privind anumite operațiuni speciale identificate în cadrul activităților legate de Protocolul privind procedura de deficit excesiv, pentru aplicarea articolului 1 din Directiva 89/130/CEE, Euratom a Consiliului privind armonizarea modului de determinare a produsului național brut la prețul pieței

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene a Energiei Atomice,

având în vedere Directiva 89/130/CEE, Euratom, a Consiliului, din 13 februarie 1989 privind armonizarea stabilirii produsului național brut la prețul pieței (1), în special articolul 1,

întrucât definiția produsului intern brut la prețul pieței prevăzută la articolul 2 din Regulamentul (CE) nr. 3605/93 al Consiliului din 22 noiembrie 1993 privind aplicarea Protocolului privind procedura de deficit excesiv (2), anexat la Tratatul de instituire a Comunității Europene se referă la definiția din articolul 2 al Directivei 89/130/CEE, Euratom;

întrucât, pentru verificarea datelor statistice pe care trebuie să le prezinte conform Protocolului privind procedura de deficit excesiv, Comisia este informată despre și trebuie să evalueze anumite operațiuni speciale care au impact asupra PIB sau PNB;

întrucât, pentru a aplica articolele 2 și 6 din Regulamentul (CE) 3605/93 privind aplicarea Protocolului privind procedura de deficit excesiv, este deci necesar să se clarifice și să se completeze anumite reguli ale SEC, ediția a doua, cu privire la tranzacțiile speciale menționate anterior, în cadrul definiției PNB la prețurile pieței prevăzută în articolul 1 din Directiva 89/130/CEE, Euratom;

întrucât măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt în conformitate cu avizul Comitetului constituit prin articolul 6 din Directiva 89/130/CEE, Euratom,

Pentru aplicarea articolului 1 din Directiva 89/130/CEE, Euratom, tranzacțiile speciale care au impact asupra PIB sau PNB și care au fost identificate înainte de 31 decembrie 1997, precum și metodele contabile pe care statele membre trebuie să le aplice la aceste tranzacții conform SEC, ediția a doua, figurează în anexă.

Statele membre își revizuiesc valorile estimative pentru PIB și PNB începând cu anul 1994, pentru a ține cont de metodele contabile stabilite la articolul 1.

Adoptată la Bruxelles, 24 iulie 1998.

Pentru Comisie

Yves-Thibault DE SILGUY

Membru al Comisiei

I. Tratamentul dobânzii în cazul obligațiunilor emise la un preț mult sub valoarea nominală și al obligațiunilor cu cupon zero

SEC 79 (paragraful 706) indică tratamentul diferenței dintre prețul de emisiune și valoarea nominală pentru obligațiunile care pot fi calificate drept „convenționale” (cele pentru care această diferență este mică):

Titlurile și obligațiunile cu termen scurt sunt cele cu o scadență de până la 12 luni inclusiv.

Acest lucru va asigura în rândul țărilor UE o comparabilitate perfectă în ceea ce privește tratamentul obligațiunilor convenționale emise aproape de valoarea nominală și este în concordanță cu SEC 79; astfel, pentru obligațiunile cu termen scurt, înregistrarea plăților dobânzii nu poate fi raportată de la un an la altul.

Obligațiunile emise la un preț mult sub valoarea nominală sunt obligațiuni cu o rată a dobânzii sub rata pieței.

Obligațiunile cu preț mult sub valoarea nominală se definesc ca fiind acele obligațiuni al căror cupon nominal este sub 50 % din randamentul la scadență corespunzător (calculat pe baza prețului de emisiune).

Pentru aceste obligațiuni cu preț mult sub valoarea nominală, diferența între prețul de emisiune și valoarea nominală trebuie privită ca dobândă, iar această dobândă trebuie înregistrată contabil în momentul răscumpărării obligațiunii. Acest lucru este în conformitate cu decizia privitoare la tratamentul obligațiunilor cu cupon zero.

Diferența între prețul de emisiune și prețul de răscumpărare al unei obligațiuni cu cupon zero se tratează ca dobândă, fiind înregistrată ca dobândă plătită la scadența obligațiunii.

În cazul obligațiunilor „asociate indexului” se aplică două tratamente distincte, după cum obligațiunea este asociată indicelui prețului de consum sau este asociată unui activ financiar cum ar fi valuta sau aurul.

În cazul în care obligațiunea este asociată indicelui prețului de consum, „mărirea capitalului” datorată evoluției indicelui trebuie privită ca dobândă. Dobânda ar trebui înregistrată în momentul răscumpărării obligațiunii.

Dacă obligațiunea este asociată unui activ financiar, cum ar fi valuta sau aurul, „majorarea capitalului” nu ar trebui privită ca o dobândă, ci ca „un câștig sau o pierdere de capital”, ca și în cazul obligațiunilor emise în valută.

III. Dobânda capitalizată la depozite și alte instrumente financiare cuprinse în SEC 79

Dobânda se înregistrează separat de capitalul principal, iar suma capitalizată se înregistrează când devine scadentă la plată, în loc să fie repartizată între diferite perioade. Acest lucru înseamnă că, în cazul depozitelor sau al altor instrumente financiare similare care reprezintă angajamente de plată ale unor unități instituționale, dobânda capitalizată se înregistrează ca o cheltuială a unității instituționale respective în momentul în care este plătită deținătorilor de astfel de instrumente.

IV. Tratamentul obligațiunilor fungibile emise în mai multe tranșe („obligațiuni emise la date diferite fără a afecta data efectuării plăților”)

În cazul obligațiunilor fungibile (obligațiuni care sunt emise în tranșe în diverse momente în timp, fără modificări ale datei de plată a cupoanelor), cuponul capitalizat se înregistrează ca un debit pe termen scurt la poziția „Conturi de creanțe și datorii” (cod F72 din SEC 79).

În practică, acest lucru înseamnă că, dacă o unitate instituțională emite o obligațiune în mai multe tranșe, dar cu același cupon, ea va ridica prețul de emisiune al tranșelor mai recente pentru a asigura același randament tuturor deținătorilor de obligațiuni. Diferența dintre prețul de emisiune inițial și prețul de emisiune mai mare al tranșei a doua se înregistrează ca debit pe termen scurt către deținătorul celei de a doua tranșe, care va fi rambursat la data de scadență a cuponului.

Obligațiunile liniare sunt, ca și obligațiunile fungibile, obligațiuni din aceeași linie emise în mai multe tranșe, respectiv cu aceeași rată a dobânzii nominale și cu date identice de plată a cupoanelor și de rambursare la scadență.

Obligațiunile liniare se caracterizează prin faptul că noile tranșe pot fi emise la câțiva ani după prima emisiune. Acestea sunt așadar emise cu reduceri și prime care pot fi semnificative ca urmare a modificărilor ratei dobânzilor pe piață în perioada care a trecut de la prima emisiune.

Pentru a face distincție între valoarea nominală și prețul de emisiune (reducere sau primă) în momentul în care se emite noua tranșă, trebuie să se facă distincția între tranșele emise in intervalul de douăsprezece luni de la prima emisiune și tranșele emise după douăsprezece luni.

Pentru fiecare tranșă emisă în intervalul de douăsprezece luni de la prima emisiune, diferența dintre valoarea nominală și prețul de emisiune (reducere sau primă) trebuie tratată ca un câștig sau pierdere de capital.

Pentru fiecare tranșă emisă după douăsprezece luni de la prima emisiune, diferența între valoarea nominală și prețul de emisiune (reducere sau primă) trebuie tratată ca dobândă.

Toate tranzacțiile de leasing trebuie tratate ca leasing operațional. De exemplu, acest lucru înseamnă că, dacă o unitate instituțională vinde proprietăți imobiliare sau alte active fixe și le reînchiriază cu intenția de a le achiziționa la sfârșitul perioadei de leasing (această operație având deci multe din caracteristicile unui leasing financiar), tranzacțiile trebuie tratate ca leasing operațional. Prin urmare, chitanțele de vânzare a unei proprietăți imobiliare sunt înregistrate ca niște chitanțe care reduc deficitul. Obligația de a răscumpăra activele la sfârșitul perioadei de leasing reprezintă o obligație de plată neprevăzută, care nu este înregistrată la datorii.

VII. Clasificarea organismelor naționale care activează în numele CE (FEOGA etc.)

Acele unități instituționale care exercită activități de reglementare a pieței și distribuie subvenții trebuie să fie clasificate după cum urmează: dacă nu se poate realiza o separare a acestor organisme instituționale în cele care asigură reglementarea pieței și cele care distribuie subvenții, atunci aceste unități trebuie clasificate în sectorul administrației publice în cazul în care costurile înregistrate în activitatea de reglementare a pieței sunt mai mici de 80 % comparativ cu costurile totale.

VIII. Contracte de schimb de rate ale dobânzilor și contracte de schimb de valută

În cazul contractelor de schimb de rate ale dobânzilor, numai plățile nete (încasările) de dobânzi între cele două părți participante la contractul de schimb ar trebui înregistrate.

În cazul contractelor de schimb de valută, orice creanță în monedă străină ar trebui evaluată conform ratei de schimb a pieței și nu conform ratei de schimb convenite în contractul de schimb.

Anumite fonduri de pensii, care finanțează beneficiile, în special pe baza reținerii impozitului la sursă și doar într-o mică măsură pe bază de capital, trebuie clasificate în subsectorul fondurilor de asigurări sociale ale administrației publice.

Criteriile de clasificare sunt următoarele: aceste fonduri sunt unități instituționale, care au un set complet de conturi și care se bucură de autonomie decizională; ele plătesc beneficii celor asigurați fără referire la expunerea individuală la risc, ceea ce înseamnă că aceste sisteme de pensii pentru salariați sunt construite pe baza unui principiu de echilibru financiar colectiv.