8.2.2018   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 47/15


REGULAMENTUL DE PROCEDURĂ

al comisiilor permanente ale Adunării Parlamentare Euronest adoptat de Adunarea Parlamentară Euronest la 3 mai 2011 și modificat la 29 mai 2013, la Bruxelles, la 18 martie 2015, la Yerevan, și la 1 noiembrie 2017, la Kiev

(2018/C 047/02)

În conformitate cu articolul 25 alineatul (3) din Regulamentul de procedură al Adunării Parlamentare Euronest și ținând cont de propunerea Biroului, Adunarea Parlamentară Euronest adoptă prezentul Regulament de procedură al comisiilor permanente.

Articolul 1

Domeniul de aplicare

(1)   Regulamentul de procedură al comisiilor permanente stabilește mecanismele de lucru comune pentru toate cele patru comisii permanente ale Adunării Parlamentare Euronest (denumite în continuare: comisiile):

Comisia pentru afaceri politice, drepturile omului și democrație;

Comisia pentru integrare economică, apropriere legislativă și convergență cu politicile UE;

Comisia pentru securitate energetică;

Comisia pentru afaceri sociale, ocuparea forței de muncă, educație, cultură și societatea civilă.

(2)   Regulamentul de procedură al Adunării Parlamentare Euronest se aplică, mutatis mutandis, reuniunilor comisiilor fără a aduce atingere Regulamentului de procedură al comisiilor permanente.

Articolul 2

Componență

(1)   O comisie are maximum 30 de membri și este alcătuită din:

15 membri din Parlamentul European;

15 membri din parlamentele participante ale țărilor partenere est-europene (1).

Acest lucru reflectă componența Adunării Parlamentare Euronest.

(2)   Fiecare membru al Adunării Parlamentare Euronest are dreptul de a fi membru al uneia dintre comisiile permanente. În situații excepționale, un membru poate face parte din două comisii permanente.

(3)   Membrii sunt numiți în conformitate cu procedurile stabilite de fiecare parlament, astfel încât să se reflecte, pe cât posibil, distribuția diferitelor grupuri politice și delegații reprezentate în Parlamentul European și, respectiv, în țările partenere est-europene.

(4)   Dimensiunea și componența comisiilor permanente se aprobă de către Adunarea Parlamentară Euronest, la propunerea Biroului.

Articolul 3

Președinția și Biroul

(1)   Fiecare comisie alege, din rândul membrilor săi, un birou alcătuit din doi copreședinți cu statut egal (câte unul din partea fiecărei componente) și patru vicepreședinți (câte doi din partea fiecărei componente), procedurile electorale și durata mandatelor aferente fiind decise separat de fiecare componentă.

(2)   Copreședinții decid de comun acord ordinea în care vor prezida reuniunea comisiei.

Articolul 4

Membrii supleanți

(1)   Orice membru titular care nu poate participa la o reuniune a comisiei poate fi înlocuit de un membru supleant din aceeași componentă a adunării, sub rezerva acordului între cei doi membri. Președintele trebuie informat cu privire la orice înlocuire înainte de începerea reuniunii.

(2)   În cadrul comisiei, membrul supleant dispune de aceleași drepturi și este supus acelorași obligații ca și membrul titular.

Articolul 5

Reuniuni

(1)   Comisiile se reunesc la convocarea copreședinților lor pentru cel mult două reuniuni pe an, dintre care una în perioada de sesiune plenară a Adunării Parlamentare Euronest.

(2)   La propunerea Biroului comisiei, copreședinții elaborează și prezintă proiectul de ordine de zi al fiecărei reuniuni a comisiei.

(3)   Reuniunile comisiilor se desfășoară în limbile de lucru ale Adunării Parlamentare Euronest. Cu excepția cazului în care copreședinții decid altfel, toate reuniunile sunt publice.

(4)   Președintele conduce ședința, se asigură că este respectat Regulamentul de procedură, menține ordinea, dă cuvântul vorbitorilor, declară discuțiile închise, supune problemele la vot și anunță rezultatul voturilor.

(5)   Membrii pot lua cuvântul doar atunci când președintele îi invită să facă acest lucru. Un vorbitor nu poate fi întrerupt decât din rațiuni de ordine. Dacă un vorbitor se îndepărtează de la subiect, președintele îl cheamă la ordine și, cu a doua ocazie, îi poate interzice să ia cuvântul din nou cu privire la același subiect până la încheierea dezbaterilor.

(6)   Președintele îl cheamă la ordine pe orice membru al comisiei care perturbă desfășurarea ședinței. În caz de recidivă, președintele îl poate evacua din sală pe membrul respectiv până la terminarea reuniunii.

(7)   Două sau mai multe comisii pot, cu acordul Birourilor lor, să organizeze reuniuni comune cu privire la subiecte de interes comun.

Articolul 6

Rapoarte și subiecte urgente

(1)   Comisiile pot numi raportori pentru examinarea unor chestiuni specifice care sunt de competența lor și pentru pregătirea rapoartelor care urmează să fie prezentate Adunării Parlamentare Euronest sau a avizelor care urmează să fie prezentate altor comisii, cu condiția autorizării de către Birou. Numărul acestor rapoarte este limitat, în principiu, la un raport per comisie per ședință. Biroul poate decide, la cererea copreședinților comisiilor, numărul de rapoarte care vor fi votate în fiecare sesiune, în funcție de progresul activității dedicate pregătirii acestora.

(2)   În mod excepțional, o comisie poate propune Adunării Parlamentare Euronest subiecte urgente. Numărul subiectelor urgente este limitat în conformitate cu articolul 9 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul de procedură al Adunării Parlamentare Euronest.

(3)   În plus, comisiile pot discuta alte puncte de pe ordinea de zi a acestora fără un raport și pot informa Biroul Adunării Parlamentare Euronest în scris că punctele în cauză au fost discutate.

(4)   Comisiile raportează cu privire la activitatea lor în fața Adunării Parlamentare Euronest.

Articolul 7

Cvorum și vot

(1)   Cvorumul unei comisii este atins atunci când cel puțin o treime din membrii fiecărei componente sunt prezenți. În cazul reuniunilor comune ale comisiilor, cvorumul este atins atunci când cel puțin un sfert din membrii fiecărei componente sunt prezenți.

(2)   Toate voturile sunt valabile indiferent de numărul alegătorilor. Cu toate acestea, orice membru al comisiei poate solicita verificarea cvorumului înainte de vot. Dacă, în urma solicitării, se constată că cvorumul nu este întrunit, votul este amânat.

(3)   Comisia sau, în cazul reuniunilor comune, comisiile adoptă decizii cu o majoritate de două treimi din membrii care au participat la vot. La votarea în comisie sau, în cazul reuniunilor comune, în comisii, fiecare membru are dreptul la un singur vot, personal și netransferabil.

(4)   În cazul votului prin ridicarea mâinii, numărarea voturilor se face de către comisia de numărare a voturilor, care este compusă din două părți egale ale reprezentanților secretariatelor fiecărei componente a Adunării Parlamentare Euronest. Comisia de numărare a voturilor este numită de copreședinții de comisie înainte de începerea reuniunii relevante și raportează rezultatul numărării voturilor direct copreședinților.

(5)   Orice membru poate depune amendamente spre a fi examinate în comisie sau, în cazul reuniunilor comune, în comisii, în termenul anunțat de copreședinți. Aceste amendamente trebuie să se refere la textul pe care doresc să îl modifice și să fie depuse în scris. Amendamentele orale sunt acceptate numai dacă vizează corectarea erorilor faptice sau lingvistice. Nu se acceptă niciun alt tip de amendament oral.

(6)   În cazul în care, înaintea votului, s-a prezentat o cerere de vot pe componente separate de către minimum trei membri ai comisiei care provin din cel puțin două grupuri politice din Parlamentul European sau din cel puțin două delegații ale componentei partenerilor est-europeni a Adunării Parlamentare Euronest, are loc un vot în care reprezentanții componentei partenerilor est-europeni și reprezentanții componentei Parlamentului European votează separat, dar simultan. Textul în cauză este adoptat în cazul în care întrunește o majoritate de două treimi din voturile exprimate separat pentru ambele componente. Aceleași dispoziții se aplică și în cazul reuniunilor comune ale comisiilor.

(7)   În cazul în care textul care urmează să fie supus votului conține două sau mai multe prevederi sau referințe la două sau mai multe puncte sau se poate împărți în alte două părți având o semnificație diferită și/sau valoare normativă, un vot pe părți poate fi solicitat din partea unui grup politic din cadrul Parlamentului European sau din partea unui număr de minimum un membru din cadrul Adunării Parlamentare Euronest. Cererea este prezentată în scris copreședinților până la ora 18.00 în ziua anterioară votării, în cazul în care copreședinții nu stabilesc un alt termen, și va fi considerată, în principiu, acceptată. Aceleași dispoziții se aplică și în cazul reuniunilor comune ale comisiilor.

Articolul 8

Alte modalități

(1)   Parlamentul care găzduiește o reuniune a comisiei este responsabil pentru modalitățile practice, pentru asistență și pentru costurile aferente organizării reuniunii.

(2)   Cu toate acestea, la propunerea Biroului, Adunarea Parlamentară Euronest poate recomanda furnizarea unei contribuții financiare din partea altor parlamente pentru a acoperi cheltuielile pentru organizarea reuniunii unei comisii.

Articolul 9

Interpretarea regulamentului

Copreședinții, sau, la cererea lor, Biroul unei comisii, au dreptul de a decide în privința tuturor aspectelor legate de interpretarea Regulamentului de procedură al comisiilor permanente.

Articolul 10

Modificarea Regulamentului de procedură al comisiilor permanente

(1)   Modificările aduse Regulamentului de procedură al comisiilor permanente sunt adoptate de Adunarea Parlamentară Euronest pe baza propunerilor Biroului.

(2)   Amendamentele sunt adoptate cu o majoritate de două treimi dintre membrii care au participat la vot. În cazul în care, înaintea votului, s-a prezentat o cerere de vot pe componente separate de către minimum o zecime dintre membrii care provin din cel puțin două grupuri politice din Parlamentul European sau din cel puțin două delegații ale componentei partenerilor est-europeni a Adunării Parlamentare Euronest, are loc un vot în care reprezentanții componentei partenerilor est-europeni și reprezentanții componentei Parlamentului European votează separat. Textul în cauză se consideră a fi fost adoptat în cazul în care întrunește o majoritate de două treimi din voturile exprimate separat pentru ambele componente.

(3)   Dacă nu se specifică altfel în momentul votului, modificările aduse Regulamentului de procedură al comisiilor permanente intră în vigoare imediat după adoptarea sa.


(1)  La aderarea unei alte țări partenere est-europene (Belarus), locurile vor fi redistribuite între țările partenere est-europene.