06/Volumul 03

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

33

L 166/45

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

(1)

întrucât Raportul Lamfalussy din 1990 către guvernatorii băncilor centrale din Grupul celor Zece a demonstrat riscul sistemic major inerent sistemelor de plăți care funcționează pe baza mai multor tipuri legale de compensare a plăților, mai ales compensarea multilaterală; întrucât reducerea riscurilor juridice asociate participării la sistemele de decontare brută în timp real este de o importanță capitală, dată fiind dezvoltarea continuă a acestor sisteme;

(2)

întrucât este de cea mai mare importanță reducerea riscurilor ce decurg din participarea la sistemele de decontare a titlurilor de valoare, mai ales în cazul în care există o legătură strânsă între aceste sisteme și sistemele de plăți;

(3)

întrucât prezenta directivă are scopul de a contribui la funcționarea eficientă și rentabilă din punct de vedere al costului a plăților transfrontaliere și a sistemului de decontare a titlurilor de valoare în Comunitate, ceea ce conferă o mai mare libertate circulației capitalului în piața internă; întrucât prezenta directivă se înscrie pe linia progresului pentru finalizarea pieței interne, în special în ceea ce privește libertatea de a furniza servicii și liberalizarea circulației capitalului, în vederea realizării Uniunii Economice și Monetare;

(4)

întrucât este de dorit ca legislația statelor membre să își propună o cât mai mare reducere a disfuncționalităților sistemului cauzate de aplicarea procedurii de faliment unui participant la acel sistem;

(5)

întrucât pe agenda Consiliului se află o propunere de directivă referitoare la reorganizarea și lichidarea instituțiilor de credit, înaintată în 1985 și modificată pe 8 februarie 1988; întrucât Convenția privind procedura de faliment, elaborată la 23 noiembrie 1995 la reuniunea statelor membre din cadrul Consiliului, exclude în mod explicit întreprinderile de asigurări, instituțiile de credit și societățile de investiții;

(6)

întrucât prezenta directivă vizează să acopere atât sistemele interne de plăți și de decontare a operațiunilor cu titluri de valoare, cât și cele transfrontaliere; întrucât directiva se aplică sistemelor comunitare și garanțiilor suplimentare constituite de participanți, comunitari sau dintr-o țară terță, legat de participarea la aceste sisteme;

(7)

întrucât statele membre pot aplica dispozițiile prezentei directive atât propriilor instituții care participă în mod direct la sistemele dintr-o țară terță, cât și garanțiilor suplimentare constituite în legătură cu participarea la aceste sisteme;

(8)

întrucât statelor membre trebuie să li se permită să desemneze drept sistem reglementat prin prezenta directivă un sistem a cărui activitate principală o constituie decontarea titlurilor de valoare, chiar dacă sistemul se ocupă, într-o măsură limitată, și de produse derivate de comerț;

(9)

întrucât reducerea riscului sistemic impune în special caracterul definitiv al decontării și onorarea garanțiilor suplimentare; întrucât prin garanție suplimentară se înțelege toate mijloacele furnizate de un participant celorlalți participanți la sistemele de plăți și de decontare cu titluri de valoare, pentru garantarea drepturilor și obligațiilor aferente sistemului, inclusiv în cazul acordurilor de răscumparare a garanțiilor legale și a transferurilor fiduciare; întrucât dispozițiile din legislațiile interne privitoare la tipurile de garanții suplimentare ce pot fi utilizate nu trebuie sa fie afectate de definiția dată garanției suplimentare de prezenta directivă;

(10)

întrucât prezenta directivă, prin faptul că extinde domeniul de aplicare la garanțiile suplimentare aferente operațiunilor derulate de băncile centrale ale statelor membre care funcționează ca bănci centrale, inclusiv operațiuni din sfera politicii monetare, sprijină Institutul Monetar European în îndeplinirea funcției sale de promovare a eficienței plăților transfrontaliere, în vederea pregătirii etapei a treia a Uniunii Economice și Monetare, contribuind prin aceasta la crearea cadrului legal în care viitoarea bancă centrală europeană să își poată pune în practică politica;

(11)

întrucât ordinele de transfer și compensarea lor trebuie să se poată aplica în mod legal în temeiul jurisdicției statelor membre, fiind obligatorii pentru terțe țări;

(12)

întrucât normele privind caracterul definitiv al compensării nu trebuie să împiedice sistemele să verifice, înaintea efectuării compensării, dacă ordinele intrate în sistem sunt conforme cu normele de funcționare ale acelui sistem și dacă permit decontarea în sistemul respectiv;

(13)

întrucât nici o dispoziție din prezenta directivă nu trebuie să împiedice un participant sau un terț de a exercita orice drept sau pretenție aferente unei tranzacții, pe care le poate avea prin lege, privind recuperarea sau restituirea în legătură cu un ordin de transfer introdus în sistem, de exemplu, în caz de fraudă sau eroare tehnică, atâta vreme cât acest lucru nu duce la repunerea în cauză a compensării, nici la revocarea ordinului de transfer în sistem;

(14)

întrucât trebuie sa existe certitudinea că ordinele de transfer nu pot fi revocate în afara perioadei fixate prin normele de funcționare a sistemului;

(15)

întrucât un stat membru trebuie să notifice de îndată celorlalte state membre cu privire la declanșarea procedurii de faliment în legătură cu un participant la sistem;

(16)

întrucât procedura de faliment nu trebuie să aibă efect retroactiv asupra drepturilor și obligațiilor participanților la sistem;

(17)

întrucât, în cazul aplicării procedurii de faliment împotriva unui participant la sistem, prezenta directivă are și scopul de a stabili care este legislația privind falimentul aplicabilă drepturilor și obligațiilor participantului aferente participării lui la sistem;

(18)

întrucât garanția suplimentară trebuie protejată de efectele legislației privind falimentul care se aplică participantului aflat în stare de insolvabilitate;

(19)

întrucât dispozițiile articolului 9 alineatul (2) trebuie să se aplice numai registrului, contului sau sistemului de depozit central care să arate existența drepturilor de proprietate în momentul transferului sau în vederea transferului titlurilor de valoare;

(20)

întrucât dispozițiile articolului 9 alineatul (2) au drept scop să asigure că, în cazul în care participantul, banca centrală a unui stat membru sau viitoarea Bancă Centrală Europeană au o garanție valabilă și reală, în conformitate cu prevederile statului membru în care se află registrul, contul și sistemul de depozitare centralizată, validitatea și exigibilitatea garanției în legătură cu sistemul (și cu operatorul acestuia) sau cu orice altă persoană ce revendică, direct sau indirect, un drept prin intermediul sistemului, trebuie stabilite numai în conformitate cu legislația acestui stat membru;

(21)

întrucât dispozițiile articolului 9 alineatul (2) nu vizează să aducă atingere funcționării sau efectelor dispozițiilor legale din statul membru în care sunt constituite titlurile de valoare sau dispozițiilor legale ale statului membru în care titlurile de valoare se pot afla ca atare (inclusiv, fără restricție, legislația referitoare la crearea, proprietatea sau transferul unor astfel de titluri sau a drepturilor aferente lor) și nu trebuie interpretate ca însemnând că orice asemenea garanție suplimentară va fi direct aplicabilă sau susceptibilă de a fi recunoscută în orice stat membru, altfel decât în conformitate cu legea acestui stat membru;

(22)

întrucât este de dorit ca statele membre să facă eforturi pentru a crea suficiente legături între toate sistemele de decontare a titlurilor de valoare reglementate de prezenta directivă, în scopul de a asigura maxima transparență și deplina siguranță juridică a tranzacțiilor cu titluri de valoare;

(23)

întrucât adoptarea prezentei directive constituie calea cea mai bună de a concretiza obiectivele menționate, fără a depăși limita necesară realizării lor,

(a)

oricărui sistem definit în conformitate cu articolul 2 litera (a) reglementat de legea unui stat membru și care operează în orice devize, în ECU sau în diverse monede convertite în cadrul sistemului;

(b)

oricărui participant la un astfel de sistem;

(c)

garanțiilor suplimentare constituite în legătură cu:

(a)

„sistem” înseamnă un acord formal:

Sub rezerva condițiilor din primul paragraf, un stat membru poate desemna ca sistem un acord formal menit să execute ordinele de transfer, așa cum sunt definite la a doua liniuță de la punctul (i) și care, într-o măsură limitată, execută ordine legate de alte instrumente financiare, în cazul în care statul membru consideră că desemnarea acestui sistem se justifică prin motive de risc sistemic.

Un stat membru poate desemna ca sistem, de la caz la caz, un acord formal între doi participanți, la care se poate adăuga un agent de decontare, un partener central sau casă de compensație, ori chiar un participant indirect, în cazul în care statul membru consideră că desemnarea acestui sistem se justifică prin motive de risc sistemic;

(b)

„instituție” înseamnă:

care participă la sistem și care răspunde de executarea obligațiilor financiare ce rezultă din ordinele de transfer din cadrul sistemului.

În cazul în care un sistem este supravegheat în conformitate cu legislația internă și execută numai ordinele de transfer, așa cum au fost definite în a doua liniuță de la punctul(i), precum și plățile rezultate din astfel de ordine, un stat membru poate decide ca întreprinderile care fac parte din sistem și care au responsabilitatea de a executa obligațiile financiare rezultate din ordinele de transfer din sistem și care pot fi considerate instituții, doar în cazul în care cel puțin trei participanți la sistem se încadrează în categoriile cuprinse în primul paragraf și în care o astfel de decizie se justifică prin motive de risc sistemic;

(c)

„partener central” înseamnă o entitate care se interpune între instituțiile sistemului și care acționează ca partener exclusiv al acestor instituții în ceea ce privește ordinele lor de transfer;

(d)

„agent de decontare” înseamnă o entitate care pune la dispoziția instituțiilor și/sau a partenerului central participante la sistem, conturi de decontare prin care sunt decontate ordinele de transfer din sistem și, după caz, acordă credite acestor instituții și/sau partenerilor centrali în scopul regularizării;

(e)

„casa de compensație” înseamnă o entitate care răspunde de calcularea situației nete a instituțiilor, un eventual partener central și/sau un eventual agent de decontare;

(f)

„participant” înseamnă o instituție, un partener central, un agent de decontare sau o casă de compensație.

În conformitate cu normele de funcționare a sistemului, același participant poate acționa ca partener central, ca agent de decontare sau ca o casă de compensație ori poate desfășura parțial sau integral aceste activități.

Un stat membru poate decide, în sensul prezentei directive, ca un participant indirect să fie considerat participant în cazul în care se justifică prin motive de risc sistemic și numai în cazul în care participantul indirect este cunoscut în sistem;

(g)

„participant indirect” înseamnă o instituție de credit, astfel cum este definită la prima liniuță, litera (b), care are o relație contractuală cu o instituție participantă la sistem, care execută ordinele de transfer, astfel cum sunt definite la prima liniuță de la punctul (i) și care îi permite instituției de credit să treacă ordinele de transfer prin sistem;

(h)

„titluri de valoare” înseamnă toate instrumentele la care se face referire în secțiunea B din anexa la Directiva 93/22/CEE;

(i)

„ordin de transfer” înseamnă:

(j)

„procedura de faliment” înseamnă orice măsură colectivă prevăzută de legea unui stat membru sau a unei terțe țări, cu scopul lichidării sau reorganizării judiciare a unui participant, în cazul în care o astfel de măsură implică suspendarea sau impunerea de restricții asupra transferurilor sau plăților;

(k)

„compensare” înseamnă conversia într-o singură creanță netă sau obligație netă a creanțelor și obligațiilor rezultate din ordinele de transfer pe care un participant sau mai mulți participanți le emit în beneficiul unui participant sau al mai multor participanți sau le primesc de la unul ori mai mulți participanți, având ca rezultat faptul că numai o singură creanță netă poate fi exigibilă și numai o singură obligație netă este datorată;

(l)

„cont de decontare” înseamnă un cont deschis la o bancă centrală, la un agent de decontare sau la un partener central, utilizat pentru deținerea fondurilor și titlurilor de valoare și pentru decontarea tranzacțiilor dintre participanții la sistem;

(m)

„garanții suplimentare” înseamnă elementele de activ executabile, constituite sub forma unui gaj (inclusiv banii dați ca gaj), o răscumpărare sau un acord similar ori sub altă formă, cu scopul de a proteja drepturile și obligațiile ce pot apărea în legătură cu participarea la un sistem sau care se constituie la băncile centrale ale statelor membre sau la viitoarea Bancă Centrală Europeană.

—

unui participant la garanțiile suplimentare puse la dispoziția acestuia în legătură cu sistemul și

—

băncilor centrale ale statelor membre sau ale viitoarei Bănci Centrale Europene la garanțiile suplimentare puse la dispoziția lor