15/Volumul 10

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

61


32003R1642


L 245/4

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


REGULAMENTUL (CE) NR. 1642/2003 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI

din 22 iulie 2003

de modificare a Regulamentului (CE) nr. 178/2002 de stabilire a principiilor și cerințelor generale ale legislației în domeniul alimentar, de instituire a Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară și de stabilire a procedurilor în domeniul siguranței produselor alimentare

PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolele 37, 95, 133 și articolul 152 alineatul (4) litera (b),

având în vedere propunerea Comisiei (1),

având în vedere avizul Curții de Conturi (2),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European (3),

hotărând în conformitate cu procedura menționată la articolul 251 din tratat (4),

întrucât:

(1)

Este necesar ca unele dispoziții din Regulamentul (CE) nr. 178/2002 al Parlamentului European și al Consiliului din 28 ianuarie 2002 de stabilire a principiilor și cerințelor generale ale legislației în domeniul alimentar, de instituire a Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară și de stabilire a procedurilor în domeniul siguranței produselor alimentelor (5) să se conformeze Regulamentului (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului din 25 iunie 2002 privind regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităților Europene (6) (denumit în continuare „regulament financiar general”), în special articolul 185.

(2)

Principiile generale și limitele care reglementează exercitarea dreptului de acces la documente, prevăzut la articolul 255 din tratat, au fost stabilite de Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2001 privind accesul public la documentele Parlamentului European, ale Consiliului și ale Comisiei (7).

(3)

La adoptarea Regulamentului (CE) nr. 1049/2001, cele trei instituții au convenit printr-o declarație comună că agențiile și organele similare trebuie să pună în aplicare regulile conforme cu regulamentul menționat anterior.

(4)

Prin urmare, este necesar să se includă în Regulamentul (CE) nr. 178/2002 dispozițiile necesare pentru a face Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 aplicabil Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară, precum și o dispoziție privind calea de atac împotriva refuzului de acces la documente.

(5)

Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 178/2002 trebuie modificat în consecință,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Regulamentul (CE) nr. 178/2002 se modifică după cum urmează:

1.

La articolul 25, alineatul (9) se înlocuiește cu următorul text:

„(9)   Reglementarea financiară aplicabilă Autorității este adoptată de către consiliul de administrație, după consultarea Comisiei. Ea nu se poate abate de la Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2343/2002 al Comisiei din 19 noiembrie 2002 privind regulamentul financiar-cadru pentru organismele menționate la articolul 185 din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului privind regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităților Europene (8) decât în cazul în care cerințele specifice ale funcționării Autorității necesită acest lucru și cu acordul prealabil al Comisiei.

2.

Articolul 26 se modifică după cum urmează:

(a)

la alineatul (2), litera (f) se înlocuiește cu următorul text:

„(f)

al pregătirii proiectului de raport estimativ al încasărilor și cheltuielilor, precum și al execuției bugetului Autorității;”;

(b)

alineatul (3) se înlocuiește cu următorul text:

„(3)   În fiecare an, directorul executiv înaintează spre aprobare consiliului de administrație:

(a)

un proiect de raport general de activități acoperind ansamblul sarcinilor Autorității pentru anul anterior;

(b)

proiecte de programe de lucru.

După adoptarea lor de către consiliul de administrație, directorul executiv transmite programele de lucru Parlamentului European, Consiliului, Comisiei și statelor membre și asigură publicarea lor.

Directorul executiv transmite, după adoptarea sa de către consiliul de administrație și până la 15 iunie, raportul general de activități al Autorității Parlamentului European, Consiliului, Comisiei, Curții de Conturi, Comitetului Economic și Social European și Comitetului Regiunilor și asigură publicarea lui.

Directorul executiv transmite în fiecare an autorității bugetare orice informație pertinentă cu privire la rezultatele procedurilor de evaluare.”;

(c)

alineatul (4) se elimină.

3.

Articolul 41 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 41

Accesul la documente

(1)   Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2001 privind accesul public la documentele Parlamentului European, ale Consiliului și ale Comisiei (9) se aplică documentelor deținute de Autoritate.

(2)   Consiliul de administrație stabilește normele practice de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1049/2001 în termen de șase luni de la intrarea în vigoare a Regulamentului (CE) nr. 1642/2003 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 iulie 2003 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 178/2002 de stabilire a principiilor și cerințelor generale ale legislației în domeniul alimentar, de instituire a Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară și de stabilire a procedurilor în domeniul siguranței produselor alimentare (10).

(3)   Deciziile luate de către Autoritate, în conformitate cu articolul 8 din Regulamentul (CE) nr. 1049/2001, sunt susceptibile de a face obiectul unei plângeri adresate Ombudsmanului sau al unei acțiuni în fața Curții de Justiție, în condițiile prevăzute la articolele 195 și, respectiv, 230 din tratat.

4.

La articolul 43:

(a)

alineatele (3), (4), (5) și (6) se înlocuiesc cu următorul text:

„(3)   Într-un interval oportun înainte de data prevăzută la alineatul (5), directorul executiv întocmește un proiect de raport estimativ al încasărilor și cheltuielilor Autorității pentru următorul exercițiu financiar și îl transmite consiliului de administrație, însoțit de un proiect de schemă de personal.

(4)   Încasările și cheltuielile trebuie să fie echilibrate.

(5)   În fiecare an, consiliul de administrație, pe baza unui proiect de raport estimativ al încasărilor și cheltuielilor, întocmește raportul estimativ al încasărilor și cheltuielilor Autorității pentru următorul exercițiu financiar. Acest raport estimativ, care cuprinde un proiect de schemă de personal însoțit de programele de lucru provizorii, este transmis până la 31 martie de către consiliul de administrație Comisiei, precum și țărilor cu care Comunitatea a încheiat acorduri în conformitate cu articolul 49.

(6)   Raportul estimativ este transmis de către Comisie Parlamentului European și Consiliului (denumite în continuare «autoritate bugetară») împreună cu proiectul preliminar al bugetului general al Uniunii Europene.”;

(b)

se adaugă următoarele alineate:

„(7)   Pe baza raportului estimativ, Comisia înscrie în proiectul preliminar al bugetului general al Uniunii Europene previziunile pe care le consideră necesare în ceea ce privește schema de personal și valoarea subvenției de la bugetul general, cu privire la care sesizează autoritatea bugetară în conformitate cu articolul 272 din tratat.

(8)   Autoritatea bugetară autorizează creditele pentru subvenția destinată Autorității.

Autoritatea bugetară stabilește schema de personal a Autorității.

(9)   Bugetul este stabilit de către consiliul de administrație. El devine definitiv după stabilirea definitivă a bugetului general al Uniunii Europene. După caz, bugetul este ajustat în consecință.

(10)   Consiliul de administrație notifică de îndată autorității bugetare intenția sa de a realiza orice proiect susceptibil de a avea incidențe financiare semnificative asupra finanțării bugetului, în special proiectele de natură imobiliară, cum ar fi închirierea sau achiziționarea de imobile. Acesta informează Comisia cu privire la aceasta.

Atunci când o ramură a autorității bugetare și-a anunțat intenția de a da un aviz, ea îl transmite consiliului de administrație în termen de șase săptămâni de la notificarea proiectului.”

5.

Articolul 44 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 44

Executarea bugetului Autorității

(1)   Directorul executiv execută bugetul Autorității.

(2)   Până la data de 1 martie după încheierea exercițiului, contabilul Autorității comunică conturile provizorii însoțite de raportul privind gestiunea bugetară și financiară a exercițiului către contabilul Comisiei. Contabilul Comisiei procedează la consolidarea conturilor provizorii ale instituțiilor și ale organismelor descentralizate în conformitate cu articolul 128 din regulamentul financiar general.

(3)   Până la data de 31 martie după încheierea exercițiului, contabilul Comisiei transmite conturile provizorii ale Autorității, însoțite de raportul privind gestiunea bugetară și financiară a exercițiului, Curții de Conturi. Raportul privind gestiunea bugetară și financiară a exercițiului este transmis de asemenea Parlamentului European și Consiliului.

(4)   La primirea observațiilor formulate de către Curtea de Conturi privind conturile provizorii ale Autorității, în conformitate cu dispozițiile articolului 129 din regulamentul financiar general, directorul executiv întocmește conturile definitive ale Autorității sub propria sa responsabilitate și le transmite pentru avizare consiliului de administrație.

(5)   Consiliul de administrație dă un aviz privind conturile definitive ale Autorității.

(6)   Directorul executiv transmite conturile definitive însoțite de avizul consiliului de administrație, până la data de 1 iulie după încheierea exercițiului, Parlamentului European, Consiliului, Comisiei și Curții de Conturi.

(7)   Conturile definitive se publică.

(8)   Directorul executiv adresează Curții de Conturi un răspuns la observațiile acesteia până la 30 septembrie. El adresează acest răspuns și consiliului de administrație.

(9)   Directorul executiv prezintă Parlamentului European, la cererea acestuia, în conformitate cu articolul 146 alineatul (3) din regulamentul financiar general, orice informație necesară bunei desfășurări a procedurii de descărcare pentru exercițiul respectiv.

(10)   Parlamentul European, la recomandarea Consiliului, care hotărăște cu majoritate calificată, dă, înainte de 30 aprilie din anul n + 2, descărcare directorului executiv pentru executarea bugetului din exercițiul n.”

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în prima zi a lunii următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 22 iulie 2003.

Pentru Parlamentul European

Președintele

P. COX

Pentru Consiliu

Președintele

G. ALEMANNO


(1)  JO C 331 E, 31.12.2002, p. 79.

(2)  JO C 285, 21.11.2002, p. 4.

(3)  JO C 85, 8.4.2003, p. 64.

(4)  Avizul Parlamentului European din 22 octombrie 2002 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial), Poziția comună a Consiliului din 3 iunie 2003 (nepublicată încă în Jurnalul Oficial) și Decizia Parlamentului European din 1 iulie 2003.

(5)  JO L 31, 1.2.2002, p. 1.

(6)  JO L 248, 16.9.2002, p. 1. Rectificare (JO L 25, 30.1.2003, p. 43).

(7)  JO L 145, 31.5.2001, p. 43.

(8)  JO L 357, 31.12.2002, p. 72. Rectificare (JO L 2, 7.1.2003, p. 39).”

(9)  JO L 145, 31.5.2001, p. 43.

(10)  JO L 245, 29.9.2003, p. 4.”