03/Volumul 11

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

52


31992D0341


L 188/37

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


DECIZIA COMISIEI

din 3 iunie 1992

privind localizarea informatizată a unităților locale ANIMO

(92/341/CEE)

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene,

având în vedere Directiva 90/425/CEE a Consiliului din 26 iunie 1990 privind controalele veterinare și zootehnice aplicabile schimburilor intracomunitare de anumite animale vii și produse în perspectiva realizării pieței interne (1), astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 91/628/CEE (2), în special articolul 20 alineatul (3),

întrucât Comisia adoptă, la 19 iulie 1991, Decizia 91/398/CEE privind o rețea informatică de legătură între autoritățile veterinare (ANIMO) (3), iar la 21 februarie 1992, Decizia 92/175/CEE privind lista de identificare a unităților rețelei informatice ANIMO (4);

întrucât, pentru a se asigura funcționarea rețelei informatizate ANIMO, este necesar să se prevadă un sistem informatizat care să permită identificarea unității destinatare pe baza adreselor poștale;

întrucât măsurile prevăzute de prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului veterinar permanent,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

(1)   Fiecare stat membru transmite Comisiei, înainte de 15 iunie 1992, în format electronic, în conformitate cu specificațiile tehnice din anexă, o listă alfabetică a adreselor poștale. Fiecare adresă poștală trebuie însoțită de numărul de identificare al unității locale căreia îi corespunde.

(2)   Pe baza datelor transmise de statele membre în conformitate cu alineatul (1), Comisia întocmește, într-un format electronic care integrează într-o aplicație informatică, format descris la articolul 2 alineatul (2) liniuța a patra din Decizia 91/398/CEE, un repertoar conținând adresele poștale însoțite de numerele de identificare ale unităților locale din întreaga Comunitate, repertoar pe care îl transmite statelor membre.

(3)   Repertoarul prevăzut la alineatul (2) este actualizat periodic de către Comisie, în funcție de datele transmise de statele membre.

Articolul 2

Prezenta decizie se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 3 iunie 1992.

Pentru Comisie

Ray MAC SHARRY

Membru al Comisiei


(1)  JO L 224, 18.8.1990, p. 29.

(2)  JO L 340, 11.12.1991, p. 72.

(3)  JO L 221, 9.8.1991, p. 30.

(4)  JO L 80, 25.3.1992, p. 1.


ANEXĂ

Descrierea formatului de înregistrare destinat colectării informațiilor necesare pentru localizarea informatizată a unităților locale ANIMO

Zonă

Lungime

Format

1.   Denumirea „adresei poștale”

pentru Belgia: „Commune”

pentru Danemarca: „By”

pentru Germania: „Gemeinde”

pentru Grecia: „Nomos”

pentru Spania: „Municipio”

pentru Franța: „Département”

pentru Irlanda: „County”

pentru Italia: „Commune”

pentru Luxemburg: „Pays”

pentru Țările de Jos: „Gemeenten”

pentru Portugalia: „Freguesia”

pentru Regatul Unit: „Post town”

44

caractere

2.   Cod poștal (dacă există)

6

caractere

3.   Codul unității veterinare locale, conform Deciziei 92/175/CEE

7

caractere

Caracteristicile suportului: dischetă de 3,5 inchi, cu capacitate de 720 K sau 1,44 MB.

Formatul fișierului: ASCII