03/Volumul 20

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

114


31996R2375


L 325/5

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


REGULAMENTUL (CE) NR. 2375/96 AL COMISIEI

din 13 decembrie 1996

de modificare a Regulamentului (CE) nr. 3223/94 de stabilire a normelor de aplicare a regimului de import al fructelor și legumelor

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere Regulamentul (CEE) nr. 1035/72 al Consiliului din 18 mai 1972 privind organizarea comună a piețelor în sectorul fructelor și legumelor (1), modificat ultima dată de Regulamentul (CE) nr. 1363/95 al Comisiei (2), în special articolul 23 alineatul (2),

întrucât Regulamentul (CE) nr. 3223/94 al Comisiei (3), modificat ultima dată de Regulamentul (CE) nr. 1890/96 (4), a stabilit normele de aplicare a regimului de import al fructelor și legumelor;

întrucât articolul 4 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 3223/94 prevede că valorile forfetare la import încetează să mai fie în vigoare în cazul în care nici un curs mediu reprezentativ nu este comunicat Comisiei timp de șapte zile consecutive; întrucât, în cazul în care, în temeiul acestei dispoziții, nici o valoare forfetară la import nu mai este în vigoare pentru un produs dat, este necesar să se prevadă ca valoarea forfetară la import aplicabilă acestui produs să fie egală cu ultima medie a valorilor forfetare în vigoare; întrucât, de asemenea, este necesar să se clarifice că utilizarea ca valoare forfetară la import a ultimei valori unitare în sensul articolelor 173-176 din Regulamentul (CEE) nr. 2454/93 al Comisiei din 2 iulie 1993 de stabilire a unor dispoziții de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului de instituire a Codului Vamal Comunitar (5), modificat ultima dată de Regulamentul (CE) nr. 2153/96 (6) se limitează la începutul fiecărei perioade de aplicare prevăzute în anexa la regulamentul menționat anterior;

întrucât măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt în conformitate cu avizul Comitetului de gestionare a fructelor și legumelor,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

La articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 3223/94, alineatele (4) și (5) se înlocuiesc cu următorul text:

„(4)   În cursul perioadelor de aplicare incluse în anexă partea A, valorile forfetare la import rămân în vigoare atât timp cât nu sunt modificate. Acestea încetează, cu toate acestea, să fie în vigoare în cazul în care nici un curs mediu reprezentativ nu este comunicat Comisiei timp de șapte zile de piață consecutive.

În cazul în care, în aplicarea paragrafului precedent, nici o valoare forfetară la import nu este în vigoare pentru un produs dat, valoarea forfetară la import aplicabilă acestui produs este egală cu ultima medie a valorilor forfetare la import.

(5)   Prin derogare de la alineatul (1), începând cu prima zi a perioadelor de aplicare incluse în anexă partea A, atât timp cât o valoare forfetară la import nu a putut fi calculată, valoarea forfetară la import aplicabilă pentru un produs va fi egală cu ultima valoare unitară în vigoare pentru acest produs în sensul articolelor 173-176 din Regulamentul (CEE) nr. 2454/93.”

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 13 decembrie 1996.

Pentru Comisie

Franz FISCHLER

Membru al Comisiei


(1)  JO L 118, 20.5.1972, p. 1.

(2)  JO L 132, 16.6.1995, p. 8.

(3)  JO L 337, 24.12.1994, p. 66.

(4)  JO L 249, 1.10.1996, p. 29.

(5)  JO L 253, 11.10.1993, p. 1.

(6)  JO L 289, 12.11.1996, p. 1.