03/Volumul 76 |
RO |
Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene |
9 |
32006R1463
L 277/1 |
JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE |
REGULAMENTUL (CE) NR. 1463/2006 AL CONSILIULUI
din 19 iunie 2006
de adaptare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), ca urmare a aderării Bulgariei și României la Uniunea Europeană
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,
având în vedere Tratatul privind aderarea Bulgariei și României la Uniunea Europeană semnat la Luxemburg, la 25 aprilie 2005, în special articolul 4 alineatul (3),
având în vedere Actul de aderare a Bulgariei și României, în special articolul 56,
având în vedere propunerea Comisiei,
întrucât:
(1) |
Regulamentul (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului (1) definește normele generale care reglementează sprijinul comunitar în favoarea politicii de dezvoltare rurală pentru perioada de programare 2007-2013 și stabilește priorități și măsuri în materie. |
(2) |
Este necesar să se adapteze aceste norme generale și aceste măsuri pentru a permite punerea lor în aplicare în Bulgaria și în România de la data aderării acestor țări la Uniunea Europeană. |
(3) |
Regulamentul (CE) nr. 1698/2005 prevede o axă Leader obligatorie în orice program de dezvoltare rurală, axă care trebuie să reprezinte un procent minim din contribuția FEADR la program. Ținând seama de lipsa de experiență a Bulgariei și a României în punerea în aplicare a abordării Leader și pentru a putea realiza capacitatea locală necesară aplicării axei Leader, contribuția financiară medie de 2,5 % prevăzută pentru axa Leader ar trebui să se aplice acestor două țări în perioada 2010-2013. |
(4) |
Pentru ca Bulgaria și România să poată beneficia până în 2013 de măsuri tranzitorii în materie de susținere a exploatațiilor de semisubzistență și a creării de grupuri de producători, este necesar ca Bulgaria și România să fie incluse pe lista țărilor beneficiare de măsurile menționate anterior. |
(4a) |
Pentru a acorda Bulgariei și României aceleași avantaje ca și statelor membre care au aderat la Comunitate la 1 mai 2004 în ceea ce privește intensitatea maximă a ajutorului pentru investițiile efectuate pentru a se conforma cerințelor Directivei 91/676/CEE a Consiliului din 12 decembrie 1991 privind protecția apelor împotriva poluări cu nitrați proveniți din surse agricole (2), Bulgaria și România trebuie incluse pe lista țărilor care beneficiază de rata maximă de 75 %. |
(5) |
Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 1698/2005 ar trebui modificat în consecință, |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
Regulamentul (CE) nr. 1698/2005 se modifică după cum urmează:
1. |
La articolul 17 alineatul (2) se adaugă următorul paragraf: „Pentru Bulgaria și România media minimă de 2,5 % a contribuției totale din FEADR în favoarea axei 4 se respectă în perioada 2010-2013. Orice contribuție din FEADR pentru această axă în perioada 2007-2009 se ia în considerare în calculul acestui procent”. |
2. |
La articolul 20 litera (d), termenii introductivi se înlocuiesc cu următorul text: „măsuri tranzitorii pentru Bulgaria, Republica Cehă, Estonia, Cipru, Letonia, Lituania, Ungaria, Malta, Polonia, România, Slovenia și Slovacia referitoare la:”. |
3. |
La intrările privind articolul 26 alineatul (2) din a patra coloană din anexă, al șaselea punct se înlocuiește cu următorul text: „Din cuantumul investițiilor eligibile în statele membre care au aderat la Comunitate la 1 mai 2994, precum și în Bulgaria și în România, în scopul punerii în aplicare a Directivei 91/676/CEE a Consiliului (2) în termen de maximum patru ani de la data aderării în conformitate cu articolul 3 alineatul (2) și cu articolul 5 alineatul (1) din directiva menționată.” |
Articolul 2
Prezentul regulament intră în vigoare la 1 ianuarie 2007 sub rezerva intrării în vigoare a Tratatului de aderare a Bulgariei și a României.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Luxemburg, 19 iunie 2006.
Pentru Consiliu
Președintele
J. PRÖLL
(1) JO L 277, 21.10.2005, p. 1.
(2) JO L 375, 31.12.1991, p. 1. Directivă, astfel cum a fost modificată prin Regulamentul (CE) nr. 1882/2003 al Parlamentului European și al Consiliului (JO L 284, 31.10.2003, p. 1).-