Help Print this page 

Document 32005L0036

Title and reference
Directiva 2005/36/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 septembrie 2005 privind recunoașterea calificărilor profesionale
  • In force
OJ L 255, 30.9.2005, p. 22–142 (ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, SK, SL, FI, SV)
Special edition in Bulgarian: Chapter 05 Volume 008 P. 3 - 123
Special edition in Romanian: Chapter 05 Volume 008 P. 3 - 123
Special edition in Croatian: Chapter 05 Volume 001 P. 125 - 245

ELI: http://data.europa.eu/eli/dir/2005/36/oj
Multilingual display
Text

05/Volumul 08

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

3


32005L0036


L 255/22

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


DIRECTIVA 2005/36/CE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI

din 7 septembrie 2005

privind recunoașterea calificărilor profesionale

PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene și, în special, articolul 40, articolul 47 alineatele (1) și (2) prima și a treia teză și articolul 55 ale acestuia,

având în vedere propunerea Comisiei (1),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European (2),

hotărând în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 251 din tratat (3),

întrucât:

(1)

În temeiul articolului 3 alineatul (1) litera (c) din tratat, eliminarea, între statele membre, a obstacolelor din calea liberei circulații a persoanelor și serviciilor constituie unul dintre obiectivele Comunității. Pentru resortisanții statelor membre, acest lucru include, în special, dreptul de a exercita o profesie, ca lucrători salariați sau care desfășoară o activitate independentă, într-un alt stat membru decât cel în care și-au obținut calificările profesionale. De asemenea, articolul 47 alineatul (1) din tratat prevede adoptarea unor directive care au ca obiect recunoașterea reciprocă a diplomelor, certificatelor și a altor titluri oficiale de calificare.

(2)

Ca urmare a Consiliului European de la Lisabona din 23 și 24 martie 2000, Comisia adoptă o comunicare privind „O strategie pentru piața internă a serviciilor”, al cărei obiectiv este, în special, ca libertatea de a presta servicii în cadrul Comunității să se exercite la fel de simplu ca în cadrul unui stat membru. Ca urmare a comunicării Comisiei intitulate „Noi piețe europene ale muncii deschise și accesibile tuturor”, Consiliul European de la Stockholm din 23 și 24 martie 2001 a mandatat Comisia să prezinte Consiliului European din primăvara anului 2002 propuneri speciale pentru un regim mai uniform, mai transparent și mai flexibil de recunoaștere a calificărilor.

(3)

Garanția, conferită de prezenta directivă persoanelor care și-au obținut calificările profesionale într-un stat membru, de acces la aceeași profesie și de exercitare a aceleiași profesii într-un alt stat membru, cu aceleași drepturi ca și resortisanții respectivului stat membru, nu aduce atingere respectării de către profesionistul migrant a unor eventuale condiții de exercitare nediscriminatorii, impuse de statul membru în cauză, cu condiția ca respectivele condiții să fie justificate în mod obiectiv și proporționale.

(4)

Pentru a facilita libertatea de a presta servicii, este necesar să se prevadă norme speciale în vederea extinderii posibilității de a exercita activități profesionale cu titlul profesional original. În cazul serviciilor societății informaționale furnizate la distanță, trebuie să se aplice, de asemenea, dispozițiile Directivei 2000/31/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 8 iunie 2000 privind anumite aspecte juridice ale serviciilor societății informaționale, în special ale comerțului electronic, pe piața internă (4).

(5)

Ținând seama de diferitele regimuri instituite, pe de o parte, pentru prestarea de servicii transfrontaliere temporare și ocazionale și, pe de altă parte, pentru stabilire, este necesar să se precizeze criteriile de diferențiere între aceste două concepte în cazul deplasării prestatorului de servicii pe teritoriul statului membru gazdă.

(6)

Promovarea prestării de servicii trebuie asigurată în contextul strictei respectări a sănătății și siguranței publice, precum și a protecției consumatorilor. Din acest motiv, trebuie prevăzute dispoziții speciale pentru profesiile reglementate cu implicații în ceea ce privește sănătatea sau siguranța publică, care constau în prestarea, temporar sau ocazional, a unor servicii transfrontaliere.

(7)

Statele membre gazdă pot prevedea, după caz și în conformitate cu legislația comunitară, cerințe privind formularea declarațiilor. Aceste cerințe nu trebuie să impună sarcini disproporționate prestatorilor de servicii, nici să împiedice sau să diminueze atractivitatea libertății de a presta servicii. Necesitatea unor astfel de cerințe trebuie să facă obiectul unei examinări periodice pe baza progreselor realizate în punerea în practică a unui cadru comunitar de cooperare administrativă între statele membre.

(8)

Prestatorul de servicii trebuie să facă obiectul aplicării nomelor disciplinare din statul membru gazdă care au o legătură directă și specifică cu calificările profesionale, precum definirea profesiilor, domeniul de aplicare a activităților pe care le implică o profesie sau care îi sunt rezervate, utilizarea titlurilor și abaterile profesionale grave care au o legătură directă și specifică cu protecția și siguranța consumatorilor.

(9)

Menținând, pentru libertatea de stabilire, principiile și garanțiile care stau la baza diferitelor sisteme de recunoaștere în vigoare, este necesar să se îmbunătățească normele acestora în temeiul experienței dobândite. De asemenea, directivele pertinente au fost modificate în mai multe etape și se impune reorganizarea și raționalizarea dispozițiilor lor prin uniformizarea principiilor aplicabile. Prin urmare, este necesară înlocuirea directivelor 89/48/CE (5) și 92/51/CEE (6) ale Consiliului, precum și a Directivei 1999/42/CE (7) a Parlamentului European și a Consiliului privind sistemul general de recunoaștere a calificărilor profesionale și a directivelor 77/452/CEE (8), 77/453/CEE (9), 78/686/CEE (10), 78/687/CEE (11), 78/1026/CEE (12), 78/1027/CEE (13), 80/154/CEE (14), 80/155/CEE (15), 85/384/CEE (16), 85/432/CEE (17), 85/433/CEE (18) și 93/16/CEE (19) ale Consiliului privind profesiile de asistent medical generalist, de medic dentist, de medic veterinar, de moașă, de arhitect, de farmacist și de medic, regrupându-le într-un singur text.

(10)

Prezenta directivă nu aduce atingere posibilității statelor membre de a recunoaște, în conformitate cu propriile reglementări, calificările profesionale obținute în afara teritoriului Uniunii Europene de către resortisanți ai unei țări terțe. În orice caz, orice recunoaștere trebuie realizată prin respectarea condițiilor minime de formare profesională pentru anumite profesii.

(11)

În cazul profesiilor reglementate de sistemul general de recunoaștere a titlurilor de calificare, denumit în continuare „sistem general”, statele membre trebuie să își mențină dreptul de a stabili nivelul minim de calificare necesar pentru a garanta calitatea serviciilor prestate pe teritoriul lor. Cu toate acestea, în temeiul articolelor 10, 39 și 43 din tratat, nu trebuie să poată impune unui resortisant al unui stat membru să obțină calificări, pe care le stabilesc în general numai în raport cu diplomele eliberate în cadrul sistemului național de învățământ, în cazul în care persoana în cauză a obținut deja toate sau o parte din aceste calificări într-un alt stat membru. În consecință, este necesar să se prevadă ca orice stat membru gazdă în care este reglementată o profesie să aibă obligația de a lua în considerare calificările obținute într-un alt stat membru și de a verifica dacă acestea corespund celor pe care le solicită. Cu toate acestea, sistemul general nu împiedică un stat membru să impună unei persoane care exercită o profesie în respectivul stat membru cerințe speciale motivate de punerea în aplicare a normelor profesionale justificate de interesul general. Acestea se referă, de exemplu, la organizarea profesiei, la standardele profesionale, inclusiv deontologice, la control și responsabilitate. În final, prezenta directivă nu urmărește să aducă atingere interesului legitim al statelor membre de a împiedica pe unii dintre cetățenii săi să se sustragă în mod abuziv de la aplicarea dreptului național în materie de profesii.

(12)

Prezenta directivă are ca obiect recunoașterea de către statele membre a calificărilor profesionale obținute în alte state membre. Cu toate acestea, prezenta directivă nu are ca obiect recunoașterea de către statele membre a deciziilor de recunoaștere luate în temeiul prezentei directive de alte state membre. În consecință, o persoană care posedă calificări profesionale recunoscute în temeiul prezentei directive nu se poate prevala de această recunoaștere pentru a obține, într-un stat membru de origine, drepturi diferite de cele pe care i le conferă calificarea profesională pe care a obținut-o în respectivul stat membru, cu excepția cazului în care face dovada că a obținut calificări profesionale suplimentare în statul membru gazdă.

(13)

Pentru a stabili mecanismul de recunoaștere pe baza sistemului general, este necesară regruparea pe diferite niveluri a diverselor sisteme naționale de educație și de formare profesională. Aceste niveluri, care se stabilesc numai pentru funcționarea sistemului general, nu au nici un efect asupra structurilor naționale de educație și de formare profesională, nici asupra competenței statelor membre în domeniu.

(14)

Mecanismul de recunoaștere stabilit prin directivele 89/48/CEE și 92/51/CEE rămâne neschimbat. În consecință, titularul unei diplome care atestă încheierea unor studii postliceale cu o durată de cel puțin un an trebuie să fie autorizat să aibă acces la o profesie reglementată într-un stat membru în care acest acces este condiționat de obținerea unei diplome care atestă încheierea unor studii universitare sau superioare cu o durată de patru ani, indiferent de nivelul diplomei necesare în statul membru gazdă. În mod contrar, în cazul în care accesul la o profesie reglementată depinde de absolvirea unor studii universitare sau superioare cu o durată mai mare de patru ani, respectivul acces trebuie autorizat numai pentru titularii unei diplome care atestă încheierea unor studii universitare sau superioare cu o durată de cel puțin trei ani.

(15)

În absența armonizării condițiilor minime de formare profesională pentru accesul la profesiile reglementate de sistemul general, trebuie ca statul membru gazdă să aibă posibilitatea de a impune o măsură compensatorie. Această măsură trebuie să fie proporțională și trebuie să aibă în vedere, în special, experiența profesională a solicitantului. Experiența atestă faptul că cerința referitoare la o probă de aptitudini sau la un stagiu de adaptare, în funcție de opțiunea migrantului, oferă garanții adecvate în ceea ce privește nivelul de calificare a acestuia, astfel încât orice derogare de la această opțiune trebuie justificată, în fiecare dintre cazuri, de o motivație imperioasă de interes general.

(16)

Pentru a favoriza libera circulație a profesioniștilor, asigurând totodată un nivel adecvat de calificare, diverse asociații și organizații profesionale sau statele membre trebuie să poată propune platforme comune la nivel european. Prezenta directivă trebuie să țină seama de aceste inițiative, în anumite condiții, respectând competența statelor membre de a stabili calificările necesare pentru exercitarea unor profesii pe teritoriul lor și conținutul și organizarea sistemelor lor de educație și de formare profesională, precum și dreptul comunitar, în special a dreptului comunitar privind concurența, și promovând totodată, în acest context, un caracter mai automat de recunoaștere în cadrul sistemului general. Asociațiile profesionale care sunt în măsură să prezinte platforme comune trebuie să fie reprezentative la nivel național și european. O platformă comună reprezintă un ansamblu de criterii care permit compensarea la maxim a diferențelor importante identificate între cerințele de formare profesională în cel puțin două treimi din statele membre, inclusiv în toate statele membre care reglementează respectiva profesie. Aceste criterii pot cuprinde, de exemplu, cerințe precum o formare profesională suplimentară, o perioadă de adaptare sub forma unui stagiu, o probă de aptitudini, un nivel minim prevăzut de practică profesională sau o combinație între acestea.

(17)

Pentru a lua în considerare toate situațiile pentru care nu există încă nici o dispoziție privind recunoașterea calificărilor profesionale, sistemul general ar trebui extins la cazurile care nu sunt reglementate de un sistem specific, fie pentru că profesia în cauză nu face obiectul unuia dintre aceste sisteme, fie pentru că, deși profesia face obiectul unui sistem specific, solicitantul nu îndeplinește, dintr-un motiv special și excepțional, condițiile necesare pentru a beneficia de respectivul sistem.

(18)

Este oportună simplificarea normelor care permit accesul la un anumit număr de activități industriale, comerciale și artizanale în statele membre în care aceste profesii sunt reglementate, în măsura în care respectivele activități au fost desfășurate în decursul unei perioade rezonabile și suficient de recente într-un alt stat membru, menținând totodată, pentru aceste activități, un sistem de recunoaștere automată bazat pe experiența profesională.

(19)

Libera circulație și recunoașterea reciprocă a titlurilor de calificare de medic, de asistent medical generalist, de medic stomatolog, de medic veterinar, de moașă, de farmacist și de arhitect trebuie să se bazeze pe principiul fundamental al recunoașterii automate a titlurilor de calificare pe baza coordonării condițiilor minime de formare profesională. De asemenea, accesul în statele membre la profesiile de medic, de asistent medical generalist, de medic stomatolog, de medic veterinar, de moașă și de farmacist trebuie condiționat de necesitatea deținerii unei calificări determinate, care reprezintă garanția că persoana în cauză a urmat studii care îndeplinesc condițiile minime stabilite. Acest sistem ar trebui completat printr-o serie de drepturi dobândite de care să beneficieze profesioniștii calificați în anumite condiții.

(20)

Pentru a ține seama de caracteristicile sistemului de calificare a medicilor și medicilor dentiști și de acquis-ul comunitar corespunzător în domeniul recunoașterii reciproce, se justifică menținerea, pentru toate specializările recunoscute la data adoptării prezentei directive, a principiului recunoașterii automate a specializărilor medicale sau în stomatologie comune cel puțin pentru două state membre. În schimb, pentru simplificarea sistemului, extinderea recunoașterii automate la noi specializări medicale după data intrării în vigoare a prezentei directive trebuie să se limiteze la specializările comune pentru cel puțin două cincimi din statele membre. De asemenea, prezenta directivă nu împiedică statele membre să convină, în ceea ce privește anumite specializări medicale și în stomatologie care le sunt comune, dar care nu fac obiectul unei recunoașteri automate în sensul prezentei directive, asupra recunoașterii automate în conformitate cu propriile norme.

(21)

Recunoașterea automată a titlurilor oficiale de calificare ca medic cu formare de bază nu trebuie să aducă atingere competenței statelor membre de a asocia sau nu activități profesionale acestor titluri.

(22)

Toate statele membre trebuie să recunoască profesia de medic dentist ca profesie specifică și distinctă de cea de medic, specializat sau nu în odonto-stomatologie. Statele membre trebuie să se asigure că formarea medicului dentist îi conferă acestuia competențele necesare pentru toate activitățile de prevenire, diagnostic și tratament privind anomaliile și bolile dentare, bucale, maxilare și ale țesuturilor asociate. Activitatea profesională de medic dentist trebuie exercitată de către titularii unui titlu de calificare ca medic dentist prevăzut în prezenta directivă.

(23)

Nu s-a dovedit necesară impunerea unei metode standardizate de formare profesională a moașelor în toate statele membre. Dimpotrivă, este necesar ca statele membre să aibă maximă libertate în organizarea sistemului lor de învățământ.

(24)

În scopul simplificării, trebuie să se facă o trimitere la noțiunea de „farmacist” pentru a delimita domeniul de aplicare a dispozițiilor privind recunoașterea automată a titlurilor de calificare, fără a se aduce atingere caracteristicilor speciale ale reglementărilor naționale care reglementează aceste activități.

(25)

Titularii titlurilor de calificare ca farmacist sunt specialiști în domeniul medicamentelor și, prin urmare, trebuie să aibă acces, în principiu, în toate statele membre, la o gamă minimă de activități în acest domeniu. În definirea acestei game minime, prezenta directivă, pe de o parte, nu trebuie să aibă ca efect limitarea activităților accesibile farmaciștilor în statele membre, în special în ceea ce privește analizele de biologie medicală, și, pe de altă parte, nu trebuie să creeze un monopol pentru respectivii profesioniști, acest lucru fiind în continuare exclusiv de competența statelor membre. Dispozițiile prezentei directive nu aduc atingere posibilității statelor membre de a impune condiții suplimentare de formare profesională pentru a avea acces la activități neincluse în gama minimă de activități coordonată. Prin urmare, statul membru gazdă care solicită astfel de condiții trebuie să le poată impune resortisanților titulari ai unor titluri de calificare care fac obiectul unei recunoașteri automate în sensul prezentei directive.

(26)

Prezenta directivă nu asigură coordonarea tuturor condițiilor de acces la activitățile din domeniul farmaciei și de exercitare a acestora. În special, repartizarea geografică a farmaciilor și monopolul de distribuție a medicamentelor trebuie să fie în continuare de competența statelor membre. Prezenta directivă nu aduce atingere actelor cu putere de lege și actelor administrative ale statelor membre care interzic societăților comerciale exercitarea anumitor activități de farmacist sau condiționează exercitarea activităților respective.

(27)

Creația arhitecturală, calitatea construcțiilor, încadrarea lor armonioasă în mediul înconjurător, respectul pentru peisajele naturale și urbane, precum și pentru patrimoniul colectiv și privat sunt de interes public. Prin urmare, recunoașterea reciprocă a titlurilor de calificare trebuie să se bazeze pe criterii calitative și cantitative care să garanteze că titularii titlurilor de calificare recunoscute sunt în măsură să înțeleagă și să pună în practică nevoile indivizilor, grupurilor sociale și colectivităților în ceea ce privește amenajarea spațiului, proiectarea, organizarea și realizarea construcțiilor, conservarea și valorificarea patrimoniului construit, precum și protecția echilibrelor naturale.

(28)

Reglementările naționale în domeniul arhitecturii și cele privind accesul și exercitarea activităților profesionale de arhitect au un domeniu de aplicare foarte variat. În majoritatea statelor membre, activitățile din domeniul arhitecturii se exercită, de jure sau de facto, de către persoane care posedă fie doar titlul oficial de calificare ca arhitect, fie acest titlul însoțit de alt apelativ, fără ca aceste persoane să beneficieze de un monopol asupra exercitării activităților respective, cu excepția cazurilor în care există dispoziții legale contrare. Aceste activități menționate anterior sau numai unele dintre ele pot fi exercitate și de către membri ai altor profesii, în special ingineri, care au beneficiat de o formare profesională specială în industria construcțiilor. În scopul simplificării prezentei directive, este necesar să se facă trimitere la noțiunea de „arhitect”, pentru a delimita domeniul de aplicare a dispozițiilor privind recunoașterea automată a titlurilor de calificare în domeniul arhitecturii, fără a se aduce atingere caracteristicilor speciale ale reglementărilor naționale care reglementează aceste activități.

(29)

Atunci când o organizație sau o asociație profesională la nivel național și european pentru o profesie reglementată depune o cerere motivată de dispoziții speciale pentru recunoașterea calificărilor pe baza coordonării condițiilor minime de formare profesională, Comisia evaluează dacă este necesară adoptarea unei propuneri de modificare a prezentei directive.

(30)

Pentru a garanta eficiența sistemului de recunoaștere a calificărilor profesionale, este necesară definirea unor formalități și norme de procedură uniforme pentru punerea sa în aplicare, precum și anumite modalități de exercitare a profesiei.

(31)

Deoarece colaborarea între statele membre, precum și între statele membre și Comisie poate facilita punerea în aplicare a prezentei directive și respectarea obligațiilor care decurg din aceasta, trebuie stabilite mijloacele de colaborare.

(32)

Crearea, la nivel european, a cartelor profesionale de către asociații sau organizații profesionale ar putea facilita mobilitatea profesioniștilor, în special prin accelerarea schimbului de informații între statul membru gazdă și statul membru de origine. Astfel de carte profesionale trebuie să permită supravegherea carierei profesioniștilor care se stabilesc în diverse state membre. Cartele pot, cu respectarea deplină a dispozițiilor privind protecția datelor cu caracter personal, să conțină informații privind calificările profesionale ale titularului (universitatea sau școala frecventată, calificările obținute, experiența profesională), domiciliul legal, sancțiunile impuse în cadrul profesiei sale, precum și detalii privind autoritatea competentă.

(33)

Crearea unei rețele de puncte de contact responsabile cu furnizarea de informații și asistența acordată cetățenilor statelor membre va permite garantarea transparenței sistemului de recunoaștere. Aceste puncte de contact vor furniza oricărui cetățean care depune o cerere, precum și Comisiei, toate informațiile și adresele referitoare la procedura de recunoaștere. Desemnarea, de către fiecare stat membru, a unui punct de contact unic în această rețea nu aduce atingere organizării competențelor la nivel național. În special, nu împiedică desemnarea mai multor birouri naționale, punctul de contact desemnat în cadrul rețelei menționate anterior având responsabilitatea de a asigura coordonarea cu celelalte birouri și de a furniza cetățeanului, după caz, informații detaliate privind birourile competente în cauză.

(34)

Gestionarea diferitelor sisteme de recunoaștere instituite prin directivele sectoriale și sistemul general s-a dovedit a fi dificilă și complexă. Prin urmare, trebuie simplificată gestionarea și actualizarea prezentei directive pentru a lua în considerare progresele științifice și tehnice, în special atunci când condițiile minime de formare profesională sunt coordonate în vederea recunoașterii automate a titlurilor de calificare. În acest scop, trebuie instituit un comitet unic de recunoaștere a calificărilor profesionale și trebuie asigurată implicarea adecvată a reprezentanților organizațiilor profesionale și la nivel european.

(35)

Este necesară adoptarea măsurilor necesare punerii în aplicare a prezentei directive în conformitate cu Decizia 1999/468/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 de stabilire a procedurilor de exercitare a competențelor de executare conferite Comisiei (20).

(36)

Elaborarea de către statele membre a unui raport periodic privind punerea în aplicare a prezentei directive, care să cuprindă date statistice, va permite stabilirea impactului sistemului de recunoaștere a calificărilor profesionale.

(37)

Este necesar să se prevadă o procedură corespunzătoare de adoptare a unor măsuri temporare, în cazul în care aplicarea unei dispoziții a prezentei directive prezintă dificultăți majore într-un stat membru.

(38)

Dispozițiile prezentei directive nu afectează competența statelor membre în ceea ce privește organizarea regimului național de securitate socială și stabilirea activităților care trebuie exercitate în cadrul respectivului regim.

(39)

Având în vedere rapiditatea evoluției tehnicii și a progresului științific, educația pe toată durata vieții prezintă o importanță deosebită pentru un mare număr de profesii. În acest context, statelor membre le revine responsabilitatea de a stabili modalitățile conform cărora, ca urmare a unei formări continue adecvate, profesioniștii vor fi la curent cu progresele tehnice și științifice.

(40)

Având în vedere că obiectivele prezentei directive, și anume raționalizarea, simplificarea și îmbunătățirea normelor de recunoaștere a calificărilor profesionale, nu pot fi realizate în mod suficient de statele membre și, prin urmare, pot fi mai bine realizate la nivel comunitar, Comunitatea poate lua măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității enunțat la articolul 5 din tratat. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este enunțat la respectivul articol, dispozițiile prezentei directive nu depășesc ce este necesar pentru atingerea acestor obiective.

(41)

Prezenta directivă nu aduce atingere aplicării articolului 39 alineatul (4) și a articolului 45 din tratat, în special în ceea ce privește notarii.

(42)

Prezenta directivă se aplică, în ceea ce privește dreptul de stabilire și prestarea de servicii, fără a aduce atingere altor dispoziții legale specifice privind recunoașterea calificărilor profesionale, precum cele existente în sectorul transporturilor, al intermediarilor în asigurări și al auditorilor financiari. Prezenta directivă nu aduce atingere punerii în aplicare a Directivei 77/249/CEE a Consiliului din 22 martie 1977 de facilitare a exercitării efective a libertății de a presta servicii de către avocați (21) și a Directivei 98/5/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 februarie 1998 de facilitare a exercitării cu caracter permanent a profesiei de avocat într-un stat membru, altul decât cel în care s-a obținut calificarea (22). Recunoașterea calificărilor profesionale a avocaților în sensul stabilirii imediate cu titlul profesional din statul membru gazdă trebuie reglementată de prezenta directivă.

(43)

În măsura în care sunt reglementate, prezenta directivă are ca obiect, de asemenea, profesiile liberale, și anume, în sensul prezentei directive, orice profesie exercitată pe baza unor calificări profesionale corespunzătoare, cu titlu personal, pe propria răspundere și independent din punct de vedere profesional, oferind servicii intelectuale și conceptuale în interesul clientului și al publicului. Exercitarea profesiei poate, în statele membre, în conformitate cu tratatul, face obiectul unor obligații juridice specifice, bazate pe legislația națională și reglementările stabilite, în mod autonom, în acest cadru, de către organismul profesional reprezentativ competent, care garantează și îmbunătățesc gradul de profesionalism, calitatea serviciilor și confidențialitatea relațiilor cu clientul.

(44)

Prezenta directivă nu aduce atingere măsurilor necesare în vederea asigurării unui nivel ridicat de protecție a sănătății și a consumatorilor,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

TITLUL I

DISPOZIȚII GENERALE

Articolul 1

Obiectul

Prezenta directivă stabilește normele conform cărora un stat membru care condiționează accesul la o profesie reglementată sau exercitarea acesteia, pe teritoriul său, de posesia anumitor calificări profesionale (denumit în continuare „stat membru gazdă”) recunoaște, pentru accesul la această profesie și exercitarea acesteia, calificările profesionale obținute în unul sau mai multe dintre celelalte state membre (denumite în continuare „stat membru de origine”) și care permit titularului respectivelor calificări să exercite aceeași profesie în respectivul sau respectivele state membre.

Articolul 2

Domeniul de aplicare

(1)   Prezenta directivă se aplică oricărui resortisant al unui stat membru, inclusiv membrilor profesiilor liberale, care doresc să exercite o profesie reglementată într-un stat membru, altul decât cel în care și-a obținut calificările profesionale, fie cu titlu independent, fie cu titlu salariat.

(2)   Fiecare stat membru poate permite, pe teritoriul său, în conformitate cu reglementările sale, exercitarea unei profesii reglementate în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (a) resortisanților statelor membre, titulari ai unor calificări profesionale care nu au fost obținute într-un stat membru. În ceea ce privește profesiile reglementate la titlul III capitolul III, această primă recunoaștere se realizează cu respectarea condițiilor minime de formare profesională prevăzute la respectivele capitole.

(3)   Atunci când, pentru o anumită profesie reglementată, se prevăd alte dispoziții specifice referitoare în mod direct la recunoașterea calificărilor profesionale într-un instrument distinct de drept comunitar, dispozițiile corespunzătoare ale prezentei directive nu se aplică.

Articolul 3

Definiții

(1)   În sensul prezentei directive, se înțelege prin:

(a)

„profesie reglementată”: o activitate sau un ansamblu de activități profesionale al căror acces, exercitare sau una dintre modalitățile de exercitare este condiționată, direct sau indirect, în temeiul unor acte cu putere de lege și acte administrative, de posesia anumitor calificări profesionale; utilizarea unui titlu profesional limitată prin acte cu putere de lege și acte administrative la titularii unei anumite calificări profesionale constituie în special o modalitate de exercitare. Atunci când prima teză nu se aplică, o profesie menționată la alineatul (2) este considerată profesie reglementată;

(b)

„calificări profesionale”: calificările atestate printr-un titlu de calificare, un atestat de competență prevăzut la articolul 11 litera (a) punctul (i) și/sau experiență profesională;

(c)

„titlu de calificare”: diplomele, certificatele și alte titluri oficiale de calificare eliberate de o autoritate a unui stat membru desemnată în temeiul actelor cu putere de lege și al actelor administrative ale respectivului stat membru și care certifică formarea profesională în special în Comunitate. În cazul în care prima teză nu se aplică, un titlu menționat la alineatul (3) este considerat titlu de calificare;

(d)

„autoritate competentă”: orice autoritate sau instanță autorizată în mod special de un stat membru să elibereze sau să primească titluri de calificare sau alte documente sau informații, precum și să primească cereri și să ia decizii, prevăzute în prezenta directivă;

(e)

„formare profesională reglementată”: orice formare profesională care urmărește în special exercitarea unei anumite profesii și care constă într-un ciclu de studii completat, după caz, de o formare profesională, un stagiu profesional sau o practică profesională.

Structura și nivelul formării profesionale, ale stagiului profesional sau ale practicii profesionale sunt stabilite prin actele cu putere de lege și actele administrative din statul membru în cauză sau sunt monitorizate sau aprobate de autoritatea desemnată în acest scop;

(f)

„experiență profesională”: exercitarea efectivă și legală a respectivei profesii într-un stat membru;

(g)

„stagiu de adaptare”: exercitarea unei profesii reglementate în statul membru gazdă, sub responsabilitatea unui profesionist calificat și însoțită eventual de o formare profesională suplimentară. Stagiul face obiectul unei evaluări. Condițiile stagiului și condițiile de evaluare a acestuia, precum și statutul de stagiar migrant sunt stabilite de autoritatea competentă din statul membru gazdă.

Statutul de care beneficiază stagiarul în statul membru gazdă, în special în ceea ce privește dreptul de ședere, precum și în ceea ce privește obligațiile, drepturile și avantajele sociale, indemnizațiile și remunerațiile, este stabilit de autoritățile competente din respectivul stat membru în conformitate cu legislația comunitară aplicabilă.

(h)

„probă de aptitudini”: un test care se referă exclusiv la cunoștințele profesionale ale solicitantului și care este conceput de autoritățile competente din statul membru gazdă, în scopul aprecierii aptitudinii solicitantului de a exercita profesia reglementată în acel stat membru. Pentru a permite acest test, autoritățile competente întocmesc o listă de discipline care, pe baza unei comparații între formarea profesională impusă în statul membru respectiv și cea de care a beneficiat solicitantul, nu sunt atestate de diploma sau de titlul sau titlurile de calificare pe care îl/le posedă solicitantul.

Proba de aptitudini trebuie să țină seama de faptul că solicitantul are o calificare profesională recunoscută în statul membru de origine sau de proveniență. Aceasta privește discipline selectate dintre cele cuprinse în listă și a căror cunoaștere constituie o condiție esențială pentru exercitarea profesiei în statul membru gazdă. Proba de aptitudini poate include totodată și cunoștințe de deontologie care se aplică activităților respective în statul membru gazdă.

Modalitățile probei de aptitudini, precum și statutul de care beneficiază, în statul membru gazdă, solicitantul care dorește să se pregătească pentru proba de aptitudini în acel stat sunt stabilite de autoritățile competente ale respectivului stat membru;

(i)

„director al unei întreprinderi”: orice persoană care a exercitat, într-o întreprindere din domeniul profesional în cauză:

(i)

fie funcția de director al unei întreprinderi sau al unei sucursale;

(ii)

fie funcția de adjunct al proprietarului sau al directorului unei întreprinderi, în cazul în care această funcție implică o responsabilitate corespunzătoare celei a proprietarului sau a directorului reprezentat;

(iii)

fie funcția de cadru superior cu sarcini de natură comercială și/sau tehnică și responsabil pentru unul sau mai multe servicii ale întreprinderii.

(2)   O profesie exercitată de membrii unei asociații sau ai unei organizații menționate la anexa I este considerată profesie reglementată.

Asociațiile sau organizațiile menționate la primul paragraf au ca obiect, în special, promovarea și menținerea unui nivel ridicat în domeniul profesional în cauză. În acest scop, beneficiază de o recunoaștere sub o anumită formă din partea unui stat membru și eliberează membrilor lor un titlu de calificare, asigură respectarea deontologiei pe care o stabilesc și le conferă dreptul de a utiliza un titlu, o abreviere sau un statut corespunzător titlului de calificare respectiv.

De fiecare dată când recunoaște o asociație sau o organizație menționată la primul paragraf, statul membru informează în acest sens Comisia, care publică o comunicare adecvată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

(3)   Se consideră titlu de calificare orice titlu de calificare eliberat într-o țară terță de îndată ce titularul său are o experiență profesională în profesia în cauză de trei ani pe teritoriul statului membru care a recunoscut respectivul titlu de calificare în conformitate cu articolul 2 alineatul (2), certificată de respectivul stat membru.

Articolul 4

Efectele recunoașterii

(1)   Recunoașterea calificărilor profesionale de către statul membru gazdă permite beneficiarului să aibă acces, în respectivul stat membru, la aceeași profesie ca cea pentru care este calificat în statul membru de origine și să o exercite în aceleași condiții ca și cetățenii din respectivul stat membru.

(2)   În sensul prezentei directive, profesia pe care solicitantul dorește să o exercite în statul membru gazdă este aceeași cu cea pentru care este calificat în statul membru de origine în cazul în care activitățile respective sunt comparabile.

TITLUL II

LIBERA PRESTARE A SERVICIILOR

Articolul 5

Principiul liberei prestări a serviciilor

(1)   Fără a aduce atingere dispozițiilor speciale ale dreptului comunitar și articolelor 6 și 7 din prezenta directivă, statele membre nu pot restrânge, din motive legate de calificările profesionale, libertatea de a presta servicii într-un alt stat membru:

(a)

în cazul în care prestatorul s-a stabilit în mod legal într-un stat membru pentru a exercita aceeași profesie (denumit în continuare „stat membru de stabilire”) și

(b)

în cazul deplasării prestatorului, dacă a exercitat această profesie în statul membru de stabilire pe o perioadă de cel puțin doi ani în decursul ultimilor 10 ani anteriori prestării, atunci când profesia nu este reglementată. Condiția de exercitare a profesiei pe o perioadă de cel puțin doi ani nu se aplică în cazul în care fie profesia, fie formarea profesională care dă dreptul la exercitarea profesiei sunt reglementate.

(2)   Dispozițiile prezentului titlu se aplică exclusiv în cazul în care prestatorul se deplasează spre teritoriul statului membru gazdă pentru a exercita, temporar și ocazional, profesia menționată la alineatul (1).

Caracterul temporar și ocazional al prestării se verifică de la caz la caz, în special în funcție de durata prestării, frecvența, periodicitatea și continuitatea sa.

(3)   În cazul în care se deplasează, un prestator respectă normele de conduită cu caracter profesional, de reglementare sau administrativ direct legate de calificările profesionale, precum definiția profesiei, utilizarea titlurilor și abaterile profesionale grave care au o legătură directă și specifică cu protecția și siguranța consumatorilor, precum și dispozițiile disciplinare aplicabile în statul membru gazdă profesioniștilor care exercită aceeași profesie.

Articolul 6

Scutiri

În conformitate cu articolul 5 alineatul (1), statul membru gazdă scutește prestatorii de servicii stabiliți într-un alt stat membru de cerințele impuse profesioniștilor stabiliți pe teritoriul său în ceea ce privește:

(a)

autorizarea de către o organizație profesională sau un organism profesional, înregistrarea sau afilierea în cadrul acestora. Pentru a facilita punerea în aplicare a dispozițiilor disciplinare în vigoare pe teritoriul lor, în conformitate cu articolul 5 alineatul (3), statele membre pot prevedea fie o înregistrare temporară automată, fie o afiliere pro forma la o astfel de organizație sau la un astfel de organism profesional, cu condiția să nu întârzie sau să nu complice în nici un fel prestarea serviciilor și să nu atragă cheltuieli suplimentare pentru prestatorul de servicii. O copie a declarației și, după caz, a reînnoirii menționate la articolul 7 alineatul (1), însoțite, pentru profesiile care au implicații în materie de sănătate sau de siguranță publică prevăzute la articolul 7 alineatul (4) sau care beneficiază de o recunoaștere automată în temeiul titlului III capitolului III, de o copie a documentelor prevăzute la articolul 7 alineatul (2), sunt trimise de către autoritatea competentă organizației sau organismului profesional pertinent și constituie o înregistrare temporară automată sau o afiliere pro forma în acest sens;

(b)

înscrierea pe lângă un organism de securitate socială de drept public, în scopul reglării, cu un asigurator, a conturilor aferente activităților exercitate în beneficiul persoanelor asigurate.

Cu toate acestea, prestatorul de servicii informează organismul menționat la litera (b), în prealabil sau, în cazuri de urgență, ulterior, cu privire la serviciile pe care le-a prestat.

Articolul 7

Declarație prealabilă în caz de deplasare a prestatorului de servicii

(1)   Statele membre pot solicita ca, atunci când prestatorul se deplasează pentru prima dată dintr-un stat membru în altul pentru a furniza servicii, să informeze în acest sens, în prealabil, autoritatea competentă din statul membru gazdă, printr-o declarație scrisă care să cuprindă informațiile privind asigurarea sau alte mijloace de protecție personală sau colectivă privind răspunderea profesională. Respectiva declarație se reînnoiește o dată pe an în cazul în care prestatorul estimează că va furniza servicii, temporar sau ocazional, în respectivul stat membru, în decursul anului în cauză. Prestatorul poate prezenta această declarație prin orice mijloace.

(2)   De asemenea, pentru prima prestare de servicii sau în cazul unei schimbări materiale privind situația stabilită în documente, statele membre pot solicita ca declarația să fie însoțită de următoarele documente:

(a)

o dovadă a naționalității prestatorului;

(b)

o atestare care să certifice că titularul este stabilit legal într-un stat membru pentru a exercita activitățile în cauză și că nu îi este interzisă exercitarea acestora, nici măcar temporar, atunci când se eliberează atestarea;

(c)

o dovadă a calificărilor profesionale;

(d)

în ceea ce privește cazurile prevăzute la articolul 5 alineatul (1) litera (b), dovada, prin orice mijloace, că prestatorul a exercitat activitățile în cauză pe o perioadă de cel puțin doi ani în decursul ultimilor 10 ani;

(e)

în ceea ce privește profesiile în domeniul securității, în cazul în care statul membru solicită acest lucru resortisanților săi, dovada inexistenței unor condamnări penale.

(3)   Prestarea serviciilor se realizează cu titlul profesional din statul membru de stabilire, atunci când există un astfel de titlu în respectivul stat membru pentru activitatea profesională în cauză. Acest titlu se indică în limba oficială sau în una din limbile oficiale ale statului membru de stabilire, astfel încât să se evite orice confuzie cu titlul profesional din statul membru gazdă. În cazul în care respectivul titlu profesional nu există în statul membru de stabilire, prestatorul își menționează titlul de calificare în limba oficială sau în una dintre limbile oficiale ale respectivului stat membru. Prin derogare, în cazul serviciilor prevăzute la titlul III capitolul III, prestarea serviciilor se realizează cu titlul profesional din statul membru gazdă.

(4)   Pentru prima prestare de servicii, în cazul profesiilor reglementate cu implicații în materie de sănătate sau de siguranță publică și care nu beneficiază de o recunoaștere automată în temeiul titlului III capitolul III, autoritatea competentă din statul membru gazdă poate realiza o verificare a calificărilor profesionale ale prestatorului înainte de prima prestare de servicii. O astfel de verificare prealabilă este posibilă numai în cazul în care obiectivul său este să evite daunele grave pentru sănătatea sau siguranța beneficiarului serviciului, ca urmare a lipsei de calificare profesională a prestatorului și cu condiția să nu depășească ceea ce este necesar în acest scop.

În termen de cel mult o lună de la data primirii declarației și a documentelor anexate, autoritatea competentă depune toate eforturile pentru a informa prestatorul fie cu privire la decizia de a nu controla calificările, fie cu privire la rezultatul verificării. În cazul întâmpinării unor dificultăți care ar putea conduce la o întârziere, autoritatea competentă informează prestatorul, înainte de sfârșitul primei luni, cu privire la motivele întârzierii, precum și la timpul necesar pentru a ajunge la o decizie, care trebuie luată înainte de sfârșitul celei de-a doua luni de la data primirii informațiilor suplimentare.

În cazul unei diferențe importante între calificările profesionale ale prestatorului și formarea impusă în statul membru gazdă, în măsura în care această diferență este de natură să afecteze în mod negativ sănătatea sau siguranța publică, statul membru gazdă oferă prestatorului posibilitatea de a demonstra că a obținut cunoștințele și competențele lipsă, în special printr-o probă de aptitudini. În oricare dintre cazuri, prestarea serviciilor trebuie să fie posibilă în termen de o lună de la data deciziei adoptate în aplicarea paragrafului anterior.

În lipsa unei reacții din partea autorității competente în termenele stabilite la paragrafele anterioare, serviciile pot fi prestate.

În cazul în care calificările au fost verificate în temeiul prezentului alineat, serviciile sunt prestate cu titlul profesional din statul membru gazdă.

Articolul 8

Cooperarea administrativă

(1)   Autoritățile competente din statul membru gazdă pot solicita autorităților competente din statul membru de stabilire, pentru fiecare prestare de servicii, orice informații pertinente privind legalitatea stabilirii și buna conduită a prestatorului, precum și absența unor sancțiuni disciplinare sau penale cu caracter profesional. Autoritățile competente din statul membru de stabilire comunică respectivele informații în conformitate cu articolul 56.

(2)   Autoritățile competente asigură schimbul de informații necesare pentru ca plângerea unui destinatar al unui serviciu împotriva unui prestator de servicii să fie tratată în mod corect. Destinatarul este informat cu privire la soluționarea plângerii.

Articolul 9

Informarea destinatarilor serviciului

În cazul în care prestarea se realizează cu titlul profesional din statul membru de stabilire sau sub calificarea prestatorului de servicii, în plus față de alte cerințe în materie de informare prevăzute de dreptul comunitar, autoritățile competente din statul membru gazdă pot solicita prestatorului să furnizeze destinatarului serviciilor toate sau o parte din următoarele informații:

(a)

în cazul în care prestatorul este înregistrat într-un registru comercial sau într-un alt registru public similar, registrul în care este înregistrat și numărul de înregistrare sau alte mijloace echivalente de identificare prevăzute în respectivul registru;

(b)

în cazul în care activitatea face obiectul unui regim de autorizare în statul membru de stabilire, coordonatele autorității competente de supraveghere;

(c)

orice organizație profesională sau orice organism similar la care este înregistrat prestatorul;

(d)

titlul profesional sau, atunci când un astfel de titlu nu există, titlul de calificare a prestatorului și statul membru în care a fost obținut;

(e)

în cazul în care prestatorul este plătitor de TVA, numărul de identificare prevăzut la articolul 22 alineatul (1) din a șasea Directivă 77/388/CEE a Consiliului din 17 mai 1977 privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitul pe cifra de afaceri – sistemul comun privind taxa pe valoare adăugată: baza unitară de stabilire (23);

(f)

informații privind acoperirea asigurărilor sau alte mijloace de protecție personală sau colectivă privind responsabilitatea profesională.

TITLUL III

LIBERTATEA DE STABILIRE

CAPITOLUL I

Sistemul general de recunoaștere a calificărilor

Articolul 10

Domeniul de aplicare

Prezentul capitol se aplică tuturor profesiilor care nu sunt reglementate de capitolele II și III din prezentul titlu, precum și în cazurile următoare, în care solicitantul, dintr-un motiv special și excepțional, nu îndeplinește condițiile prevăzute în respectivele capitole:

(a)

pentru activitățile enumerate în anexa IV, atunci când migrantul nu îndeplinește condițiile prevăzute la articolele 17, 18 și 19;

(b)

pentru medicii care au o formare de bază, medicii specialiști, asistenții medicali generaliști, medicii dentiști, medicii dentiști specialiști, medicii veterinari, moașele, farmaciștii și arhitecții, în cazul în care migrantul nu îndeplinește condițiile de practică profesională efectivă și legală prevăzute la articolele 23, 27, 33, 37, 39, 43 și 49;

(c)

pentru arhitecți, în cazul în care migrantul este titularul unei calificări care nu este prevăzută în anexa V punctul 5.7;

(d)

fără a se aduce atingere articolului 21 alineatul (1) și articolelor 23 și 27, pentru medicii, asistenții medicali generaliști, medicii dentiști, medicii veterinari, moașele, farmaciștii și arhitecții titulari ai unui titlu de calificare specializată, care trebuie să urmeze formarea profesională care conduce la obținerea unui titlu prevăzut în anexa V punctele 5.1.1, 5.2.2, 5.3.2, 5.4.2, 5.5.2, 5.6.2 și 5.7.1 și exclusiv în scopul recunoașterii specializării în cauză;

(e)

pentru asistenții medicali generaliști și asistenții medicali specializați, titulari ai unui titlu de calificare specializată, care urmează o formare profesională ce conduce la obținerea unui titlu prevăzut în anexa V punctul 5.2.2, atunci când migrantul dorește să fie recunoscut într-un alt stat membru în care activitățile profesionale în cauză sunt exercitate de asistenți medicali specializați fără formare profesională de asistent medical generalist;

(f)

pentru asistenții medicali specializați fără formare profesională de asistent medical generalist, în cazul în care migrantul dorește să fie recunoscut într-un alt stat membru în care activitățile profesionale în cauză sunt exercitate de asistenți medicali generaliști, de asistenți medicali specializați fără formare profesională de asistent medical generalist sau de asistenți medicali specializați, titulari ai unei titlu de calificare specializată, care urmează o formare profesională care conduce la obținerea titlurilor prevăzute în anexa V punctul 5.2.2;

(g)

pentru migranții care îndeplinesc condițiile prevăzute la articolul 3 alineatul (3).

Articolul 11

Niveluri de calificare

În scopul aplicării articolului 13, calificările profesionale se grupează în funcție de următoarele niveluri descrise în continuare:

(a)

atestat de competență eliberat de o autoritate competentă din statul membru de origine, desemnată în temeiul actelor cu putere de lege și al actelor administrative din respectivul stat membru, pe baza:

(i)

fie a unei formări profesionale care nu face obiectul unui certificat sau al unei diplome în sensul literelor (b), (c), (d) sau (e) sau a unui examen special fără formare prealabilă sau a exercitării cu normă întreagă a profesiei într-un stat membru pe o perioadă de trei ani consecutivi sau pe o perioadă echivalentă cu fracțiune de normă în decursul ultimilor 10 ani;

(ii)

fie a unei formări generale la nivel de învățământ secundar sau liceal, care atestă că titularul posedă cunoștințe generale;

(b)

certificat care atestă încheierea unui ciclu de studii liceale:

(i)

fie general, completat de un ciclu de studii sau de formare profesională, altele decât cele prevăzute la litera (c), și/sau de stagiul sau practica profesională necesare în plus față de respectivul ciclu de studii;

(ii)

fie tehnic sau profesional, completat, după caz, de un ciclu de studii sau de formare profesională, astfel cum se prevede la punctul (i), și/sau de stagiul sau practica profesională necesare în plus față de respectivul ciclu de studii;

(c)

diplomă care atestă:

(i)

fie o formare la nivel de învățământ postliceal, altul decât cel prevăzut la literele (d) și (e), și cu o durată minimă de un an sau cu o durată echivalentă cu frecvență parțială, ale căror condiții de admitere includ, în general, absolvirea ciclului de studii liceale necesare pentru a avea acces la învățământul universitar sau superior sau absolvirea unei formări de nivel liceal echivalent, precum și formarea profesională eventual necesară în plus față de respectivul ciclu de studii postliceale;

(ii)

fie, în cazul unei profesii reglementate, o formare cu structură specială, echivalentă cu nivelul de formare menționat la punctul (i), care conferă un nivel profesional comparabil și care pregătește pentru un nivel comparabil de responsabilități și funcții (funcțiile prevăzute în anexa II). Lista prevăzută în anexa II poate fi modificată în funcție de procedura menționată la articolul 58 alineatul (2), pentru a ține seama de formările care îndeplinesc condițiile prevăzute la teza anterioară;

(d)

diplomă care atestă o formare la nivel de învățământ postliceal cu o durată de cel puțin trei ani și cel mult patru ani sau cu o durată echivalentă cu frecvență parțială, în cadrul unei universități sau al unei instituții de învățământ superior sau în cadrul altei instituții cu același nivel de formare, precum și formarea profesională eventual necesară în plus față de respectivul ciclu de studii postliceale;

(e)

diplomă care atestă că titularul a absolvit un ciclu de studii postliceale cu o durată de cel puțin patru ani sau cu o durată echivalentă cu frecvență parțială, în cadrul unei universități sau al unei instituții de învățământ superior sau în cadrul altei instituții la nivel echivalent și, după caz, care a absolvit formarea profesională necesară în plus față de respectivul ciclu de studii postliceale.

Articolul 12

Formarea profesională asimilată

Se consideră calificare care atestă o formare prevăzută la articolul 11, inclusiv în ceea ce privește nivelul în cauză, orice titlu de calificare sau ansamblu de titluri de calificare care a fost eliberat de o autoritate competentă a unui stat membru, care atestă absolvirea unei formări în cadrul Comunității, recunoscută de respectivul stat membru ca având nivel echivalent și care conferă titularului aceleași drepturi de acces la o profesie sau de exercitare a acesteia sau care pregătește pentru exercitarea respectivei profesii.

De asemenea, este asimilată unui astfel de titlu de calificare, în aceleași condiții ca cele prevăzute la paragraful anterior, orice calificare profesională care, fără a îndeplini cerințele prevăzute de actele cu putere de lege sau de actele administrative ale statului membru de origine pentru accesul la o profesie sau pentru exercitarea unei profesii, conferă titularului său drepturi obținute în temeiul respectivelor dispoziții. În special, acest lucru se aplică în cazul în care statul membru de origine ridică nivelul de formare necesar pentru a avea acces la o profesie sau pentru a o exercita și în cazul în care o persoană care a urmat o formare anterioară, care nu îndeplinește cerințele noii calificări, beneficiază de drepturile obținute în temeiul actelor cu putere de lege și al actelor administrative; într-un astfel de caz, formarea anterioară este considerată de statul membru gazdă, în sensul aplicării articolului 13, ca fiind corespunzătoare nivelului noii formări.

Articolul 13

Condiții de recunoaștere

(1)   Atunci când, într-un stat membru gazdă, accesul la o profesie reglementată sau exercitarea acesteia este condiționat(ă) de posesia unor calificări profesionale determinate, autoritatea competentă a respectivului stat membru acordă accesul la respectiva profesie și dreptul de exercitare a acesteia, în aceleași condiții ca cele pentru cetățenii săi, solicitanților care posedă atestatul de competență sau titlul de calificare prevăzut de un al stat membru pentru a avea acces la aceeași profesie sau pentru a avea dreptul de a o exercita pe teritoriul său.

Atestatele de competență sau titlurile de calificare trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

(a)

să fi fost eliberate de o autoritate competentă într-un stat membru, desemnată în conformitate cu actele cu putere de lege și actele administrative ale respectivului stat membru;

(b)

să ateste un nivel de calificare profesională cel puțin egal cu nivelul imediat inferior celui necesar în statul membru gazdă, astfel cum se prevede la articolul 11.

(2)   Accesul la profesie și exercitarea acesteia, prevăzute la alineatul (1), trebuie acordate, de asemenea, solicitanților care au exercitat profesia menționată la respectivul alineat cu normă întreagă, pe o perioadă de doi ani în decursul ultimilor 10 ani, într-un alt stat membru care nu reglementează această profesie, cu condiția să dețină unul sau mai multe atestate de competență sau unul sau mai multe titluri de calificare.

Atestatele de competență sau titlurile de calificare trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

(a)

să fi fost eliberate de o autoritate competentă dintr-un stat membru, desemnată în conformitate cu actele cu putere de lege și actele administrative ale respectivului stat membru;

(b)

să ateste un nivel de calificare profesională cel puțin echivalent cu nivelul imediat inferior celui necesar în statul membru gazdă, astfel cum se prevede la articolul 11;

(c)

să ateste pregătirea titularului pentru exercitarea profesiei în cauză.

Cu toate acestea, dovedirea celor doi ani de experiență profesională prevăzuți la primul paragraf nu poate fi solicitată în cazul în care titlul sau titlurile de calificare deținut(e) de solicitant atestă o formare reglementată în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (e) la nivelurile de calificare descrise la articolul 11 literele (b), (c), (d) sau (e). Se consideră formări reglementate la nivelul descris la articolul 11 litera (c) formările prevăzute în anexa III. Lista prevăzută în anexa III se poate modifica în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 58 alineatul (2), pentru a ține seama de formările reglementate care conferă un nivel profesional comparabil și care pregătesc pentru un nivel comparabil de responsabilități și funcții.

(3)   Prin derogare de la alineatul (1) litera (b) și de la alineatul (2) litera (b), statul membru gazdă autorizează accesul la o profesie reglementată și exercitarea acesteia atunci când accesul la această profesie este condiționat, pe teritoriul său, de posesia unui titlu de calificare care să ateste o formare la nivel de învățământ superior sau universitar cu o durată de patru ani și de posesia unui titlu de calificare de nivelul descris la articolul 11 litera (c) de către solicitant.

Articolul 14

Măsuri compensatorii

(1)   Articolul 13 nu aduce atingere dreptului statului membru gazdă de a impune solicitantului să urmeze un stagiu de adaptare de cel mult trei ani sau să susțină o probă de aptitudini în unul dintre următoarele cazuri:

(a)

atunci când durata formării pe care o dovedește în temeiul articolului 13 alineatul (1) sau (2) este mai mică cu cel puțin un an decât cea necesară în statul membru gazdă;

(b)

atunci când formarea pe care a urmat-o acoperă discipline semnificativ diferite de cele incluse de titlul de calificare necesar în statul membru gazdă;

(c)

atunci când profesia reglementată în statul membru gazdă cuprinde una sau mai multe activități profesionale reglementate care nu există în profesia corespunzătoare în statul membru de origine al solicitantului, în sensul articolului 4 alineatul (2), și în cazul în care această diferență este caracterizată de o formare specială care este necesară în statul membru gazdă și care include discipline semnificativ diferite de cele la care se referă atestatul de competență sau de titlul de calificare pe care îl posedă solicitantul.

(2)   În cazul în care face uz de posibilitatea prevăzută la alineatul (1), statul membru gazdă trebuie să lase solicitantului posibilitatea de a alege între stagiul de adaptare și proba de aptitudini.

Atunci când, pentru o anumită profesie, un stat membru consideră că este necesar să se deroge de la posibilitatea acordată solicitantului de a alege între stagiul de adaptare și proba de aptitudini în temeiul primului paragraf, un stat membru informează în prealabil celelalte state membre și Comisia cu privire la aceasta, furnizând o justificare adecvată pentru derogare.

În cazul în care, după ce a primit toate informațiile necesare, consideră că derogarea prevăzută la paragraful al doilea nu este adecvată sau că nu este conformă cu legislația comunitară, Comisia solicită statului membru în cauză, în termen de trei luni, să nu adopte măsura prevăzută. În lipsa unui răspuns din partea Comisiei în termenul menționat, derogarea poate fi aplicată.

(3)   Pentru profesiile a căror exercitare necesită o cunoaștere exactă a legislației naționale și în privința cărora un element esențial și constant al activității este furnizarea de consiliere și/sau asistență privind legislația națională, statul membru gazdă, prin derogare de la principiul enunțat la alineatul (2), conform căruia solicitantul are dreptul de a alege, poate impune fie un stagiu de adaptare, fie o probă de aptitudini.

Această dispoziție se aplică și în cazurile prevăzute la articolul 10 literele (b) și (c) și la articolul 10 litera (d) în ceea ce privește medicii și medicii dentiști și la articolul 10 litera (f), în cazul în care migrantul dorește să fie recunoscut într-un alt stat membru în care activitățile profesionale în cauză sunt exercitate de asistenți medicali generaliști sau de asistenți specializați, titulari ai unui titlu de calificare specializată, care urmează o formare ce conduce la posesia titlurilor enumerate în anexa V punctul 5.2.2, precum și la articolul 10 litera (g).

În cazurile menționate la articolul 10 litera (a), statul membru gazdă poate impune un stagiu de adaptare sau o probă de aptitudini, atunci când migrantul dorește să exercite, cu titlu independent sau în calitate de director de întreprindere, activități profesionale care presupun cunoașterea și aplicarea reglementărilor naționale specifice în vigoare, cu condiția ca autoritățile competente ale statului membru gazdă să impună propriilor resortisanți cunoașterea și aplicarea respectivelor reglementări pentru a exercita activitățile în cauză.

(4)   În sensul aplicării alineatului (1) literele (b) și (c), prin „materii semnificativ diferite” se înțeleg materiile a căror cunoaștere este esențială pentru exercitarea profesiei și în cazul cărora formarea urmată de migrant prezintă diferențe importante, în ceea ce privește durata sau conținutul, în raport cu formarea necesară în statul membru gazdă.

(5)   Alineatul (1) se aplică respectându-se principiul proporționalității. În special, în cazul în care statul membru gazdă preconizează să îi impună solicitantului finalizarea unui stagiu de adaptare sau promovarea unei probe de aptitudini, trebuie să verifice în prealabil dacă cunoștințele dobândite de solicitant în decursul experienței sale profesionale într-un stat membru sau într-o țară terță sunt de natură să acopere, total sau parțial, diferența semnificativă menționată la alineatul (4).

Articolul 15

Renunțarea la măsurile compensatorii pe baza unor platforme comune

(1)   În sensul prezentului articol, prin „platforme comune” se înțelege un ansamblu de criterii de calificări profesionale capabile să compenseze diferențele semnificative constatate între cerințele de formare ale diferitelor state membre pentru o anumită profesie. Aceste diferențe semnificative se identifică printr-o comparare a duratelor și conținutului formărilor în cel puțin două treimi dintre statele membre, inclusiv în toate statele membre care reglementează respectiva profesie. Diferențele de conținut al formării pot decurge din diferențe semnificative în ceea ce privește exercitarea activităților profesionale.

(2)   Platformele comune definite la alineatul (1) pot fi prezentate Comisiei de către statele membre sau de către asociații sau organizații profesionale reprezentative la nivel național și european. În cazul în care, după consultarea statelor membre, estimează că un proiect de platformă comună facilitează recunoașterea reciprocă a calificărilor profesionale, Comisia poate prezenta un proiect de măsuri în vederea adoptării acestora în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 58 alineatul (2).

(3)   În cazul în care calificările profesionale ale solicitantului îndeplinesc criteriile stabilite în măsura adoptată în conformitate cu alineatul (2), statul membru gazdă renunță la aplicarea unor măsuri compensatorii în temeiul articolului 14.

(4)   Alineatele (1)-(3) nu aduc atingere competenței statelor membre de a stabili calificările profesionale necesare pentru exercitarea profesiilor pe teritoriul lor, precum și conținutul și organizarea sistemelor lor de educație și de formare profesională.

(5)   În cazul în care consideră că criteriile stabilite într-o măsură adoptată în conformitate cu alineatul (2) nu mai oferă garanțiile adecvate în ceea ce privește calificările profesionale, un stat membru informează în acest sens Comisia care, după caz, prezintă un proiect de măsuri în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 58 alineatul (2).

(6)   Până la 20 octombrie 2010, Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului un raport privind punerea în aplicare a prezentului articol și, după caz, propuneri adecvate în vederea modificării acestuia.

CAPITOLUL II

Recunoașterea experienței profesionale

Articolul 16

Cerințe în materie de experiență profesională

În cazul în care, într-un stat membru, accesul la una dintre activitățile enumerate în anexa V sau exercitarea uneia dintre respectivele activități este condiționată de posesia de cunoștințe și de aptitudini generale, comerciale sau profesionale, statul membru în cauză recunoaște ca dovadă suficientă a respectivelor cunoștințe și aptitudini exercitarea în prealabil a activității în cauză într-un alt stat membru. Respectiva activitate trebuie să fi fost exercitată în conformitate cu articolele 17, 18 și 19.

Articolul 17

Activități incluse în lista I din anexa IV

(1)   În cazul activităților incluse în lista I din anexa IV, exercitarea în prealabil a activității în cauză trebuie să fi avut loc:

(a)

fie pe o perioadă de șase ani consecutivi, cu titlu independent sau în calitate de director de întreprindere;

(b)

fie pe o perioadă de trei ani consecutivi, cu titlu independent sau în calitate de director de întreprindere, în cazul în care beneficiarul dovedește că a urmat, pentru activitatea în cauză, o formare prealabilă de cel puțin trei ani, atestată printr-un certificat recunoscut de statul membru sau considerată pe deplin valabilă de către un organism profesional competent;

(c)

fie pe o perioadă de patru ani consecutivi, cu titlu independent sau în calitate de director de întreprindere, în cazul în care beneficiarul dovedește că a urmat, pentru activitatea în cauză, o formare prealabilă de cel puțin doi ani, atestată printr-un certificat recunoscut de statul membru sau considerată pe deplin valabilă de către un organism profesional competent;

(d)

fie pe o perioadă de patru ani consecutivi, cu titlu independent, în cazul în care beneficiarul dovedește că a exercitat activitatea în cauză cu titlu salariat pe o perioadă de cel puțin cinci ani;

(e)

fie pe o perioadă de cinci ani consecutivi, într-o funcție superioară, beneficiarul având pe o perioadă de cel puțin trei ani sarcini tehnice și fiind responsabil pentru cel puțin un departament al întreprinderii, în cazul în care beneficiarul dovedește că a urmat, pentru activitatea în cauză, o formare prealabilă de cel puțin trei ani, atestată printr-un certificat recunoscut de statul membru sau considerată pe deplin valabilă de către un organism profesional competent.

(2)   În cazurile menționate la literele (a) și (d), această activitate nu trebuie să se fi încheiat cu mai mult de 10 ani înainte de data prezentării dosarului complet al persoanei în cauză autorității competente menționate la articolul 56.

(3)   Alineatul (1) litera (e) nu se aplică activităților incluse la fosta grupă 855 din nomenclatura ISIC, saloane de coafură.

Articolul 18

Activități incluse în lista II din anexa IV

(1)   În cazul activităților incluse în lista II din anexa IV, exercitarea în prealabil a activității în cauză trebuie să fi avut loc:

(a)

fie pe o perioadă de cinci ani consecutivi, cu titlu independent sau în calitate de director de întreprindere;

(b)

fie pe o perioadă de trei ani consecutivi, cu titlu independent sau în calitate de director de întreprindere, în cazul în care beneficiarul dovedește că a urmat, pentru activitatea în cauză, o formare prealabilă de cel puțin trei ani, atestată printr-un certificat recunoscut de statul membru sau considerată pe deplin valabilă de către un organism profesional competent;

(c)

fie pe o perioadă de patru ani consecutivi, cu titlu independent sau în calitate de director de întreprindere, în cazul în care beneficiarul dovedește că a urmat, pentru activitatea în cauză, o formare prealabilă de cel puțin doi ani, atestată printr-un certificat recunoscut de statul membru sau considerată pe deplin valabilă de către un organism profesional competent;

(d)

fie pe o perioadă de trei ani consecutivi, cu titlu independent sau în calitate de director de întreprindere, în cazul în care beneficiarul dovedește că a exercitat activitatea în cauză cu titlu salariat pe o perioadă de cel puțin cinci ani;

(e)

fie pe o perioadă de cinci ani consecutivi, cu titlu salariat, în cazul în care beneficiarul dovedește că a urmat, pentru activitatea în cauză, o formare prealabilă de cel puțin trei ani, atestată printr-un certificat recunoscut de statul membru sau considerată pe deplin valabilă de către un organism profesional competent;

(f)

fie pe o perioadă de șase ani consecutivi, cu titlu salariat, în cazul în care beneficiarul dovedește că a urmat, pentru activitatea în cauză, o formare prealabilă de cel puțin doi ani, atestată printr-un certificat recunoscut de statul membru sau considerată pe deplin valabilă de către un organism profesional competent.

(2)   În cazurile menționate la literele (a) și (d), această activitate nu trebuie să fi fost încheiată cu mai mult de 10 ani înainte de data prezentării dosarului complet al persoanei în cauză autorității competente menționate la articolul 56.

Articolul 19

Activități incluse în lista III din anexa IV

(1)   În cazul activităților incluse în lista III din anexa IV, exercitarea în prealabil a activității în cauză trebuie să fi avut loc:

(a)

fie pe o perioadă de trei ani consecutivi, cu titlu independent sau în calitate de director de întreprindere;

(b)

fie pe o perioadă de doi ani consecutivi, cu titlu independent sau în calitate de director de întreprindere, în cazul în care beneficiarul dovedește că a urmat, pentru activitatea în cauză, o formare prealabilă, atestată printr-un certificat recunoscut de statul membru sau considerată pe deplin valabilă de către un organism profesional competent;

(c)

fie pe o perioadă de doi ani consecutivi, cu titlu independent sau în calitate de director de întreprindere, în cazul în care beneficiarul dovedește că a exercitat activitatea în cauză cu titlu salariat pe o perioadă de cel puțin trei ani;

(d)

fie pe o perioadă de trei ani consecutivi, cu titlu salariat, în cazul în care beneficiarul dovedește că a urmat, pentru activitatea în cauză, o formare prealabilă, atestată printr-un certificat recunoscut de statul membru sau considerată pe deplin valabilă de către un organism profesional competent.

(2)   În cazurile menționate la literele (a) și (c), această activitate nu trebuie să fi fost încheiată cu mai mult de 10 ani înainte de data prezentării dosarului complet al persoanei în cauză autorității competente menționate la articolul 56.

Articolul 20

Modificarea listelor de activități prevăzute în anexa IV

Listele de activități care sunt prevăzute în anexa IV și care fac obiectul recunoașterii experienței profesionale în temeiul articolului 16 pot fi modificate în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 58 alineatul (2), în scopul actualizării sau clarificării nomenclaturii, fără ca respectiva modificare să implice modificarea activităților legate de diferitele categorii.

CAPITOLUL III

Recunoaștere pe baza coordonării condițiilor minime de formare

Secțiunea 1

Dispoziții generale

Articolul 21

Principiul recunoașterii automate

(1)   Fiecare stat membru recunoaște calificările de medic, care permit accesul la activitățile profesionale de medic cu formare de bază și medic specialist, precum și calificările de asistent medical generalist, de medic dentist, de medic dentist specialist, de medic veterinar, de farmacist și de arhitect, prevăzute în anexa V punctele 5.1.1, 5.1.2, 5.2.2, 5.3.2, 5.3.3, 5.4.2, 5.6.2 și 5.7.1 care îndeplinesc condițiile minime de formare prevăzute la articolele 24, 25, 31, 34, 35, 38, 44 și 46, și le conferă, în ceea ce privește accesul la activitățile profesionale și exercitarea acestora, același efect pe teritoriul său ca și titlurilor de calificare pe care le eliberează el însuși.

Respectivele titluri de formare trebuie eliberate de către organismele competente ale statelor membre și însoțite, după caz, de certificatele prevăzute în anexa V punctele 5.1.1, 5.1.2, 5.2.2, 5.3.2, 5.3.3, 5.4.2, 5.6.2 și 5.7.1.

Dispozițiile primului și celui de-al doilea paragraf nu aduc atingere drepturilor obținute, prevăzute la articolele 23, 27, 33, 37, 39 și 49.

(2)   Fiecare stat membru recunoaște, pentru exercitarea unei activități medicale ca medic generalist în cadrul regimului său național de securitate socială, titlurile de calificare prevăzute în anexa V punctul 5.1.4 și eliberate resortisanților statelor membre de către celelalte state membre în conformitate cu condițiile minime de formare prevăzute la articolul 28.

Dispozițiile primului paragraf nu aduc atingere drepturilor obținute, prevăzute la articolul 30.

(3)   Fiecare stat membru recunoaște titlurile de calificare ca moașă acordate resortisanților statelor membre de către celelalte state membre, prevăzute în anexa V punctul 5.5.2, care îndeplinesc condițiile minime de formare prevăzute la articolul 40 și care respectă criteriile prevăzute la articolul 41, și le conferă, în ceea ce privește accesul la activitățile profesionale și exercitarea acestora, același efect pe teritoriul său ca și titlurilor de calificare pe care le eliberează el însuși. Prezenta dispoziție nu aduce atingere drepturilor obținute, prevăzute la articolele 23 și 43.

(4)   Statele membre nu au obligația de a da efect titlurilor de formare prevăzute în anexa V punctul 5.6.2 pentru înființarea de noi farmacii deschise publicului. În sensul aplicării prezentului alineat, farmaciile deschise de mai puțin de trei ani se consideră, de asemenea, farmacii noi.

(5)   Titlurile de calificare ca arhitect prevăzute în anexa V punctul 5.7.1, care fac obiectul unei recunoașteri automate în temeiul alineatului (1), atestă o formare care a început cel mai devreme în decursul anului academic de referință prevăzut în anexa menționată.

(6)   Fiecare stat membru condiționează accesul la activitățile profesionale de medic, asistent medical generalist, medic dentist, medic veterinar, moașă și farmacist, precum și exercitarea acestora, de posesia unui titlu de calificare prevăzut în anexa V punctele 5.1.1, 5.1.2, 5.1.4, 5.2.2, 5.3.2, 5.3.3, 5.4.2, 5.5.2 și 5.6.2, care garantează că persoana în cauză a dobândit, în decursul perioadei totale de formare, după caz, cunoștințele și competențele prevăzute la articolul 24 alineatul (3), la articolul 31 alineatul (6), la articolul 34 alineatul (3), la articolul 38 alineatul (3), la articolul 40 alineatul (3) și la articolul 44 alineatul (3).

Cunoștințele și competențele prevăzute la articolul 24 alineatul (3), la articolul 31 alineatul (6), la articolul 34 alineatul (3), la articolul 38 alineatul (3), la articolul 40 alineatul (3) și articolul 44 alineatul (3) se pot modifica în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 58 alineatul (2), în vederea adaptării lor la progresul științific și tehnic.

Această actualizare nu poate implica, pentru nici un stat membru, o modificare a principiilor legislative existente privind sistemul de profesii în ceea ce privește formarea și condițiile de acces ale persoanelor fizice.

(7)   Comisiei îi sunt notificate de către fiecare stat membru actele cu putere de lege și actele administrative pe care le adoptă în materie de eliberare a titlurilor de calificare în domeniul reglementat de prezentul capitol. De asemenea, în ceea ce privește titlurile de calificare în domeniul prevăzut în secțiunea 8, această notificare se adresează celorlalte state membre.

Comisia publică o comunicare adecvată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, indicând denumirile adoptate de statele membre pentru titlurile de calificare, precum și, după caz, organismul care eliberează titlurile de calificare, certificatul care însoțește respectivul titlu de calificare și titlul profesional corespunzător, prevăzut în anexa V punctele 5.1.1, 5.1.2, 5.1.4, 5.2.2, 5.3.2, 5.3.3, 5.4.2, 5.5.2, 5.6.2 și 5.7.1.

Articolul 22

Dispoziții comune privind formarea

În ceea ce privește formarea menționată la articolele 24, 25, 28, 31, 34, 35, 38, 40, 44 și 46:

(a)

statele membre pot autoriza formarea cu frecvență parțială, în condițiile prevăzute de autoritățile competente; acestea se asigură ca durata totală, nivelul și calitatea respectivei formări să nu fie inferioare celor ale formărilor continue pe bază de program integral;

(b)

în conformitate cu modalitățile specifice fiecărui stat membru, obiectivul formării continue este ca persoanele care și-au încheiat studiile să poată urmări evoluția profesiei lor în măsura necesară pentru a putea asigura în mod permanent prestații profesionale sigure și eficiente.

Articolul 23

Drepturi obținute

(1)   Fără a aduce atingere drepturilor obținute specifice profesiilor în cauză, atunci când titlurile de calificare ca medic care permit accesul la activități profesionale de medic cu formare de bază și medic specialist, precum și titlurile de calificare ca asistent medical generalist, medic dentist, medic dentist specialist, medic veterinar, moașă și farmacist ale resortisanților statelor membre nu îndeplinesc toate cerințele de formare prevăzute la articolele 24, 25, 31, 34, 35, 38, 40 și 44, fiecare stat membru recunoaște ca dovadă suficientă titlurile de calificare eliberate de respectivele state membre atunci când atestă o formare care a început înainte de datele de referință prevăzute în anexa V punctele 5.1.1, 5.1.2, 5.2.2, 5.3.2, 5.3.3, 5.4.2, 5.5.2 și 5.6.2, în cazul în care sunt însoțite de un certificat care atestă că titularii s-au consacrat în mod efectiv și legal activităților în cauză pe o perioadă de cel puțin trei ani consecutivi în decursul ultimilor cinci ani anteriori eliberării certificatului.

(2)   Aceleași dispoziții se aplică titlurilor de calificare ca medic, care permit accesul la activități profesionale de medic cu formare de bază și medic specialist, precum și titlurilor de calificare ca asistent medical generalist, medic dentist, medic dentist specialist, medic veterinar, moașă și farmacist obținute pe teritoriul fostei Republici Democrate Germania și care nu îndeplinesc toate cerințele minime de formare prevăzute la articolele 24, 25, 31, 34, 35, 38, 40 și 44, atunci când atestă o formare care a început înainte de:

(a)

3 octombrie 1990, în ceea ce privește medicii cu formare de bază, asistenții medicali generaliști, medicii dentiști cu formare de bază, medicii dentiști specialiști, medicii veterinari, moașele, farmaciștii și

(b)

3 aprilie 1992, în ceea ce privește medicii specialiști.

Titlurile de calificare menționate la primul paragraf conferă dreptul la exercitarea de activități profesionale pe întreg teritoriul Germaniei în aceleași condiții ca și titlurile de calificare eliberate de autoritățile competente germane menționate în anexa V punctele 5.1.1, 5.1.2, 5.2.2, 5.3.2, 5.3.3, 5.4.2, 5.5.2 și 5.6.2.

(3)   Fără a aduce atingere dispozițiilor articolului 37 alineatul (1), fiecare stat membru recunoaște titlurile de calificare ca medic care permit accesul la activitățile profesionale de medic cu formare de bază și medic specialist, precum și titlurile de calificare ca asistent medical generalist, medic veterinar, moașă, farmacist și arhitect ale resortisanților statelor membre și care au fost eliberate de fosta Cehoslovacie sau a căror formare a început, pentru Republica Cehă și Slovacia, înainte de 1 ianuarie 1993, atunci când autoritățile unuia dintre cele două state membre menționate anterior atestă că, pe teritoriul lor, respectivele titluri de calificare au același efect pe plan juridic ca și titlurile de calificare pe care le eliberează ele însele și, pentru arhitecți, același efect ca și titlurile de calificare menționate pentru aceste state membre în anexa VI punctul 6 cu privire la accesul la activitățile profesionale de medic cu formare de bază, de medic specialist, de asistent medical generalist, de medic veterinar, de moașă, de farmacist, în ceea ce privește activitățile menționate la articolul 45 alineatul (2), și de arhitect, în ceea ce privește activitățile menționate la articolul 48, precum și exercitarea acestora.

Această atestare trebuie să fie însoțită de un certificat eliberat de aceleași autorități, care să demonstreze că respectivele persoane au exercitat în mod efectiv și legal activitățile în cauză pe teritoriul lor pe o perioadă de cel puțin trei ani consecutivi în decursul ultimilor cinci ani anteriori eliberării certificatului.

(4)   Fiecare stat membru recunoaște titlurile de calificare ca medic care permit accesul la activitățile profesionale de medic cu formare de bază și medic specialist, precum și titlurile de formare ca asistent medical generalist, medic dentist, medic dentist specialist, medic veterinar, moașă, farmacist și arhitect ale resortisanților statelor membre și care au fost eliberate de fosta Uniune Sovietică sau a căror formare a început:

(a)

pentru Estonia, înainte de 20 august 1991;

(b)

pentru Letonia, înainte de 21 august 1991;

(c)

pentru Lituania, înainte de 11 martie 1990,

atunci când autoritățile unuia dintre cele trei state membre menționate anterior atestă că respectivele calificări au, pe teritoriul lor, același efect pe plan juridic ca cele pe care ele însele le eliberează și, pentru arhitecți, același efect ca și titlurile de calificare menționate pentru aceste state membre în anexa VI punctul 6, în ceea ce privește accesul la activitățile profesionale de medic cu formare de bază, de medic specialist, de asistent medical generalist, de medic dentist, de medic dentist specialist, de medic veterinar, de moașă, de farmacist, în ceea ce privește activitățile menționate la articolul 45 alineatul (2) și de arhitect, în ceea ce privește activitățile menționate la articolul 48, precum și exercitarea acestora.

Această atestare trebuie să fie însoțită de un certificat eliberat de aceleași autorități, care să demonstreze că respectivele persoane au exercitat în mod efectiv și legal activitățile în cauză pe teritoriul lor pe o perioadă de cel puțin trei ani consecutivi în decursul ultimilor cinci ani anteriori eliberării certificatului.

În ceea ce privește calificările de medic veterinar eliberate de fosta Uniune Sovietică sau a căror formare a început, pentru Estonia, înainte de 20 august 1991, atestarea menționată în paragraful anterior trebuie să fie însoțită de un certificat, eliberat de autoritățile estoniene, care să declare că respectivele persoane au exercitat în mod efectiv și legal activitățile în cauză pe teritoriul lor pe o perioadă de cel puțin cinci ani consecutivi în decursul ultimilor șapte ani anteriori eliberării certificatului.

(5)   Fiecare stat membru recunoaște titlurile de calificare ca medic care permit accesul la activitățile profesionale de medic cu formare de bază și de medic specialist, precum și titlurile de calificare ca asistent medical generalist, medic dentist, medic dentist specialist, medic veterinar, moașă, farmacist și arhitect ale resortisanților statelor membre și care au fost eliberate de fosta Iugoslavie sau a căror formare a început, pentru Slovenia, înainte de 25 iunie 1991, atunci când autoritățile statului membru menționat anterior atestă că respectivele titluri de calificare au, pe teritoriul lor, același efect pe plan juridic ca și cele pe care le eliberează ele însele și, pentru arhitecți, același efect ca și titlurile de calificare menționate pentru acest stat membru în anexa VI punctul 6, în ceea ce privește accesul la activitățile profesionale de medic cu formare de bază, de medic specialist, de asistent medical generalist, de medic dentist, de medic dentist specialist, de medic veterinar, de moașă, de farmacist, în ceea ce privește activitățile menționate la articolul 45 alineatul (2) și de arhitect, în ceea ce privește activitățile menționate la articolul 48, precum și exercitarea acestora.

Această atestare trebuie să fie însoțită de un certificat eliberat de aceleași autorități, care să demonstreze că respectivele persoane au exercitat în mod efectiv și legal activitățile în cauză pe teritoriul lor pe o perioadă de cel puțin trei ani consecutivi în decursul ultimilor cinci ani anteriori eliberării certificatului.

(6)   Fiecare stat membru recunoaște ca dovadă suficientă pentru resortisanții statelor membre ale căror titluri de calificare ca medic, asistent medical generalist, medic dentist, medic veterinar, moașă și farmacist nu corespund denumirilor prevăzute pentru respectivele state membre în anexa V punctele 5.1.1, 5.1.2, 5.1.3, 5.1.4, 5.2.2, 5.3.2, 5.3.3, 5.4.2, 5.5.2 și 5.6.2, titlurile de calificare eliberate de respectivele state membre, însoțite de un certificat eliberat de autoritățile sau organismele competente.

Certificatul menționat la primul paragraf atestă că respectivele titluri de calificare confirmă o formare în temeiul articolelor 24, 25, 28, 31, 34, 35, 38, 40 și 44 și sunt asimilate de statul membru care le-a eliberat celor a căror denumire este prevăzută în anexa V punctele 5.1.1, 5.1.2, 5.1.3, 5.1.4, 5.2.2, 5.3.2, 5.3.3, 5.4.2, 5.5.2 și 5.6.2.

Secțiunea 2

Medicii

Articolul 24

Formarea de bază în medicină

(1)   Admiterea la formarea de bază în medicină presupune posesia unei diplome sau a unui certificat care să permită accesul, în ceea ce privește studiile în cauză, la instituțiile universitare.

(2)   Formarea de bază în medicină cuprinde în total cel puțin șase ani de studii sau 5 500 de ore de instruire teoretică și practică asigurate de o universitate sau sub supravegherea unei universități.

În ceea ce privește persoanele care și-au început studiile înainte de 1 ianuarie 1972, formarea menționată la primul paragraf poate include o instruire practică la nivel universitar de șase luni, efectuată pe bază de program integral sub supravegherea autorităților competente.

(3)   Formarea de bază în medicină oferă garanția că persoana în cauză a dobândit următoarele cunoștințe și competențe:

(a)

cunoștințele corespunzătoare despre științele pe care se bazează medicina și o bună înțelegere a metodelor științifice, inclusiv a principiilor de măsurare a funcțiilor biologice, evaluarea datelor stabilite științific și analiza lor;

(b)

cunoștințele corespunzătoare despre structura, funcțiile și comportamentul persoanelor sănătoase și bolnave, precum și relațiile dintre starea de sănătate și mediul social și fizic al ființei umane;

(c)

cunoștințele corespunzătoare despre disciplinele și practicile clinice care i-a oferit o imagine coerentă a afecțiunilor mintale și fizice, a medicinii din perspectiva profilaxiei, diagnosticului, terapiei și reproducerii umane;

(d)

experiență clinică utilă în spitale sub supraveghere corespunzătoare.

Articolul 25

Formarea medicilor specialiști

(1)   Admiterea la formarea de medic specialist presupune absolvirea și validarea a șase ani de studii în cadrul ciclului de formare menționat la articolul 24 în decursul cărora s-au dobândit cunoștințe adecvate de medicină generală.

(2)   Formarea specializată în medicină cuprinde instruirea teoretică și practică, efectuată într-o universitate, într-un spital universitar sau, după caz, o instituție de sănătate desemnată în acest scop de către autoritățile sau organismele competente.

Statele membre se asigură ca perioadele minime de formare specializată în medicină menționate în anexa V punctul 5.1.3 să nu fie mai scurte decât perioadele prevăzute la același punct. Formarea se realizează sub supravegherea autorităților sau organismelor competente. Ea implică participarea personală a medicului specialist candidat la activitatea sau la responsabilitățile serviciilor în cauză.

(3)   Formarea se realizează pe bază de program integral, pe posturi specializate, recunoscute de autoritățile competente. Formarea implică participarea la toate activitățile medicale ale departamentului în care se realizează formarea, inclusiv la serviciul de gardă, astfel încât specialistul în formare să consacre acestei instruiri practice și teoretice toată activitatea sa profesională, pe toată durata săptămânii de lucru și în decursul întregului an, după metodele stabilite de autoritățile competente. În consecință, aceste posturi fac obiectul unei remunerări adecvate.

(4)   Statele membre condiționează eliberarea unei calificări de medic specialist de posesia unuia dintre titlurile de calificare ca medic cu formare de bază prevăzute în anexa V punctul 5.1.1.

(5)   Perioadele minime de formare prevăzute în anexa V punctul 5.1.3 se pot modifica în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 58 alineatul (2), în scopul adaptării lor la progresul științific și tehnic.

Articolul 26

Denumirea formărilor medicale specializate

Titlurile de calificare ca medic specialist prevăzute la articolul 21 sunt cele care, eliberate de autoritățile sau organismele competente prevăzute la anexa V punctul 5.1.2, corespund, în ceea ce privește formarea specializată în cauză, denumirilor în vigoare în diferite state membre, prevăzute în anexa V punctul 5.1.3.

Introducerea, în anexa V punctul 5.1.3, de noi specializări medicale comune pentru cel puțin două cincimi din statele membre, se poate decide în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 58 alineatul (2), în vederea actualizării prezentei directive pe baza evoluției legislațiilor naționale.

Articolul 27

Drepturi dobândite specifice medicilor specialiști

(1)   Un stat membru gazdă poate solicita medicilor specialiști a căror formare specializată în medicină pe bază de program integral era reglementată de acte cu putere de lege și acte administrative în vigoare la 20 iunie 1975 și care și-au început formarea de specialist până la 31 decembrie 1983 ca titlurile lor de calificare să fie însoțite de un certificat care să ateste că s-au consacrat în mod efectiv și legal activităților în cauză pe o perioadă de cel puțin trei ani consecutivi în decursul ultimilor cinci ani anteriori eliberării certificatului.

(2)   Fiecare stat membru recunoaște titlul de calificare ca medic specialist eliberat în Spania pentru medicii care au absolvit o formare specializată înainte de 1 ianuarie 1995, chiar dacă nu îndeplinește cerințele minime de formare prevăzute la articolul 25, în măsura în care respectivul titlu de calificare este însoțit de un certificat eliberat de autoritățile spaniole competente și atestă că persoana în cauză a promovat proba de competență profesională specifică organizată în cadrul măsurilor excepționale de recunoaștere prevăzute în Decretul Regal 1497/99 pentru a verifica dacă persoana în cauză posedă un nivel de cunoștințe și de competențe comparabil cu cel al medicilor care posedă titlurile de calificare ca medic specialist definite, pentru Spania, în anexa V punctele 5.1.2 și 5.1.3.

(3)   Fiecare stat membru care a abrogat actele cu putere de lege și actele administrative privind eliberarea titlurile de calificare ca medic specialist prevăzute în anexa V punctele 5.1.2 și 5.1.3 și care a luat măsuri privind drepturile dobândite în favoarea resortisanților săi le recunoaște resortisanților celorlalte state membre dreptul de a beneficia de aceleași măsuri, în cazul în care respectivele titluri de calificare au fost eliberate înainte de data de la care statul membru gazdă a încetat să mai elibereze titluri de calificare pentru specializarea în cauză.

Datele de abrogare a acestor dispoziții sunt prevăzute în anexa V punctul 5.1.3.

Articolul 28

Formare specifică în medicină generală

(1)   Admiterea la formarea specifică în medicină generală presupune absolvirea și validarea a șase ani de studii în cadrul ciclului de formare prevăzut la articolul 24.

(2)   Formarea specifică în medicină generală care conduce la obținerea titlurilor de calificare eliberate înainte de 1 ianuarie 2006 are o durată de cel puțin doi ani, pe bază de program integral. În ceea ce privește titlurile de calificare eliberate după această dată, formarea specifică are o durată de cel puțin trei ani, pe bază de program integral.

Atunci când ciclul de formare menționat la articolul 24 cuprinde instruire practică asigurată de un spital autorizat care dispune de echipamente și servicii adecvate pentru medicina generală sau în cadrul unui cabinet de medicină generală autorizat sau al unui centru autorizat în care medicii acordă asistență medicală primară, durata acestei instruiri practice poate fi inclusă, în limita unui an, în durata prevăzută la primul paragraf pentru titlurile de calificare eliberate de la 1 ianuarie 2006.

Opțiunea prevăzută la paragraful al doilea este valabilă numai pentru statele membre în care durata formării specifice în medicină generală era de doi ani la 1 ianuarie 2001.

(3)   Formarea specifică în medicină generală se realizează pe bază de program integral, sub supravegherea autorităților sau organismelor competente. Instruirea este mai mult practică decât teoretică.

Instruirea practică se asigură, pe de o parte, pe o perioadă de cel puțin șase luni, într-un spital autorizat, care dispune de echipamente și servicii adecvate și, pe de altă parte, pe o perioadă de cel puțin șase luni, în cadrul unui cabinet de medicină generală autorizat sau în cadrul unui centru autorizat în care medicii acordă asistență medicală primară.

Instruirea practică se desfășoară în strânsă legătură cu alte instituții sau structuri sanitare care se ocupă de medicina generală. Cu toate acestea, fără a se aducă atingere perioadelor minime menționate la paragraful al doilea, instruirea practică poate fi asigurată pe o perioadă maximă de șase luni în alte instituții sau structuri sanitare autorizate care se ocupă de medicina generală.

Formarea implică participarea personală a candidatului la activitatea profesională și la responsabilitățile persoanelor cu care lucrează.

(4)   Statele membre condiționează eliberarea unei titlu de calificare specifică în medicină generală de posesia unuia dintre titlurile de calificare ca medic cu formare de bază prevăzute în anexa V punctul 5.1.1.

(5)   Statele membre pot elibera titlurile de calificare prevăzute în anexa V punctul 5.1.4 unui medic care nu a absolvit formarea prevăzută la prezentul articol, dar care a urmat o altă formare suplimentară atestată printr-un titlu de calificare eliberat de autoritățile competente ale unui stat membru. Cu toate acestea, pot elibera un titlu de calificare numai în cazul în care acesta atestă cunoștințe de un nivel echivalent, din punct de vedere calitativ, nivelului de cunoștințe care rezultă ca urmare a formării prevăzute la prezentul articol.

Statele membre stabilesc, în special, în ce măsură formarea suplimentară deja urmată de către solicitant, precum și experiența sa profesională pot fi luate în considerare pentru a înlocui formarea prevăzută la prezentul articol.

Statele membre pot elibera titlul de calificare prevăzut în anexa V punctul 5.1.4 numai în cazul în care solicitantul a dobândit o experiență în medicină generală de cel puțin șase luni în cadrul unui cabinet de medicină generală sau al unui centru în care medicii acordă asistența medicală primară menționată la alineatul (3).

Articolul 29

Exercitarea activităților profesionale de medic generalist

Fiecare stat membru condiționează exercitarea activităților de medic generalist, sub rezerva dispozițiilor privind drepturile dobândite, în cadrul regimului său național de securitate socială, de posesia unui titlu de calificare prevăzut în anexa V punctul 5.1.4.

Statele membre pot excepta de la aplicarea acestei condiții persoanele care sunt în curs de formare specifică în medicină generală.

Articolul 30

Drepturi dobândite specifice medicilor generaliști

(1)   Fiecare stat membru stabilește drepturile dobândite. Cu toate acestea, trebuie să aibă în vedere că dreptul de a exercita activitățile de medic generalist în cadrul regimului său național de securitate socială fără titlul de calificare prevăzut în anexa V punctul 5.1.4 constituie un drept dobândit pentru toți medicii care beneficiază de acest drept la data de referință menționată la punctul respectiv în temeiul dispozițiilor aplicabile profesiei de medic care permit accesul la activitățile profesionale de medic cu formare de bază și care sunt stabiliți la data respectivă pe teritoriul său, beneficiind de dispozițiile articolului 21 sau ale articolului 23.

Autoritățile competente ale fiecărui stat membru eliberează medicilor care sunt titulari de drepturi obținute în temeiul primului paragraf, la cerere, un certificat care atestă dreptul de exercitare a activităților de medic generalist în cadrul propriului regim național de securitate socială, fără titlul de calificare prevăzut în anexa V punctul 5.1.4.

(2)   Fiecare stat membru recunoaște certificatele prevăzute la alineatul (1) paragraful al doilea, eliberate pentru resortisanții statelor membre de către celelalte state membre și le conferă același efect pe teritoriul său ca și titlurilor de calificare pe care el însuși le eliberează și care permit exercitarea activităților de medic generalist în cadrul regimului său național de securitate socială.

Secțiunea 3

Asistent medical generalist

Articolul 31

Formarea de asistent medical generalist

(1)   Admiterea la formarea de asistent medical generalist presupune o formare școlară generală de 10 ani, atestată de o diplomă, un certificat sau un alt titlu de calificare eliberat de autoritățile sau organismele competente ale unui stat membru sau de un certificat care atestă promovarea unui examen de admitere, de nivel echivalent, la școli de asistenți.

(2)   Formarea de asistent medical generalist se desfășoară pe bază de program integral și include cel puțin programa prevăzută în anexa V punctul 5.2.1.

Lista de materii prevăzută în anexa V punctul 5.2.1 se poate modifica în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 58 alineatul (2), în scopul adaptării lor la progresul științific și tehnic.

Această actualizare nu poate presupune, pentru nici un stat membru, o modificare a principiilor legislative existente privind regimul profesiilor în ceea ce privește formarea și condițiile de acces ale persoanelor fizice.

(3)   Formarea de asistent medical generalist constă în cel puțin trei ani de studii sau 4 600 de ore de instruire teoretică și clinică, perioada de instruire teoretică reprezentând cel puțin o treime, iar cea de instruire clinică cel puțin jumătate din perioada minimă de formare. Statele membre pot acorda exceptări parțiale persoanelor care au beneficiat de o astfel de formare în cadrul altor formări de nivel cel puțin echivalent.

Statele membre se asigură ca instituția care asigură formarea asistentului să fie responsabilă cu coordonarea dintre instruirea teoretică și clinică pentru întregul program de studii.

(4)   Instruirea teoretică se definește ca fiind partea din formarea de asistent prin care asistenții candidați dobândesc cunoștințele, înțelegerea și competențele profesionale necesare pentru a organiza, acorda și evalua asistența medicală globală. Această formare este asigurată de personalul didactic în materie de asistență medicală, precum și de alte persoane competente, în școlile de asistenți, precum și în alte instituții de învățământ alese de instituția de formare.

(5)   Instruirea clinică se definește ca fiind partea din formarea de asistent prin care asistentul candidat învață, în cadrul unei echipe, în contact direct cu un individ sănătos sau bolnav și/sau o colectivitate, să organizeze, să acorde și să evalueze asistența medicală global necesară, pe baza cunoștințelor și competențelor dobândite. Asistentul candidat învață nu numai să lucreze în echipă, ci și să coordoneze o echipă și să organizeze asistența medicală globală, inclusiv educația sanitară a indivizilor și a grupurilor mici în cadrul instituției sanitare sau al colectivității.

Această formare are loc în spitale și în alte instituții sanitare, precum și în colectivitate, sub responsabilitatea asistenților profesori și cu cooperarea și asistența altor asistenți calificați. În procesul de formare pot fi integrate și alte persoane calificate.

Asistenții candidați participă la activitățile serviciilor în cauză în măsura în care respectivele activități sunt necesare formării lor, permițându-le să își asume responsabilitățile pe care le implică îngrijirile la nivel de asistent.

(6)   Formarea de asistent medical generalist oferă garanția că persoana interesată a dobândit următoarele cunoștințe și competențe:

(a)

cunoștințe corespunzătoare despre științele pe care se bazează asistența medicală generală, inclusiv cunoștințe suficiente despre organism, funcțiile fiziologice și comportamentul persoanelor sănătoase și bolnave, precum și relațiile existente între starea de sănătate și mediul fizic și social al ființei umane;

(b)

cunoștințe corespunzătoare despre natura și etica profesiei, precum și despre principiile generale privind sănătatea și asistența medicală;

(c)

experiență clinică adecvată; această experiență, care ar trebui selectată pentru valoarea sa formatoare, trebuie dobândită sub supravegherea unui personal asistent calificat și în locuri în care importanța personalului calificat și echipamentele corespund asistenței medicale care trebuie acordată bolnavului;

(d)

capacitatea de a participa la instruirea practică a personalului medical și experiența colaborării cu acest personal;

(e)

experiența colaborării cu alți profesioniști din sectorul medical.

Articolul 32

Exercitarea activităților profesionale de asistent medical generalist

În sensul prezentei directive, activitățile profesionale de asistent medical generalist sunt activitățile exercitate cu titlurile profesionale prevăzute în anexa V punctul 5.2.2.

Articolul 33

Drepturi dobândite specifice asistenților medicali generaliști

(1)   Atunci când normele generale privind drepturile dobândite se aplică asistenților medicali generaliști, activitățile prevăzute la articolul 23 trebuie să cuprindă deplina responsabilitate pentru programarea, organizarea și acordarea asistenței medicale pacientului.

(2)   În ceea ce privește titlurile poloneze de calificare ca asistent medical generalist, numai următoarele dispoziții se aplică în materie de drepturi dobândite. În ceea ce privește resortisanții statelor membre ale căror titluri de calificare ca asistent medical generalist au fost eliberate de Polonia sau a căror formare a început în acest stat înainte de 1 mai 2004 și care nu îndeplinesc cerințele minime în materie de formare prevăzute la articolul 31, statele membre recunosc următoarele titluri de calificare ca asistent medical generalist în cazul în care sunt însoțite de un certificat care să declare că respectivele persoane au exercitat în mod efectiv și legal, în Polonia, activitățile de asistent medical generalist în perioada menționată în cele ce urmează:

(a)

titlu de calificare ca asistent la nivel de licență (dyplom licencjata pielęgniarstwa): cel puțin trei ani consecutivi în decursul ultimilor cinci ani anteriori eliberării certificatului;

(b)

titlu de calificare ca asistent care să ateste absolvirea unor studii superioare, eliberat de o instituție de învățământ profesional medical (dyplom pielęgniarki albo pielęgniarki dyplomowanej): cel puțin cinci ani consecutivi în decursul ultimilor șapte ani anteriori eliberării certificatului.

Activitățile menționate trebuie să fi inclus deplina responsabilitate pentru programarea, organizarea și acordarea asistenței medicale pacientului.

(3)   Statele membre recunosc titlurile de calificare ca asistent, eliberate în Polonia pentru asistenții care și-au încheiat formarea înainte de 1 mai 2004 și care nu îndeplinesc cerințele minime în materie de formare prevăzute la articolul 31, atestate de o „licență” obținută pe baza unui program special de revalorizare descris la articolul 11 din Legea din 20 aprilie 2004 de modificare a legii privind profesiile de asistent și de moașă și privind alte acte juridice (Jurnalul Oficial al Republicii Polone din 30 aprilie 2004, nr. 92, pos. 885) și în Regulamentul Ministerului Sănătății din 11 mai 2004 privind condițiile detaliate referitoare la cursurile asigurate pentru asistenți și moașe titulari ai unui certificat de studii secundare (examen final – matura) și absolvenți ai unui liceu sanitar sau ai unor instituții de învățământ sanitar care formează asistenți și moașe (Jurnalul Oficial al Republicii Polone din 13 mai 2004, nr. 110, pos. 1170), cu scopul de a verifica dacă persoana în cauză posedă un nivel de cunoștințe și de competențe comparabil cu cel al asistenților titulari ai unei diplome descrise, în cazul Poloniei, în anexa V punctul 5.2.2.

Secțiunea 4

Medic dentist

Articolul 34

Formare de bază de medic dentist

(1)   Admiterea la formarea de bază de medic dentist presupune posesia unei diplome sau a unui certificat care să permită accesul, pentru studiile în cauză, la universități sau la instituții de învățământ superior de un nivel recunoscut ca fiind echivalent ale unui stat membru.

(2)   Formarea de bază de medic dentist constă în total cel puțin cinci ani de instruire teoretică și practică pe bază de program integral, cuprinzând cel puțin programa prevăzută în anexa V punctul 5.3.1 și efectuate într-o universitate, într-o instituție de învățământ superior la un nivel recunoscut ca fiind echivalent sau sub supravegherea unei universități.

Listele de materii prevăzute la anexa V punctul 5.3.1 se pot modifica în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 58 alineatul (2), în scopul adaptării lor la progresul științific și tehnic.

Această actualizare nu poate implica, pentru nici un stat membru, o modificare a principiilor legislative existente privind sistemul de profesii în ceea ce privește formarea și condițiile de acces ale persoanelor fizice.

(3)   Formarea de bază de medic dentist garantează că persoana în cauză a dobândit următoarele cunoștințe și competențe:

(a)

cunoștințe corespunzătoare despre științele pe care se bazează stomatologia, precum și o bună înțelegere a metodelor științifice, în special a principiilor de măsurare a funcțiilor biologice, de evaluare a faptelor stabilite științific și de analiză a datelor;

(b)

cunoștințe corespunzătoare despre constituția, fiziologia și comportamentul persoanelor sănătoase și bolnave, precum și influența pe care o au mediul natural și mediul social asupra stării de sănătate a ființei umane, în măsura în care aceste elemente se raportează la stomatologie;

(c)

cunoștințe corespunzătoare despre structura și funcția dinților, gurii, maxilarelor și țesuturilor conexe, atât sănătoase, cât și bolnave, precum și raportul lor cu starea de sănătate generală și bunăstarea fizică și socială a pacientului;

(d)

cunoștințe corespunzătoare despre disciplinele și metodele clinice care îi oferă o imagine coerentă asupra anomaliilor, leziunilor și bolilor dinților, gurii, maxilarelor și țesuturilor conexe, precum și despre odontologie din perspectiva profilaxiei, diagnosticului și terapiei;

(e)

o experiență clinică adecvată sub supraveghere corespunzătoare.

Formarea de bază de medic dentist conferă competențele necesare pentru toate activitățile de prevenire, diagnostic și tratament privind anomaliile și bolile dinților, gurii, maxilarelor și țesuturilor conexe.

Articolul 35

Formarea de medic dentist specialist

(1)   Admiterea la formarea de medic dentist specialist presupune absolvirea și validarea a cinci ani de instruire teoretică și practică în cadrul formării prevăzute la articolul 34 sau posesia documentelor prevăzute la articolele 23 și 37.

(2)   Formarea de medic dentist specialist cuprinde instruire teoretică și practică într-un centru universitar, într-un centru de îngrijiri, de educație și de cercetare sau, după caz, într-o instituție de sănătate autorizată în acest scop de către autoritățile sau organismele competente.

Formarea de medic dentist specialist se realizează pe bază de program integral, pe o perioadă de cel puțin trei ani și sub supravegherea autorităților sau organismelor competente. Formarea implică participarea personală a medicului dentist specialist candidat la activitatea și responsabilitățile instituției în cauză.

Perioada minimă de formare menționată la paragraful al doilea se poate modifica în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 58 alineatul (2), în scopul adaptării sale le progresul științific și tehnic.

(3)   Statele membre condiționează eliberarea unui titlu de calificare ca medic dentist specialist de posesia unuia dintre titlurile de calificare ca medic dentist cu formare de bază prevăzute în anexa V punctul 5.3.2.

Articolul 36

Exercitarea activităților profesionale de medic dentist

(1)   În sensul prezentei directive, activitățile profesionale de medic dentist sunt cele definite la alineatul (3) și exercitate cu titlurile profesionale încorporate în anexa V punctul 5.3.2.

(2)   Profesia de medic dentist are la bază formarea de medic dentist prevăzută la articolul 34 și constituie o profesie specifică și distinctă de cea de medic, specializat sau nu. Exercitarea activităților profesionale de medic dentist presupune posesia unui titlu de calificare prevăzut în anexa V punctul 5.3.2. Cei cărora li se aplică articolele 23 sau 37 sunt asimilați titularilor unui astfel de titlu de calificare.

(3)   Statele membre se asigură ca medicii dentari să poată avea acces în mod general la activitățile de prevenire, diagnostic și tratament privind anomaliile și bolile dinților, gurii, maxilarelor și țesuturilor conexe, precum și să poată exercita aceste activități, respectând totodată dispozițiile de reglementare și normele de deontologie care reglementează profesia la datele de referință prevăzute în anexa V punctul 5.3.2.

Articolul 37

Drepturi obținute specifice medicilor dentiști

(1)   Fiecare stat membru recunoaște, în scopul exercitării activităților profesionale de medic dentist cu titlurile enumerate în anexa V punctul 5.3.2, titlurile de calificare ca medic eliberate în Italia, Spania, Austria, Republica Cehă și Slovacia pentru persoanele care și-au început formarea de medic până la data de referință prevăzută în respectiva anexă pentru statul membru în cauză, însoțite de un certificat eliberat de autoritățile competente ale respectivului stat.

Certificatul trebuie să ateste respectarea următoarelor două condiții:

(a)

că persoanele în cauză s-au consacrat, în respectivul stat membru, în mod efectiv, legal și cu titlu principal, activităților prevăzute la articolul 36, pe o perioadă de cel puțin trei ani consecutivi în decursul ultimilor cinci ani anteriori eliberării certificatului;

(b)

că persoanele în cauză sunt autorizate să exercite respectivele activități în aceleași condiții ca și titularii titlului de calificare prevăzut pentru respectivul stat membru în anexa V punctul 5.3.2.

Sunt exceptați de la practica profesională de trei ani prevăzută la paragraful al doilea litera (a) persoanele care au absolvit studii de cel puțin trei ani, atestate de autoritățile competente ale statului în cauză ca fiind echivalente cu formarea prevăzută la articolul 34.

În ceea ce privește Republica Cehă și Slovacia, titlurile de calificare obținute în fosta Cehoslovacie beneficiază de aceeași recunoaștere ca și titlurile de calificare cehe și slovace și în aceleași condiții ca cele indicate în paragrafele anterioare.

(2)   Fiecare stat membru recunoaște titlurile de calificare ca medic eliberate în Italia pentru persoanele care și-au început formarea universitară de medic după 28 ianuarie 1980 și până la 31 decembrie 1984, însoțite de un certificat eliberat de autoritățile italiene competente.

Certificatul trebuie să ateste respectarea următoarelor trei condiții:

(a)

că persoanele în cauză au promovat proba de aptitudini specifică organizată de autoritățile italiene competente pentru a verifica dacă posedă un nivel de cunoștințe și de competențe comparabil cu cel al titularilor unui titlu de calificare prevăzut pentru Italia în anexa V punctul 5.3.2;

(b)

că s-au consacrat, în Italia, în mod efectiv, legal și cu titlu principal, activităților prevăzute la articolul 36, pe o perioadă de cel puțin trei ani consecutivi în decursul ultimilor cinci ani anteriori eliberării certificatului;

(c)

că sunt autorizate să exercite sau exercită, în mod efectiv, legal, cu titlu principal și în aceleași condiții ca și titularii titlului de calificare prevăzut pentru Italia în anexa V punctul 5.3.2, activitățile prevăzute la articolul 36.

Sunt exceptați de la proba de aptitudini menționată la paragraful al doilea litera (a) persoanele care au absolvit studii de cel puțin trei ani, atestate de autoritățile competente ca fiind echivalente cu formarea prevăzută la articolul 34.

Persoanele care și-au început formarea universitară de medic după 31 decembrie 1984 sunt asimilate celor prevăzute anterior, cu condiția ca cei trei ani de studii menționați să fi început înainte de 31 decembrie 1994.

Secțiunea 5

Medic veterinar

Articolul 38

Formare de medic veterinar

(1)   Formarea de medic veterinar constă în total în cel puțin cinci ani de instruire teoretică și practică pe bază de program integral, efectuate într-o universitate, într-o instituție de învățământ superior de un nivel recunoscut ca fiind echivalent sau sub supravegherea unei universități, cuprinzând cel puțin programa prevăzută în anexa V punctul 5.4.1.

Listele de materii prevăzute la anexa V punctul 5.4.1 se pot modifica în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 58 alineatul (2), în scopul adaptării lor la progresul științific și tehnic.

Această actualizare nu poate implica, pentru nici un stat membru, o modificare a principiilor legislative existente privind regimul profesiilor în ceea ce privește formarea și condițiile de acces ale persoanelor fizice.

(2)   Admiterea la formarea de medic veterinar presupune posesia unei diplome sau a unui certificat care să permită accesul, pentru studiile în cauză, instituțiile universitare sau la instituțiile de învățământ superior de un nivel recunoscut ca fiind echivalent ale unui stat membru.

(3)   Formarea de medic veterinar garantează că persoana în cauză a dobândit următoarele cunoștințe și competențe:

(a)

cunoștințe corespunzătoare despre științele pe care se bazează activitățile de medic veterinar;

(b)

cunoștințe corespunzătoare despre structura și funcțiile animalelor sănătoase, creșterea lor, reproducerea lor, igiena lor în general, precum și alimentația lor, inclusiv tehnologia utilizată la fabricarea și conservarea alimentelor corespunzătoare nevoilor lor;

(c)

cunoștințe corespunzătoare în domeniul comportamentului și protecției animalelor;

(d)

cunoștințe corespunzătoare despre cauzele, natura, desfășurarea, efectele, diagnosticarea și tratamentul bolilor animale, indiferent dacă sunt tratate individual sau în grup; printre acestea, o cunoaștere specială a bolilor transmisibile la om;

(e)

cunoștințe corespunzătoare despre medicina preventivă;

(f)

cunoștințe corespunzătoare despre igiena și tehnologia utilizată pentru obținerea, fabricarea și punerea în circulație a hranei pentru animale sau a alimentelor de origine animală destinate consumului uman;

(g)

cunoștințe corespunzătoare despre actele cu putere de lege și actele administrative privind domeniile menționate anterior;

(h)

experiență clinică și practică corespunzătoare, sub o supraveghere corespunzătoare.

Articolul 39

Drepturi dobândite specifice medicilor veterinari

Fără a aduce atingere articolului 23 alineatul (4), pentru resortisanții statelor membre ale căror titluri de calificare ca medic veterinar au fost eliberate de Estonia sau a căror formare a început în acest stat înainte de 1 mai 2004, statele membre recunosc aceste titluri de calificare ca medic veterinar în cazul în care sunt însoțite de un certificat care să ateste că persoanele în cauză au exercitat în mod efectiv și legal, în Estonia, activitățile în cauză, pe o perioadă de cel puțin cinci ani consecutivi în decursul ultimilor șapte ani anteriori eliberării certificatului.

Secțiunea 6

Moașă

Articolul 40

Formare de moașă

(1)   Formarea de moașă constă în total în cel puțin una dintre următoarele formări:

(a)

o formare specifică de moașă, pe bază de program integral, de cel puțin trei ani de instruire teoretică și practică (tip I), cuprinzând cel puțin programa prevăzută în anexa V punctul 5.5.1;

(b)

o formare specifică de moașă, pe bază de program integral, de cel puțin douăzeci și opt de luni (tip II), cuprinzând cel puțin programa prevăzută în anexa V punctul 5.5.1, care nu a făcut obiectul unei formări echivalente de asistent medical generalist.

Statele membre se asigură ca instituția care asigură formarea moașelor să fie responsabilă cu coordonarea dintre instruirea teoretică și clinică pentru întregul program de studii.

Lista de materii prevăzută în anexa V punctul 5.5.1 se poate modifica în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 58 alineatul (2), în scopul adaptării lor la progresul științific și tehnic.

Această actualizare nu poate presupune, pentru nici un stat membru, o modificare a principiilor legislative existente privind regimul profesiilor în ceea ce privește formarea și condițiile de acces ale persoanelor fizice.

(2)   Accesul la formarea de moașă face obiectul uneia dintre următoarele condiții:

(a)

absolvirea cel puțin a primilor 10 ani de formare școlară generală pentru tipul I sau

(b)

posesia unui titlu de calificare ca asistent medical generalist prevăzut în anexa V punctul 5.2.2, pentru tipul II.

(3)   Formarea de moașă garantează că persoana în cauză a dobândit următoarele cunoștințe și competențe:

(a)

cunoștințe corespunzătoare despre științele pe care se bazează activitățile de moașă, în special despre obstetrică și ginecologie;

(b)

cunoștințe corespunzătoare despre deontologia și legislația profesională;

(c)

cunoștințe aprofundate despre funcțiile biologice, anatomie și fiziologie în domeniul obstetricii și al nou-născuților, precum și cunoștințe despre relațiile existente între starea de sănătate și mediul fizic și social al ființei umane și despre comportamentul acesteia;

(d)

experiență clinică adecvată sub supravegherea unui personal calificat în obstetrică și în cadrul unor instituții autorizate;

(e)

cunoștințe corespunzătoare despre formarea personalului sanitar și experiența colaborării cu personalul.

Articolul 41

Modalități de recunoaștere a titlurilor de calificare ca moașă

(1)   Titlurile de calificare ca moașă prevăzute în anexa V punctul 5.5.2 beneficiază de recunoaștere automată în temeiul articolului 21, în cazul în care îndeplinesc unul dintre următoarele criterii:

(a)

o formare a moașelor, pe bază de program integral, de cel puțin trei ani:

(i)

fie condiționată de posesia unei diplome, a unui certificat sau a altui titlu care să permită accesul la universități sau la instituții de învățământ superior sau care să garanteze un nivel echivalent de cunoștințe;

(ii)

fie urmată de o practică profesională de doi ani pentru care se eliberează un certificat în conformitate cu alineatul (2);

(b)

o formare de moașă, pe bază de program integral, de cel puțin doi ani sau 3 600 de ore, condiționată de posesia unui titlu de calificare ca asistent medical generalist prevăzut în anexa V punctul 5.2.2;

(c)

o formare de moașă, pe bază de program integral, de cel puțin douăzeci și opt de luni sau 3 000 de ore, condiționată de posesia unui titlu de calificare ca asistent medical generalist prevăzut în anexa V punctul 5.2.2, urmată de o practică profesională de un an pentru care se eliberează un certificat în conformitate cu alineatul (2).

(2)   Certificatul menționat la alineatul (1) se eliberează de către autoritățile competente ale statului membru de origine. El atestă că beneficiarul, după ce a obținut titlul de calificare ca moașă, a exercitat în mod satisfăcător, într-un spital sau într-o instituție de sănătate autorizată în acest sens, toate activitățile de moașă în perioada corespunzătoare.

Articolul 42

Exercitarea activităților profesionale de moașă

(1)   Dispozițiile prezentei secțiuni se aplică activităților de moașă, astfel cum sunt definite de fiecare stat membru, fără a aduce atingere alineatului (2), și sunt exercitate cu titlurile profesionale încorporate în anexa V punctul 5.5.2.

(2)   Statele membre se asigură ca moașele să poată avea cel puțin acces la activitățile menționate în cele ce urmează și să le exercite:

(a)

asigurarea unei bune informări și consilierea în materie de planificare familială;

(b)

diagnosticarea sarcinii, apoi supravegherea sarcinii normale, efectuarea examinărilor necesare pentru supravegherea evoluției sarcinii normale;

(c)

prescrierea sau consilierea privind examinările necesare celei mai timpurii diagnosticări posibile a sarcinilor cu riscuri;

(d)

stabilirea unui program de pregătire a viitorilor părinți și consilierea lor în materie de igienă și alimentație, asigurarea pregătirii complete pentru naștere;

(e)

îngrijirea și asistarea mamei în timpul travaliului și monitorizarea stării fetusului in utero prin mijloace clinice și tehnice adecvate;

(f)

coordonarea nașterilor normale, inclusiv, la nevoie, efectuarea de epiziotomii și, în cazuri de urgență, practicarea nașterii în prezentație pelviană;

(g)

recunoașterea, la mamă sau la copil, a semnelor de anunțare a unor anomalii care necesită intervenția unui medic și, după caz, asistarea acestuia; luarea măsurilor de urgență care se impun în absența medicului, în special extragerea manuală a placentei, urmată eventual de examinarea manuală a uterului;

(h)

examinarea și îngrijirea nou-născutului; luarea tuturor inițiativelor care se impun în caz de nevoie și practicarea, după caz, a resuscitării imediate;

(i)

îngrijirea mamei, monitorizarea progreselor mamei în perioada post-natală și acordarea tuturor sfaturilor utile privind creșterea nou-născutului în cele mai bune condiții;

(j)

practicarea îngrijirilor prescrise de medic;

(k)

elaborarea rapoartelor scrise necesare.

Articolul 43

Drepturi dobândite specifice moașelor

(1)   Fiecare stat membru recunoaște ca dovadă suficientă pentru resortisanții statelor membre ale căror titluri de calificare ca moașă îndeplinesc toate cerințele minime de formare prevăzute la articolul 40, dar, în temeiul articolului 41, sunt recunoscute numai în cazul în care sunt însoțite de certificatul de practică profesională menționat la articolul 41 alineatul (2), titlurile de calificare eliberate de respectivele state membre înainte de data de referință prevăzută în anexa V punctul 5.5.2, însoțite de un certificat care să ateste că respectivii resortisanți s-au consacrat în mod efectiv și legal activităților în cauză pe o perioadă de cel puțin doi ani consecutivi în decursul ultimilor cinci ani anteriori eliberării certificatului.

(2)   Dispozițiile alineatului (1) se aplică resortisanților statelor membre ale căror titluri de calificare ca moașă atestă o formare care a fost realizată pe teritoriul fostei Republici Democrate Germania și care îndeplinește toate cerințele minime de formare prevăzute la articolul 40, dar, în temeiul articolului 41, sunt recunoscute numai în cazul în care sunt însoțite de certificatul de practică profesională menționat la articolul 41 alineatul (2), în cazul în care atestă o formare care a început înainte de 3 octombrie 1990.

(3)   În ceea ce privește titlurile poloneze de calificare ca moașă, numai următoarele dispoziții se aplică în materie de drepturi dobândite.

În ceea ce privește resortisanții statelor membre ale căror titluri de calificare ca moașă au fost eliberate de Polonia sau a căror formare a început în acest stat înainte de 1 mai 2004 și care nu îndeplinesc cerințele minime în materie de formare prevăzute la articolul 40, statele membre recunosc următoarele titluri de calificare ca moașă în cazul în care sunt însoțite de un certificat care să declare că respectivele persoane au exercitat în mod efectiv și legal, în Polonia, activitățile de moașă în perioada menționată în cele ce urmează:

(a)

titlu de calificare ca moașă la nivel de licență (dyplom licencjata pielęgniarstwa): cel puțin trei ani consecutivi în decursul ultimilor cinci ani anteriori eliberării certificatului;

(b)

titlu de calificare ca moașă care să ateste absolvirea unor studii superioare, eliberat de o instituție de învățământ profesional medical (dyplom położnej): cel puțin cinci ani consecutivi în decursul ultimilor șapte ani anteriori eliberării certificatului.

(4)   Statele membre recunosc titlurile de calificare ca moașă eliberate în Polonia pentru moașele care și-au încheiat formarea înainte de 1 mai 2004 și care nu îndeplinesc cerințele minime în materie de formare prevăzute la articolul 40, atestate de o „licență” obținută pe baza unui program special de revalorizare descris la articolul 11 din Legea din 20 aprilie 2004 de modificare a legii privind profesiile de asistent și de moașă și privind alte acte juridice (Jurnalul Oficial al Republicii Polone din 30 aprilie 2004, nr. 92, pos. 885) și în Regulamentul Ministerului Sănătății din 11 mai 2004 privind condițiile detaliate referitoare la cursurile asigurate pentru asistenți și moașe titulari ai unui certificat de studii secundare (examen final – matura) și absolvenți ai unui liceu sanitar sau ai unor instituții de învățământ sanitar care formează asistenți și moașe (Jurnalul Oficial al Republicii Polone din 13 mai 2004, nr. 110, pos. 1170), cu scopul de a verifica dacă persoana în cauză deține un nivel de cunoștințe și de competențe comparabil cu cel al moașelor titulare ai unei diplome descrise, în cazul Poloniei, în anexa V punctul 5.5.2.

Secțiunea 7

Farmacist

Articolul 44

Formare de farmacist

(1)   Admiterea la formarea de farmacist presupune posesia unei diplome sau a unui certificat care să permită accesul, pentru studiile în cauză, la universități sau la instituții de învățământ superior de un nivel recunoscut ca fiind echivalent ale unui stat membru.

(2)   Titlurile de calificare ca farmacist atestă o formare pe o perioadă de cinci ani, dintre care cel puțin:

(a)

patru ani de instruire teoretică și practică la cursuri de zi într-o universitate, într-o instituție de învățământ superior de un nivel recunoscut ca fiind echivalent sau sub supravegherea unei universități;

(b)

șase luni de stagiu într-o farmacie deschisă publicului sau într-un spital, sub supravegherea serviciului farmaceutic al respectivului spital.

Acest ciclu de formare cuprinde cel puțin programa prevăzută în anexa V punctul 5.6.1. Listele de materii prevăzute la anexa V punctul 5.6.1 se pot modifica în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 58 alineatul (2), în scopul adaptării lor la progresul științific și tehnic.

Această actualizare nu poate implica, pentru nici un stat membru, o modificare a principiilor legislative existente privind regimul profesiilor în ceea ce privește formarea și condițiile de acces ale persoanelor fizice.

(3)   Formarea de farmacist garantează că persoana în cauză a dobândit următoarele cunoștințe și competențe:

(a)

cunoștințe corespunzătoare despre medicamente și substanțele utilizate pentru fabricarea produselor medicamentoase;

(b)

cunoștințe corespunzătoare despre tehnologia farmaceutică și controlul fizic, chimic, biologic și microbiologic al produselor medicamentoase;

(c)

cunoștințe corespunzătoare despre metabolism, efectele medicamentelor și acțiunea substanțelor toxice, precum și utilizarea produselor medicamentoase;

(d)

cunoștințe corespunzătoare care permit evaluarea datelor științifice privind produsele medicamentoase, pentru a putea furniza pe această bază informații corespunzătoare;

(e)

cunoștințe corespunzătoare despre condițiile legale și alte condiții în materie de exercitare a activităților farmaceutice.

Articolul 45

Exercitarea activităților profesionale de farmacist

(1)   În sensul prezentei directive, activitățile de farmacist sunt cele ale căror acces și exercitare fac obiectul, în unul sau mai multe state membre, unor condiții de calificare profesională și care sunt deschise titularilor uneia dintre titlurile de calificare prevăzute în anexa V punctul 5.6.2.

(2)   Statele membre se asigură ca titularii unui titlu de calificare universitară sau de un nivel recunoscut ca fiind echivalent de farmacist care îndeplinesc condițiile prevăzute în articolul 44 să poată avea cel puțin acces la activitățile menționate în cele ce urmează și să le exercite, sub rezerva, după caz, a unei cerințe de experiență profesională suplimentară:

(a)

pregătirea formei farmaceutice a produselor medicamentoase;

(b)

fabricarea și testarea produselor medicamentoase;

(c)

testarea produselor medicamentoase într-un laborator de testare a produselor medicamentoase;

(d)

stocarea, conservarea și distribuirea de produse medicamentoase în stadiul de comerț cu ridicata;

(e)

pregătirea, testarea, stocarea și distribuirea produselor medicamentoase în farmaciile deschise publicului;

(f)

pregătirea, testarea, stocarea, și distribuirea produselor medicamentoase în spitale;

(g)

difuzarea de informații și consiliere privind produsele medicamentoase.

(3)   Atunci când, într-un stat membru, accesul la una dintre activitățile de farmacist sau exercitarea acesteia este condiționată, în afară de posesia unui titlu de calificare prevăzut în anexa V punctul 5.6.2, de necesitatea unei experiențe profesionale suplimentare, respectivul stat membru recunoaște ca dovadă suficientă în acest sens un certificat al autorităților competente ale statului membru de origine conform căruia persoana în cauză a exercitat respectivele activități în statul membru de origine pe o perioadă egală.

(4)   Recunoașterea menționată la alineatul (3) nu se aplică în ceea ce privește experiența profesională de doi ani solicitată de Marele Ducat al Luxemburgului pentru atribuirea unei concesii de stat de farmacie deschisă.

(5)   Atunci când, într-un stat membru, la 16 septembrie 1985 se desfășura un concurs pe bază de probe, destinat să selecteze dintre titularii menționați la alineatul (2) pe cei care sunt autorizați să devină proprietari ai noilor farmacii a căror creare a fost decisă în cadrul unui sistem național de repartizare geografică, respectivul stat membru, prin derogare de la alineatul (1), poate să mențină respectivul concurs și să invite resortisanții statelor membre care posedă unul dintre titlurile de calificare ca farmacist prevăzute în anexa V punctul 5.6.2 sau care fac obiectul dispozițiilor articolului 23.

Secțiunea 8

Arhitect

Articolul 46

Formare de arhitect

(1)   Formarea de arhitect constă în total, cel puțin, fie în patru ani de studii pe bază de program integral, fie în șase ani de studii, dintre care cel puțin trei ani pe bază de program integral, într-o universitate sau într-o instituție de învățământ comparabilă. Această formare trebuie atestată de reușita la un examen la nivel universitar.

Formarea la nivel universitar și a cărei componentă principală este arhitectura trebuie să mențină un echilibru între aspectele teoretice și practice ale formării în arhitectură și trebuie să asigure dobândirea următoarelor cunoștințe și competențe:

(a)

capacitatea de a concepe proiecte arhitecturale care să corespundă atât cerințelor estetice, cât și cerințelor tehnice;

(b)

cunoștințe corespunzătoare despre istoria și teoriile arhitecturii, precum și despre arte, tehnologii și științe umane conexe;

(c)

cunoștințe despre arte frumoase ca factori ce pot influența calitatea conceperii proiectelor arhitecturale;

(d)

cunoștințe corespunzătoare despre urbanism, planificarea și tehnicile aplicate în procesul de planificare;

(e)

capacitatea de a înțelege relațiile dintre oameni și creațiile arhitecturale, pe de o parte, și creațiile arhitecturale și mediul lor, pe de altă parte, precum și capacitatea de a înțelege necesitatea de a armoniza creațiile arhitecturale și spațiile în funcție de necesitățile și scara umană;

(f)

capacitatea de a înțelege profesia de arhitect și rolul său în societate, în special prin elaborarea de proiecte ținând seama de factorii sociali;

(g)

cunoștințe despre metodele de cercetare și de pregătire a proiectului de construcție;

(h)

cunoștințe despre problemele de proiectare structurală, de construcție și de inginerie asociate proiectării clădirilor;

(i)

cunoștințe corespunzătoare despre probleme fizice și tehnologii, precum și a funcției construcțiilor, astfel încât să le doteze cu toate elementele de confort interior și de protecție climaterică;

(j)

capacitatea tehnică care să îi permită să conceapă construcții care să îndeplinească cerințele utilizatorilor, respectând totodată limitele impuse de buget și de reglementările în domeniul construcțiilor;

(k)

cunoștințe corespunzătoare despre industrii, organizații, reglementări și proceduri care intervin în procesul de concretizare a proiectelor în clădiri și de integrare a planurilor în planificarea generală.

(2)   Cunoștințele și competențele prevăzute la alineatul (1) se pot modifica în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 58 alineatul (2) în scopul adaptării lor la progresul științific și tehnic.

Această actualizare nu poate implica, pentru nici un stat membru, o modificare a principiilor legislative existente privind regimul profesiilor în ceea ce privește formarea și condițiile de acces ale persoanelor fizice.

Articolul 47

Derogări de la condițiile de formare ca arhitect

(1)   Prin derogare de la articolul 46, se recunoaște, de asemenea, ca respectând dispozițiile articolului 21, formarea „Fachhochschulen” în Republica Federală Germania, pe o perioadă de trei ani, în curs la 5 august 1985, care îndeplinește cerințele prevăzute la articolul 46 și care permite accesul la activitățile prevăzute la articolul 48 în respectivul stat membru cu titlul profesional de arhitect, cu condiția ca formarea să fie completată de o perioadă de experiență profesională de patru ani, în Republica Federală Germania, atestată de un certificat eliberat de asociația profesională pe lista căreia este înscris arhitectul care dorește să beneficieze de dispozițiile prezentei directive.

Asociația profesională trebuie să stabilească în prealabil că lucrările realizate de arhitectul în cauză în domeniul arhitecturii constituie o aplicare probantă a tuturor cunoștințelor și competențelor prevăzute la articolul 46 alineatul (1). Certificatul se eliberează în conformitate cu aceeași procedură ca cea aplicabilă înscrierii pe lista asociației profesionale.

(2)   Prin derogare de la articolul 46, se recunoaște, de asemenea, ca respectând dispozițiile articolului 21, în cadrul promovării sociale sau al studiilor universitare cu frecvență parțială, formarea care îndeplinește cerințele prevăzute la articolul 46, atestată printr-un examen în arhitectură promovat de către o persoană care lucrează de șapte ani sau mai mult în domeniul arhitecturii sub supravegherea unui arhitect sau a unui birou de arhitectură. Respectivul examen trebuie să fie de nivel universitar și să fie echivalentă cu examenul final menționat la articolul 46 alineatul (1) primul paragraf.

Articolul 48

Exercitarea activităților profesionale de arhitect

(1)   În sensul prezentei directive, activitățile profesionale de arhitect sunt cele exercitate în mod normal cu titlul profesional de arhitect.

(2)   Se consideră că îndeplinesc condițiile necesare pentru a exercita activitățile de arhitect cu titlul profesional de arhitect resortisanții unui stat membru autorizați să poarte acest titlu în aplicarea unei legi care atribuie autorității competente a unui stat membru competența de a acorda acest titlu resortisanților statelor membre care s-au distins în mod deosebit prin calitatea realizărilor lor în domeniul arhitecturii. Un certificat eliberat de statul lor membru de origine trebuie să ateste că activitățile persoanei în cauză se încadrează în domeniul arhitecturii.

Articolul 49

Drepturi dobândite specifice arhitecților

(1)   Fiecare stat membru recunoaște titlurile de calificare ca arhitect prevăzute în anexa VI punctul 6, eliberate de alte state membre și care atestă o formare care a început cel târziu în decursul anului academic de referință prevăzut în respectiva anexă, chiar dacă nu îndeplinesc cerințele minime prevăzute la articolul 46, dându-le același efect pe teritoriul său ca și titlurile de calificare ca arhitect pe care el însuși le eliberează în ceea ce privește accesul la activitățile profesionale de arhitect și exercitarea acestora.

Se recunosc, în aceste condiții, certificatele autorităților competente ale Republicii Federale Germania care atestă echivalența titlurilor de calificare eliberate de la 8 mai 1945 de către autoritățile competente ale Republicii Democrate Germania cu titlurile de calificare prevăzute în anexa menționată anterior.

(2)   Fără a aduce atingere alineatului (1), fiecare stat membru recunoaște, acordându-le, în ceea ce privește accesul la activitățile profesionale de arhitect și exercitarea acestora cu titlul profesional de arhitect, același efect pe teritoriul său ca și titlurilor de calificare pe care el însuși le eliberează, certificatele eliberate pentru resortisanții statelor membre de către statele membre care au pus în aplicare norme privind accesul la activitățile de arhitect și exercitarea acestor activități la următoarele date:

(a)

la 1 ianuarie 1995, pentru Austria, Finlanda și Suedia;

(b)

la 1 mai 2004, pentru Republica Cehă, Estonia, Cipru, Letonia, Lituania, Ungaria, Malta, Polonia, Slovenia și Slovacia;

(c)

la 5 august 1987, pentru celelalte state membre.

Certificatele prevăzute la primul paragraf atestă că titularul lor a fost autorizat, până cel târziu la data respectivă, să poarte titlul profesional de arhitect și că s-a consacrat efectiv, în cadrul normelor menționate anterior, activităților în cauză pe o perioadă de cel puțin trei ani consecutivi în decursul ultimilor cinci ani dinainte de data eliberării certificatului.

CAPITOLUL IV

Dispoziții comune privind stabilirea

Articolul 50

Documente și formalități

(1)   Atunci când hotărăsc asupra unei cereri de obținere a autorizației de exercitare a profesiei reglementate în cauză în aplicarea prezentului titlu, autoritățile competente ale statului membru gazdă pot solicita documentele și certificatele enumerate în anexa VII.

În momentul prezentării lor, documentele prevăzute în anexa VII punctul 1 literele (d), (e) și (f) nu pot fi mai vechi de trei luni.

Statele membre, organismele și alte persoane juridice asigură confidențialitatea informațiilor transmise.

(2)   În cazul unor îndoieli justificate, statul membru gazdă poate solicita autorităților competente ale unui stat membru o confirmare a autenticității certificatelor și a titlurilor de calificare eliberate în acest alt stat membru, precum și, după caz, confirmarea faptului că beneficiarul îndeplinește, în ceea ce privește profesiile prevăzute la capitolul III din prezentul titlu, condițiile minime de formare prevăzute la articolele 24, 25, 28, 31, 34, 35, 38, 40, 44 și 46.

(3)   În cazul unor îndoieli justificate, atunci când o autoritate competentă a unui stat membru a eliberat un titlu de calificare, astfel cum a fost definit la articolul 3 alineatul (1) litera (c), care include o formare urmată în totalitate sau parțial într-o instituție legal stabilită pe teritoriului unui alt stat membru, statul membru gazdă are dreptul să verifice pe lângă organismul competent al statului membru de origine în care a fost eliberat titlul de calificare:

(a)

în cazul în care formarea asigurată de instituția în cauză a fost certificată în mod oficial de instituția de învățământ situată în statul membru de origine în care a fost eliberat titlul de calificare;

(b)

în cazul în care titlul de calificare eliberat este același cu cel care ar fi fost eliberat în cazul în care ciclul de formare ar fi fost același în statul membru de origine în care a fost eliberat titlul de calificare și

(c)

în cazul în care titlul de calificare eliberat conferă aceleași drepturi de acces la profesie pe teritoriul statului membru de origine în care a fost eliberat titlul de calificare.

(4)   Atunci când un stat membru gazdă solicită resortisanților săi depunerea unui jurământ sau a unei declarații solemne pentru a avea acces la o profesie reglementată și în cazul în care formularea respectivului jurământ sau a respectivei declarații nu poate fi utilizată de resortisanții celorlalte state membre, statul membru se asigură că persoana în cauză poate utiliza o formulare echivalentă corespunzătoare.

Articolul 51

Procedură de recunoaștere reciprocă a calificărilor profesionale

(1)   Autoritatea competentă a statului membru gazdă confirmă primirea dosarului solicitantului în termen de o lună de la data primirii sale și îl informează, după caz, cu privire la lipsa oricărui document.

(2)   Procedura de examinare a unei cereri de obținere a autorizației de a exercita o profesie reglementată trebuie finalizată în cel mai scurt timp și trebuie să conducă la o decizie justificată în mod corespunzător a autorității competente a statului membru gazdă, în oricare dintre cazuri, în termen de trei luni de la data prezentării dosarului complet al persoanei în cauză. Cu toate acestea, acest termen se poate prelungi cu o lună în cazurile reglementate la capitolele I și II din prezentul titlu.

(3)   Decizia sau neluarea unei decizii în termenul menționat anterior face obiectul unei acțiuni în justiție în temeiul legislației naționale.

Articolul 52

Utilizarea titlului profesional

(1)   Atunci când, într-un stat membru gazdă, utilizarea unui titlu profesional privind una dintre activitățile profesiei în cauză este reglementată, resortisanții celorlalte state membre care sunt autorizați să exercite o profesie reglementată în temeiul titlului III utilizează titlul profesional din statul membru gazdă care, în respectivul stat, corespunde acestei profesii, și utilizează, de asemenea, eventualele sale abrevieri.

(2)   Atunci când o profesie este reglementată în statul membru gazdă de către o asociație sau organizație în sensul articolului 3 alineatul (2), resortisanții statelor membre sunt autorizați să utilizeze titlul profesional acordat de respectiva organizație sau asociație, sau abrevierea acestuia, numai în cazul în care prezintă o dovadă că sunt membri ai respectivei organizații sau asociații.

Atunci când condiționează obținerea calității de membru de anumite calificări, asociația sau organizația poate face acest lucru numai în condițiile prevăzute de prezenta directivă în ceea ce privește resortisanții altor state membre care posedă calificări profesionale.

TITLUL IV

NORME PRIVIND EXERCITAREA PROFESIEI

Articolul 53

Cunoștințe lingvistice

Persoanele care beneficiază de recunoașterea calificărilor profesionale trebuie să aibă cunoștințele lingvistice necesare exercitării profesiei în statul membru gazdă.

Articolul 54

Utilizarea titlurilor de calificare

Fără a aduce atingere articolelor 7 și 52, statul membru gazdă se asigură de recunoașterea dreptului persoanelor interesate de a-și utiliza titlul de calificare care li s-au conferit în statul membru de origine și, eventual, abrevierea acestora, în limba respectivului stat. Statul membru gazdă poate prevedea ca titlul să fie urmat de denumirea și adresa instituției sau comisiei care l-a eliberat. Atunci când titlul de calificare din statul membru de origine poate fi confundat în statul membru gazdă cu un titlu care necesită, în respectivul stat membru gazdă, o formare suplimentară care nu a fost urmată de beneficiar, respectivul stat membru gazdă poate solicita ca acesta să utilizeze titlul de calificare din statul membru de origine într-o formă adecvată, indicată de statul membru gazdă.

Articolul 55

Aprobarea din partea caselor de asigurări de sănătate

Fără a aduce atingere articolului 5 alineatul (1) și articolului 6 primul paragraf litera (b), statele membre care solicită persoanelor care și-au obținut calificările profesionale pe teritoriul lor efectuarea unui stagiu pregătitor și/sau a unei perioade de experiență profesională pentru a fi aprobate de o casă de asigurări de sănătate exceptează de la această obligație titularii de calificări profesionale de medic și de medic dentist obținute într-un alt stat membru.

TITLUL V

COOPERARE ADMINISTRATIVĂ ȘI COMPETENȚE DE APLICARE

Articolul 56

Autorități competente

(1)   Autoritățile competente ale statului membru gazdă și ale statului membru de origine colaborează îndeaproape și își acordă asistență reciprocă pentru a facilita punerea în aplicare a prezentei directive. Ele asigură confidențialitatea informațiilor pe care le schimbă.

(2)   Autoritățile competente ale statului membru gazdă și ale statului membru de origine fac schimb de informații privind sancțiunile disciplinare sau penale care au fost acordate sau privind alte fapte specifice grave care pot avea consecințe asupra exercitării activităților în temeiul prezentei directive, cu respectarea legislației privind protecția datelor cu caracter personal prevăzută de Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date (24) și de Directiva 2002/58/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 iulie 2002 privind prelucrarea datelor personale și protejarea confidențialității în sectorul comunicațiilor publice (Directiva asupra confidențialității și comunicațiilor electronice) (25).

Statul membru de origine examinează veridicitatea faptelor, iar autoritățile sale decid cu privire la natura și amploarea investigațiilor pe care trebuie să le realizeze și comunică statului membru gazdă concluziile rezultate din informațiile transmise.

(3)   Fiecare stat membru desemnează, până la 20 octombrie 2007, autoritățile și organismele competente autorizate să elibereze sau să primească titlurile de calificare și alte documente sau informații, precum și pe cele autorizate să primească cererile și să ia deciziile prevăzute în prezenta directivă și informează de îndată celelalte state membre și Comisia cu privire la aceasta.

(4)   Fiecare stat membru desemnează un coordonator al activităților autorităților menționate la alineatul (1) și informează celelalte state membre și Comisia cu privire la aceasta.

Coordonatorii au următoarele sarcini:

(a)

să promoveze o aplicare uniformă a prezentei directive;

(b)

să colecteze toate informațiile utile punerii în aplicare a prezentei directive, în special cele privind condițiile de acces la profesiile reglementate în statele membre.

Pentru îndeplinirea sarcinii prevăzute la litera (b), coordonatorii pot apela la punctele de contact menționate la articolul 57.

Articolul 57

Puncte de contact

Fiecare stat membru desemnează, până la 20 octombrie 2007, un punct de contact care are următoarele sarcini:

(a)

să furnizeze cetățenilor și punctelor de contact din celelalte state membre orice informație utilă pentru recunoașterea calificărilor profesionale prevăzută de prezenta directivă, în special informații privind legislația națională care reglementează profesiile și exercitarea acestora, inclusiv legislația socială, precum și, după caz, normele de deontologie;

(b)

să asiste cetățenii în realizarea drepturilor conferite în temeiul prezentei directive, după caz, în cooperare cu celelalte puncte de contact și autoritățile competente ale statului membru gazdă.

La cererea Comisiei, punctele de contact o informează cu privire la rezultatele cazurilor tratate în temeiul literei (b), în termen de două luni de la data sesizării lor.

Articolul 58

Comitetul pentru recunoașterea calificărilor profesionale

(1)   Comisia este asistată de un comitet pentru recunoașterea calificărilor profesionale, denumit în continuare „comitet”, format din reprezentanții statelor membre și prezidat de un reprezentant al Comisiei.

(2)   Atunci când se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolele 5 și 7 din Decizia 1999/468/CE, cu respectarea dispozițiilor articolului 8 din decizia menționată.

Perioada prevăzută la articolul 5 alineatul (6) din Decizia 1999/468/CE se stabilește la două luni.

(3)   Comitetul își stabilește regulamentul de procedură.

Articolul 59

Consultarea

Comisia consultă experți din grupurile profesionale în cauză în mod corespunzător, în special în cadrul lucrărilor comitetului prevăzut la articolul 58 și prezintă comitetului menționat un raport motivat.

TITLUL VI

ALTE DISPOZIȚII

Articolul 60

Rapoarte

(1)   De la 20 octombrie 2007, statele membre prezintă Comisiei, la fiecare doi ani, un raport privind punerea în aplicare a sistemului introdus. În afară de observații generale, acest raport cuprinde un rezumat statistic al deciziilor luate, precum și o descriere a principalelor probleme care decurg din punerea în aplicare a prezentei directive.

(2)   De la 20 octombrie 2007, Comisia elaborează, la fiecare cinci ani, un raport privind punerea în aplicare a prezentei directive.

Articolul 61

Clauză de derogare

În cazul în care, pentru aplicarea unei dispoziții a prezentei directive, un stat membru întâmpină dificultăți majore în anumite domenii, Comisia examinează respectivele dificultăți în colaborare cu statul membru în cauză.

După caz, Comisia decide, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 58 alineatul (2), să permită statului membru respectiv să deroge de la aplicarea dispoziției în cauză, pentru o perioadă limitată.

Articolul 62

Abrogarea

Directivele 77/452/CEE, 77/453/CEE, 78/686/CEE, 78/687/CEE, 78/1026/CEE, 78/1027/CEE, 80/154/CEE, 80/155/CEE, 85/384/CEE, 85/432/CEE, 85/433/CEE, 89/48/CEE, 92/51/CEE, 93/16/CEE și 1999/42/CE se abrogă cu efect de la 20 octombrie 2007. Trimiterile la directivele abrogate se interpretează ca trimiteri la prezenta directivă, iar actele adoptate în temeiul respectivelor directive nu sunt afectate de abrogarea lor.

Articolul 63

Transpunerea

Statele membre pun în aplicare actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 20 octombrie 2007. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.

Atunci când statele membre adoptă aceste dispoziții, ele conțin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.

Articolul 64

Intrarea în vigoare

Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Articolul 65

Destinatari

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Strasburg, 7 septembrie 2005.

Pentru Parlamentul European

Președintele

J. BORELL FONTELLES

Pentru Consiliu

Președintele

C. CLARKE


(1)  JO C 181 E, 30.7.2002, p. 183.

(2)  JO C 61, 14.3.2003, p. 67.

(3)  Avizul Parlamentului European din 11 februarie 2004 (JO C 97 E, 22.4.2004, p. 230), poziția comună a Consiliului din 21 decembrie 2004 (JO C 58 E, 8.3.2005, p. 1) și poziția Parlamentului European din 11 mai 2005 (nepublicată încă în Jurnalul Oficial). Decizia Consiliului din 6 iunie 2005.

(4)  JO L 178, 17.7.2000, p. 1.

(5)  JO L 19, 24.1.1989, p. 16, directivă astfel cum a fost modificată prin Directiva 2001/19/CE a Parlamentului European și a Consiliului (JO L 206, 31.7.2001, p. 1).

(6)  JO L 209, 24.7.1992, p. 25, directivă astfel cum a fost modificată ultima dată prin Decizia 2004/108/CE a Comisiei (JO L 32, 5.2.2004, p. 15).

(7)  JO L 201, 31.7.1999, p. 77.

(8)  JO L 176, 15.7.1977, p. 1, directivă astfel cum a fost modificată ultima dată prin Actul de aderare din 2003.

(9)  JO L 176, 15.7.1977, p. 8, directivă astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 2001/19/CE.

(10)  JO L 233, 24.8.1978, p. 1, directivă astfel cum a fost modificată ultima dată prin Actul de aderare din 2003.

(11)  JO L 233, 24.8.1978, p. 10, directivă astfel cum a fost modificată ultima dată prin Actul de aderare din 2003.

(12)  JO L 362, 23.12.1978, p. 1, directivă astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 2001/19/CE.

(13)  JO L 362, 23.12.1978, p. 7, directivă astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 2001/19/CE.

(14)  JO L 33, 11.2.1980, p. 1, directivă astfel cum a fost modificată ultima dată prin Actul de aderare din 2003.

(15)  JO L 33, 11.2.1980, p. 8, directivă astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 2001/19/CE.

(16)  JO L 223, 21.8.1985, p. 15, directivă astfel cum a fost modificată ultima dată prin Actul de aderare din 2003.

(17)  JO L 253, 24.9.1985, p. 34, directivă astfel cum a fost modificată prin Directiva 2001/19/CE.

(18)  JO L 253, 24.9.1985, p. 37, directivă astfel cum a fost modificată ultima dată prin Actul de aderare din 2003.

(19)  JO L 165, 7.7.1993, p. 1, directivă astfel cum a fost modificată ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 1882/2003 al Parlamentului European și al Consiliului (JO L 284, 31.10.2003, p. 1).

(20)  JO L 184, 17.7.1999, p. 23.

(21)  JO L 78, 26.3.1977, p. 17, directivă astfel cum a fost modificată ultima dată prin Actul de aderare din 2003.

(22)  JO L 77, 14.3.1998, p. 36, directivă astfel cum a fost modificată prin Actul de aderare din 2003.

(23)  JO L 145, 13.6.1997, p. 1, directivă astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 2004/66/CE (JO L 168, 1.5.2004, p. 35).

(24)  JO L 281, 23.11.1995, p. 31, directivă astfel cum a fost modificată prin Regulamentul (CE) nr. 1882/2003.

(25)  JO L 201, 31.7.2002, p. 37.


ANEXA I

Lista asociațiilor sau organizațiilor profesionale care îndeplinesc condițiile prevăzute la articolul 3 alineatul (2)

IRLANDA (1)

1.

The Institute of Chartered Accountants in Ireland (2)

2.

The Institute of Certified Public Accountants in Ireland (2)

3.

The Association of Certified Accountants (2)

4.

Institution of Engineers of Ireland

5.

Irish Planning Institute

REGATUL UNIT

1.

Institute of Chartered Accountants in England and Wales

2.

Institute of Chartered Accountants of Scotland

3.

Institute of Chartered Accountants in Ireland

4.

Chartered Association of Certified Accountants

5.

Chartered Institute of Loss Adjusters

6.

Chartered Institute of Management Accountants

7.

Institute of Chartered Secretaries and Administrators

8.

Chartered Insurance Institute

9.

Institute of Actuaries

10.

Faculty of Actuaries

11.

Chartered Institute of Bankers

12.

Institute of Bankers in Scotland

13.

Royal Institution of Chartered Surveyors

14.

Royal Town Planning Institute

15.

Chartered Society of Physiotherapy

16.

Royal Society of Chemistry

17.

British Psychological Society

18.

Library Association

19.

Institute of Chartered Foresters

20.

Chartered Institute of Building

21.

Engineering Council

22.

Institute of Energy

23.

Institution of Structural Engineers

24.

Institution of Civil Engineers

25.

Institution of Mining Engineers

26.

Institution of Mining and Metallurgy

27.

Institution of Electrical Engineers

28.

Institution of Gas Engineers

29.

Institution of Mechanical Engineers

30.

Institution of Chemical Engineers

31.

Institution of Production Engineers

32.

Institution of Marine Engineers

33.

Royal Institution of Naval Architects

34.

Royal Aeronautical Society

35.

Institute of Metals

36.

Chartered Institution of Building Services Engineers

37.

Institute of Measurement and Control

38.

British Computer Society


(1)  Resortisanții irlandezi sunt și membri ai următoarelor asociații sau organizații din Regatul Unit:

 

Institute of Chartered Accountants in England and Wales

 

Institute of Chartered Accountants of Scotland

 

Institute of Actuaries

 

Faculty of Actuaries

 

The Chartered Institute of Management Accountants

 

Institute of Chartered Secretaries and Administrators

 

Royal Town Planning Institute

 

Royal Institution of Chartered Surveyors

 

Chartered Institute of Building.

(2)  Doar în sensul activității de verificare a conturilor.


ANEXA II

Lista formărilor care au o structură specială prevăzute la articolul 11 alineatul (6) litera (c) punctul (ii)

1.   Domeniul paramedical și socio-pedagogic

Formare pentru:

în Germania:

soră puericultoare („Kinderkrankenschwester/Kinderkrankenpfleger”);

fiziokinetoterapeut [„Krankengymnast(in)/Physiotherapeut(in)”] (1);

medic expertiză a capacității de muncă/ergoterapeut („Beschäftigungs- und Arbeitstherapeut/Ergotherapeut”);

logoped („Logopäde/Logopädin”);

ortoptist [„Orthoptist(in)”];

educator (educatoare) recunoscut(ă) de stat [„Staatlich anerkannte(r) Erzieher(in)”];

educator(educatoare) terapeut(ă) recunoscut(ă) de stat [„Staatlich anerkannte(r) Heilpädagoge(-in)”];

asistent(ă) tehnic(ă) medical(ă) de laborator [„medizinisch-technische(r) Laboratoriums- Assistent(in)”];

asistent(ă) tehnic(ă) medical(ă) radiolog [„medizinisch-technische(r) Radiologie-Assistent(in)”];

asistent(ă) tehnic(ă) medical(ă) pentru diagnosticare funcțională [„medizinisch-technische(r) Assistent(in) für Funktionsdiagnostik”];

tehnician veterinar [„veterinärmedizinisch-technische(r) Assistent(in)”];

dietician(ă) [„Diätassistent(in)”];

tehnician farmacist („Pharmazieingenieur”), formare asigurată înainte de 31 martie 1994 pe teritoriul fostei Republici Democrate Germania sau pe teritoriul noilor Länder;

asistent(ă) psihiatrie [„Psychiatrische(r) Krankenschwester/Krankenpfleger”];

logoterapeut [„Sprachtherapeut(in)”];

în Republica Cehă:

soră medicală („zdravotnický asistent”),

care reprezintă o formare cu o durată totală de cel puțin 13 ani, dintre care cel puțin opt ani de formare de bază și patru ani de formare profesională într-un liceu sanitar, care se încheie cu examenul „maturitní zkouška”;

asistent de nutriție („nutriční asistent”),

care reprezintă o formare cu o durată totală de cel puțin 13 ani, dintre care cel puțin opt ani de formare de bază și patru ani de formare profesională într-un liceu sanitar, care se încheie cu examenul „maturitní zkouška”;

în Italia:

tehnician dentar („odontotecnico”);

optician („ottico”);

în Cipru:

tehnician dentar („οδοντοτεχνίτης)”),

care reprezintă o formare cu o durată totală de cel puțin 14 ani, dintre care cel puțin șase ani de studii primare, șase ani de studii secundare și doi ani de studii superioare, urmată de un an de experiență profesională;

optician („τεχνικός οπτικός”),

care reprezintă o formare cu o durată totală de cel puțin 14 ani, dintre care cel puțin șase ani de studii primare, șase ani de studii secundare și doi ani de studii superioare, urmată de un an de experiență profesională;

în Letonia:

asistent stomatolog („zobārstniecības māsa”),

care reprezintă o formare cu o durată totală de cel puțin 13 ani, dintre care cel puțin 10 ani de studii primare și doi ani de studii profesionale într-o instituție de învățământ sanitar, urmată de trei ani de experiență profesională la sfârșitul cărora, pentru obținerea unui certificat de specializare, trebuie promovat un examen;

asistent de laborator pentru analize biomedicale („biomedicīnas laborants”),

care reprezintă o formare cu o durată totală de cel puțin 12 ani, dintre care cel puțin 10 ani de studii școlare generale și doi ani de studii profesionale într-o instituție de învățământ sanitar, urmată de doi ani de experiență profesională la sfârșitul cărora, pentru obținerea unui certificat de specializare, trebuie promovat un examen;

tehnician dentar („zobu tehniķis”),

care reprezintă o formare cu o durată totală de cel puțin 12 ani, dintre care cel puțin 10 ani de studii școlare generale și doi ani de studii profesionale într-o instituție de învățământ sanitar, urmată de doi ani de experiență profesională la sfârșitul cărora, pentru obținerea unui certificat de specializare, trebuie promovat un examen;

asistent medical fizioterapie („fizioterapeita asistents”),

care reprezintă o formare cu o durată totală de cel puțin 13 ani, dintre care cel puțin 10 ani de studii școlare generale și trei ani de studii profesionale într-o instituție de învățământ sanitar, urmată de doi ani de experiență profesională la sfârșitul cărora, pentru obținerea unui certificat de specializare, trebuie promovat un examen;

în Luxemburg:

asistent(ă) tehnic(ă) medical(ă) radiolog [„assistant(e) technique médical(e) en radiologie”];

asistent(ă) tehnic medical de laborator [„assistant(e) technique médical(e) de laboratoire”];

asistent(ă) psihiatrie („infirmier/ière psychiatrique”);

asistent(ă) tehnic(ă) medical(ă) în domeniul chirurgiei [„assistant(e) technique médical(e) en chirurgie”];

soră puericultoare („infirmier/ière puériculteur/trice”);

asistent(ă) anestezie („infirmier/ière anesthésiste”);

maseur/maseuză calificat(ă) [„masseur/euse diplômé(e)”];

educator (educatoare) („éducateur/trice”);

în Țările de Jos:

asistent veterinar („dierenartsassistent”),

care reprezintă formări cu o durată totală de cel puțin 13 ani, dintre care:

(i)

fie cel puțin trei ani de formare profesională într-o școală specializată, atestată printr-un examen, completată eventual printr-un ciclu de specializare de unu sau doi ani, care se încheie cu un examen;

(ii)

fie cel puțin doi ani și jumătate de formare profesională într-o școală specializată, care se încheie cu un examen și completată printr-o practică profesională de cel puțin șase luni sau un stagiu profesional de cel puțin șase luni într-o instituție autorizată;

(iii)

fie cel puțin doi ani de formare profesională într-o școală specializată, care se încheie cu un examen și completată printr-o practică profesională de cel puțin un an printr-un stagiu profesional de cel puțin un an într-o instituție autorizată;

(iv)

fie, în cazul asistenților veterinari („dierenartsassistent”) în Țările de Jos, trei ani de formare profesională într-o școală specializată („program MBO”) sau, alternativ, trei ani de formare profesională după sistemul dual de învățământ („LLW”), ambele încheindu-se cu un examen;

în Austria:

formarea de bază specializată în asistență pediatrică („spezielle Grundausbildung in der Kinder- und Jugendlichenpflege”);

formarea de bază specializată în asistență psihiatrică („spezielle Grundausbildung in der psychiatrischen Gesundheits- und Krankenpflege”);

optician specializat în lentile de contatc („Kontaktlinsenoptiker”);

pedichiurist („Fußpfleger”);

audioprotezist („Hörgeräteakustiker”);

droghist („Drogist”),

care reprezintă un ciclu de studii și de formare cu o durată totală de cel puțin 14 ani, dintre care o formare de cel puțin cinci ani într-un cadru de formare structurat divizat, pe de o parte, într-o perioadă de ucenicie de cel puțin trei ani, incluzând o formare urmată parțial la locul de muncă și parțial asigurată de o instituție profesională și, pe de altă parte, o perioadă de stagiu și de formare care se încheie cu un examen profesional ce conferă dreptul de exercitare a profesiei și de formare a ucenicilor;

maseur („Masseur”),

care reprezintă un ciclu de studii și de formare cu o durată totală de 14 ani, dintre care o formare de cinci ani într-un cadru de formare structurat, incluzând o perioadă de ucenicie de doi ani, o perioadă de stagiu și de formare de doi ani și o formare de un an, care se încheie cu un examen profesional ce conferă dreptul de exercitare a profesiei și de formare a ucenicilor;

puericultor (puericultoare) („Kindergärtner/in”);

educator („Erzieher”),

care reprezintă un ciclu de studii și de formare cu o durată totală de 13 ani, dintre care o formare profesională de cinci ani într-o școală specializată, care se încheie cu un examen;

în Slovacia:

profesor în domeniul dansului în școlile de studii artistice de bază („učiteľ v tanečnom odbore na základných umeleckých školách”),

care reprezintă o formare cu o durată totală de cel puțin 14 ani și jumătate, dintre care opt ani de învățământ de bază, patru ani de studii într-o instituție de învățământ secundar specializat și o formare de cinci semestre în pedagogia dansului;

educator în instituții de educație specializate și în centre de servicii sociale („vychovávatel' v špeciálnych výchovných zariadeniach a v zariadeniach sociálnych služieb”),

care reprezintă o formare cu o durată totală de cel puțin 14 ani, dintre care opt-nouă ani de învățământ de bază, patru ani de studii într-o instituție de învățământ secundar specializată în pedagogie sau într-o altă instituție de învățământ secundar și doi ani de studii complementare de pedagogie cu frecvență redusă.

2.   Sectorul meșteșugarilor și al lucrătorilor calificați în meserii de tip artizanal (Mester/Meister/Maître) reprezentând formări legate de activități artizanale neincluse la titlul III capitolul II din prezenta directivă.

Următoarele formări:

în Danemarca:

optician („optometrist”),

acest ciclu are o durată totală de 14 ani, inclusiv cinci ani de formare profesională, din care doi ani și jumătate de instruire teoretică asigurată de instituția de formare profesională și doi ani și jumătate de instruire practică efectuată la locul de muncă, care se încheie cu un examen recunoscut referitor la activitatea artizanală și care conferă dreptul de a folosi titlul de „Mester”;

tehnician ortoped („ortopædimekaniker”),

acest ciclu are o durată totală de 12 ani și jumătate, inclusiv trei ani și jumătate de formare profesională, din care un semestru de instruire teoretică asigurată de instituția de formare profesională și trei ani de instruire practică efectuată la locul de muncă, care se încheie cu un examen recunoscut referitor la activitatea artizanală și care conferă dreptul de a folosi titlul de „Mester”;

confecționer încălțăminte ortopedică („ortopædiskomager”),

acest ciclu are o durată totală de 13 ani și jumătate, inclusiv patru ani și jumătate de formare profesională, dintre care doi ani de instruire teoretică asigurată de instituția de formare profesională și doi ani și jumătate de instruire practică efectuată la locul de muncă, care se încheie cu un examen recunoscut referitor la activitatea artizanală și care conferă dreptul de a folosi titlul de „Mester”.

în Germania:

optician („Augenoptiker”);

tehnician dentar („Zahntechniker”);

bandajist („Bandagist”);

audioprotezist („Hoergeraete-Akustiker”);

tehnician ortoped („Orthopaediemechaniker”);

confecționer încălțăminte ortopedică („Orthopaedieschuhmacher”);

în Luxemburg:

optician („opticien”);

tehnician dentar („mécanicien dentaire”);

audioprotezist („audioprothésiste”);

tehnician ortoped/bandajist („mécanicien orthopédiste/bandagiste”);

confecționer încălțăminte ortopedică („orthopédiste-cordonnier”),

aceste cicluri au o durată totală de 14 ani, inclusiv cel puțin cinci ani într-un cadru de formare structurat, parțial la locul de muncă și parțial în cadrul instituției de formare profesională, care se încheie cu un examen care trebuie promovat pentru a putea exercita orice activitate considerată ca fiind de artizanat, cu titlu independent sau ca salariat cu un nivel comparabil de răspundere;

în Austria:

bandajist („Bandagist”);

corsetier („Miederwarenerzeuger”)

optician („Optiker”);

confecționer încălțăminte ortopedică („Orthopädieschuhmacher”);

tehnician ortoped („Orthopädietechniker”);

tehnician dentar („Zahntechniker”);

grădinar („Gärtner”);

care reprezintă un ciclu de studii și de formare cu o durată totală de cel puțin 14 ani, din care o formare de cel puțin cinci ani într-un cadru de formare structurat divizat, pe de o parte, într-o perioadă de ucenicie de cel puțin trei ani, cuprinzând o formare parțial efectuată la locul de muncă și parțial asigurată de o instituție de învățământ profesional și, pe de altă parte, într-o perioadă de stagiu și de formare de cel puțin doi ani, care se încheie cu un examen de masterat care conferă dreptul de a exercita profesia, de a forma ucenici și de a utiliza titlul de „Meister”;

formările de maiștri artizani în domeniul agriculturii și al silviculturii, cum ar fi:

maistru în agricultură („Meister in der Landwirtschaft”);

maistru în activitatea gospodăriilor rurale („Meister in der landlichen Hauswirtschaft”);

maistru în horticultură („Meister im Gartenbau”);

maistru în cultura legumicolă („Meister im Feldgemusebau”);

maistru în cultura fructelor și utilizarea fructelor („Meister im Obstbau und in der Obstverwertung”);

maistru în viticultură și tehnici viticole („Meister im Weinbau und in der Kellerwirtschaft”);

maistru în industria lactatelor și brânzeturilor („Meister in der Molkerei-und Kasewirtschaft”);

maistru în creșterea cailor („Meister in der Pferdewirtschaft”);

maistru în industria piscicolă („Meister in der Fischereiwirtschaft”);

maistru în industria avicolă („Meister in der Geflugelwirtschaft”);

maistru în apicultură („Meister in der Bienenwirtschaft”);

maistru în industria forestieră („Meister in der Forstwirtschaft”);

maistru în arboricultură forestieră („Meister in der Forstgarten-und Forstpflegewirtschaft”);

maistru în stocarea produselor agricole („Meister in der landwirtschaftlichen Lagerhaltung”),

care reprezintă un ciclu de studii și de formare cu o durată totală de cel puțin 15 ani, din care o formare de cel puțin șase ani într-un cadru de formare structurat divizat, pe de o parte, într-o perioadă de ucenicie de cel puțin trei ani, cuprinzând o formare parțial efectuată la locul de muncă și parțial asigurată de o instituție de învățământ profesional și, pe de altă parte, într-o perioadă de stagiu de trei ani, care se încheie cu un examen de masterat care are legătură cu profesia și care conferă dreptul de a forma ucenici și de a utiliza titlul de „Meister”;

în Polonia

instructor în domeniul instruirii profesionale practice („Nauczyciel praktycznej nauki zawodu”),

care reprezintă o formare cu o durată de:

(i)

opt ani de formare de bază și cinci ani de formare profesională la nivel de liceu sau o formare echivalentă la nivel de liceu într-un domeniu relevant, urmată de o formare pedagogică cu o durată totală de cel puțin 150 de ore, de o formare în domeniul securității și igienei la locul de muncă și de doi ani de experiență profesională în profesia care urmează să fie predată sau

(ii)

opt ani de formare de bază și cinci ani de formare profesională la nivel de liceu și o diplomă care să ateste absolvirea unui ciclu de formare într-o instituție de învățământ superior pedagogic tehnic sau

(iii)

opt ani de formare de bază, între doi și trei ani de formare profesională de bază la nivel de liceu și cel puțin trei ani de experiență profesională, atestată printr-o o diplomă de masterat în respectiva profesie, urmată de o formare pedagogică cu o durată totală de cel puțin 150 de ore;

în Slovacia:

maistru în domeniul pregătirii profesionale („majster odbornej výchovy”),

care reprezintă o formare cu o durată totală de cel puțin 12 ani, din care opt ani de formare de bază, patru ani de instruire profesională [ciclu complet de instruire profesională la nivel de liceu și/sau o perioadă de ucenicie în ciclul (similar) de formare profesională sau de ucenicie în cauză], o experiență profesională cu o durată totală de cel puțin trei ani în domeniul formării sau uceniciei urmate și studii suplimentare în pedagogie la facultatea de pedagogie sau la o universitate tehnică, sau un ciclu complet de învățământ secundar și o perioadă de ucenicie în ciclul (similar) de formare profesională sau de ucenicie în cauză, o experiență profesională cu o durată totală de cel puțin trei ani în domeniul formării sau uceniciei urmate și studii suplimentare în pedagogie la facultatea de pedagogie sau, până la 1 septembrie 2005, o formare specializată în domeniul pedagogiei specializate, asigurată în centre metodologice de formare a maiștrilor în domeniul pregătirii profesionale în școli specializate, fără studii pedagogice suplimentare.

3.   Domeniul maritim

(a)   Transportul maritim

Următoarele formări:

în Republica Cehă:

matelot de punte („palubní asistent”);

ofițer de punte pe pasarelă („námořní poručík”);

ofițer secund („první palubní důstojník”);

căpitan („kapitán”);

mecanic („strojní asistent”);

ofițer mecanic de punte („strojní důstojník”);

mecanic secund („druhý strojní důstojník”);

mecanic șef („první strojní důstojník”);

electrician („elektrotechnik”);

electrician șef („elektrodůstojník”);

în Danemarca:

căpitan în marina comercială („skibsfører”);

ofițer secund („overstyrmand”);

timonier, ofițer de punte („enestyrmand, vagthavende styrmand”);

ofițer de punte („vagthavende styrmand”);

mecanic de vapor („maskinchef”);

prim ofițer mecanic („1. maskinmester”);

prim ofițer mecanic/mecanic șef de cart („1. maskinmester/vagthavende maskinmester”).

în Germania:

căpitan de vas mare de coastă („Kapitän AM”);

căpitan de vas de coastă („Kapitän AK”);

ofițer de punte pe vas mare de coastă („Nautischer Schiffsoffizier AMW”);

ofițer de punte pe vas de coastă („Nautischer Schiffsoffizier AKW”);

ofițer mecanic, categoria C – șef al sălii mașinilor („Schiffsbetriebstechniker CT - Leiter von Maschinenanlagen”);

mecanic șef, categoria C – șef al sălii mașinilor („Schiffsmaschinist CMa - Leiter von Maschinenanlagen”);

ofițer mecanic de punte, categoria C („Schiffbetriebstechniker CTW”);

mecanic șef, categoria C – ofițer tehnician unic responsabil („Schiffsmaschinist CMaW - Technischer Alleinoffizier”);

în Italia:

ofițer de punte („ufficiale di coperta”);

ofițer mecanic („ufficiale di macchina”);

în Letonia:

inginer electrician la bordul navelor („kuģu elektromehāniķis”);

operator pentru aparate frigorifice („kuģa saldēšanas iekārtu mašīnists”);

în Țările de Jos:

șef de cart pe vas de coastă (cu formare suplimentară) [„stuurman kleine handelsvaart (met aanvulling)”];

inginer de motor cu diplomă („diploma motordrijver”);

funcționar destinat serviciului de ajutor trafic maritim („VTS functionarist”),

care reprezintă o formare:

în Republica Cehă:

(i)

pentru matelot de punte („palubní asistent”):

1.

persoană în vârstă de cel puțin 20 de ani;

2.

(a)

instituție de formare sau o școală maritimă – secția navigație, cele două cicluri trebuie să se încheie cu examenul „maturitni zkouska” și efectuarea unui serviciu pe mare autorizat, cu o durată de minimum șase luni, efectuat la bordul navelor în timpul studiilor, sau

(b)

serviciu pe mare autorizat, cu o durată de minimum doi ani, ca matelor făcând parte dintr-o echipă de cart pe pasarelă cu misiunea de a acorda sprijin la bordul navei și o formare autorizată, conformă cu standardele de competență menționate la secțiunea A-II/1 din codul STCW (Convenția internațională privind standardele de pregătire a navigatorilor, brevetare/atestare și efectuare a serviciului de cart), asigurată de o instituție de formare sau de o școală maritimă dintr-un stat parte la Convenția STCW în cauză și promovarea unui examen în fața unei comisii recunoscute de CTM (Comitetul privind transporturile maritime al Republicii Cehe);

(ii)

pentru ofițer de punte pe pasarelă („námořní poručík”):

1.

serviciu pe mare autorizat în calitate de matelot de punte la bordul navelor cu o capacitate brută egală sau mai mare de 500, cu o durată de minimum șase luni pentru titularii de diplome acordate de instituții de formare sau de școli maritime sau de un an pentru titularii de diplome obținute ca urmare a absolvirii unui ciclu de formare autorizat, dintre care cel puțin șase luni în calitate de matelot făcând parte dintr-o echipă de cart pe pasarelă;

2.

registru de formare la bordul navei pentru cadeți, completat în mod corespunzător și autorizat;

(iii)

pentru ofițer secund („první palubní důstojník”):

brevet de ofițer de cart pe pasarelă pentru navele cu o capacitate brută egală sau mai mare de 500 și serviciu pe mare autorizat cu o durată de minimum 12 luni în această funcție.

(iv)

pentru căpitan („kapitán”):

=

brevet de căpitan pentru navele cu o capacitate brută de 500 - 3 000;

=

brevet de ofițer secund pentru navele cu o capacitate brută egală sau mai mare de 3 000, serviciu pe mare autorizat cu o durată de minimum șase luni în calitate de ofițer secund pe navele cu o capacitate brută egală sau mai mare de 500 și serviciu pe mare autorizat cu o durată de minimum șase luni în calitate de ofițer secund pe navele cu o capacitate brută egală sau mai mare de 3 000.

(v)

pentru mecanic („strojní asistent”):

1.

persoană în vârstă de cel puțin 20 de ani;

2.

instituție de formare sau o școală maritimă – secția inginerie maritimă și serviciu pe mare autorizat, cu o durată de minimum șase luni efectuată la bordul navelor în timpul studiilor;

(vi)

pentru ofițer mecanic de punte („strojní důstojník”):

serviciu pe mare autorizat, în calitate de mecanic, cu o durată de minimum șase luni în cazul titularului unei diplome eliberate de o instituție de formare sau de o școală maritimă;

(vii)

pentru mecanic secund („druhý strojní důstojník”):

serviciu pe mare autorizat, cu o durată de minimum 12 luni, în calitate de al treilea ofițer mecanic la bordul navelor, al căror aparat principal de propulsie are o putere egală sau mai mare de 750 kW;

(viii)

pentru mecanic șef („první strojní důstojník”):

brevet corespunzător de mecanic secund pentru navele al căror aparat principal de propulsie are o putere egală sau mai mare de 3 000 kW și serviciu pe mare autorizat, cu o durată de minimum șase luni, efectuat în această funcție;

(ix)

pentru electrician („elektrotechnik”):

1.

persoană în vârstă de cel puțin 18 ani;

2.

instituție de formare maritimă sau o altă instituție, facultatea de electrotehnică sau o școală tehnică de inginerie electrotehnică; toate ciclurile de formare trebuie să se încheie cu examenul „maturitni zkouska” și o experiență practică autorizată cu o durată de minimum 12 luni în domeniul electrotehnicii;

(x)

pentru electrician șef („elektrodustojnik”):

1.

instituție de formare maritimă sau o altă instituție, facultatea de electrotehnică, altă instituție de formare sau o instituție de învățământ secundar în domeniul electrotehnicii; toate ciclurile de formare trebuie să se încheie cu examenul „maturitni zkouska” sau cu un examen de stat;

2.

serviciu pe mare autorizat, în calitate de electrician, cu o durată de minimum 12 luni pentru titularii de diplome eliberate de instituții de formare sau de școlile maritime, ori de douăzeci și patru de luni pentru titularii de diplome eliberate de o instituție de învățământ secundar;

în Danemarca, de nouă ani de școală primară, urmați de o perioadă de formare de bază și/sau de serviciu pe mare cu o durată cuprinsă între 17 și 36 de luni, la care se adaugă:

(i)

pentru ofițerul de punte, un an de formare profesională specializată;

(ii)

pentru ceilalți, teri ani de formare profesională specializată;

în Germania, cu o durată totală care poate varia între 14 și 18 ani, inclusiv un ciclu de trei ani de formare profesională fundamentală și un an de serviciu pe mare, urmați de unul sau doi ani de formare profesională specializată, completată, după caz, de doi ani de practică profesională în navigație;

în Letonia:

(i)

pentru inginer electrician la bordul navelor („kuģu elektromehāniķis”):

1.

persoană în vârstă de cel puțin 18 ani;

2.

care reprezintă o formare cu o durată totală de cel puțin 12 ani și jumătate, dintre care cel puțin nouă ani de formare de bază și cel puțin trei ani de instruire profesională. De asemenea, este necesară efectuarea unui serviciu pe mare de cel puțin șase luni în calitate de electrician pe navă sau de asistent al inginerului electrician de la bordul navelor cu o putere mai mare de 750 kW. Formarea profesională se încheie cu un examen special organizat de autoritatea competentă, în conformitate cu programa de formare aprobată de Ministerul Transporturilor;

(ii)

pentru operator pentru aparate frigorifice („kuģa saldēšanas iekārtu mašīnists”):

1.

persoană în vârstă de cel puțin 18 ani;

2.

care reprezintă o formare cu o durată de cel puțin 13 ani, cuprinzând cel puțin nouă ani de formare de bază și cel puțin trei ani de instruire profesională. De asemenea, este necesară efectuarea unui serviciu pe mare de cel puțin 12 luni în calitate de asistent al inginerului specializat în domeniul frigorific. Formarea profesională se încheie cu un examen special, organizat de autoritatea competentă, în conformitate cu programa de formare aprobată de Ministerul Transporturilor.

în Italia, cu o durată totală de 13 ani, din care cel puțin cinci ani de formare profesională, care se încheie cu un examen și este completată, după caz, de un stagiu profesional;

în Țările de Jos:

(i)

pentru șef de cart pe vas de coastă (cu formare suplimentară) [stuurman kleine handelsvaart (met aanvulling)] și pentru supraveghetor de motor cu diplomă („diploma motordrijver”), incluzând un ciclu de studii cu o durată de 14 ani, dintre care cel puțin doi ani într-o școală de formare profesională specializată, completat cu un stagiu de 12 luni;

(ii)

pentru funcționar în cadrul serviciului de trafic maritim („VTS-functionarist”), cu o durată totală de cel puțin 15 ani, incluzând cel puțin trei ani de instruire profesională superioară („HBO”) sau de instruire profesională secundară („MBO”), completată de cicluri de specializare la nivel național sau regional, fiecare incluzând cel puțin 12 săptămâni de instruire teoretică și se încheie cu un examen

și care sunt recunoscute de Convenția internațională STCW (Convenția internațională din 1978 privind standardele de pregătire a navigatorilor, brevetare/atestare și efectuare a serviciului de cart).

(b)   Pescuitul maritim:

Următoarele formări:

în Germania:

căpitan, pescuit la mare adâncime („Kapitaen BG/Fischerei”);

căpitan, pescuit de coastă („Kapitaen BK/Fischerei”);

ofițer de punte, pescador de mare adâncime („Nautischer Schiffsoffizier BGW/Fischerei”);

ofițer de punte, vas de coastă („Nautischer Schiffsoffizier BKW/Fischerei”);

în Țările de Jos:

șef de cart/mecanic V („stuurman werktuigkundige V”);

mecanic IV (pescador) („werktuigkundige IV visvaart”);

șef de cart IV (pescador) („stuurman IV visvaart”);

șef de cart/mecanic IV („stuurman werktuigkundige VI”),

care reprezintă o formare:

în Germania, cu o durată totală cuprinsă între 14 și 18 ani, dintre care un ciclu de trei ani de formare profesională de bază și un an de serviciu pe mare, urmate de unul sau doi ani de formare profesională specializată completată, după caz, de doi ani de experiență în navigație;

în Țările de Jos, care cuprinde un ciclu variind între 13 și 15 ani, dintre care cel puțin doi ani sunt efectuați într-o instituție de formare profesională specializată, urmat de o perioadă de practică profesională de 12 luni,

și este recunoscută de Convenția Torremolinos (Convenția internațională din 1977 privind securitatea navelor de pescuit).

4.   Domeniul tehnic

Următoarele formări:

în Republica Cehă:

tehnician autorizat, constructor autorizat („autorizovaný technik, autorizovaný stavitel”),

care reprezintă o formare profesională cu o durată de cel puțin nouă ani, dintre care patru ani de formare tehnică într-o instituție de învățământ secundar, care se încheie cu examenul „maturitní zkouška”, și cinci ani de experiență profesională, care se încheie cu un test de calificare profesională pentru a exercita activitățile profesionale selectate din domeniul construcțiilor [în conformitate cu Legea nr. 50/1976 Sb. (legea privind construcțiile) și Legea nr. 360/1992 Sb];

mecanic vehicul feroviar („fyzická osoba řídící drážní vozidlo”),

care reprezintă o formare cu o durată totală de cel puțin 12 ani, dintre care cel puțin opt ani de formare de bază și cel puțin patru ani de formare profesională într-o instituție de învățământ secundar, care se încheie cu examenul „maturitní zkouška”, urmat de examenul de stat privind propulsia vehiculelor;

revizor cale ferată („drážní revizní technik”),

care reprezintă o formare cu o durată totală de cel puțin 12 ani, dintre care cel puțin opt ani de formare de bază și cel puțin patru ani de instruire profesională într-o instituție de învățământ secundar în domeniul mecanicii sau al electronicii, care se încheie cu examenul „maturitní zkouška”;

instructor școlar auto („učitel autoškoly”),

persoană în vârstă de cel puțin 24 de ani; care reprezintă o formare cu o durată totală de cel puțin 12 ani, dintre care cel puțin opt ani de formare de bază și cel puțin patru ani de instruire profesională într-o instituție de învățământ secundar în domeniul circulației sau al mecanicii, care se încheie cu examenul „maturitní zkouška”;

tehnician de stat însărcinat cu revizia tehnică a automobilului („kontrolní technik STK”),

persoană în vârstă de cel puțin 21 de ani; care reprezintă o formare cu o durată totală de cel puțin 12 ani, dintre care cel puțin opt ani de formare de bază și cel puțin patru ani de instruire profesională într-o instituție de învățământ secundar, care se încheie cu examenul „maturitní zkouška” și urmată de cel puțin doi ani de practică tehnică. Persoana în cauză trebuie să dețină un permis de conducere, să nu aibă antecedente penale, să fi urmat o formare specială de tehnician de stat cu o durată de cel puțin 120 de ore și să fi promovat examenul final;

mecanic responsabil cu controlul emisiilor vehiculelor („mechanik měření emisí”),

care reprezintă o formare cu o durată totală de cel puțin 12 ani, dintre care cel puțin opt ani de formare de bază și cel puțin patru ani de instruire profesională într-o instituție de învățământ secundar, care se încheie cu examenul „maturitní zkouška”; de asemenea, candidatul trebuie să urmeze cel puțin trei ani de practică tehnică și o formare specială de mecanic responsabil cu controlul emisiilor vehiculelor, cu o durată de opt ore, și să promoveze examenul final;

căpitan, categoria I („kapitán I. třídy”),

care reprezintă o formare cu o durată totală de cel puțin 15 ani, dintre care opt ani de formare de bază și trei ani de instruire profesională, care se încheie cu examenul „maturitní zkouška”, și urmată de un examen de obținere a unui certificat de aptitudini. Formarea profesională trebuie să fie urmată de patru ani de experiență profesională, care se încheie cu un examen;

restaurator de monumente reprezentând lucrări artizanale („restaurátor památek, které jsou díly uměleckých řemesel”),

care reprezintă o formare cu o durată totală de 12 ani, în cazul în care se urmează ciclul complet de formare tehnică la nivel de liceu în domeniul restaurării; sau studii cu o durată cuprinsă între 10 și 12 ani într-un ciclu de formare conex, plus cinci ani de experiență profesională, în cazul în care se urmează ciclul complet de formare tehnică la nivel de liceu, care se încheie cu examenul „maturitní zkouška”, sau opt ani de experiență profesională, în cazul în care se urmează ciclul de formare tehnică la nivel de liceu, care se încheie cu un examen final;

restaurator de opere de artă care nu sunt monumente și care sunt conservate în colecțiile muzeelor și galeriilor, precum și de alte obiecte cu valoare culturală („restaurátor děl výtvarných umění, která nejsou památkami a jsou uložena ve sbírkách muzeí a galerií, a ostatních předmětů kulturní hodnoty”),

care reprezintă o formare cu o durată totală de 12 ani, plus cinci ani de experiență profesională, în cazul unui ciclu complet de formare tehnică la nivel de liceu urmat în domeniul restaurării și care se încheie cu examenul „maturitní zkouška”;

responsabil cu gestionarea deșeurilor („odpadový hospodář”),

care reprezintă o formare cu o durată totală de cel puțin 12 ani, dintre care cel puțin opt ani de formare de bază și cel puțin patru ani de instruire profesională într-o instituție de învățământ secundar, care se încheie cu examenul „maturitní zkouška” și minimum cinci ani de experiență în domeniul gestionării deșeurilor, dobândită în decursul ultimilor 10 ani;

tehnician șef minier („technický vedoucí odstřelů”),

care reprezintă o formare cu o durată totală de cel puțin 12 ani, dintre care cel puțin opt ani de formare inițială și cel puțin patru ani de instruire profesională într-o instituție de învățământ secundar, care se încheie cu examenul „maturitní zkouška”,

urmată de:

doi ani în calitate de artificier în subteran (pentru activitățile din subteran) și un an în calitate de artificier la suprafață (pentru activitățile la suprafață), inclusiv șase luni ca ajutor de artificier;

un ciclu de 100 de ore de instruire teoretică și practică, urmat de un examen susținut în fața autorității locale competente din sectorul minier;

experiență profesională de șase luni sau mai mult în domeniul organizării și executării exploziilor miniere de mare importanță;

un ciclu de 32 de ore de instruire teoretică și practică, urmat de un examen susținut în fața autorității cehe competente în sectorul minier;

în Italia:

geometru („geometra”);

tehnician agricol („perito agrario”),

care reprezintă cicluri de studii tehnice secundare cu o durată totală de 13 ani, din care opt ani de învățământ obligatoriu, urmați de cinci ani de studii secundare, dintre care trei ani de studii profesionale, care se încheie cu un examen de bacalaureat tehnic și sunt urmate:

(i)

în cazul geometrilor, fie de un stagiu practic de cel puțin doi ani într-un birou profesional, fie de cinci ani de experiență profesională;

(ii)

în cazul tehnicienilor agricoli, de efectuarea unui stagiu practic de cel puțin doi ani,

urmați de examenul de stat;

în Letonia:

ajutor mecanic de locomotivă [„vilces līdzekļa vadītāja (mašīnista) palīgs”],

persoană în vârstă de cel puțin 18 ani; care reprezintă o formare cu o durată totală de 12 ani, dintre care cel puțin opt ani de formare de bază și cel puțin patru ani de instruire profesională. Formarea profesională se încheie cu un examen special, organizat de angajator. Obținerea unui certificat de aptitudini eliberat de autoritatea competentă pentru cinci ani;

în Țările de Jos:

executor judecătoresc („gerechtsdeurwaarder”);

tehnician protezist-ortezist („tandprotheticus”),

care reprezintă un ciclu de studii și formare profesională:

(i)

în cazul executorului judecătoresc („gerechtsdeurwaarder”), cu o durată totală de cel puțin 19 ani, dintre care opt ani de învățământ obligatoriu, urmați de opt ani de ciclu de studii secundare, dintre care patru ani de studii tehnice, care se încheie cu un examen de stat, completate de trei ani de instruire teoretică și practică axată pe exercitarea profesiei;

(ii)

în cazul tehnicianului protezist-ortezist („tandprotheticus”), cu o durată totală de cel puțin 15 ani pe bază de program integral și trei ani la cursuri cu frecvență parțială, dintre care opt ani de învățământ primar, patru ani de învățământ secundar general și trei ani de formare profesională, incluzând instruire teoretică și practică ca tehnician dentar, completate printr-o formare de trei ani la cursuri cu frecvență parțială ca tehnician protezist-ortezist, care se încheie cu un examen;

în Austria:

pădurar („Förster”);

consultant tehnic („Technisches Büro”);

intermediar de forță de muncă („Überlassung von Arbeitskräften – Arbeitsleihe”);

agent de plasare a forței de muncă („Arbeitsvermittlung”);

consilier de investiții („Vermögensberater”);

detectiv particular („Berufsdetektiv”);

agent de pază („Bewachungsgewerbe”);

agent imobiliar („Immobilienmakler”);

administrator de imobil („Immobilienverwalter”);

promotor constructor, promotor imobiliar („Bauträger, Bauorganisator, Baubetreuer”);

birou recuperări creanțe („Inkassobüro/Inkassoinstitut”),

care reprezintă un ciclu de studii și de formare cu o durată totală de cel puțin 15 ani, dintre care opt ani de învățământ obligatoriu, urmați de cel puțin cinci ani de studii secundare tehnice sau comerciale, care se încheie printr-un examen tehnic sau comercial (nivel de maturitate), completate de cel puțin doi ani de educație și de formare la locul de muncă, care se încheie printr-un examen profesional;

consilier în asigurări („Berater in Versicherungsangelegenheiten”),

care reprezintă un ciclu de studii și de formare cu o durată totală de 15 ani, dintre care o formare de șase ani într-un cadru de formare organizat, divizată într-o perioadă de ucenicie de trei ani și o perioadă de practică și de formare de trei ani, care se încheie cu un examen;

antreprenor proiectant („Planender Baumeister”);

maistru tâmplar proiectant („Planender Zimmermeister”),

care reprezintă un ciclu de studii și de formare cu durata totală de cel puțin 18 ani, dintre care o formare profesională de cel puțin nouă ani, divizată în patru ani de studii tehnice secundare și cinci ani de practică și de formare profesională, care se încheie cu un examen profesional ce conferă dreptul de a exercita profesia și de a forma ucenici, în măsura în care această formare se referă la dreptul de a întocmi planuri, de a efectua calcule tehnice și de a supraveghea lucrările de construcții („privilegiul Maria-Tereza”);

contabil comercial („Gewerblicher Buchhalter”), în temeiul Gewerbeordnung 1994 (Legea din 1994 privind comerțul, artizanatul și industria);

contabil independent („Selbständiger Buchhalter”), în temeiul Bundesgesetz über die Wirtschaftstreuhandberufe 1999 (Legea din 1999 privind profesiile din domeniul contabilității publice);

în Polonia:

tehnician revizie tehnică auto de bază într-un service auto („diagnosta przeprowadzający badania techniczne w stacji kontroli pojazdów o podstawowym zakresie badań”),

care reprezintă o formare de bază cu o durată de opt ani și o formare tehnică de cinci ani într-o instituție de învățământ secundar, în domeniul automobilelor, o formare de bază în domeniul reviziei auto (51 de ore) și promovarea unui examen de calificare, precum și trei ani de practică într-un service auto sau într-un garaj;

tehnician revizie tehnică auto într-un service auto regional („diagnosta przeprowadzający badania techniczne pojazdu w okręgowej stacji kontroli pojazdów”),

care reprezintă o formare de bază cu o durată de opt ani și o formare tehnică de cinci ani într-o instituție de învățământ secundar, în domeniul automobilelor, o formare de bază în domeniul reviziei auto (51 de ore) și promovarea unui examen de calificare, precum și patru ani de practică într-un service auto sau într-un garaj;

tehnician revizie tehnică auto („diagnosta wykonujący badania techniczne pojazdów w stacji kontroli pojazdów”),

care reprezintă:

(i)

o formare de bază cu o durată de opt ani și o formare tehnică de cinci ani într-o instituție de învățământ secundar, în domeniul auto, precum și patru ani de practică atestată într-un service auto sau într-un garaj sau

(ii)

o formare de bază cu o durată de opt ani și o formare tehnică de cinci ani într-o instituție de învățământ secundar, într-un alt domeniu decât cel auto, precum și opt ani de practică atestată într-un service auto sau într-un garaj și o formare completă, cuprinzând o formare de bază și o formare specializată care să totalizeze 113 ore și să includă examene pentru fiecare nivel.

Durata în ore și conținutul general al cursurilor speciale din cadrul formării complete de tehnician sunt precizate în mod distinct în Regulamentul Ministerului Infrastructurilor din 28 noiembrie 2002 privind cerințele exacte aplicabile tehnicienilor (JO din 2002, nr. 208, articolul 1769;

acar („dyżurny ruchu”),

care reprezintă o formare de bază cu o durată de opt ani și o instruire profesională de patru ani într-o instituție de învățământ secundar cu specializare în domeniul transportului feroviar, precum și un ciclu de formare de 45 de zile care pregătește pentru exercitarea profesiei de acar și promovarea examenului de calificare sau care reprezintă o formare de bază cu o durată de opt ani și o instruire profesională de cinci ani într-o instituție de învățământ secundar cu specializare în domeniul transportului feroviar, precum și un ciclu de formare de 63 de zile necesar care pregătește pentru exercitarea profesiei de acar și promovarea examenului de calificare.

5.   Cicluri de formare din Regatul Unit, acreditate ca „National Vocational Qualifications” sau ca „Scottish Vocational Qualifications”

Formările pentru activitățile de:

asistent veterinar autorizat („listed veterinary nurse”);

inginer electrician minier („mine electrical engineer”);

inginer mecanic minier („mine mechanical engineer”);

terapeut dentar („dental therapist”);

asistent stomatolog („dental hygienist”);

optician cu drept de a elibera rețete („dispensing optician”);

director adjunct minier („mine deputy”);

administrator judiciar („insolvency practitioner”);

conveyancer autorizat („licensed conveyancer”);

ofițer secund – vase comerciale și de pasageri – nelimitat („first mate - freight/passenger ships – unrestricted”);

locotenent - vase comerciale și de pasageri – nelimitat („second mate - freight/passenger ships – unrestricted”);

locotenent secund vase comerciale și de pasageri – nelimitat („third mate - freight/passenger ships – unrestricted”);

ofițer de punte vase comerciale și de pasageri – nelimitat („deck officer - freight/passenger ships – unrestricted”);

ofițer mecanic, categoria 2 - vase comerciale și de pasageri – zonă comercială nelimitată („engineer officer – freight/passenger ships – unlimited trading area”);

tehnician calificat în domeniul gestionării deșeurilor („certified technically competent person in waste management”);

care conduc la obținerea de calificări recunoscute ca „National Vocational Qualifications” (NVQ) sau recunoscute în Scoția ca „Scottish Vocational Qualifications”, care se situează la nivelurile 3 și 4 ale „National Framework of Vocational Qualifications” din Regatul Unit.

Nivelurile 3 și 4 se definesc după cum urmează:

nivelul 3: calificare într-un spectru larg de activități realizate într-o varietate de situații, multe dintre ele fiind complexe, și nu de rutină. Răspunderea și autonomia sunt considerabile, iar funcțiile exercitate la acest nivel includ deseori supravegherea sau încadrarea altor persoane;

nivelul 4: calificare într-un spectru larg de activități complexe, tehnice sau specializate, realizate într-o varietate de situații și care implică un grad important de răspundere personală și de autonomie. Funcțiile exercitate la acest nivel includ deseori responsabilitatea pentru lucrările realizate de alte persoane și alocarea resurselor.


(1)  De la 1 iunie 1994, titlul profesional de „Krankengymnast(in)” se înlocuiește cu cel de „Physiotherapeut(in)”. Cu toate acestea, membrii acestei profesii care și-au obținut diploma înainte de această dată pot continua, dacă doresc, să poarte titlul de „Krankengymnast(in)”.


ANEXA III

Lista formărilor reglementate, prevăzute la articolul 13 alineatul (2) paragraful al treilea

În Regatul Unit:

Formările reglementate care conduc la obținerea calificărilor recunoscute ca „National Vocational Qualifications” (NVQ) sau recunoscute în Scoția ca „Scottish Vocational Qualifications”, care se situează la nivelurile 3 și 4 ale „National Framework of Vocational Qualifications” din Regatul Unit.

Aceste niveluri se definesc după cum urmează:

nivelul 3: calificare într-un spectru larg de activități realizate într-o varietate de situații, multe dintre ele fiind complexe, și nu de rutină. Răspunderea și autonomi sunt considerabile, iar funcțiile exercitate la acest nivel includ deseori supravegherea sau încadrarea altor persoane;

nivelul 4: calificare într-un spectru larg de activități, complexe, tehnice sau specializate, realizate într-o varietate de situații și care implică un grad important de răspundere personală și de autonomie. Funcțiile exercitate la acest nivel includ deseori responsabilitatea pentru lucrările realizate de alte persoane și alocarea resurselor.

În Germania:

Următoarele formări reglementate:

formările reglementate care pregătesc pentru profesiile de asistent tehnic [„technische(r) Assistent(in)”] și de asistent comercial [„kaufmännische(r) Assistent(in)”] și pentru profesiile sociale („soziale Berufe”), precum și pentru profesia de instructor logoped și de tehnică a respirației [„staatlich geprüfte(r) Atem-, Sprech- und Stimmlehrer(in)”] cu diplomă de stat, cu o durată totală de cel puțin 13 ani, care presupun absolvirea primului ciclu de formare secundară (mittlerer Bildungsabschluss) și care cuprind:

(i)

fie cel puțin trei ani  (1) de formare profesională într-o școală specializată („Fachschule”), care se încheie cu un examen, completată eventual printr-un ciclu de specializare de unul sau doi ani, care se încheie cu un examen;

(ii)

fie cel puțin doi ani și jumătate într-o școală specializată („Fachschule”), care se încheie cu un examen și completați printr-o practică profesională de cel puțin șase luni sau un stagiu profesional de cel puțin șase luni într-o instituție autorizată;

(iii)

fie cel puțin doi ani într-o școală specializată („Fachschule”), care se încheie cu un examen, completați printr-o practică profesională de cel puțin un an sau un stagiu profesional de cel puțin un an într-o instituție autorizată;

formările reglementate pentru tehnicieni [„Techniker(in)”], economiști în gestiunea economică [„Betriebswirt(in)”], designeri [„Gestalter(in)”] și asistenți familiali [„Familienpfleger(in)”] cu diplomă de stat [„staatlich geprüfte(r)”], cu o durată totală de cel puțin 16 ani, care presupun absolvirea învățământului obligatoriu sau a unei formări echivalente (cu o durată de minimum nouă ani), precum și absolvirea unei formări într-o școală profesională („Berufsschule”) de cel puțin trei ani, cuprinzând, la încheierea unei practici profesionale de cel puțin doi ani, o formare pe bază de program integral de cel puțin doi ani sau o formare la cursuri cu frecvență parțială cu aceeași durată;

formările reglementate și formările continue reglementate, cu o durată totală de cel puțin 15 ani, care presupun, în general, încheierea școlarizării obligatorii (cu o durată de minimum nouă ani) și o formare profesională (în general trei ani) care cuprind, în general, o practică profesională de cel puțin doi ani (în general trei ani), precum și un examen în cadrul formării continue, pentru a cărui pregătire se asigură, în general, un curs de formare, fie în paralel cu practica profesională (cel puțin 1 000 de ore), fie pe bază de program integral (cel puțin un an).

Autoritățile germane aduc la cunoștința Comisiei și celorlalte state membre o listă a ciclurilor de formare prevăzute de prezenta anexă.

În Țările de Jos:

formările reglementate cu o durată totală de minimum 15 ani, care presupun absolvirea a opt ani de studii primare, urmate de patru ani de studii secundare generale medii („MAVO”), de studii profesionale pregătitoare („VBO”) sau de studii secundare generale la un nivel superior, la care se adaugă trei sau patru ani de formare într-o instituție de învățământ secundar profesional („MBO”), care se încheie cu un examen;

formările reglementate cu o durată totală de minimum 16 ani, care presupun absolvirea a opt ani de studii primare, urmate de patru ani de studii secundare la un nivel cel puțin profesional pregătitor („VBO”) sau de studii secundare generale la nivel superior, la care se adaugă cel puțin patru ani de formare profesională în regim de ucenicie, cuprinzând o instruire teoretică într-o instituție cel puțin o zi pe săptămână, iar restul săptămânii o instruire practică într-un centru de instruire practică sau în cadrul unei întreprinderi, care se încheie cu un examen de absolvire a nivelurilor doi și trei.

Autoritățile Țărilor de Jos aduc la cunoștința Comisiei și celorlalte state membre lista ciclurilor de formare prevăzute în prezenta anexă.

În Austria:

formările asigurate în cadrul instituțiilor de învățământ profesional superior („Berufsbildende Höhere Schulen”) și al instituțiilor de învățământ superior în domeniul agriculturii și silviculturii („Höhere Land- und Forstwirtschaftliche Lehranstalten”), inclusiv cele de tip special („einschließlich der Sonderformen”), a căror structură și al căror nivel sunt stabilite prin acte cu putere de lege și acte administrative.

Aceste formări au o durată de cel puțin 13 ani și includ o formare profesională de cinci ani, care se încheie cu un examen final, a cărui absolvire constituie dovada competenței profesionale;

formările asigurate în școlile pentru maiștri („Meisterschulen”), la cursurile pentru maiștri („Meisterklassen”), în școlile de formare a maiștrilor în sectorul industrial („Werkmeisterschulen”) sau în școlile de formare a maiștrilor în domeniul construcțiilor („Bauhandwerkerschulen”), a căror structură și nivel sunt stabilite prin acte cu putere de lege și acte administrative.

Aceste formări au o durată totală de cel puțin 13 ani, cuprinzând nouă ani de învățământ obligatoriu, urmați fie de cel puțin trei ani de formare profesională într-o școală specializată, fie de cel puțin trei ani de formare alternativă în cadrul unei întreprinderi și al unei instituții de învățământ profesional („Berufsschule”), ambele încheindu-se cu un examen și completate prin absolvirea unei formări de cel puțin un an într-o școală pentru maiștri („Meisterschule”), la cursurile pentru maiștri („Meisterklassen”), într-o școală de formare a maiștrilor în sectorul industrial („Werkmeisterschulen”) sau într-o școală de formare a maiștrilor în domeniul construcțiilor. În majoritatea cazurilor, durata totală a formării este de cel puțin 15 ani, inclusiv perioade de experiență profesională care fie precedă ciclurile de formare în cadrul instituțiilor, fie sunt urmate de cursuri cu frecvență redusă (cel puțin 960 de ore).

Autoritățile austriece aduc la cunoștința Comisiei și celorlalte state membre lista ciclurilor de formare prevăzute în prezenta anexă.


(1)  Durata minimă de trei ani se poate reduce în cazul în care persoana în cauză deține calificarea necesară pentru a avea acces la universitate („Abitur”), și anume 13 ani de formare prealabilă, sau calificarea necesară pentru a avea acces la „Fachhochschule” („Fachhochschulreife”), și anume 12 ani de formare prealabilă.


ANEXA IV

Activități pe categorii de experiență profesională prevăzute la articolele 17, 18 și 19

Lista I

Grupe care intră sub incidența Directivei 64/427/CEE, astfel cum a fost modificată prin Directiva 69/77/CEE, și a directivelor 68/366/CEE și 82/489CEE

1   Directiva 64/427/CEE

Grupa

23

Producția de textile

232

Fabricarea și prelucrarea de materiale textile pe mașini pentru lână cardată

233

Fabricarea și prelucrarea materialelor textile pe mașini pentru bumbac

234

Fabricarea și prelucrarea materialelor textile pe mașini pentru mătase

235

Fabricarea și prelucrarea materialelor textile pe mașini pentru in și cânepă

236

Alte industrii de fibre textile (iută, fibre dure etc.), funii și frânghii

237

Fabricarea de obiecte tricotate și croșetate

238

Finisaje textile

239

Alte industrii textile

Grupa

24

Producția de încălțăminte, alte articole de confecții și lenjerie de pat

241

Producția de încălțăminte (cu excepția celei din cauciuc sau lemn), cu ajutorul mașinilor

242

Încălțăminte lucrată manual și reparații

243

Fabricarea confecțiilor (cu excepția celor din blană)

244

Fabricarea de saltele și lenjerie de pat

245

Industriile pielăriei și blănurilor

Grupa

25

Producția de lemn și plută (cu excepția producției de mobilă din lemn)

251

Debitarea și prepararea industrială a lemnului

252

Fabricarea de produse de lemn semifinite

253

Producția de serie a materialelor de construcție din lemn, inclusiv pardoseli

254

Fabricarea de containere de lemn

255

Fabricarea altor articole din lemn (cu excepția mobilei)

259

Fabricarea de articole din pai, plută, împletituri din nuiele și trestie; fabricarea de perii

Grupa

26

260 Producția de mobilă din lemn

Grupa

27

Producția de hârtie și articole de hârtie

271

Fabricarea celulozei, hârtiei și cartonului

272

Prelucrarea hârtiei și cartonului și fabricarea de articole din celuloză

Grupa

28

280 Tipărire, editare și industriile conexe

Grupa

29

Industria pielăriei

291

Tăbăcării și ateliere de finisare a pieilor

292

Fabricarea de articole din piele

Fosta grupă

30

Industria cauciucului și a materialelor plastice, a fibrelor artificiale și a produselor amilacee

301

Prelucrarea cauciucului și a azbestului

302

Prelucrarea materialelor plastice

303

Fabricarea fibrelor artificiale

Fosta grupă

31

Industria chimică

311

Fabricarea materiilor chimice de bază și prelucrarea lor

312

Fabricarea specializată a produselor chimice, în special pentru utilizare în industrie și agricultură (inclusiv fabricarea pentru uz industrial a grăsimilor și uleiurilor vegetale sau animale din grupa ISIC 312)

313

Fabricarea specializată de produse chimice, în special pentru uz gospodăresc sau administrativ [exclusiv fabricarea de produse medicinale și farmaceutice (fosta grupă ISIC 319)]

Grupa

32

320 Industria petrolieră

Grupa

33

Fabricarea produselor minerale nemetalice

331

Fabricarea de articole din argilă structurală

332

Fabricarea sticlei și a articolelor din sticlă

333

Fabricarea de produse din ceramică, inclusiv articole refractare

334

Fabricarea cimentului, varului și gipsului

335

Fabricarea materialelor structurale din beton, ciment și gips

339

Prelucrarea pietrei și fabricarea altor produse minerale nemetalice

Grupa

34

Fabricarea și tratarea primară a metalelor feroase și neferoase

341

Industria siderurgică (așa cum este definită în Tratatul CECO, inclusiv uzinele de cocsificare integrate în combinate siderurgice)

342

Fabricarea de țevi de oțel

343

Trefilarea sârmei, trefilarea la rece, laminarea la rece a benzilor, profilarea la rece

344

Fabricarea și tratamentele primare ale metalelor neferoase

345

Topitorii de metale feroase și neferoase

Grupa

35

Producția de produse metalice (cu excepția mașinilor și echipamentelor de transport)

351

Forjare, matrițare și presare

352

Tratamente secundare și tratamente de suprafață

353

Structuri metalice

354

Fabricarea de cazane și produse industriale tubulare

355

Fabricarea de unelte și articole finite din metal (cu excepția echipamentelor electrice)

359

Activități auxiliare în construcția de mașini

Grupa

36

Producția de mașini, altele decât cele electrice

361

Fabricarea de mașini agricole și tractoare

362

Fabricarea de echipament de birotică

363

Fabricarea de mașini-unelte de prelucrare a metalelor și de elemente și piese pentru acestea și pentru alte utilaje de forță

364

Fabricarea de mașini pentru textile și accesorii, fabricarea de mașini de cusut

365

Fabricarea de mașini și echipamente pentru industria alimentară și a băuturilor și pentru industria chimică și industrii conexe

366

Fabricarea de instalații și echipamente pentru minerit, topitorii și oțelării și pentru industria construcțiilor; fabricarea de echipament cu acționare mecanică

367

Fabricarea de echipamente de transmisie

368

Fabricarea de mașini pentru alte scopuri industriale specifice

369

Fabricarea de alte mașini și echipamente ne-electrice

Grupa

37

Electrotehnică

371

Fabricarea de fire și cabluri electrice

372

Fabricarea de motoare, generatoare, transformatoare, schimbătoare și alte echipamente similare pentru furnizarea energiei electrice

373

Fabricarea de echipamente electrice pentru uz comercial direct

374

Fabricarea de echipamente de telecomunicații, contoare, alte aparate de măsură și echipamente electro-medicale

375

Fabricarea de echipamente electronice, receptoare radio și TV, echipament audio

376

Fabricarea de aparate electrice de uz gospodăresc

377

Fabricarea de lămpi și echipamente de iluminat

378

Fabricarea de baterii și acumulatori

379

Reparații, asamblare și instalarea specializată a echipamentelor electrice

Fosta grupă

38

Fabricarea de echipamente de transport

383

Fabricarea de autovehicule și piese pentru acestea

384

Reparații la autovehicule, motociclete și biciclete

385

Fabricarea de motociclete, biciclete și piese pentru acestea

389

Fabricarea de echipamente de transport care nu sunt clasificate în alt loc

Grupa

39

Diverse industrii prelucrătoare

391

Fabricarea de aparate de precizie și de instrumente de măsură și control

392

Fabricarea de instrumente și echipamente medicale-chirurgicale și de aparate ortopedice (cu excepția încălțămintei ortopedice)

393

Fabricarea de echipament fotografic și optic

394

Fabricarea și repararea ceasurilor

395

Fabricarea bijuteriilor și prelucrarea metalelor prețioase

396

Fabricarea și repararea instrumentelor muzicale

397

Fabricarea de jocuri, jucării și articole de sport

399

Alte industrii manufacturiere

Grupa

40

Construcții

400

Construcții (nespecializate); demolări

401

Construcția de clădiri (locuințe sau altele)

402

Construcții civile; construcția de drumuri, poduri, căi ferate etc.

403

Lucrări de instalații

404

Decorare și finisare

2   Directiva 68/366/CEE

Grupa

20A

200 Industriile producătoare de grăsimi și uleiuri animale și vegetale

20B

Industriile alimentare (cu excepția industriei băuturilor)

201

Tăierea, prepararea și păstrarea cărnii

202

Industria laptelui și a produselor lactate

203

Conservarea și păstrarea legumelor și fructelor

204

Conservarea și păstrarea peștelui și a altor produse piscicole

205

Fabricarea produselor de morărit

206

Fabricarea produselor de panificație, inclusiv pesmeți și biscuiți

207

Industria zahărului

208

Fabricarea dulciurilor din cacao, ciocolată și zahăr

209

Fabricarea de produse alimentare diverse

Grupa

21

Industria băuturilor

211

Producerea alcoolului etilic prin fermentare, producerea drojdiei și băuturilor spirtoase

212

Producerea vinului și a altor băuturi alcoolice nemalțificate

213

Fabricarea berii și malțificare

214

Industria băuturilor răcoritoare și a apei carbogazoase

Fosta 30

Fabricarea produselor de cauciuc, a materialelor plastice, a fibrelor sintetice și a produselor cu amidon

304

Fabricarea produselor cu amidon

3   Directiva 82/489/CEE

Fosta 855

Saloane de frumusețe (cu excepția serviciilor de pedichiură și a școlilor profesionale de cosmetică și coafură)

Lista II

Grupe care intră sub incidența directivelor 75/368/CEE, 75/369/CEE și 82/470/CEE

1   Directiva 75/368/CEE [activități prevăzute la articolul 5 alineatul (1)]

Fosta 04

Pescuit

043

Pescuit în apele interioare

Fosta 38

Fabricarea echipamentelor de transport

381

Construcții și reparații de nave

382

Fabricarea echipamentelor de cale ferată

386

Fabricarea avioanelor (inclusiv echipament spațial)

Fosta 71

Activități legate de transport și alte activități decât transportul care se încadrează în următoarele grupe:

Fosta 711

Servicii de vagon de dormit și vagon-restaurant; întreținerea materialului rulant în ateliere de reparații; curățarea vagoanelor

Fosta 712

Întreținerea vehiculelor pentru transportul urban, suburban și interurban de călători

Fosta 713

Întreținerea vehiculelor pentru alte tipuri de transport de călători (automobile, autocare, taxiuri)

Fosta 714

Operarea și întreținerea serviciilor auxiliare de transport rutier (drumuri, tunele și poduri cu taxă, depozite de mărfuri, parcări, depouri de autobuze și tramvaie)

Fosta 716

Activități legate de transportul pe apele interioare (operarea și întreținerea căilor navigabile, a porturilor și a altor instalații pentru transportul pe apele interioare: servicii de remorcare și pilotaj în porturi, amplasarea balizelor, încărcarea și descărcarea navelor și alte activități similare, cum ar fi operațiunile de salvare a navelor, remorcarea și întreținerea hangarelor pentru ambarcațiuni)

73

Comunicații: servicii poștale și de telecomunicații

Fosta 85

Servicii personale

854

Spălătorii și servicii de spălătorie, curățare uscată și vopsire

Fosta 856

Ateliere fotografice: fotografie portretistică și comercială, cu excepția fotoreporterilor

Fosta 859

Servicii personale care nu sunt încadrate în altă parte (întreținerea și curățenia clădirilor, sau numai cazare)

2   Directiva 75/369/CEE (articolul 6: în cazul care activitatea este considerată a fi de natură industrială sau meșteșugărească)

Următoarele activități itinerante:

(a)

cumpărarea și vânzarea de mărfuri:

de către agenți comerciali itineranți, vânzători și negustori ambulanți (fosta grupă ISIC 612);

în piețe acoperite, în alte condiții decât de pe instalații fixe permanente, și în piețe în aer liber;

(b)

activități reglementate de măsurile tranzitorii adoptate deja care exclud în mod expres sau nu menționează desfășurarea unor astfel de activități în mod itinerant.

3   Directiva 82/470/CEE [articolul 6 alineatele (1) și (3)]

Activitățile includ în special:

organizarea, oferirea spre vânzare și vânzarea, direct sau pe bază de comision, a unor elemente individuale sau coordonate (transport, masă, cazare, excursii etc.) pentru o călătorie sau un sejur, indiferent de scopul călătoriei [articolul 2 punctul B litera (a)];

intermedierea între furnizorii de diferite metode de transport și persoanele care expediază sau primesc mărfuri și desfășurarea unor activități conexe:

(aa)

prin încheierea unor contracte cu furnizorii din domeniul transportului, în numele titularilor;

(bb)

prin alegerea modului de transport, a firmei și a rutei considerate cea mai profitabilă pentru titular;

(cc)

prin rezolvarea aspectelor tehnice ale operațiunii de transport (de exemplu ambalaje pentru transport); prin realizarea unor operații auxiliare transportului (de exemplu asigurarea rezervelor de gheață pentru vagoanele frigorifice);

(dd)

prin rezolvarea formalităților legate de transport, cum ar fi redactarea scrisorilor de trăsură; prin gruparea și dispersarea expedițiilor;

(ee)

prin coordonarea diverselor etape ale transportului, prin asigurarea tranzitului, re-expedierea, transbordarea și alte operații terminale;

(ff)

prin stabilirea costului, a cărăușilor, precum și a mijloacelor de transport pentru persoane care expediază sau primesc marfă:

evaluarea costurilor de transport și verificarea deconturilor detaliate;

întreprinderea unor demersuri temporare sau permanente în numele și din partea unui armator sau transportator maritim (pe lângă autoritățile portuare, furnizorii maritimi etc.).

[Activitățile enumerate la articolul 2 punctul A literele (a), (b) și (d)].

Lista III

Directivele 64/222/CEE, 68/364/CEE, 68/368/CEE, 75/368/CEE, 75/369/CEE, 70/523/CEE și 82/470/CEE

1   Directiva 64/222/CEE

1.

Activități nesalariate care țin de comerțul en gros, cu excepția celui cu medicamente și produse farmaceutice, a celui cu produse toxice și agenți patogeni și a celui cu cărbune (fosta grupă 611).

2.

Activități profesionale ale unui intermediar, care este împuternicit și are instrucțiuni de la una sau mai multe persoane să negocieze sau să efectueze tranzacții comerciale în numele și din partea respectivelor persoane.

3.

Activități profesionale ale unui intermediar care, deși nu are instrucțiuni permanente în acest sens, pune în contact persoane care doresc să contracteze direct între ele sau le pregătește tranzacțiile comerciale sau ajută la încheierea acestora.

4.

Activități profesionale ale unui intermediar care încheie tranzacții comerciale în nume propriu sau în numele altora.

5.

Activități profesionale ale unui intermediar care realizează în numele altora vânzări en gros pe bază de licitație.

6.

Activități profesionale ale unui intermediar care merge din ușă în ușă căutând comenzi.

7.

Prestarea de servicii, cu titlu profesional, de către un intermediar salariat de una sau mai multe întreprinderi comerciale, industriale sau meșteșugărești.

2   Directiva de liberalizare 68/363/CEE

ISIC fosta grupă 612 Comerțul cu amănuntul

Activități excluse:

012

Închirieri de mașini agricole

640

Imobiliare, închirierea de proprietăți

713

Închirierea de automobile, trăsuri și cai

718

Închirierea de vagoane de cale ferată

839

Închirierea de mașini pentru întreprinderi comerciale

841

Rezervarea de bilete la cinema și închirierea de filme cinematografice

842

Rezervarea de bilete la teatru și închirierea de echipament teatral

843

Închirierea de ambarcațiuni, biciclete, automate de jocuri de îndemânare și de noroc

853

Închirierea de camere mobilate

854

Închirierea de lenjerie

859

Închirierea de îmbrăcăminte

3   Directiva 68/368/CEE

ISIC fosta grupă 85:

1.

Restaurante, cafenele, taverne și alte localuri de alimentație publică (grupa ISIC 852)

2.

Hoteluri, pensiuni, tabere și alte locuri de cazare (grupa ISIC 853)

4   Directiva 75/368/CEE (articolul 7)

Fosta grupă 62

Bănci și alte instituții financiare

Fosta grupă 620

Societăți de cumpărare a brevetelor și de licențiere

Fosta grupă 71

Transport

Fosta grupă 713

Transportul rutier de călători, cu excepția transportului cu vehicule motorizate

Fosta grupă 719

Transportul hidrocarburilor lichide și a altor produse chimice lichide prin conducte

Fosta grupă 82

Servicii comunitare

827

Biblioteci, muzee, grădini botanice și zoologice

Fosta grupă 84

Servicii de recreere

843

Servicii de recreere care nu sunt clasificate în altă parte:

activități sportive (terenuri de sport, organizarea unor evenimente sportive etc.), cu excepția activităților instructorilor sportivi

jocuri (herghelii cu cai de curse, terenuri pentru jocuri, hipodromuri)

alte activități de recreere (circuri, parcuri de distracții și alte activități distractive)

Fosta grupă 85

Servicii personale

Fosta grupă 851

Servicii gospodărești

Fosta grupă 855

Saloane de frumusețe și serviciile de manichiură, cu excepția serviciilor de pedichiură și ale școlilor profesionale de cosmetică și coafură

Fosta grupă 859

Servicii personale care nu sunt clasificate în altă parte, cu excepția maseurilor sportivi și sanitari și a ghizilor montani, împărțite în următoarele grupe:

dezinfecție și dezinsecție;

închirierea de haine și spații de depozitare;

agenții matrimoniale și servicii similare;

astrologie, ghicit și alte activități asemănătoare;

servicii de igienă și activități conexe;

pompe funebre și întreținerea cimitirelor;

curieri și ghizi-interpreți.

5   Directiva 75/369/CEE (articolul 5)

Următoarele activități itinerante:

(a)

cumpărarea și vânzarea de mărfuri:

de către agenți comerciali itineranți, vânzători și negustori ambulanți (fosta grupă 612 ISIC);

în piețe acoperite, în alte moduri decât de pe instalații fixe permanente, și în piețe în aer liber;

(b)

activități reglementate de măsurile tranzitorii deja adoptate care exclud în mod expres sau nu menționează desfășurarea unor astfel de activități itinerante.

6   Directiva 70/523/CEE

Activitățile persoanelor care desfășoară activități independente în domeniul comerțului en gros cu cărbuni și activitățile intermediarilor din domeniul comerțului cu cărbuni (fosta grupă 6112, Nomenclatorul ISIC)

7   Directiva 82/470/CEE [articolul 6 alineatul (2)]

[Activități enumerate la articolul 2 punctul A literele (c) și (e), punctul B litera (b), punctele C și D]

Aceste activități includ:

închirierea de vagoane de cale ferată pentru transportul de persoane și de mărfuri;

activități de intermediere în vânzarea, cumpărarea sau închirierea navelor;

pregătirea, negocierea și încheierea de contracte pentru transportul emigranților;

primirea tuturor obiectelor și mărfurilor depozitate, în numele depozitarului, fie că se află sau nu sub control vamal, în antrepozite, depozite generale, depozite de mobilă, depozite frigorifice, silozuri, etc.;

emiterea unei chitanțe pentru depozitar cu privire la obiectele sau mărfurile depozitate;

asigurarea de spații, hrană și locuri de vânzare pentru animale vii în așteptarea vânzării sau în tranzit de la sau spre piață;

efectuarea inspecției sau evaluării tehnice pentru autovehicule;

măsurarea, cântărirea și calibrarea mărfurilor.


ANEXA V

Recunoașterea pe baza coordonării condițiilor minime de formare

V.1.   MEDIC

5.1.1.   Titluri de calificare de bază în medicină

Țara

Titlul de calificare

Organismul care eliberează titlul de calificare

Certificatul care însoțește titlul de calificare

Data de referință

BelgiëBelgiqueBelgien

Diploma van artsDiplôme de docteur en médecine

Les universitésDe universiteiten

Le Jury compétent d'enseignement de la Communauté françaiseDe bevoegde Examencommissie van de Vlaamse Gemeenschap

 

20 decembrie 1976

Česká republika

Diplom o ukončení studia ve studijním programu všeobecné lékařství (doktor medicíny, MUDr.)

Lékářská fakulta univerzity v České republice

Vysvědčení o státní rigorózní zkoušce

1 mai 2004

Danmark

Bevis for bestået lægevidenskabelig embedseksamen

Medicinsk universitetsfakultet

Autorisation som læge, udstedt af Sundhedsstyrelsen og

Tilladelse til selvstændigt virke som læge (dokumentation for gennemført praktisk uddannelse), udstedt af Sundhedsstyrelsen

20 decembrie 1976

Deutschland

Zeugnis über die Ärztliche Prüfung

Zeugnis über die Ärztliche Staatsprüfung und Zeugnis über die Vorbereitungszeit als Medizinalassistent, soweit diese nach den deutschen Rechtsvorschriften noch für den Abschluss der ärztlichen Ausbildung vorgesehen war

Zuständige Behörden

 

20 decembrie 1976

Eesti

Diplom arstiteaduse õppekava läbimise kohta

Tartu Ülikool

 

1 mai 2004

Ελλάς

Πτυχίo Iατρικής

Iατρική Σχoλή Παvεπιστημίoυ,

Σχoλή Επιστημώv Υγείας, Τμήμα Iατρικής Παvεπιστημίoυ

 

1 ianuarie 1981

España

Título de Licenciado en Medicina y Cirugía

Ministerio de Educación y Cultura

El rector de una Universidad

 

1 ianuarie 1986

France

Diplôme d'Etat de docteur en médecine

Universités

 

20 decembrie 1976

Ireland

Primary qualification

Competent examining body

Certificate of experience

20 decembrie 1976

Italia

Diploma di laurea in medicina e chirurgia

Università

Diploma di abilitazione all'esercizio della medicina e chirurgia

20 decembrie 1976

Κύπρος

Πιστοποιητικό Εγγραφής Ιατρού

Ιατρικό Συμβούλιο

 

1 mai 2004

Latvija

ārsta diploms

Universitātes tipa augstskola

 

1 mai 2004

Lietuva

Aukštojo mokslo diplomas, nurodantis suteiktą gydytojo kvalifikaciją

Universitetas

Internatūros pažymėjimas, nurodantis suteiktą medicinos gydytojo profesinę kvalifikaciją

1 mai 2004

Luxembourg

Diplôme d'Etat de docteur en médecine, chirurgie et accouchements,

Jury d'examen d'Etat

Certificat de stage

20 decembrie 1976

Magyarország

Általános orvos oklevél (doctor medicinae univer- sae, röv.: dr. med. univ.)

Egyetem

 

1 mai 2004

Malta

Lawrja ta' Tabib tal-Medi- ċina u l-Kirurġija

Universita' ta' Malta

Ċertifikat ta' reġistrazzjoni maħruġ mill-Kunsill Mediku

1 mai 2004

Nederland

Getuigschrift van met goed gevolg afgelegd artsexamen

Faculteit Geneeskunde

 

20 decembrie 1976

Österreich

1.

Urkunde über die Verleihung des akademischen Grades Doktor der gesamten Heilkunde (bzw. Doctor medicinae universae, Dr.med.univ.)

1.

Medizinische Fakultät einer Universität

 

1 ianuarie 1994

2.

Diplom über die spezifische Ausbildung zum Arzt für Allgemeinmedizin bzw. Facharztdiplom

2.

Österreichische Ärztekammer

Polska

Dyplom ukończenia studiów wyższych na kierunku lekarskim z tytułem „lekarza”

1.

Akademia Medyczna

2.

Uniwersytet Medyczny

3.

Collegium Medicum Uniwersytetu Jagiellońskiego

Lekarski Egzamin Państwowy

1 mai 2004

Portugal

Carta de Curso de licenciatura em medicina

Universidades

Diploma comprovativo da conclusão do internato geral emitido pelo Ministério da Saúde

1 ianuarie 1986

Slovenija

Diploma, s katero se podeljuje strokovni naslov „doktor medicine/doktorica medicine”

Univerza

 

1 mai 2004

Slovensko

Vysokoškolský diplom o udelení akademického titulu „doktor medicíny” („MUDr.”)

Vysoká škola

 

1 mai 2004

Suomi/Finland

Lääketieteen lisensiaatin tutkinto/Medicine licentiatexamen

Helsingin yliopisto/Helsingfors universitet

Kuopion yliopisto

Oulun yliopisto

Tampereen yliopisto

Turun yliopisto

Todistus lääkärin perusterveydenhuollon lisäkoulutuksesta/Examenbevis om tilläggsutbildning för läkare inom primärvården

1 ianuarie 1994

Sverige

Läkarexamen

Universitet

Bevis om praktisk utbildning som utfärdas av Socialstyrelsen

1 ianuarie 1994

United Kingdom

Primary qualification

Competent examining body

Certificate of experience

20 decembrie 1976

5.1.2.   Titluri de calificare ca medic specialist

Țara

Titlul de calificare

Organismul care eliberează titlul de calificare

Data de referință

BelgiëBelgiqueBelgien

Bijzondere beroepstitel van geneesheer-specialistTitre professionnel particulier de médecin spécialiste

Minister bevoegd voor VolksgezondheidMinistre de la Santé publique

20 decembrie 1976

Česká republika

Diplom o specializaci

Ministerstvo zdravotnictví

1 mai 2004

Danmark

Bevis for tilladelse til at betegne sig som speciallæge

Sundhedsstyrelsen

20 decembrie 1976

Deutschland

Fachärztliche Anerkennung

Landesärztekammer

20 decembrie 1976

Eesti

Residentuuri lõputunnistus eriarstiabi erialal

Tartu Ülikool

1 mai 2004

Ελλάς

Τίτλoς Iατρικής Ειδικότητας

1.

Νoμαρχιακή Αυτoδιoίκηση

1 ianuarie 1981

2.

Νoμαρχία

España

Título de Especialista

Ministerio de Educación y Cultura

1 ianuarie 1986

France

1.

Certificat d'études spéciales de médecine

1.

Universités

20 decembrie 1976

2.

Attestation de médecin spécialiste qualifié

2.

Conseil de l'Ordre des médecins

3.

Certificat d'études spéciales de médecine

3.

Universités

4.

Diplôme d'études spécialisées ou spécialisation complémentaire qualifiante de médecine

4.

Universités

Ireland

Certificate of Specialist doctor

Competent authority

20 decembrie 1976

Italia

Diploma di medico specialista

Università

20 decembrie 1976

Κύπρος

Πιστοποιητικό Αναγνώρισης Ειδικότητας

Ιατρικό Συμβούλιο

1 mai 2004

Latvija

„Sertifikāts” — kompetentu iestāžu izsniegts dokuments, kas apliecina, ka persona ir nokārtojusi sertifikācijas eksāmenu specialitātē

Latvijas Ārstu biedrība

Latvijas Ārstniecības personu profesionālo organizāciju savienība

1 mai 2004

Lietuva

Rezidentūros pažymėjimas, nurodantis suteiktą gydytojo specialisto profesinę kvalifikaciją

Universitetas

1 mai 2004

Luxembourg

Certificat de médecin spécialiste

Ministre de la Santé publique

20 decembrie 1976

Magyarország

Szakorvosi bizonyítvány

Az Egészségügyi, Szociális és Családügyi Minisztérium illetékes testülete

1 mai 2004

Malta

Ċertifikat ta' Speċjalista Mediku

Kumitat ta' Approvazzjoni dwar Speċjalisti

1 mai 2004

Nederland

Bewijs van inschrijving in een Specialistenregister

Medisch Specialisten Registratie Commissie (MSRC) van de Koninklijke Nederlandsche Maatschappij tot Bevordering der Geneeskunst

Sociaal-Geneeskundigen Registratie Commissie van de Koninklijke Nederlandsche Maatschappij tot Bevordering der Geneeskunst

20 decembrie 1976

Österreich

Facharztdiplom

Österreichische Ärztekammer

1 ianuarie 1994

Polska

Dyplom uzyskania tytułu specjalisty

Centrum Egzaminów Medycznych

1 mai 2004

Portugal

1.

Grau de assistente

1.

Ministério da Saúde

1 ianuarie 1986

2.

Titulo de especialista

2.

Ordem dos Médicos

Slovenija

Potrdilo o opravljenem specialističnem izpitu

1.

Ministrstvo za zdravje

1 mai 2004

2.

Zdravniška zbornica Slovenije

Slovensko

Diplom o špecializácii

Slovenská zdravotnícka univerzita

1 mai 2004

Suomi/Finland

Erikoislääkärin tutkinto/Specialläkarexamen

1.

Helsingin yliopisto/Helsingfors universitet

1 ianuarie 1994

2.

Kuopion yliopisto

3.

Oulun yliopisto

4.

Tampereen yliopisto

5.

Turun yliopisto

Sverige

Bevis om specialkompetens som läkare, utfärdat av Socialstyrelsen

Socialstyrelsen

1 ianuarie 1994

United Kingdom

Certificate of Completion of specialist training

Competent authority

20 decembrie 1976

5.1.3.   Denumirile formărilor medicale specializate

Țara

Anestezie și terapie intensivă

Durata minimă de formare: 3 ani

Chirurgie generală

Durata minimă de formare: 5 ani

Denumirea

Denumirea

BelgiqueBelgiëBelgien

Anesthésie-réanimationAnesthesie reanimatie

ChirurgieHeelkunde

Česká republika

Anesteziologie a resuscitace

Chirurgie

Danmark

Anæstesiologi

Kirurgi elsler kirurgiske sygdomme

Deutschland

Anästhesiologie

(Allgemeine) Chirurgie

Eesti

Anestesioloogia

Üldkirurgia

Ελλάς