut faptul că anumite sectoare sau subsectoare cărora le sunt specifice aceste activități pot fi expuse unui risc semnificativ de relocare a emisiilor de dioxid de carbon. Este oportun ca statele membre să fie conștiente de costurile sistemelor pentru a putea evalua cu exactitate costurile aferente măsurilor.

(23)

Fără a aduce atingere cerințelor de la articolul 7 și în vederea limitării sarcinii administrative, fiecare stat membru poate grupa măsurile de politică individuale pentru punerea în aplicare a articolului 7 într-un program național cuprinzător pentru eficiență energetică.

(24)

Pentru a valorifica potențialul de economisire a energiei în anumite segmente ale pieței unde auditurile energetice nu sunt în general oferite cu titlu comercial [cum ar fi întreprinderile mici și mijlocii (IMM)], statele membre ar trebui să elaboreze programe care să încurajeze IMM-urile să se supună unor audituri energetice. Auditurile energetice ar trebui să aibă un caracter obligatoriu și periodic pentru întreprinderile mari, întrucât economiile de energie pot fi semnificative. Auditurile energetice ar trebui să țină seama de standardele europene sau internaționale relevante, precum EN ISO 50001 (sisteme de gestionare a energiei) sau EN 16247-1 (audituri energetice) sau EN ISO 14000 (sisteme de gestionare a mediului) în cazul în care includ un audit energetic, fiind astfel în conformitate cu dispozițiile anexei VI la prezenta directivă deoarece aceste dispoziții nu depășesc cerințele prevăzute în standardele relevante respective. În prezent se află în curs de elaborare un standard european specific privind auditurile energetice.

(25)

În cazul în care auditurile energetice sunt efectuate de către experți interni, pentru a se asigura independența necesară, aceștia ar trebui să nu fie direct implicați în activitatea auditată.

(26)

La elaborarea măsurilor de îmbunătățire a eficienței energetice, ar trebui luate în considerare câștigurile în materie de eficiență și economiile obținute prin aplicarea la scară largă a inovațiilor tehnologice rentabile, cum ar fi contoarele inteligente. În cazul în care s-au instalat contoare inteligente, acestea nu ar trebui să fie utilizate de către societăți în scopul unei facturări retroactive nejustificate.

(27)

În ceea ce privește energia electrică și în conformitate cu Directiva 2009/72/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 iulie 2009 privind normele comune pentru piața internă a energiei electrice (10), în cazul în care introducerea contoarelor inteligente beneficiază de o evaluare pozitivă, cel puțin 80 % dintre consumatori ar trebui să dispună de sisteme de contorizare inteligentă până în anul 2020. În privința gazelor, și în conformitate cu Directiva 2009/73/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 iulie 2009 privind normele comune pentru piața internă în sectorul gazelor naturale (11), în cazul în care introducerea sistemelor de contorizare inteligentă beneficiază de o evaluare pozitivă, statele membre sau orice autoritate competentă desemnată de acestea ar trebui să pregătească un calendar pentru implementarea sistemelor de contorizare inteligentă.

(28)

Este benefică utilizarea contoarelor individuale sau a repartitoarelor de costuri pentru energia termică pentru măsurarea consumului individual de energie termică în clădirile cu mai multe apartamente alimentate prin rețeaua de termoficare sau prin încălzirea centrală comună, în măsura în care consumatorii finali au posibilitatea de a-și controla consumul individual. Prin urmare, utilizarea acestora are sens doar în clădirile în care corpurile de încălzire sunt prevăzute cu robinete cu termostat pentru corpuri de încălzire.

(29)

În anumite clădiri cu mai multe apartamente alimentate prin rețeaua de termoficare sau prin încălzirea centrală comună, utilizarea unor contoare care măsoară cu precizie consumul individual de energie termică ar fi complicată din punct de vedere tehnic și costisitoare, întrucât apa caldă folosită la încălzire intră și iese din apartamente prin mai multe puncte. Se poate presupune că, din punct de vedere tehnic, contorizarea individuală a consumului de energie termică în clădirile cu mai multe apartamente este, cu toate acestea, posibilă în cazul în care instalarea contoarelor individuale nu ar necesita schimbarea conductelor existente pentru încălzirea cu apă caldă din clădire. În astfel de clădiri, măsurarea consumului individual de energie termică poate fi efectuată prin intermediul repartitoarelor individuale de costuri pentru energia termică instalate pe fiecare corp de încălzire.

(30)

Directiva 2006/32/CE solicită statelor membre să asigure furnizarea către consumatorii finali a unor contoare individuale la prețuri competitive, care să reflecte exact consumul real de energie al consumatorilor finali și să furnizeze informații despre timpul efectiv de utilizare. În majoritatea cazurilor, această cerință face obiectul condiției de a fi posibil din punct de vedere tehnic, rezonabil din punct de vedere financiar și proporțional în raport cu economiile de energie potențiale. Însă, atunci când se face o conexiune într-o clădire nouă sau atunci când o clădire este supusă unor renovări majore, în conformitate cu dispozițiile Directivei 2010/31/UE, astfel de contoare individuale ar trebui întotdeauna furnizate. Conform Directivei 2006/32/CE, consumatorilor ar trebui, de asemenea, să li se furnizeze suficient de frecvent facturi clare, bazate pe consumul real, pentru a le permite să își regleze propriul consum de energie.

(31)

Directivele 2009/72/CE și 2009/73/CE solicită statelor membre să asigure implementarea sistemelor de contorizare inteligentă pentru a sprijini participarea activă a consumatorilor la piețele furnizării de energie electrică și de gaze naturale. În ceea ce privește energia electrică, dacă se constată că introducerea contoarelor inteligente este eficientă din punct de vedere al costurilor, cel puțin 80 % dintre consumatori trebuie să dispună de sisteme de contorizare inteligentă până în anul 2020. În ceea ce privește gazele naturale, nu s-a stabilit niciun termen, dar se solicită pregătirea unui calendar. De asemenea, directivele respective prevăd obligația informării consumatorilor finali în mod corespunzător și suficient de frecvent cu privire la consumul real de energie electrică/gaz și cu privire la costuri, pentru a le permite să își regleze propriul consum.

(32)

Impactul dispozițiilor privind contorizarea și facturarea ale Directivelor 2006/32/CE, 2009/72/CE și 2009/73/CE privind economisirea energiei a fost unul limitat. În multe părți ale Uniunii, aceste dispoziții nu au dus la primirea de către consumatori a unor informații actualizate despre consumul lor de energie și nici a unor facturi bazate pe consumul real, cu frecvența pe care studiile o indică a fi necesară pentru a permite consumatorilor să își regleze propriul consum de energie. În ceea ce privește încălzirea spațiului și apa caldă în clădirile cu mai multe apartamente, insuficienta claritate a acestor dispoziții a dus totodată la numeroase plângeri din partea cetățenilor.

(33)

Pentru a consolida capacitatea consumatorilor finali de a avea acces la informațiile privind contorizarea și facturarea consumului lor individual de energie și având în vedere posibilitățile asociate cu procesul de implementare a sistemelor de contorizare inteligentă și de introducere a contoarelor inteligente în statele membre, este important să se îmbunătățească claritatea cerințelor dreptului Uniunii din acest domeniu. Aceasta ar trebui să contribuie la reducerea costurilor de implementare a sistemelor de contorizare inteligentă prevăzute cu funcții de economisire a energiei și să sprijine dezvoltarea piețelor de servicii energetice și de gestionare a cererii de energie. Implementarea sistemelor de contorizare inteligentă permite facturarea frecventă pe baza consumului real. Cu toate acestea, există totodată necesitatea de a clarifica cerințele privind accesul la informații și facturarea echitabilă și exactă pe baza consumului real în cazurile în care contoarele inteligente nu vor fi disponibile până în anul 2020, inclusiv în ceea ce privește contorizarea și facturarea consumului individual de energie pentru încălzire și răcire și de apă caldă în clădirile cu mai multe unități alimentate prin rețeaua de termoficare sau răcire centralizată sau prin propriul sistem comun de încălzire instalat în clădirile respective.

(34)

La elaborarea măsurilor de îmbunătățire a eficienței energetice, statele membre ar trebui să țină seama în mod corespunzător de necesitatea de a se asigura buna funcționare a pieței interne și punerea în aplicare coerentă a acquis-ului, în conformitate cu Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.

(35)

Cogenerarea de înaltă eficiență și termoficarea și răcirea centralizată dețin un potențial semnificativ de economisire a energiei primare care este în general nevalorificat în Uniune. Statele membre ar trebui să realizeze o evaluare cuprinzătoare a potențialului cogenerării de înaltă eficiență și al termoficării și răcirii centralizate. Aceste evaluări ar trebui să fie actualizate la cererea Comisiei, pentru a se pune la dispoziția investitorilor informații privind planurile naționale de dezvoltare și pentru a contribui la un mediu de investiții stabil și încurajator. Noile instalații de producere a energiei electrice și instalațiile existente substanțial reabilitate sau a căror licență ori autorizație de funcționare este actualizată ar trebui, sub rezerva unei analize cost-beneficiu care arată un surplus cost-beneficiu, să fie echipate cu unități de cogenerare de înaltă eficiență care să recupereze căldura reziduală rezultată în urma producerii de energie electrică. Căldura reziduală poate fi ulterior transportată acolo unde este solicitată prin intermediul rețelelor de termoficare. Evenimentele care determină o cerință pentru aplicarea criteriilor de autorizare vor fi, în general, evenimente care determină și cerințe privind permisele în conformitate cu Directiva 2010/75/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 noiembrie 2010 privind emisiile industriale (12) și privind autorizarea în conformitate cu Directiva 2009/72/CE.

(36)

Ar putea fi oportun ca centralele nucleare sau centralele electrice destinate să utilizeze stocarea geologică permisă în temeiul Directivei 2009/31/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2009 privind stocarea geologică a dioxidului de carbon (13), să fie amplasate în locuri în care valorificarea căldurii reziduale prin cogenerarea de înaltă eficiență sau prin aprovizionarea unei rețele de termoficare sau răcire centralizată nu este eficientă din punct de vedere al costurilor. Prin urmare, statele membre ar trebui să poată scuti aceste centrale de obligația de a efectua o analiză cost-beneficiu pentru dotarea centralei cu echipamente care permit valorificarea căldurii reziduale prin intermediul unei unități de cogenerare de înaltă eficiență. Ar trebui să fie de asemenea posibil ca centralele electrice cu sarcină de vârf și cele de rezervă care sunt planificate să funcționeze sub 1 500 de ore de funcționare pe an ca medie mobilă pe o perioadă de cinci ani să fie scutite de cerința de a furniza și căldură.

(37)

Este oportun ca statele membre să încurajeze introducerea unor măsuri și proceduri pentru promovarea instalațiilor de cogenerare cu o putere termică nominală totală mai mică de 20 MW, în vederea stimulării producerii distribuite de energie.

(38)

Cogenerarea de înaltă eficiență ar trebui să fie definită de economiile de energie obținute din producerea combinată în locul producerii separate de căldură și energie electrică. Definițiile cogenerării și ale cogenerării de înaltă eficiență utilizate în legislația Uniunii nu ar trebui să aducă atingere utilizării diferitelor definiții din legislația națională în alte scopuri decât cele vizate de legislația în cauză a Uniunii. Pentru a se maximiza economiile de energie și pentru a se evita pierderea oportunităților de economisire a energiei, ar trebui acordată cea mai mare atenție condițiilor de exploatare a unităților de cogenerare.

(39)

Pentru a se spori transparența pentru consumatorii finali cu scopul ca aceștia să poată alege între energia electrică produsă prin cogenerare și energia electrică produsă prin alte tehnici, originea cogenerării de înaltă eficiență ar trebui garantată pe baza valorilor de referință armonizate privind eficiența energetică. Sistemele privind garanțiile de origine nu implică în sine dreptul de a beneficia de pe urma mecanismelor naționale de sprijin. Este important ca toate formele de energie electrică produsă prin cogenerare de înaltă eficiență să fie acoperite de garanțiile de origine. Garanțiile de origine ar trebui să fie diferențiate de certificatele care pot fi preschimbate.

(40)

Ar trebui luată în considerare structura specifică a cogenerării și a sectoarelor de termoficare și răcire centralizată, care includ numeroși producători mici și mijlocii, în special în momentul reexaminării procedurilor administrative pentru obținerea permisiunii de a construi capacitatea de cogenerare sau rețele asociate, în aplicarea principiului „a gândi mai întâi la scară mică”.

(41)

Majoritatea întreprinderilor Uniunii sunt IMM-uri. Acestea prezintă un potențial enorm de economisire a energiei pentru Uniune. Pentru a le ajuta să adopte măsuri privind eficiența energetică, statele membre ar trebui să stabilească un cadru favorabil menit să ofere IMM-urilor asistență tehnică și informații mai bine orientate.

(42)

Directiva 2010/75/UE include eficiența energetică printre criteriile de determinare a celor mai bune tehnici disponibile care ar trebui să servească drept referință pentru stabilirea condițiilor de autorizare a instalațiilor care se încadrează în domeniul său de aplicare, inclusiv instalațiile de ardere cu o putere termică nominală totală de 50 MW sau mai mare. Cu toate acestea, directiva în cauză oferă statelor membre opțiunea de a nu impune cerințe referitoare la eficiența energetică unităților de ardere sau altor unități care eliberează dioxid de carbon în cadrul sitului, pentru activitățile enumerate în anexa I la Directiva 2003/87/CE. Statele membre ar putea include informații cu privire la nivelurile de eficiență energetică în rapoartele pe care trebuie să le prezinte în temeiul Directivei 2010/75/UE.

(43)

Pe baza unor criterii obiective, transparente și nediscriminatorii, statele membre ar trebui să stabilească norme care să reglementeze susținerea și împărțirea costurilor privind conectările la rețea și consolidările de rețea, precum și adaptările tehnice necesare pentru a integra noii producători de energie electrică produsă prin cogenerare de înaltă eficiență, luând în considerare orientările și codurile dezvoltate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 714/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 iulie 2009 privind condițiile de acces la rețea pentru schimburile transfrontaliere de energie electrică (14) și Regulamentul (CE) nr. 715/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 iulie 2009 privind condițiile de acces la rețelele pentru transportul gazelor naturale (15). Producătorii de energie electrică produsă prin cogenerare de înaltă eficiență ar trebui să aibă posibilitatea de a emite o invitație la licitație pentru lucrările de conectare. Ar trebui facilitat accesul la sistemul rețelei pentru energia electrică produsă prin cogenerare de înaltă eficiență, în special pentru unitățile de cogenerare de mică putere și pentru unitățile de microcogenerare. În conformitate cu articolul 3 alineatul (2) din Directiva 2009/72/CE și cu articolul 3 alineatul (2) din Directiva 2009/73/CE, statele membre pot impune obligații de serviciu public, inclusiv referitoare la eficiența energetică a întreprinderilor care își desfășoară activitatea în sectorul energiei electrice, respectiv în sectorul gazelor.

(44)

Răspunsul la cerere este un instrument important pentru îmbunătățirea eficienței energetice, deoarece sporește în mod semnificativ posibilitățile consumatorilor sau ale părților terțe desemnate de către aceștia de a lua măsuri cu privire la informațiile privind consumul și facturarea și oferă, astfel, un mecanism care să reducă sau să transfere consumul, ceea ce duce la economii de energie atât în ceea ce privește consumul final, cât și în ceea ce privește producerea, transportul și distribuția de energie prin utilizarea optimă a rețelelor și a activelor de producție.

(45)

Răspunsul la cerere poate fi bazat pe răspunsurile consumatorilor finali la semnalele referitoare la prețuri sau pe automatizarea clădirilor. Condițiile pentru răspunsul la cerere și accesul la acesta ar trebui îmbunătățite, inclusiv pentru micii consumatori finali. În consecință, ținând seama de extinderea continuă a rețelelor inteligente, statele membre ar trebui să se asigure că autoritățile naționale de reglementare în domeniul energiei sunt în măsură să se asigure că tarifele de rețea și reglementările stimulează îmbunătățirea eficienței energetice și sprijină stabilirea dinamică a prețurilor pentru măsurile de gestionare a răspunsului la cerere adoptate de către consumatorii finali. Ar trebui să fie urmărite integrarea pe piață și egalitatea șanselor de intrare pe piață pentru resursele de cerere (furnizare și încărcarea consumatorului), împreună cu producerea. În plus, statele membre ar trebui să se asigure că autoritățile naționale de reglementare în domeniul energiei adoptă o abordare integrată care să cuprindă economiile potențiale în sectoarele aprovizionării cu energie și utilizării finale.

(46)

Ar trebui să fie disponibil un număr suficient de profesioniști competenți în domeniul eficienței energetice care să asigure punerea în aplicare eficientă și în timp util a prezentei directive, de exemplu, în legătură cu respectarea cerințelor privind auditurile energetice și punerea în aplicare a schemelor de obligații în ceea ce privește eficiența energetică. Prin urmare, statele membre ar trebui să pună în aplicare scheme de certificare pentru furnizorii de servicii energetice, audituri energetice și alte măsuri de îmbunătățire a eficienței energetice.

(47)

Este necesar să se continue dezvoltarea pieței pentru servicii energetice pentru a se asigura disponibilitatea cererii și ofertei de servicii energetice. Transparența, de exemplu, prin intermediul listelor cu furnizorii de servicii energetice, poate contribui la aceasta. De asemenea, contractele-tip, schimbul de bune practici și orientările, în special pentru contractarea performanței energetice, pot contribui la stimularea cererii. Ca și în alte forme ale acordurilor de finanțare din partea terților, în cazul unui contract privind performanța energetică, beneficiarul serviciilor energetice evită costurile pentru investiții prin utilizarea unei părți din valoarea financiară a economiilor de energie pentru a rambursa integral sau parțial investițiile efectuate de către un terț.

(48)

Este necesar să fie identificate și eliminate barierele de reglementare, precum și cele de altă natură, apărute în calea utilizării contractelor privind performanța energetică și a altor acorduri de finanțare din partea terților pentru economiile de energie. Aceste bariere includ normele și practicile contabile care împiedică reflectarea corespunzătoare în conturi a investițiilor de capital și a economiilor financiare anuale rezultate în urma adoptării măsurilor de îmbunătățire a eficienței energetice pentru întreaga durată de viață a investițiilor. De asemenea, ar trebui abordate la nivel național obstacolele din calea renovării parcului imobiliar existent generate de fragmentarea motivațiilor între diferiții actori vizați.

(49)

Statele membre și regiunile ar trebui încurajate să exploateze la maximum fondurile structurale și Fondul de coeziune pentru a stimula investițiile în ceea ce privește măsurile de îmbunătățire a eficienței energetice. Investițiile în materie de îmbunătățire a eficienței energetice au potențialul de a contribui la creșterea economică, ocuparea forței de muncă, inovare și reducerea sărăciei energetice în gospodării, având, prin urmare, o contribuție pozitivă la coeziunea economică, socială și teritorială. Zonele cu potențial de finanțare includ măsurile privind eficiența energetică în clădirile publice și locuințele sociale și furnizarea de noi competențe pentru promovarea ocupării forței de muncă în sectorul eficienței energetice.

(50)

Statele membre ar trebui să încurajeze utilizarea de mecanisme de finanțare pentru a contribui la îndeplinirea obiectivelor prezentei directive. Astfel de mecanisme de finanțare ar putea include contribuții financiare și amenzi ca urmare a nerespectării anumitor dispoziții din prezenta directivă; resurse alocate eficienței energetice în conformitate cu articolul 10 alineatul (3) din Directiva 2003/87/CE; resurse alocate eficienței energetice în cadrul financiar multianual, în special Fondul de coeziune, și fondurile structurale și de dezvoltare rurală, precum și instrumente financiare europene specifice, precum Fondul european pentru eficiență energetică.

(51)

Mecanismele de finanțare s-ar putea baza, acolo unde este cazul, pe resurse alocate eficienței energetice din obligațiunile Uniunii pentru finanțarea proiectelor; resurse alocate eficienței energetice de la Banca Europeană de Investiții și alte instituții financiare europene, în special Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei; resurse provenind de la instituțiile financiare; resurse naționale, inclusiv prin crearea de cadre de reglementare și fiscale care să încurajeze punerea în aplicare a inițiativelor și programelor privind eficiența energetică; venituri din nivelul anual de emisii alocate în temeiul Deciziei nr. 406/2009/CE.

(52)

În special, mecanismele de finanțare ar putea utiliza aceste contribuții, resurse și venituri pentru a facilita și a încuraja investițiile de capital privat, bazându-se în special pe investitori instituționali și folosind criterii care să asigure atingerea atât a obiectivelor de mediu, cât și a obiectivelor sociale pentru acordarea fondurilor; pentru a utiliza instrumente financiare inovatoare (de exemplu, garanții de credit pentru capitalul privat, garanții de credit pentru încurajarea contractelor de performanță energetică, subvenții, credite subvenționate și linii de credit specifice, sisteme de finanțare a terților) care să reducă riscurile proiectelor în materie de eficiență energetică și să permită renovări rentabile, chiar și la nivelul gospodăriilor cu venituri mici și medii; pentru a fi legate de programe sau de agenții care vor agrega și vor evalua calitatea proiectelor de economisire de energie, vor furniza asistență tehnică, vor promova piața serviciilor energetice și vor contribui la generarea de cereri din partea consumatorilor pentru servicii energetice.

(53)

Mecanismele de finanțare ar putea, de asemenea, să furnizeze resurse corespunzătoare pentru sprijinirea programelor de formare și de certificare care îmbunătățesc și acreditează competențele în materie de eficiență energetică; să furnizeze resurse pentru cercetare, demonstrare și accelerarea absorbției de tehnologii la scară mică și de microtehnologii în vederea producerii de energie, precum și pentru optimizarea conectării acestor generatoare la rețea; să fie legate de programe care iau măsuri de promovare a eficienței energetice în toate gospodăriile, vizând prevenirea sărăciei energetice și stimularea proprietarilor care închiriază casele să asigure cel mai ridicat nivel de eficiență energetică a proprietăților lor; să furnizeze resurse corespunzătoare pentru sprijinirea dialogului social și a stabilirii de standarde, vizând îmbunătățirea eficienței energetice și asigurarea unor condiții de lucru bune, precum și a sănătății și a siguranței la locul de muncă.

(54)

Ar trebui utilizate instrumentele financiare ale Uniunii și mecanismele de finanțare inovatoare pentru a realiza obiectivul de îmbunătățire a performanței energetice a clădirilor organismelor publice. În acest sens, statele membre pot utiliza veniturile proprii din nivelurile anuale de emisii alocate în temeiul Deciziei nr. 406/2009/CE pentru elaborarea unor astfel de mecanisme pe bază voluntară și ținând seama de normele bugetare naționale.

(55)

La punerea în aplicare a obiectivului de 20 % în materie de eficiență energetică, Comisia va trebui să monitorizeze impactul noilor măsuri asupra Directivei 2003/87/CE, stabilind sistemul Uniunii privind comercializarea cotelor de emisii (ETS), pentru a menține stimulentele din sistemul de comercializare a emisiilor care promovează investițiile cu emisii scăzute de carbon și pregătesc sectoarele ETS în vederea inovațiilor necesare în viitor. Va fi necesară monitorizarea de către Comisie a impactului asupra acelor sectoare industriale care sunt expuse la un risc semnificativ de relocare a emisiilor de dioxid de carbon, astfel cum s-a stabilit în Decizia 2010/2/UE a Comisiei din 24 decembrie 2009 de stabilire, în conformitate cu Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului, a unei liste a sectoarelor și subsectoarelor considerate a fi expuse unui risc important de relocare a emisiilor de dioxid de carbon (16), pentru a asigura faptul că prezenta directivă promovează și nu împiedică dezvoltarea sectoarelor respective.

(56)

Directiva 2006/32/CE solicită statelor membre să adopte și să încerce să atingă obiectivul național indicativ global de 9 % în ceea ce privește reducerea consumului de energie până în 2016 prin punerea în aplicare a serviciilor energetice și a altor măsuri de îmbunătățire a eficienței energetice. Directiva în cauză prevede că cel de-al doilea plan pentru eficiență energetică adoptat de către statele membre trebuie să fie urmat în mod corespunzător, după caz, de propunerile Comisiei pentru măsuri suplimentare, inclusiv extinderea perioadei de aplicare a obiectivelor. Dacă un raport concluzionează că nu s-a înregistrat un progres suficient către atingerea obiectivelor naționale indicative prevăzute de directiva în cauză, propunerile respective trebuie să abordeze nivelul și natura obiectivelor. Conform evaluării impactului care însoțește prezenta directivă, statele membre sunt pe cale să realizeze obiectivul de 9 %, care este o opțiune mai puțin ambițioasă decât obiectivul de 20 % adoptat ulterior privind reducerea consumului de energie până în 2020, și prin urmare nu este necesară abordarea nivelului obiectivelor.

(57)

Programul Energie inteligentă – Europa stabilit prin Decizia nr. 1639/2006/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 2006 de instituire a unui program-cadru pentru inovație și competitivitate (2007-2013) (17) a fost esențial pentru crearea unui mediu favorabil punerii corespunzătoare în aplicare a politicilor Uniunii privind energia durabilă prin înlăturarea barierelor de pe piață – precum nivelul insuficient de sensibilizare și de capacitate a actorilor de pe piață și a instituțiilor, barierele tehnice sau administrative la nivel național în calea bunei funcționări a pieței interne a energiei sau piețele subdezvoltate ale muncii – pentru a face față dificultății reprezentate de obiectivul unei economii cu emisii scăzute de dioxid de carbon. Multe dintre aceste bariere sunt încă semnificative.

(58)

Pentru a valorifica potențialul considerabil de economisire a energiei pe care îl au produsele cu impact energetic, ar trebui accelerată și extinsă punerea în aplicare a Directivei 2009/125/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 octombrie 2009 de instituire a unui cadru pentru stabilirea cerințelor în materie de proiectare ecologică aplicabile produselor cu impact energetic (18) și a Directivei 2010/30/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 19 mai 2010 privind indicarea, prin etichetare și informații standard despre produs, a consumului de energie și de alte resurse al produselor cu impact energetic (19). Ar trebui acordată prioritate produselor care oferă potențialul cel mai ridicat de economisire a energiei, astfel cum au fost identificate în planul de lucru pentru proiectarea ecologică, precum și revizuirii, acolo unde este cazul, a măsurilor existente.

(59)

În vederea clarificării condițiilor în care statele membre pot stabili cerințe privind performanța energetică în temeiul Directivei 2010/31/UE respectând totodată Directiva 2009/125/CE și măsurile de punere în aplicare a acesteia, Directiva 2009/125/CE ar trebui modificată în mod corespunzător.

(60)

Deoarece scopul prezentei directive, și anume acela de a atinge obiectivul Uniunii de 20 % în materie de eficiență energetică până în 2020 și de a deschide calea pentru viitoarea creștere a eficienței energetice după 2020, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre fără adoptarea de măsuri suplimentare privind eficiența energetică și având în vedere că acesta poate fi îndeplinit mai bine la nivelul Uniunii, Uniunea poate adopta anumite măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este prevăzut la articolul respectiv, prezenta directivă nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivului în cauză.

(61)

Pentru a permite adaptarea la progresul tehnic și la modificările privind distribuția surselor de energie, competența de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ar trebuie delegată Comisiei în ceea ce privește reexaminarea valorilor de referință armonizate privind randamentul energetic prevăzute în Directiva 2004/8/CE, precum și în ceea ce privește valorile, metodele de calcul, coeficientul de energie primară implicit și cerințele din anexele la prezenta directivă. Este deosebit de important ca, pe parcursul lucrărilor sale pregătitoare, Comisia să organizeze consultări adecvate, inclusiv la nivel de experți. Comisia, atunci când pregătește și elaborează acte delegate, ar trebui să asigure o transmitere simultană, în timp util și adecvată a documentelor relevante către Parlamentul European și Consiliu.

(62)

În vederea asigurării unor condiții uniforme pentru punerea în aplicare a prezentei directive, ar trebui conferite competențe de executare Comisiei. Respectivele competențe ar trebui exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 februarie 2011 de stabilire a normelor și principiilor generale privind mecanismele de control de către statele membre al exercitării competențelor de executare de către Comisie (20).

(63)

Toate dispozițiile de fond ale Directivelor 2004/8/CE și 2006/32/CE ar trebui abrogate, cu excepția articolului 4 alineatele (1)-(4) din Directiva 2006/32/CE și a anexelor I, III și IV la Directiva 2006/32/CE. Aceste din urmă dispoziții ar trebui să fie aplicate în continuare până la expirarea termenului limită pentru realizarea obiectivului de 9 %. Articolul 9 alineatele (1) și (2) din Directiva 2010/30/UE, care prevede pentru statele membre obligația de a depune eforturi să achiziționeze numai acele produse care aparțin clasei celei mai ridicate de eficiență energetică, ar trebui eliminat.

(64)

Obligația de a transpune prezenta directivă în legislația națională ar trebui limitată la dispozițiile care reprezintă o modificare de fond în raport cu Directivele 2004/8/CE și 2006/32/CE. Obligația de transpunere a dispozițiilor nemodificate decurge din respectivele directive.

(65)

Este necesar ca prezenta directivă să nu aducă atingere obligațiilor statelor membre legate de termenele de transpunere în legislația națională și de aplicare a Directivelor 2004/8/CE și 2006/32/CE.

(66)

În conformitate cu Declarația politică comună a statelor membre și a Comisiei privind documentele explicative din 28 septembrie 2011, statele membre s-au angajat să atașeze la notificarea măsurilor de transpunere, în cazuri justificate, unul sau mai multe documente care explică relația dintre elementele unei directive și părțile corespunzătoare ale instrumentelor naționale de transpunere. În ceea ce privește prezenta directivă, legiuitorul consideră că este justificată transmiterea unor astfel de documente,

1.

„energie” înseamnă toate formele de produse energetice, combustibili, energie termică, energie din surse regenerabile, energie electrică sau orice altă formă de energie, astfel cum sunt definite în articolul 2 litera (d) din Regulamentul (CE) nr. 1099/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 octombrie 2008 privind statisticile în domeniul energiei (21);

2.

„consum de energie primară” înseamnă consumul intern brut, cu excepția utilizărilor neenergetice;

3.

„consumul final de energie” înseamnă toată energia furnizată industriei, transporturilor, gospodăriilor, sectoarelor prestatoare de servicii și agriculturii. Acesta exclude livrările către sectorul de transformare a energiei și către industriile din sectorul energetic;

4.

„eficiență energetică” înseamnă raportul dintre rezultatul constând în performanță, servicii, bunuri sau energie și energia folosită în acest scop;

5.

„economii de energie” înseamnă o cantitate de energie economisită determinată prin măsurarea și/sau estimarea consumului înainte și după punerea în aplicare a unei măsuri de îmbunătățire a eficienței energetice, asigurând în același timp normalizarea condițiilor externe care afectează consumul de energie;

6.

„îmbunătățirea eficienței energetice” înseamnă o creștere a eficienței energetice ca rezultat al schimbărilor tehnologice, comportamentale și/sau economice;

7.

„serviciu energetic” înseamnă beneficiu fizic, utilitate sau bun obținut dintr-o combinație de energie cu o tehnologie sau acțiune eficientă din punct de vedere energetic care poate include activitățile de exploatare, întreținere și control necesare pentru prestarea serviciului, care este furnizat pe baza unui contract și care, în condiții normale, s-a dovedit că duce la o îmbunătățire a eficienței energetice sau economii de energie primară, în condiții verificabile și măsurabile sau estimabile;

8.

„organisme publice” înseamnă „autorități contractante” astfel cum sunt definite în Directiva 2004/18/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 31 martie 2004 privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice de lucrări, de bunuri și de servicii (22);

9.

„administrație centrală” înseamnă toate departamentele administrative a căror competență acoperă întregul teritoriu al unui stat membru;

10.

„suprafață totală utilă” înseamnă suprafața unei clădiri sau a unei părți de clădire unde se utilizează energie pentru a regla climatul interior;

11.

„sistem de gestionare a energiei” înseamnă un set de elemente legate între ele sau care interacționează între ele aparținând unui plan care stabilește obiectivul de eficiență energetică și strategia de atingere a acestui obiectiv;

12.

„standard european” înseamnă un standard adoptat de Comitetul European de Standardizare, de Comitetul European de Standardizare Electrotehnică sau de Institutul European de Standardizare în Telecomunicații și pus la dispoziția publicului;

13.

„standard internațional” înseamnă un standard adoptat de Organizația Internațională de Standardizare și pus la dispoziția publicului;

14.

„parte obligată” înseamnă distribuitorul de energie sau furnizorul de energie pentru care sunt obligatorii schemele naționale de obligații în ceea ce privește eficiența energetică, prevăzute la articolul 7;

15.

„parte mandatată” înseamnă o entitate juridică căreia i-au fost delegate competențe de către administrația publică sau de un alt organism public pentru a dezvolta, gestiona sau exploata un sistem de finanțare în numele administrației publice sau al altui organism public;

16.

„parte participantă” înseamnă o întreprindere sau un organism public care s-a angajat să atingă anumite obiective în cadrul unui acord voluntar sau căruia i se aplică un instrument național de politică de reglementare;

17.

„autoritate publică de punere în aplicare” înseamnă un organism reglementat de dreptul public, responsabil cu realizarea sau monitorizarea impozitării energiei sau a carbonului, a sistemelor și instrumentelor financiare, a stimulentelor fiscale, a standardelor și normelor, a sistemelor de etichetare energetică, a formării și educației;

18.

„măsură de politică” înseamnă un instrument de reglementare, financiar, fiscal, voluntar sau de furnizare a informațiilor stabilit în mod oficial și pus în aplicare într-un stat membru pentru a crea un cadru favorabil, o cerință sau un stimulent pentru ca actorii de pe piață să furnizeze și să achiziționeze servicii energetice și să întreprindă alte măsuri de îmbunătățire a eficienței energetice;

19.

„acțiune individuală” înseamnă o acțiune care duce la îmbunătățiri verificabile și măsurabile sau care pot fi estimate ale eficienței energetice și care este efectuată ca rezultat al unei măsuri de politică;

20.

„distribuitor de energie” înseamnă o persoană fizică sau juridică, inclusiv un operator de sistem de distribuție, responsabilă de transportul energiei în vederea livrării acesteia la consumatorii finali sau la stațiile de distribuție care vând energie consumatorilor finali;

21.

„operator de sistem de distribuție” înseamnă „operator de distribuție” astfel cum este definit în Directiva 2009/72/CE și, respectiv, în Directiva 2009/73/CE;

22.

„furnizor de energie” înseamnă o persoană fizică sau juridică care vinde energie consumatorilor finali;

23.

„consumator final” înseamnă o persoană fizică sau juridică care achiziționează energie pentru propriul său consum final;

24.

„furnizor de servicii energetice” înseamnă o persoană fizică sau juridică care furnizează servicii energetice sau alte măsuri de îmbunătățire a eficienței energetice către instalația sau sediul consumatorului final;

25.

„audit energetic” înseamnă o procedură sistematică al cărei scop este obținerea unor cunoștințe corespunzătoare despre profilul consumului energetic existent al unei clădiri sau al unui grup de clădiri, al unei operațiuni sau instalații industriale sau comerciale sau al unui serviciu privat sau public, identificarea și cuantificarea oportunităților rentabile de economisire a energiei și raportarea rezultatelor;

26.

„întreprinderi mici și mijlocii” sau „IMM-uri” înseamnă întreprinderi în sensul celor definite în titlul I din anexa la Recomandarea 2003/361/CE a Comisiei din 6 mai 2003 privind definirea microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici și mijlocii (23); categoria microîntreprinderilor și întreprinderilor mici și mijlocii este formată din întreprinderi care au sub 250 de angajați și a căror cifră de afaceri anuală nu depășește 50 milioane EUR și/sau al căror total al bilanțului anual nu depășește 43 milioane EUR;

27.

„contract de performanță energetică” înseamnă un acord contractual între beneficiarul și furnizorul unei măsuri de îmbunătățire a eficienței energetice, verificată și monitorizată pe toată perioada contractului, prin care investițiile (activitatea, aprovizionarea sau serviciile) în măsura respectivă sunt plătite proporțional cu un nivel al îmbunătățirii eficienței energetice convenit prin contract sau cu alte criterii convenite privind performanța energetică, cum ar fi economiile financiare;

28.

„sistem de contorizare inteligentă” înseamnă un sistem electronic care poate măsura consumul de energie oferind mai multe informații decât un contor tradițional și care poate transmite și primi date utilizând o anumită formă de comunicații electronice;

29.

„operator de sistem de transport” înseamnă „operator de transport și de sistem” astfel cum este definit în Directiva 2009/72/CE și, respectiv, în Directiva 2009/73/CE;

30.

„cogenerare” înseamnă producerea simultană, în același proces, a energiei termice și a energiei electrice sau mecanice;

31.

„cerere justificată din punct de vedere economic” înseamnă cererea care nu depășește necesarul de încălzire sau răcire și care ar putea fi satisfăcută altfel în condițiile pieței, prin alte procese de producere a energiei, în afară de cogenerare;

32.

„energie termică utilă” înseamnă energia termică produsă într-un proces de cogenerare, pentru a satisface o cerere de încălzire sau răcire, justificată din punct de vedere economic;

33.

„energie electrică produsă prin cogenerare” înseamnă energia electrică produsă într-un proces legat de producerea de energie termică utilă și calculată în conformitate cu metodologia prezentată în anexa I;

34.

„cogenerare de înaltă eficiență” înseamnă cogenerarea care îndeplinește criteriile stabilite în anexa II;

35.

„eficiență globală” înseamnă suma anuală a producției de energie electrică și mecanică și a producției de energie termică utilă, împărțită la cantitatea de combustibil folosită pentru producerea energiei termice într-un proces de cogenerare și în producția brută de energie electrică și mecanică;

36.

„raportul dintre energia electrică și energia termică” înseamnă raportul dintre energia electrică produsă prin cogenerare și energia termică utilă la funcționare exclusiv în regim de cogenerare, utilizând datele operaționale ale unei unități specifice;

37.

„unitate de cogenerare” înseamnă acea unitate care poate funcționa în regim de cogenerare;

38.

„unitate de cogenerare de mică putere” înseamnă o unitate de cogenerare cu capacitate instalată mai mică de 1 MWe;

39.

„unitate de microcogenerare” înseamnă o unitate de cogenerare cu o capacitate maximă mai mică de 50 kWe;

40.

„raportul suprafețelor” înseamnă raportul dintre suprafața totală a clădirilor și suprafața terenului într-un anumit teritoriu;

41.

„sistem eficient de termoficare și răcire centralizată” înseamnă un sistem de termoficare sau răcire centralizat care utilizează cel puțin 50 % energie din surse regenerabile, 50 % căldură reziduală, 75 % energie termică cogenerată sau 50 % dintr-o combinație de energie și căldură de tipul celor sus-menționate;

42.

„încălzire și răcire eficientă” înseamnă o opțiune de încălzire și răcire care, comparativ cu un scenariu de bază care reflectă situația normală, reduce măsurabil consumul de energie primară necesar pentru a furniza o unitate de energie livrată în cadrul unei limite de sistem relevante într-un mod eficient din punct de vedere al costurilor, după cum a fost evaluat în analiza costuri-beneficii la care se face trimitere în prezenta directivă, ținând seama de energia necesară pentru extracție, conversie, transport și distribuție;

43.

„încălzire și răcire individuală eficientă” înseamnă o opțiune privind furnizarea de încălzire și răcire individuală care, comparativ cu termoficarea și răcirea centralizată eficientă, reduce măsurabil consumul de energie primară din surse neregenerabile necesar pentru a furniza o unitate de energie livrată în cadrul unei limite de sistem relevante sau necesită același consum de energie primară din surse neregenerabile, dar la un cost inferior, ținând seama de energia necesară pentru extracție, conversie, transport și distribuție;

44.

„reabilitare substanțială” înseamnă reabilitarea ale cărei costuri depășesc 50 % din costurile de investiții pentru o nouă unitate comparabilă;

45.

„agregator” înseamnă un furnizor de servicii de cerere de energie care combină încărcări multiple de scurtă durată ale consumatorilor pentru a vinde sau a licita pe piețe de energie organizate.

(a)

faptul că, în 2020, consumul de energie al Uniunii trebuie să fie de maximum 1 474 Mtep de energie primară sau maximum 1 078 Mtep de energie finală;

(b)

măsurile prevăzute de prezenta directivă;

(c)

măsurile adoptate în vederea realizării obiectivelor naționale privind economiile de energie, adoptate în temeiul articolului 4 alineatul (1) din Directiva 2006/32/CE; și

(d)

alte măsuri de promovare a eficienței energetice în cadrul statelor membre și la nivelul Uniunii.

(a)

potențialul rămas de reducere rentabilă a consumului de energie;

(b)

evoluția și prognozele privind PIB;

(c)

schimbările înregistrate în importurile și exporturile de energie;

(d)

dezvoltarea tuturor surselor regenerabile de energie, energia nucleară, captarea și stocarea dioxidului de carbon; și

(e)

acțiunea timpurie.

(a)

însumează obiectivele naționale indicative în materie de eficiență energetică raportate de statele membre;

(b)

evaluează dacă suma acestor obiective poate fi considerată un indicator fiabil al îndeplinirii de către Uniune a obiectivului său, ținând seama de evaluarea primului raport anual în conformitate cu articolul 24 alineatul (1) și de evaluarea planurilor naționale de acțiune pentru eficiență energetică în conformitate cu articolul 24 alineatul (2);

(c)

ține seama de analiza complementară decurgând din:

(d)

compară rezultatele de la literele (a)-(c) cu cantitatea de energie pentru consum care ar fi necesară pentru a obține un consum de energie de maximum 1 474 Mtep de energie primară și/sau un consum de maximum 1 078 Mtep de energie finală în 2020.

(a)

o imagine de ansamblu a parcului imobiliar existent la nivel național, bazată, după caz, pe eșantioane statistice;

(b)

identificarea soluțiilor de renovare eficiente din punct de vedere al costurilor și relevante pentru tipul de clădiri și zona climatică;

(c)

politici și măsuri de stimulare a renovărilor de clădiri, aprofundate și eficiente din punct de vedere al costurilor, inclusiv a renovărilor aprofundate efectuate în etape;

(d)

o perspectivă previzională, în vederea ghidării deciziilor de investiții ale diferitelor persoane, ale întreprinderilor de construcții și ale instituțiilor financiare;

(e)

o estimare bazată pe date concrete a economiilor de energie preconizate și a altor beneficii mai mari.

(a)

clădiri protejate oficial ca făcând parte dintr-un sit protejat sau datorită valorii lor arhitecturale sau istorice deosebite, în măsura în care respectarea anumitor cerințe minime de performanță energetică ar modifica în mod inacceptabil caracterul sau aspectul acestora;

(b)

clădiri deținute de forțele armate sau de administrația centrală și care servesc unor obiective de apărare națională, cu excepția spațiilor de locuit individuale sau a clădirilor de birouri ale forțelor armate și ale altor categorii de personal angajat de autoritățile de apărare națională;

(c)

clădiri utilizate ca lăcașuri de cult sau pentru alte activități cu caracter religios.

(a)

suprafața totală în m2; și

(b)

performanța energetică a fiecărei clădiri sau datele energetice relevante.

(a)

să adopte un plan în materie de eficiență energetică, de sine stătător sau ca parte a unui plan mai cuprinzător privind clima sau mediul, care să conțină obiective și acțiuni specifice privind economia de energie și eficiența energetică, în vederea respectării rolului de exemplu al clădirilor administrației centrale prevăzut la alineatele (1), (5) și (6);

(b)

să pună în aplicare un sistem de gestionare a energiei, inclusiv audituri energetice, ca parte din punerea în aplicare a planului lor;

(c)

să utilizeze, după caz, societăți de servicii energetice și contractarea în materie de performanță energetică pentru a finanța renovările și a implementa planurile de menținere sau de îmbunătățire a eficienței energetice pe termen lung.

(a)

să efectueze calculul în conformitate cu alineatul (1) al doilea paragraf, utilizând valori de 1 % în 2014 și 2015; 1,25 % în 2016 și 2017; și 1,5 % în 2018, 2019 și 2020;

(b)

să excludă din calcul, ca volum, toate sau o parte din vânzările de energie utilizată în activitățile industriale enumerate în anexa I la Directiva 2003/87/CE;

(c)

să permită ca economiile de energie realizate în sectoarele transformării, distribuției și transportului de energie, incluzând infrastructura de termoficare și răcire centralizată eficientă, ca urmare a punerii în aplicare a cerințelor prevăzute la articolul 14 alineatul (4), la articolul 14 alineatul (5) litera (b) și la articolul 15 alineatele (1)-(6) și (9), să se scadă din cantitatea de economii de energie prevăzute la alineatul (1); și

(d)

să scadă economiile de energie rezultate din acțiunile individuale nou puse în aplicare de la 31 decembrie 2008, care continuă să aibă impact în 2020 și care pot fi măsurate și verificate, din cantitatea de economii de energie menționate la alineatul (1).

(a)

să includă cerințe cu scop social în cadrul obligațiilor de economisire a energiei pe care le impun, inclusiv solicitând ca o parte dintre măsurile de eficiență energetică să fie puse în aplicare ca prioritate în gospodăriile afectate de sărăcia energetică sau în locuințele sociale;

(b)

să permită părților obligate să contabilizeze în cadrul obligației economiile certificate de energie înregistrate de furnizorii de servicii energetice sau de alte părți terțe, inclusiv în cazul în care părțile obligate promovează măsuri prin intermediul altor organisme aprobate de stat sau prin intermediul autorităților publice care pot implica sau nu parteneriate formale și pot fi combinate cu alte surse de finanțare. Atunci când permit acest lucru, statele membre se asigură că este stabilit un proces de aprobare clar, transparent și deschis pentru toți actorii de pe piață, care vizează reducerea la minimum a costurilor de certificare;

(c)

să permită părților obligate să contabilizeze economiile obținute într-un anumit an ca și când acestea ar fi fost obținute în oricare dintre ultimii patru sau următorii trei ani.

(a)

informațiile statistice agregate referitoare la consumatorii lor finali (identificând modificările semnificative ale informațiilor transmise anterior); și

(b)

informațiile curente privind consumul de energie la consumatorul final, inclusiv, după caz, profilurile de sarcină, segmentarea consumatorilor și localizarea geografică a consumatorilor, păstrând, în același timp, integritatea și confidențialitatea informațiilor cu caracter privat sau sensibile din punct de vedere comercial, în conformitate cu dreptul aplicabil al Uniunii.

(a)

taxe pe energie sau CO2 care au ca efect reducerea consumului de energie la utilizatorii finali;

(b)

sisteme și instrumente de finanțare sau stimulente fiscale care duc la aplicarea tehnologiei sau a tehnicilor eficiente din punct de vedere energetic și care au ca efect reducerea consumului de energie la utilizatorii finali;

(c)

reglementări sau acorduri voluntare care duc la aplicarea tehnologiei sau a tehnicilor eficiente din punct de vedere energetic și care au ca efect reducerea consumului de energie la utilizatorii finali;

(d)

standarde și norme care urmăresc îmbunătățirea eficienței energetice a produselor și a serviciilor, inclusiv a clădirilor și a vehiculelor, cu excepția cazurilor în care acestea sunt obligatorii și aplicabile în statele membre în temeiul dreptului Uniunii;

(e)

sisteme de etichetare energetică, cu excepția celor care sunt obligatorii și aplicabile în statele membre în temeiul dreptului Uniunii;

(f)

formare și educare, inclusiv programe de consiliere în materie energetică, care duc la aplicarea tehnologiei sau a tehnicilor eficiente din punct de vedere energetic și care au ca efect reducerea consumului de energie la utilizatorii finali.

(a)

măsurile de politică prevăd cel puțin două perioade intermediare până la 31 decembrie 2020 și duc la atingerea nivelului de ambiție prevăzut la alineatul (1);

(b)

responsabilitatea fiecărei părți mandatate, părți participante sau autorități publice de punere în aplicare, oricare dintre acestea fiind relevantă, este definită;

(c)

economiile de energie care urmează a fi obținute sunt stabilite într-un mod transparent;

(d)

cantitatea de economii de energie necesară sau care urmează a fi obținută prin măsura de politică este exprimată în consum de energie primară sau finală, utilizând factorii de conversie prevăzuți în anexa IV;

(e)

economiile de energie sunt calculate utilizând metodele și principiile cuprinse în anexa V punctele 1 și 2;

(f)

economiile de energie sunt calculate utilizând metodele și principiile cuprinse în anexa V punctul 3;

(g)

părțile participante întocmesc un raport anual privind economiile de energie realizate, cu excepția cazului în care acest lucru nu este posibil, iar respectivul raport este pus la dispoziția publicului;

(h)

se asigură monitorizarea rezultatelor și sunt considerate măsuri adecvate în situația în care progresele sunt nesatisfăcătoare;

(i)

este înființat un sistem de control care include și verificarea independentă a unei părți semnificative din punct de vedere statistic a măsurilor de îmbunătățire a eficienței energetice; și

(j)

se publică anual date privind evoluțiile anuale înregistrate în economiile de energie.

(a)

efectuate într-o manieră independentă de către experți calificați și/sau acreditați, în conformitate cu criteriile de calificare; sau

(b)

puse în aplicare și supravegheate de către autorități independente în temeiul legislației naționale.

(a)

se înlocuiește un contor existent, cu excepția situației în care acest lucru nu este posibil din punct de vedere tehnic sau nu este rentabil în raport cu economiile potențiale estimate pe termen lung;

(b)

se face o nouă conexiune într-o clădire nouă sau atunci când o clădire este supusă unor renovări majore, în conformitate cu dispozițiile Directivei 2010/31/UE.

(a)

acestea se asigură că sistemele de contorizare furnizează consumatorilor finali informații privind perioada de utilizare reală și că obiectivele privind eficiența energetică și beneficiile pentru consumatorii finali sunt luate în considerare pe deplin în momentul stabilirii funcționalităților minime ale contoarelor și a obligațiilor impuse participanților de pe piață;

(b)

acestea asigură securitatea contoarelor inteligente și comunicarea datelor, precum și dreptul la viață privată al consumatorilor finali, în conformitate cu legislația relevantă a Uniunii privind protecția datelor și a vieții private;

(c)

în ceea ce privește energia electrică și la cererea consumatorului final, acestea solicită operatorilor contoarelor să se asigure că respectivul contor sau respectivele contoare pot măsura energia electrică exportată către rețea de la sediul consumatorului final;

(d)

acestea se asigură că, la cererea consumatorilor finali, datele înregistrate de contoare privind producția sau consumul de energie electrică al acestora sunt puse la dispoziția lor sau a unei părți terțe care acționează în numele consumatorilor finali, într-un format ușor de înțeles pe care îl pot utiliza pentru a compara diferite oferte în condiții identice;

(e)

acestea stabilesc obligația de informare și asistență corespunzătoare a consumatorilor la momentul instalării, în special cu privire la întregul potențial al contoarelor inteligente în ceea ce privește gestionarea contorizării și monitorizarea consumului de energie.

(a)

apă caldă menajeră;

(b)

energie termică distribuită de instalația clădirii și în scopul încălzirii zonelor comune (în cazul în care casa scărilor și coridoarele sunt echipate cu corpuri de încălzire);

(c)

în scopul încălzirii apartamentelor.

(a)

date cumulative pentru cel puțin ultimii trei ani sau pentru perioada scursă de la începutul contractului de furnizare, dacă aceasta din urmă este mai mică. Datele corespund intervalelor pentru care au fost elaborate informații privind facturarea frecventă; și

(b)

date detaliate în funcție de perioada de utilizare pentru fiecare zi, săptămână, lună și an. Aceste date se pun la dispoziția consumatorului final prin intermediul internetului sau al interfeței destinate contoarelor, pentru perioada de cel puțin 24 de luni anterioare sau pentru perioada scursă de la începutul contractului de furnizare, dacă aceasta din urmă este mai mică.

(a)

solicită ca, la cererea consumatorului final, informațiile privind facturile la energie și consumul anterior al consumatorilor finali să fie puse la dispoziția unui furnizor de servicii energetice desemnat de către consumatorul final, în măsura în care aceste informații sunt disponibile;

(b)

se asigură că consumatorilor finali li se oferă opțiunea de a primi pe cale electronică facturi și informații privind facturarea, precum și că consumatorii primesc, la cerere, o explicație clară și ușor de înțeles a modului de stabilire a facturii, în special în cazul în care facturile nu sunt bazate pe consumul real;

(c)

se asigură că, împreună cu factura, sunt puse la dispoziție informații adecvate pentru a oferi consumatorilor finali o perspectivă cuprinzătoare asupra costurilor actuale ale energiei, în conformitate cu anexa VII;

(d)

pot prevedea că, la cererea consumatorului final, informațiile cuprinse în respectivele facturi nu sunt considerate ca fiind o solicitare de plată. În astfel de cazuri, statele membre se asigură că furnizorii de surse de energie oferă modalități flexibile pentru plățile propriu-zise;

(e)

solicită ca informațiile și estimările costurilor energiei să fie puse la dispoziția consumatorilor la cerere, în timp util și într-un format ușor de înțeles, care să le permită acestora să compare diferite oferte în condiții identice.

(a)

o serie de instrumente și politici de promovare a schimbării comportamentale, care pot include:

(b)

căi și mijloace de implicare a consumatorilor și a organizațiilor de consumatori în timpul posibilei instalări a contoarelor inteligente prin comunicarea următoarelor elemente:

(a)

se planifică o nouă instalație termoelectrică cu o putere termică totală mai mare de 20 MW, în vederea evaluării costurilor și beneficiilor legate de exploatarea instalației ca instalație de cogenerare de înaltă eficiență;

(b)

se reabilitează substanțial o instalație termoelectrică existentă cu o putere termică totală mai mare de 20 MW, în vederea evaluării costurilor și beneficiilor conversiei acesteia într-o instalație de cogenerare de înaltă eficiență;

(c)

se planifică sau se reabilitează substanțial o instalație industrială cu o putere termică totală mai mare de 20 MW care produc căldură reziduală la un nivel de temperatură utilă, în vederea evaluării costului și beneficiilor de utilizare a căldurii reziduale pentru a acoperi o cerere justificată din punct de vedere economic, inclusiv prin cogenerare, și de conectare a respectivei instalații la o rețea de termoficare și răcire centralizată;

(d)

se planifică fie o nouă rețea de termoficare și răcire centralizată, fie o nouă instalație de producere a energiei cu o putere termică totală mai mare de 20 MW în cadrul unei rețele existente de termoficare sau răcire centralizată, fie reabilitarea substanțială a unei astfel de instalații existente, în vederea evaluării costurilor și beneficiilor utilizării căldurii reziduale din instalațiile industriale din apropiere.

(a)

instalațiile de producere a energiei electrice cu funcționare la sarcină de vârf și cele de rezervă care sunt proiectate să funcționeze sub 1 500 de ore de funcționare pe an ca medie mobilă pe o perioadă de cinci ani, pe baza unei proceduri de verificare stabilite de către statele membre care asigură că este îndeplinit acest criteriu de scutire;

(b)

centralele nucleare;

(c)

instalațiile care trebuie amplasate în apropierea unui sit de stocare geologică autorizat în temeiul Directivei 2009/31/CE.

(a)

a lua în considerare rezultatele evaluării cuprinzătoare menționate la alineatul (1);

(b)

a asigura îndeplinirea cerințelor de la alineatul (5); și

(c)

a lua în considerare rezultatele analizei costuri-beneficii menționate la alineatul (5).

(a)

se desfășoară o evaluare a potențialului de eficiență energetică al infrastructurii de gaze și energie electrică, în special în ceea ce privește transportul, distribuția, gestiunea sarcinii și interoperabilitatea, precum și conectarea la instalațiile care produc energie, inclusiv posibilități de acces pentru microgeneratoarele de energie;

(b)

sunt identificate măsuri și investiții concrete pentru introducerea în cadrul infrastructurii rețelei a unor îmbunătățiri ale eficienței energetice care să fie eficiente din punct de vedere al costurilor, cu un calendar al introducerii acestora.

(a)

garantează transportul și distribuția energiei electrice produse prin cogenerare de înaltă eficiență;

(b)

oferă acces prioritar sau garantat la rețeaua de energie electrică produsă prin cogenerare de înaltă eficiență;

(c)

în momentul repartizării instalațiilor de producere a energiei electrice, acordă prioritate repartizării de energie electrică produsă prin cogenerare de înaltă eficiență, în măsura în care funcționarea în siguranță a sistemului național de energie electrică permite acest lucru.

(a)

diseminarea de informații clare și ușor accesibile privind:

(b)

încurajarea dezvoltării etichetelor de calitate, între altele de către organizațiile profesionale;

(c)

punerea la dispoziția publicului și actualizarea periodică a listei cu furnizorii disponibili de servicii energetice care sunt calificați și/sau certificați și a calificărilor și/sau a certificărilor acestora, în conformitate cu articolul 16, sau furnizarea unei interfețe cu ajutorul căreia furnizorii de servicii energetice să poată furniza informații;

(d)

acordarea de sprijin sectorului public în ceea ce privește solicitarea de oferte de servicii energetice, în special pentru reabilitarea clădirilor, prin:

(e)

furnizarea unei examinări calitative în cadrul planului național de acțiune pentru eficiență energetică cu privire la evoluțiile actuale și viitoare ale pieței serviciilor energetice.

(a)

identificarea și publicarea punctului/punctelor de contact de unde consumatorii finali pot obține informațiile menționate la alineatul (1);

(b)

luarea de măsuri, dacă este cazul, de înlăturare a barierelor de reglementare, precum și a celor de altă natură care împiedică încheierea de contracte de performanță energetică și adoptarea altor modele de servicii de eficiență energetică în vederea identificării și/sau a punerii în aplicare a măsurilor destinate economisirii de energie;

(c)

luarea în considerare a instituirii sau a atribuirii rolului unui mecanism independent, cum ar fi un avocat al poporului, pentru a asigura tratarea cu eficiență a reclamațiilor și soluționarea extrajudiciară a litigiilor care decurg dintr-un contract de servicii energetice;

(d)

acordarea posibilității ca intermediarii de pe piață independenți să joace un rol în stimularea dezvoltării pieței în materie de cerere și ofertă.

(a)

fragmentarea stimulentelor între proprietarul și chiriașul unei clădiri sau între proprietari, pentru a se evita ca aceste părți să renunțe la efectuarea de investiții de îmbunătățire a eficienței energetice, pe care le-ar fi efectuat în alte condiții, din cauza faptului că nu vor obține beneficii individuale complete sau din cauza absenței normelor privind împărțirea costurilor și a beneficiilor între ele, inclusiv a normelor și măsurilor naționale de reglementare a procesului de luare a deciziilor în cazul proprietăților cu mai mulți proprietari;

(b)

dispozițiile juridice și de reglementare, precum și practicile administrative privind achizițiile publice și bugetele și exercițiile financiare anuale, cu scopul de a se asigura că organismele publice individuale nu sunt împiedicate să facă investiții menite să îmbunătățească eficiența energetică și să minimizeze costurile estimate ale ciclului de viață, precum și să utilizeze contracte de eficiență energetică și alte mecanisme de finanțare de la surse terțe pe o bază contractuală pe termen lung.

(a)

modificarea datei finale prevăzute la articolul 7 alineatul (1);

(b)

revizuirea cerințelor prevăzute la articolul 7 alineatele (1), (2) și (3);

(c)

stabilirea unor cerințe comune suplimentare, în special în ceea ce privește aspectele prevăzute la articolul 7 alineatul (7).

1.

Se introduce următorul considerent:

2.

La sfârșitul articolului 6 alineatul (1) se adaugă următoarea propoziție:

„În acest mod nu trebuie să se aducă însă atingere cerințelor de performanță energetică și cerințelor de sistem stabilite de statele membre în conformitate cu articolul 4 alineatul (1) și cu articolul 8 din Directiva 2010/31/UE.”