18.9.2010   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 246/33


REGULAMENTUL (UE) NR. 823/2010 AL COMISIEI

din 17 septembrie 2010

de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 452/2008 al Parlamentului European și al Consiliului privind producerea și dezvoltarea de statistici în materie de educație și învățare continuă, în ceea ce privește statisticile privind participarea adulților la învățarea continuă

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 452/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 aprilie 2008 privind producerea și dezvoltarea de statistici în materie de educație și învățare continuă (1) și în special articolul 6 alineatul (1),

întrucât:

(1)

Regulamentul (CE) nr. 452/2008 stabilește un cadru comun pentru producerea sistematică de statistici europene în domeniul educației și al învățării continue.

(2)

Conform articolului 6 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 452/2008, Comisia ar trebui să adopte anumite măsuri de punere în aplicare cu scopul de a asigura transmiterea de date de bună calitate.

(3)

Este necesar să se adopte măsuri de punere în aplicare a unor acțiuni statistice individuale pentru producerea de statistici privind participarea adulților la învățarea continuă, care fac obiectul domeniului 2 din Regulamentul (CE) nr. 452/2008.

(4)

În cursul producerii și difuzării statisticilor europene în domeniul educației și al învățării continue, autoritățile naționale și europene în materie de statistică ar trebui să țină seama de principiile stabilite în Codul de bune practici al statisticilor europene, aprobat de Comisie la 25 mai 2005 în cadrul Recomandării sale privind independența, integritatea și responsabilitatea autorităților de statistică naționale și comunitare (2).

(5)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului Sistemului Statistic European,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Colectarea datelor pentru prima anchetă privind participarea și neparticiparea adulților la învățarea continuă (ancheta privind educația adulților) are loc între 1 iulie 2011 și 30 iunie 2012. Perioada de referință pentru care sunt colectate datele privind participarea la activitățile de învățare continuă corespunde perioadei de 12 luni dinaintea colectării datelor.

Se colectează date la fiecare cinci ani.

Articolul 2

Vârstele care sunt vizate de anchetă trebuie să fie cuprinse în intervalul 25-64 de ani. Grupele de vârstă 18-24 și 65-69 fac obiectul anchetei în mod opțional.

Articolul 3

Variabilele referitoare la temele care fac obiectul anchetei, astfel cum sunt specificate la domeniul 2 din Regulamentul (CE) nr. 452/2008, și defalcările acestora sunt cele prevăzute în anexa I la prezentul regulament.

Articolul 4

Sursele de date și mărimea eșantionului pentru domeniul 2 sunt specificate în anexa la Regulamentul (CE) nr. 452/2008. Eșantionarea și cerințele de precizie necesare în vederea satisfacerii acestor cerințe sunt detaliate în anexa II la prezentul regulament.

Articolul 5

Statele membre transmit Comisiei (Eurostat) un raport de calitate pentru ancheta privind participarea și neparticiparea adulților la învățarea continuă, în conformitate cu criteriile referitoare la calitate menționate la articolul 4 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul (CE) nr. 452/2008 și cu cerințele suplimentare specificate în anexa III la prezentul regulament.

Articolul 6

Pentru a obține un nivel înalt de armonizare între țări privind rezultatele anchetei, Comisia (Eurostat), în strânsă colaborare cu statele membre, propune recomandări și orientări metodologice și practice, precum și linii directoare privind realizarea anchetei, sub forma unui „Manual pentru ancheta privind educația adulților”, care să includă un chestionar standard.

Articolul 7

Statele membre transmit Comisiei (Eurostat) fișierele cu microdate „curățate” în curs de 6 luni de la încheierea perioadei de colectare a datelor naționale.

Statele membre transmit Comisiei (Eurostat) raportul privind calitatea în curs de 3 luni de la transmiterea fișierelor cu microdate.

Articolul 8

Cerințele specificate în prezentul regulament sunt cerințe minime. Statele membre pot specifica cerințe suplimentare la nivel național, cu condiția ca acestea să nu afecteze cerințele referitoare la calitate prevăzute în prezentul regulament.

Articolul 9

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 17 septembrie 2010.

Pentru Comisie

Președintele

José Manuel BARROSO


(1)  JO L 145, 4.6.2008, p. 227.

(2)  COM(2005) 217 final.


ANEXA I

Variabile

Notă privind tabelul:

Se transmit toate variabilele, cu excepția cazului în care sub denumirea variabilei figurează mențiunea „opțional”. Datele și metadatele menționate la articolul 7 se pun la dispoziția Eurostat pe suport electronic, folosindu-se punctul unic de contact sau instrumentele informatice adecvate. Codurile și listele de coduri din tabelul de mai jos sunt prezentate doar cu titlu informativ. Formatele de transmitere sunt specificate de Comisie (Eurostat) în Manualul pentru ancheta privind educația adulților, menționat la articolul 6.


Denumirea variabilei și statutul

Codul

Descriere

Filtru

COUNTRY

 

ȚARA DE REȘEDINȚĂ

Toate persoanele

 

2 cifre

Pe baza clasificării ISO a țărilor; detaliile sunt specificate în Manualul pentru ancheta privind educația adulților, menționat la articolul 6

 

REGION

 

REGIUNEA DE REȘEDINȚĂ

Toate persoanele

 

2 cifre

Codificare conform NUTS, la nivel de 2 cifre

 

DEG_URB

 

GRADUL DE URBANIZARE A ZONEI ÎN CARE ESTE LOCALIZATĂ GOSPODĂRIA

Toate persoanele

 

1

Zonă dens populată

 

 

2

Zonă intermediară

 

 

3

Zonă slab populată

 

REFYEAR

 

ANUL DE REFERINȚĂ AL ANCHETEI

Toate persoanele

 

4 cifre

 

 

REFMONTH

 

LUNA ÎN CARE SE EDSFĂȘOARĂ ANCHETA

Toate persoanele

 

1-12

 

 

RESPID

 

Identificarea repondentului

Toate persoanele

 

numeric

Codul de identificare a fiecărei înregistrări

 

RESPWEIGHT

 

FACTORUL DE PONDERARE PENTRU PERSOANE

Toate persoanele

 

numeric

Factorul de ponderare pentru persoane (cu 3 zecimale după punct)

 

NFEACTWEIGHT

 

FACTORUL DE PONDERARE PENTRU ACTIVITĂȚI NON-FORMALE

NFENUM ≥ 1

 

numeric

Factorul de ponderare pentru activitățile non-formale selectate în NFERAND1 și NFERAND2 (cu 3 zecimale după punct)

 

Sau

numeric

(opțional)

Factorul de ponderare pentru activitățile non-formale selectate în NFERAND1, NFERAND2 și NFERAND3 (cu 3 zecimale după punct)

 

 

0

NFENUM = 0

 

INTMETHOD

 

Metoda de colectare a datelor utilizată

Toate persoanele

 

 

Codurile sunt specificate în Manualul pentru ancheta privind educația adulților, menționat la articolul 6

 

INTLANG

 

Limba utilizată pe parcursul interviului

Toate persoanele

 

2 cifre

Codurile se bazează pe clasificarea ISO a țărilor; detaliile sunt specificate în Manualul pentru ancheta privind educația adulților, menționat la articolul 6

 

(HHNBPERS)

 

NUMĂRUL DE PERSOANE CARE LOCUIESC ÎN ACEEAȘI GOSPODĂRIE (INCLUSIV REPONDENTUL)

Toate persoanele

HHNBPERS_0_4

0-98

0-4 ani

 

HHNBPERS_5_13

0-98

5-13 ani

 

HHNBPERS_14_15

0-98

14-15 ani

 

HHNBPERS_16_24

0-98

16-24 ani

 

HHNBPERS_25_64

1-98

25-64 ani

 

HHNBPERS_65plus

0-98

65 și peste

 

 

- 1

Fără răspuns

 

HHTYPE

 

TIPUL DE GOSPODĂRIE

Toate persoanele

 

10

Gospodărie formată dintr-o singură persoană

 

 

21

Părinte singur cu copil (copii) cu vârstă (vârste) sub 25 de ani

 

 

22

Cuplu fără copil (copii) cu vârstă (vârste) sub 25 de ani

 

 

23

Cuplu cu copil (copii) cu vârstă (vârste) sub 25 de ani

 

 

24

Cuplu sau părinte singur cu copil (copii) cu vârstă (vârste) sub 25 de ani și alte persoane care trăiesc în gospodărie

 

 

30

Altele

 

 

- 1

Fără răspuns

 

HHLABOUR

 

COMPOZIȚIA GOSPODĂRIEI ÎN FUNCȚIE DE GRADUL DE OCUPARE A UNUI LOC DE MUNCĂ

Toate persoanele

HHLABOUR_EMP

0-98

Numărul de persoane cu vârste cuprinse între 16-64 de ani din cadrul gospodăriei care au un loc de muncă

 

HHLABOUR_NEMP

0-98

Numărul de persoane cu vârste cuprinse între 16-64 de ani din cadrul gospodăriei care sunt șomere sau inactive

 

 

- 1

Fără răspuns

 

HHINCOME

 

VENITUL NET LUNAR AL GOSPODĂRIEI

Toate persoanele

 

1

Sub primul decil

 

 

2

Între primul decil și al doilea decil

 

 

3

Între al doilea decil și al treilea decil

 

 

4

Între al treilea decil și al patrulea decil

 

 

5

Între al patrulea decil și al cincilea decil

 

 

6

Între al cincilea decil și al șaselea decil

 

 

7

Între al șaselea decil și al șaptelea decil

 

 

8

Între al șaptelea decil și al optulea decil

 

 

9

Între al optulea decil și al nouălea decil

 

 

10

Peste al nouălea decil

 

 

0

Refuz (opțional)

 

 

- 1

Fără răspuns

 

SEX

 

SEXUL

Toate persoanele

 

1

Bărbați

 

 

2

Feminin

 

 

 

ANUL ȘI LUNA NAȘTERII

 

BIRTHYEAR

4 cifre

Cele 4 cifre ale anului nașterii

Toate persoanele

BIRTHMONTH

1-12

Cele 2 cifre ale lunii nașterii

Toate persoanele

CITIZEN

 

CETĂȚENIA

Toate persoanele

 

0

În funcție de țara de reședință

 

 

2 cifre

Pe baza clasificării ISO a țărilor; detaliile sunt specificate în Manualul pentru ancheta privind educația adulților, menționat la articolul 6

 

 

- 1

Fără răspuns

 

BIRTHPLACE

 

ȚARA DE NAȘTERE

Toate persoanele

 

0

Persoană născută în această țară

 

 

2 cifre

Pe baza clasificării ISO a țărilor; detaliile sunt specificate în Manualul pentru ancheta privind educația adulților, menționat la articolul 6

 

 

- 1

Fără răspuns

 

RESTIME

 

ANI DE REZIDENȚĂ ÎN ACEASTĂ ȚARĂ

BIRTHPLACE ≠ 0

 

1

1 an sau mai puțin

 

 

2-10

Numărul de ani pentru persoanele a căror durată de ședere în țară variază între 2 și 10 zece ani

 

 

11

Peste zece ani

 

 

- 1

Fără răspuns

 

 

- 2

Nu se aplică (BIRTHPLACE = 0)

 

MARSTALEGAL

 

STAREA CIVILĂ LEGALĂ

Toate persoanele

 

1

Nu a fost căsătorit(ă) niciodată

 

 

2

Căsătorit(ă) (inclusiv în cazul parteneriatelor legale)

 

 

3

Văduv(ă) care nu s-a recăsătorit

 

 

4

Persoană separată legal, care nu s-a recăsătorit

 

 

5

Divorțat(ă)

 

 

- 1

Fără răspuns

 

MARSTADEFACTO

 

STARE CIVILĂ DE FACTO (uniune consensuală)

Toate persoanele

 

1

Persoană care trăiește într-o uniune consensuală

 

 

2

Persoană care nu trăiește în uniune consensuală

 

 

- 1

Fără răspuns

 

HATLEVEL

 

NIVELUL CEL MAI RIDICAT DE EDUCAȚIE SAU DE FORMARE PROFESIONALĂ COMPLETAT CU SUCCES

Toate persoanele

 

01

Nu a urmat educație formală sau o formă de învățământ inferioară nivelului ISCED 1

 

 

11

ISCED 1

 

 

21

ISCED 2

 

 

22

ISCED 3c (mai puțin de doi ani)

 

 

31

ISCED 3c (doi ani sau mai mult)

 

 

32

ISCED 3 a, b

 

 

30

ISCED 3 (fără o distincție posibilă între a, b sau c)

 

 

40

ISCED 4

 

 

51

ISCED 5b

 

 

52

ISCED 5a

 

 

60

ISCED 6

 

 

- 1

Fără răspuns

 

HATFIELD

 

DOMENIUL ÎN CARE SE ÎNSCRIE NIVELUL CEL MAI RIDICAT DE EDUCAȚIE SAU DE FORMARE PROFESIONALĂ COMPLETAT CU SUCCES

HATLEVEL = 22 până la 60

 

000

Programe generale

 

 

100

Formarea cadrelor didactice și științele educației

 

 

200

Științe umaniste, limbi străine și arte

 

 

222

Limbi străine

 

 

300

Științe sociale, economice și juridice

 

 

400

Științe exacte, matematică și contabilitate (fără a se putea face distincție)

 

 

420

Științe ale naturii (inclusiv biologia și științele mediului)

 

 

440

Științe fizice (inclusiv fizica, chimia și geologia)

 

 

460

Matematică și statistică

 

 

481

Științe informatice

 

 

482

Utilizarea computerului

 

 

500

Științe inginerești, industrie manufacturieră și construcții

 

 

600

Științe agricole și veterinare

 

 

700

Sănătate și protecție socială

 

 

800

Servicii

 

 

999

Necunoscut

 

 

- 1

Fără răspuns

 

 

- 2

Nu se aplică (HATLEVEL ≠ 22 până la 60)

 

 

sau

010-863

(opțional)

Domeniile sunt codificate, opțional, cu 3 cifre; detaliile sunt specificate în Manualul pentru ancheta privind educația adulților, menționat la articolul 6

 

HATYEAR

 

ANUL ÎN CARE S-A COMPLETAT CU SUCCES NIVELUL DE EDUCAȚIE SAU FORMARE PROFESIONALĂ CEL MAI RIDICAT

HATLEVEL ≠ 01, - 1

 

4 cifre

Cele patru cifre ale anului în care s-a completat cu succes nivelul cel mai ridicat de educație sau de formare profesională

 

 

- 1

Fără răspuns

 

 

- 2

Nu se aplică (HATLEVEL = 01, - 1)

 

HATVOC

(opțional)

 

ORIENTAREA ÎN CARE SE ÎNSCRIE NIVELUL CEL MAI RIDICAT DE EDUCAȚIE SAU DE FORMARE PROFESIONALĂ COMPLETAT CU SUCCES

HATLEVEL = 22 până la 40 și (REFYEAR- HATYEAR) ≤ 20

 

1

Învățământ general

 

 

2

Învățământ profesional

 

 

- 1

Fără răspuns

 

 

- 2

Nu se aplică (HATLEVEL ≠ 22 până la 40 sau (REFYEAR- HATYEAR) > 20

 

HATOTHER

(opțional)

 

ALT TIP DE EDUCAȚIE SAU FORMARE PROFESIONALĂ FORMALĂ COMPLETAT CU SUCCES ÎNTR-UN ALT DOMENIU DECÂT CEL SPECIFICAT LA RUBRICA „HATLEVEL”

HATLEVEL = 22 până la 60 și (REFYEAR- HATYEAR) ≤ 20

 

1

Da

 

 

2

Nu

 

 

- 1

Fără răspuns

 

 

- 2

Nu se aplică (HATLEVEL ≠ 22 până la 60 sau (REFYEAR- HATYEAR) > 20

 

HATOTHER_LEVEL

(opțional)

 

Nivelul programului de educație formală

HATOTHER = 1

 

22-60

Codificată la fel ca HATLEVEL

 

 

- 1

Fără răspuns

 

 

- 2

Nu se aplică (HATOTHER ≠ 1)

 

HATOTHER_VOC

(opțional)

 

Orientarea programului de educație formală

HATOTHER = 1 și HATOTHER_LEVEL =22 până la 40

 

1-2

Codificată la fel ca HATVOC

 

 

- 1

Fără răspuns

 

 

- 2

Nu se aplică (HATOTHER ≠ 1 sau HATOTHER_LEVEL ≠ 22 până la 40)

 

HATOTHER_FIELD

(opțional)

 

Domeniul programului de educație formală

HATOTHER = 1 și HATOTHER_LEVEL = 22 până la 60

 

000-800

Codificată la fel ca HATFIELD

 

 

- 1

Fără răspuns

 

 

- 2

Nu se aplică (HATOTHER ≠ 1 sau HATOTHER_LEVEL ≠ 22 până la 60)

 

HATCOMP

(opțional)

 

PROCEDURA DE RECUNOAȘTERE A APTITUDINILOR ȘI COMPETENȚELOR

Toate persoanele

 

1

Da, certificare obținută

 

 

2

Da, procedură de certificare în curs

 

 

3

Nu

 

 

- 1

Fără răspuns

 

HATCOMPHIGH

(opțional)

 

RECUNOAȘTEREA APTITUDINILOR ȘI COMPETENȚELOR PERMITE ACCESUL LA UN PROGRAM DE EDUCAȚIE FORMALĂ LA UN NIVEL MAI RIDICAT DECÂT CEL MENȚIONAT LA „HATLEVEL”

HATCOMP = 1,2 și HATLEVEL ≠ 01, - 1

 

1

Da

 

 

2

Nu

 

 

- 1

Fără răspuns

 

 

- 2

Nu se aplică (HATCOMP ≠ 1,2 sau HATLEVEL = 01, - 1)

 

DROPHIGH

 

EDUCAȚIE FORMALĂ ABANDONATĂ, LA UN NIVEL MAI RIDICAT DECÂT CEL MENȚIONAT LA „HATLEVEL”, DAR NECOMPLETATĂ

HATLEVEL ≠ 01, - 1 și (REFYEAR- HATYEAR) ≤ 20

 

1

Da

 

 

2

Nu

 

 

- 1

Fără răspuns

 

 

- 2

Nu se aplică (HATLEVEL = 01, - 1 sau (REFYEAR- HATYEAR) > 20)

 

DROPLEVEL

 

NIVEL DE EDUCAȚIE FORMALĂ NECOMPLETAT

DROPHIGH = 1

 

21

ISCED 2

 

 

22

ISCED 3c (mai puțin de doi ani)

 

 

31

ISCED 3c (doi ani sau mai mult)

 

 

32

ISCED 3 a, b

 

 

30

ISCED 3 (fără o distincție posibilă între a, b sau c)

 

 

40

ISCED 4

 

 

51

ISCED 5b

 

 

52

ISCED 5a

 

 

60

ISCED 6

 

 

- 1

Fără răspuns

 

 

- 2

Nu se aplică (DROPHIGH ≠ 1)

 

DROPVOC

(opțional)

 

ORIENTAREA EDUCAȚIEI FORMALE NECOMPLETATE

DROPLEVEL = 22 până la 40 și (REFYEAR- HATYEAR) ≤ 20

 

1

Învățământ general

 

 

2

Învățământ profesional

 

 

- 1

Fără răspuns

 

 

- 2

Nu se aplică (DROPLEVEL ≠ 22 până la 40 sau (REFYEAR- HATYEAR) > 20

 

MAINSTAT

 

STATUTUL PRINCIPAL ACTUAL REFERITOR LA GRADUL DE OCUPARE A UNUI LOC DE MUNCĂ

Toate persoanele

 

 

Exercită o profesie sau o activitate, inclusiv o muncă neremunerată pentru o întreprindere sau o afacere familială, inclusiv ucenicia sau stagiul remunerat etc.

 

 

11

Cu normă întreagă

 

 

12

Cu fracțiune de normă

 

 

20

Șomer

 

 

31

Elev, student, care urmează un stagiu de formare profesională, exercită o muncă neremunerată

 

 

32

Pensionar sau pensionat anticipat sau nu mai lucrează

 

 

33

Invaliditate permanentă

 

 

34

Serviciu militar obligatoriu

 

 

35

Efectuează activități casnice

 

 

36

Altă categorie de persoane inactive

 

 

- 1

Fără răspuns

 

JOBSTAT

 

STATUT PROFESIONAL

MAINSTAT = 11,12

 

11

Lucrător pe cont propriu, cu salariați

 

 

12

Lucrător pe cont propriu, fără salariați

 

 

21

Salariat cu loc de muncă permanent sau cu un contract de muncă pe o perioadă nedeterminată

 

 

22

Salariat cu loc de muncă temporar sau un contract de muncă pe o perioadă determinată

 

 

30

Lucrător familial

 

 

- 1

Fără răspuns

 

 

- 2

Nu se aplică (MAINSTAT ≠ 11,12)

 

JOBISCO

 

OCUPAȚIA

MAINSTAT = 11,12

 

2 cifre

ISCO-08 codificată la nivel de 2 cifre

 

 

- 1

Fără răspuns

 

 

- 2

Nu se aplică (MAINSTAT ≠ 11,12)

 

LOCNACE

 

ACTIVITATEA ECONOMICĂ A UNITĂȚII LOCALE

MAINSTAT = 11,12

 

2 cifre

NACE Rev. 2 codificată la nivel de 2 cifre

 

 

- 1

Fără răspuns

 

 

- 2

Nu se aplică (MAINSTAT ≠ 11,12)

 

LOCSIZEFIRM

 

NUMĂRUL PERSOANELOR CARE LUCREAZĂ ÎN UNITATEA LOCALĂ

JOBSTAT = 11, 21,22, 30

 

1

De la 1 la 10 persoane

 

 

2

De la 11 la 19 persoane

 

 

3

De la 20 la 49 persoane

 

 

4

De la 50 la 249 persoane

 

 

5

250 sau mai multe persoane

 

 

7

Nu știe, dar cel puțin 10 persoane

 

 

- 1

Fără răspuns

 

 

- 2

Nu se aplică (JOBSTAT ≠ 11,21,22, 30)

 

JOBTIME

 

AN ÎN CARE PERSOANA A ÎNCEPUT SĂ LUCREZE LA LOCUL SĂU DE MUNCĂ ACTUAL

MAINSTAT = 11,12

 

4 cifre

Cele 4 cifre ale anului în cauză

 

 

- 1

Fără răspuns

 

 

- 2

Nu se aplică (MAINSTAT ≠ 11, 12)

 

 

 

NIVELUL CEL MAI RIDICAT DE EDUCAȚIE SAU DE FORMARE PROFESIONALĂ COMPLETAT CU SUCCES DE PĂRINȚI (TUTORI)

Toate persoanele

HATFATHER

 

TATĂL (TUTORELE MASCULIN)

 

 

1

Cel mult învățământ secundar

 

 

2

Învățământ secundar superior

 

 

3

Învățământ post secundar terțiar

 

 

- 1

Fără răspuns

 

HATMOTHER

 

MAMA (TUTORELE FEMININ)

Toate persoanele

 

1

Cel mult învățământ secundar

 

 

2

Învățământ secundar superior

 

 

3

Învățământ post secundar terțiar

 

 

- 1

Fără răspuns

 

 

 

OCUPAȚIA PĂRINȚILOR (TUTORILOR)

Toate persoanele

ISCOFATHER

 

OCUPAȚIA PRINCIPALĂ A TATĂLUI

 

(opțional)

0-9

ISCO-08 codificată la nivel de 1 cifră

 

 

- 1

Fără răspuns

 

 

- 2

Nu se aplică (tatăl nu a avut niciodată un loc de muncă / repondentul nu are tată)

 

ISCOMOTHER

 

OCUPAȚIA PRINCIPALĂ A MAMEI

Toate persoanele

(opțional)

0-9

ISCO-08 codificată la nivel de 1 cifră

 

 

- 1

Fără răspuns

 

 

- 2

Nu se aplică (mama nu a avut niciodată un loc de muncă / repondentul nu are mamă)

 

SEEKINFO

 

A CĂUTAT INFORMAȚII PRIVIND POSIBILITĂȚILE DE URMARE A UNEI FORME DE ÎNVĂȚĂMÂNT ÎN CURSUL ULTIMELOR 12 LUNI

Toate persoanele

 

1

Da

 

 

2

Nu

 

 

- 1

Fără răspuns

 

SEEKFOUND

 

A GĂSIT INFORMAȚII

SEEKINFO = 1

 

1

Da

 

 

2

Nu

 

 

- 1

Fără răspuns

 

 

- 2

Nu se aplică (SEEKINFO ≠ 1)

 

SEEKSOURCE

 

SURSA DE ACCESARE A INFORMAȚIILOR

SEEKINFO = 1

 

0

Niciuna dintre sursele de mai jos

 

 

1-7

Numărul de răspunsuri indicate în lista de 7 surse de mai jos

 

 

- 1

Fără răspuns

 

 

- 2

Nu se aplică (SEEKINFO ≠ 1)

 

 

 

Lista surselor (sunt permise răspunsuri multiple)

 

SEEKSOURCE_1

 

Internet

 

SEEKSOURCE_2

 

Membru al familiei, vecin, coleg de muncă

 

SEEKSOURCE_3

 

Angajatorul

 

SEEKSOURCE_4

 

Servicii de orientare (de exemplu, servicii de orientare profesională furnizate de un oficiu pentru ocuparea forței de muncă)

 

SEEKSOURCE_5

 

O instituție de învățământ sau formare profesională (școală, liceu, centru de învățământ, universitate)

 

SEEKSOURCE_6

 

Mass media (TV, radio, ziare, afișe)

 

SEEKSOURCE_7

 

Cărți

 

 

 

Fiecare variabilă SEEKSOURCE_x se codifică după cum urmează:

1 dacă este selectată, 2 dacă nu este selectată, -2 dacă nu se aplică (SEEKINFO ≠ 1)

 

FED

 

A PARTICIPAT LA ACTIVITĂȚI DE EDUCAȚIE FORMALĂ PE PARCURSUL ULTIMELOR 12 LUNI

Toate persoanele

 

1

Da

 

 

2

Nu

 

FEDNUM

 

NUMĂRUL DE ACTIVITĂȚI DE EDUCAȚIE FORMALĂ LA CARE A PARTICIPAT PE PARCURSUL ULTIMELOR 12 LUNI

FED = 1

 

0

Niciuna (FED = 2)

 

 

1-3

Numărul de activități

 

FEDLEVEL

 

NIVELUL CELEI MAI RECENTE ACTIVITĂȚI DE EDUCAȚIE FORMALĂ

FEDNUM ≥ 1

 

11

ISCED 1

 

 

21

ISCED 2

 

 

22

ISCED 3c (mai puțin de doi ani)

 

 

31

ISCED 3c (doi ani sau mai mult)

 

 

32

ISCED 3 a, b

 

 

40

ISCED 4 (fără o distincție posibilă între a, b sau c)

 

 

51

ISCED 5b

 

 

52

ISCED 5a

 

 

60

ISCED 6

 

 

- 2

Nu se aplică (FEDNUM = 0)

 

FEDFIELD

 

DOMENIUL ACTIVITĂȚII DE EDUCAȚIE FORMALĂ CELEI MAI RECENTE

FEDNUM ≥ 1 și FEDLEVEL = 22 până la 60

 

 

Pe baza ISCED 1997 — domeniul activității de educație:

 

 

010

Programe de bază

 

 

080

Alfabetizare și cunoștințe elementare de calcul

 

 

090

Dezvoltare personală

 

 

140

Formarea cadrelor didactice și științele educației

 

 

210

Arte

 

 

220

Științe umaniste

 

 

222

Limbi străine

 

 

310

Științe sociale și comportamentale

 

 

320

Jurnalism și informare

 

 

340

Științe economice și administrative

 

 

380

Științe juridice

 

 

420

Științe ale naturii

 

 

440

Științe fizice

 

 

460

Matematică și statistică

 

 

481

Științe informatice

 

 

482

Utilizarea computerului

 

 

520

Științe inginerești și inginerie comercială

 

 

540

Industria manufacturieră și de prelucrare

 

 

580

Arhitectură și construcții

 

 

620

Științe agricole, silvice și piscicole

 

 

640

Medicină veterinară

 

 

720

Sănătate

 

 

760

Servicii sociale

 

 

810

Servicii personale

 

 

840

Servicii de transport

 

 

850

Protecția mediului

 

 

860

Servicii de securitate

 

 

999

Necunoscut sau nespecificat

 

 

- 2

Nu se aplică (FEDNUM = 0 sau FEDLEVEL ≠ 22 până la 60)

 

 

Sau

010-863

(opțional)

Domeniile sunt codificate, opțional, cu 3 cifre; detaliile sunt specificate în Manualul pentru ancheta privind educația adulților, menționat la articolul 6

 

FEDVOC

 

ORIENTAREA FORMEI DE EDUCAȚIE SAU FORMARE PROFESIONALĂ CELEI MAI RECENTE

FEDLEVEL = 22 până la 40

 

1

Învățământ general

 

 

2

Învățământ profesional

 

 

- 1

Fără răspuns

 

 

- 2

Nu se aplică (FEDLEVEL ≠ 22 până la 40)

 

FEDMETHOD

 

PRINCIPALA METODĂ DE ÎNVĂȚARE UTILIZATĂ ÎN CADRUL CELEI MAI RECENTE ACTIVITĂȚI DE EDUCAȚIE FORMALĂ

FEDNUM ≥ 1

 

1

Învățare tradițională (de exemplu: în sală de curs)

 

 

2

Învățare la distanță prin utilizarea online sau offline a computerului

 

 

3

Învățare la distanță prin utilizarea materialelor didactice tradiționale

 

 

- 2

Nu se aplică (FEDNUM = 0)

 

 

- 1

Fără răspuns

 

FEDREASON

 

MOTIVE DE PARTICIPARE LA CEA MAI RECENTĂ ACTIVITATE DE EDUCAȚIE FORMALĂ

FEDNUM ≥ 1

 

0

Niciunul dintre motivele de mai jos

 

 

1-9

Numărul de răspunsuri indicate în lista de 9 motive de mai jos

 

 

- 1

Fără răspuns

 

 

- 2

Nu se aplică (FEDNUM = 0)

 

 

 

Lista motivelor (sunt permise răspunsuri multiple)

 

FEDREASON_01

 

Pentru a-mi îmbunătăți competențele profesionale/perspectivele de carieră

 

FEDREASON_02

 

Pentru a scădea șansele de pierdere a locului meu de muncă

 

FEDREASON_03

 

Pentru a crește posibilitățile de găsire a unui loc de muncă sau a-mi schimba locul de muncă/profesia

 

FEDREASON_04

 

Pentru a-mi începe propria afacere

 

FEDREASON_05

 

Am fost obligat să particip

 

FEDREASON_06

 

Pentru a dobândi cunoștințe/aptitudini utile în viața de zi cu zi

 

FEDREASON_07

 

Pentru a-mi dezvolta cunoștințele/aptitudinile privind un subiect care mă interesează

 

FEDREASON_08

 

Pentru a obține un certificat

 

FEDREASON_09

 

Pentru a-mi face noi cunoștințe/pentru distracție

 

 

 

Fiecare variabilă FEDREASON_x se codifică după cum urmează:

1 dacă este selectată, 2 dacă nu este selectată, -2 dacă nu se aplică (FEDNUM = 0)

 

FEDWORKTIME

 

CEA MAI RECENTĂ ACTIVITATE DE EDUCAȚIE FORMALĂ LA CARE A PARTICIPAT ÎN TIMPUL ORELOR DE LUCRU (INCLUSIV CONCEDIU REMUNERAT SAU ORE RECUPERATE)

FEDNUM ≥ 1

 

1

Numai în timpul orelor de lucru remunerate

 

 

2

În principal în timpul orelor de lucru remunerate

 

 

3

În principal în afara orelor de lucru remunerate

 

 

4

Numai în afara orelor de lucru remunerate

 

 

5

Nu lucra în perioada respectivă

 

 

- 1

Fără răspuns

 

 

- 2

Nu se aplică (FEDNUM = 0)

 

(FEDVOLUME)

 

DURATA ACTIVITĂȚII DE EDUCAȚIE FORMALĂ CELEI MAI RECENTE

FEDNUM ≥ 1

FEDNBHOURS

3 cifre

Numărul total de ore de instruire

 

 

- 1

Fără răspuns

 

 

- 2

Nu se aplică (FEDNUM = 0)

 

FEDNBWEEKS

(opțional)

1-52

Numărul de săptămâni

 

 

- 1

Fără răspuns

 

 

- 2

Nu se aplică (FEDNUM = 0)

 

FEDDURPERWEEK

(opțional)

1-98

Numărul mediu de ore de instruire pe săptămână

 

 

- 1

Fără răspuns

 

 

- 2

Nu se aplică (FEDNUM = 0)

 

FEDPAIDBY

 

PLATA PARȚIALĂ SAU INTEGRALĂ A TAXELOR DE ȘCOLARIZARE, A TAXELOR DE ÎNSCRIERE, A TAXELOR DE EXAMEN, A CHELTUIELILOR PENTRU ACHIZIȚIONAREA MANUALELOR SAU A ALTOR MATERIALE TEHNICE NECESARE PENTRU DESFĂȘURAREA ACTIVITĂȚII DE EDUCAȚIE FORMALĂ CELEI MAI RECENTE A FOST EFECTUATĂ DE:

FEDNUM ≥ 1

 

0

Niciuna dintre persoanele sau entitățile de mai jos

 

 

1-5

Numărul de răspunsuri indicate în lista de 5 persoane și entități de mai jos

 

 

- 1

Fără răspuns

 

 

- 2

Nu se aplică (FEDNUM = 0)

 

 

 

Lista persoanelor și entităților (sunt permise răspunsuri multiple)

 

FEDPAIDBY_1

 

Angajator sau viitor angajator

 

FEDPAIDBY_2

 

Servicii publice de ocupare a forței de muncă

 

FEDPAIDBY_3

 

Alte instituții publice

 

FEDPAIDBY_4

 

Un membru al gospodăriei sau al familiei

 

FEDPAIDBY_5

 

Dumneavoastră

 

 

 

Fiecare variabilă FEDPAIDBY_x se codifică după cum urmează:

1 dacă este selectată, 2 dacă nu este selectată, -2 dacă nu se aplică (FEDNUM = 0)

 

FEDPAIDFULL

(opțional)

 

PLATA INTEGRALĂ A TAXELOR DE ȘCOLARIZARE, A TAXELOR DE ÎNSCRIERE, A TAXELOR DE EXAMEN, A CHELTUIELILOR PENTRU ACHIZIȚIONAREA MANUALELOR SAU A ALTOR MATERIALE TEHNICE NECESARE PENTRU DESFĂȘURAREA ACTIVITĂȚII DE EDUCAȚIE FORMALĂ CELEI MAI RECENTE A FOST EFECTUATĂ DE PERSOANELE SAU ENTITĂȚILE IDENTIFICATE ÎN RUBRICA „FEDPAIDBY”

FEDPAIDBY ≥ = 1

 

1

Da

 

 

2

Nu (doar o parte a costurilor)

 

 

- 2

Nu se aplică (FEDPAIDBY = 0, - 1, - 2)

 

 

- 1

Fără răspuns (nu se cunoaște costul total)

 

FEDPAIDVAL

 

CHELTUIELI SUPORTATE PERSONAL SAU DE UN MEMBRU AL GOSPODĂRIEI SAU AL FAMILIEI PENTRU PLATA TAXELOR DE ȘCOLARIZARE, A TAXELOR DE ÎNREGISTRARE, A TAXELOR EXAMEN, A MANUALELOR SAU A ALTOR MATERIALE TEHNICE NECESARE PENTRU DESFĂȘURAREA ACTIVITĂȚII DE EDUCAȚIE FORMALĂ CELEI MAI RECENTE

FEDPAIDBY_4 = 1 sau

FEDPAIDBY_5 = 1

 

 

În euro

 

 

- 1

Fără răspuns

 

 

- 2

Nu se aplică (FEDPAIDBY_4 ≠ 1 și FEDPAIDBY_5 ≠ 1)

 

FEDUSE

 

UTILIZAREA APTITUDINILOR SAU A CUNOȘTINȚELOR DOBÂNDITE ÎN CURSUL CELEI MAI RECENTE ACTIVITĂȚI DE EDUCAȚIE FORMALĂ

FEDNUM ≥ 1

 

1

Mult

 

 

2

Destul de mult

 

 

3

Foarte puțin

 

 

4

Deloc

 

 

- 2

Nu se aplică (FEDNUM = 0)

 

 

- 1

Fără răspuns

 

FEDSAT

(opțional)

 

SATISFACȚIE PRIVIND ACTIVITATEA DE EDUCAȚIE FORMALĂ CEA MAI RECENTĂ

FEDNUM ≥ 1

 

1

Da

 

 

2

Nu

 

 

- 2

Nu se aplică (FEDNUM = 0)

 

 

- 1

Fără răspuns

 

FEDUNSATREASON

(opțional)

 

MOTIVE DE INSATISFACȚIE PRIVIND ACTIVITATEA DE EDUCAȚIE FORMALĂ CEA MAI RECENTĂ

FEDSAT = 2

 

0

Niciunul dintre motivele de mai jos

 

 

1-5

Numărul de răspunsuri indicate în lista de 5 motive de mai jos

 

 

- 1

Fără răspuns

 

 

- 2

Nu se aplică (FEDSAT ≠ 2)

 

 

 

Lista motivelor (sunt permise răspunsuri multiple)

 

FEDUNSATREASON_1

 

Relevanță/utilitate

 

FEDUNSATREASON _2

 

Nivel de instruire prea scăzut

 

FEDUNSATREASON _3

 

Nivel de instruire prea ridicat

 

FEDUNSATREASON _4

 

Calitatea predării

 

FEDUNSATREASON _5

 

Organizarea cursurilor (locație, materiale, săli de curs etc.)

 

 

 

Fiecare variabilă FEDUNSATREASON_x se codifică după cum urmează:

1 dacă este selectată, 2 dacă nu este selectată, -2 dacă nu se aplică (FEDSAT ≠ 2)

 

FEDOUTCOME

 

REZULTATELE APTITUDINILOR SAU A CUNOȘTINȚELOR NOU DOBÂNDITE ÎN CURSUL CELEI MAI RECENTE ACTIVITĂȚI DE EDUCAȚIE FORMALĂ

FEDNUM ≥ 1

 

0

Niciunul dintre rezultatele de mai jos

 

 

1-8

Numărul de răspunsuri indicate în lista de 8 rezultate de mai jos

 

 

- 1

Fără răspuns

 

 

- 2

Nu se aplică (FEDNUM = 0)

 

 

 

Lista rezultatelor (sunt permise răspunsuri multiple)

 

FEDOUTCOME_1

 

Găsirea unui (nou) loc de muncă

 

FEDOUTCOME_2

 

Promovarea la locul de muncă

(FEDWORKTIME = 1,2,3,4)

 

FEDOUTCOME_3

 

Creșterea salariului/remunerației

(FEDWORKTIME = 1,2,3,4)

 

FEDOUTCOME_4

 

Sarcini noi

(FEDWORKTIME = 1,2,3,4)

 

FEDOUTCOME_5

 

O mai bună performanță la locul de muncă

(FEDWORKTIME = 1,2,3,4)

 

FEDOUTCOME_6

 

Motive personale (cunoașterea altor persoane, reîmprospătarea cunoștințelor privind subiecte de interes general etc.)

 

FEDOUTCOME_7

 

Nu s-au obținut încă rezultate

 

FEDOUTCOME_8

 

Nu se așteaptă rezultate

 

 

 

Fiecare variabilă FEDOUTCOME_x se codifică după cum urmează:

1 dacă este selectată, 2 dacă nu este selectată, -2 dacă nu se aplică (FEDNUM = 0)

 

(NFE)

 

PARTICIPAREA LA ORICARE DINTRE URMĂTOARELE ACTIVITĂȚI CU INTENȚIA DE A-ȘI ÎMBUNĂTĂȚI CUNOȘTINȚELE SAU APTITUDINILE ÎN ORICE DOMENIU (INCLUSIV HOBBY-URI) PE PARCURSUL ULTIMELOR 12 LUNI

Toate persoanele

NFECOURSE

 

a.

CURSURI

Toate persoanele

 

1

Da

 

 

2

Nu

 

NFEWORKSHOP

 

b.

ATELIERE ȘI SEMINARII

Toate persoanele

 

1

Da

 

 

2

Nu

 

NFEGUIDEDJT

 

c.

FORMARE LA LOCUL DE MUNCĂ

Toate persoanele

 

1

Da

 

 

2

Nu

 

NFELESSON

 

d.

CURSURI PRIVATE

Toate persoanele

 

1

Da

 

 

2

Nu

 

NFENUM

 

NUMĂRUL DE ACTIVITĂȚI DE EDUCAȚIE ȘI FORMARE PROFESIONALĂ NON-FORMALE LA CARE A PARTICIPAT PE PARCURSUL ULTIMELOR 12 LUNI

NFECOURSE = 1 sau

NFEWORK SHOP = 1 sau

NFEGUIDED JT = 1 sau

NFELESSON = 1

 

0

Niciuna (NFECOURSE=NFEWORKSHOP=NFEGUIDEDJT=NFELESSON = 2)

 

 

1-98

Numărul de activități

 

 

 

IDENTIFICAREA ACTIVITĂȚILOR (MAXIMUM 10)

 

(NFEACT01)

 

01 —

Identificarea primei activități

 

NFEACT01_TYPE

 

Tipul de activitate

NFENUM ≥ 1

 

1

Cursuri

 

 

2

Ateliere și seminarii

 

 

3

Formare la locul de muncă

 

 

4

Cursuri private

 

 

- 1

Fără răspuns

 

 

- 2

Nu se aplică (NFENUM = 0)

 

(NFEACT02)

 

02 —

Identificarea celei de-a doua activități

NFENUM ≥ 2

NFEACT02_TYPE

 

Codificată la fel ca NFEACT01_TYPE

 

(NFEACT03)

 

03 —

Identificarea celei de-a treia activități

NFENUM ≥ 3

NFEACT03_TYPE

 

Codificată la fel ca NFEACT01_TYPE

 

(NFEACT04)

 

04 —

Identificarea celei de-a patra activități

NFENUM ≥ 4

NFEACT04_TYPE

 

Codificată la fel ca NFEACT01_TYPE

 

(NFEACT05)

 

05 —

Identificarea celei de-a cincea activități

NFENUM ≥ 5

NFEACT05_TYPE

 

Codificată la fel ca NFEACT01_TYPE

 

(NFEACT06)

 

06 —

Identificarea celei de-a șasea activități

NFENUM ≥ 6

NFEACT06_TYPE

 

Codificată la fel ca NFEACT01_TYPE

 

(NFEACT07)

 

07 —

Identificarea celei de-a șaptea activități

NFENUM ≥ 7

NFEACT07_TYPE

 

Codificată la fel ca NFEACT01_TYPE

 

(NFEACT08)

 

08 —

Identificarea celei de-a opta activități

NFENUM ≥ 8

NFEACT08_TYPE

 

Codificată la fel ca NFEACT01_TYPE

 

(NFEACT09)

 

09 —

Identificarea celei de-a noua activități

NFENUM ≥ 9

NFEACT09_TYPE

 

Codificată la fel ca NFEACT01_TYPE

 

(NFEACT10)

 

10 —

Identificarea celei de-a zecea activități

NFENUM ≥ 10

NFEACT10_TYPE

 

Codificată la fel ca NFEACT01_TYPE

 

NFEPURP10

 

CEL PUȚIN O ACTIVITATE LEGATĂ DE LOCUL DE MUNCĂ PRINTRE ACTIVITĂȚILE 1 - 10

NFENUM ≥ 1

 

1

Da

 

 

2

Nu

 

 

- 2

Nu se aplică (NFENUM = 0)

 

NFEWORKTIME10

 

CEL PUȚIN O ACTIVITATE DESFĂȘURATĂ ÎN CURSUL ORELOR DE LUCRU REMUNERATE (INCLUSIV CONCEDIU REMUNERAT ȘI ORE RECUPERATE) PRINTRE ACTIVITĂȚILE 1 - 10

NFENUM ≥ 1

 

1

Da

 

 

2

Nu (inclusiv dacă nu lucra în perioada respectivă)

 

 

- 2

Nu se aplică (NFENUM = 0)

 

NFEPAIDBY10

 

CEL PUȚIN O ACTIVITATE PLĂTITĂ PARȚIAL SAU INTEGRAL DE ANGAJATOR PRINTRE ACTIVITĂȚILE 1 - 10

NFENUM ≥ 1

 

1

Da

 

 

2

Nu (inclusiv dacă nu lucra în perioada respectivă)

 

 

- 2

Nu se aplică (NFENUM = 0)

 

NFERAND1

 

CODUL PRIMEI ACTIVITĂȚI SELECTATE ÎN MOD ALEATORIU

NFENUM ≥ 1

 

01-10

Codul de identificare al primei activități selectate în mod aleatoriu (codul activității astfel cum apare în variabilele NFEACTxx)

 

 

- 2

Nu se aplică (NFENUM = 0)

 

NFERAND1_TYPE

 

Astfel cum figurează la rubricile NFEACT01_TYPE până la NFEACT10_TYPE pentru prima activitate selectată în mod aleatoriu

 

NFEPURP1

 

OBIECTIVUL ACTIVITĂȚII

NFERAND1 ≠ - 2

 

1

În principal legat de locul de muncă

 

 

2

În principal în scop personal/fără legătură cu locul de muncă

 

 

- 1

Fără răspuns

 

 

- 2

Nu se aplică (NFERAND1 = - 2)

 

NFEFIELD1

 

DOMENIUL PRIMEI ACTIVITĂȚI

NFERAND1 ≠ - 2

 

 

Codificată la fel ca FEDFIELD

 

 

- 1

Fără răspuns

 

 

- 2

Nu se aplică (NFERAND1 = - 2)

 

 

Sau

010-863

(opțional)

Domeniile sunt codificate, opțional, cu 3 cifre; detaliile sunt specificate în Manualul pentru ancheta privind educația adulților, menționat la articolul 6

 

NFEMETHOD1

 

PRINCIPALA METODĂ DE ÎNVĂȚARE UTILIZATĂ PENTRU PRIMA ACTIVITATE

NFERAND1 ≠ - 2 și NFERAND1_TYPE ≠ 2,3

 

1

Învățare tradițională (de exemplu: în sală de curs)

 

 

2

Învățare la distanță prin utilizarea online sau offline a computerului

 

 

3

Învățare la distanță prin utilizarea materialelor didactice tradiționale

 

 

- 1

Fără răspuns

 

 

- 2

Nu se aplică (NFERAND1 = - 2 sau NFERAND1_TYPE = 2,3)

 

NFEREASON1

 

MOTIVELE PARTICIPĂRII LA PRIMA ACTIVITATE

(codurile aplicabile pentru NFERAND1_TYPE = 3 sunt definite în Manualul pentru ancheta privind educația adulților)

NFERAND1 ≠ - 2

 

0

Niciunul dintre motivele de mai jos

 

 

1-9

Numărul de răspunsuri indicate în lista de 9 motive de mai jos

 

 

- 1

Fără răspuns

 

 

- 2

Nu se aplică (NFERAND1 = - 2)

 

 

 

Lista motivelor (sunt permise răspunsuri multiple)

 

NFEREASON1_01

 

Pentru a-mi îmbunătăți competențele profesionale/perspectivele de carieră

 

NFEREASON1_02

 

Pentru a scădea șansele de pierdere a locului meu de muncă

 

NFEREASON1_03

 

Pentru a crește posibilitățile de găsire a unui loc de muncă sau a-mi schimba locul de muncă/profesia

 

NFEREASON1_04

 

Pentru a-mi începe propria afacere

 

NFEREASON1_05

 

Am fost obligat să particip

 

NFEREASON1_06

 

Pentru a dobândi cunoștințe/aptitudini utile în viața de zi cu zi

 

NFEREASON1_07

 

Pentru a-mi dezvolta cunoștințele/aptitudinile privind un subiect care mă interesează

 

NFEREASON1_08

 

Pentru a obține un certificat

 

NFEREASON1_09

 

Pentru a-mi face noi cunoștințe/pentru distracție

 

 

 

Fiecare variabilă NFEREASON1_x se codifică după cum urmează:

1 dacă este selectată, 2 dacă nu este selectată, -2 dacă nu se aplică (NFERAND1 = - 2)

 

NFEWORKTIME1

 

PRIMA ACTIVITATE LA CARE A PARTICIPAT ÎN TIMPUL ORELOR DE LUCRU REMUNERATE (INCLUSIV CONCEDIU REMUNERAT ȘI ORE RECUPERATE)

NFERAND1 ≠ - 2 și NFERAND1_TYPE ≠ 3

 

1

Numai în timpul orelor de lucru remunerate

 

 

2

În principal în timpul orelor de lucru remunerate

 

 

3

În principal în afara orelor de lucru remunerate

 

 

4

Numai în afara orelor de lucru remunerate

 

 

5

Nu lucra în perioada respectivă

 

 

- 1

Fără răspuns

 

 

- 2

Nu se aplică (NFERAND1 = - 2 sau NFERAND1_TYPE = 3)

 

(NFEVOLUME1)

 

DURATA PRIMEI ACTIVITĂȚI

NFERAND1 ≠ - 2

NFENBHOURS

3 cifre

Numărul total de ore de instruire

 

 

- 1

Fără răspuns

 

 

- 2

Nu se aplică (NFERAND1 = - 2)

 

NFENBWEEKS1

(opțional)

1-52

Numărul de săptămâni

 

 

- 1

Fără răspuns

 

 

- 2

Nu se aplică (NFERAND1 = - 2)

 

NFEDURPERWEEK1

(opțional)

1-98

Numărul mediu de ore de instruire pe săptămână

 

 

- 1

Fără răspuns

 

 

- 2

Nu se aplică (NFERAND1 = - 2)

 

NFEPROVIDER1

 

FURNIZORUL PRIMEI ACTIVITĂȚI

NFERAND1 ≠ - 2

 

1

Instituție de învățământ formal

 

 

2

Instituții în care se predau cursuri de formare profesională și educație non-formale

 

 

3

Instituție comercială în care educația și formarea profesională nu reprezintă principala activitate (de exemplu: furnizorii de echipamente)

 

 

4

Angajator

 

 

5

Organizații patronale, camere de comerț

 

 

6

Organizații sindicale

 

 

7

Asociații non-profit, de exemplu: societăți culturale, partide politice

 

 

8

Persoane fizice (de exemplu: studenții care dau meditații)

 

 

9

Instituție non-comercială în care educația și formarea profesională nu reprezintă principala activitate (de exemplu: biblioteci, muzee, ministere)

 

 

10

Altele

 

 

- 1

Fără răspuns

 

 

- 2

Nu se aplică (NFERAND1 = - 2)

 

NFECERT1

 

CERTIFICAT OBȚINUT CA URMARE A PRIMEI ACTIVITĂȚI

NFERAND1 ≠ - 2

 

1

Da, cerută de angajator sau de un organism profesional sau de lege

 

 

2

Da, nu a fost cerută de angajator sau de un organism profesional sau de lege

 

 

3

Nu (doar confirmarea prezenței)

 

 

- 1

Fără răspuns

 

 

- 2

Nu se aplică (NFERAND1 = - 2)

 

NFEPAIDBY1

 

PLATA PARȚIALĂ SAU INTEGRALĂ A TAXELOR DE ȘCOLARIZARE, A TAXELOR DE ÎNSCRIERE, A TAXELOR DE EXAMEN, A CHELTUIELILOR PENTRU ACHIZIȚIONAREA MANUALELOR SAU A ALTOR MATERIALE TEHNICE NECESARE PENTRU DESFĂȘURAREA PRIMEI ACTIVITĂȚI A FOST EFECTUATĂ DE:

NFERAND1 ≠ - 2 și NFERAND1_TYPE ≠ 3

 

0

Niciuna dintre persoanele sau entitățile de mai jos

 

 

1-5

Numărul de răspunsuri indicate în lista de 5 persoane și entități de mai jos

 

 

- 1

Fără răspuns

 

 

- 2

Nu se aplică (NFERAND1 = - 2 sau NFERAND1_TYPE = 3)

 

 

 

Lista persoanelor și entităților (sunt permise răspunsuri multiple)

 

NFEPAIDBY1_1

 

Angajator sau viitor angajator

 

NFEPAIDBY1_2

 

Servicii publice de ocupare a forței de muncă

 

NFEPAIDBY1_3

 

Alte instituții publice

 

NFEPAIDBY1_4

 

Un membru al gospodăriei sau al familiei

 

NFEPAIDBY1_5

 

Dumneavoastră

 

 

 

Fiecare variabilă NFEPAIDBY1_x se codifică după cum urmează:

1 dacă este selectată, 2 dacă nu este selectată, -2 dacă nu se aplică (NFERAND1 = - 2 sau NFERAND1_TYPE = 3)

 

NFEPAIDFULL1

(opțional)

 

PLATA INTEGRALĂ A TAXELOR DE ȘCOLARIZARE, A TAXELOR DE ÎNSCRIERE, A TAXELOR DE EXAMEN, A CHELTUIELILOR PENTRU ACHIZIȚIONAREA MANUALELOR SAU A ALTOR MATERIALE TEHNICE NECESARE PENTRU DESFĂȘURAREA PRIMEI ACTIVITĂȚI

NFEPAIDBY1 ≥ 1

 

1

Da

 

 

2

Nu (doar o parte a costurilor)

 

 

- 1

Fără răspuns (nu se cunoaște costul total)

 

 

- 2

Nu se aplică (NFEPAIDBY1 = 0, - 1, - 2)

 

NFEPAIDVAL1

 

CHELTUIELI SUPORTATE PERSONAL SAU DE UN MEMBRU AL GOSPODĂRIEI SAU AL FAMILIEI PENTRU PLATA TAXELOR DE ȘCOLARIZARE, A TAXELOR DE ÎNREGISTRARE, A TAXELOR EXAMEN, A MANUALELOR SAU A ALTOR MATERIALE TEHNICE NECESARE PENTRU DESFĂȘURAREA PRIMEI ACTIVITĂȚI

NFEPAIDBY1_4 = 1 sau NFEPAIDBY1_5 = 1

 

 

În euro

 

 

- 1

Fără răspuns

 

 

- 2

Nu se aplică (NFEPAIDBY1_4 ≠ 1 și NFEPAIDBY1_5 ≠ 1)

 

NFEUSE1

 

UTILIZAREA APTITUDINILOR SAU A CUNOȘTINȚELOR DOBÂNDITE ÎN CADRUL PRIMEI ACTIVITĂȚI

NFERAND1 ≠ - 2

 

1

Mult

 

 

2

Destul de mult

 

 

3

Foarte puțin

 

 

4

Deloc

 

 

- 2

Nu se aplică (NFERAND1 = - 2)

 

 

- 1

Fără răspuns

 

NFESAT1

(opțional)

 

SATISFACȚIE PRIVIND PRIMA ACTIVITATE

NFERAND1 ≠ - 2

 

1

Da

 

 

2

Nu

 

 

- 1

Fără răspuns

 

 

- 2

Nu se aplică (NFERAND1 = - 2)

 

NFEUNSATREASON1

(opțional)

 

MOTIVE DE INSATISFACȚIE PRIVIND PRIMA ACTIVITATE

NFESAT1 = 2

 

0

Niciunul dintre motivele de mai jos

 

 

1-5

Numărul de răspunsuri indicate în lista de 5 motive de mai jos

 

 

- 1

Fără răspuns

 

 

- 2

Nu se aplică (NFESAT1 ≠ 2)

 

 

 

Lista motivelor (sunt permise răspunsuri multiple)

 

NFEUNSATREASON1_1

1

Relevanță/utilitate

 

NFEUNSATREASON1_2

2

Nivel de instruire prea scăzut

 

NFEUNSATREASON1_3

3

Nivel de instruire prea ridicat

 

NFEUNSATREASON1_4

4

Calitatea predării

 

NFEUNSATREASON1_5

5

Organizarea cursurilor (locație, materiale, săli de curs etc.)

 

 

 

Fiecare variabilă NFEUNSATREASON1_x se codifică după cum urmează: 1 dacă este selectată, 2 dacă nu este selectată, -2 dacă nu se aplică (NFESAT ≠ 2)

 

NFEOUTCOME1

 

REZULTATELE APTITUDINILOR SAU A CUNOȘTINȚELOR NOU DOBÂNDITE ÎN CADRUL PRIMEI ACTIVITĂȚI

NFERAND1 ≠ - 2

 

0

Niciunul dintre rezultatele de mai jos

 

 

1-8

Numărul de răspunsuri indicate în lista de 8 rezultate de mai jos

 

 

- 1

Fără răspuns

 

 

- 2

Nu se aplică (NFERAND1 = - 2)

 

 

 

Lista rezultatelor (sunt permise răspunsuri multiple)

 

NFEOUTCOME1_1

 

Găsirea unui (nou) loc de muncă

 

NFEOUTCOME1_2

 

Promovarea la locul de muncă

(NFEWORKTIME1 = 1,2,3,4)

 

NFEOUTCOME1_3

 

Creșterea salariului/remunerației

(NFEWORKTIME1 = 1,2,3,4)

 

NFEOUTCOME1_4

 

Sarcini noi

(NFEWORKTIME1 = 1,2,3,4)

 

NFEOUTCOME1_5

 

O mai bună performanță la locul de muncă

(NFEWORKTIME1 = 1,2,3,4)

 

NFEOUTCOME1_6

 

Motive personale (cunoașterea altor persoane, reîmprospătarea cunoștințelor privind subiecte de interes general etc.)

 

NFEOUTCOME1_7

 

Nu s-au obținut încă rezultate

 

NFEOUTCOME1_8

 

Nu se așteaptă rezultate

 

 

 

Fiecare variabilă NFEOUTCOME1_x se codifică după cum urmează: 1 dacă este selectată, 2 dacă nu este selectată, -2 dacă nu se aplică (NFERAND1 = - 2)

 

NFERAND2

 

CODUL CELEI DE-A DOUA ACTIVITĂȚI SELECTATE ÎN MOD ALEATORIU

NFENUM ≥ 2

 

01-10

Codul de identificare al celei de-a doua activități selectate în mod aleatoriu (codul activității astfel cum apare în variabilele NFEACTxx)

 

 

- 2

Nu se aplică (NFENUM = 0, 1)

 

NFERAND2_TYPE

 

Astfel cum figurează la rubricile NFEACT01_TYPE până la NFEACT10_TYPE pentru a doua activitate selectată în mod aleatoriu

 

NFEPURP2

 

Codificată la fel ca NFEPURP1

NFERAND2 ≠ - 2

NFEFIELD2

 

Codificată la fel ca NFEFIELD1

NFERAND2 ≠ - 2

NFEMETHOD2

 

Codificată la fel ca NFEFIELD1

NFERAND2 ≠ - 2 și NFERAND2_TYPE ≠ 2,3

NFEREASON2

 

Codificată la fel ca NFEREASON1 și subcomponentele sale

NFERAND2 ≠ - 2

NFEWORKTIME2

 

Codificată la fel ca NFEWORKTIME1

NFERAND2 ≠ - 2 și NFERAND2_TYPE ≠ 3

NFENBWEEKS2

 

Codificată la fel ca NFENBWEEKS1

NFERAND2 ≠ - 2

NFEDURPERWEEK2

 

Codificată la fel ca NFEDURPERWEEK1

NFERAND2 ≠ - 2

NFEPROVIDER2

 

Codificată la fel ca NFEPROVIDER1

NFERAND2 ≠ - 2

NFECERT2

 

Codificată la fel ca NFECERT1

NFERAND2 ≠ - 2

NFEPAIDBY2

 

Codificată la fel ca NFEPAIDBY1 și subcomponentele sale

NFERAND2 ≠ - 2 și NFERAND2_TYPE ≠ 3

NFEPAIDFULL2

(opțional)

 

Codificată la fel ca NFEPAIDFULL1

NFEPAIDBY2 ≥ = 1

NFEPAIDVAL2

 

Codificată la fel ca NFEPAIDVAL1

NFEPAIDBY2 _4 = 1 sau NFEPAIDBY2 _5 = 1

NFEUSE2

 

Codificată la fel ca NFEUSE1

NFERAND2 ≠ - 2

NFESAT2

(opțional)

 

Codificată la fel ca NFESAT1

NFERAND2 ≠ - 2

NFEUNSATREASON2

(opțional)

 

Codificată la fel ca NFEUNSATREASON1 și subcomponentele sale

NFESAT2 = 2

NFEOUTCOME2

 

Codificată la fel ca NFEOUTCOME1 și subcomponentele sale

NFERAND2 ≠ - 2

NFERAND3

(opțional)

 

CODUL CELEI DE-A TREIA ACTIVITĂȚI SELECTATE ÎN MOD ALEATORIU

NFENUM ≥ 3

 

01-10

Codul de identificare al celei de-a treia activități selectate în mod aleatoriu (codul activității astfel cum apare în variabilele NFEACTxx)

 

 

- 2

Nu se aplică (NFENUM = 0, 1, 2)

 

NFERAND3_TYPE

(opțional)

 

Codificată la fel ca NFERAND1_TYPE

NFERAND3 ≠ - 2

NFEPURP3

(opțional)

 

Codificată la fel ca NFEPURP1

NFERAND3 ≠ - 2

NFEFIELD3

(opțional)

 

Codificată la fel ca NFEFIELD1

NFERAND3 ≠ - 2

NFEMETHOD3

(opțional)

 

Codificată la fel ca NFEFIELD1

NFERAND3 ≠ - 2 și NFERAND3_TYPE ≠ 2,3

NFEREASON3

(opțional)

 

Codificată la fel ca NFEREASON1 și subcomponentele sale

NFERAND3 ≠ - 2

NFEWORKTIME3

(opțional)

 

Codificată la fel ca NFEWORKTIME1

NFERAND3 ≠ - 2 și NFERAND3_TYPE ≠ 3

NFENBWEEKS3

(opțional)

 

Codificată la fel ca NFENBWEEKS1

NFERAND3 ≠ - 2

NFEDURPERWEEK3

(opțional)

 

Codificată la fel ca NFEDURPERWEEK1

NFERAND3 ≠ - 2

NFEPROVIDER3

(opțional)

 

Codificată la fel ca NFEPROVIDER1

NFERAND3 ≠ - 2

NFECERT3

(opțional)

 

Codificată la fel ca NFECERT1

NFERAND3 ≠ - 2

NFEPAIDBY3

(opțional)

 

Codificată la fel ca NFEPAIDBY1 și subcomponentele sale

NFERAND3 ≠ - 2 și NFERAND3_TYPE ≠ 3

NFEPAIDFULL3

(opțional)

 

Codificată la fel ca NFEPAIDFULL1

NFEPAIDBY3 ≥ = 1

NFEPAIDVAL3

(opțional)

 

Codificată la fel ca NFEPAIDVAL1

NFEPAIDBY3 _4 = 1 sau NFEPAIDBY3_5 = 1

NFEUSE3

(opțional)

 

Codificată la fel ca NFEUSE1

NFERAND3 ≠ - 2

NFESAT3

(opțional)

 

Codificată la fel ca NFESAT1

NFERAND3 ≠ - 2

NFEUNSATREASON3

(opțional)

 

Codificată la fel ca NFEUNSATREASON1 și subcomponentele sale

NFESAT3 = 2

NFEOUTCOME3

(opțional)

 

Codificată la fel ca NFEOUTCOME1 și subcomponentele sale

NFERAND3 ≠ - 2

DIFFICULTY

 

DIFICULTĂȚI LEGATE DE PARTICIPAREA (SAU DE O PARTICIPARE SPORITĂ) LA ACTIVITĂȚILE DE EDUCAȚIE ȘI FORMARE PROFESIONALĂ PE PARCURSUL ULTIMELOR 12 LUNI

Toate persoanele

 

1

Ați participat la activități de educație și formare profesională formale sau non-formale și nu ați doriți să mai participați la altele

 

 

2

Ați participat la activități de educație și formare profesională formale sau non-formale, dar ați fi dorit să participați la mai multe

 

 

3

Nu ați participat la activități de educație și formare profesională formale sau non-formale și nici nu ați doriți să participați

 

 

4

Nu ați participat la activități de educație și formare profesională formale sau non-formale, dar ați fi dorit să participați

 

 

- 1

Fără răspuns

 

DIFFTYPE

 

TIP DE DIFICULTĂȚI

DIFFICULTY = de la 1 la 4

 

0

Niciuna dintre dificultățile de mai jos

 

 

01-11

Numărul de răspunsuri indicate în lista de 11 dificultăți de mai jos

 

 

- 1

Fără răspuns

 

 

- 2

Nu se aplică (DIFFICULTY ≠ 1 până la 4)

 

 

 

Lista dificultăților (sunt permise răspunsuri multiple)

 

DIFFTYPE_01

 

Dificultatea 01 —

Condiții prealabile

 

DIFFTYPE_02

 

Dificultatea 02 —

Costul

 

DIFFTYPE_03

 

Dificultatea 03 —

Lipsa sprijinului din partea angajatorului sau din partea serviciilor publice

 

DIFFTYPE_04

 

Dificultatea 04 —

Programul

 

DIFFTYPE_05

 

Dificultatea 05 —

Distanța

 

DIFFTYPE_06

 

Dificultatea 06 —

Lipsa accesului la un computer sau la Internet (în cazul învățământului la distanță)

 

DIFFTYPE_07

 

Dificultatea 07 —

Responsabilitățile în cadrul familiei

 

DIFFTYPE_08

 

Dificultatea 08 —

Probleme de sănătate sau vârsta

 

DIFFTYPE_09

 

Dificultatea 09 —

Alte motive personale

 

DIFFTYPE_10

 

Dificultatea 10 —

Lipsa unei activități de educație sau formare profesională adecvate

 

DIFFTYPE_11

 

Dificultatea 11 —

Nu este necesară educația sau formarea profesională (suplimentară) (numai pentru DIFFICULTY = 1 sau 3)

 

 

 

Fiecare variabilă DIFFTYPE_xx se codifică după cum urmează:

1 dacă este selectată, 2 dacă nu este selectată, -2 dacă nu se aplică (DIFFICULTY ≠ 1 până la 4)

 

DIFFMAIN

 

CEA MAI IMPORTANTĂ DIFICULTATE

DIFFTYPE = 1- 11

 

01-11

Codul dificultăților de la 01 la 11 (codul dificultății astfel cum figurează în variabilele DIFFTYPE)

 

 

- 2

Nu se aplică (DIFFTYPE ≠ 1- 11)

 

 

- 1

Fără răspuns

 

INF

 

PARTICIPARE LA ALTE ACTIVITĂȚI PE PRACURSUL ULTIMELOR 12 LUNI (ÎNVĂȚARE PE CONT PROPRIU, ÎN MOD VOLUNTAR, PENTRU ÎMBUNĂTĂȚIREA CUNOȘTINȚELOR SAU COMPETENȚELOR)

Toate persoanele

 

1

Da, o activitate

 

 

2

Da, cel puțin două activități

 

 

3

Nu

 

(INFACT1)

 

IDENTIFICAREA PRIMEI ACTIVITĂȚI CELEI MAI RECENTE

 

INFFIELD1

 

Domeniul acestei activități

INF = 1, 2

 

 

Codificată la fel ca FEDFIELD

 

 

- 2

Nu se aplică (INF ≠ 1, 2)

 

 

Sau

010-863

(opțional)

Domeniile sunt codificate, opțional, cu 3 cifre; detaliile sunt specificate în Manualul pentru ancheta privind educația adulților, menționat la articolul 6

 

INFPURP1

 

Obiectivul acestei activități

INF = 1, 2

 

1

În principal legat de locul de muncă

 

 

2

În principal în scop personal/fără legătură cu locul de muncă

 

 

- 2

Nu se aplică (INF ≠ 1, 2)

 

INFMETHOD1

 

Metoda de învățare informală utilizată pentru această activitate

INF = 1, 2

 

1

Învățare de la un membru al familiei, un prieten sau un coleg

 

 

2

Prin utilizarea de materiale tipărite (cărți, reviste de specialitate etc.)

 

 

3

Utilizarea computerului (online sau offline)

 

 

4

Prin televizor/radio/video

 

 

- 2

Nu se aplică (INF ≠ 1, 2)

 

(INFACT2)

 

IDENTIFICAREA CELEI DE-A DOUA ACTIVITĂȚI CELEI MAI RECENTE

INF = 2

INFFIELD2

INFPURP2

INFMETHOD2

 

Codificată la fel ca INFACT1 și subcomponentele sale INFFIELD1, INFPURP1 și INFMETHOD1

 

 

 

Nu se aplică (INF ≠ 2)

 

ICTCOMPUTER

 

ACTIVITĂȚI LEGATE DE COMPUTER DEJA EFECTUATE

Toate persoanele

 

0

Nu a utilizat niciodată un computer sau nu a efectuat niciuna dintre activitățile de mai jos

 

 

1-6

Numărul de răspunsuri indicate în lista de activități 1-6 de mai jos

 

 

- 1

Fără răspuns

 

 

 

Lista exemplelor de activități care permit o evaluare a aptitudinilor (de la nivel scăzut la nivel ridicat, sunt permise răspunsuri multiple)

 

ICTCOMPUTER_1

 

Activitatea 1

 

ICTCOMPUTER_2

 

Activitatea 2

 

ICTCOMPUTER_3

 

Activitatea 3

 

ICTCOMPUTER_4

 

Activitatea 4

 

ICTCOMPUTER_5

 

Activitatea 5

 

ICTCOMPUTER_6

 

Activitatea 6

 

 

 

Fiecare variabilă ICTCOMPUTER_x se codifică după cum urmează:

1 dacă este selectată, 2 dacă nu este selectată

 

ICTINTERNET

(opțional)

 

ACTIVITĂȚI LEGATE DE INTERNET DEJA EFECTUATE

ICTCOMPU TER = 1-6, - 1

 

0

Nu a utilizat niciodată Internetul sau nu a efectuat niciuna dintre activitățile de mai jos

 

 

1-6

Numărul de răspunsuri indicate în lista de activități 1-6 de mai jos

 

 

- 1

Fără răspuns

 

 

 

Lista exemplelor de activități care permit o evaluare a aptitudinilor (de la nivel scăzut la nivel ridicat, sunt permise răspunsuri multiple)

 

ICTINTERNET_1

 

Activitatea 1

 

ICTINTERNET_2

 

Activitatea 2

 

ICTINTERNET_3

 

Activitatea 3

 

ICTINTERNET_4

 

Activitatea 4

 

ICTINTERNET_5

 

Activitatea 5

 

ICTINTERNET_6

 

Activitatea 6

 

 

 

Fiecare variabilă ICTINTERNET_x se codifică după cum urmează:

1 dacă este selectată, 2 dacă nu este selectată

 

LANGMOTHER

 

LIMBA MATERNĂ (LIMBILE MATERNE)

Toate persoanele

 

 

Codurile se bazează pe clasificarea ISO a țărilor; detaliile sunt specificate în Manualul pentru ancheta privind educația adulților, menționat la articolul 6

 

 

2 cifre

Prima limbă

 

 

2 cifre

A doua limbă (00 dacă nu este cazul)

 

LANGUSED

 

ALTE LIMBI VORBITE, CU EXCEPȚIA LIMBII MATERNE (LIMBILOR MATERNE)

Toate persoanele

 

0-98

Numărul de alte limbi vorbite

 

 

- 1

Fără răspuns

 

LANGUSED_1

2 cifre

1 — Codul primei limbi sau 00 (niciuna)

 

LANGUSED_2

2 cifre

2 — Codul celei de-a doua limbi sau 00 (niciuna)

 

LANGUSED_3

2 cifre

3 — Codul celei de-a treia limbi sau 00 (niciuna)

 

LANGUSED_4

2 cifre

4 — Codul celei de-a patra limbi sau 00 (niciuna)

 

LANGUSED_5

2 cifre

5 — Codul celei de-a cincea limbi sau 00 (niciuna)

 

LANGUSED_6

2 cifre

6 — Codul celei de-a șasea limbi sau 00 (niciuna)

 

LANGUSED_7

2 cifre

7 — Codul celei de-a șaptea limbi sau 00 (niciuna)

 

 

 

Fiecare variabilă LANGUSED_x este codificată pe baza clasificării ISO a țărilor; detaliile sunt specificate în Manualul pentru ancheta privind educația adulților, menționat la articolul 6

 

LANGBEST1

 

PRIMA LIMBĂ CUNOSCUTĂ CEL MAI BINE (CU EXCEPȚIA LIMBII MATERNE)

LANGUSED ≠ 0, - 1

 

 

Pe baza clasificării ISO a țărilor; detaliile sunt specificate în Manualul pentru ancheta privind educația adulților, menționat la articolul 6

 

 

2 cifre

Prima limbă (cod de 2 cifre)

 

 

- 1

Fără răspuns

 

 

- 2

Nu se aplică (LANGUSED = 0, - 1)

 

LANGLEVEL1

 

GRADUL DE CUNOAȘTERE A PRIMII LIMBI CUNOSCUTE CEL MAI BINE (CU EXCEPȚIA LIMBII MATERNE)

LANGBEST1 ≠ - 1, - 2

 

1

Pot înțelege și utiliza expresiile uzuale cele mai cunoscute. Utilizez limbajul legat de situații și lucruri familiare.

 

 

2

Pot înțelege esențialul dintr-un limbaj clar și pot formula un text simplu. Pot descrie experiențe și evenimente și pot comunica destul de fluent.

 

 

3

Pot înțelege o gamă largă de texte complicate și mă pot exprima cu flexibilitate în limba respectivă. Stăpânesc limba respectivă aproape perfect.

 

 

- 1

Fără răspuns

 

 

- 2

Nu se aplică (LANGBEST1 = - 1, - 2)

 

LANGBEST2

 

A DOUA LIMBĂ CUNOSCUTĂ CEL MAI BINE (CU EXCEPȚIA LIMBII MATERNE)

LANGUSED ≠ 0, 1, - 1

 

 

Pe baza clasificării ISO a țărilor; detaliile sunt specificate în Manualul pentru ancheta privind educația adulților, menționat la articolul 6

 

 

2 cifre

A doua limbă (cod de 2 cifre)

 

 

- 1

Fără răspuns

 

 

- 2

Nu se aplică (LANGUSED = 0, 1, - 1)

 

LANGLEVEL2

 

GRADUL DE CUNOAȘTERE A CELEI DE-A DOUA LIMBI CUNOSCUTE CEL MAI BINE (CU EXCEPȚIA LIMBII MATERNE)

LANGBEST2 ≠ - 1, - 2

 

 

Codificată la fel ca LANGLEVEL1

 

CULTPAR1

(opțional)

 

FRECVENTAREA SPECTACOLELOR PE PARCURSUL ULTIMELOR 12 LUNI

Toate persoanele

 

1

1-6 ori în ultimele 12 luni

 

 

2

Peste 6 ori în ultimele 12 luni

 

 

3

Niciodată

 

 

- 1

Fără răspuns

 

CULTPAR2

(opțional)

 

FRECVENTAREA SPECTACOLELOR DE CINEMA PE PARCURSUL ULTIMELOR 12 LUNI

Toate persoanele

 

1

1-6 ori în ultimele 12 luni

 

 

2

Peste 6 ori în ultimele 12 luni

 

 

3

Niciodată

 

 

- 1

Fără răspuns

 

CULTPAR3

(opțional)

 

FRECVENTAREA SITURILOR CULTURALE PE PARCURSUL ULTIMELOR 12 LUNI

Toate persoanele

 

1

1-6 ori în ultimele 12 luni

 

 

2

Peste 6 ori în ultimele 12 luni

 

 

3

Niciodată

 

 

- 1

Fără răspuns

 

CULTPAR4

(opțional)

 

FRECVENTAREA EVENIMENTELOR SPORTIVE PE PARCURSUL ULTIMELOR 12 LUNI

Toate persoanele

 

1

1-6 ori în ultimele 12 luni

 

 

2

Peste 6 ori în ultimele 12 luni

 

 

3

Niciodată

 

 

- 1

Fără răspuns

 

CULTNEWS

(opțional)

 

CITIREA ZIARELOR (TIPĂRITE SAU PE INTERNET) PE PARCURSUL ULTIMELOR 12 LUNI

Toate persoanele

 

1

Zilnic sau aproape zilnic

 

 

2

Cel puțin o dată pe săptămână (dar nu zilnic)

 

 

3

Cel puțin o dată pe lună (dar nu săptămânal)

 

 

4

Mai puțin de o dată pe lună

 

 

5

Niciodată

 

 

- 1

Fără răspuns

 

CULTBOOK

(opțional)

 

CITIREA UNEI CĂRȚI PE PARCURSUL ULTIMELOR 12 LUNI

Toate persoanele

 

1

Da

 

 

2

Nu

 

 

- 1

Fără răspuns

 

CULTBOOKNUM

(opțional)

 

NUMĂRUL APROXIMATIV DE CĂRȚI CITITE PE PARCURSUL ULTIMELOR 12 LUNI

CULTBOOK = 1

 

1

Mai puțin de 5

 

 

2

Între 5 și 9

 

 

3

Peste 10

 

 

- 1

Fără răspuns

 

 

- 2

Nu se aplică (CULTBOOK ≠ 1)

 

SOCIALPAR

(opțional)

 

PARTICIPAREA LA ORICARE DINTRE ACTIVITĂȚILE DE MAI JOS PE PARCURSUL ULTIMELOR 12 LUNI

Toate persoanele

 

0

Niciuna dintre activitățile de mai jos

 

 

1-6

Numărul de răspunsuri indicate în lista de 6 activități de mai jos

 

 

- 1

Fără răspuns

 

 

 

Lista activităților (sunt permise răspunsuri multiple)

 

SOCIALPAR _1

 

Activități ale partidelor politice sau ale sindicatelor

 

SOCIALPAR _2

 

Activități ale asociațiilor profesionale

 

SOCIALPAR _3

 

Activități ale centrelor sau organizațiilor de recreere

 

SOCIALPAR _4

 

Activități ale organizațiilor caritative

 

SOCIALPAR _5

 

Activități voluntare informale

 

SOCIALPAR _6

 

Activități ale organizațiilor religioase

 

 

 

Fiecare variabilă SOCIALPAR_x se codifică după cum urmează:

1 dacă este selectată, 2 dacă nu este selectată

 


ANEXA II

Eșantionul și cerințele de precizie

1.

Conform anexei la Regulamentul (CE) nr. 452/2008, în ancheta privind educația adulților „Dimensiunea eșantionului se stabilește pe baza cerințelor de precizie, care nu necesită eșantioane naționale cu dimensiuni efective mai mari de 5 000 de persoane, plecând de la prezumția sondajului aleatoriu simplu. Cu respectarea acestor limite, subpopulațiile specifice necesită metode specifice de eșantionare”.

2.

Eșantionul net (excluzând non-răspunsurile totale) ar trebui să asigure estimații într-un interval de încredere de 95 % pentru un set de indicatori enumerați la punctul 3. Semilungimea intervalului de încredere pentru fiecare indicator nu trebuie să depășească pragul specificat la punctul 3, cu excepția cazului în care este necesar un eșantion național cu o dimensiune efectivă mai mare de 5 000 de persoane.

3.

Indicatorii de interes și valoarea maximă a semilungimii intervalului de încredere de 95 % sunt:

Indicator

Valoarea maximă a semilungimii intervalului de încredere de 95 %

Rata participării (%) la cursuri de formare profesională și educație non-formale

1,4 %

Rata participării (%) la cursuri de formare profesională și educație non-formale (bărbați)

2,0 %

Rata participării (%) la cursuri de formare profesională și educație non-formale (femei)

2,0 %

Rata participării (%) la cursuri de formare profesională și educație non-formale (persoane cu vârste între 25-34)

3,0 %

Rata participării (%) la cursuri de formare profesională și educație non-formale (persoane cu vârste între 35-54)

2,0 %

Rata participării (%) la cursuri de formare profesională și educație non-formale (persoane cu vârste între 55-64)

3,2 %

Rata participării (%) la cursuri de formare profesională și educație non-formale în rândul persoanelor cu studii superioare (nivel ISCED 5-6)

4,0 %

Rata participării (%) la cursuri de formare profesională și educație non-formale în rândul persoanelor șomere

11,5 %

Ponderea activităților legate de locul de muncă în cadrul activităților de formare profesională non-formală

4,0 %

Pentru țările în care populația cu vârste cuprinse între 25 – 64 de ani este între un milion și trei milioane și jumătate de persoane, pragurile specificate în coloana „Valoarea maximă a semilungimii intervalului de încredere de 95 %” se măresc cu 20 %.

Pentru țările în care populația cu vârste cuprinse între 25 – 64 de ani este mai mică de un milion de persoane, pragurile specificate în coloana „Valoarea maximă a semilungimii intervalului de încredere de 95 %” se măresc cu 40 %.

4.

Aceste cerințe se aplică unui eșantion de unități rezidente cu vârste cuprinse între 25-64 de ani. Eșantioanele naționale cu o sferă mai mare de cuprindere ar trebui să permită previziunea estimațiilor pentru populația rezidentă cu vârste cuprinse între 25 și 64 de ani în conformitate cu cerințele de precizie stabilite la paragrafele 2 și 3.


ANEXA III

Cerințe privind calitatea și rapoartele de calitate

Cerințele referitoare la calitatea datelor pentru ancheta privind educația adulților se referă la relevanță, precizie, actualitate și punctualitate, accesibilitate și claritate, comparabilitate și coerență, în conformitate cu articolul 4 litera (d) din Regulamentul (CE) nr. 452/2008.

Statele membre transmit rapoarte de calitate, astfel cum se precizează la articolul 7 din prezentul regulament. Rapoartele trebuie elaborate conform unui format standard de raport de calitate transmis de Comisie (Eurostat). Raportul de calitate trebuie să fie însoțit de o copie a chestionarului național.

1.   RELEVANȚĂ

Desfășurarea anchetei și măsura în care statisticile răspund necesităților utilizatorilor actuali și ale celor potențiali.

Descrierea și clasificarea utilizatorilor.

Necesitățile individuale ale fiecărui grup de utilizatori.

Stabilirea dacă necesitățile respective au fost satisfăcute și evaluarea măsurii în care acestea au fost satisfăcute.

2.   PRECIZIE

2.1.   Erori de eșantionare

Descrierea planului de eșantionare și a eșantionului obținut.

Descrierea metodei de calcul al ponderilor finale, inclusiv a modelului de tratare a non-răspunsurilor și a variabilelor auxiliare utilizate.

Coeficienții de variație ai estimațiilor, în conformitate cu straturile eșantionului, în privința indicatorilor de interes enumerați în anexa II, punctul 3.

Software-ul de estimare a varianței.

În special, ar trebui raportată o descriere a variabilelor auxiliare sau a informațiilor utilizate.

În cazul analizei non-răspunsurilor, descrierea deplasărilor din eșantion și a rezultatelor.

2.2.   Erori care nu sunt cauzate de eșantionare

2.2.1.   Erori de acoperire

Descrierea registrului utilizat pentru eșantionare și a calității generale a acestuia.

Informațiile care figurează în registru și frecvența de actualizare a acestora.

Erorile datorate diferenței dintre baza de sondaj și populația și subpopulațiile țintă (supraacoperire, subacoperire, erori de clasificare).

Metodele utilizate pentru obținerea informațiilor în cauză.

Observații privind tratarea erorilor de clasificare.

2.2.2.   Erori de măsurare

Evaluarea erorilor apărute în etapa de colectare a datelor, cauzate, de exemplu, de:

Proiectarea eșantionului (rezultatele testelor preliminare sau ale metodelor de laborator; strategiile de formulare a întrebărilor).

Unitatea raportoare/repondentul (reacția repondenților).

Sistemul informatic al repondentului și utilizarea înregistrărilor administrative (corespondența între conceptul administrativ și cel al anchetei, de exemplu: perioada de referință, disponibilitatea datelor individuale).

Modalități de colectare a datelor.

2.2.3.   Erori de prelucrare

Descrierea procesului de editare a datelor:

Sistemul și instrumentele de prelucrare utilizate.

Erorile cauzate de codificare, editare, ponderare și tabulare etc.

Verificarea calității la nivel macro/micro.

Defalcarea corecțiilor și editărilor eronate în „valori lipsă”, „erori” și „anomalii”.

2.2.4.   Erori de non-răspuns

Descrierea măsurilor adoptate în ceea ce privește „recontactările”.

Ratele răspunsurilor totale și parțiale.

Evaluarea non-răspunsurilor totale și a celor parțiale.

Raport complet privind procedurile de imputare, inclusiv metodele de imputare și/sau de reponderare.

Observații metodologice și rezultatele analizei non-răspunsurilor sau ale altor metode de evaluare a efectelor non-răspunsurilor.

3.   ACTUALITATE ȘI PUNCTUALITATE

Tabel cu datele la care a început și la care s-a terminat fiecare dintre următoarele etape ale proiectului: colectarea datelor, transmiterea scrisorilor de rapel și acțiunile subsecvente, verificarea și editarea datelor, validarea suplimentară și imputarea, ancheta privind non-răspunsurile (după caz), estimările și transmiterea datelor către Eurostat și diseminarea rezultatelor naționale.

4.   ACCESIBILITATE ȘI CLARITATE

Condițiile de acces la date.

Plan de diseminare a rezultatelor.

O copie a oricăror documente metodologice referitoare la statisticile transmise.

5.   COMPARABILITATE

În cazul în care consideră că este adecvat și relevant, țările ar trebui să formuleze observații cu privire la:

Diferențele față de chestionarele și definițiile europene.

Dacă a existat o legătură între anchetă și o altă anchetă efectuată la nivel național.

Măsura în care ancheta a fost realizată cu ajutorul datelor existente în registre.

Descrierea modului în care cerințele din prezentul regulament au fost îndeplinite în scopul evaluării comparabilității datelor.

6.   COERENȚĂ

Comparația între statisticile referitoare la același fenomen sau element provenite din alte anchete sau din alte surse.

Descrierea modului în care cerințele din prezentul regulament au fost îndeplinite în scopul evaluării comparabilității geografice a datelor.

7.   COSTUL ȘI SARCINA ADMINISTRATIVĂ

Analiza sarcinii administrative și a beneficiilor înregistrate la nivel național, luând în considerare, de exemplu:

Timpul mediu necesar pentru a răspunde la chestionar.

Întrebările sau modulele problematice din anchetă.

Problemele legate de clasificarea activităților de învățare și a definițiilor activităților de învățare, aspectele legate de clasificări.

Care variabile au fost cele mai utile/puțin utile pentru colectarea datelor privind participarea adulților la învățare.

Nivelul estimat sau real de satisfacție a utilizatorilor de date la nivel național.

Sarcina de răspuns.

Eforturile depuse în vederea reducerii sarcinii administrative.