17.2.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 41/8


REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2015/244 AL COMISIEI

din 16 februarie 2015

privind autorizarea colorantului galben de chinolină ca aditiv în hrana animalelor crescute pentru alte scopuri decât producția de alimente

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 septembrie 2003 privind aditivii din hrana animalelor (1), în special articolul 9 alineatul (2),

întrucât:

(1)

În Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 se prevede autorizarea aditivilor utilizați în hrana animalelor și se precizează motivele și procedurile de acordare a unei astfel de autorizări. Articolul 10 din regulamentul respectiv prevede reevaluarea aditivilor autorizați în temeiul Directivei 70/524/CEE a Consiliului (2).

(2)

Colorantul galben de chinolină a fost autorizat, fără limită de timp, în conformitate cu Directiva 70/524/CEE, ca aditiv pentru hrana animalelor crescute pentru alte scopuri decât producția de alimente, precum și a celor crescute pentru producția de alimente, în ceea ce privește anumite tipuri de hrană pentru animale prelucrată, ca parte a grupei „Coloranți”. Respectiva substanță a fost ulterior înscrisă în Registrul aditivilor pentru hrana animalelor, înființat în baza articolului 17 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003, ca produs existent, în conformitate cu articolul 10 alineatul (1) din acest regulament.

(3)

În conformitate cu articolul 10 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003, coroborat cu articolul 7 din același regulament, s-a transmis o cerere de reevaluare a colorantului galben de chinolină ca aditiv în hrana animalelor crescute pentru alte scopuri decât producția de alimente, iar în conformitate cu articolul 7 din regulamentul respectiv, solicitantul a cerut ca aditivul respectiv să fie clasificat în categoria „aditivi senzoriali”. Cererea a fost însoțită de informațiile și de documentele necesare în temeiul articolului 7 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003.

(4)

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară („autoritatea”) a concluzionat în avizul ei din 10 iulie 2013 că, în condițiile propuse de utilizare în hrana animalelor, colorantul galben de chinolină nu are niciun efect advers asupra sănătății animalelor, asupra celei umane sau asupra mediului. Având în vedere evidențele puse la dispoziție de către solicitant, autoritatea a concluzionat, de asemenea, că eficacitatea colorantului galben de chinolină în ceea ce privește doza și natura hranei pentru animale, precum și prelucrarea acesteia, nu poate fi evaluată. Totuși, autoritatea a precizat, de asemenea, că pentru acest aditiv, care este autorizat în alimente, în cazul în care funcția îndeplinită în hrana pentru animale este aceeași ca și în cazul alimentelor, nu ar mai fi necesară demonstrarea eficacității. Întrucât nivelul maxim recomandat propus de autoritate pentru acest aditiv este similar cu nivelurile autorizate pentru alimente în diferite tipuri de produse, Comisia a considerat că există suficiente dovezi cu privire la eficacitatea acestei substanțe. Autoritatea nu consideră că sunt necesare cerințe specifice pentru monitorizarea ulterioară introducerii pe piață. Ea a verificat, de asemenea, raportul privind metoda de analiză a aditivilor în hrana pentru animale, transmis de laboratorul de referință înființat în baza Regulamentului (CE) nr. 1831/2003.

(5)

Evaluarea colorantului galben de chinolină arată că sunt îndeplinite condițiile de autorizare prevăzute la articolul 5 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003. În consecință, utilizarea substanței în cauză ar trebui autorizată, în conformitate cu specificațiile din anexa la prezentul regulament.

(6)

Deoarece niciun motiv de siguranță nu impune aplicarea imediată a modificărilor condițiilor de autorizare, este adecvat să se prevadă o perioadă de tranziție pentru a permite părților interesate să se pregătească pentru a îndeplini noile cerințe care decurg din autorizare.

(7)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Substanța cu specificațiile din anexă, aparținând categoriei „aditivi senzoriali” și grupei funcționale „coloranți: substanțe utilizate pentru a colora hrana pentru animale sau a-i restabili culoarea”, este autorizată ca aditiv în hrana animalelor în condițiile precizate în anexa respectivă.

Articolul 2

Substanța cu specificațiile din anexă și hrana pentru animale care o conține și care este produsă și etichetată înainte de 9 martie 2017, în conformitate cu normele aplicabile înainte de 9 martie 2015, pot fi comercializate în continuare și utilizate până la epuizarea stocurilor existente.

Articolul 3

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 16 februarie 2015.

Pentru Comisie

Președintele

Jean-Claude JUNCKER


(1)  JO L 268, 18.10.2003, p. 29.

(2)  Directiva 70/524/CEE a Consiliului din 23 noiembrie 1970 privind aditivii din hrana animalelor (JO L 270, 14.12.1970, p. 1).


ANEXĂ

Numărul de identificare al aditivului

Aditiv

Compoziție, formulă chimică, descriere, metodă analitică

Specie sau categorie de animale

Vârstă maximă

Conținut minim

Conținut maxim

Alte dispoziții

Sfârșitul perioadei de autorizare

mg de substanță activă/kg de hrană pentru animale completă cu un conținut de umiditate de 12 %

Categoria aditivi senzoriali. Grupa funcțională: Coloranți. (i) substanțe care colorează sau restabilesc culoarea hranei pentru animale

2a104

Galben de chinolină

Compoziția aditivului

Galben de chinolină

Colorantul galben de chinolină este descris ca sarea de sodiu a componentei principale

Caracterizarea substanței active

Procentele componentelor colorantului galben de chinolină sunt:

2-(2-chinolil) indan-1,3-dionă-disulfonați: ≥ 80 %;

2-(2-chinolil) indan-1,3-dionă-monosulfonați: ≤ 11 %;

2-(2-chinolil) indan-1,3-dionă-trisulfonați: ≤ 7 %.

Formula chimică: C18H9N Na2O8S2 (sare de sodiu)

Nr. CAS: 8004-92-0 (componentă principală)

Galben de chinolină în formă solidă, produs prin sinteză chimică

Criterii de puritate:

 

Materie colorantă ≥ 70 %, calculată ca sare de sodiu

 

Săruri de calciu și de potasiu ≤ 30 %

Metode analitice  (1)

Pentru cuantificarea conținutului total de materii colorante ca galben de chinolină în aditivul destinat hranei pentru animale și în hrana pentru animale: spectrofotometrie la 411 nm (monografiile FAO JECFA nr. 1, vol. 4).

Animale crescute în alte scopuri decât producția de alimente

25

1.

În instrucțiunile de utilizare a aditivului și a preamestecului, se precizează condițiile de depozitare și de stabilitate.

2.

Pentru siguranță: în timpul manipulării, utilizatorii trebuie să poarte mască de protecție respiratorie, ochelari de protecție și mănuși.

9 martie 2025


(1)  Detaliile metodelor analitice sunt disponibile la următoarea adresă a laboratorului de referință al Uniunii Europene: https://ec.europa.eu/jrc/en/eurl/feed-additives/evaluation-reports