02006R0562 — RO — 26.11.2013 — 006.005
Acest document are doar scop informativ și nu produce efecte juridice. Instituțiile Uniunii nu își asumă răspunderea pentru conținutul său. Versiunile autentice ale actelor relevante, inclusiv preambulul acestora, sunt cele publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și disponibile pe site-ul EUR-Lex. Aceste texte oficiale pot fi consultate accesând linkurile integrate în prezentul document.
|
REGULAMENTUL (CE) NR. 562/2006 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI din 15 martie 2006 (JO L 105 13.4.2006, p. 1) |
Astfel cum a fost modificat prin:
|
|
|
Jurnalul Oficial |
||
|
NR. |
Pagina |
Data |
||
|
REGULAMENTUL (CE) NR. 296/2008 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI din 11 martie 2008 |
L 97 |
60 |
9.4.2008 |
|
|
REGULAMENTUL (CE) NR. 81/2009 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI din 14 ianuarie 2009 |
L 35 |
56 |
4.2.2009 |
|
|
REGULAMENTUL (CE) NR. 810/2009 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI din 13 iulie 2009 |
L 243 |
1 |
15.9.2009 |
|
|
REGULAMENTUL (UE) NR. 265/2010 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI din 25 martie 2010 |
L 85 |
1 |
31.3.2010 |
|
|
REGULAMENTUL (UE) NR. 610/2013 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI din 26 iunie 2013 |
L 182 |
1 |
29.6.2013 |
|
|
REGULAMENTUL (UE) NR. 1051/2013 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI din 22 octombrie 2013 |
L 295 |
1 |
6.11.2013 |
|
Astfel cum a fost modificat prin:
|
TRATATUL PRIVIND ADERAREA REPUBLICII CROAȚIA LA UNIUNEA EUROPEANĂ |
L 112 |
10 |
24.4.2012 |
Rectificat prin:
REGULAMENTUL (CE) NR. 562/2006 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI
din 15 martie 2006
de instituire a unui Cod comunitar privind regimul de trecere a frontierelor de către persoane (Codul Frontierelor Schengen)
TITLUL I
DISPOZIȚII GENERALE
Articolul 1
Obiect și principii
Prezentul regulament prevede absența controlului asupra persoanelor la trecerea frontierelor interne dintre statele membre ale Uniunii Europene.
Prezentul regulament stabilește normele aplicabile controlului asupra persoanelor la trecerea frontierelor externe ale statelor membre ale Uniunii Europene.
Articolul 2
Definiții
În sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiții:
„frontiere interne” înseamnă:
frontierele terestre comune, inclusiv frontierele fluviale și pe lacuri ale statelor membre;
aeroporturile statelor membre destinate zborurilor interne;
porturile maritime, fluviale și pe lacuri ale statelor membre pentru legăturile interne regulate cu feribotul;
„frontiere externe” înseamnă frontierele terestre ale statelor membre, inclusiv frontierele fluviale și pe lacuri, frontierele maritime, precum și aeroporturile, porturile fluviale, porturile maritime și pe lacuri, cu condiția să nu fie frontiere interne;
„zbor intern” înseamnă orice zbor având plecarea exclusivă de pe teritoriile statelor membre sau destinația exclusivă pe teritoriile statelor membre și fără să aterizeze pe teritoriul unei țări terțe.
„legături interne regulate cu feribotul” înseamnă orice legătură cu feribotul între aceleași două sau mai multe porturi, situate pe teritoriul statelor membre, fără escală în porturi situate în afara teritoriului statelor membre și care constă în transportul de persoane și vehicule în baza unui orar publicat;
„persoane care beneficiază de dreptul la liberă circulație în temeiul dreptului Uniunii” înseamnă:
cetățenii Uniunii, în sensul ►M5 articolului 20 alineatul (1) ◄ din tratat, precum și resortisanții țărilor terțe care sunt membri ai familiei unui cetățean al Uniunii, care își exercită dreptul la liberă circulație, cărora li se aplică Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora ( 15 );
resortisanții țărilor terțe și membrii familiilor lor, indiferent de cetățenie, care, în temeiul acordurilor încheiate între ►M5 Uniune ◄ și statele membre, pe de o parte, și respectivele țări terțe, pe de altă parte, beneficiază de drepturi în materie de liberă circulație echivalente cu cele ale cetățenilor Uniunii.
„resortisant al unei țări terțe” înseamnă orice persoană care nu este cetățean al Uniunii în sensul ►M5 articolului 20 alineatul (1) ◄ din tratat și care nu face obiectul punctului 5 din prezentului articol;
„persoană semnalată ca inadmisibilă” înseamnă orice resortisant al unei țări terțe semnalat în Sistemul de Informații Schengen în conformitate cu articolul 96 din Convenția de punere în aplicare a Acordului Schengen și în scopurile prevăzute la articolul respectiv;
„punct de trecere a frontierei” înseamnă orice punct de trecere autorizat de autoritățile competente pentru trecerea frontierelor externe;
„punct comun de trecere a frontierei” înseamnă orice punct de trecere a frontierei situat fie pe teritoriul unui stat membru, fie pe teritoriul unei țări terțe în care polițiștii de frontieră ai statului membru și polițiștii de frontieră ai țării terțe efectuează unul după celălalt controale la intrare și la ieșire în conformitate cu legislația lor națională și în baza unui acord bilateral;
„control la frontiere” înseamnă activitățile efectuate la frontiere, în conformitate cu prezentul regulament și în sensul acestuia, ca răspuns exclusiv la intenția de a trece o frontieră sau la trecerea unei frontiere, indiferent de orice alte considerente, constând în verificări la frontiere și în supravegherea frontierelor;
„verificări la frontiere” înseamnă verificările efectuate la punctele de trecere a frontierei pentru a garanta că persoanele, inclusiv mijloacele acestora de transport și obiectele aflate în posesia lor, pot fi autorizate să intre pe teritoriul statelor membre sau să îl părăsească;
„supravegherea frontierelor” înseamnă supravegherea frontierelor dintre punctele de trecere a frontierei și supravegherea punctelor de trecere a frontierei în afara orarului de funcționare stabilit, în vederea împiedicării persoanelor să se sustragă de la verificările la frontiere;
„verificarea în linia a doua” înseamnă o verificare suplimentară care poate fi efectuată într-un loc special, separat de locul în care sunt verificate toate persoanele (prima linie);
„polițist de frontieră” înseamnă orice agent public desemnat, în conformitate cu legislația internă, la un punct de trecere a frontierei sau de-a lungul frontierei sau în imediata apropiere a acesteia, și care exercită, în conformitate cu prezentul regulament și cu legislația internă, sarcini de control la frontiere;
„operator de transport” înseamnă orice persoană fizică sau juridică care asigură, cu titlu profesional, transportul de persoane;
„permis de ședere” înseamnă:
orice permis de ședere eliberat de statele membre în conformitate cu modelul uniform stabilit prin Regulamentul (CE) nr. 1030/2002 al Consiliului din 13 iunie 2002 de instituire a unui model uniform de permis de ședere pentru resortisanții țărilor terțe ( 16 ) și permisele de ședere eliberate în conformitate cu Directiva 2004/38/CE;
toate celelalte documente emise de un stat membru resortisanților țărilor terțe, care le autorizează șederea pe teritoriul său și care au făcut obiectul unei notificări și al publicării ulterioare în conformitate cu articolul 34, cu excepția:
permiselor temporare emise în cursul examinării primei cereri de eliberare a unui permis de ședere astfel cum se menționează la litera (a) sau a unei cereri de azil; și
vizelor eliberate de statele membre în formatul uniform stabilit de Regulamentul (CE) nr. 1683/95 al Consiliului din 29 mai 1995 de instituire a unui model uniform de viză ( 17 );
„navă de croazieră” înseamnă navă care urmează un itinerar dat, potrivit unui program stabilit în prealabil, care cuprinde un program de activități turistice în diverse porturi și care, în principiu, nu îmbarcă și nu debarcă pasageri în cursul călătoriei;
„navigație de agrement” înseamnă utilizarea navelor de agrement în scopuri sportive sau turistice;
„pescuit de coastă” înseamnă activitățile de pescuit efectuate cu ajutorul navelor care intră zilnic sau în termen de 36 ore într-un port situat pe teritoriul unui stat membru fără să facă escală într-un port situat într-o țară terță;
„lucrător offshore” înseamnă o persoană care lucrează pe o instalație offshore aflată în apele teritoriale sau într-o zonă maritimă de exploatare economică exclusivă a statelor membre, astfel cum sunt definite în dreptul maritim internațional, și care revine regulat, pe cale maritimă sau aeriană, pe teritoriul statelor membre;
„amenințare pentru sănătatea publică” înseamnă orice boală cu potențial epidemic, astfel definită de Regulamentul Sanitar Internațional al Organizației Mondiale a Sănătății și alte boli infecțioase sau parazitare contagioase, cu condiția să facă obiectul dispozițiilor de protecție cu privire la resortisanții statelor membre.
Articolul 3
Domeniul de aplicare
Prezentul regulament se aplică oricărei persoane care trece frontiera internă sau externă a unui stat membru, fără a aduce atingere:
drepturile persoanelor care beneficiază de dreptul la liberă circulație în temeiul dreptului Uniunii;
drepturilor refugiaților și ale persoanelor care solicită o protecție internațională, în special în ceea ce privește principiul nereturnării (non-refoulement).
Articolul 3a
Drepturi fundamentale
În aplicarea prezentului regulament, statele membre respectă pe deplin dreptul relevant al Uniunii, inclusiv Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene („Carta drepturilor fundamentale”), dreptul internațional relevant, inclusiv Convenția privind statutul refugiaților încheiată la Geneva la 28 iulie 1951 („Convenția de la Geneva”), obligațiile legate de accesul la protecție internațională, în special principiul nereturnării și drepturile fundamentale. În conformitate cu principiile generale ale dreptului Uniunii, deciziile în temeiul prezentului regulament se adoptă în mod individual.
TITLUL II
FRONTIERE EXTERNE
CAPITOLUL I
Trecerea frontierelor externe și condițiile de intrare
Articolul 4
Trecerea frontierelor externe
Comisiei i se comunică de către statele membre lista punctelor lor de trecere a frontierei, în conformitate cu articolul 34.
Prin derogare de la alineatul (1), pot fi permise excepții de la obligația de trecere a frontierelor externe numai prin punctele de trecere a frontierei și în timpul programului de funcționare stabilit:
pentru indivizi sau grupuri de persoane, în cazul unei solicitări cu caracter special privind trecerea ocazională a frontierelor externe în afara punctelor de trecere a frontierei sau în afara programului de funcționare stabilit, cu condiția să fie în posesia autorizațiilor cerute de legislația internă și ca acest lucru să nu fie contrar intereselor statelor membre în materie de ordine publică și de siguranță internă. Statele membre pot prevedea dispoziții specifice în acordurile bilaterale. Excepțiile generale prevăzute în dreptul intern și în acordurile bilaterale trebuie notificate Comisiei în conformitate cu articolul 34;
pentru indivizi sau grupuri de persoane, în cazul unei urgențe neprevăzute;
în conformitate cu normele specifice prevăzute la articolele 18 și 19 în coroborare cu anexele VI și VII.
Articolul 5
Condiții de intrare pentru resortisanții țărilor terțe
Pentru șederile preconizate pe teritoriul statelor membre pentru o perioadă de maximum 90 de zile în orice perioadă de 180 de zile, ceea ce implică luarea în considerare a ultimei perioade de 180 de zile precedente fiecărei zile de ședere, condițiile de intrare pentru resortisanții țărilor terțe sunt următoarele:
să fie în posesia unui document de călătorie valabil care să permită titularului să treacă frontiera și care să îndeplinească următoarele criterii:
să fie valabil pentru o perioadă de cel puțin trei luni de la data preconizată a plecării de pe teritoriul statelor membre. În caz justificat de urgență, această obligație poate fi înlăturată;
să fi fost eliberat în ultimii 10 ani.
să fie în posesia unei vize valabile, în cazul în care aceasta este cerută în temeiul Regulamentului (CE) nr. 539/2001 al Consiliului din 15 martie 2001 de stabilire a listei țărilor terțe ai căror resortisanți trebuie să dețină viză pentru trecerea frontierelor externe și a listei țărilor terțe ai căror resortisanți sunt exonerați de această obligație ( 18 ), cu excepția cazului când respectivii resortisanți sunt titulari ai unui permis de ședere valabil sau ai unei vize de lungă ședere valabile;
să justifice obiectul și condițiile șederii și să dispună de mijloace de subzistență suficiente, atât pentru durata șederii, cât și pentru întoarcerea în țara de origine sau pentru tranzitul către o țară terță în care admisia este garantată sau să fie în măsură să dobândească legal respectivele mijloace;
să nu fie o persoană pentru care s-a dat o alrmă în cadrul SIS în scopul refuzului intrării;
să nu fie considerat o amenințare pentru ordinea publică, siguranța internă, sănătatea publică sau relațiile internaționale ale unuia din statele membre și, în special, să nu fie semnalat ca inadmisibil în bazele de date ale statelor membre pentru motivele enumerate anterior.
Sumele de referință stabilite de către statele membre sunt comunicate Comisiei în conformitate cu articolul 34.
Evaluarea mijloacelor suficiente de subzistență se poate baza pe posesia de numerar, cecuri de călătorie și cărți de credit de către resortisantul unei țări terțe. Declarațiile de sponsorizare, atunci când sunt prevăzute de legislația internă, și scrisorile de sponsorizare definite de legislația internă în cazul resortisanților țărilor terțe cazați la o gazdă pot constitui, de asemenea, o dovadă a mijloacelor suficiente de subzistență.
Prin derogare de la alineatul (1):
resortisanții țărilor terțe care nu îndeplinesc toate condițiile menționate la alineatul (1), dar care sunt titulari ai unui permis de ședere sau ai unei vize de lungă ședere sunt autorizați să intre în scopul tranzitului pe teritoriul altor state membre pentru a putea ajunge pe teritoriul statului membru care le-a eliberat permisul de ședere sau viza de lungă ședere, cu excepția cazului în care respectivii resortisanți se află pe lista națională de alerte a statului membru ale cărui frontiere externe doresc să le traverseze și alerta respectivă este însoțită de instrucțiuni cu privire la refuzul intrării sau tranzitului;
resortisanții țărilor terțe care îndeplinesc condițiile menționate la alineatul (1), cu excepția celor menționate la litera (b), și care se prezintă la frontieră pot fi autorizați să intre pe teritoriul statelor membre dacă la frontieră este eliberată o viză în conformitate cu articolele 35 și 36 din Regulamentul (CE) nr. 810/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 iulie 2009 privind instituirea unui Cod comunitar de vize (Codul de vize) ( 19 ).
Statele membre întocmesc o statistică privind vizele eliberate la frontieră în conformitate cu articolul 46 din Regulamentul (CE) nr. 810/2009 și cu anexa XII la acesta.
În cazul în care nu este posibilă aplicarea vizei pe document, viza se aplică în mod excepțional pe un formular separat care se inserează în document. În acest caz, se folosește modelul uniform de formular pentru aplicarea vizei, prevăzut de Regulamentul (CE) nr. 333/2002 al Consiliului din 18 februarie 2002 de stabilire a unui model uniform de formular pentru aplicarea unei vize eliberate de statele membre titularilor unui document de călătorie nerecunoscut de statul membru care emite formularul respectiv ( 20 );
resortisanții țărilor terțe care nu îndeplinesc una sau mai multe dintre condițiile menționate la alineatul (1) pot fi autorizați de un stat membru să intre pe teritoriul său din motive umanitare, de interes național sau în temeiul unor obligații internaționale. În cazul în care resortisantul țării terțe în cauză este semnalat ca inadmisibil, astfel cum se menționează la alineatul (1), litera (d), statul membru care autorizează intrarea acestuia pe teritoriul său informează celelalte state membre în acest sens.
CAPITOLUL II
Controlul la frontierele externe și refuzarea intrării
Articolul 6
Efectuarea verificărilor la frontiere
Toate măsurile luate în exercitarea funcțiilor lor sunt proporționale cu obiectivele urmărite.
Articolul 7
Verificările la frontiere efectuate asupra persoanelor
Verificările pot avea ca obiect și mijloacele de transport și obiectele aflate în posesia persoanelor care trec frontiera. În cazul în care se efectuează percheziții, se aplică legislația internă a statului membru în cauză.
Controlul minim prevăzut la primul paragraf constituie regula pentru persoanele care beneficiază de dreptul la liberă circulație în temeiul dreptului Uniunii.
Cu toate acestea, în cazul în care se efectuează controale minime asupra persoanelor care beneficiază de dreptul la liberă circulație în temeiul dreptului Uniunii, polițiștii de frontieră pot, în mod nesistematic, să consulte bazele de date naționale și europene pentru a se asigura că persoanele respective nu reprezintă o amenințare reală, actuală și suficient de gravă pentru siguranța internă, ordinea publică, relațiile internaționale ale statelor membre sau o amenințare pentru sănătatea publică.
Consecințele respectivelor consultări nu pun în pericol dreptul de intrare pe teritoriul statului membru în cauză al persoanelor care beneficiază de dreptul la liberă circulație în temeiul dreptului Uniunii, astfel cum se prevede prin Directiva 2004/38/CE.
La intrare și la ieșire, resortisanții țărilor terțe fac obiectul unei verificări amănunțite.
Verificarea amănunțită la intrare include examinarea îndeplinirii condițiilor stabilite la articolul 5 alineatul (1) și, după caz, a documentelor care autorizează șederea și exercitarea unei activități profesionale. Aceasta cuprinde o examinare detaliată a următoarelor elemente:
verificarea dacă resortisantul țării terțe deține un document valabil și care nu a expirat, care permite trecerea frontierei, iar documentul respectiv să fie însoțit, după caz, de viza sau de permisul de ședere solicitat;
examinarea amănunțită a documentului de călătorie, în căutarea unor indicii de falsificare sau de contrafacere;
examinarea ștampilelor de intrare și de ieșire de pe documentele de călătorie ale resortisantului țării terțe în cauză, în vederea verificării, prin compararea datelor de intrare și de ieșire, dacă persoana nu a depășit durata maximă de ședere autorizată pe teritoriul statelor membre;
verificarea punctelor de plecare și de destinație a resortisantului țării terțe în cauză, precum și a obiectului șederii prevăzute și, după caz, verificarea documentelor justificative corespunzătoare;
verificarea dacă resortisantul țării terțe în cauză dispune de mijloace de subzistență suficiente pentru durata și obiectul șederii, pentru întoarcerea în țara de origine sau pentru tranzitul către o țară terță în care admisia sa este garantată sau că este în măsură să dobândească legal respectivele mijloace;
verificarea dacă resortisantul țării terțe în cauză, mijlocul său de transport și obiectele pe care le transportă nu sunt de natură să compromită ordinea publică, siguranța internă, sănătatea publică sau relațiile internaționale ale unui stat membru. Respectiva verificare include consultarea directă a datelor și a semnalărilor persoanelor și, dacă este necesar, a obiectelor integrate în SIS și în bazele de date naționale, precum și, după caz, a măsurii ce urmează să fie întreprinse în urma unei semnalări.
Dacă resortisantul unei țări terțe este deținătorul unei vize menționate la articolul 5 alineatul (1) litera (b), controalele amănunțite efectuate la intrare includ și verificarea identității deținătorului vizei și a autenticității vizei, prin consultarea Sistemului de Informații privind Vizele (VIS), în conformitate cu articolul 18 din Regulamentul (CE) nr. 767/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 iulie 2008 privind Sistemul de Informații privind Vizele (VIS) și schimbul de date între statele membre cu privire la vizele de scurtă ședere (Regulamentul VIS) ( 21 ).
Prin derogare, atunci când:
traficul atinge o asemenea intensitate încât timpul de așteptare la punctul de trecere a frontierei devine excesiv de lung;
toate resursele de personal, de echipament și de organizare au fost deja epuizate; și
în baza unei evaluări, nu există niciun risc în ceea ce privește siguranța internă și imigrația ilegală,
VIS poate fi consultat prin utilizarea în toate cazurile a numărului de pe autocolantul de viză și, prin sondaj, a numărului de pe autocolantul de viză în combinație cu verificarea amprentelor digitale.
Cu toate acestea, în toate cazurile în care există o îndoială cu privire la identitatea deținătorului vizei și/sau cu privire la autenticitatea vizei, VIS se consultă utilizând în mod sistematic numărul de pe autocolantul de viză în combinație cu verificarea amprentelor digitale.
Această derogare se poate aplica doar la punctul de trecere a frontierei în cauză și numai atât timp cât sunt îndeplinite condițiile precizate mai sus.
Decizia de a consulta VIS în conformitate cu litera (ab) se ia de către polițistul de frontieră aflat la comanda punctului de trecere a frontierei sau la un nivel ierarhic superior.
Statul membru în cauză informează imediat celelalte state membre și Comisia în privința unei astfel de decizii.
Fiecare stat membru transmite anual un raport cu privire la aplicarea literei (ab) Parlamentului European și Comisiei, care cuprinde numărul de resortisanți ai țărilor terțe care au fost verificați în VIS, utilizând exclusiv numărul de pe autocolantul de viză, precum și durata timpului de așteptare menționat la litera (ab) punctul (i).
Literele (ab) și (ac) se aplică pentru o perioadă maximă de trei ani, care începe după trei ani de la momentul în care VIS a devenit operațional. Înainte de terminarea celui de al doilea an de aplicare a dispozițiilor de la literele (ab) și (ac), Comisia transmite Parlamentului European și Consiliului o evaluare cu privire la punerea în aplicare a acestora. Pe baza respectivei evaluări, Parlamentul European sau Consiliul pot invita Comisia să propună modificări corespunzătoare la prezentul regulament.
Verificarea amănunțită la ieșire cuprinde:
verificarea dacă resortisantul țării terțe deține un document valabil pentru a trece frontiera;
examinarea documentului de călătorie, în căutarea unor indicii de falsificare sau contrafacere;
cândeste posibil, verificarea dacă resortisantul țării terțe nu este considerat o amenințare pentru ordinea publică, siguranța internă sau pentru relațiile internaționale ale unui stat membru.
Pe lângă verificările menționate la litera (b), verificările amănunțite la ieșire pot să cuprindă, de asemenea:
verificarea dacă persoana deține o viză valabilă, în cazul în care aceasta este cerută în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 539/2001, cu excepția cazului în care persoana respectivă este titulară a unui permis de ședere valabil; ►M2 o astfel de verificare poate include consultarea VIS în conformitate cu articolul 18 din Regulamentul (CE) nr. 767/2008; ◄
verificarea dacă persoana nu a depășit durata maximă de ședere autorizată pe teritoriul statelor membre;
consultarea semnalărilor persoanelor și a obiectelor incluse în SIS și în bazele naționale de date;
În vederea identificării oricărei persoane care nu îndeplinește sau care nu mai îndeplinește condițiile de intrare, ședere sau rezidență pe teritoriul statelor membre, VIS poate fi consultat în conformitate cu articolul 20 din Regulamentul (CE) nr. 767/2008.
Fără a aduce atingere dispozițiilor celui de al doilea paragraf, resortisanților țărilor terțe care fac obiectul unui control amănunțit în linia a doua li se vor furniza informații scrise într-o limbă pe care o înțeleg sau despre care se presupune în mod rezonabil că o înțeleg, sau printr-un alt mijloc eficace, privind scopul și procedura acestui control.
◄
Respectivele informații sunt disponibile în toate limbile oficiale ale Uniunii și în limba sau limbile țării sau țărilor limitrofe statului membru în cauză și precizează faptul că resortisantul țării terțe poate solicita numele sau numărul matricol al polițiștilor de frontieră care efectuează verificarea amănunțită în linia a doua, precum și numele punctului de trecere a frontierei și data trecerii frontierei.
Articolul 8
Relaxarea verificărilor la frontieră
Decizia de relaxare a verificărilor este luată de polițistul de frontieră care este responsabil pentru punctul de trecere a frontierei.
Respectiva relaxare a verificărilor este temporară, adaptată circumstanțelor care stau la baza acesteia și se pune în aplicare progresiv.
Articolul 9
Amenajarea de culoare separate și informațiile aflate pe panouri
Statele membre pot amenaja culoare separate la punctele de trecere a frontierei maritime și terestre, precum și la frontierele dintre statele membre care nu aplică articolul 20 la frontierele lor comune. În cazul în care statele membre amenajează culoare separate la respectivele frontiere, se folosesc panouri care conțin indicațiile menționate în Anexa III.
Statele membre se asigură că respectivele culoare sunt semnalate clar, inclusiv în cazul în care normele privind utilizarea culoarelor distincte sunt suspendate în conformitate cu alineatul (4), pentru asigurarea fluidizării circulației persoanelor care trec frontiera.
Persoanele care beneficiază de dreptul la liberă circulație în temeiul dreptului Uniunii sunt autorizate să folosească culoarele indicate de panoul prezentat în anexa III partea A („UE, SEE, CH”). Respectivele persoane pot, de asemenea, să folosească culoarele indicate de panoul prezentat în anexa III partea B1 („fără viză”) și partea B2 („toate pașapoartele”).
Resortisanții țărilor terțe care nu au obligația de a deține viză în momentul trecerii frontierelor externe ale statelor membre în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 539/2001 și resortisanții țărilor terțe care dețin un permis de ședere valabil sau o viză de lungă ședere pot să folosească culoarele indicate de panoul prezentat în anexa III partea B1 („fără viză”) la prezentul regulament. Aceștia pot, de asemenea, să folosească culoarele indicate de panoul prezentat în anexa III partea B2 („toate pașapoartele”) la prezentul regulament.
Toate celelalte persoane folosesc culoarele indicate de panoul prezentat în anexa III partea B2 („toate pașapoartele”).
Indicațiile care figurează pe panourile menționate la literele (a) și (b), pot fi afișate în limba sau limbile considerate adecvate de fiecare stat membru.
Dispoziția privind amenajarea de culoare separate indicate de panoul prezentat în anexa III partea B1 („fără viză”) nu este obligatorie. Statele membre hotărăsc, în funcție de necesitățile lor practice, dacă și în ce punct de trecere a frontierei doresc să folosească această opțiune.
După caz, statele membre pot modifica indicațiile conținute de respectivele panouri, în funcție de circumstanțele locale.
▼M5 —————
Articolul 10
Ștampilarea documentelor de călătorie
Se ștampilează sistematic toate documentele de călătorie ale resortisanților țărilor terțe, la intrare și la ieșire. Ștampilele de intrare și de ieșire se aplică în special pe:
documentele care conțin o viză valabilă, permițând resortisanților țărilor terțe să treacă frontiera;
documentele care permit resortisanților țărilor terțe, pentru care s-a eliberat o viză la frontieră de către un stat membru, să treacă frontiera;
documentele care permit resortisanților țărilor terțe, care nu fac obiectul unei obligații de viză, să treacă frontiera.
Se ștampilează la intrare și ieșire pe documentele de călătorie ale resortisanților țărilor terțe, membri de familie ai unui resortisant al unei țări terțe care beneficiază de dreptul la liberă circulație în temeiul dreptului Uniunii, dar care nu prezintă permisul de ședere prevăzut în Directiva 2004/38/CE.
Nu se aplică ștampilă de intrare sau ștampilă de ieșire:
pe documentele de călătorie ale șefilor de stat și ale demnitarilor a căror sosire a fost anunțată oficial în prealabil pe cale diplomatică;
pe brevetele de pilot sau certificatele membrilor echipajului unei aeronave;
pe documentele de călătorie ale marinarilor, prezenți pe teritoriul unui stat membru doar pe perioada escalei navei în zona portului de escală;
pe documentele de călătorie ale echipajului și ale pasagerilor unei nave de croazieră, care nu fac obiectul verificărilor la frontiere, în conformitate cu punctul 3.2.3 din Anexa VI;
pe documentele care permit resortisanților din Andorra, Monaco și San Marino să treacă frontiera;
pe documentele de călătorie ale personalului de trenuri de pasageri și de mărfuri din trenurile internaționale;
pe documentele de călătorie ale resortisanților țărilor terțe care prezintă un permis de ședere menționat în Directiva 2004/38/CE.
În mod excepțional, la cererea unui resortisant al unei țări terțe, se poate renunța la aplicarea ștampilei la intrare sau ieșire în cazul în care aceasta ar putea crea dificultăți majore pentru respectivul resortisant. În acest caz, intrarea sau ieșirea este consemnată pe o foaie volantă separată, în care se menționează numele și numărul pașaportului resortisantului în cauză. Respectiva foaie se predă resortisantului țării terțe. Autoritățile competente ale statelor membre pot păstra evidențe statistice ale acestor cazuri excepționale și le pot prezenta Comisiei.
Articolul 11
Prezumția privind îndeplinirea condițiilor de durată a șederii
În acest caz:
atunci când resortisantul unei țări terțe se află pe teritoriul unui stat membru care aplică în întregime acquis-ul Schengen, autoritățile competente indică, în conformitate cu legislația și cu practicile interne, în documentul de călătorie al respectivului resortisant, data și locul de trecere a frontierei externe a unui stat membru care aplică în întregime acquis-ul Schengen.
atunci când resortisantul unei țări terțe se află pe teritoriul unui stat pentru care nu s-a luat încă decizia menționată la articolul 3 alineatul (2) din Actul de Aderare din 2003, autoritățile competente indică, în conformitate cu legislația și cu practicile interne, în documentul de călătorie al respectivului resortisant, data și locul de trecere a frontierei externe a unui astfel de stat membru.
Pe lângă mențiunile indicate la literele (a) și (b), se poate înmâna resortisantului unei țări terțe un formular, astfel cum este prezentat în anexa VIII.
Statele membre se informează reciproc și informează Comisia și Secretariatul General al Consiliului cu privire la practicile lor naționale privind mențiunile indicate la prezentul articol.
Articolul 12
Supravegherea frontierelor
Supravegherea se efectuează astfel încât să prevină și să descurajeze sustragerea de la verificările de la punctele de trecere a frontierei.
Articolul 13
Refuzul intrării
Decizia motivată indicând cauzele precise ale refuzului se comunică printr-un formular uniform, prezentat în Anexa V, Partea B, și se completează de autoritatea competentă abilitată de legislația internă să refuze intrarea. Formularul uniform astfel completat se înmânează resortisantului în cauză, care confirmă primirea deciziei de refuz prin respectivul formular.
Introducerea unei asemenea căi de atac nu are efect suspensiv asupra deciziei de refuz al intrării.
Fără a aduce atingere oricărei eventuale compensări acordate în conformitate cu legislația internă, resortisantul țării terțe în cauză are dreptul la rectificarea ștampilei de intrare anulate, precum și a oricărei anulări sau completări, din partea statului membru care a refuzat intrarea, în cazul în care, în cadrul căii de atac, decizia de refuz al intrării este declarată nefondată.
CAPITOLUL III
Personal și resurse alocate controlului la frontiere și cooperarea între statele membre
Articolul 14
Personal și resurse alocate controlului la frontiere
Statele membre alocă personal și resurse corespunzătoare și suficiente pentru exercitarea controlului la frontierele externe în conformitate cu articolele 6-13, astfel încât să asigure un control eficace, de înalt nivel și uniform la frontierele lor externe.
Articolul 15
Punerea în aplicare a controalelor
În exercitarea controlului la frontiere, polițiștii de frontieră păstrează competențele în materie de urmărire penală cu care sunt învestiți de legislația internă și care nu intră în domeniul de aplicare al prezentului regulament.
Statele membre se asigură că polițiștii de frontieră sunt profesioniști specializați și formați corespunzător, luând în considerare curricula comună de pregătire pentru polițiștii de frontieră, stabilită și dezvoltată de Agenția Europeană pentru Gestionarea Cooperării Operative la Frontierele Externe ale Statelor Membre ale Uniunii Europene, înființată prin Regulamentul (CE) nr. 2007/2004. Curricula de pregătire include formarea specializată privind modul de detectare și gestionare a situațiilor în care sunt implicate persoane vulnerabile, cum ar fi minorii neînsoțiți și victimele traficului de persoane. Statele membre, cu sprijinul Agenției, încurajează polițiștii de frontieră să învețe limbile străine care le sunt necesare pentru îndeplinirea atribuțiilor lor.
Articolul 16
Cooperarea dintre statele membre
Statele membre se abțin de la orice acțiune susceptibilă să compromită funcționarea Agenției sau realizarea obiectivelor acesteia.
Statele membre informează Agenția cu privire la cooperarea operativă menționată la primul paragraf.
Articolul 17
Controlul comun
Statele membre pot încheia între ele acorduri bilaterale în acest sens.
CAPITOLUL IV
Dispoziții speciale referitoare la verificările la frontiere
Articolul 18
Dispoziții speciale referitoare la diferitele tipuri de frontiere și mijloacele de transport utilizate pentru trecerea frontierelor externe
Dispozițiile speciale referitoare la verificările la frontiere descrise în anexa VI se aplică verificărilor efectuate la diferitele tipuri de frontiere și cu privire la diferitele mijloace de transport utilizate pentru trecerea frontierelor externe.
Respectivele dispoziții speciale pot conține derogări de la articolele 4 și 5, precum și de la articolele 7-13.
Articolul 19
Dispoziții speciale referitoare la verificarea anumitor categorii de persoane
Dispoziții speciale cu privire la verificările la frontiere descrise în anexa VII se aplică următoarelor categorii de persoane:
șefi de stat și membrii delegațiilor acestora;
piloți de aeronave și alți membri ai echipajului;
marinari;
titulari ai pașapoartelor diplomatice, oficiale sau de serviciu și membrii organizațiilor internaționale;
lucrători transfrontalieri;
minori;
servicii de salvare, poliție și pompieri și polițiștii de frontieră;
lucrători offshore.
Respectivele dispoziții speciale pot conține derogări de la articolele 4 și 5, precum și de la articolele 7-13.
Articolul 19a
Prin derogare de la dispozițiile prezentului regulament cu privire la stabilirea punctelor de trecere a frontierei și până la intrarea în vigoare a unei decizii a Consiliului cu privire aplicarea integrală a dispozițiilor acquis-ului Schengen în Croația în temeiul articolului 4 alineatul (2) din Actul de aderare sau până în momentul în care prezentul regulament se modifică astfel încât să includă dispoziții care să reglementeze controlul frontierelor la punctele comune de trecere a frontierei, oricare dintre situații intervine mai întâi, Croația poate menține punctele comune de trecere a frontierei la frontiera sa cu Bosnia și Herțegovina. La aceste puncte comune de trecere a frontierei, polițiștii de frontieră ai uneia dintre părți efectuează verificări la intrarea sau ieșirea de pe teritoriul celeilalte părți. Toate controalele efectuate de către polițiștii de frontieră croați la intrare și la ieșire se efectuează în conformitate cu acquis-ul Uniunii, inclusiv cu obligațiile statelor membre în ceea ce privește protecția internațională și nereturnarea. Dacă acest lucru este necesar, acordurile bilaterale pertinente de instituire a punctelor comune de trecere a frontierei în cauză se modifică în acest sens.
CAPITOLUL IVa
Măsuri specifice în caz de deficiențe grave legate de controlul la frontierele externe
Articolul 19b
Măsuri la frontierele externe și sprijinul acordat de Agenție
Atunci când, într-un raport de evaluare întocmit în conformitate cu articolul 14 din Regulamentul (UE) nr. 1053/2013 al Consiliului din 7 octombrie 2013 privind instituirea unui mecanism de evaluare și de monitorizare în vederea verificării aplicării acquis-ului Schengen ( 24 ), sunt identificate deficiențe grave în efectuarea controalelor la frontierele externe și în vederea asigurării respectării recomandărilor menționate la articolul 15 din respectivul regulament, Comisia poate recomanda, prin intermediul unui act de punere în aplicare, ca statul membru evaluat să ia anumite măsuri specifice, care pot include una sau ambele dintre următoarele:
inițierea desfășurării echipelor europene de polițiști de frontieră, în conformitate cu dispozițiile Regulamentului (CE) nr. 2007/2004;
prezentarea, spre avizare de către Agenție, a planurilor sale strategice, bazate pe o evaluare de risc, care să includă informații privind desfășurarea de personal și echipamente.
Actul de punere în aplicare respectiv se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 33a alineatul (2).
Comisia informează, de asemenea, Parlamentul European și Consiliul.
TITLUL III
FRONTIERE INTERNE
CAPITOLUL I
Eliminarea controlului la frontierele interne
Articolul 20
Trecerea frontierelor interne
Frontierele interne pot fi trecute prin orice punct fără a fi realizată o verificare la frontiere asupra persoanelor, indiferent de cetățenie.
Articolul 21
Verificări în interiorul teritoriului
Eliminarea controlului la frontierele interne nu aduce atingere:
exercitării competențelor polițienești de către autoritățile competente ale statelor membre în temeiul legislației interne, în măsura în care exercitarea respectivelor competențe nu are un efect echivalent cu cel al verificărilor la frontiere; acest lucru se aplică, de asemenea, și în zonele de frontieră. În sensul primei teze, exercitarea competențelor polițienești nu poate fi considerată, în special, echivalentă cu exercitarea verificărilor la frontiere în cazul în care măsurile poliției:
nu au ca obiectiv controlul la frontiere;
se bazează pe informații generale și pe experiența serviciilor de poliție privind eventualele amenințări la adresa siguranței publice și vizează, în special, combaterea criminalității transfrontaliere;
sunt concepute și executate într-o manieră net diferită de verificările sistematice asupra persoanelor efectuate la frontierele externe;
sunt realizate pe baza verificărilor inopinate;
exercitării verificărilor de securitate în porturi sau aeroporturi, efectuate asupra persoanelor de către autoritățile competente în temeiul legislației interne a fiecărui stat membru, de către responsabilii portului sau ai aeroportului sau de operatori de transport, cu condiția ca respectivele verificări să fie realizate, de asemenea, asupra persoanelor care călătoresc în interiorul unui stat membru;
posibilității unui stat membru de a prevedea în legislația sa internă obligația de a deține și de a purta permise și alte documente;
posibilității ca un stat membru să prevadă prin lege obligația resortisanților țărilor terțe de a-și raporta prezența pe teritoriul său, în conformitate cu dispozițiile articolului 22 din Convenția Schengen.
Articolul 22
Eliminarea obstacolelor din calea traficului la punctele rutiere de trecere a frontierelor interne
Statele membre elimină orice obstacol care împiedică fluidizarea traficului la punctele rutiere de trecere a frontierelor interne, în special limitările de viteză care nu se bazează exclusiv pe considerente de siguranță rutieră.
În paralel, statele membre trebuie să fie în măsură să furnizeze toate mijloacele necesare pentru a efectua verificări în cazul în care se reintroduc controalele la frontierele interne.
CAPITOLUL II
Reintroducerea temporară a controalelor la frontierele interne
Articolul 23
Cadru general pentru reintroducerea temporară a controlului la frontierele interne
Articolul 23a
Criterii pentru reintroducerea temporară a controlului la frontierele interne
Atunci când un stat membru decide, ca măsură de ultimă instanță, să reintroducă temporar controlul la una sau mai multe frontiere interne sau în anumite părți ale acestora sau decide să prelungească o astfel de reintroducere, în conformitate cu articolul 23 sau cu articolul 25 alineatul (1), statul membru respectiv evaluează probabilitatea ca o astfel de măsură să remedieze în mod corespunzător amenințarea la adresa ordinii publice sau a securității interne și evaluează proporționalitatea măsurii cu amenințarea respectivă. În efectuarea unei astfel de evaluări, statul membru ia în considerare în special următoarele aspecte:
impactul probabil al oricăror amenințări la adresa ordinii publice sau a securității sale interne, inclusiv în urma unor incidente sau amenințări teroriste, precum și al amenințării reprezentate de criminalitatea organizată;
impactul probabil al unei astfel de măsuri asupra libertății de circulație în spațiul fără controale la frontierele interne.
Articolul 24
Procedura pentru reintroducerea temporară a controlului la frontierele interne în temeiul articolului 23 alineatul (1)
Atunci când un stat membru preconizează să reintroducă controlul la frontierele interne în temeiul articolului 23 alineatul (1), acesta notifică celelalte state membre și Comisia, cel târziu cu patru săptămâni înainte de reintroducerea preconizată, sau într-un termen mai scurt dacă circumstanțele care determină necesitatea de a reintroduce controlul la frontierele interne devin cunoscute cu mai puțin de patru săptămâni înainte de reintroducerea preconizată. În acest scop, statul membru furnizează următoarele informații:
motivele reintroducerii propuse, inclusiv toate datele relevante detaliind evenimentele care constituie o amenințare gravă la adresa ordinii publice sau a securității sale interne;
domeniul de aplicare a reintroducerii preconizate, precizând în ce parte (părți) a (ale) frontierelor interne urmează să fie reintrodus controlul;
denumirea punctelor de trecere autorizate;
data și durata reintroducerii preconizate;
după caz, măsurile care trebuie să fie luate de celelalte state membre.
O notificare în temeiul primului paragraf poate fi, de asemenea, înaintată în comun de două sau mai multe state membre.
Dacă este necesar, Comisia poate solicita informații suplimentare statului membru (statelor membre) în cauză.
O astfel de clasificare nu împiedică punerea informațiilor de către Comisie la dispoziția Parlamentului European. Transmiterea și prelucrarea informațiilor și documentelor transmise către Parlamentul European în temeiul prezentului articol respectă normele privind transmiterea și prelucrarea informațiilor clasificate aplicabile între Parlamentul European și Comisie.
În cazul în care, pe baza informațiilor conținute în notificare sau a oricăror informații suplimentare primite, Comisia are îndoieli în ceea ce privește necesitatea sau proporționalitatea reintroducerii preconizate a controlului la frontierele interne sau în cazul în care consideră că ar fi adecvată o consultare asupra unor aspecte ale notificării, emite un aviz în acest sens.
Articolul 25
Procedura specifică pentru cazurile care necesită o acțiune imediată
În cazul în care se ia o astfel de decizie de prelungire, dispozițiile articolului 24 alineatele (4) și (5) se aplică mutatis mutandis, iar consultările se desfășoară fără întârziere după notificarea deciziei de prelungire către Comisie și statele membre.
Articolul 26
Procedura specifică pentru circumstanțe excepționale care periclitează funcționarea generală a spațiului fără controale la frontierele interne
În recomandarea sa, Consiliul indică cel puțin informațiile menționate la articolul 24 alineatul (1) literele (a)-(e).
Consiliul poate recomanda o prelungire în conformitate cu condițiile și procedurile stabilite în prezentul articol.
Înainte de a reintroduce controlul la frontiere sau în anumite părți ale frontierelor sale interne în temeiul prezentului alineat, un stat membru notifică acest lucru celorlalte state membre, Parlamentului European și Comisiei în mod corespunzător.
Într-un astfel de caz, Comisia înaintează Parlamentului European și Consiliului un raport în care evaluează motivele prezentate de statul membru respectiv și consecințele asupra protejării intereselor comune ale spațiului fără controale la frontierele interne.
Articolul 26a
Criterii pentru reintroducerea temporară a controlului la frontierele interne atunci când circumstanțe excepționale periclitează funcționarea generală a spațiului fără controale la frontierele interne
Atunci când, în ultimă instanță, Consiliul recomandă, în conformitate cu articolul 26 alineatul (2), reintroducerea temporară a controlului la una sau mai multe frontiere interne sau în anumite părți ale acestora, acesta evaluează probabilitatea ca o astfel de măsură să remedieze în mod corespunzător o amenințare la adresa ordinii publice sau a securității interne în spațiul fără controale la frontierele interne și evaluează proporționalitatea măsurii cu amenințarea respectivă. Această evaluare se bazează pe informațiile detaliate transmise de statul membru (statele membre) în cauză și de Comisie și pe orice alte informații relevante, inclusiv orice informații obținute în temeiul alineatului (2) din prezentul articol. În efectuarea unei astfel de evaluări, se iau în considerare, în special, următoarele aspecte:
disponibilitatea măsurilor de sprijin tehnic sau financiar care ar putea fi aplicate sau care au fost aplicate la nivel național sau la nivelul Uniunii, inclusiv asistența acordată de organismele, oficiile sau agențiile Uniunii, cum ar fi Agenția, Biroul European de Sprijin pentru Azil, înființat prin Regulamentul (UE) nr. 439/2010 al Parlamentului European și al Consiliului ( 25 ) sau Biroului European de Poliție (Europol), înființat prin Decizia 2009/371/JAI a Consiliului ( 26 ), și probabilitatea ca aceste măsuri să remedieze în mod corespunzător amenințările la adresa ordinii publice sau a securității interne în spațiul fără controale la frontierele interne;
impactul actual și impactul viitor probabil al oricăror deficiențe grave legate de controlul la frontierele externe identificate în contextul evaluărilor efectuate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr 1053/2013 și măsura în care astfel de deficiențe grave constituie o amenințare gravă la adresa ordinii publice sau a securității interne în spațiul fără controale la frontierele interne;
impactul probabil al reintroducerii controlului la frontiere asupra libertății de circulație a persoanelor în spațiul fără controale la frontierele interne.
Înainte de a adopta o propunere de recomandare a Consiliului, în conformitate cu articolul 26 alineatul (2), Comisia poate:
solicita statelor membre, Agenției, Europol sau altor organisme, oficii și agenții ale Uniunii să îi furnizeze informații suplimentare;
efectua vizite la fața locului, cu sprijinul unor experți din statele membre și ai Agenției, ai Europol și ai oricărui alt organism, oficiu sau agenție relevantă a Uniunii, în vederea obținerii sau a verificării informațiilor relevante pentru recomandarea respectivă.
Articolul 27
Informarea Parlamentului European și a Consiliului
Comisia și statul membru (statele membre) în cauză informează Parlamentul European și Consiliul, cât mai curând posibil, cu privire la orice motive care ar putea determina aplicarea articolelor 19a și 23-26a.
Articolul 28
Dispoziții în caz de reintroducere a controlului la frontierele interne
În cazul în care se reintroduce controlul la frontierele interne, dispozițiile relevante ale titlului II se aplică mutatis mutandis.
Articolul 29
Raportul privind reintroducerea controlului la frontierele interne
În termen de cel mult patru săptămâni după eliminarea controlului la frontierele interne, statul membru care a efectuat controlul la frontierele interne prezintă un raport Parlamentului European, Consiliului și Comisiei privind reintroducerea controlului la frontierele interne, oferind informații referitoare, în special, la evaluarea inițială și la respectarea criteriilor menționate la articolele 23a, 25 și 26a, la efectuarea verificărilor, cooperarea practică cu statele membre învecinate, impactul produs asupra libertății de circulație a persoanelor, la eficacitatea reintroducerii controlului la frontierele interne, inclusiv o evaluare ex-post cu privire la proporționalitatea reintroducerii controlului la frontierele interne.
Comisia poate emite un aviz referitor la respectiva evaluare ex-post a reintroducerii temporare a controlului de frontieră la una sau mai multe frontiere interne sau în anumite părți ale acestora.
Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului, cel puțin anual, un raport cu privire la funcționarea spațiului fără controale la frontierele interne. Raportul include o listă a tuturor deciziilor de reintroducere a controalelor la frontierele interne luate în decursul anului respectiv.
Articolul 30
Informarea publicului
Comisia și statul membru în cauză informează publicul în mod coordonat cu privire la adoptarea unei decizii de reintroducere a controlului la frontierele interne și indică, în special, data de începere și de încheiere a unei astfel de măsuri, cu excepția cazului în care există motive imperioase de securitate care să împiedice acest lucru.
Articolul 31
Confidențialitatea
La cererea unui stat membru, celelalte state membre, Parlamentul European și Comisia respectă caracterul confidențial al informațiilor furnizate în cadrul reintroducerii și prelungirii controlului la frontiere, precum și în cadrul raportului elaborat în conformitate cu articolul 29.
TITLUL IV
DISPOZIȚII FINALE
Articolul 32
Modificarea anexelor
Comisia este împuternicită să adopte, în conformitate cu articolul 33, acte delegate în ceea ce privește modificarea anexelor III, IV și VIII.
Articolul 33
Exercitarea delegării
Articolul 33a
Procedura comitetului
Articolul 34
Comunicări
Comisiei i se comunică de către statele membre:
lista permiselor de ședere, făcându-se distincția între cele reglementate la articolul 2 punctul 15 litera (a) și cele reglementate la articolul 2 punctul 15 litera (b) și care sunt însoțite de un model pentru permisele reglementate de articolul 2 punctul 15 litera (b). Permisele de ședere eliberate în conformitate cu Directiva 2004/38/CE sunt evidențiate ca atare și se pun la dispoziție modele pentru permisele de ședere care nu au fost eliberate în conformitate cu formatul uniform prevăzut în Regulamentul (CE) nr. 1030/2002;
lista punctelor lor de trecere a frontierei;
sumele de referință necesare pentru trecerea frontierelor lor externe, care se stabilesc anual de către autoritățile naționale;
lista serviciilor naționale responsabile pentru controlul frontierelor;
modelele de permise eliberate de ministerele afacerilor externe;
derogările de la normele privind trecerea frontierelor externe menționate la articolul 4 alineatul (2) litera (a);
statisticile menționate la articolul 10 alineatul (3).
Articolul 35
Micul trafic de frontieră
Prezentul regulament nu aduce atingere normelor comunitare aplicabile micului trafic de frontieră și acordurilor bilaterale existente în materie.
Articolul 36
Ceuta și Melilla
Dispozițiile prezentului regulament nu aduc atingere normelor speciale aplicabile în orașele Ceuta și Melilla, astfel cum au fost definite prin Declarația Regatului Spaniei privind orașele Ceuta și Melilla, care figurează în Actul final al Acordului privind aderarea Regatului Spaniei la Convenția de punere în aplicare a Acordului Schengen din 14 iunie 1985 ( 28 ).
Articolul 37
Comunicarea informațiilor de către statele membre
Statele membre informează Comisia în legătură cu dispozițiile naționale referitoare la articolul 21 literele (c) și (d), regimul sancțiunilor menționate la articolul 4 alineatul (3) și acordurile bilaterale autorizate prin prezentul regulament. Modificările ulterioare aduse dispozițiilor respective se notifică în cinci zile lucrătoare.
Respectivele informații comunicate de către statele membre se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, Seria C.
Articolul 37a
Mecanismul de evaluare
Evaluările pot consta în vizite la fața locului anunțate sau neanunțate ale frontierelor externe sau interne.
În conformitate cu mecanismul de evaluare menționat, Comisia este responsabilă pentru adoptarea programelor multianuale și anuale de evaluare și a rapoartelor de evaluare.
În cazul în care sunt identificate deficiențe grave în desfășurarea de controale la frontiera externă într-un raport de evaluare adoptat de Comisie în conformitate cu articolul 14 din Regulamentul (EU) nr. 1053/2013, se aplică articolele 19a și 26.
Articolul 38
Raport privind aplicarea titlului III
Până la 13 octombrie 2009, Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului un raport privind aplicarea titlului III.
Comisia acordă o atenție deosebită dificultăților care ar putea rezulta din reintroducerea controlului la frontierele interne. După caz, Comisia prezintă propuneri pentru soluționarea unor astfel de dificultăți.
Articolul 39
Abrogări
De la data menționată la alineatul (1), se abrogă:
Manualul comun, inclusiv anexele la acesta;
deciziile Comitetului Executiv Schengen din 26 aprilie 1994 [SCH/Com-ex (94) 1, rev. 2], din 22 decembrie 1994 [SCH/Com-ex (94) 17, rev. 4] și din 20 decembrie 1995 [SCH/Com-ex (95) 20, rev. 2];
Anexa 7 la Instrucțiunile consulare comune;
Regulamentul (CE) nr. 790/2001 al Consiliului din 24 aprilie 2001 care rezervă Consiliului competențele de executare în ceea ce privește anumite dispoziții detaliate și norme practice referitoare la punerea în aplicare a controlului și a supravegherii frontierelor ( 29 );
Decizia 2004/581/CE a Consiliului din 29 aprilie 2004 de stabilire a indicațiilor minime care trebuie să figureze pe panourile situate la punctele de trecere a frontierelor externe ( 30 );
Decizia 2004/574/CE a Consiliului din 29 aprilie 2004 de modificare a Manualului comun ( 31 );
Regulamentul (CE) nr. 2133/2004 al Consiliului din 13 decembrie 2004 privind obligația autorităților competente ale statelor membre de a ștampila cu regularitate documentele de călătorie ale resortisanților țărilor terțe în momentul trecerii de către aceștia a frontierelor externe ale statelor membre, precum și de modificare a dispozițiilor Convenției de punere în aplicare a Acordului Schengen și a Manualului comun adoptat în acest scop ( 32 ).
Articolul 40
Intrarea în vigoare
Prezentul regulament intră în vigoare la 13 octombrie 2006. Cu toate acestea, articolul 34 intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre, în conformitate cu Tratatul de instituire a Comunității Europene.
ANEXA I
Documente justificative pentru verificarea îndeplinirii condițiilor de intrare
Documentele justificative menționate la articolul 5 alineatul (2) pot include următoarele:
pentru călătoriile de afaceri:
invitația din partea unei întreprinderi sau a unei autorități de a participa la reuniuni, conferințe sau manifestări cu caracter comercial, industrial sau profesional;
alte documente care indică existența unor relații comerciale sau profesionale;
bilete de intrare la târguri și congrese, în caz de participare la un eveniment de acest gen;
pentru călătorii efectuate în scopul studiilor sau a unui alt tip de formare:
adeverința de înscriere la o instituție de învățământ în vederea urmării unor cursuri de învățământ profesional sau teoretic în cadrul unei formări de bază sau al unei formări de nivel superior;
legitimații de student sau certificate privind cursurile urmate;
pentru călătorii în scop turistic sau privat:
documente justificative privind cazarea:
documente justificative privind itinerarul:
confirmarea rezervării unei călătorii organizate sau orice alt document corespunzător care să indice programul de călătorie preconizat;
documente justificative privind întoarcerea:
un bilet de întoarcere sau un bilet dus-întors.
pentru călătoriile întreprinse pentru o manifestare cu caracter politic, științific, cultural, sportiv sau religios sau pentru orice alte scopuri:
invitații, bilete de intrare, înscrieri sau programe prin care să se indice, dacă este posibil, denumirea organismului gazdă și durata șederii, sau orice alt document corespunzător care să indice obiectul vizitei.
ANEXA II
Înregistrarea informațiilor
Ansamblul informațiilor de serviciu, precum și orice informație de interes special se înregistrează manual sau electronic la toate punctele de trecere a frontierei. Informațiile care trebuie înregistrate includ în special:
numele polițistului de frontieră responsabil local cu privire la verificările la frontiere și numele celorlalți agenți din fiecare echipă;
relaxarea verificărilor asupra persoanelor în conformitate cu articolul 8;
eliberarea, la frontieră, a documentelor care înlocuiesc pașapoartele și vizele;
persoanele reținute și plângeri (infracțiuni și contravenții);
refuzul intrării în conformitate cu articolul 13 (motivele refuzului și cetățenia);
codurile de securitate ale ștampilelor de intrare și de ieșire, identitatea polițiștilor de frontieră cărora li se încredințează o ștampilă, la un moment dat sau pentru un anumit schimb, precum și toate informațiile privind ștampilele pierdute sau furate;
plângeri ale persoanelor care au făcut obiectul verificărilor;
alte măsuri polițienești și judiciare de interes deosebit;
evenimente deosebite.
ANEXA III
Modele de panouri care apar pe diferite culoare ale punctelor de trecere a frontierei
PARTEA A
(
)
PARTEA B1: „fără viză”;
PARTEA B2: „toate pașapoartele”.
PARTEA C
ANEXA IV
Aplicarea ștampilelor
Se aplică sistematic o ștampilă pe documentele de călătorie ale resortisanților țărilor terțe, la intrare și la ieșire, în conformitate cu articolul 10. Specificațiile respectivei ștampile sunt stabilite prin Decizia SCH/Com-ex (94) 16 rev. și SCH/Gem-Handb (93) 15 (CONFIDENȚIAL) a Comitetului Executiv Schengen.
Codurile de securitate ale ștampilelor se modifică la intervale regulate, care nu depășesc o lună.
La intrarea și la ieșirea resortisanților țărilor terțe care fac obiectul obligativității deținerii unei vize, ștampila se aplică, în general, pe pagina opusă celei pe care este aplicată viza.
În cazul în care respectiva pagină nu este utilizabilă, ștampila se aplică pe pagina următoare. Ștampila nu se aplică pe banda de citire optică.
Statele membre desemnează punctele naționale de contact responsabile pentru schimbul de informații privind codurile de securitate ale ștampilelor de intrare și de ieșire utilizate la punctele de trecere a frontierei și informează în acest sens pe celelalte state membre, Secretariatul General al Consiliului și Comisia. Respectivele puncte de contact beneficiază imediat de acces la informațiile privind ștampilele comune de intrare și de ieșire utilizate la frontiera externă a statului membru în cauză, și în special la informațiile privind:
punctul de trecere a frontierei căruia i se atribuie o anumită ștampilă;
identitatea polițiștilor de frontieră cărora li se încredințează o ștampilă la un moment dat;
codul de securitate al unei anumite ștampile, la un moment dat.
Orice cerere de informații privind ștampilele comune de intrare și de ieșire se prezintă prin intermediul punctelor naționale de contact menționate anterior.
Punctele naționale de contact trebuie, de asemenea, să transmită de îndată altor puncte de contact, Secretariatului General al Consiliului și Comisiei, informațiile privind modificările punctelor de contact, precum și ștampilele pierdute sau furate.
ANEXA V
PARTEA A
Proceduri privind refuzul intrării la frontieră
În caz de refuz al intrării, polițistul de frontieră competent:
completează modelul uniform de formular de refuz al intrării, prezentat în Partea B. Resortisantul țării terțe în cauză semnează formularul și primește un exemplar după semnare. În cazul în care resortisantul țării terțe refuză să semneze, polițistul de frontieră indică refuzul în formular, la rubrica „Observații”;
aplică pe pașaport o ștampilă de intrare, barată de o cruce cu cerneală neagră indelebilă, și scrie lângă aceasta, în partea dreaptă, de asemenea cu cerneală indelebilă, literele corespunzătoare motivelor de refuz al intrării, a căror listă este conținută în modelul uniform de formular de refuz al intrării, menționat anterior;
să anuleze sau să revoce viza, după caz, în conformitate cu dispozițiile articolului 34 din Regulamentul (CE) nr. 810/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 iulie 2009 privind instituirea unui Cod comunitar de vize (Codul de vize) ( 34 );
consemnează orice refuz al intrării într-un registru sau pe o listă, în care se menționează identitatea, cetățenia resortisantului țării terțe în cauză, referințele documentului care permite trecerea frontierei de către resortisantul țării terțe în cauză, precum și motivul și data refuzului intrării.
▼M3 —————
În cazul în care resortisantul țării terțe care a primit o decizie de refuz al intrării a fost condus la frontieră de către un operator de transport, autoritatea locală responsabilă:
solicită operatorului de transport să preia responsabilitatea resortisantului țării terțe și să îl transporte fără întârziere fie către țara terță din care a fost transportat, fie către țara terță care a eliberat documentul care permite trecerea frontierei, fie către orice altă țară terță în care este garantată admisia, sau să găsească mijloace de transport în continuare, în conformitate cu articolul 26 din Convenția Schengen și cu dispozițiile Directivei 2001/51/CE a Consiliului din 28 iunie 2001 de completare a dispozițiilor prevăzute la articolul 26 din Convenția de punere în aplicare a Acordului Schengen din 14 iunie 1985 ( 35 );
în așteptarea transportului în continuare, respectând legislația internă și luând în considerare circumstanțele locale, ia măsurile corespunzătoare în vederea evitării intrării ilegale pe teritoriu a resortisanților țărilor terțe cărora le-a fost refuzată intrarea.
În cazul în care există motive care justifică atât refuzul intrării unui resortisant al unei țări terțe, cât și arestarea acestuia, polițistul de frontieră ia legătura cu autoritățile competente pentru a decide cu privire la măsurile ce se impun în conformitate cu legislația internă.
PARTEA B
Model uniform de formular pentru refuzul intrării la frontieră
ANEXA VI
Dispoziții speciale privind diferitele tipuri de frontiere și mijloacele de transport utilizate pentru trecerea frontierelor externe ale statelor membre
1. Frontiere terestre
1.1. Verificarea traficului rutier
|
1.1.1. |
În vederea asigurării eficienței verificărilor asupra persoanelor, asigurând în același timp siguranța și fluidizarea traficului rutier, circulația la punctele de trecere a frontierei se reglementează în mod corespunzător. În cazul în care este necesar, statele membre pot încheia acorduri bilaterale în vederea canalizării și blocării traficului. Respectivele state informează Comisia în acest sens în conformitate cu articolul 37. |
|
1.1.2. |
La frontierele terestre, statele membre pot, în cazul în care consideră adecvat și dacă circumstanțele o permit, amenaja culoare separate la anumite puncte de trecere a frontierei în conformitate cu articolul 9. Utilizarea culoarelor separate poate fi suspendată în orice moment de autoritățile competente ale statelor membre, în circumstanțe excepționale și în cazul în care situația traficului și starea infrastructurilor impun acest lucru. Statele membre pot coopera cu țările vecine pentru amenajarea culoarelor separate la punctele de trecere a frontierelor externe. |
|
1.1.3. |
Persoanele care călătoresc cu autoturismele pot, în general, să rămână în interiorul acestora în timpul verificărilor. Cu toate acestea, în cazul în care circumstanțele o impun, acestor persoane li se poate solicita să coboare din autoturism. Verificarea amănunțită are loc, în cazul în care circumstanțele locale permit acest lucru, în locurile special amenajate în acest scop. Din motive de siguranță a personalului, verificările se efectuează de doi polițiști de frontieră, în cazul în care acest lucru este posibil. |
|
1.1.4. |
Punctele comune de trecere a frontierei 1.1.4.1. Statele membre pot încheia sau menține acorduri bilaterale cu țările terțe vecine în ceea ce privește stabilirea punctelor comune de trecere a frontierei în care polițiștii de frontieră ai statului membru și polițiștii de frontieră ai țării terțe desfășoară unul după celălalt controale la ieșire și la intrare în conformitate cu legislația lor națională pe teritoriul celeilalte părți. Punctele comune de trecere a frontierei pot fi localizate atât pe teritoriul unui stat membru, cât și pe teritoriul unei țări terțe. 1.1.4.2. Punctele comune de trecere a frontierei aflate pe teritoriul statelor membre: acordurile bilaterale care stabilesc punctele comune de trecere a frontierei aflate pe teritoriul statelor membre cuprind o autorizație pentru polițiștii de frontieră din țările terțe să își exercite atribuțiile pe teritoriul statului membru în cauză, respectând următoarele principii:
(a)
Protecția internațională: resortisantului unei țări terțe care solicită protecție internațională pe teritoriul unui stat membru i se asigură accesul la procedurile relevante ale statului membru în cauză în conformitate cu acquis-ul Uniunii în materie de azil.
(b)
Arestarea unei persoane sau confiscarea bunurilor: în cazul în care polițiștii de frontieră ai țărilor terțe iau cunoștință de elemente care justifică arestarea sau punerea sub protecție a unei persoane sau confiscarea bunurilor, aceștia informează autoritățile statului membru în cauză cu privire la elementele respective, iar autoritățile statului membru asigură luarea de măsuri de urmare adecvate în conformitate cu legislația lor națională, cu dreptul Uniunii și cu dreptul internațional, indiferent de cetățenia persoanei în cauză.
(c)
Persoanele care beneficiază de dreptul la liberă circulație în temeiul dreptului Uniunii și care intră pe teritoriul Uniunii: polițiștii de frontieră ai țărilor terțe nu trebuie să împiedice intrarea pe teritoriul Uniunii a persoanelor care beneficiază de dreptul la liberă circulație în temeiul dreptului Uniunii. În cazul în care există motive care justifică refuzul ieșirii din țara terță în cauză, polițiștii de frontieră ai țării terțe respective informează autoritățile statului membru cu privire la aceste motive, iar acestea din urmă asigură luarea de măsuri ulterioare corespunzătoare în conformitate cu legislația națională, cu dreptul Uniunii și cu dreptul internațional. 1.1.4.3. Punctele comune de trecere a frontierei aflate pe teritoriul țărilor terțe: acordurile bilaterale care stabilesc punctele comune de trecere a frontierei aflate pe teritoriul țărilor terțe cuprind o autorizație pentru polițiștii de frontieră ai statului membru să își exercite atribuțiile pe teritoriul țării terțe. În sensul prezentului regulament, orice control efectuat de polițiștii de frontieră ai unui stat membru într-un punct comun de trecere a frontierei aflat pe teritoriul unei țări terțe se consideră a fi efectuat pe teritoriul statului membru în cauză. Polițiștii de frontieră ai unui stat membru își exercită atribuțiile în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 562/2006 și cu respectarea următoarelor principii:
(a)
Protecția internațională: resortisantului unei țări terțe care a trecut de controlul de ieșire al polițiștilor de frontieră ai țării terțe respective și care solicită ulterior protecție internațională polițiștilor de frontieră ai statului membru prezenți pe teritoriul țării terțe în cauză i se asigură accesul la procedurile relevante ale statului membru în conformitate cu acquis-ul Uniunii în materie de azil. Autoritățile țării terțe acceptă transferul persoanei vizate pe teritoriul statului membru în cauză.
(b)
Arestarea unei persoane sau confiscarea bunurilor: în cazul în care polițiștii de frontieră ai unui stat membru iau cunoștință de elemente care justifică arestarea sau punerea sub protecție a unei persoane, sau confiscarea bunurilor, aceștia acționează în conformitate cu legislația lor națională, cu dreptul Uniunii și cu dreptul internațional. Autoritățile țării terțe acceptă transferul persoanei sau a bunului vizat pe teritoriul statului membru.
(c)
Accesul la sistemele informatice: polițiștii de frontieră ai unui stat membru au capacitatea de a utiliza sistemele informatice de prelucrare a datelor cu caracter personal în conformitate cu articolul 7. Statelor membre li se permite să adopte măsurile de securitate tehnice și organizaționale impuse de dreptul Uniunii pentru protecția datelor cu caracter personal împotriva distrugerii accidentale sau ilegale, a pierderii accidentale, a modificării, a divulgării sau a accesului neautorizate, inclusiv a accesului autorităților țărilor terțe. 1.1.4.4. Înainte de a încheia sau de a modifica un acord bilateral cu o țară terță vecină privind punctele comune de trecere a frontierei, statul membru în cauză consultă Comisia cu privire la compatibilitatea acordului cu dreptul Uniunii. Acordurile bilaterale deja existente sunt comunicate Comisiei până la 20 ianuarie 2014. În cazul în care consideră că acordul este incompatibil cu dreptul Uniunii, Comisia notifică statul membru în cauză. Statul membru adoptă toate măsurile necesare pentru modificarea acordului într-un termen rezonabil, astfel încât să elimine toate incompatibilitățile identificate. |
1.2. Verificarea traficului feroviar
|
1.2.1. |
Verificările se efectuează atât asupra pasagerilor din trenuri, cât și asupra personalului feroviar de la bordul trenurilor care trec frontierele externe, inclusiv de la bordul trenurilor de mărfuri și al trenurilor goale. Statele membre pot încheia acorduri bilaterale sau multilaterale privind modalitățile de desfășurare a verificărilor, cu respectarea principiilor prevăzute la punctul 1.1.4. Verificările se efectuează într-unul dintre următoarele moduri:
—
în prima gară de sosire sau în ultima gară de plecare de pe teritoriul unui stat membru,
—
la bordul trenului, în timpul tranzitului, între ultima gară de plecare dintr-o țară terță și prima gară de sosire de pe teritoriul unui stat membru sau viceversa,
—
în ultima gară de plecare sau în prima gară de sosire de pe teritoriul unei țări terțe.
|
|
1.2.2. |
De asemenea, în vederea facilitării traficului trenurilor de călători de mare viteză, statele membre de pe itinerarul acestor trenuri care sosesc din țări terțe pot, de asemenea, decide, de comun acord cu țările terțe în cauză, cu respectarea principiilor prevăzute la punctul 1.1.4. să efectueze verificări la intrare asupra resortisanților țărilor terțe din trenurile care sosesc din țări terțe, într-unul dintre modurile următoare:
—
în gările din țările terțe din care se urcă persoanele respective în tren;
—
în gările de pe teritoriul statelor membre în care coboară persoanele respective;
—
la bordul trenului, în timpul tranzitului, între gările situate pe teritoriul unei țări terțe și gările situate pe teritoriul statelor membre, cu condiția ca persoanele respective să rămână la bordul trenului.
|
|
1.2.3. |
În cazul în care operatorul de transport feroviar are posibilitatea ca, pentru trenurile de mare viteză provenind din țări terțe și care fac mai multe opriri pe teritoriul statelor membre, să îmbarce pasageri pentru restul traseului situat exclusiv pe teritoriul statelor membre, respectivii pasageri fac obiectul unor verificări de intrare, fie la bordul trenului, fie în gara de destinație, cu excepția cazului în care au fost efectuate verificări în conformitate cu punctul 1.2.1 sau cu punctul 1.2.2 prima liniuță. Persoanele care doresc să ia trenul exclusiv pentru partea care rămâne din traseu, situată pe teritoriul statelor membre, trebuie să fie informate înainte de plecare, în mod clar, că vor face obiectul unor verificări de intrare în timpul călătoriei sau în gara de destinație. |
|
1.2.4. |
În direcția inversă, persoanele de la bordul trenului fac obiectul unor verificări la ieșire urmându-se o procedură similară. |
|
1.2.5. |
Polițistul de frontieră poate ordona ca spațiile goale din vagoane să fie inspectate, în cazul în care este necesar, cu asistența șefului de tren, pentru a se asigura că persoanele sau obiectele care fac obiectul verificării la trecerea frontierei nu s-au ascuns în respectivele spații. |
|
1.2.6. |
În cazul în care există motive să se considere că persoanele semnalate sau suspectate de comiterea unei infracțiuni sau resortisanți ai unor țări terțe care au intenția de a intra ilegal se ascund în tren, polițistul de frontieră, în cazul în care nu poate acționa în conformitate cu dispozițiile de drept intern, informează statele membre către teritoriul cărora sau pe teritoriul cărora circulă trenul. |
2. Frontiere aeriene
2.1. Proceduri cu privire la verificările din aeroporturile internaționale
|
2.1.1. |
Autoritățile competente ale statelor membre veghează ca societatea aeroportuară să ia măsurile necesare în vederea separării fizice a fluxurilor de pasageri de la zborurile interne de fluxurile de pasageri de la alte zboruri. În acest sens, se amplasează infrastructuri corespunzătoare în toate aeroporturile internaționale. |
|
2.1.2 |
Locul în care se efectuează verificări la frontieră se stabilește în conformitate cu următoarea procedură:
(a)
pasagerii zborurilor provenind dintr-o țară terță, care se îmbarcă pentru un zbor intern, fac obiectul verificărilor de intrare pe aeroportul de sosire al zborului dintr-o țară terță. Pasagerii unui zbor intern, care se îmbarcă pe un zbor cu destinația într-o țară terță (pasageri de transfer) fac obiectul verificărilor de ieșire pe aeroportul de plecare al ultimului zbor.
(b)
pentru zborurile cu proveniența sau destinația în țări terțe fără pasageri de transfer și zborurile cu escale multiple în aeroporturi ale statelor membre, fără schimbare de aeronavă:
(i)
pasagerii zborurilor cu proveniența sau destinația în țări terțe, fără transfer anterior sau posterior pe teritoriul statelor membre, fac obiectul verificărilor de intrare pe aeroportul de intrare și al verificărilor de ieșire pe aeroportul de ieșire;
(ii)
pasagerii zborurilor cu proveniența sau destinația în țări terțe cu escale multiple pe teritoriul statelor membre, fără schimbare de aeronavă (pasageri în tranzit) și cu condiția ca pasagerii să nu se poată îmbarca în aeronavă pe tronsonul situat pe teritoriul statelor membre, fac obiectul verificărilor de intrare pe aeroportul de destinație și al verificărilor de ieșire pe aeroportul de îmbarcare;
(iii)
în cazul în care operatorul de transport aerian are posibilitatea ca, pentru zborurile cu proveniența dintr-o țară terță și care fac escale multiple pe teritoriul statelor membre, să poată îmbarca pasageri exclusiv pentru tronsonul care mai rămâne pe teritoriul respectiv, pasagerii în cauză fac obiectul verificărilor de ieșire pe aeroportul de îmbarcare și al verificărilor de intrare pe aeroportul de destinație. Verificările asupra pasagerilor care, în timpul escalelor, se află deja la bord și nu s-au îmbarcat pe teritoriul statelor membre se efectuează în conformitate cu litera (b) punctul (ii). Procedura inversă se aplică zborurilor din această categorie, în cazul în care țara de destinație este o țară terță. |
|
2.1.3. |
Verificările la frontieră nu se efectuează, în principiu, la bordul aeronavei sau în portul de îmbarcare, cu excepția cazului când acest lucru este justificat de o analiză a riscurilor legate de siguranța internă și de imigrația ilegală. Pentru a garanta că, la aeroporturile desemnate ca puncte de trecere a frontierei, persoanele fac obiectul verificărilor în conformitate cu dispozițiile articolelor 6-13, statele membre se asigură că autoritățile aeroportului iau măsurile necesare astfel încât circulația să fie direcționată către facilitățile rezervate verificărilor. Statele membre se asigură că societatea aeroportuară ia toate măsurile necesare în vederea împiedicării accesului și părăsirii de către persoanele neautorizate a zonelor rezervate, de exemplu a zonei de tranzit. Verificările nu se efectuează, în principiu, în zona de tranzit, cu excepția cazului când acest lucru este justificat de o analiză a riscurilor legate de siguranța internă și de imigrația ilegală; verificările din respectiva zonă pot fi efectuate, în special, asupra persoanelor care fac obiectul obligativității de viză de tranzit aeroportuar, pentru a verifica dacă respectivele persoane dețin o astfel de viză. |
|
2.1.4. |
Dacă, în caz de forță majoră, de pericol iminent sau pe baza instrucțiunilor autorităților, o aeronavă provenind dintr-o țară terță trebuie să aterizeze pe un teren care nu este punct de trecere a frontierei, respectiva aeronavă nu-și poate continua zborul decât după autorizarea primită de la polițiștii de frontieră sau de la autoritățile vamale. Acest lucru se aplică și în cazul unei aeronave cu proveniența dintr-o țară terță care aterizează fără autorizație. În orice eventualitate, dispozițiile articolelor 6-13 se aplică verificărilor asupra persoanelor de la bordul respectivei aeronave. |
2.2. Proceduri cu privire la verificările din aerodromuri
|
2.2.1. |
Trebuie să se asigure că persoanele fac în mod egal obiectul verificărilor în conformitate cu dispozițiile articolelor 6-13 în aeroporturile care nu au statut de aeroport internațional în temeiul legislației interne în cauză („aerodromuri”), dar pentru care sunt autorizate zboruri cu proveniența sau cu destinația în țări terțe. |
|
2.2.2. |
Prin derogare de la punctul 2.2.1, se poate renunța în aerodromuri la amplasarea structurilor destinate separării fizice a fluxurilor de pasageri pentru zborurile interne de cele pentru alte zboruri, fără a se aduce atingere dispozițiilor Regulamentului (CE) nr. 2320/2002 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 decembrie 2002 de instituire a unor norme comune în domeniul siguranței aviației civile ( 36 ). În afară de aceasta, în cazul în care volumul de trafic nu impune aceasta, nu este necesar ca polițiștii de frontieră să fie prezenți în permanență, în măsura în care se garantează că, în caz de necesitate, se poate trimite personal la fața locului în timp util. |
|
2.2.3. |
În cazul în care prezența polițiștilor de frontieră nu este asigurată în permanență într-un aerodrom, administratorul aerodromului informează în prealabil polițiștii de frontieră cu privire la sosirea și plecarea aeronavelor cu proveniența sau destinația în țări terțe. |
2.3. Modalități de verificare a persoanelor din zborurile private
|
2.3.1. |
În cazul zborurilor private cu proveniența sau destinația în țări terțe, comandatul de bord transmite, înainte de decolare, polițiștilor de frontieră din statul membru de destinație, și, după caz, din statele membre de primă intrare, o declarație generală conținând, în principal, planul de zbor în conformitate cu Anexa 2 la Convenția privind aviația civilă internațională și informații privind identitatea pasagerilor. |
|
2.3.2. |
În cazul în care zborurile private provenite dintr-o țară terță și cu destinația într-un stat membru fac escală pe teritoriul altor state membre, autoritățile competente ale statului membru de intrare efectuează verificările la frontiere și aplică ștampila de intrare pe declarația generală menționată la punctul 2.3.1. |
|
2.3.3. |
În cazul în care nu se poate stabili cu certitudine că un zbor are proveniența sau destinația exclusiv pe teritoriile statelor membre, fără aterizare pe teritoriul unei țări terțe, autoritățile competente efectuează verificările asupra persoanelor în aeroporturi și aerodromuri, în conformitate cu punctele 2.1. și 2.2. |
|
2.3.4. |
Regimul de intrare și de ieșire a planoarelor, a aeronavelor foarte ușoare, a elicopterelor și a aeronavelor de fabricație artizanală, care nu permit decât parcurgerea unor distanțe scurte, precum și a baloanelor dirijabile, se stabilește de către legislația internă și, după caz, prin acordurile bilaterale. |
3. Frontiere maritime
3.1 Proceduri generale de verificări a traficului maritim
3.1.1. Verificarea navelor se efectuează în portul de sosire sau de plecare sau într-o zonă prevăzută în acest scop, situată în imediata apropiere a navei sau la bordul navei aflate în apele teritoriale, astfel cum au fost definite de Convenția Organizației Națiunilor Unite asupra dreptului mării. Statele membre pot încheia acorduri în baza cărora controalele pot fi, de asemenea, efectuate, în timpul trecerii frontierelor, sau la sosirea sau plecarea navei, pe teritoriul unei țări terțe, cu respectarea principiilor prevăzute la punctul 1.1.4.
3.1.2. Comandantul navei, agentul maritim sau o altă persoană autorizată în mod corespunzător de către comandant sau autentificată într-un mod considerat acceptabil de către autoritatea publică competentă (denumită în continuare „comandant” în ambele cazuri) întocmește o listă a echipajului și a eventualilor pasageri, care cuprinde informațiile solicitate în formularele 5 (lista echipajului) și 6 (lista pasagerilor) din Convenția privind facilitarea traficului maritim internațional (Convenția FAL), precum și, după caz, numărul vizei sau al permisului de ședere:
Comandantul comunică lista (listele) polițiștilor de frontieră sau, în cazul în care legislația națională prevede acest lucru, altor autorități relevante care înaintează lista (listele) fără întârziere polițiștilor de frontieră.
3.1.3. O confirmare de primire (o copie semnată a listei/listelor sau o confirmare de primire în format electronic) este înmânată comandantului de către polițiștii de frontieră sau de către autoritățile menționate la punctul 3.1.2, care o prezintă, la cerere, atunci când nava se află în port.
3.1.4. Comandantul semnalează imediat autorității competente toate modificările privind componența echipajului sau numărul de pasageri.
De asemenea, comandantul comunică imediat autorităților competente și până la termenul prevăzut la punctul 3.1.2. prezența la bord a pasagerilor clandestini. Cu toate acestea, pasagerii clandestini rămân sub responsabilitatea comandantului.
Prin derogare de la articolele 4 și 7, persoanele aflate la bord nu fac obiectul controalelor sistematice la frontieră. Cu toate acestea, polițiștii de frontieră efectuează o percheziție a navei și verificări asupra persoanelor aflate la bordul acesteia numai în cazul în care acest lucru se justifică, în baza unei analize de risc legată de securitatea internă și de migrația ilegală.
3.1.5. Comandantul informează autoritatea competentă despre plecarea navei în timp util și în conformitate cu normele în vigoare în portul respectiv.
3.2. Proceduri speciale de verificări ale anumitor tipuri de navigație maritimă
Navele de croazieră
|
3.2.1. |
Comandantul navei de croazieră transmite autorității competente itinerariul și programul croazierei, de îndată ce acestea au fost stabilite și cel târziu până la termenul prevăzut la punctul 3.1.2. |
|
3.2.2. |
În cazul în care itinerarul navei de croazieră conține exclusiv porturi situate pe teritoriul statelor membre, prin derogare de la articolele 4 și 7, nu se efectuează nici o verificare la frontiere și nava de croazieră poate acosta în porturi care nu sunt puncte de trecere a frontierei. Cu toate acestea, se efectuează verificări asupra echipajului și pasagerilor respectivelor nave numai atunci când acest lucru se justifică pe baza unei analize de risc legată de securitatea internă și de migrația ilegală. |
|
3.2.3 |
În cazul în care itinerarul navei de croazieră conține atât porturi situate pe teritoriul statelor membre, cât și porturi situate în țări terțe, prin derogare de la articolul 7, verificările la frontiere se efectuează după cum urmează:
(a)
în cazul în care nava de croazieră vine dintr-un port situat pe teritoriul unei țări terțe și efectuează prima escală într-un port situat pe teritoriul unui stat membru, echipajul și pasagerii fac obiectul verificărilor de intrare pe baza listelor nominale cu membrii echipajului și cu pasagerii menționate la ►M5 punctul 3.1.2. ◄ Pasagerii care coboară de pe navă fac obiectul verificărilor de intrare în conformitate cu articolul 7, cu excepția cazului în care o analiză a riscurilor legate de siguranța internă și de imigrația ilegală demonstrează că nu este necesară efectuarea respectivelor verificări;
(b)
în cazul în care nava de croazieră vine dintr-un port situat într-o țară terță și face din nou escală pe teritoriul unui stat membru, echipajul și pasagerii fac obiectul verificărilor de intrare pe baza listelor nominale cu membrii echipajului și cu pasagerii menționate la ►M5 punctul 3.1.2 ◄ , cu condiția ca listele respective să fi fost modificate după escala în portul precedent situat pe teritoriul unui stat membru. Pasagerii care coboară de pe navă fac obiectul verificărilor de intrare în conformitate cu articolul 7, cu excepția cazului în care o analiză a riscurilor legate de siguranța internă și de imigrația ilegală demonstrează că nu este necesară efectuarea respectivelor verificări;
(c)
în cazul în care nava de croazieră vine dintr-un port situat într-un stat membru și face escală într-un astfel de port, pasagerii care coboară de pe navă fac obiectul verificărilor de intrare în conformitate cu articolul 7, în cazul în care o analiză a riscurilor legate de siguranța internă și de imigrația ilegală impune acest lucru;
(d)
în cazul în care nava de croazieră părăsește un port situat într-un stat membru și are ca destinație un port situat într-o țară terță, echipajul și pasagerii fac obiectul verificărilor de ieșire pe baza listelor nominale cu membrii echipajului și cu pasagerii. În cazul în care o analiză a riscurilor legate de siguranța internă și de imigrația ilegală impune acest lucru, pasagerii care se îmbarcă fac obiectul verificărilor de ieșire în conformitate cu articolul 7;
(e)
în cazul în care o navă de croazieră părăsește un port situat într-un stat membru și are ca destinație un astfel de port, nu se efectuează nici o verificare de ieșire. Cu toate acestea, se efectuează verificări asupra echipajului și pasagerilor respectivelor nave numai atunci când acest lucru se justifică pe baza unei analize de risc legată de securitatea internă și de migrația ilegală. |
▼M5 —————
|
3.2.5. |
Prin derogare de la articolele 4 și 7, persoanele aflate la bordul navelor de agrement cu proveniența sau destinația într-un port situat într-un stat membru nu fac obiectul verificărilor la frontiere și pot intra într-un port care nu este punct de trecere a frontierei. Cu toate acestea, în funcție de analiza riscurilor legate de imigrația ilegală și, în special în cazul în care coasta unei țări terțe este situată în imediata apropiere a teritoriului statului membru în cauză, se efectuează verificări asupra persoanelor și/sau percheziții ale navei de agrement. |
|
3.2.6. |
Prin derogare de la articolul 4, o navă de agrement venind dintr-o țară terță poate, în mod excepțional, să intre într-un port care nu este punct de trecere a frontierei. În acest caz, persoanele aflate la bord informează autoritățile portuare în vederea autorizării intrării în port. Autoritățile portuare iau legătura cu autoritățile portului cel mai apropiat desemnat ca punct de trecere a frontierei în vederea semnalării sosirii navei. Declarația privind pasagerii se face prin depunerea la autoritățile portuare a listei persoanelor aflate la bord. Respectiva listă se pune la dispoziția polițiștilor de frontieră, cel mai târziu în momentul sosirii. În același fel, în cazul în care din motive de forță majoră nava de agrement venind dintr-o țară terță trebuie să acosteze într-un alt port decât cel care este punct de trecere a frontierei, autoritățile portuare iau legătura cu autoritățile portului cel mai apropiat desemnat ca punct de trecere a frontierei în vederea semnalării prezenței navei respective. |
|
3.2.7. |
Un document care conține toate caracteristicile navei și numele persoanelor care se află la bord trebuie să fie prezentat cu ocazia verificărilor. Un exemplar al documentului se înmânează autorităților porturilor de intrare și de ieșire. Atât timp cât nava rămâne în apele teritoriale ale unui stat membru, un exemplar din acest document trebuie să figureze printre documentele aflate la bord. Pescuitul de coastă |
|
3.2.8. |
Prin derogare de la articolele 4 și 7, echipajul navelor de pescuit de coastă care intră zilnic sau în interval de 36 de ore în portul de înmatriculare sau în orice alt port situat pe teritoriul statelor membre, fără a intra într-un port situat pe teritoriul unei țări terțe, nu face obiectul verificărilor sistematice. Cu toate acestea, în special în cazul în care coasta unei țări terțe este situată în imediata apropiere a teritoriului statului membru în cauză, se ia în considerare analiza riscurilor legate de imigrația ilegală în vederea determinării frecvenței verificărilor care trebuie efectuate. În funcție de aceste riscuri, se efectuează verificări asupra persoanelor și/sau percheziții ale navei. |
|
3.2.9. |
Echipajul navelor de pescuit de coastă, care nu sunt înmatriculate într-un port situat pe teritoriul unui stat membru, face obiectul verificărilor în conformitate cu dispozițiile privind marinarii. ▼M5 ————— |
Legături prin nave feribot
|
3.2.10. |
Se vor efectua verificări asupra persoanelor aflate la bordul navelor feribot care efectuează curse spre porturi situate în țări terțe. Se aplică următoarele dispoziții:
(a)
în funcție de posibilități, statele membre amenajează culoare separate, în conformitate cu articolul 9;
(b)
pasagerii pietoni trebuie să facă separat obiectul unor verificări;
(c)
verificările asupra pasagerilor din vehicule se efectuează în timp ce aceștia se află în vehicul;
(d)
pasagerii autocarelor trebuie tratați la fel ca pasagerii pietoni. Respectivii pasageri trebuie să coboare din autocar pentru a face obiectul verificărilor;
(e)
verificările asupra șoferilor de camioane și asupra eventualilor însoțitori se efectuează în timp ce persoanele respective se află în vehicul. În principiu, aceste verificări se organizează separat de verificările celorlalți pasageri;
(f)
pentru a garanta rapiditatea verificărilor, trebuie să se prevadă un număr suficient de posturi de control;
(g)
mijloacele de transport utilizate de pasageri, și, după caz, încărcătura și alte obiecte transportate, fac obiectul perchezițiilor aleatorii, în special pentru a detecta imigranții ilegali;
(h)
membrii echipajului navelor feribot sunt tratați la fel ca membrii echipajului navelor comerciale;
(i)
Punctul 3.1.2. (obligația de a înainta listele pasagerilor și ale echipajului) nu se aplică. În cazul în care trebuie redactată lista persoanelor aflate la bord în conformitate cu Directiva 98/41/CE a Consiliului din 18 iunie 1998 privind înregistrarea persoanelor care călătoresc la bordul navelor de pasageri care operează în porturile de destinație sau de plecare din statele membre ale Comunității ( 37 ), comandantul înmânează autorității competente din portul de sosire pe teritoriul statelor membre o copie a acestei liste în maximum treizeci de minute de la plecarea navei din portul unei țări terțe. |
|
3.2.11. |
În cazul în care un feribot venind dinspre o țară terță îmbarcă și care face mai mult de o escală pe teritoriul statelor membre, îmbarcă pasageri exclusiv pentru tronsonul care mai rămâne pe teritoriul respectiv, pasagerii în cauză fac obiectul unui control de ieșire în portul de plecare și al unui control de intrare în portul de destinație. Asupra persoanelor care pe timpul acestor escale se află deja la bordul feribotului și nu s-au îmbarcat pe teritoriul statelor membre se efectuează verificări în portul de destinație. În cazul în care țara de destinație este o țară terță, se aplică procedura inversă. |
3.2.12. Prin derogare de la articolul 7, nu se efectuează controlul de frontieră asupra legăturilor de transport de mărfuri între aceleași două sau mai multe porturi situate pe teritoriul statelor membre, care nu fac escală în nici un port din afara teritoriului statelor membre și care constau în transport de mărfuri.
Cu toate acestea, se efectuează controlul asupra echipajului și pasagerilor respectivelor nave numai atunci când acest lucru se justifică pe baza unei analize de risc legată de securitatea internă și de migrația ilegală.
4. Navigația pe apele interne
|
4.1. |
Prin „navigație pe apele interne ce implică trecerea frontierelor externe” se înțelege utilizarea, în scopuri profesionale sau de agrement, a tuturor tipurilor de nave sau de ambarcațiuni de pe fluvii, râuri, canale și lacuri. |
|
4.2. |
În ceea ce privește navele utilizate în scopuri profesionale, căpitanul și persoanele angajate la bord, care apar pe lista echipajului, precum și membrii familiei respectivelor persoane care locuiesc la bordul navei, sunt considerați membrii ai echipajului sau echivalenți. |
|
4.3. |
Dispozițiile relevante ale punctelor 3.1 și 3.2 se aplică mutatis mutandis verificărilor în cadrul navigației pe apele interne. |
ANEXA VII
Dispoziții speciale pentru anumite categorii de persoane
1. Șefi de stat
Prin derogare de la articolul 5 și de la articolele 7-13, șefii de stat și membrii delegației acestora a căror sosire și plecare au fost anunțate oficial pe cale diplomatică polițiștilor de frontieră pot să nu facă obiectul verificărilor la frontieră.
2. Piloții aeronavelor și alți membri ai echipajului
|
2.1. |
Prin derogare de la articolul 5, titularii unui brevet de pilot sau ai unui certificat de membru al echipajului (Crew Member Certificate), prevăzute în Anexa 9 la Convenția privind aviația civilă internațională din 7 decembrie 1944, în exercitarea atribuțiilor și pe baza respectivelor documente, pot:
(a)
să se îmbarce sau să debarce în aeroportul de escală sau de destinație situat pe teritoriul unui stat membru;
(b)
să intre pe teritoriul localității aeroportului de escală sau de destinație situat pe teritoriul unui stat membru.
(c)
să se deplaseze prin orice mijloc de transport către un aeroport situat pe teritoriul unui stat membru pentru a se îmbarca pe o aeronavă care urmează să plece de pe respectivul aeroport. În orice altă situație, trebuie îndeplinite cerințele prevăzute la articolul 5 alineatul (1). |
|
2.2. |
Dispozițiile articolelor 6-13 se aplică verificărilor asupra echipajelor aeronavelor. În măsura posibilului, se efectuează cu prioritate verificările asupra echipajului aeronavelor. Mai precis, respectivele verificări au loc fie înainte de cele ale pasagerilor, fie în locuri special amenajate în acest scop. Prin derogare de la articolul 7, echipajul, aflat în cadrul exercitării atribuțiilor și cunoscut de personalul responsabil pentru controalele la frontiere, poate face obiectul numai a unor verificări aleatorii. |
3. Marinarii
Prin derogare de la articolele 4 și 7, statele membre pot autoriza marinarii care dețin un carnet de marinar emis în conformitate cu Convențiile Organizației Internaționale a Muncii (OIM) nr. 108 (1958) sau nr. 185 (2003) privind actele de identitate ale personalului navigant, Convenția privind facilitarea traficului maritim internațional (Convenția FAL) și cu legislația națională relevantă, să intre pe teritoriul statelor membre și să meargă la țărm în zona portului unde face escală nava sau în localitățile limitrofe sau să iasă de pe teritoriul statelor membre, întorcându-se pe nava lor, fără să se prezinte la un punct de trecere a frontierei, cu condiția să figureze pe lista echipajului navei de care aparțin, care a fost în prealabil transmisă pentru verificare de către autoritățile competente.
Cu toate acestea, pe baza analizei de risc legată de securitatea internă și de migrația ilegală, marinarii fac obiectul unui control al polițiștilor de frontieră, înainte de a coborî la țărm, în conformitate cu articolul 7.
4. Titularii pașapoartelor diplomatice, oficiale sau de serviciu, precum și membrii organizațiilor internaționale
|
4.1. |
Având în vedere privilegiile speciale sau imunitățile de care beneficiază titularii pașapoartelor diplomatice, oficiale sau de serviciu eliberate de țări terțe sau de guvernele lor recunoscute de statele membre, precum și titularii documentelor eliberate de organizațiile internaționale indicate la punctul 4.4, care călătoresc în interes de serviciu, aceștia pot avea prioritate în fața altor călători la verificările de la punctele de trecere a frontierei, chiar dacă pot face obiectul, când este cazul, obligației de a obține o viză. Prin derogare de la articolul 5 alineatul (1), litera (c), titularii respectivelor permise nu sunt obligați să facă dovada deținerii unor mijloace suficiente de subzistență. |
|
4.2. |
În cazul în care o persoană se prezintă la frontiera externă invocând privilegii, imunități și exonerări, polițistul de frontieră solicită ca respectiva persoană să facă dovada calității sale prin prezentarea documentelor corespunzătoare, în special certificate emise de statul acreditant sau prin prezentarea unui pașaport diplomatic sau printr-un alt mijloc. În cazul în care există îndoieli, polițistul de frontieră poate, în caz de urgență, să apeleze direct la Ministerul Afacerilor Externe. |
|
4.3. |
Membrii acreditați ai misiunilor diplomatice și ai reprezentanțelor consulare și familiile lor pot intra pe teritoriul statelor membre prezentând documentul menționat la articolul 19 alineatul (2), însoțit de documentul care permite trecerea frontierei. În afară de aceasta, prin derogare de la articolul 13, polițiștii de frontieră nu au dreptul de a refuza intrarea pe teritoriul statelor membre a titularilor pașapoartelor diplomatice, oficiale sau de serviciu, fără să fi consultat în prealabil autoritățile naționale competente. Acest lucru este valabil și când persoana în cauză este semnalată în SIS. |
|
4.4. |
Documentele eliberate de organizațiile internaționale în scopurile specificate la punctul 4.1 sunt, în special, următoarele:
—
permis de liberă trecere al Națiunilor Unite, eliberat pentru personalul Națiunilor Unite și al agențiilor subordonate, în temeiul Convenției privind privilegiile și imunitățile instituțiilor specializate, adoptată la New York la 21 noiembrie 1947, de către Adunarea Generală a Națiunilor Unite;
—
permis de liberă trecere al Comunității Europene (CE);
—
permis de liberă trecere al Comunității Europene a Energiei Atomice (Euratom);
—
certificat de legitimare eliberat de Secretarul General al Consiliului Europei;
—
documente eliberate în virtutea articolului III alineatul (2) din Convenția dintre statele părți la Tratatul Atlanticului de Nord cu privire la statutul forțelor lor armate (cărți de identitate militare însoțite de un ordin de misiune, de o foaie de drum, de un ordin de misiune individual sau colectiv) și documente eliberate în cadrul Parteneriatului pentru Pace.
|
5. Lucrători transfrontalieri
|
5.1. |
Procedurile referitoare la verificările asupra lucrătorilor transfrontalieri sunt reglementate de dispozițiile generale privind controlul la frontiere, în special articolele 7 și 13. |
|
5.2. |
Prin derogare de la articolul 7, lucrătorii transfrontalieri care sunt cunoscuți de polițiștii de frontieră întrucât trec frecvent frontiera pe la același punct de trecere al frontierei și care, în baza verificărilor inițiale, nu au fost semnalați nici în SIS, nici în bazele naționale de date, nu fac obiectul verificărilor decât în mod aleator, pentru a verifica dacă dețin un document valabil care îi autorizează să treacă frontiera și dacă îndeplinesc condițiile necesare pentru intrare. Inopinat și la intervale neregulate, respectivele persoane fac obiectul unor verificări amănunțite. |
|
5.3. |
Dispozițiile punctului 5.2. pot fi extinse pentru alte categorii de persoane care traversează în mod regulat frontiera. |
6. Minorii
|
6.1. |
Polițiștii de frontieră acordă o atenție deosebită minorilor, indiferent dacă aceștia călătoresc însoțiți sau nu. Minorii care trec frontiera externă fac obiectul acelorași verificări la intrare și la ieșire precum adulții, în conformitate cu dispozițiile prezentului regulament. |
|
6.2. |
În cazul în care minorii sunt însoțiți, polițistul de frontieră verifică existența autorității parentale a însoțitorilor asupra minorului, în special în cazul în care minorul nu este însoțit decât de un sigur adult și în cazul în care există motive întemeiate de suspiciune că respectivul minor a fost luat ilegal din custodia persoanei (persoanelor) care dețin în mod legal autoritatea parentală asupra sa. În acest din urmă caz, polițistul de frontieră efectuează o cercetare mai aprofundată în vederea descoperirii eventualelor incoerențe sau contradicții în informațiile date. |
|
6.3. |
În cazul minorilor care călătoresc neînsoțiți, polițiștii de frontieră se asigură, printr-o verificare aprofundată a documentelor de călătorie și a altor documente, că minorii nu părăsesc teritoriul împotriva voinței persoanei (persoanelor) învestite cu autoritatea parentală asupra lor. |
|
6.4. |
Statele membre desemnează punctele naționale de contact pentru consultare cu privire la minori și informează Comisia cu privire la aceasta. Comisia pune la dispoziția statelor membre o listă cu aceste puncte naționale de contact. |
|
6.5. |
În cazul în care există dubii cu privire la circumstanțele prevăzute la punctele 6.1.-6.3., polițiștii de frontieră utilizează lista punctelor naționale de contact pentru consultarea cu privire la minori. |
7. Servicii de salvare, poliție, pompieri și polițiști de frontieră
Înțelegeri privind intrarea și ieșirea membrilor serviciilor de salvare, a poliției, a pompierilor care acționează în situații de urgență, precum și a polițiștilor de frontieră care trec frontiera în exercitarea atribuțiilor de serviciu sunt prevăzute de legislația națională. Statele membre pot încheia acorduri bilaterale cu țările terțe privind intrarea și ieșirea acestor categorii de persoane. Respectivele înțelegeri și acorduri bilaterale pot să prevadă derogări de la articolele 4, 5 și 7.
8. Lucrătorii offshore
Prin derogare de la articolele 4 și 7, lucrătorii offshore astfel cum sunt definiți la articolul 2 punctul 18a care se întorc în mod regulat pe teritoriul statelor membre pe cale maritimă sau aeriană fără a fi staționat pe teritoriul unei țări terțe nu fac obiectul controalelor sistematice.
Cu toate acestea, în special în cazul în care linia de coastă a unei țări terțe este situată în imediata apropiere a unui sit offshore, se ia în considerare analiza de risc legată de migrația ilegală în vederea determinării frecvenței controalelor care trebuie efectuate.
ANEXA VIII
( 1 ) Avizul Parlamentului European din 23 iunie 2005 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial) și Decizia Consiliului din 21 februarie 2006.
( 2 ) JO L 239, 22.9.2000, p. 19, convenție astfel cum a fost modificată ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 1160/2005 al Parlamentului European și al Consiliului (JO L 191, 22.7.2005, p. 18).
( 3 ) JO C 313, 16.12.2002, p. 97, Manual comun astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 2133/2004 al Consiliului (JO L 369, 16.12.2004, p. 5).
( 4 ) Regulamentul (CE) nr. 2007/2004 al Consiliului din 26 octombrie 2004 de instituire a Agenției Europene pentru Gestionarea Cooperării Operative la Frontierele Externe ale statelor membre ale Uniunii Europene (JO L 349, 25.11.2004, p. 1).
( 5 ) JO L 374, 31.12.1991, p. 4, regulament astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 1882/2003 al Parlamentului European și al Consiliului (JO L 284, 31.10.2003, p. 1).
( 6 ) JO L 184, 17.7.1999, p. 23.
( 7 ) JO L 239, 22.9.2000, p. 69.
( 8 ) JO L 176, 10.7.1999, p. 36.
( 9 ) JO L 176, 10.7.1999, p. 31.
( 10 ) JO L 176, 10.7.1999, p. 53.
( 11 ) Decizia 2004/849/CE a Consiliului din 25 octombrie 2004 privind semnarea, în numele Uniunii Europene, și aplicarea provizorie a anumitor dispoziții ale Acordului între Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană privind asocierea Confederației Elvețiene la transpunerea, punerea în aplicare și dezvoltarea acquis-ului Schengen (JO L 368, 15.12.2004, p. 26).
( 12 ) Decizia 2004/860/CE a Consiliului din 25 octombrie 2004 privind semnarea, în numele Comunității Europene, și aplicarea provizorie a anumitor dispoziții ale Acordului între Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană privind asocierea Confederației Elvețiene la transpunerea, punerea în aplicare și dezvoltarea acquis-ului Schengen (JO L 370, 17.12.2004, p. 78).
( 13 ) JO L 131, 1.6.2000, p. 43.
( 14 ) JO L 64, 7.3.2002, p. 20.
( 15 ) JO L 158, 30.4.2004, p. 77.
( 16 ) JO L 157, 15.6.2002, p. 1.
( 17 ) JO L 164, 14.7.1995, p. 1.
( 18 ) JO L 81, 21.3.2001, p. 1.
( 19 ) JO L 243, 15.9.2009, p. 1.
( 20 ) JO L 53, 23.2.2002, p. 4.
( 21 ) JO L 218, 13.8.2008, p. 60.
( 22 ) JO L 348, 24.12.2008, p. 98.
( 23 ) JO L 199, 31.7.2007, p. 23.
( 24 ) JO L 295 din 6.11.2013, p. 27.
( 25 ) JO L 132, 29.5.2010, p. 11.
( 26 ) JO L 121, 15.5.2009, p. 37.
( 27 ) JO L 55, 28.2.2011, p. 13.
( 28 ) JO L 239, 22.9.2000, p. 73.
( 29 ) JO L 116, 26.4.2001, p. 5, regulament astfel cum a fost modificat prin Decizia 2004/927/CE (JO L 396, 31.12.2004, p. 45).
( 30 ) JO L 261, 6.8.2004, p. 119.
( 31 ) JO L 261, 6.8.2004, p. 36.
( 32 ) JO L 369, 16.12.2004, p. 5.
( 33 ) Nu este necesar nici un simbol pentru Norvegia și Islanda.
( 34 ) JO L 243, 15.9.2009, p. 1.
( 35 ) JO L 187, 10.7.2001, p. 45.
( 36 ) JO L 355, 30.12.2002, p. 1, regulament astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 849/2004 (JO L 158, 30.4.2004, p. 1).
( 37 ) JO L 188, 2.7.1998, p. 35.