Libera circulație a capitalurilor – Restricții – Dreptul societăților – Reglementare națională prin care se instituie în favoarea statului drepturi speciale în administrarea unei întreprinderi privatizate
[art. 56 alin. (1) CE, art. 58 CE și art. 86 alin. (2) CE]
Nu își îndeplinește obligațiile care îi revin în temeiul articolului 56 CE un stat membru care păstrează într‑o societate pe acțiuni drepturi speciale prevăzute în favoarea sa și a altor entități publice, atribuite în legătură cu acțiuni privilegiate („golden shares”) deținute de statul respectiv în capitalul social al societății în cauză, prin care se urmărește în special alegerea președintelui consiliului de administrație și care îi conferă un drept de veto cu privire la numirea unui număr de administratori cel mult egal cu o treime din numărul total, precum și pentru deciziile de modificare a statutului societății, pentru cele având ca obiect autorizarea încheierii de contracte de grup cu raport de egalitate sau de subordonare și pentru cele care pot compromite, indiferent în ce mod, aprovizionarea țării cu petrol, cu gaze sau cu produse derivate din acestea.
Astfel, dreptul de veto, în măsura în care conferă statului respectiv o influență asupra administrării și controlului societății care nu este justificată de amploarea participației pe care acesta o deține în societatea respectivă, este de natură să descurajeze operatorii din alte state membre să efectueze investiții directe în aceasta din urmă, întrucât nu ar putea participa la administrarea și la controlul societății respective proporțional cu valoarea participațiilor lor. Totodată, dreptul de veto în cauză poate avea un efect disuasiv asupra investițiilor de portofoliu în societate, în măsura în care un eventual refuz al statului respectiv de a aproba o decizie importantă, prezentată de organele acestei societăți ca fiind conformă interesului său, este, astfel, susceptibil să afecteze valoarea acțiunilor societății respective și, în consecință, atractivitatea unei investiții în astfel de acțiuni.
În ceea ce privește dreptul de a numi președintele consiliului de administrație, acesta constituie o restricție privind libera circulație a capitalurilor în măsura în care un asemenea drept specific constituie o derogare de la dreptul comun al societăților prevăzut numai în beneficiul actorilor publici printr‑o măsură legislativă națională. Deși este adevărat că poate fi atribuită prin lege ca drept al unei minorități calificate, această posibilitate trebuie să fie, în astfel de cazuri, accesibilă tuturor acționarilor și nu trebuie rezervată exclusiv statului. Astfel, prin limitarea posibilității altor acționari decât statul de a deține participații la capitalul social al societății în vederea creării sau a menținerii unor legături economice durabile și directe cu aceasta, care permit o participare efectivă la administrarea sau la controlul său, dreptul de a numi un administrator poate descuraja investitorii direcți din alte state membre să investească în capitalul acestei societăți.
În ceea ce privește derogările permise de articolul 58 CE, desigur, necesitatea de a garanta securitatea aprovizionării cu energie a statului membru respectiv în caz de criză, de război sau de terorism poate să constituie un motiv de siguranță publică și să justifice, eventual, un obstacol în calea liberei circulații a capitalurilor. Cu toate acestea, cerințele de siguranță publică trebuie, în special ca derogare de la principiul fundamental al liberei circulații a capitalurilor, să fie interpretate restrictiv, astfel încât întinderea acestora nu poate fi determinată în mod unilateral de fiecare stat membru fără controlul instituțiilor Uniunii. Astfel, siguranța publică nu poate fi invocată decât în caz de amenințare reală și suficient de gravă care afectează un interes fundamental al societății. Din moment ce un stat se limitează să invoce motivul privind securitatea aprovizionării cu energie, fără a preciza motivele exacte pentru care apreciază că fiecare dintre drepturile speciale contestate sau totalitatea acestora ar permite evitarea unei astfel de atingeri a unui interes fundamental precum aprovizionarea cu energie, nu poate fi reținută o justificare întemeiată pe siguranța publică.
Pe de altă parte, în ceea ce privește proporționalitatea restricției în cauză, incertitudinea creată prin faptul că exercitarea drepturilor speciale pe care deținerea de acțiuni privilegiate în capitalul social al societății le conferă statului nu este supusă niciunei condiții sau împrejurări specifice și obiective constituie o atingere gravă adusă liberei circulații a capitalurilor, în măsura în care aceasta conferă autorităților naționale, în ceea ce privește recurgerea la astfel de drepturi, o marjă de apreciere atât de discreționară încât nu poate fi considerată proporțională în raport cu obiectivele urmărite.
În sfârșit, articolul 86 alineatul (2) CE nu se aplică dispozițiilor naționale citate anterior și, prin urmare, nu poate fi invocat drept justificare a acestor dispoziții, în măsura în care acestea constituie restricții privind libera circulație a capitalurilor consacrată de tratat. Astfel, articolul 86 alineatul (2) CE, coroborat cu alineatul (1) al aceluiași articol, permite justificarea acordării de către un stat membru a unor drepturi speciale sau exclusive contrare dispozițiilor tratatului unei întreprinderi care are sarcina de a gestiona servicii de interes economic general, în măsura în care îndeplinirea misiunii speciale care i‑a fost încredințată nu poate fi asigurată decât prin acordarea unor astfel de drepturi și atât timp cât dezvoltarea schimburilor nu este afectată într‑o măsură contrară interesului Uniunii. Acesta nu este însă obiectul unei reglementări naționale prin care se atribuie unui stat membru drepturi speciale într‑o societate pe acțiuni, în legătură cu acțiuni privilegiate deținute de statul respectiv în capitalul societății în cauză.
(a se vedea punctele 57-60, 82, 83, 85, 88, 90-92, 95 și 97 și dispozitivul)