2011D0381 — RO — 06.06.2015 — 001.001


Acest document reprezintă un instrument de documentare, iar instituţiile nu îşi asumă responsabilitatea pentru conţinutul său.

►B

DECIZIA COMISIEI

din 24 iunie 2011

de stabilire a criteriilor ecologice de acordare a etichetei ecologice a UE pentru lubrifianți

[notificată cu numărul C(2011) 4447]

(Text cu relevanță pentru SEE)

(2011/381/UE)

(JO L 169 29.6.2011, p. 28)

Astfel cum a fost modificat prin:

 

 

Jurnalul Oficial

  No

page

date

►M1

DECIZIA (UE) 2015/877 A COMISIEI din 4 iunie 2015

  L 142

32

6.6.2015




▼B

DECIZIA COMISIEI

din 24 iunie 2011

de stabilire a criteriilor ecologice de acordare a etichetei ecologice a UE pentru lubrifianți

[notificată cu numărul C(2011) 4447]

(Text cu relevanță pentru SEE)

(2011/381/UE)



COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 66/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 noiembrie 2009 privind eticheta UE ecologică ( 1 ), în special articolul 8 alineatul (2),

după consultarea Comitetului Uniunii Europene pentru etichetare ecologică,

întrucât:

(1)

În temeiul Regulamentului (CE) nr. 66/2010, eticheta ecologică a UE poate fi acordată produselor care au un impact redus asupra mediului pe durata întregului lor ciclu de viață.

(2)

Regulamentul (CE) nr. 66/2010 prevede stabilirea unor criterii specifice de acordare a etichetei ecologice a UE în funcție de categoriile de produse.

(3)

Decizia 2005/360/CE a Comisiei ( 2 ) a stabilit criteriile ecologice și cerințele aferente de evaluare și verificare pentru lubrifianți, care sunt valabile până la 30 iunie 2011.

(4)

Criteriile respective au făcut obiectul unei revizuiri suplimentare în lumina evoluțiilor tehnologice. Noile criterii, precum și cerințele de evaluare și verificare aferente trebuie să fie valabile timp de patru ani de la data adoptării prezentei decizii.

(5)

Din motive de claritate, Decizia 2005/360/CE trebuie înlocuită.

(6)

Trebuie să se prevadă o perioadă de tranziție pentru producătorii ale căror produse au primit eticheta ecologică a UE pentru lubrifianți pe baza criteriilor stabilite în Decizia 2005/360/CE, astfel încât aceștia să aibă timp suficient să își adapteze produsele în vederea îndeplinirii criteriilor și cerințelor revizuite. De asemenea, producătorii trebuie să poată depune cereri pe baza criteriilor stabilite în Decizia 2005/360/CE sau pe baza criteriilor stabilite în prezenta decizie, până la sfârșitul perioadei de valabilitate a deciziei respective.

(7)

Măsurile prevăzute de prezenta decizie sunt conforme cu avizul comitetului înființat în temeiul articolului 16 din Regulamentul (CE) nr. 66/2010,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:



Articolul 1

Categoria de produse „lubrifianți” conține:

Categoria 1

:

fluide hidraulice și uleiuri de transmisie pentru tractoare

Categoria 2

:

unsori și unsori pentru tuburi de etambou

Categoria 3

:

uleiuri pentru fierăstraie cu lanț, agenți de decofrare a betonului, lubrifianți pentru cabluri toronate, uleiuri pentru tuburi de etambou și alți lubrifianți cu pierdere totală

Categoria 4

:

uleiuri pentru motoare în doi timpi

Categoria 5

:

uleiuri pentru angrenaje industriale și marine.

Articolul 2

În sensul prezentei decizii, se aplică următoarele definiții:

1. „lubrifiant” înseamnă un preparat care conține fluide de bază și aditivi;

2. „fluid de bază” înseamnă un fluid lubrifiant a cărui curgere, îmbătrânire, proprietăți lubrifiante și antiuzură, precum și proprietăți privind suspensia contaminanților nu au fost îmbunătățite prin adăugarea de aditiv(i);

3. „substanță” înseamnă un element chimic și compușii săi, în stare naturală sau obținuți prin orice proces de producție, inclusiv orice aditiv necesar pentru a menține stabilitatea produselor și orice impuritate rezultată din procesul utilizat, cu excepția oricărui solvent care poate fi separat fără a afecta stabilitatea substanței sau fără a-i schimba compoziția;

4. „agent de îngroșare” înseamnă una sau mai multe substanțe din fluidul de bază utilizate pentru a îngroșa sau modifica reologia unui fluid lubrifiant sau a unei unsori;

5. „componentă principală” înseamnă orice substanță care reprezintă peste 5 % în greutate din lubrifiant;

6. „aditiv” înseamnă o substanță sau un amestec ale cărui funcții principale sunt îmbunătățirea curgerii, îmbătrânirii, proprietăților lubrifiante și antiuzură sau de menținere în suspensie a contaminanților;

7. „unsoare” înseamnă un amestec solid sau semisolid constând într-un agent de îngroșare și care poate include alte ingrediente ce conferă proprietăți speciale unui lubrifiant lichid.

Articolul 3

Pentru a primi eticheta ecologică a UE în temeiul Regulamentului (CE) nr. 66/2010, un produs trebuie să se încadreze în categoria de produse „lubrifianți”, definită la articolul 1 din prezenta decizie, și să respecte criteriile și cerințele de evaluare și verificare aferente stabilite în anexa la prezenta decizie.

▼M1

Articolul 4

Criteriile ecologice pentru categoria de produse „lubrifianți”, precum și cerințele de evaluare și de verificare aferente sunt valabile până la 31 decembrie 2018.

▼B

Articolul 5

În scopuri administrative, numărul de cod atribuit categoriei de produse „lubrifianți” este „027”.

Articolul 6

Decizia 2005/360/CE se abrogă.

Articolul 7

(1)  Prin derogare de la articolul 6, cererile de acordare a etichetei ecologice a UE pentru produsele care se încadrează în categoria de produse „lubrifianți”, depuse înainte de data adoptării prezentei decizii, se evaluează în conformitate cu condițiile stabilite în Decizia 2005/360/CE.

(2)  Cererile de acordare a etichetei ecologice a UE pentru produsele care se încadrează în categoria de produse „lubrifianți”, depuse începând cu data adoptării prezentei decizii și până cel târziu la 30 iunie 2011, se pot baza fie pe criteriile stabilite prin Decizia 2005/360/CE, fie pe criteriile stabilite prin prezenta decizie. Cererile respective sunt evaluate în conformitate cu criteriile pe care se bazează.

(3)  În cazul în care eticheta ecologică a UE se acordă pe baza unei cereri evaluate în conformitate cu criteriile stabilite în Decizia 2005/360/CE, respectiva etichetă ecologică a UE poate fi utilizată timp de 12 luni de la data adoptării prezentei decizii.

Articolul 8

Prezenta decizie se adresează statelor membre.




ANEXĂ

CADRU

Finalitatea criteriilor

Aceste criterii vizează îndeosebi promovarea produselor a căror utilizare are un impact redus asupra apei și solului și care conțin o proporție ridicată de biomateriale.

CRITERII

1. Substanțe și amestecuri excluse sau limitate

2. Excluderea unor substanțe specifice

3. Cerințe suplimentare privind toxicitatea acvatică

4. Biodegradabilitatea și potențialul bioacumulator

5. Materii prime regenerabile

6. Performanța tehnică minimă

7. Informațiile care figurează pe eticheta ecologică a UE

Cerințe de evaluare și verificare

(a)   Cerințe

Cerințele specifice de evaluare și verificare sunt indicate în cadrul fiecărui criteriu.

În cazul în care solicitantului i se cere să furnizeze organismului competent declarații, documentație, analize, rapoarte de testare sau alte dovezi care să demonstreze conformitatea cu criteriile în cauză, se înțelege că acestea pot proveni de la solicitant și/sau de la furnizorul/furnizorii săi, ori de la furnizorul sau furnizorii acestuia sau acestora din urmă etc., după caz.

Furnizorul aditivului, al agentului de îngroșare sau al fluidului de bază poate comunica informațiile relevante direct organismului competent.

În măsura posibilului, testările trebuie efectuate de laboratoare care îndeplinesc cerințele generale ale standardului EN ISO 17025 sau cerințe echivalente.

Dacă este cazul, pot fi folosite și alte metode de testare decât cele indicate pentru fiecare criteriu, dacă echivalența lor este acceptată de organismul competent care evaluează cererea.

Dacă este cazul, organismele competente pot solicita documente justificative și pot efectua verificări independente.

Schema generală pentru evaluarea oricărei substanțe constitutive a unui produs lubrifiant figurează în tabelul 1.

(b)   Praguri de măsurare

Toate substanțele constitutive prezente în concentrații de peste 0,010 % (g/g), adăugate în mod intenționat și/sau care sunt obținute în mod intenționat în urma unei reacții chimice ce are loc în lubrifiantul care face obiectul cererii, trebuie indicate clar, furnizându-se denumirile lor și concentrațiile masice în care sunt prezente, precum și, după caz, numărul de înregistrare CAS și numărul de înregistrare CE.

Criteriile se aplică după cum urmează:

 lubrifiantului care face obiectul cererii, în cazul criteriilor 1a, 6 și 7;

 fiecărei substanțe declarate, adăugate sau obținute în mod intenționat în concentrații de peste 0,010 % (g/g), în cazul criteriilor 1b și 2;

 fiecărei substanțe declarate, adăugate sau obținute în mod intenționat în concentrații de peste 0,10 % (g/g), în cazul criteriilor 3, 4 și 5.

Mai mult, fracția totală a substanțelor declarate, atunci când criteriile 3 și 4 formulate nu se aplică, trebuie să fie mai mică de 0,5 % (g/g).

CRITERIILE PENTRU ACORDAREA ETICHETEI ECOLOGICE A UE

Criteriul 1 –    Substanțe și amestecuri excluse sau limitate

(a)   Substanțe și amestecuri periculoase

În conformitate cu articolul 6 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 66/2010 privind eticheta UE ecologică, produsul sau constituenții acestuia nu trebuie să conțină substanțe (indiferent de forma sub care se prezintă, inclusiv nanoforme) care îndeplinesc criteriile de atribuire a frazelor de pericol sau de risc menționate mai jos în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1272/2008 al Parlamentului European și al Consiliului ( 3 ) sau cu Directiva 67/548/CEE a Consiliului ( 4 ) și nici substanțele menționate la articolul 57 din Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 al Parlamentului European și al Consiliului ( 5 ). Frazele de risc de mai jos se referă, în general, la substanțe. Nanoformele adăugate în mod intenționat produsului trebuie să respecte acest criteriu, indiferent de concentrația în care sunt prezente.

Lista frazelor de pericol și a frazelor de risc:



Frază de pericol (1)

Frază de risc (2)

H300 Mortal în caz de înghițire

R28

H301 Toxic în caz de înghițire

R25

H304 Poate fi mortal în caz de înghițire și de pătrundere în căile respiratorii

R65

H310 Mortal în contact cu pielea

R27

H311 Toxic în contact cu pielea

R24

H330 Mortal în caz de inhalare

R26

H331 Toxic în caz de inhalare

R23

H340 Poate provoca anomalii genetice

R46

H341 Susceptibil de a provoca anomalii genetice

R68

H350 Poate provoca cancer

R45

H350i Poate provoca apariția cancerului prin inhalare

R49

H351 Susceptibil de a provoca cancer

R40

H360F Poate dăuna fertilității

R60

H360D Poate dăuna fătului

R61

H360FD Poate dăuna fertilității. Poate dăuna fătului

R60; R61; R60-61

H360Fd Poate dăuna fertilității. Susceptibil de a dăuna fătului

R60-R63

H360Df Poate dăuna fătului. Susceptibil de a dăuna fertilității

R61-R62

H361f Susceptibil de a dăuna fertilității

R62

H361d Susceptibil de a dăuna fătului

R63

H361fd Susceptibil de a dăuna fertilității. Susceptibil de a dăuna fătului

R62-63

H362 Poate dăuna copiilor alăptați la sân

R64

H370 Provoacă leziuni ale organelor

R39/23; R39/24; R39/25; R39/26; R39/27; R39/28

H371 Poate provoca leziuni ale organelor

R68/20; R68/21; R68/22

H372 Provoacă leziuni ale organelor în caz de expunere prelungită sau repetată

R48/25; R48/24; R48/23

H373 Poate provoca leziuni ale organelor în caz de expunere prelungită sau repetată

R48/20; R48/21; R48/22

H400 Foarte toxic pentru organismele acvatice

R50

H410 Foarte toxic pentru organismele acvatice, cu efecte pe termen lung

R50-53

H411 Toxic pentru organismele acvatice, cu efecte pe termen lung

R51-53

H412 Nociv pentru organismele acvatice, cu efecte pe termen lung

R52-53

H413 Poate avea efecte nocive pe termen lung asupra organismelor acvatice

R53

EUH059 Periculos pentru stratul de ozon

R59

EUH029 În contact cu apa degajă un gaz toxic

R29

EUH031 În contact cu acizi degajă un gaz toxic

R31

EUH032 În contact cu acizi degajă un gaz foarte toxic

R32

EUH070 Toxic în caz de contact cu ochii

R39-41

(1)   Astfel cum se prevede în Regulamentul (CE) nr. 1272/2008.

(2)   Astfel cum se prevede în Directiva 67/548/CEE.

Acest criteriu se aplică, de asemenea, următoarelor fraze de pericol și fraze de risc:



Frază de pericol (1)

Frază de risc (2)

H334: Prin inhalare poate provoca simptome alergice ori astm sau dificultăți de respirație

R42

H317: Poate provoca o reacție alergică cutanată

R43

H314 Provoacă arsuri cutanate grave și leziuni oculare

R34; R35

H319 Provoacă iritație oculară gravă

R36

H315 Provoacă iritație cutanată

R38

EUH066 Expunerea repetată poate provoca uscarea sau crăparea pielii

R66

H336 Poate provoca somnolență și amețeli

R67

(1)   Astfel cum se prevede în Regulamentul (CE) nr. 1272/2008.

(2)   Astfel cum se prevede în Directiva 67/548/CEE.

Cerința de mai sus nu se aplică în cazul substanțelor sau al amestecurilor care își schimbă proprietățile în urma prelucrării (de exemplu, nu mai sunt biodisponibile sau suferă modificări chimice), astfel încât pericolul identificat dispare.

Limitele de concentrație pentru substanțele care îndeplinesc criteriile de la articolul 57 litera (a), (b) sau (c) din Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 nu trebuie să depășească 0,010 % (g/g). Dacă pentru substanțele care îndeplinesc criteriile de la articolul 57 litera (a), (b) sau (c) sunt menționate limite de concentrație specifică, acestea nu trebuie să depășească o zecime (1/10) din valoarea celei mai mici concentrații specifice indicate, cu excepția cazului în care această valoare scade sub 0,010 % (g/g).

Derogările de la criteriul 1a figurează în tabelul 1.

Evaluarea și verificarea criteriului: solicitantul trebuie să comunice organismului competent formula exactă a produsului. Solicitantul trebuie să demonstreze respectarea acestui criteriu de către substanțele constitutive ale produsului pe baza unor informații constând cel puțin în informațiile menționate în anexa VII la Regulamentul (CE) nr. 1907/2006. Aceste informații trebuie să facă referire la forma specifică a substanței utilizată în produs, inclusiv la nanoforme. În acest scop, solicitantul trebuie să furnizeze o declarație de conformitate cu acest criteriu, împreună cu o listă de ingrediente și cu fișele cu date de securitate aferente, conform anexei II la Regulamentul (CE) nr. 1907/2006, atât pentru produs, cât și pentru toate substanțele incluse în formulă (formule). Limitele de concentrație trebuie menționate în fișele cu date de securitate, conform articolului 31 din Regulamentul (CE) nr. 1907/2006.

Trebuie să se furnizeze date suficiente pentru a permite evaluarea pericolelor pentru mediu generate de produs (indicate prin frazele de pericol H400-H413 sau prin frazele de risc: R50, R50/53, R51/53, R52, R52/53, R53), în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1272/2008 sau cu Directiva 67/548/CEE și Directiva 1999/45/CE a Parlamentului European și a Consiliului ( 6 ).

Evaluarea unui produs în vederea determinării pericolelor pentru mediu se realizează prin metoda convențională menționată în anexa III la Directiva 1999/45/CE sau prin metoda însumării descrisă în secțiunea 4.1.3.5.2 din Regulamentul (CE) nr. 1272/2008. Cu toate acestea, după cum se precizează în anexa III partea C la Directiva 1999/45/CE sau în secțiunea 4.1.3.3 din Regulamentul (CE) nr. 1272/2008, rezultatele testării preparatului (produsul în sine sau pachetul de aditivi) pot fi utilizate ca atare pentru modificarea clasificării referitoare la toxicitatea acvatică la care s-ar fi ajuns prin folosirea metodei convenționale sau a metodei însumării.

(b)   Substanțe incluse în lista prevăzută la articolul 59 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1907/2006

Nu este permisă acordarea niciunei derogări de la excluderea prevăzută la articolul 6 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 66/2010 pentru substanțele identificate drept substanțe ce prezintă motive de îngrijorare deosebită și incluse în lista prevăzută la articolul 59 din Regulamentul (CE) nr. 1907/2006, atunci când sunt prezente în amestecuri, în concentrații de peste 0,010 % (g/g).

Evaluare și verificare: lista substanțelor identificate drept substanțe ce prezintă motive de îngrijorare deosebită și incluse în lista substanțelor candidate în conformitate cu articolul 59 din Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 se găsește la adresa:

http://echa.europa.eu/chem_data/authorisation_process/candidate_list_table_en.asp

La data depunerii cererii, se va face trimitere la această listă.

Limitele de concentrație trebuie menționate în fișele cu date de securitate, în conformitate cu punctul 3.2.1 litera (c) din anexa II la Regulamentul (UE) nr. 453/2010 al Comisiei ( 7 ).

Criteriul 2 –    Excluderea unor substanțe specifice

Următoarele substanțe declarate nu sunt permise în concentrații de peste 0,010 % (g/g) din produsul final:

 substanțele care figurează în lista UE a substanțelor prioritare din domeniul politicii privind apa, prevăzută în anexa X la Directiva 2000/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului ( 8 ), modificată prin Decizia nr. 2455/2001/CE a Parlamentului European și a Consiliului ( 9 ), și în Lista OSPAR a substanțelor chimice care trebuie să facă obiectul unor măsuri prioritare (http://www.ospar.org/content/content.asp?menu = 00950304450000_000000_000000);

 compuși organici halogenați și compuși nitrici;

 metale sau compuși metalici cu excepția sodiului, potasiului, magneziului și calciului. În cazul agenților de îngroșare, pot fi folosiți și compuși ai litiului și/sau ai aluminiului, în concentrații situate în limitele stabilite de celelalte criterii prevăzute în anexa la prezenta decizie.

Evaluare și verificare: conformitatea cu aceste cerințe trebuie să facă obiectul unei declarații semnate de solicitant.

Criteriul 3 –    Cerințe suplimentare privind toxicitatea acvatică

Solicitantul trebuie să demonstreze conformitatea prin respectarea cerințelor criteriului 3.1 sau ale criteriului 3.2.

Criteriul 3.1 –    Cerințe privind lubrifiantul și componentele sale principale

Trebuie să se furnizeze date privind toxicitatea acvatică acută a principalelor componente și a amestecului.

Datele privind toxicitatea acvatică acută a fiecărei componente principale trebuie menționate pentru fiecare dintre următoarele două niveluri trofice: alge și dafnii ( 10 ). Concentrația critică pentru toxicitatea acvatică acută a fiecărei componente principale trebuie să fie de cel puțin 100 mg/l.

Datele privind toxicitatea acvatică acută a lubrifiantului care face obiectul cererii trebuie menționate pentru fiecare dintre următoarele trei niveluri trofice: alge, dafnii și pești. Concentrația critică pentru toxicitatea acvatică acută a unui lubrifiant din categoriile 1 și 5 trebuie să fie de cel puțin 100 mg/l, iar a unui lubrifiant din categoriile 2, 3 și 4, de cel puțin 1 000  mg/l.

Tabelul 2 sintetizează cerințele pentru diferitele categorii de lubrifianți, în conformitate cu criteriul 3.1.

Evaluare și verificare: sunt acceptate date privind toxicitatea acută în ceea ce privește atât speciile de apă dulce, cât și speciile marine. Testele trebuie realizate în conformitate cu următoarele orientări și utilizând speciile pentru testare adecvate menționate în acestea: ISO/DIS 10253 sau OCDE 201 sau metoda C.3 din anexa la Regulamentul (CE) nr. 440/2008 al Consiliului ( 11 ) pentru alge, ISO TC 147/SC5/WG2 sau OCDE 202 sau metoda C.2 din anexa la Regulamentul (CE) nr. 440/20086 pentru dafnii și OCDE 203 sau metoda C.1 din anexa la Regulamentul (CE) nr. 440/2008 pentru pești. Utilizarea unor metode de testare echivalente recunoscute de un organism competent este, de asemenea, permisă. Sunt acceptate numai următoarele teste biologice: ErC50 (72 ore) pentru alge, EC50 (48 ore) pentru dafnii și LC50 (96 ore) pentru pești.

Criteriul 3.2 –    Cerințe pentru fiecare substanță declarată prezentă în concentrații de peste 0,10 % (g/g)

Rezultatele testelor privind toxicitatea cronică prezentate sub formă de date de tip „concentrație fără efect observat (NOEC)” trebuie indicate pentru fiecare dintre următoarele două niveluri trofice: dafnii și pești.

În cazul în care rezultatele testelor privind toxicitatea cronică lipsesc, trebuie furnizate rezultate ale testelor privind toxicitatea acvatică acută pentru fiecare dintre următoarele două niveluri trofice: alge și dafnii. În fiecare dintre cele cinci categorii de lubrifianți sunt permise una sau mai multe substanțe care prezintă un anumit grad de toxicitate acvatică, în concentrația masică cumulativă menționată în tabelul 1.

Evaluare și verificare: datele de tip „concentrație fără efect observat” (NOEC) pentru cele două niveluri trofice, dafnii și pești, se stabilesc cu ajutorul următoarelor metode de testare: metoda C.20 și metoda C.14 din anexa la Regulamentul (CE) nr. 440/2008 pentru dafnii și, respectiv, pești sau al unor metode de testare echivalente recunoscute de un organism competent.

Pentru alge și dafnii, sunt acceptate date privind toxicitatea acută în ceea ce privește atât speciile de apă dulce, cât și speciile marine. Testele efectuate în mediu marin trebuie realizate în conformitate cu următoarele orientări și utilizând speciile pentru testare adecvate, menționate în acestea: ISO/DIS 10253 sau OCDE 201 sau metoda C.3 din anexa la Regulamentul (CE) nr. 440/2008 pentru alge, ISO TC 147/SC5/WG2 sau OCDE 202 sau metoda C.2 din anexa la Regulamentul (CE) nr. 440/2008 pentru dafnii și OCDE 203 sau metoda C.1 din anexa la Regulamentul (CE) nr. 440/2008 pentru pești. Utilizarea unor metode de testare echivalente recunoscute de un organism competent este, de asemenea, permisă. Sunt acceptate numai următoarele teste biologice: ErC50 (72 ore) pentru alge și EC50 (48 ore) pentru dafnii.

Evaluarea și verificarea criteriilor 3.1 și 3.2: solicitantul trebuie să furnizeze organismului competent rapoarte de înaltă calitate privind testarea sau date provenind din literatura de specialitate (testare conform protocoalelor și bunelor practici de laborator acceptabile), inclusiv referințe, demonstrând astfel respectarea cerințelor stabilite pentru toxicitatea acvatică în tabelul 1.

În cazul substanțelor sau al preparatelor ușor solubile (< 10 mg/l), pentru determinarea toxicității acvatice poate fi folosită metoda fracției adaptate la apă (WAF – „water-accommodated fraction”). Nivelul de încărcare stabilit, denumit uneori LL50 și corespunzător încărcării letale, poate fi folosit direct în criteriile de clasificare. Prepararea unei fracții adaptate la apă trebuie să respecte recomandările stabilite conform uneia dintre orientările următoare: Raportul tehnic nr. 20 (1986) al ECETOC, anexa III la OCDE 1992 301, documentul de orientare ISO 10634 sau norma ASTM D6081-98 („Standard practice for Aquatic Toxicity Testing for Lubricants: Sample Preparation and Results Interpretation or equivalent methods”). Mai mult, demonstrarea absenței toxicității unei substanțe la limita sa de solubilitate în apă trebuie considerată ca îndeplinind cerințele aferente acestui criteriu.

Nu este necesar să se efectueze un studiu de toxicitate acvatică, dacă:

 clasificarea substanței, a fluidului de bază sau a aditivului este deja indicată în lista de clasificare a substanțelor lubrifiante; sau

 solicitantul este în măsură să prezinte un atestat de conformitate valabil emis de un organism competent; sau

 este improbabil ca substanța să traverseze membranele biologice cu MM > 800 g/mol sau cu diametrul molecular > 1,5 nm (> 15 Å); sau

 substanța este un polimer, iar fracția cu masa moleculară mai mică de 1 000  g/mol reprezintă mai puțin de 1 %; sau

 substanța este extrem de puțin solubilă în apă (solubilitatea în apă < 10 μg/l),

deoarece astfel de substanțe nu sunt considerate toxice pentru algele și dafniile din sistemul acvatic.

Solubilitatea în apă a substanțelor trebuie stabilită, după caz, în conformitate cu OCDE 105 sau cu metode de testare echivalente.

Fracția cu masa moleculară mai mică de 1 000  g/mol a unui polimer trebuie stabilită în conformitate cu metoda A.19 din anexa la Regulamentul (CE) nr. 440/2008 sau cu metode de testare echivalente.

Criteriul 4 –    Biodegradabilitatea și potențialul bioacumulator

Cerințele în materie de biodegradabilitate și de potențial bioacumulator trebuie îndeplinite pentru fiecare substanță declarată, prezentă în concentrații de peste 0,10 % (g/g).

Lubrifiantul nu trebuie să conțină substanțe care sunt atât nebiodegradabile, cât și (potențial) bioacumulabile.

Cu toate acestea, lubrifiantul poate conține una sau mai multe substanțe cu un anumit grad de degradabilitate și de bioacumulare potențială sau reală, cu condiția ca valoarea concentrației masice cumulative a acestora să nu depășească valorile indicate în tabelul 1.

Evaluare și verificare: conformitatea trebuie demonstrată prin furnizarea următoarelor informații:

rapoarte de înaltă calitate privind testarea sau date provenind din literatura de specialitate (testare conform protocoalelor și bunelor practici de laborator acceptabile), inclusiv referințe privind biodegradabilitatea și, după caz, bioacumularea (potențială) a fiecărei substanțe constitutive.

4.1.    Biodegradarea

Se consideră că o substanță este în final biodegradabilă (în mediu aerob), în cazul în care:

1. Cu ocazia unui studiu de biodegradare de 28 de zile realizat în conformitate cu metoda C.4 din anexa la Regulamentul (CE) nr. 440/2008 sau cu metodele OCDE 306 sau OCDE 310, se obțin următoarele niveluri de biodegradare:

 ≥ 70 %, în cadrul testelor de biodegradare finală bazate pe pierderea de oxigen sau pe producerea de dioxid de carbon;

 ≥ 60 % din maximele teoretice, în cadrul testelor de biodegradare finală bazate pe pierderea de oxigen sau pe producerea de dioxid de carbon.

În cazul acestor teste de biodegradare finală, principiul ferestrei de 10 zile nu este în mod necesar aplicabil. În cazul în care substanța atinge pragul de biodegradare într-un interval de 28 de zile, dar nu în timpul ferestrei de 10 zile, se presupune că rata sa de degradare este mai lentă.

2. Raportul BOD5/ThOD sau BOD5/COD este ≥ 0,5. Raportul BOD5/(ThOD sau COD) poate fi folosit numai în cazul în care nu există date obținute conform metodei C.4 din anexa la Regulamentul (CE) nr. 440/2008, conform metodelor de testare OCDE 306 sau OCDE 310 sau conform unor metode de testare echivalente. Valoarea BOD5 („biochemical oxygen demand”) trebuie evaluată în conformitate cu metoda C.5 din anexa la Regulamentul (CE) nr. 440/2008 sau cu unele metode echivalente, în timp ce valoarea COD („chemical oxygen demand”) trebuie evaluată în conformitate cu metoda C.6 din anexa la Regulamentul (CE) nr. 440/2008 sau cu metode echivalente.

O substanță este considerată intrinsec biodegradabilă dacă prezintă următoarele valori:

 o biodegradare > 70 %, obținută prin metoda C.9 din anexa la Regulamentul (CE) nr. 440/2008 sau prin metoda OCDE 302 C pentru biodegradare intrinsecă, ori prin metode echivalente; sau

 o biodegradare > 20 %, însă < 60 % după 28 de zile, obținută prin metoda C.4 din anexa la Regulamentul (CE) nr. 440/2008 sau prin metodele OCDE 306 sau OCDE 310 bazate pe pierderea de oxigen sau pe producerea de dioxid de carbon, ori prin metode echivalente.

Testul de biodegradare nu trebuie efectuat dacă:

 clasificarea substanței, a fluidului de bază sau a aditivului este deja indicată în lista de clasificare a substanțelor lubrifiante sau dacă solicitantul este în măsură să prezinte un atestat de conformitate valabil, emis de un organism competent.

 O substanță este nebiodegradabilă dacă nu îndeplinește criteriile pentru biodegradabilitate finală și biodegradabilitate intrinsecă.

De asemenea, solicitantul poate folosi referințe încrucișate pentru a estima biodegradabilitatea unei substanțe. „Referințele încrucișate” sunt acceptate pentru evaluarea biodegradabilității unei substanțe în cazul în care substanța de referință diferă printr-un singur grup sau fragment funcțional de substanța utilizată în produs. În cazul în care substanța de referință este ușor sau intrinsec biodegradabilă, iar grupul funcțional are un efect pozitiv asupra biodegradării aerobe, atunci substanța utilizată poate fi la rândul ei considerată ușor sau intrinsec biodegradabilă. Grupurile sau fragmentele funcționale cu efect pozitiv asupra biodegradării sunt: alcoolul alifatic și aromatic [-OH], acidul alifatic și aromatic [-C(= O)-OH], aldehida [-CHO], esterul [-C(= O)-O-C], amida [-C(= O)-N sau -C(= S)-N]. Studiul privind substanța de referință trebuie documentat într-o manieră adecvată și fiabilă. În cazul unei comparații cu un fragment nemenționat anterior, este necesară o documentare adecvată și fiabilă a studiilor privind efectul pozitiv al grupului funcțional asupra biodegradării unor substanțe similare din punct de vedere structural.

4.2.    Bioacumulare

Nu este necesar să se determine bioacumularea (potențială) atunci când substanța respectivă:

 are o MM > 800 g/mol; sau

 are un diametru molecular > 1,5 nm (> 15 Å); sau

 are un coeficient de partiție octanol/apă (log Kow) < 3 sau > 7; sau

 are un FBC măsurat ≤ 100 L/kg; sau

 este un polimer, iar fracția cu masa moleculară mai mică de 1 000  g/mol reprezintă mai puțin de 1 %.

Deoarece majoritatea substanțelor din compoziția lubrifianților sunt puternic hidrofobe, valoarea FBC ar trebui să se bazeze pe conținutul lipidic în greutate, fiind de asemenea necesar să se asigure un timp de expunere suficient.

Factorul de bioconcentrare (FBC) se evaluează conform metodei C.13 din anexa la Regulamentul (CE) nr. 440/2008 sau conform unor metode de testare echivalente.

Coeficientul de partiție octanol/apă (log Kow) se evaluează în conformitate cu metoda A.8 din anexa la Regulamentul (CE) nr. 440/2008, cu metoda OCDE 123 sau cu metode de testare echivalente. În cazul unei substanțe organice, alta decât un surfactant pentru care nu este disponibilă nicio valoare experimentală, poate fi utilizată o metodă de calcul. Sunt autorizate următoarele metode de calcul: CLOGP, LOGKOW, (KOWWIN) și SPARC. Valorile log Kow, estimate cu ajutorul oricăreia dintre aceste metode de calcul, care sunt < 3 sau > 7, indică faptul că substanța respectivă nu prezintă potențial de bioacumulare.

Valorile log Kow sunt aplicabile numai în cazul substanțelor chimice organice. Pentru a evalua potențialul de bioacumulare al compușilor neorganici, al surfactanților și al unor compuși organometalici, trebuie să se efectueze măsurători ale factorului de bioconcentrare.

Criteriul 5 –    Materii prime regenerabile

Conținutul de carbon derivat din materii prime regenerabile al produsului obținut trebuie să fie:

 ≥ 50 % (m/m) pentru categoria 1,

 ≥ 45 % (m/m) pentru categoria 2,

 ≥ 70 % (m/m) pentru categoria 3,

 ≥ 50 % (m/m) pentru categoria 4,

 ≥ 50 % (m/m) pentru categoria 5.

Conținutul de carbon derivat din materii prime regenerabile reprezintă procentul din masa componentei A × [numărul de atomi de C din componenta A, derivați din uleiuri (vegetale) sau din grăsimi (animale), împărțit la numărul total de atomi de C din componenta A] plus procentul din masa componentei B × [numărul de atomi de C din componenta B, derivați din uleiuri (vegetale) sau din grăsimi (animale), împărțit la numărul total de atomi de C din componenta B] plus procentul din masa componentei C × [numărul de atomi de C din componenta C, derivați din uleiuri (vegetale) sau grăsimi (animale), împărțit la numărul total de atomi de C din componenta C], și așa mai departe.

Solicitantul trebuie să indice pe formularul de cerere tipul (tipurile), sursa (sursele) și originea materiei (materiilor) regenerabile ale componentelor principale.

Evaluare și verificare: solicitantul trebuie să furnizeze organismului competent o declarație de conformitate cu acest criteriu.

Criteriul 6 –    Performanța tehnică minimă

(a) În cazul fluidelor hidraulice: cel puțin criteriile de performanță tehnică prevăzute de actualul standard ISO 15380, tabelele 2-5. Solicitantul trebuie să indice pe fișa cu informații despre produs care sunt cei 2 elastomeri testați.

(b) În cazul uleiurilor pentru angrenaje industriale și marine: cel puțin cerințele de performanță tehnică prevăzute de norma DIN 51517. Solicitantul trebuie să indice pe fișa cu informații despre produs care este secțiunea aleasă (I, II sau III).

(c) În cazul uleiurilor pentru fierăstraie cu lanț: cel puțin criteriile de performanță tehnică prevăzute de norma RAL UZ 48 aferentă etichetei ecologice „Blue Angel”.

(d) În cazul uleiurilor pentru motoarele în doi timpi destinate aplicațiilor marine: cel puțin criteriile de performanță tehnică prevăzute în documentul „NMMA Certification for Two-Stroke Cycle Gasoline Engine Lubricants” al NMMA TC-W3.

(e) În cazul uleiurilor pentru motoarele în doi timpi destinate aplicațiilor terestre: cel puțin criteriile de performanță tehnică prevăzute de standardul ISO 13738:2000 pentru nivelul EGD.

(f) Toți ceilalți lubrifianți trebuie să fie adaptați scopului pentru care sunt utilizați.

Evaluare și verificare: solicitantul trebuie să furnizeze organismului competent o declarație de conformitate cu acest criteriu, însoțită de documentația aferentă.

Criteriul 7 –    Informații care figurează pe eticheta ecologică

Eticheta opțională prevăzută cu spațiu pentru text trebuie să conțină următorul text:

„— Nocivitate redusă pentru apă și sol în cursul utilizării

 Conține o proporție ridicată de biomateriale.”.

Orientările privind utilizarea etichetei opționale prevăzute cu spațiu pentru text sunt disponibile în cadrul „Guidelines for the use of the EU Ecolabel logo” la adresa: http://ec.europa.eu/environment/ecolabel/promo/logos_en.htm

Evaluare și verificare: solicitantul trebuie să furnizeze organismului competent o mostră de ambalaj al produsului, care să includă eticheta, însoțită de o declarație privind conformitatea cu acest criteriu.



Tabelul 1

Criterii privind lubrifiantul și fiecare substanță declarată

 

Categoria 1

Categoria 2

Categoria 3

Categoria 4

Categoria 5

CategorieCriterii

Fluide hidraulice, uleiuri de transmisie pentru tractoare

Unsori, unsori pentru tuburi de etambou

Uleiuri pentru fierăstraie cu lanț, agenți de decofrare a betonului, lubrifianți pentru cabluri toronate și alți lubrifianți cu pierdere totală

Uleiuri pentru motoare marine și terestre în doi timpi

Uleiuri pentru angrenaje industriale și marine

Fraze de pericol și fraze de risc care indică pericole pentru mediu și pentru sănătatea umană

(Derogare de la criteriul 1a)

Categoria 1

Categoria 2

Categoria 3

Categoria 4

Categoria 5

Fraza de pericol pentru mediu sau pentru sănătatea umană sau fraza de risc atribuită lubrifiantului la momentul depunerii cererii

Niciuna

[Limita inferioară de clasificare prevăzută de Regulamentul (CE) nr. 1272/2008 sau de Directiva 1999/45/CE]

Niciuna

[Limita inferioară de clasificare prevăzută de Regulamentul (CE) nr. 1272/2008 sau de Directiva 1999/45/CE]

Niciuna

[Limita inferioară de clasificare prevăzută de Regulamentul (CE) nr. 1272/2008 sau de Directiva 1999/45/CE]

Niciuna

[Limita inferioară de clasificare prevăzută de Regulamentul (CE) nr. 1272/2008 sau de Directiva 1999/45/CE]

Niciuna

[Limita inferioară de clasificare prevăzută de Regulamentul (CE) nr. 1272/2008 sau de Directiva 1999/45/CE]

Excluderea unor substanțe specifice

(Criteriile 1b și 2)

Categoria 1

Categoria 2

Categoria 3

Categoria 4

Categoria 5

Incluse în lista OSPAR; incluse în lista UE a substanțelor prioritare din domeniul politicii privind apa; compuși organohalogenați; nitriți; metale și compuși metalici cu excepția Na, K, Mg, Ca și a agenților de îngroșare Li, Al; CMR cat 1,2 (R45, R46, R49, R60 sau R61); lista substanțelor candidate pentru anexa XIV la Regulamentul (CE) nr. 1907/2006

< 0,010 %

< 0,010 %

< 0,010 %

< 0,010 %

< 0,010 %

Toxicitatea acvatică

(Doar criteriul 3.2)

Procente masice cumulative (% g/g) ale substanțelor prezente în

Categoria 1

Categoria 2

Categoria 3

Categoria 4

Categoria 5

Netoxic (D)

Toxicitate acută > 100 mg/l

sau

NOEC > 10 mg/l

Nelimitat

Nociv (E)

10 mg/l < toxicitate acută ≤ 100 mg/l

sau

1 mg/l < NOEC ≤ 10 mg/l

≤ 20

≤ 25

≤ 5

≤ 25

≤ 20

Toxic (F)

1 mg/l < toxicitate acută ≤ 10 mg/l

sau

0,1 mg/l < NOEC ≤ 1 mg/l

≤ 5

≤ 1

≤ 0,5

≤ 1

≤ 5

Foarte toxic (G)

Toxicitate acută ≤ 1 mg/l

sau

NOEC ≤ 0,1 mg/l

≤ 0,1/M (1)

≤ 0,1/M (1)

≤ 0,1/M (1)

≤ 0,1/M (1)

≤ 1/M (1)

Biodegradare și bioacumulare

(Criteriul 4)

Procente masice cumulative (% g/g) ale substanțelor prezente în

Categoria 1

Categoria 2

Categoria 3

Categoria 4

Categoria 5

Biodegradare finală în mediu aerob (A)

> 90

> 75

> 90

> 75

> 90

Intrinsec biodegradabil în mediu aerob (B)

≤ 5

≤ 25

≤ 5

≤ 20

≤ 5

Nebiodegradabil ȘI nebioacumulativ (C)

≤ 5

≤ 5

≤ 10

≤ 5

Nebiodegradabil ȘI bioacumulativ (X)

≤ 0,1

≤ 0,1

≤ 0,1

≤ 0,1

≤ 0,1

Fracție neevaluată în ceea ce privește toxicitatea acvatică (criteriul 3.2) sau biodegradarea/bioacumularea (criteriul 4)

Procente masice cumulative (% g/g) ale substanțelor prezente în

Categoria 1

Categoria 2

Categoria 3

Categoria 4

Categoria 5

 

< 0,5

< 0,5

< 0,5

< 0,5

< 0,5

Regenerabilitate

(Criteriul 5)

Procente masice cumulative (% g/g) ale substanțelor prezente în

Categoria 1

Categoria 2

Categoria 3

Categoria 4

Categoria 5

Pe bază de carbon

≥ 50 %

≥ 45 %

≥ 70 %

≥ 50 %

≥ 50 %

 

Categoria 1

Categoria 2

Categoria 3

Categoria 4

Categoria 5

Performanțe tehnice minime

(Criteriul 6)

Fluide hidraulice: ISO 15380, tabelele 2-5

Uleiuri de transmisie pentru tractoare: adaptate scopului pentru care sunt utilizate

Adaptate scopului pentru care sunt utilizate

Uleiuri pentru fierăstraie cu lanț: conform RAL UZ 48

Altele: adaptate scopului pentru care sunt utilizate

Uleiuri pentru motoare marine în doi timpi: conform NMMA TC-W3

Uleiuri pentru motoare terestre în doi timpi: conform nivelului EGD din ISO 13738:2000

Uleiuri pentru angrenaje industriale și marine:DIN 51517

(1)   M reprezintă factorul de multiplicare cu 10 pentru substanțele care sunt foarte toxice pentru mediul acvatic, conform tabelului 1b din Directiva 2006/8/CE a Comisiei (JO L 19, 24.1.2006, p. 12).



Factor de multiplicare (M)

Valoarea LC50 sau EC50 [„L(E)C50”] a substanței

1

0,1 < L(E)C50 ≤ 1

10

0,01 < L(E)C50 ≤ 0,1

100

0,001 < L(E)C50 ≤ 0,01

1 000

0,0001 < L(E)C50 ≤ 0,001

Pentru substanțele cu o valoare LC50 sau EC50 mai mică de 0,0001 mg/l, limitele de concentrație corespunzătoare se calculează în consecință (la intervale de factor 10).



Tabelul 2

Cerințe privind toxicitatea acvatică pentru diferitele categorii de lubrifianți – Cerințe în materie de date pentru lubrifianți și componentele lor principale

Criteriul 3.1

Categoria 1

Categoria 2

Categoria 3

Categoria 4

Categoria 5

Toxicitate acvatică acută a lubrifiantului proaspăt preparat pentru trei niveluri trofice: alge, dafnii și pești

> 100 mg/l

> 1 000  mg/l

> 1 000  mg/l

> 1 000  mg/l

> 100 mg/l

Toxicitate acvatică acută a fiecărei componente principale pentru fiecare dintre cele două niveluri trofice: alge și dafnii

> 100 mg/l

> 100 mg/l

> 100 mg/l

> 100 mg/l

> 100 mg/l



( 1 ) JO L 27, 30.1.2010, p. 1.

( 2 ) JO L 118, 5.5.2005, p. 26.

( 3 ) JO L 353, 31.12.2008, p. 1.

( 4 ) JO 196, 16.8.1967, p. 1.

( 5 ) JO L 396, 30.12.2006, p. 1.

( 6 ) JO L 200, 30.7.1999, p. 1.

( 7 ) JO L 133, 31.5.2010, p. 1.

( 8 ) JO L 327, 22.12.2000, p. 1.

( 9 ) JO L 331, 15.12.2001, p. 1.

( 10 ) În cadrul prezentei decizii, crustaceele pot înlocui dafniile în cazul transmiterii de date privitoare la mediul marin.

( 11 ) JO L 142, 31.5.2008, p. 1.