—

reuniunea din Addis Abeba (Etiopia) din 25-27 noiembrie 2013,

—

având în vedere articolul 18 alineatul (1) din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolul 2 și articolul 21 alineatul (1),

—

având în vedere Acordul de la Cotonou, în special articolul 8 alineatul (4), articolul 9, articolul 33 alineatul (1) și articolul 96,

—

având în vedere Carta africană privind democrația, alegerile și guvernanța, adoptată la 30 ianuarie 2007, în special articolul 2 alineatele (2), (5), (6) și (9), articolul 3 alineatele (1), (2), (5), (7), (8) și (9), articolele 4, 10, 12, 15, 17, 27, 32 și 33,

—

având în vedere Carta Caricom a societății civile din 19 februarie 1997, în special articolul XVII,

—

având în vedere Declarația privind democrația, guvernanța politică, economică și corporativă a Organizației Unității Africane din 8 iulie 2002, în special articolele 7 și 14,

—

având în vedere Convenția Uniunii Africane privind prevenirea și combaterea corupției din 11 iulie 2003, în special articolele 3 și 17 (2),

—

având în vedere raportul Secretarului General al ONU din 16 martie 2012 intitulat „Înfăptuirea justiției: program de acțiune pentru consolidarea statului de drept la nivel național și internațional”,

—

având în vedere principiile fundamentale ale ONU privind independența sistemului judiciar,

—

având în vedere Protocolul A/SP1/12/01 al Comunității Economice a Statelor din Africa de Vest privind democrația și buna guvernanță, adoptat la Dakar la 21 decembrie 2001,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri politice (ACP-EU/101.521/A/fin.),

A.

întrucât respectarea statului de drept și a echilibrului între puteri (executivă, legislativă și judiciară) este o condiție sine qua non pentru implementarea și funcționarea unei democrații stabile, care se află în centrul obiectivelor comune ale cooperării UE-ACP, dar și un element esențial al bunei guvernanțe și o condiție prealabilă pentru promovarea unui stat corect și a dezvoltării politice, economice și sociale durabile, care permite o funcționare mai bună a democrației parlamentare;

B.

întrucât separația eficientă, fermă și clară a puterilor este esențială pentru a se asigura prezența unui sistem judiciar cu adevărat imparțial, independent și accesibil;

C.

întrucât structurile juridice instituite ar trebui să garanteze echilibrul între cele trei puteri constituționale, care nu trebuie să depindă de persoanele care ocupă anumite posturi;

D.

întrucât o rețea de presă liberă și etică și o societate civilă ale cărei drepturi sunt respectate și care este luată în considerare în procesul de luare a deciziilor politice ar putea contribui la asigurarea unui echilibru adecvat între puterile constituționale;

E.

întrucât atât țările UE, cât și țările ACP au un interes comun puternic în dezvoltarea continuă a democrației și în stabilirea unui constituționalism care să funcționeze corect;

F.

întrucât existența unui sistem judiciar imparțial, independent și accesibil este un aspect fundamental al statului de drept în toate țările, menit să asigure respectarea legii de către toți, să promoveze dezvoltarea economică durabilă și să sporească încrederea cetățenilor în guvernele lor, consolidând astfel stabilitatea politică și securitatea;

G.

întrucât corupția din sectorul judiciar încalcă principiul nediscriminării și dreptul la acces la justiție, precum și dreptul la un proces echitabil și la o cale de atac eficientă, care au un rol esențial în asigurarea respectării tuturor celorlalte drepturi ale omului, și întrucât corupția distorsionează grav independența, competența și imparțialitatea sistemului judiciar și ale administrației publice, încurajând neîncrederea în instituțiile publice, subminând statul de drept și generând violență;

H.

întrucât resursele umane suficiente și bine instruite, recrutate în mod obiectiv și corect sunt esențiale pentru funcționarea adecvată a sistemului judiciar și polițienesc;

I.

întrucât încrederea cetățenilor în sistemul juridic al țării lor și în legitimitatea instanțelor depinde de existența unui sistem judiciar corect, transparent, cinstit și eficient;

J.

întrucât integritatea afacerilor publice și a gestionării fondurilor publice se află în centrul bunei guvernanțe și al statului de drept, fiind considerată a fi un factor care reduce corupția; întrucât liderii politici trebuie să fie trași la răspundere din punct de vedere politic și juridic pentru însușirea fondurilor publice pentru uzul în interes personal; întrucât corupția la scară largă, lipsa transparenței, a accesului la informație și absența participării nediscriminatorii la luarea deciziilor împiedică cetățenii să responsabilizeze guvernele și reprezentanții politici pentru a se asigura că veniturile provenind din exploatarea resurselor și a pieței sunt folosite pentru a le garanta drepturile omului; întrucât guvernele sunt obligate să facă tot ceea ce le stă în putere pentru a combate corupția din întreprinderile publice și private;

K.

întrucât buna guvernanță, care este un principiu esențial al cooperării dintre UE și țările ACP, este definită ca un proces de schimbare pe termen lung bazat pe obiective și principii universale și aspirații comune care trebuie să stea la baza principalelor funcții ale guvernelor și a interacțiunii dintre instituțiile publice și cetățeni (3);

L.

întrucât educația, în special educația civică, practicată de la o vârstă fragedă, și sensibilizarea publicului larg la o cultură a păcii, a drepturilor omului, a democrației, a statului de drept și a libertăților civile sunt cheia pentru a promova în rândul cetățenilor un sentiment al apartenenței și un angajament față de societate și pentru a permite înrădăcinarea respectului pentru statul de drept;

M.

întrucât aceleași principii trebuie să se aplice peste tot și să nu fie limitate la anumite „standarde” naționale sau regionale specifice, deși modul în care sunt aplicate poate varia în funcție de țară,

1.

reamintește că orice sistem democratic se bazează pe o constituție și un sistem judiciar conex și subliniază, în acest sens, importanța principiului independenței justiției;

2.

insistă asupra adoptării și aplicării efective de articole relevante privind statul de drept, separația puterilor și independența sistemului judiciar conținute în tratate, carte, acorduri și declarații ale organizațiilor internaționale, cum ar fi ONU, Uniunea Africană și UE, precum și ale organizațiilor regionale;

3.

solicită organizațiilor internaționale și regionale să își utilizeze influența pentru a ajuta parlamentele naționale să își exercite funcția de control în raport cu puterea executivă; în acest context, încurajează schimbul de bune practici între parlamentele țărilor ACP și parlamentele statelor membre ale UE;

4.

salută lansarea inițiativelor regionale privind guvernanța, cum ar fi Mecanismul african de evaluare reciprocă (APRM) și solicită elaborarea de instrumente similare în domeniul justiției;

5.

recomandă ca constituțiile sau documentele constituționale fundamentale să definească clar normele privind separația puterilor în stat și să specifice cadrul instituțional corespunzător; își exprimă în acest sens rezervele cu privire la practica discutabilă din punct de vedere constituțional, vizibilă, prin care majoritățile care au cvorumul care le permite să modifice constituția ar putea restrânge drepturile minorităților acordate în temeiul dreptului intern pentru exercitarea controlului politic; subliniază că revizuirea constituției ar trebui să fie excepția și ar trebui să vizeze satisfacerea unor nevoi instituționale, și nu politice; încurajează, prin urmare, instituirea de sisteme pentru instituționalizarea controlului politic și constituțional exercitat de către o instanță independentă înainte de adoptarea oricărei modificări a Constituției;

6.

insistă asupra faptului că stabilirea de drepturi efective pentru minoritățile parlamentare, asociată cu aplicarea de norme stricte privind finanțarea partidelor politice, fapt care asigură un grad ridicat de transparență, este esențială pentru controlul democratic, echilibrul între puteri și o democrație durabilă;

7.

reafirmă că societatea civilă joacă un rol pozitiv și proactiv în interacțiunea dintre puterile statului, partidele politice și cetățeni și în prevenirea loviturilor de stat și a încălcării statului de drept;

8.

subliniază importanța unei mass-medii libere, independente și pluraliste, capabile să contribuie la controlul democratic și la echilibrarea puterilor statului, care să beneficieze de drepturi protejate în temeiul legislației privind libertatea de informare; solicită încetarea hărțuirii jurnaliștilor, care ar trebui să își poată desfășura activitatea în mod independent, fără să se teamă de violențe și de recriminări, precum și eliberarea imediată a tuturor jurnaliștilor și bloggerilor deținuți în închisori ca urmare a activității lor; solicită modificarea legislației privind combaterea terorismului și a extremismului și a legilor privind securitatea națională, trădarea sau subversiunea care pot fi utilizate pentru urmărirea penală și închiderea jurnaliștilor;

9.

recomandă insistent consolidarea structurilor și a instituțiilor statului, în special a celor legate de sistemul judiciar; solicită autorităților naționale să aloce resursele necesare în acest sens; constată că sentințele și condamnările pronunțate de instanțe nu pot fi executate în absența unui sistem penal credibil care beneficiază de finanțarea necesară și care respectă drepturile omului;

10.

consideră că UE ar trebui să acorde o mai mare atenție situației „statelor eșuate” în conformitate cu principiile Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) pentru acțiune internațională în state fragile și situații precare;

11.

solicită un proces legislativ clar și transparent în sectorul economic care, alături de o justiție independentă, ar consolida încrederea investitorilor și ar contribui, astfel, considerabil la dezvoltarea economică durabilă; solicită, în acest sens, să se acorde o atenție deosebită normelor în materie de proprietate și subliniază importanța aplicării dreptului la participație și a dreptului de a accesa informații, precum și a mecanismelor de responsabilitate publică, cum ar fi datele deschise, ca principii esențiale ale democrației;

12.

subliniază că este necesar să se consolideze prin formare și reconversie capacitatea intrinsecă a actorilor din sistemul judiciar (Curți Constituționale, comisii electorale naționale independente, judecători, procurori și departamente de investigații penale) și să se instituționalizeze mecanisme interne de control al integrității;

13.

recomandă stabilirea unui tribunal disciplinar pentru funcționarii din sistemul judiciar pentru a se garanta independența judecătorilor în ceea ce privește posibile avansări în carieră și numiri;

14.

subliniază necesitatea de a aborda problemele cotidiene, cum ar fi sărăcia, lipsa de îngrijiri medicale accesibile și corupția, care întăresc percepția opiniei publice că democrația nu a îmbunătățit condițiile de viață;

15.

consideră că un sistem judiciar solid și care dispune de resurse adecvate este un bastion împotriva corupției endemice; consideră, în acest sens, că funcționarii din sistemul judiciar și poliție ar trebui să fie remunerați adecvat și să fie protejați împotriva oricărei presiuni care le-ar putea amenința integritatea sau i-ar împiedica în exercitarea sarcinilor lor;

16.

subliniază importanța formării de calitate în domeniul judiciar și polițienesc pe baza valorilor și eticii umaniste și a principiilor democrației, bunei guvernanțe și statului de drept;

17.

pledează pentru înființarea de instituții și mecanisme parlamentare care vor determina o schimbare a mentalității societății, astfel încât să ofere o protecție eficace împotriva corupției și a patronajului; salută Declarația de la Jakarta din noiembrie 2012 privind principiile pentru agențiile anticorupție; subliniază necesitatea de a aborda lipsa de eficacitate a instituțiilor anticorupție înființate în multe țări în ceea ce privește combaterea corupției, cauzată în principal de procedurile lor instituționale, lipsa independenței funcționale a puterii executive, lipsa sprijinului politic, acapararea finanțelor, normele lor de selecție și numire a funcționarilor și competențele lor de aplicare a legii; solicită elaborarea unor standarde internaționale privind independența și eficacitatea autorităților anticorupție, concepute la nivel interguvernamental, în scopul adoptării finale de către Adunarea Generală a ONU, și care să fie echivalente cu Principiile de la Paris pentru instituțiile naționale pentru drepturile omului și să aibă o sferă de aplicare la fel de solidă; subliniază că aceste principii ar trebui utilizate ca repere ale responsabilității prin evaluări inter pares ale performanței;

18.

sprijină crearea unui comisii internaționale împotriva corupției, instituită printr-un tratat internațional sau printr-un protocol la Convenția împotriva corupției a ONU, prin care ar lua ființă un organism internațional de anchetatori penali, cu puteri echivalente cu cele ale autorităților naționale de aplicare a legii și cu organele naționale de urmărire penală, în anchetarea și urmărirea în justiție a infracțiunilor de corupție pe teritoriile naționale ale statelor semnatare, care să fie capabil, de asemenea, să pună sub acuzare persoane în instanțele penale naționale;

19.

subliniază că principiile și practicile bunei guvernanțe în domeniul judiciar trebuie să fie înrădăcinate la nivel local, în special prin dezvoltarea unei infrastructuri judiciare de înaltă calitate care să opereze pe întreg teritoriul;

20.

încurajează inițiativele de reformare a sistemelor judiciare și consideră că delegațiile europene relevante, diferiții lor parteneri și societatea civilă ar trebui să se implice pe deplin în astfel de reforme;

21.

recomandă includerea în programele naționale de educație a educației civice, de la o vârstă fragedă, pentru a promova cultura responsabilității, sensibilizarea la drepturile omului, democrație și statul de drept, în special în vederea combaterii corupției endemice;

22.

recomandă includerea elementelor locale în organizarea sistemului judiciar și în structura democratică generală a unui stat pentru a se asigura un mai mare sentiment de apartenență în rândul cetățenilor, menținând totodată respectarea pe deplin a normelor și a principiilor democratice; subliniază, în acest sens, importanța dialogului la nivel local și a poliției comunitare pentru a preveni infracțiunile și a promova respectarea și apărarea statului de drept și a sistemului judiciar de către cetățeni;

23.

subliniază rolul important pe care îl joacă Curtea Penală Internațională (CPI) în adoptarea de măsuri eficace în lupta împotriva impunității; constată, în acest sens, că CPI nu se poate substitui unui sistem național eficace de instanțe penale; încurajează instituirea unui mecanism instituțional care să permită un dialog periodic între CPI și guverne, în special șefi de state și guverne din Uniunea Africană, pentru a îmbunătăți actuala funcționare a Curții, având în vedere preocupările diferitelor părți la Statutul de la Roma;

24.

încredințează copreședinților sarcina de a transmite prezenta rezoluție instituțiilor Uniunii Africane și ale Uniunii Europene, Consiliului ACP, Comunității Economice a statelor din Africa de Vest, Autorității interguvernamentale pentru dezvoltare, Comunității pentru dezvoltare sud-africane și Secretarului General al Organizației Națiunilor Unite.

—

reuniunea din Addis Abeba din 25-27 noiembrie 2013,

—

având în vedere articolul 18 alineatul (1) din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere acordul de parteneriat dintre membrii grupului statelor din Africa, zona Caraibilor și Pacific (ACP), pe de o parte, și Comunitatea Europeană și statele sale membre, pe de altă parte, semnat la Cotonou, la data de 23 iunie 2000 (5) („Acordul de la Cotonou”), astfel cum a fost modificat prima oară la Luxemburg la 25 iunie 2005 (6) și astfel cum a fost modificat a doua oară la Ouagadougou la 22 iunie 2010 (7),

—

având în vedere articolul 208 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, care stipulează că „obiectivul principal al politicii Uniunii în domeniul cooperării pentru dezvoltare îl reprezintă reducerea și, în cele din urmă, eradicarea sărăciei. Uniunea ține seama de obiectivele cooperării pentru dezvoltare la punerea în aplicare a politicilor care pot afecta țările în curs de dezvoltare”,

—

având în vedere declarația adoptată de Adunarea Parlamentară Paritară la Budapesta (mai 2011) la cel de-al patrulea forum la nivel înalt privind eficacitatea ajutorului la Busan (Coreea de Sud) din 2011 (8),

—

având în vedere declarația celui de-al șaptelea summit al șefilor de stat și de guverne din Malabo și, în special, punctul 18, care solicită să se acorde o atenție deosebită cooperării sud-sud și tripartite cu scopul de a pune capăt dependenței de ajutoare (9),

—

având în vedere Parteneriatul de la Busan pentru eficacitatea cooperării pentru dezvoltare din 1 decembrie 2011 (10),

—

având în vedere Declarația de la Paris din 2 martie 2005 privind eficacitatea ajutorului și Agenda pentru acțiune de la Accra din 4 septembrie 2008 (11),

—

având în vedere concluziile celei de-a 3166-a reuniuni a Consiliului Uniunii Europene (Afaceri externe/dezvoltare) din 14 mai 2012 privind „creșterea impactului politicii de dezvoltare a UE: o agendă pentru schimbare” (12),

—

având în vedere nota Secretarului General al ONU privind un cadru de orientări operaționale privind sprijinul ONU pentru cooperarea sud-sud și cooperarea tripartită (SSC/17/3) din 12 aprilie 2012 (13),

—

având în vedere simpozionul ACP-Organisation Internationale de la Francophonie privind „consolidarea cooperării sud-sud: perspective și provocări pentru grupul ACP” (14),

—

având în vedere documentul final al reuniunii fundamentale privind cooperarea sud-sud și cooperarea tripartită din 5 și 6 martie 2012 de la Bruxelles (15),

—

având în vedere concluziile dialogului politic privind cooperarea tripartită de la Lisabona din 16 și 17 mai 2013, organizat de OCDE și Guvernul Portugaliei (16),

—

având în vedere documentul Nairobi privind rezultatele adoptat de Conferința de la nivel înalt a Organizației Națiunilor Unite privind cooperarea sud-sud (17),

—

având în vedere raportul reuniunii comune a consiliilor de administrație ale Programului ONU pentru Dezvoltare, Fondul ONU pentru Populație, Biroul ONU pentru Servicii de Proiect, Fondul ONU pentru Copii și Programul alimentar mondial al ONU, desfășurată în New York la 4 februarie 2013, privind exploatarea cooperării sud-sud și a cooperării tripartite (18),

—

având în vedere propunerea de regulament a Comisiei Europene de instituire a unui instrument de finanțare a cooperării pentru dezvoltare (19), având în vedere Declarația Mileniului a Organizației Națiunilor Unite din 8 septembrie 2000,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru dezvoltare economică, finanțe și comerț privind „cooperarea sud-sud și cooperarea tripartită: perspective și provocări pentru țările ACP” (AP101.516/13/fin),

A.

întrucât prima decadă a secolului XXI a fost marcată de o creștere economică rapidă în principalele țări emergente din sud (China, India, Brazilia, Argentina, Indonezia, Africa de Sud etc.), care își consolidează tot mai mult poziția ca jucători majori în domeniul dezvoltării, conform estimărilor OCDE, reprezentând în 2010 aproape 50 % din PIB-ul mondial, comparativ cu 36 % în urmă cu 10 ani;

B.

întrucât, în acest context și în lumina provocărilor legate de dezvoltare, țările ACP au adoptat tot mai multe abordări care implică parteneriate sud-sud, care cuprind nu doar fluxuri financiare, ci și schimburi de experiență, transfer de tehnologie, acces preferențial la piețe și abordări comerciale care implică un sprijin reciproc mai amplu;

C.

întrucât viitorul cooperării sud-sud depinde de măsuri colective care contribuie la dezvoltarea tuturor țărilor participante și oferă un răspuns la provocările comune;

D.

întrucât acordurile de parteneriat economic ratificate de țările ACP trebuie să fie un vehicul pentru dezvoltarea țărilor partenere ale UE, în special prin diversificarea economiilor lor și consolidarea cooperării dintre țările ACP;

E.

întrucât țările ACP au luat în considerare tot mai mult noi modalități de atingere a obiectivelor legate de eradicarea sărăciei și realizarea dezvoltării durabile la un nivel mai regional și prin parteneriate orizontale;

F.

întrucât cooperarea tripartită este un proces care implică cooperarea sud-sud cu sprijinul unei țări din nord și care se diferențiază de simplele programe de cooperare tehnică prin faptul că fiecare actor își definește contribuția pe baza propriilor avantaje comparative, asumându-și astfel o parte din responsabilitatea pentru rezultatele de dezvoltare;

G.

întrucât cooperarea sud-sud ar trebui să fie mai transparentă și să implice mai mult societatea civilă locală;

H.

întrucât în ciuda progresului semnificativ înregistrat în atingerea obiectivelor stabilite de Obiectivele de dezvoltare ale mileniului, astfel de progrese sunt extrem de dezechilibrate;

I.

întrucât țările din nord au un interes legitim în a se asigura succesul cooperării sud-sud și al cooperării tripartite;

J.

întrucât investițiile străine directe (ISD) între țările în curs de dezvoltare au reprezentat 16 % din totalul la nivel mondial în 2010 (aproximativ 210 miliarde USD, față de 187 de miliarde USD în 2008) și întrucât există încă un potențial neexploatat pentru o mai mare integrare economică transfrontalieră sud-sud;

K.

întrucât, potrivit raportului Secretarului General al ONU, cooperarea pentru dezvoltare sud-sud s-a intensificat rapid, ajungând la 16,2 miliarde USD în 2008, o creștere cu 63 % comparativ cu 2006,

1.

consideră că deopotrivă cooperarea sud-sud și cooperarea tripartită, deși diferite ca natură și domeniu de aplicare, creează noi forumuri și noi mijloace de cooperare, care le permit țărilor emergente din sud să transmită țărilor mai puțin dezvoltate și, în special, țărilor cel mai puțin dezvoltate experiența succeselor lor și lecțiile învățate din eșecurile lor, precum și să le furnizeze ajutor pentru dezvoltare;

2.

observă că țările emergente (China, India, Brazilia, Turcia, Maroc, țările din Golful Persic) investesc masiv în țările ACP și ar trebui să fie încurajate să își utilizeze rolul pentru a aborda probleme internaționale esențiale, de la redresare economică la securitate alimentară, drepturile omului și schimbări climatice;

3.

recunoaște că țările ACP dispun de expertiza tehnică specifică teritoriului lor datorită proximității geografice și complementarităților regionale tot mai accentuate, deși dezechilibrele comerciale persistă, cum ar fi cazul Chinei în raport cu Africa;

4.

deplânge structura comerțului dintre țările ACP și economiile emergente, care, în termeni calitativi, rămâne neschimbată, țările ACP fiind în continuare surse de mărfuri și materii prime utilizate pentru a alimenta creșterea industrială din alte țări; îndeamnă aceste țări să își demonstreze capacitatea de a promova noi forme de mecanisme de dezvoltare și mobilizare a fondurilor pentru ca relațiile economice cu țările emergente să sprijine diversificarea structurală a economiei;

5.

solicită partenerilor comerciali existenți să ofere sprijin pentru formare și investiții în industriile care adaugă valoare produselor țărilor ACP și ale altor țări sudice pentru a forma competențe și pentru a valorifica pe deplin resursele pentru o viitoare creștere durabilă;

6.

solicită, prin urmare, Uniunii Europene să sprijine cooperarea pentru dezvoltare sud-sud care este pe deplin conformă cu principiile interesului reciproc și egalității, luând în considerare dezechilibrele existente dintre cele două părți la parteneriate; consideră că ar trebui prevenită simpla vânzare de materii prime și că ar trebui sprijinite comerțul echitabil cu resurse și, în special, transferurile intensive de educație, cunoaștere și tehnologie;

7.

consideră că proiectele de cooperare tripartită oferă Uniunii Europene o oportunitate suplimentară de a promova parteneriatele durabile cu țările ACP;

8.

încurajează dezvoltarea finanțării inovatoare, cum ar fi opțiunea de a introduce un impozit pe carbon pe baza principiului „poluatorul plătește”, având în vedere că țările în curs de dezvoltare și țările emergente sunt adesea o sursă majoră, deși nu unica sursă, de emisii de CO2 ca urmare a industrializării lor rapide; salută, în acest sens, eforturile statelor membre ale UE de a elimina treptat combustibilii fosili în conformitate cu angajamentele internaționale ale Uniunii de a combate schimbările climatice și încurajează axarea cooperării tripartite pe promovarea utilizării surselor regenerabile de energie și a tehnologiilor verzi ca parte a mixului energetic durabil;

9.

solicită Comisiei Europene și Băncii Europene de Investiții să sporească finanțarea pentru inițiativele din cadrul cooperării tripartite, în special dintre țările care au o frontieră comună;

10.

încurajează toate părțile interesate să promoveze consolidarea capacităților țărilor ACP pe termen lung prin implementarea unei cooperări tripartite care exploatează avantajele comparative și complementaritățile dintre diferiții actori de dezvoltare, apropiind țările în jurul obiectivului comun de eradicare a sărăciei la nivel mondial și de promovare a dezvoltării durabile;

11.

este de părere că cooperarea sud-sud și cooperarea tripartită ar trebui să se concentreze și pe lupta împotriva spălării de bani și a finanțării terorismului cu scopul de a sprijini dezvoltarea economică durabilă bazată pe statul de drept;

12.

consideră că cooperarea sud-sud și cooperarea tripartită ar trebui să contribuie la utilizarea durabilă și viabilă din punct de vedere economic a resurselor naturale și a materiilor prime;

13.

reamintește că, pentru a aduce beneficii tangibile cetățenilor, cooperarea sud-sud și cooperarea tripartită ar trebui să fie complementară unor investiții proactive publice, private și comune în utilitățile publice, inclusiv, dar nu exclusiv, transportul, energia, în special furnizarea de energie electrică și accesul la energie electrică, și infrastructura TIC, și să fie însoțită de un set de politici publice favorabile creșterii, care să includă un regim fiscal adecvat și un nivel adecvat de descentralizare care să confere autonomie regiunilor și comunităților locale;

14.

recunoaște că, dată fiind mobilizarea redusă a resurselor interne și scăderea volumului ajutoarelor pentru dezvoltare, finanțarea obținută prin cooperarea sud-sud este un colac de salvare pentru multe țări ACP care au nevoi enorme de finanțare; regretă totuși că o astfel de finanțare este caracterizată de o concentrare puternică pe sectoare ca extracția resurselor naturale și minerale;

15.

consideră că ajutorul pentru dezvoltare și proiectele de cooperare ar trebui să se axeze pe promovarea unei mai bune utilizări a resurselor interne ale țărilor ACP;

16.

încurajează extinderea cooperării sud-sud și a cooperării tripartite în domenii care ar promova dezvoltarea durabilă, cum ar fi buna guvernanță;

17.

insistă asupra nevoii de a consolida capacitatea țărilor ACP de a încadra și a aplica legislația pentru o dezvoltare care implică un sprijin reciproc și care garantează respectarea drepturilor omului, a bunei guvernanțe, a justiției sociale, a echității, a democrației și respectul și protecția mediului;

18.

consideră că țările ACP trebuie să fie capabile să abordeze provocările de mediu, cum ar fi schimbările climatice, energia, degradarea mediului și pierderea biodiversității, în special prin utilizarea finanțării destinate exploatării resurselor naturale, care trebuie făcută în mod sustenabil;

19.

sugerează că parteneriatul mondial pentru eficacitatea cooperării pentru dezvoltare poate reprezenta un for pentru partenerii care împărtășesc aceleași principii și ale căror angajamente sunt definite în mod corect, pentru a obține rezultate de dezvoltare tangibile prin exploatarea avantajelor comparative și a complementarităților și prin îmbunătățirea transparenței în ceea ce privește cheltuielile, destinatarii și responsabilitatea actorilor locali și regionali implicați în procesele respective;

20.

subliniază că donatorii tradiționali rămân principalele surse de ajutor pentru țările ACP, iar partenerii comerciali, UE și statele sale membre își reafirmă angajamentul de a contribui cu 0,7 % din venitul lor național brut pentru a accelera progresul în atingerea Obiectivelor de dezvoltare ale mileniului în 2015 și după;

21.

încurajează formarea de parteneriate în domenii specifice și pentru măsuri specifice pentru a avea un impact mai puternic asupra deciziilor internaționale; solicită părților interesate să ia în considerare sustenabilitatea acestor noi forme de cooperare, având în vedere aspectele centrale legate de transferul de cunoștințe și tehnologie și protecția mediului dincolo de frontierele lor;

22.

consideră că noile forme de integrare teritorială presupun un transfer al proiectelor de dezvoltare către actorii locali și regionali;

23.

insistă asupra nevoii de a conferi un rol semnificativ cercetării și inovării prin negocierea, în contextual relațiilor internaționale, a unor condiții favorabile cercetării pentru dezvoltare;

24.

încredințează copreședinților sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului de miniștri ACP-UE, Parlamentului European, Comisiei Europene, Președinției Consiliului UE, Uniunii Africane, Parlamentului Panafrican, parlamentelor naționale și regionale și organizațiilor regionale ACP.

—

reuniunea din Addis Abeba (Etiopia) din 25-27 noiembrie 2013,

—

având în vedere articolul 18 alineatul (1) din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere documentul Uniunii Africane privind cadrul de politică pentru păstorit în Africa: asigurarea, protejarea și îmbunătățirea vieții, traiului și drepturilor comunității păstorești, adoptat de Conferința miniștrilor africani ai agriculturii în octombrie 2010 și aprobat în a 18-a reuniune ordinară a Consiliului executiv la Addis Abeba în ianuarie 2011 (Doc. EX.CL/631 XVIII),

—

având în vedere Declarația de la N’Djamena din 29 mai 2013 privind contribuția șeptelului de pășunat la securitate și dezvoltare,

—

având în vedere cadrul și orientările privind politica funciară în Africa aprobate de Conferința comună a miniștrilor agriculturii, solului și creșterii animalelor din Uniunea Africană din 2009,

—

având în vedere Decizia șefilor de stat ai Comunității Economice a Statelor din Africa de Vest (ECOWAS) A/DEC.5/10/98 care reglementează transhumanța între statele ECOWAS,

—

având în vedere politica agricolă a statelor ECOWAS adoptată la 19 ianuarie 2005 la Abuja,

—

având în vedere politica agricolă a Uniunii Economice și Monetare Vest-Africane (WAEMU) adoptată la 10 decembrie 2001 prin Actul adițional nr. 3/2011,

—

având în vedere proiectul de cadru de politică pentru securitatea alimentară în zonele de pășune din decembrie 2009 al Pieței comune a Africii de Est și de Sud (COMESA),

—

având în vedere Cadrul de politică regională al Agenției Interguvernamentale pentru Dezvoltare (IGAD) pentru sănătatea animală și comerț, aprobat în decembrie 2009,

—

având în vedere Acordul de parteneriat ACP-UE (Acordul de la Cotonou) și, în special, articolul 32 alineatul (1) privind mediul și resursele naturale, articolul 32A privind schimbările climatice, articolul 31 privind problemele de gen și articolul 23 privind dezvoltarea sectorului economic, care acoperă strategii pentru mediul rural și producția agricolă,

—

având în vedere Comunicarea Comisiei Europene din martie 2013 intitulată „Consolidarea nutriției mamei și a copilului în cadrul asistenței externe: un cadrul de politică al UE” (COM(2013)0141),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei Europene din 3 octombrie 2012 intitulată „Abordarea UE în materie de reziliență: să învățăm din crizele în domeniul securității alimentare” (COM(2012)0586),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei Europene din 31 martie 2010 privind un cadru de politică al UE în vederea sprijinirii țărilor în curs de dezvoltare în eforturile acestora de a răspunde provocărilor pe care le ridică securitatea alimentară (COM(2010)0127),

—

având în vedere inițiativele UE AGIR și SHARE vizând abordarea crizelor alimentare și de nutriție,

—

având în vedere raportul Organizației pentru Alimentație și Agricultură a ONU (FAO) intitulat „Șeptelul la nivel mondial 2011. Șeptelul în securitatea alimentară”,

—

având în vedere Declarația ONU privind drepturile popoarelor indigene, adoptată de Adunarea Generală a ONU în 2007 (A/RES/66/142),

—

având în vedere concluziile Consiliului European din 18 noiembrie 2002 privind popoarele indigene (13466/02),

—

având în vedere Obiectivele de dezvoltare ale mileniului stabilite de ONU în 2000,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri sociale și mediu (ACP-EU/101.526/13/fin),

A.

întrucât în Africa trăiesc aproximativ 268 de milioane de păstori și întrucât în unele regiuni păstoritul reprezintă principalul mijloc de trai; întrucât pășunile acoperă aproximativ 40 % din continental african și întrucât păstoritul este principala activitate din anumite regiuni, Nigerul având, de exemplu, o cifră estimată de 2 000 de miliarde de franci CFA în capital din creșterea animalelor, veniturile din sector reprezentând 21 % din resursele de export ale țării;

B.

întrucât păstorii dispun de cunoștințe indigene bine stabilite și utilizează atât rețelele sociale, cât și noile tehnologii ale informației și comunicațiilor (NTIC) pentru a căuta strategic cele mai nutritive pășuni din zone aride și semiaride unde își duc animalele, utilizând astfel în mod eficient terenurile necultivate care nu pot fi exploatate în alte scopuri;

C.

întrucât statisticile privind contribuția păstoritului la economiile naționale sunt puțin cunoscute, în ciuda importanței acestuia la creșterea animalelor și crearea unei rețele de servicii conexe;

D.

întrucât în zonele aride și semiaride păstoritul este mai productiv decât creșterea animalelor în mod sedentar în ceea ce privește producția de carne pe hectar și de calorii pe hectar și întrucât acesta contribuie, prin urmare, la hrănirea comunităților și consolidează securitatea alimentară și nutrițională și reziliența;

E.

întrucât păstoritul mobil în zonele aride și semiaride, alături de potențialul pășunilor de a sechestra carbonul, ar putea avea un impact pozitiv asupra mediului; întrucât, pe de altă parte, atunci când turmele nu sunt mutate se ajunge la pășunat excesiv care determină pierderea biodiversității, având în vedere că plantele nu se pot regenera suficient;

F.

întrucât schimbările climatice cresc vulnerabilitatea păstorilor la insecuritatea alimentară și sărăcie, deși mobilitatea păstorilor înseamnă că aceștia se pot adapta mai ușor la schimbările climatice decât crescătorii de animale sedentari;

G.

întrucât creșterea populației intensifică nevoia de terenuri agricole și de urbanizare în Africa, factori susceptibili de a limita mobilitatea animalelor, și întrucât gestionarea corectă atentă și elaborarea de coduri și planuri pentru utilizarea terenurilor sunt, prin urmare, deosebit de importante pentru a menține mobilitatea animalelor;

H.

întrucât gestionarea mobilității transfrontaliere la nivel regional poate oferi soluții la conflictele intercomunale legate de accesul la apă și terenuri;

I.

întrucât păstorii care circulă în zone îndepărtate pot juca un rol pozitiv de securitate;

J.

întrucât unii păstori își pot spori veniturile prin diversificarea activităților lor;

K.

întrucât păstorii pot întâmpina greutăți în ceea ce privește accesul la îngrijiri medicale adecvate și de calitate, la educație, apă și asistență veterinară pentru animalele lor și întrucât dificultățile legate de includerea lor în recensăminte pot conduce la marginalizarea lor politică;

L.

întrucât cadrul de politică pentru păstorit al UA este menit să protejeze traiul păstorilor, să îi ajute să abordeze provocările cu care se confruntă, să le protejeze drepturile și să consolideze contribuția lor la economie,

1.

îndeamnă statele ACP și autoritățile locale să își alinieze politicile naționale, locale și regionale la cadrul UA și să implice păstorii în definirea strategiilor care trebuie utilizate;

2.

solicită UE să recunoască păstoritul ca un sistem de producție valoros și să sprijine statele ACP în implementarea cadrului;

3.

subliniază că sunt necesare măsuri adecvate legate de sănătatea și igiena animală pentru a evita răspândirea bolilor, a conserva păstoritul și a proteja sănătatea publică; observă că este important ca păstorii să aibă cunoștințe legate de prevenirea și tratarea bolilor la animale;

4.

solicită statelor ACP să creeze și să implementeze inițiative, legi și coduri locale, naționale, bilaterale și regionale pentru păstorit, transhumanță și utilizarea terenurilor; solicită statelor ACP să elaboreze și concepte inovatoare în domenii precum educația și sănătatea publică, care să răspundă mai bine nevoilor grupurilor de populație mobilă;

5.

îndeamnă actorii publici și privați să asigure faptul că frontierele și limitările nu afectează negativ mobilitatea păstorilor și accesul lor în siguranță la resurse și că păstorii își pot pășuna turmele chiar dacă terenurile sunt privatizate;

6.

recomandă ca statele ACP să sprijine și să ofere consiliere femeilor-păstor în ceea ce privește emanciparea lor economică;

7.

solicită statelor ACP să își consolideze structurile de guvernanță astfel încât să se asigure o mai bună reprezentare a păstorilor, inclusiv prin implicarea instituțiilor tradiționale și a organizațiilor societății civile pentru a se asigura că se utilizează mijloacele adecvate în scopul realizării următoarelor obiective:

8.

solicită statelor ACP să acorde o atenție specială educației fetelor din comunitățile păstorești și să creeze facilități pentru a se asigura accesul lor la educație;

9.

solicită statelor ACP și UE să implice păstorii în procesul de luare a deciziilor și să ofere sprijin păstorilor pentru soluționarea conflictelor prin mijloacele obișnuite acolo unde este cazul și este posibil și să îmbunătățească accesul la serviciile juridice;

10.

solicită statelor ACP să sprijine păstorii care renunță la acest mod de viață și să le ofere consiliere;

11.

recomandă statelor ACP să colecteze date suplimentare legate de păstori pentru a putea evalua mai corect contribuția lor la economie și să efectueze studii socioeconomice pentru a clasifica mai bine vulnerabilitatea păstorilor, de exemplu la schimbările climatice, conflicte, schimbarea utilizării terenurilor sau insecuritatea alimentară;

12.

solicită UE și statelor ACP să depună toate eforturile pentru a combate schimbările climatice, dat fiind impactul negativ al acestora asupra populațiilor de păstori; subliniază, în acest context, că este important nu doar să se sprijine adaptarea la schimbările climatice și îmbunătățirea rezilienței în rândul păstorilor din statele ACP, ci și să se stabilească o agendă ambițioasă pentru abordarea emisiilor de gaze cu efect de seră deopotrivă în UE și în statele ACP;

13.

încredințează copreședinților sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului de miniștri ACP-UE, Parlamentului European, Comisiei Europene, Președinției Consiliului UE, Uniunii Africane, Parlamentului Panafrican, parlamentelor naționale și regionale și organizațiilor regionale ACP.

—

reuniunea din Addis Abeba din 25-27 noiembrie 2013,

—

având în vedere articolul 18 alineatul (2) din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere Acordul de parteneriat 2000/483/CE dintre membrii grupului statelor din Africa, zona Caraibilor și Pacific (ACP), pe de o parte, și Uniunea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de altă parte, semnat la Cotonou (Benin) la 23 iunie 2000 și revizuit în mod succesiv în 2005 și 2010,

—

având în vedere Rezoluția nr. 2098 (2013) a Consiliului de Securitate a Națiunilor Unite privind Republica Democratică Congo (R.D. Congo),

—

având în vedere Rezoluția Adunării Parlamentare Paritare ACP-UE privind instabilitatea și lipsa siguranței în regiunea Marilor Lacuri și, în special, în estul R.D. Congo, adoptată în cadrul reuniunii din Paramaribo (Suriname) din 29 noiembrie 2012,

—

având în vedere declarația Președintelui Consiliului de Securitate al ONU din 14 noiembrie 2013 privind situația care afectează D.R. Congo,

—

având în vedere Pactul de securitate, stabilitate și dezvoltare în regiunea Marilor Lacuri, semnat la Nairobi (Kenya) în decembrie 2006 de șefii de state și de guverne ai statelor membre ale Conferinței internaționale privind regiunea Marilor Lacuri (ICGLR),

—

având în vedere cadrul de pace, securitate și cooperare pentru Republica Democratică Congo și regiunea Marilor Lacuri, semnat la 24 februarie 2013 la Addis Abeba (Etiopia) de 11 șefi de state și de guverne ai statelor membre ale ICGLR și ai Comunității pentru dezvoltare a Africii de Sud (SADC),

—

având în vedere Declarația șefilor de state și de guverne ai statelor membre ale ICGLR de la reuniunea din Kampala (Uganda) din 5 septembrie 2013 privind securitatea în provincia Nord Kivu din R.D. Congo,

—

având în vedere comunicatul final al summitului comun al SADC și ICGLR desfășurat la Pretoria la 4 noiembrie 2013,

—

având în vedere decizia Consiliului de securitate și pace al Uniunii Africane (UA) privind situația din estul R.D. Congo, adoptată în cadrul celei de-a 406-a reuniuni la 14 noiembrie 2013,

—

având în vedere Declarația comună din 9 septembrie 2013 și din 4, 6 și 11 noiembrie 2013 a trimișilor și reprezentanților speciali ai UE, ONU, UA și SUA pentru regiunea Marilor Lacuri,

—

având în vedere declarațiile Vicepreședintei Comisiei Europene/Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate, Catherine Ashton, din 30 august 2013 privind situația din Nord-Kivu și din 7 iunie 2012 și 10 iulie 2012 privind situația din estul Congo,

—

având în vedere rezoluțiile precedente ale Parlamentului European privind R.D. Congo, în special cele din 17 decembrie 2009, 13 decembrie 2012 și 12 septembrie 2013,

—

având în vedere declarația comisarului european pentru cooperare internațională, ajutor umanitar și reacție în situații de criză, Kristalina Georgieva, din 26 iunie 2012 privind agravarea situației umanitare în R.D. Congo,

—

având în vedere articolul 3 din Convenția de la Geneva din 1949 și Protocolul II la aceasta, care interzic execuțiile sumare, violul, recrutarea forțată și alte atrocități,

—

având în vedere Convenția internațională cu privire la drepturile copilului din 20 noiembrie 1989, care, în special, interzice implicarea copiilor în conflicte armate,

—

având în vedere Declarația Universală a Drepturilor Omului din 1948 și Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice din 1966,

—

având în vedere Carta africană a drepturilor omului și popoarelor, ratificată de R.D. Congo în 1982,

A.

întrucât este profund îngrijorat de actuala situație din regiunea Marilor Lacuri, marcată de violență, încălcări masive ale drepturilor omului, abuzuri în toate formele (arestări arbitrare, extorcări, jafuri, muncă forțată, violență sexuală, recrutarea forțată a copiilor, tortură și execuții) și insecuritate;

B.

întrucât prezența și activitățile grupurilor armate în regiunea Marilor Lacuri, în general, și în estul R.D. Congo, în particular, se află printre cauzele permanentei lipse de securitate în regiune și reprezintă o amenințare constantă la adresa păcii, a securității, a stabilității, a dezvoltării economice și sociale și a cooperării dintre țările din regiune;

C.

întrucât actualele exploatări și jafuri ale resurselor naturale și de minerit ale R.D. Congo, în special în estul țării, se numără printre principalele cauze ale insecurității din regiunea Marilor Lacuri; întrucât creșterea șomajului și a sărăciei, criza alimentară și serviciile sociale de bază improprii sunt tot atâtea cauze ale reizbucnirii violențelor și ale insecurității în regiune;

D.

întrucât în ultimul an luptele au dus la strămutarea a peste 100 000 de oameni, agravând actuala criză umanitară din regiune, aproximativ 2,6 milioane de persoane fiind strămutate intern și 6,4 milioane de persoane având nevoie de hrană și ajutor de urgență, o situație cauzată în principal de rebeliunea M23 și activitățile criminale ale altor grupărilor armate din estul R.D. Congo;

E.

întrucât, după ofensiva militară lansată la sfârșitul lui octombrie 2013 cu sprijinul Brigăzii de intervenție a MONUSCO, forțele armate ale R.D. Congo (FARDC) au pus capăt rebeliunii M23 și au permis reinstalarea progresivă a administrației teritoriale a statului în zonele ocupate de rebeli;

F.

întrucât prin declarația din 5 noiembrie 2013 a liderilor M23 se anunța sfârșitul rebeliunii și disponibilitatea lor de a urmări realizarea obiectivelor mișcării lor prin mijloace exclusiv politice;

G.

întrucât, în ciuda victoriei FARDC și a eforturilor făcute și a resurselor mobilizate de comunitatea internațională în regiunea Marilor Lacuri și, în special, în estul R.D. Congo, violența și încălcările grave ale drepturilor omului, crimele de război și crimele împotriva umanității comise de grupările armate, precum și exploatarea ilegală și jefuirea resurselor naturale ale R.D. Congo sunt departe de a se fi încheiat; întrucât este important ca eforturile de consolidare a păcii și a securității în regiune să continue;

H.

deplânge dificultățile înregistrate în finalizarea rapidă a negocierilor din Kampula dintre guvernul R.D. Congo și M23, cauzate, în ciuda progreselor deja înregistrate, de un dezacord legat de natura și titlul textului final de aprobare a respectivelor discuții;

I.

întrucât este imperios necesar să se stopeze definitiv activitățile tuturor celorlalte forțe negative care operează în estul R.D. Congo, inclusiv ale Forțelor democrate pentru eliberarea Rwandei (FDLR), ale Forțelor aliate democrate/Armata națională pentru eliberarea Ugandei (ADF/NALU) și ale diferitelor grupări Mai-Mai, și să se restabilească rapid pacea și securitatea în regiunea Marilor Lacuri;

J.

întrucât este regretabil că angajamentele asumate în acordul-cadru menționat anterior și semnat la Addis Abeba la 24 februarie 2013 nu au fost onorate de toate părțile implicate;

K.

întrucât, în timpul vizitei sale în regiunea Marilor Lacuri, efectuată împreună cu Secretarul General al ONU în mai 2013, președintele Băncii Mondiale a anunțat că instituția pe care o conduce va contribui cu 1 miliard USD la proiecte de dezvoltare în regiune, pe lângă eforturile întreprinse în prezent de comunitatea internațională de a realiza o pace de durată în regiunea Marilor Lacuri,

1.

condamnă, încă o dată, în termeni duri, actele de violență, crimele, încălcările drepturilor omului, violurile și recrutarea de copii-soldați care au avut loc și își reafirmă sprijinul pentru oamenii din regiunea Marilor Lacuri care au fost expuși atrocităților războiului; încurajează statele să promoveze dialogul, medierea și negocierea pentru rezolvarea conflictelor interne ca mijloace de eliminare a cauzelor disensiunilor care conduc la tentative de răsturnare a guvernelor alese democratic;

2.

solicită guvernului R.D. Congo să își exercite toată autoritatea pe întreg teritoriul R.D. Congo și să îmbunătățească guvernanța generală a țării, inclusiv în domeniul drepturilor omului, precum și să identifice și să implementeze mijloace adecvate pentru a se asigura că toate păturile societății congoleze se bucură de aceleași drepturi;

3.

solicită parlamentelor din regiunea Marilor Lacuri să colaboreze cu guvernele lor și cu partidele politice pentru a promova justiția socială care poate asigura o pace de durată;

4.

solicită parlamentelor și guvernelor să asigure participarea egală a tuturor segmentelor societății, inclusiv a femeilor și a tinerilor, a minorităților și a grupurilor vulnerabile în procesul democratic și la guvernanța democratică;

5.

solicită comunității internaționale, inclusiv UA, UE și ONU, să continue să furnizeze ajutor substanțial, coordonat și mai eficient oamenilor afectați de lipsa de securitate din regiunea Marilor Lacuri și să fie pregătită să reacționeze la dezastrele umanitare din regiune;

6.

își reafirmă angajamentul ferm pentru suveranitatea, independența, integritatea teritorială și unitatea națională a țărilor din regiunea Marilor Lacuri, în general, și a R.D. Congo, în particular, și subliniază că acestea trebuie respectate pentru a promova pacea, securitatea și dezvoltarea în regiunea Marilor Lacuri;

7.

reafirmă dreptul inalienabil și irevocabil al fiecărui popor din regiune de a beneficia pe deplin de atuurile lor naționale și de a dispune de ele într-un mod absolut suveran în conformitate cu legislația lor internă;

8.

își exprimă sprijinul pentru cadrul de pace, securitate și cooperare pentru Republica Democratică Congo și regiune semnat la Addis Abeba și solicită tuturor părților semnatare să își onoreze angajamentele imediat și cu bună credință; solicită, prin urmare, Consiliului de Securitate al ONU să adopte măsurile adecvate în conformitate cu punctul 6 din Rezoluția sa nr. 2098 (2013) în ceea ce privește părțile care nu și-au îndeplinit angajamentele stabilite în acest cadru;

9.

salută sprijinul UE pentru acordul-cadru și o încurajează să depună toate eforturile, alături de alte organizații internaționale, pentru a promova pacea și a îmbunătăți cooperarea dintre R.D. Congo, Uganda, Rwanda, Burundi și Tanzania;

10.

își exprimă sprijinul pentru toate măsurile vizând restabilirea păcii și a securității în regiunea Marilor Lacuri inițiate și desfășurate de ONU, UA, UE, ICGLR și SADC și le îndeamnă să își continue eforturile și, în special, să înființeze un program pentru dezvoltarea armonioasă a regiunii pentru a le oferi tinerilor și, în general, populației din regiunea Marilor Lacuri o alternativă la război care să le ofere un viitor mai bun;

11.

salută Rezoluția nr. 2098 (2013) a Consiliului de Securitate al ONU privind R.D. Congo și solicită urgent liderilor din regiunea Marilor Lacuri și comunității internaționale în general să se asigure că rezoluția este implementată pe deplin și în mod adecvat;

12.

salută desfășurarea de forțe în Nord-Kivu aparținând Brigăzii de intervenție stabilite în temeiul rezoluției în cadrul MONUSCO; salută implicarea activă a brigăzii în stoparea rebeliunii M23 și îi solicită să continue să sprijine trupele guvernului congolez în scopul de a demobiliza toate celelalte grupări armate de pe teritoriul R.D. Congo și de a pune capăt activităților lor infracționale din regiunea Marilor Lacuri;

13.

îndeamnă comunitatea internațională, în special donatorii de ajutor, să sprijine eforturile autorităților din R.D. Congo, după victoria militară împotriva M23, de a opera reforme structurale instituționale, politice, economice și sociale, în special în domeniile apărării, securității și justiției, cu scopul de a consolida democrația, statul de drept și buna guvernanță la toate nivelurile administrației publice;

14.

solicită R.D. Congo și vecinilor ei să se angajeze într-o cooperare regională mai strânsă și mai eficace, pentru a aborda în comun consecințele conflictelor permanente din regiune și, în plus, pentru a trata problemele politice și cele legate de securitate și a promova dezvoltarea economică în regiunea Marilor Lacuri; solicită comunității internaționale, în special ICGLR, UA, UE, ONU și SUA să sprijine o astfel de cooperare;

15.

subliniază, în acest sens, nevoia de a revitaliza Comunitatea economică a țărilor din regiunea Marilor Lacuri și de a i se furniza mijloacele necesare pentru a promova pacea, integrarea, creșterea economică și crearea de locuri de muncă pentru a le oferi oamenilor din regiune o viață mai bună;

16.

salută progresul înregistrat în negocierile de la Kampala sub auspiciile ICGLR și îndeamnă mediatorul și toate părțile să încheie rapid aceste discuții, astfel încât să rezolve problemele urgente, cum ar fi extrădarea foștilor rebeli M23 care s-au refugiat în țările învecinate și a persoanelor citate pentru crime de război, crime împotriva umanității și abuzuri grave la adresa drepturilor omului;

17.

solicită ca demobilizarea, dezarmarea, reabilitarea și reintegrarea (DDRR) foștilor rebeli să se facă în deplină conformitate cu standardele internaționale de bază din acest domeniu și cu cerințele specifice soldaților, astfel cum se menționează în rezoluția Adunării Parlamentare Paritare ACP-UE privind amenințările loviturilor de stat militare la adresa democrației și a stabilității politice în țările ACP și rolul comunității internaționale;

18.

ia act de consultările naționale din R.D. Congo dintre majoritatea prezidențială, opoziția politică și societatea civilă convocate de președintele Joseph Kabila și încurajează autoritățile din R.D. Congo să acționeze pe baza concluziilor și recomandărilor acestor consultări cu scopul de a promova reconcilierea națională și înlăturarea definitivă a tuturor cauzelor profunde ale crizelor politice recurente din R.D. Congo;

19.

subliniază nevoia de a identifica fără întârziere, cu ajutorul Oficiului Înaltului Reprezentant pentru Refugiați al ONU și al Crucii Roșii Internaționale, foștii rebeli M23 și refugiații congolezi din Rwanda și Uganda, astfel încât să permită repatrierea lor voluntară în țara lor de origine, pentru ca oricine dorește să poată participa la programul DDRR;

20.

subliniază că eliminarea impunității este una dintre condițiile prealabile pentru restabilirea păcii și a securității în regiunea Marilor Lacuri și își reiterează apelul adresat autorităților judiciare din statele membre ale ICGLR și Curții Penale Internaționale de a acționa în justiție și a pedepsii autorii încălcărilor drepturilor omului, crimelor împotriva umanității, crimelor de război, violurilor și recrutării de copii-soldați din regiunea Marilor Lacuri;

21.

insistă că toate grupările armate din regiunea Marilor Lacuri trebuie să își depună armele imediat în cazul în care nu au făcut deja acest lucru și să se întoarcă la viața civilă obișnuită din țările lor;

22.

îndeamnă toate țările din regiunea Marilor Lacuri care au primit refugiați civili sau militari din alte țări să adere strict la dispozițiile Convenției de la Geneva din 1951 privind statutul refugiaților și ale Convenției Organizației Unități Africane (OUA) din 1976 privind aspecte specifice ale problemei refugiaților în Africa și, în special, dispozițiile privind interdicția aplicată acestor persoane de a se angaja în activități politice sau militare împotriva țărilor lor de origine;

23.

solicită Băncii Mondiale să își onoreze promisiunea făcută de președintele său la 22 mai 2013 în Kinshasa de a investi 1 miliard USD în proiecte de dezvoltare în regiunea Marilor Lacuri și recomandă ca această finanțare să fie alocată prioritar în zonele afectate de conflicte;

24.

îndeamnă UA, ICGLR și statele sale membre, ONU și UE să ia măsuri ferme și eficiente pentru a combate exploatarea și comercializarea ilegală a resurselor naturale din R.D. Congo și din alte țări din regiunea Marilor Lacuri și, în special, să impună sancțiuni întreprinderilor implicate în astfel de practici, în conformitate cu principiile transparenței adoptate la nivel internațional;

25.

încredințează copreședinților sarcina de a transmite prezenta rezoluție Uniunii Africane, Consiliului ACP-UE, Consiliului UE, și Comisiei Europene, Vicepreședintei Comisiei Europene/Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate, Secretarului General al ONU, trimisului special al Secretarului General al ONU pentru regiunea Marilor Lacuri, statelor membre ale Conferinței internaționale a regiunii Marilor Lacuri și președinților, șefilor de state și de guverne și parlamentelor statelor implicate.

(a)

Statele care sunt în procesul de ratificare a Acordului de parteneriat.

(b)

Statele membre ale grupului ACP.

(i)

rapoarte prezentate de comisiile permanente. Acestea sunt limitate la trei pe sesiune. Lungimea propunerilor de rezoluție din rapoarte este stabilită în anexa II la prezentul Regulament de procedură;

(ii)

teme urgente propuse de o comisie permanentă sau prezentate de Birou. Temele urgente pot fi înscrise pe ordinea de zi numai cu titlu de excepție și se limitează la un număr de două teme pe sesiune. Celelalte propuneri de teme urgente se transmit comisiilor permanente competente;

(iii)

o temă principală pentru o dezbatere la nivel înalt.

—

promovarea procesului democratic prin dialog și consultare,

—

aspecte economice, financiare, comerciale și utilizarea Fondului european de dezvoltare,

—

aspecte sociale și de mediu.

I.

COMISIA PENTRU AFACERI POLITICE

Această comisie este competentă în chestiuni privind:

Această comisie asigură coordonarea lucrărilor misiunilor de informare și studiu, inclusiv ale misiunilor trimise pentru observarea alegerilor, în conformitate cu articolul 28 din Regulamentul de procedură al Adunării.

II.

COMISIA PENTRU DEZVOLTARE ECONOMICĂ, FINANȚE ȘI COMERȚ

Această comisie este competentă în chestiuni privind:

III.

COMISIA PENTRU AFACERI SOCIALE ȘI MEDIU

Această comisie este competentă în chestiuni privind:

—

expunerii de motive, documentelor de lucru pregătitoare și rapoartelor misiunilor de informare și studiu: șase pagini;

—

propunerilor de rezoluție incluse în rapoarte și temelor urgente: patru pagini, inclusiv considerentele, dar fără referiri.

(a)

Pentru toate reuniunile organizate în locurile obișnuite de desfășurare a activității Parlamentului European:

(b)

Pentru toate reuniunile organizate în afara locurilor obișnuite de desfășurare a activității Parlamentului European: