30.12.2008   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 350/60

(1)

Uniunea Europeană și-a stabilit obiectivul de a menține și de a dezvolta Uniunea ca spațiu de libertate, securitate și justiție în cadrul căruia se va asigura un înalt nivel de siguranță prin acțiunea comună a statelor membre în domeniul cooperării polițienești și judiciare în materie penală.

(2)

Acțiunea comună în domeniul cooperării polițienești în temeiul articolului 30 alineatul (1) litera (b) din Tratatul privind Uniunea Europeană și acțiunea comună pentru cooperarea judiciară în materie penală în temeiul articolului 31 alineatul (1) litera (a) din Tratatul privind Uniunea Europeană implică necesitatea prelucrării unor informații relevante care ar trebui să facă obiectul unor dispoziții corespunzătoare privind protecția datelor cu caracter personal.

(3)

Legislația care intră sub incidența titlului VI din Tratatul privind Uniunea Europeană ar trebui să favorizeze cooperarea polițienească și judiciară în materie penală cu privire la eficiența, precum și la legitimitatea și conformitatea acesteia cu drepturile fundamentale și, în special, cu dreptul la viață privată și la protecția datelor cu caracter personal. Adoptarea de standarde comune privind prelucrarea și protecția datelor cu caracter personal prelucrate în scopul prevenirii și a combaterii crimei contribuie la realizarea ambelor obiective.

(4)

Programul de la Haga pentru consolidarea libertății, securității și justiției în Uniunea Europeană adoptat de Consiliul European la 4 noiembrie 2004 a subliniat necesitatea unei abordări inovatoare a schimbului transfrontalier de informații privind punerea în aplicare a legii, cu stricta respectare a principalelor condiții din domeniul protecției datelor și a invitat Comisia să înainteze propuneri în acest sens până la sfârșitul anului 2005. Aspectul menționat a fost reflectat în Planul de acțiune al Consiliului și al Comisiei de punere în aplicare a Programului de la Haga pentru consolidarea libertății, securității și justiției în Uniunea Europeană (2).

(5)

Schimbul de date personale în cadrul cooperării polițienești și judiciare în materie penală, în special în conformitate cu principiul disponibilității informației, astfel cum a fost enunțat în Programul de la Haga, ar trebui sprijinit prin norme clare care să sporească încrederea reciprocă între autoritățile competente și să asigure protecția informațiilor relevante, astfel încât să se excludă orice discriminare în ceea ce privește această cooperare între statele membre, cu respectarea, în același timp a drepturilor fundamentale ale persoanelor fizice. Instrumentele existente la nivel european nu sunt suficiente. Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecția persoanelor fizice cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și la libera circulație a acestor date (3) nu se aplică în cazul prelucrării datelor cu caracter personal în cursul unei activități care nu se circumscrie domeniului de aplicare a legislației comunitare, astfel cum sunt cele prevăzute la titlul VI din Tratatul privind Uniunea Europeană și nici, în orice caz, operațiilor de prelucrare privind securitatea publică, apărarea, siguranța de stat și activitățile statului în domeniul legii penale.

(6)

Prezenta decizie-cadru se aplică numai în cazul datelor colectate sau prelucrate de autorități competente, în scopul prevenirii, cercetării, descoperirii sau urmăririi penale a infracțiunilor sau al executării pedepselor. Prezenta decizie-cadru ar trebui să lase la latitudinea statelor membre determinarea mai exactă, la nivel național, a celorlalte obiective considerate ca fiind incompatibile cu scopul pentru care au fost colectate inițial datele personale. În general, prelucrarea suplimentară în scopuri de cercetare istorică, statistice sau de cercetare științifică nu ar trebui să fie considerată incompatibilă cu scopul inițial al prelucrării.

(7)

Domeniul de aplicare al prezentei decizii-cadru se limitează la prelucrarea datelor cu caracter personal transmise sau puse la dispoziție între statele membre. Nu ar trebui să se poată deduce nicio concluzie din această restricție privind competența Uniunii de a adopta acte privind colectarea și prelucrarea datelor cu caracter personal la nivel național sau privind oportunitatea unei asemenea acțiuni din partea Uniunii în viitor.

(8)

Pentru a facilita schimburile de date în cadrul Uniunii, statele membre urmăresc să asigure faptul că standardele de protecție a datelor realizate în prelucrarea datelor la nivel național corespund celor prevăzute de prezenta decizie-cadru. În ceea ce privește prelucrarea datelor la nivel național, prezenta decizie-cadru nu împiedică statele membre să asigure garanții ale protecției datelor cu caracter personal la un nivel mai ridicat decât cel prevăzut prin prezenta decizie-cadru.

(9)

Prezenta decizie-cadru nu ar trebui să se aplice în cazul unor date cu caracter personal pe care un stat membru le-a obținut în temeiul prezentei decizii-cadru și care provin din statul membru respectiv.

(10)

Armonizarea legislațiilor statelor membre nu ar trebui să aibă ca rezultat scăderea nivelului de protecție a datelor pe care îl oferă statele respective, ci ar trebui, dimpotrivă, să urmărească asigurarea unui înalt nivel de protecție în cadrul Uniunii.

(11)

Este necesar să fie precizate obiectivele de protecție a datelor în cadrul activităților polițienești și judiciare și să se instituie norme privind legalitatea prelucrării datelor cu caracter personal pentru a se asigura că orice informație care poate face obiectul unui schimb a fost prelucrată în mod legal și în conformitate cu principiile fundamentale privind calitatea datelor. În același timp, activitățile legitime ale poliției, ale autorităților vamale, judiciare și ale altor autorități competente nu trebuie să fie periclitate în niciun fel.

(12)

Principiul exactității datelor se aplică ținând cont de natura și scopul prelucrării în cauză. De exemplu, în special în cursul procedurilor judiciare, datele se bazează pe percepția subiectivă a indivizilor și, în unele cazuri, sunt imposibil de verificat. Prin urmare, exigența exactității nu se referă la exactitatea declarației, ci la faptul că o anumită declarație a fost făcută.

(13)

Arhivarea într-un set separat de date ar trebui să fie permisă numai dacă datele nu mai sunt necesare și nu mai sunt utilizate în scopul prevenirii, al cercetării, al descoperirii sau al urmăririi penale a infracțiunilor sau al executării pedepselor. Arhivarea într-un set separat de date ar trebui, de asemenea, să fie permisă dacă datele arhivate sunt stocate într-o bază de date împreună cu alte date într-un mod care face imposibilă utilizarea lor în continuare în scopul prevenirii, al cercetării, al descoperirii sau al urmăririi penale a infracțiunilor sau al executării pedepselor. Termenul de arhivare corespunzător ar trebui să depindă de scopurile arhivării și de interesele legitime ale persoanei vizate. În cazul arhivării în scopuri de cercetare istorică, se poate avea în vedere un termen foarte lung.

(14)

De asemenea, datele se pot șterge prin distrugerea suportului de date.

(15)

În ceea ce privește datele inexacte, incomplete sau perimate transmise altui stat membru sau puse la dispoziția acestora și prelucrate în continuare de autorități cvasi-judiciare, și anume de autorități împuternicite să emită decizii cu forță juridică obligatorie, rectificarea, ștergerea sau blocarea acestora ar trebui să se realizeze în conformitate cu legislația națională.

(16)

Asigurarea unui înalt nivel de protecție a datelor cu caracter personal ale persoanelor fizice necesită dispoziții comune pentru stabilirea legalității și a calității datelor prelucrate de autoritățile competente în alte state membre.

(17)

Este oportun să se instituie la nivel european condițiile care să permită autorităților competente ale statelor membre să transmită și să pună la dispoziția autorităților și entităților private din statele membre datele cu caracter personal primite din celelalte state membre. În numeroase situații, este necesar ca datele cu caracter personal să fie transmise entităților private de către autoritățile judiciare, polițienești sau vamale pentru urmărirea infracțiunilor sau pentru prevenirea unei amenințări imediate și grave a siguranței publice și pentru prevenirea vătămării grave a drepturilor persoanelor fizice, de exemplu, prin emiterea de alerte cu privire la falsificarea garanțiilor financiare către bănci și instituții de credit sau, în cazul criminalității din domeniul autovehiculelor, prin comunicarea de date cu caracter personal companiilor de asigurări pentru a preveni traficul ilicit de autovehicule furate sau pentru a îmbunătăți condițiile de recuperare a autovehiculelor furate din străinătate. Acest lucru nu este echivalent cu transferul sarcinilor polițienești și judiciare către entitățile private.

(18)

Normele prezentei decizii-cadru privind transmiterea datelor cu caracter personal de către autoritățile judiciare, polițienești sau vamale către entități private nu se aplică în cazul dezvăluirii datelor către entități private (precum avocații apărării și victimele) în contextul procedurilor penale.

(19)

Prelucrarea suplimentară a datelor cu caracter personal primite sau puse la dispoziție de autoritatea competentă a altui stat membru, în special transmiterea sau punerea la dispoziție ulterioară a acestor date, trebuie să se supună normelor comune la nivel european.

(20)

În cazul unei posibilități de prelucrare suplimentară a datelor cu caracter personal, după ce statul membru de la care au fost obținute datele și-a dat acordul, fiecare stat membru ar trebui să poată să determine modalitățile aferente acestui acord, inclusiv, de exemplu, printr-un acord general pentru anumite categorii de informații sau pentru anumite categorii de prelucrare suplimentară.

(21)

În cazul unei posibilități de prelucrare suplimentară a datelor cu caracter personal în cadrul unor proceduri administrative, aceste proceduri includ, de asemenea, activitățile desfășurate de organismele de reglementare și de control.

(22)

Activitățile legitime ale poliției, vămilor, autorităților judiciare și ale altor autorități competente pot necesita transmiterea de informații către autoritățile unor state terțe sau ale unor organisme internaționale, care au obligația prevenirii, cercetării, depistării sau urmăririi penale a infracțiunilor sau a executării pedepselor.

(23)

În cazul transferului de date cu caracter personal de la un stat membru către state terțe sau către organisme internaționale, datele respective ar trebui să beneficieze, în principiu, de un nivel corespunzător de protecție.

(24)

În cazul transferului de date cu caracter personal de la un stat membru către state terțe sau către organisme internaționale, acest transfer ar trebui să poată fi efectuat, în principiu, numai după ce statul membru de la care au fost obținute datele și-a dat acordul în ceea ce privește transferul. Fiecare stat membru ar trebui să poată să stabilească modalitățile aferente acestui acord, de exemplu, printr-un acord general pentru anumite categorii de informații sau pentru anumite state terțe.

(25)

Interesele unei cooperări eficace cu privire la aplicarea legii impun ca, în cazul în care există un pericol imediat la adresa securității publice a unui stat membru sau a unui stat terț, astfel încât este imposibil să se obțină la timp acordul prealabil, autoritatea competentă ar trebui să poată transfera datele cu caracter personal pertinente către statul terț interesat, fără acest acord prealabil. Aceeași situație s-ar putea aplica în cazul în care sunt în joc alte interese fundamentale, de importanță similară, ale unui stat membru, ca de exemplu un pericol grav și iminent pentru infrastructura critică a unui stat membru sau o perturbare gravă a sistemului financiar al unui stat membru.

(26)

Poate fi necesară informarea persoanelor vizate cu privire la prelucrarea datelor acestora, în special în cazul în care a existat o încălcare gravă a drepturilor persoanelor respective ca urmare a măsurilor de colectare a datelor secrete, pentru a se asigura posibilitatea unei protecții juridice eficiente a persoanelor vizate.

(27)

Statul membru ar trebui să asigure faptul că persoana vizată este informată că datele cu caracter personal ar putea fi sau sunt colectate, prelucrate sau transmise unui alt stat membru în scopul prevenirii, cercetării, descoperirii sau urmăririi penale a infracțiunilor sau al executării pedepselor. Modalitățile aferente dreptului persoanei vizate de a fi informată, precum și excepțiile de la acesta, ar trebui să fie reglementate de legislația națională. Acest lucru poate să se prezinte sub o formă generală, de exemplu, prin intermediul legislației sau prin publicarea unei liste cu operațiile de prelucrare.

(28)

Pentru a asigura protecția datelor cu caracter personal fără a periclita interesul cercetărilor penale, este necesar să se definească drepturile persoanei vizate.

(29)

Unele state membre au asigurat, în materie penală, dreptul de acces al persoanei vizate prin intermediul unui sistem prin care autoritatea națională de supraveghere, în locul persoanei vizate, are acces la toate datele cu caracter personal privind persoana vizată fără nicio restricție și poate rectifica, șterge sau actualiza datele inexacte. Într-un astfel de caz de acces indirect, legislația națională a acestor state membre poate prevedea că autoritatea națională de supraveghere trebuie să informeze persoana vizată numai în legătură cu faptul că au fost efectuate toate verificările necesare. Cu toate acestea, statele membre respective prevăd, de asemenea, posibilitatea unui acces direct al persoanelor vizate, în anumite situații, precum accesul la cazierele judiciare, pentru a se obține copii ale propriilor caziere judiciare sau documente referitoare la propriile audieri efectuate de către serviciile de poliție.

(30)

Este oportună instituirea de norme comune privind confidențialitatea și securitatea prelucrării, răspunderea juridică și sancțiunile pentru utilizarea nelegală de către autoritățile competente, precum și căile de atac de care dispune persoana vizată. Cu toate acestea, natura normelor de responsabilitate delictuală și a sancțiunilor aplicabile în cazul încălcării dispozițiilor interne privind protecția datelor rămâne să fie stabilită de fiecare stat membru.

(31)

Prezenta decizie-cadru permite punerea în aplicare a principiilor prevăzute, cu respectarea principiului accesului publicului la documentele oficiale.

(32)

În cazul în care se impune protecția datelor cu caracter personal în ceea ce privește prelucrarea, care, din cauza amplorii sau a tipului acesteia, prezintă riscuri specifice pentru drepturile și libertățile fundamentale, ca de exemplu prelucrarea prin intermediul noilor tehnologii, mecanisme sau proceduri, este important să se garanteze că autoritățile naționale de supraveghere competente sunt consultate înainte de crearea unui sistem de evidență destinat prelucrării acestor date.

(33)

Instituirea în statele membre a unor autorități de supraveghere care să-și exercite atribuțiile în deplină independență este un element esențial al protecției datelor cu caracter personal prelucrate în cadrul cooperării polițienești și judiciare între statele membre.

(34)

Autoritățile de supraveghere deja instituite în statele membre în temeiul Directivei 95/46/CE ar trebui, de asemenea, să poată prelua răspunderea pentru sarcinile care urmează a fi îndeplinite de către autoritățile naționale de supraveghere instituite prin prezenta decizie-cadru.

(35)

Autoritățile de supraveghere respective ar trebui să dispună de mijloacele necesare pentru a-și îndeplini atribuțiile, inclusiv de competențe de cercetare și de intervenție, în special în cazul reclamațiilor din partea persoanelor fizice, precum și competența de a acționa în justiție. Autoritățile de supraveghere menționate ar trebui să ajute la asigurarea transparenței prelucrării în statele membre de a căror jurisdicție aparțin. Cu toate acestea, competențele acestora nu ar trebui să afecteze normele specifice stabilite pentru procedurile penale sau independența justiției.

(36)

Articolul 47 din Tratatul privind Uniunea Europeană prevede că niciuna dintre dispozițiile sale nu aduce atingere tratatelor de instituire a Comunităților Europene sau tratatele și actele ulterioare de modificare sau completare a acestora. În consecință, prezenta decizie-cadru nu afectează protecția datelor cu caracter personal prevăzută în dreptul comunitar, în special astfel cum a fost reglementată prin Directiva 95/46/CE, Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2000 privind protecția persoanelor fizice cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile și organele comunitare și privind libera circulație a acestor date (4) și Directiva 2002/58/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 iulie 2002 privind prelucrarea datelor cu caracter personal și protejarea confidențialității în sectorul comunicațiilor electronice (Directiva privind confidențialitatea și comunicațiile electronice) (5).

(37)

Prezenta decizie-cadru nu aduce atingere normelor privind accesul ilicit la date, instituite de Decizia-cadru 2005/222/JAI a Consiliului din 24 februarie 2005 privind atacurile împotriva sistemelor informatice (6).

(38)

Prezenta decizie-cadru nu aduce atingere obligațiilor și angajamentelor care revin statelor membre sau Uniunii în temeiul unor acorduri bilaterale și/sau multilaterale cu state terțe. Acordurile viitoare ar trebui să respecte normele privind schimburile cu statele terțe.

(39)

Mai multe acte adoptate în temeiul titlului VI din Tratatul privind Uniunea Europeană includ dispoziții specifice privind protecția datelor cu caracter personal comunicate sau, în alte cazuri, prelucrate în conformitate cu aceste acte. În anumite cazuri, aceste dispoziții reprezintă un set complet și coerent de norme care tratează toate aspectele relevante privind protecția datelor cu caracter personal (principiul calității datelor, normele referitoarea la securitatea datelor, reglementarea drepturilor și garanțiilor persoanelor vizate, organizarea supravegherii și a răspunderii) și reglementează aceste chestiuni mai amănunțit decât prezenta decizie-cadru. Setul relevant de dispoziții privind protecția datelor cu caracter personal din aceste acte, în special acelea care reglementează funcționarea Europol, a Eurojust, a Sistemului de Informații Schengen (SIS) și a Sistemului de Informații al Vămilor (CIS), ca și acelea care introduc accesul direct pentru autoritățile statelor membre la anumite sisteme de date ale altor state membre, nu ar trebui să aducă atingere prezentei decizii-cadru. De asemenea, acest lucru este valabil și în ceea ce privește dispozițiile privind datele cu caracter personal care reglementează transferul automat între statele membre al profilurilor ADN, al datelor dactiloscopice și al datelor naționale privind înmatricularea vehiculelor, în conformitate cu Decizia 2008/615/JAI a Consiliului din 23 iunie 2008 privind intensificarea cooperării transfrontaliere, în special în domeniul combaterii terorismului și al criminalității transfrontaliere (7).

(40)

În celelalte cazuri, domeniul de aplicare al dispozițiilor privind protecția datelor cu caracter personal din acte, adoptate în temeiul titlului VI din Tratatul privind Uniunea Europeană, este mai restrâns. Aceste dispoziții stabilesc deseori condiții specifice privind scopurile în care pot fi utilizate de către statul membru informațiile care conțin datele cu caracter personal pe care acesta le primește de la un alt stat membru, dar fac trimitere, în ceea ce privește celelalte aspecte ale protecției datelor cu caracter personal, la Convenția Consiliului Europei pentru protejarea persoanelor față de prelucrarea automatizată a datelor cu caracter personal din 28 ianuarie 1981 sau la legislația internă. În măsura în care dispozițiile acelor acte care impun condiții statelor membre destinatare privind utilizarea datelor cu caracter personal sau transferul acestora mai departe sunt mai restrictive decât cele conținute în dispozițiile corespunzătoare ale prezentei decizii-cadru, vechile dispoziții ar trebui să rămână neschimbate. Cu toate acestea, în ceea ce privește toate celelalte aspecte, ar trebui să se aplice normele stabilite în prezenta decizie-cadru.

(41)

Prezenta decizie-cadru nu aduce atingere Convenției Consiliului Europei pentru protecția persoanelor fizice cu privire la prelucrarea automatizată a datelor cu caracter personal, Protocolul adițional la această Convenție din 8 noiembrie 2001 sau convențiile Consiliului Europei privind cooperarea juridică în materie penală.

(42)

Întrucât obiectivele prezentei decizii-cadru, respectiv stabilirea unor norme comune pentru protecția datelor cu caracter personal prelucrate în cadrul cooperării polițienești și judiciare în materie penală, nu pot fi suficient realizate de statele membre acționând unilateral și, prin urmare, datorită dimensiunii și efectelor măsurii menționate, pot fi mai bine realizate la nivelul Uniunii, Uniunea poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este instituit la articolul 5 din Tratatul de instituire a Comunității Europene și menționat la articolul 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum a fost enunțat, de asemenea, la articolul 5 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, prezenta decizie-cadru nu depășește ceea ce este necesar pentru a atinge obiectivele menționate.

(43)

Regatul Unit participă la prezenta decizie-cadru, în conformitate cu articolul 5 din Protocolul de integrare a acquis-ului Schengen în cadrul Uniunii Europene anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul de instituire a Comunității Europene și cu articolul 8 alineatul (2) din Decizia 2000/365/CE a Consiliului din 29 mai 2000 privind cererea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord de a participa la anumite dispoziții ale acquis-ului Schengen (8).

(44)

Irlanda participă la prezenta decizie-cadru, în conformitate cu articolul 5 din Protocolul de integrare a acquis-ului Schengen în cadrul Uniunii Europene anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul de instituire a Comunității Europene și cu articolul 6 alineatul (2) din Decizia 2002/192/CE a Consiliului din 28 februarie 2002 privind cererea Irlandei de a participa la anumite dispoziții ale acquis-ului Schengen (9).

(45)

În ceea ce privește Islanda și Norvegia, prezenta decizie-cadru reprezintă o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen în înțelesul Acordului încheiat de Consiliul Uniunii Europene și Republica Islanda și Regatul Norvegiei privind asocierea acestor două state la transpunerea, punerea în aplicare și dezvoltarea acquis-ului Schengen (10), circumscrise sferei menționate la articolul 1 punctele H și I din Decizia 1999/437/CE a Consiliului (11) privind anumite modalități de aplicare a acordului menționat.

(46)

În ceea ce privește Elveția, prezenta decizie-cadru reprezintă o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen în înțelesul Acordului încheiat între Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană privind asocierea Confederației Elvețiene la transpunerea, punerea în aplicare și dezvoltarea acquis-ului Schengen (12), circumscrise sferei menționate la articolul 1 punctele H și I din Decizia 1999/437/CE coroborat cu articolul 3 din Decizia 2008/149/JAI a Consiliului (13) privind încheierea, în numele Uniunii Europene, a acordului respectiv.

(47)

În ceea ce privește Liechtenstein, prezenta decizie-cadru reprezintă o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen în înțelesul Protocolului semnat între Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană, Confederația Elvețiană și Principatul Liechtenstein privind aderarea Principatului Liechtenstein la Acordul dintre Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană privind asocierea Confederației Elvețiene la transpunerea, punerea în aplicare și dezvoltarea acquis-ului Schengen, circumscrise sferei menționate la articolul 1 punctele H și I din Decizia 1999/437/CE, coroborat cu articolul 3 din Decizia 2008/262/JAI a Consiliului (14) privind semnarea, în numele Uniunii Europene, a protocolului respectiv.

(48)

Prezenta decizie-cadru respectă drepturile fundamentale și se conformează principiilor recunoscute în special de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (15). Prezenta decizie-cadru urmărește să asigure respectarea deplină a drepturilor la viață privată și la protecția datelor cu caracter personal reflectate în articolele 7 și 8 din Cartă,

(a)

sunt sau au fost transmise sau puse la dispoziție între statele membre;

(b)

sunt sau au fost transmise sau puse la dispoziția autorităților sau a sistemelor informatice instituite în temeiul titlului VI din Tratatul privind Uniunea Europeană, de către statele membre; sau

(c)

sunt sau au fost transmise sau puse la dispoziția autorităților competente din statele membre de către autoritățile sau a sistemelor informatice instituite în baza Tratatului privind Uniunea Europeană sau a Tratatului de instituire a Comunității Europene.

(a)

„date cu caracter personal” înseamnă orice informații privind o persoană fizică identificată sau identificabilă („persoana vizată”); o persoană identificabilă este o persoană care poate fi identificată, direct sau indirect, în special prin referire la un cod numeric personal sau la unul sau mai multe elemente specifice, proprii identității sale fizice, fiziologice, psihice, economice, culturale sau sociale;

(b)

„prelucrarea datelor cu caracter personal” și „prelucrare” înseamnă orice operațiune sau set de operațiuni efectuate asupra datelor cu caracter personal, cu sau fără utilizarea de mijloace automatizate, cum ar fi colectarea, înregistrarea, organizarea, stocarea, adaptarea sau modificarea, extragerea, consultarea, utilizarea, dezvăluirea prin transmitere, diseminare sau prin punerea la dispoziție în orice alt mod, alăturarea ori combinarea, blocarea, ștergerea sau distrugerea;

(c)

„blocare” înseamnă marcarea unor date cu caracter personal stocate în scopul limitării prelucrării pe viitor;

(d)

„sistem de evidență a datelor cu caracter personal” și „sistem de evidență” înseamnă orice serie structurată de date cu caracter personal accesibile conform unor criterii specifice, fie ele centralizate, descentralizate sau repartizate după criterii funcționale sau geografice;

(e)

„operator de prelucrare” înseamnă orice organism care prelucrează date cu caracter personal în numele inspectorului;

(f)

„destinatar” înseamnă orice organism căruia îi sunt comunicate date;

(g)

„consimțământul persoanei vizate” înseamnă orice manifestare de voință, liberă, specifică și informată prin care persoana vizată acceptă să fie prelucrate datele cu caracter personal care o privesc;

(h)

„autorități competente” înseamnă agențiile sau organismele instituite în temeiul unor acte juridice adoptate de Consiliu, în conformitate cu titlul VI din Tratatul privind Uniunea Europeană, precum și autoritățile polițienești, vamale, judiciare și alte autorități competente din statele membre care sunt autorizate în cadrul legislației naționale să prelucreze date cu caracter personal, în temeiul prezentei decizii-cadru;

(i)

„inspector” înseamnă persoana fizică sau juridică, autoritatea publică, agenția sau oricare alt organism care individual sau în comun cu alte organisme stabilește scopurile și modalitățile prelucrării datelor cu caracter personal;

(j)

„atribuirea de referințe” înseamnă marcarea datelor cu caracter personal stocate, fără a avea ca scop limitarea prelucrării lor ulterioare;

(k)

prin „transformarea în date anonime” se înțelege modificarea datelor cu caracter personal, astfel încât detaliile privind circumstanțele personale sau materiale să nu mai permită atribuirea acestora unei persoane fizice identificate sau identificabile sau să permită atribuirea doar în condițiile unei investiții disproporționate de timp, costuri și forță de muncă.

(a)

este compatibilă cu scopul în care au fost colectate datele;

(b)

autoritățile competente sunt autorizate să prelucreze astfel de date în acest alt scop, în conformitate cu dispozițiile legale aplicabile; și

(c)

prelucrarea este necesară și proporțională în raport cu acest alt scop.

(a)

prevenirea, cercetarea, descoperirea sau urmărirea penală a infracțiunilor sau executarea pedepselor, altele decât cele pentru care au fost transmise sau puse la dispoziție;

(b)

alte proceduri judiciare sau administrative direct legate de prevenirea, cercetarea, descoperirea și urmărirea penală a infracțiunilor sau executarea pedepselor;

(c)

prevenirea unui pericol iminent și grav la adresa securității publice; sau

(d)

orice alt scop doar cu consimțământul prealabil al statului membru care transmite sau cu consimțământul persoanei vizate, în conformitate cu legislația națională.

(a)

se impune pentru prevenirea, cercetarea, descoperirea sau urmărirea penală a infracțiunilor sau executarea pedepselor;

(b)

autorității destinatare din statul terț sau organismului internațional destinatar îi revine răspunderea pentru prevenirea, cercetarea, descoperirea și urmărirea penală a infracțiunilor sau pentru executarea pedepselor;

(c)

statul membru de la care au fost obținute datele și-a dat acordul de a le transfera în conformitate cu legislația națională; și

(d)

statul terț sau organismul internațional în cauză asigură un nivel corespunzător de protecție pentru prelucrarea de date urmărită.

(a)

legislația națională a statului membru care transferă datele prevede acest lucru, având în vedere:

(b)

statul terț destinatar sau organismul internațional destinatar furnizează garanții considerate a fi corespunzătoare de către statul membru interesat, în conformitate cu legislația națională a acestuia.

(a)

autoritatea competentă din statul membru din care datele au fost obținute și-a dat acordul pentru efectuarea transmiterii în conformitate cu legislația națională;

(b)

niciun interes specific legitim al persoanei vizate nu împiedică transmiterea; și

(c)

în cazuri specifice, transferul este esențial pentru autoritatea competentă care transmite date unei entități private pentru:

(a)

cel puțin o confirmare din partea inspectorului sau a autorităților naționale de supraveghere privind transmiterea sau punerea la dispoziție a datelor care o privesc, sau lipsa acestor acțiuni, și informații cu privire la destinatarii sau categoriile de destinatari cărora li s-au dezvăluit datele și comunicarea datelor care fac obiectul prelucrării; sau

(b)

cel puțin o confirmare din partea autorității naționale de supraveghere că toate verificările necesare au fost efectuate.

(a)

pentru a evita obstrucționarea anchetelor, cercetărilor sau procedurilor oficiale sau legale;

(b)

pentru a evita compromiterea prevenirii, a descoperirii, a cercetării și a urmăririi penale a infracțiunilor sau a executării pedepselor;

(c)

pentru a proteja securitatea publică;

(d)

pentru a proteja siguranța națională;

(e)

pentru a proteja persoana vizată sau drepturile și a libertățile celorlalți.

(a)

să împiedice accesul persoanelor neautorizate la echipamentele de prelucrare a datelor cu caracter personal (controlul accesului la echipamente);

(b)

să împiedice citirea, copierea, modificarea sau eliminarea suportului de date în mod neautorizat (controlul suportului de date);

(c)

să împiedice introducerea neautorizată de date și inspectarea, modificarea sau ștergerea neautorizată a datelor cu caracter personal (controlul stocării);

(d)

să împiedice utilizarea sistemelor de prelucrare automatizată a datelor de către persoane neautorizate cu ajutorul echipamentelor de comunicare a datelor (controlul asupra utilizatorilor);

(e)

să asigure că persoanele autorizate care utilizează un sistem de prelucrare automatizată a datelor au acces numai la datele pentru care au autorizare (controlul accesului la date);

(f)

să asigure posibilitatea verificării sau stabilirii identității autorităților cărora li s-au transmis sau li se pot transmite sau li se pun la dispoziție date cu caracter personal cu ajutorul echipamentelor de comunicații pentru date (controlul asupra comunicațiilor);

(g)

să asigure posibilitatea verificării sau stabilirii ulterioare a datelor cu caracter personal care au fost introduse în sisteme automatizate de prelucrarea datelor, precum și a datei și persoanei care a introdus datele (controlul asupra introducerii datelor);

(h)

să împiedice citirea, copierea, modificarea sau ștergerea neautorizate de date cu caracter personal în timpul transferurilor de date cu caracter personal sau în timpul transportului suporturilor de date (control asupra transportului);

(i)

să asigure posibilitatea repunerii în funcțiune a sistemelor instalate în cazul unei defecțiuni (recuperarea);

(j)

să asigure funcționarea sistemului, raportarea incidenței oricăror erori ale funcțiilor (fiabilitate) și că nicio disfuncționalitate a sistemului nu poate duce la coruperea datelor stocate (integritate).

(a)

urmează a fi prelucrate categorii speciale de date menționate la articolul 6, sau

(b)

tipul de prelucrare, în special cel care implică utilizarea de noi tehnologii, mecanisme sau proceduri, prezintă în caz contrar riscuri specifice pentru drepturile și libertățile fundamentale ale persoanei vizate, și în special pentru viața privată a acesteia.

(a)

competențe de cercetare, competențe de acces la datele care fac obiectul unei prelucrări și competențe de colectare a tuturor informațiilor necesare pentru îndeplinirea atribuțiilor de supraveghere;

(b)

competențe efective de intervenție, cum ar fi, de exemplu, competența de a emite avize înainte ca operațiunile de prelucrare să fie efectuate și de a asigura publicarea corespunzătoare a acestor avize sau de a ordona blocarea, ștergerea sau distrugerea datelor, de a impune interdicția temporară sau definitivă de prelucrare, de a adresa inspectorului un avertisment sau o mustrare sau de a sesiza parlamentele naționale sau alte instituții politice;

(c)

competența de a acționa în justiție, în cazul încălcării dispozițiilor legislației naționale adoptate în temeiul prezentei decizii-cadru sau de a sesiza autoritățile judecătorești cu privire la această încălcare. Deciziile autorităților de supraveghere care fac obiectul unor plângeri pot fi atacate în justiție.