9.7.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 186/36


DECIZIA NR. 1/2016 A COMITETULUI PENTRU TRANSPORTURI TERESTRE COMUNITATE/ELVEȚIA

din 10 iunie 2016

privind sistemul de redevențe pentru vehicule aplicabil în Elveția începând cu 1 ianuarie 2017 [2016/1118]

COMITETUL,

având în vedere Acordul dintre Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană privind transportul feroviar și rutier de mărfuri și călători (1) (denumit în continuare „acordul”), în special articolul 51 alineatul (2),

întrucât:

(1)

Conform articolului 40 din acord, începând cu 1 ianuarie 2001, Elveția percepe o redevență nediscriminatorie pe vehicule pentru costurile pe care acestea le ocazionează („redevență aplicată traficului vehiculelor grele și legată de prestații”). Această redevență este diferențiată în funcție de trei categorii de norme de emisii (clase EURO).

(2)

În acest scop, acordul stabilește, la articolul 40 alineatele (2) și (4), media ponderată a redevențelor, redevența maximă pentru categoria de vehicule care sunt cele mai poluante, precum și diferența maximă dintre redevențele aferente diverselor categorii.

(3)

Ținând cont de modernizarea parcului de vehicule care circulă în Elveția, ceea ce implică faptul că tot mai multe vehicule respectă cele mai recente norme EURO, este necesară adaptarea de către Comitetul pentru transporturi terestre Comunitate/Elveția a repartizării categoriilor de norme EURO între cele trei categorii de redevențe.

(4)

Reducerea de 10 % față de nivelul categoriei de redevență prevăzută în Decizia nr. 1/2011 a Comitetului pentru transporturi terestre Comunitate/Elveția din 10 iunie 2011 (2) pentru vehiculele din clasele de emisii EURO II și EURO III postechipate cu un sistem omologat de filtrare a particulelor ar trebui să fie menținută în vigoare,

DECIDE:

Articolul 1

Redevența aferentă traficului vehiculelor grele legată de prestații pentru un vehicul a cărui greutate maximă autorizată nu depășește 40 de tone și care parcurge un traseu de 300 km este de:

372,00 de franci elvețieni pentru categoria de redevențe 1;

322,80 franci elvețieni pentru categoria de redevențe 2;

273,60 franci elvețieni pentru categoria de redevențe 3.

Articolul 2

Categoria de redevențe 1 se aplică vehiculelor din clasa de emisii EURO III, precum și tuturor vehiculelor puse în circulație înainte de intrarea în vigoare a normei EURO III.

Categoria de redevențe 2 se aplică vehiculelor din clasele de emisii EURO IV și EURO V.

Categoria de redevențe 3 se aplică vehiculelor din clasa de emisii EURO VI.

Articolul 3

Se aplică reducerea de 10 % a redevenței față de categoria în cauză, acordată vehiculelor din clasele de emisii EURO II și EURO III postechipate cu un sistem omologat de filtrare a particulelor, astfel cum este prevăzută la articolul 1 din Decizia nr. 1/2011 a Comitetului pentru transporturi terestre Comunitate/Elveția.

Articolul 4

Prezenta decizie intră în vigoare la 1 ianuarie 2017.

Adoptată la Berna, 10 iunie 2016.

Pentru Confederația Elvețiană

Președintele

Peter FÜGLISTALER

Pentru Uniunea Europeană

Șeful delegației Uniunii Europene

Fotis KARAMITSOS


(1)  JO L 114, 30.4.2002, p. 91.

(2)  JO L 193, 23.7.2011, p. 52.