29.3.2007   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 88/39


REGULAMENTUL (CE) NR. 334/2007 AL COMISIEI

din 28 martie 2007

de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1592/2002 al Parlamentului European și al Consiliului privind normele comune în domeniul aviației civile și instituirea unei Agenții europene de siguranță a aviației

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1592/2002 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 iulie 2002 privind normele comune în domeniul aviației civile și instituirea unei Agenții europene de siguranță a aviației (1), în special articolul 6 alineatul (2),

întrucât:

(1)

Articolul 6 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1592/2002 prevede ca produsele, piesele și echipamentele să se conformeze cerințelor de protecția mediului de la anexa 16 la Convenția privind aviația civilă internațională (denumită în continuare „Convenția de la Chicago”), astfel cum a fost publicată în martie 2002, pentru volumul I, și în noiembrie 1999, pentru volumul II, cu excepția apendicelor.

(2)

Convenția de la Chicago și anexele sale au fost modificate de la data adoptării Regulamentului (CE) nr. 1592/2002.

(3)

Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 1592/2002 trebuie modificat în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 54 alineatul (3) din același regulament.

(4)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt în conformitate cu avizul Comitetului Agenției europene de siguranță a aviației, instituit prin articolul 54 din Regulamentul (CE) nr. 1592/2002,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

La articolul 6 din Regulamentul (CE) nr. 1592/2002, alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:

„(1)   Produsele, piesele și echipamentele se conformează cerințelor de protecția mediului prevăzute în amendamentul 8 la volumul I și în amendamentul 5 la volumul II din anexa 16 la Convenția de la Chicago în vigoare din 24 noiembrie 2005, cu excepția apendicelor la anexa 16.”

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 28 martie 2007.

Pentru Comisie

Jacques BARROT

Vicepreședinte


(1)  JO L 240, 7.9.2002, p. 1. Regulament, astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 1701/2003 al Comisiei (JO L 243, 27.9.2003, p. 5).