EUR-Lex Access to European Union law
This document is an excerpt from the EUR-Lex website
Regulamentul creează un sistem de acordare de licențe (recunoaștere), care este supus mai multor criterii și obligații pentru a garanta că o organizație recunoscută* aplică aceleași standarde tuturor navelor din registrul său, indiferent de pavilionul pe care îl arborează navele.
Sistemul UE de recunoaștere
Țările UE trebuie să prezinte Comisiei Europene o cerere în vederea obținerii recunoașterii pentru o organizație.
Recunoașterea se acordă și se gestionează de către Comisie la nivel central. Autorizarea de către o țară a UE este o condiție prealabilă pe care trebuie să o îndeplinească orice organizație pentru a putea efectua inspecții și controale legale ale navelor care arborează pavilionul țării respective (Directiva 2009/15/CE, a se vedea sinteza).
Pentru a obține recunoașterea, organizația trebuie să îndeplinească următoarele criterii minime:
Comisia îi poate cere organizației să adopte măsuri preventive și de remediere dacă nu îndeplinește cerințele sau când performanța sa în materie de prevenire a poluării și de siguranță a scăzut în mod semnificativ.
Amenzi, plata unor penalități periodice și retragerea recunoașterii
Comisia poate impune amenzi unei organizații recunoscute când scăderea performanței sau încălcarea gravă sau repetată a criteriilor minime sau a obligațiilor sale în temeiul acestui regulament evidențiază existența unor deficiențe grave în structura, sistemele, procedurile sau controalele interne ale organizației. O amendă poate fi impusă și dacă organizația furnizează intenționat informații incorecte sau incomplete în contextul evaluării sale.
De asemenea, Comisia poate decide să oblige organizația recunoscută la plata unor penalități periodice dacă organizația respectivă nu pune în aplicare măsurile necesare de prevenire și remediere.
Comisia poate decide, la cererea unei țări a UE sau din proprie inițiativă, să retragă recunoașterea în anumite circumstanțe. Acestea pot apărea în special când există o încălcare gravă și repetată a criteriilor minime sau a cerințelor stabilite în regulament sau când performanța slabă constituie o amenințare inacceptabilă pentru siguranță sau mediu.
Regulamentul (UE) nr. 788/2014 stabilește normele detaliate pentru aplicarea amenzilor și a penalităților cu titlu cominatoriu și pentru retragerea recunoașterii.
Evaluarea organizațiilor
Comisia împreună cu țara UE care a prezentat cererea de recunoaștere trebuie să evalueze organizațiile recunoscute cel puțin o dată la doi ani. Evaluatorii trebuie să verifice conformitatea cu obligațiile și cu criteriile minime și să acorde o atenție specială siguranței, prevenirii poluării și evidențelor privind accidentele.
Normele și procedurile
Organizațiile recunoscute trebuie să se consulte reciproc pentru a-și armoniza normele și procedurile* și a defini condițiile necesare pentru recunoașterea reciprocă a certificatelor de clasă* emise pentru materiale, echipamente și componente. Certificatele pentru echipamente maritime conforme cu Directiva 2014/90/UE (a se vedea sinteza) trebuie să fie acceptate de către organizațiile recunoscute în scopul clasificării.
Organism independent de evaluare și de certificare a calității
Organizațiile recunoscute trebuie să instituie un organism independent de evaluare și de certificare a calității care este responsabil cu evaluarea și certificarea sistemelor de gestionare a calității ale acestora. Activitatea acestui organism trebuie să fie evaluată periodic de către Comisie.
Se aplică de la 17 iunie 2009.
Directiva 2009/15/CE, adoptată în paralel cu Regulamentul (CE) nr. 391/2009, instituie cadrul juridic care reglementează relațiile dintre țările UE și organizațiile recunoscute.
Pentru informații suplimentare, a se vedea:
Regulamentul (CE) nr. 391/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 aprilie 2009 privind normele și standardele comune pentru organizațiile cu rol de inspecție și control al navelor (JO L 131, 28.5.2009, pp. 11-23)
Modificările succesive aduse Regulamentului (CE) nr. 391/2009 au fost integrate în textul de bază. Această versiune consolidată are doar un caracter informativ.
Data ultimei actualizări: 19.02.2021