05/Volumul 05

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

32

L 014/6

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

(1)

întrucât, pe baza Protocolului privind politica socială, anexat tratatului, statele membre, cu excepția Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (denumite în continuare „statele membre”), care doresc să aplice Carta socială din 1989, au încheiat un acord cu privire la politica socială;

(2)

întrucât Carta comunitară privind drepturile sociale fundamentale ale lucrătorilor recunoaște importanța combaterii tuturor formelor de discriminare, inclusiv discriminarea pe motive de sex, culoarea pielii, rasă, opinii și credințe;

(3)

întrucât punctul 16 din Carta comunitară privind drepturile sociale fundamentale ale lucrătorilor referitor la egalitatea de tratament între bărbați și femei prevede, între altele, că „trebuie intensificate acțiunile pentru garantarea punerii în aplicare a principiului egalității bărbaților și femeilor în ceea ce privește, în special, accesul la încadrare în muncă, remunerarea, condițiile de muncă, protecția socială, învățământul, formarea profesională și dezvoltarea carierei”;

(4)

întrucât, în conformitate cu articolul 3 alineatul (2) din Acordul privind politica socială, Comisia s-a consultat cu partenerii sociali la nivel comunitar asupra orientării posibile a unei acțiuni comunitare cu privire la sarcina probei în cazurile de discriminare pe motive de sex;

(5)

întrucât Comisia, considerând după aceste consultări că este de dorit o acțiune comunitară, s-a consultat din nou cu partenerii sociali asupra conținutului propunerii avute în vedere în conformitate cu articolul 3 alineatul (3) din acordul menționat; întrucât aceștia și-au transmis opiniile Comisiei;

(6)

întrucât, după cea de-a doua rundă de consultări, partenerii sociali nu au informat Comisia asupra dorinței acestora de a iniția procesul care putea duce la încheierea unui acord, după cum se prevede la articolul 4 din acordul menționat;

(7)

întrucât, în conformitate cu articolul 1 din acord, Comunitatea și statele membre au ca obiectiv, între altele, îmbunătățirea condițiilor de viață și de muncă; întrucât aplicarea efectivă a principiului egalității de tratament între bărbați și femei poate contribui la atingerea acestui obiectiv;

(8)

întrucât principiul egalității de tratament a fost enunțat la articolul 119 din tratat și în Directiva 75/117/CEE a Consiliului din 10 februarie 1975 privind armonizarea legislației statelor membre referitoare la aplicarea principiului egalității de remunerare între lucrătorii de sex masculin și lucrătorii de sex feminin (4) și în Directiva 76/207/CEE a Consiliului din 9 februarie 1976 privind aplicarea principiului egalității de tratament între bărbați și femei în ceea ce privește accesul la încadrarea în muncă, la formarea și promovarea profesională și condițiile de muncă (5);

(9)

întrucât Directiva 92/85/CEE a Consiliului din 19 octombrie 1992 privind introducerea de măsuri pentru promovarea îmbunătățirii securității și sănătății la locul de muncă în cazul lucrătoarelor gravide, al celor care au născut de curând sau care alăptează (6) contribuie, de asemenea, la punerea eficientă în aplicare a principiului egalității de tratament între bărbați și femei; întrucât directiva menționată nu trebuie să aducă atingere directivelor menționate anterior cu privire la egalitatea de tratament; întrucât, în consecință, este necesar ca lucrătoarele vizate de respectiva directivă să beneficieze, în aceleași condiții, de adaptarea regulilor privind sarcina probei;

(10)

întrucât Directiva 96/34/CE a Consiliului din 3 iunie 1996 privind acordul-cadru referitor la concediul pentru creșterea copilului încheiat de UNICE, CEIP și CES (7) se bazează, de asemenea, pe principiul egalității de tratament între bărbați și femei;

(11)

întrucât referințele la „procedura judiciară” și la „instanță” vizează mecanisme prin care diferendele pot fi supuse examinării și soluționării de către autorități independente care pot pronunța hotărâri cu caracter obligatoriu pentru părțile în litigiu;

(12)

întrucât expresia „proceduri necontencioase” desemnează în special proceduri precum concilierea și medierea;

(13)

întrucât stabilirea faptelor care permit prezumarea discriminării directe sau indirecte cade în sarcina instanței judecătorești naționale sau a altei instanțe competente, în conformitate cu dreptul intern și cu practicile naționale;

(14)

întrucât este de datoria statelor membre să prevadă, în orice stadiu al procedurii, un regim probatoriu mai favorabil reclamantului;

(15)

întrucât este necesar să se ia în considerare caracteristicile sistemelor juridice din anumite state membre, între altele, dacă se ajunge la concluzia că există discriminare în cazul în care pârâtul nu reușește să convingă instanța de judecată sau autoritatea competentă că nu s-a încălcat principiul egalității de tratament;

(16)

întrucât statele membre nu sunt obligate să aplice regulile cu privire la sarcina probei procedurilor în care stabilirea faptelor cade în sarcina instanței judecătorești sau a organului competent; întrucât aceste proceduri sunt cele în care reclamantul nu trebuie să dovedească faptele a căror stabilire cade în sarcina instanței judecătorești sau a organului competent;

(17)

întrucât reclamanții pot fi lipsiți de orice mijloc eficient prin care să obțină respectarea principiului egalității de tratament în fața instanței judecătorești naționale dacă efectul prezentării probei unei discriminări aparente nu este obligarea pârâtului să dovedească faptul că practica sa nu este în realitate discriminatorie;

(18)

întrucât Curtea de Justiție a Comunităților Europene a decis, în consecință, că regulile cu privire la sarcina probei trebuie adaptate în cazul unei presupuse discriminări și că, pentru ca principiul egalității de tratament să fie aplicat în mod eficient, sarcina probei trebuie să revină pârâtului în cazul în care se probează o astfel de discriminare;

(19)

întrucât proba discriminării este cu atât mai dificil de realizat atunci când discriminarea este indirectă; întrucât este, în consecință, important să se definească discriminarea indirectă;

(20)

întrucât obiectivul unei adaptări corespunzătoare a regulilor cu privire la sarcina probei nu a fost atins în mod satisfăcător în toate statele membre și, în conformitate cu principiul subsidiarității enunțat la articolul 3b din tratat și cu principiul proporționalității, acest obiectiv trebuie atins la nivel comunitar; întrucât prezenta directivă se limitează la acțiunile minime impuse și nu excede ceea ce este necesar în acest scop,

(a)

situațiilor reglementate de articolul 119 din tratat și de directivele 75/117/CEE, 76/207/CEE și, în măsura în care există discriminare pe motive de sex, 92/85/CEE și 96/34/CE;

(b)

oricărei proceduri civile sau administrative privind sectorul public sau sectorul privat care prevăd căi de atac conform legislației naționale pentru aplicarea dispozițiilor menționate la litera (a), cu excepția procedurilor necontencioase de natură voluntară sau a celor prevăzute de legislația națională.