09/Volumul 02 |
RO |
Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene |
43 |
32000L0044
L 161/82 |
JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE |
DIRECTIVA 2000/44/CE A CONSILIULUI
din 30 iunie 2000
de modificare a Directivei 92/12/CEE în ceea ce privește restricțiile cantitative temporare la produsele supuse accizelor, introduse în Suedia din alte state membre
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 93,
având în vedere propunerea Comisiei,
având în vedere avizul Parlamentului European (1),
având în vedere consultarea Comitetului Economic și Social,
întrucât:
(1) |
Articolul 26 alineatul (3) din Directiva 92/12/CEE a Consiliului din 25 februarie 1992 cu privire la regimul general al produselor (2) supuse accizelor și la deținerea, circulația și monitorizarea acestor produse acordă Suediei dreptul de a continua să aplice, până la 30 iunie 2000, restricțiile prevăzute în Actul de Aderare a Suediei din 1994 cu privire la cantitatea de băuturi alcoolice și produse din tutun care pot fi introduse pe teritoriul Suediei, fără plata altor accize, de către persoane fizice, pentru uz propriu. |
(2) |
Această derogare a fost acordată deoarece într-o Europă fără frontiere, în care ratele accizelor diferă semnificativ, eliminarea imediată și totală a limitelor referitoare la accize ar fi determinat o deviere inacceptabilă a comerțului și a veniturilor și o denaturare a concurenței în Suedia care, prin tradiție, aplică accize mari la aceste produse, deoarece acestea constituie o importantă sursă de venit, precum și din considerente sociale și de sănătate. |
(3) |
Finlanda și Danemarca au fost autorizate să aplice restricții similare până la 31 decembrie 2003. |
(4) |
Suedia a solicitat autorizarea de a continua să aplice aceste restricții pentru aceeași perioadă ca și Finlanda și Danemarca, întrucât are nevoie de mai mult timp pentru a-și adapta politica în domeniul alcoolului la o situație fără restricții. |
(5) |
În același timp, Suedia intenționează să mărească în mai multe etape limitele cantitative existente la băuturile alcoolice și la produsele din tutun introduse pe teritoriul Suediei din alte state membre, pentru a se alinia treptat la dispozițiile comunitare prevăzute în articolele 8 și 9 din Directiva 92/12/CEE și a asigura eliminarea completă a restricțiilor intracomunitare la aceste produse până la 31 decembrie 2003. |
(6) |
Articolul 26 din Directiva 92/12/CEE reprezintă o derogare de la unul din principiile fundamentale ale pieței interne, și anume dreptul cetățenilor acesteia de a transporta mărfuri achiziționate pentru uzul propriu pe întregul teritoriu al Comunității fără a trebui să plătească alte accize, prin urmare este necesară limitarea, pe cât posibil, a efectelor acesteia. |
(7) |
Prin urmare, este necesar să se acorde Suediei mai mult timp pentru adaptare, prin prelungirea termenului stabilit în articolul 26 alineatul (3) din Directiva 92/12/CEE până la 31 decembrie 2003, fără posibilitatea de reînnoire, și să se stabilească etapele liberalizării treptate a restricțiilor înaintea eliminării complete a acestora la acea dată. |
(8) |
Având în vedere importanța economică a prezentei directive, este necesară invocarea argumentului cu privire la urgență, prevăzut la punctul I.3 din Protocolul la Tratatul de la Amsterdam privind rolul parlamentelor naționale în Uniunea Europeană, |
ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:
Articolul 1
Directiva 92/12/CEE se modifică după cum urmează:
1. |
Articolul 26 alineatul (3) se înlocuiește cu următorul text: „(3) Sub rezerva articolului 8, Suedia este autorizată să aplice restricțiile prevăzute în anexă cu privire la cantitatea de băuturi alcoolice și produse din tutun. Autorizarea se referă la cantitatea de băuturi alcoolice și de produse din tutun care pot fi introduse pe teritoriul Suediei de către persoane fizice, pentru uz propriu, fără a mai plăti alte accize. Aceasta se aplică până la 31 decembrie 2003.” |
2. |
Se adaugă anexa care figurează în anexa la prezenta directivă. |
Articolul 2
(1) Statele membre asigură intrarea în vigoare a actelor cu putere de lege, și a actelor administrative necesare aducerii la îndeplinire a prezentei directive până la 1 iulie 2000 cel târziu. Statele membre informează imediat Comisia cu privire la aceasta.
Când statele membre adoptă aceste dispoziții, ele conțin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere în momentul publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.
(2) Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre textele principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.
Articolul 3
Prezenta directivă intră în vigoare la 1 iulie 2000.
Articolul 4
Prezenta directivă se adresează statelor membre.
Adoptată la Bruxelles, 30 iunie 2000.
Pentru Consiliu
Președintele
J. GAMA
(1) Aviz prezentat la 15 iunie 2000 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial).
(2) JO L 76, 23.3.1992, p. 1. Directivă, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 96/99/CE (JO L 8, 11.1.1997, p. 12).
ANEXĂ
„ANEXĂ
Articolul 26 alineatul (3)
Cantitatea de băuturi alcoolice și de produse din tutun care pot fi introduse pe teritoriul Suediei de către persoane fizice pentru uzul propriu, fără a mai plăti alte accize
Băuturi alcoolice
|
De la 1 iulie 2000 |
De la 1 ianuarie 2001 |
De la 1 ianuarie 2002 |
De la 1 ianuarie 2003 |
Băuturi spirtoase |
1 l |
1 l |
2 l |
5 l |
Produse intermediare |
3 l |
3 l |
3 l |
3 l |
Vinuri (inclusiv vin spumant) |
20 l |
26 l |
26 l |
52 l |
Bere |
24 l |
32 l |
32 l |
64 l |
Produse din tutun
|
De la 1 iulie 2000 |
Țigări sau |
400 |
cigarillos sau |
200 |
trabucuri sau |
100 |
tutun de fumat |
550 g” |