Help Print this page 
Title and reference
Măsuri antidumping

Summaries of EU legislation: direct access to the main summaries page.
Languages and formats available
BG ES CS DA DE ET EL EN FR GA HR IT LV LT HU MT NL PL PT RO SK SL FI SV
HTML html ES html CS html DA html DE html EL html EN html FR html IT html HU html NL html PL html PT html RO html FI html SV
Multilingual display
Text

Măsuri antidumping

Acest regulament transpune în dreptul Uniunii Europene (UE) normele antidumping prevăzute în articolul VI din Acordul General pentru Tarife și Comerț din 1994. Acesta conține normele referitoare inclusiv la calcularea marjei de dumping, la procedurile de deschidere și de desfășurare a anchetei, la instituirea de măsuri provizorii și definitive, la durata și reexaminarea măsurilor antidumping.

ACT

Regulamentul (CE) nr. 1225/2009 al Consiliului privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea țărilor care nu sunt membre ale Comunității Europene.

SINTEZĂ

Trebuie să se facă deosebire între dumping și simplele practici de vânzare la prețuri mici care rezultă din costuri reduse sau productivitate mai mare. Criteriul esențial în această privință nu este, de fapt, raportul dintre prețul produsului exportat și cel de pe piața țării importatoare, ci relația dintre prețul produsului exportat și valoarea sa normală. Se consideră, așadar, că un produs face obiectul unui dumping atunci când prețul său de export către Uniunea Europeană (UE) este mai mic decât prețul comparabil, practicat în cadrul operațiunilor comerciale normale, pentru un produs similar în țara exportatoare.

Valoarea normală se stabilește pe baza prețurilor plătite sau care urmează să fie plătite, în cadrul operațiunilor comerciale normale, de către cumpărători independenți din țara exportatoare.

Cu toate acestea, în cazul în care exportatorul din țara exportatoare nu produce sau nu vinde un produs similar, valoarea normală se stabilește pe baza prețurilor altor comercianți sau producători. În plus, în cazul în care nu se efectuează nicio vânzare a produsului similar în cadrul operațiunilor comerciale normale sau în cazul în care aceste vânzări sunt insuficiente (de exemplu, vânzare efectuată de o companie care deține monopol) sau în cazul în care, din cauza unei situații speciale a pieței, aceste vânzări nu permit efectuarea unei comparații valabile, valoarea normală a produsului similar se calculează pe baza costului de producție din țara de origine.

În cazul importurilor care provin din țări care nu au economie de piață, valoarea normală se stabilește pe baza prețului sau a valorii construite într-o țară terță care are economie de piață sau pe baza prețului dintr-o astfel de țară terță către alte țări, sau, în cazul în care aceste lucruri nu sunt posibile, în orice alt mod rezonabil.

Al doilea element de comparație, al cărui raport cu valoarea normală în țara de origine stabilește marja de dumping, este prețul de export. Acesta este prețul efectiv plătit sau care urmează să fie plătit pentru produsul vândut la export către Uniunea Europeană.

Atunci când nu există un preț de export stabilit sau când prețul de export este stabilit în baza unei asocieri sau a unui acord de compensare între exportator și importator sau un terț, orice referire la prețul de export devine imposibilă. Atunci prețul de export poate fi construit pe baza prețului cu care produsele importate sunt revândute pentru prima oară unui cumpărător independent sau, în cazul în care produsele nu sunt revândute unui cumpărător independent sau nu sunt revândute în starea în care erau când au fost importate, prin orice altă modalitate rezonabilă. În astfel de cazuri, se operează ajustări pentru a se ține seama de toate cheltuielile care survin între import și revânzare, precum și de o marjă de profit.

Marja de dumping

Marja de dumping reprezintă suma cu care valoarea normală depășește prețul de export. Se face comparația între vânzările efectuate în aceeași etapă comercială și la date cât mai apropiate posibil una de cealaltă. Se operează ajustările necesare pentru a ține seama de diferențele între condițiile de vânzare, de impozitare și de alte diferențe care afectează comparabilitatea prețurilor.

Prejudiciul

Aplicarea unei taxe antidumping presupune prezența unui al doilea element-cheie: un prejudiciu material important adus unei industrii a UE, fie că este vorba despre un prejudiciu cauzat unei industrii stabilite în UE, amenințarea cu un prejudiciu sau o întârziere semnificativă în crearea unei astfel de industrii.

Stabilirea existenței unui prejudiciu se bazează pe probe pozitive și implică o examinare obiectivă a următoarelor elemente:

  • volumul importurilor care fac obiectul unui dumping, în special al celor care au crescut substanțial, în cantități absolute, fie în raport cu producția, fie cu consumul în UE;
  • prețul importurilor care fac obiectul unui dumping, în special pentru a stabili dacă a avut loc o subcotare semnificativă a prețului în raport cu prețul unui produs similar din industria UE, sau dacă aceste importuri au ca efect diminuarea semnificativă a prețurilor sau împiedicarea creșterii prețurilor;
  • impactul acestor importuri asupra industriei UE în cauză, în special în raport cu producția și utilizarea capacităților, cu stocurile, cu vânzările, cu cota de piață, cu evoluția prețurilor, cu profiturile, cu rentabilitatea investițiilor, cu fluxul de lichidități și cu ocuparea forței de muncă.

Mai mult, este necesar să se evalueze efectul cauzat de dumping în raport cu fabricarea produsului similar de către industria UE, ținând seama de cel mai restrâns domeniu de producție.

Termenul industrie a UE se referă la totalitatea producătorilor din UE sau la aceia dintre ei ale căror producții comune constituie un procent semnificativ din producția totală la nivelul UE: Cu toate acestea, în cazul în care producătorii sunt ei înșiși importatori ai produsului care face obiectul unui dumping, expresia industrie a UE poate fi interpretată ca desemnând restul producătorilor din acest sector.

Pentru adoptarea măsurilor precum taxele provizorii sau definitive sau încheierea unei investigații, Comisia este asistată de un comitet de apărare a comerțului. Acest comitet este compus din reprezentanți ai statelor membre și este prezidat de către Comisie. Comitetul îndeplinește funcția de forum de discuție între Comisie și statele membre, căutându-se întotdeauna soluția cea mai satisfăcătoare. De fiecare dată când Comisia dorește să ia o decizie se solicită opinia comitetului. În cazul deciziilor foarte importante, cum ar fi impunerea de taxe, comitetul poate chiar să blocheze propunerea Comisiei.

Inițierea procedurii

Se inițiază o procedură în urma înaintării în scris a unei plângeri de către orice persoană fizică sau juridică sau de către orice asociație care nu are personalitate juridică, care acționează în numele unei industrii a Uniunii Europene. În cazul în care, în absența unei plângeri, un stat membru este în posesia unor elemente de probă suficiente referitoare la un dumping și la un prejudiciu pentru industria Uniunii Europene care rezultă din acesta, le comunică de îndată Comisiei.

Plângerea trebuie să conțină elemente de probă privind existența unui dumping, a unui prejudiciu și a unei legături de cauzalitate între aceste două elemente. Plângerea trebuie să conțină informații despre următoarele puncte:

  • identitatea reclamantului și o descriere a volumului și a valorii producției UE în cauză;
  • o descriere completă a produsului care se presupune că face obiectul unui dumping, numele țării de origine, identitatea fiecărui exportator/producător și importator cunoscut;
  • informații privind prețurile la care este vândut produsul în cauză dacă este destinat consumului pe piața internă a țării de origine sau exportatoare, prețul de export al produsului;
  • informații privind evoluția volumului importurilor produsului respectiv și efectul acestor importuri asupra prețurilor produsului similar pe piața Uniunii Europene.

Se consideră că plângerea a fost depusă de industria UE sau în numele acesteia în cazul în care ea este susținută de producătorii din Uniunea Europeană ale căror producții comune reprezintă în total mai mult de 25 % din producția totală a UE.

Când par să existe dovezi suficiente pentru a justifica deschiderea unei investigații, Comisia trebuie să inițieze procedura în decurs de 45 de zile de la data depunerii plângerii. Comisia va publica un anunț în Jurnalul Oficial al UE, în care se indică produsul și țara în cauză, se prezintă un rezumat al informațiilor primite și se stabilește un termen în care părțile pot comunica informații și pot cere să fie audiate.

Plângerea poate fi retrasă înainte de deschiderea anchetei.

Anchete

Ancheta realizată de Comisie, în cooperare cu statele membre, vizează simultan atât dumpingul, cât și prejudiciul. Se alege o perioadă de anchetă care acoperă, în mod normal, o perioadă de minimum șase luni imediat anterioară inițierii procedurii. Comisia trimite chestionare părților implicate, care au la dispoziție cel puțin 30 de zile pentru a răspunde.

Comisia poate cere statelor membre să furnizeze informații, să efectueze verificări și controale, mai ales în rândul importatorilor, al operatorilor comerciali și al producătorilor din UE, și să efectueze anchete în țările terțe (sub rezerva acordului întreprinderilor în cauză și a lipsei opoziției din partea guvernului țării în cauză). Oficiali ai Comisiei pot fi autorizați să-i asiste pe oficialii statelor membre în exercițiul funcțiunii. Cel mai frecvent, Comisia poate efectua vizite pentru a examina registrele părților implicate; ea poate derula și anchete în țările terțe implicate.

Comisia se poate întâlni cu părțile interesate care solicită o astfel de întâlnire. De asemenea, ea poate organiza întâlniri între aceste părți pentru a permite confruntarea tezelor opuse. Părțile interesate pot examina toate informațiile puse la dispoziție de Comisie, cu excepția documentelor confidențiale.

O anchetă se finalizează prin închiderea procedurii sau prin adoptarea unei măsuri definitive. Ancheta ar trebui, în mod normal, să se încheie în termen de 15 luni de la inițierea procedurii.

Tratamentul de societate care funcționează în condițiile unei economii de piață

Ca urmare a unei hotărâri a Curții de Justiție a UE (cauza C-249/10 P Brosmann și alții/Consiliul), potrivit căreia nu se poate aplica tehnica de eșantionare prevăzută de Regulamentul (CE) nr. 1225/2009 pentru stabilirea cererilor de tratament de societate care funcționează în condițiile unei economii de piață (TEP), regulamentul a fost modificat prin Regulamentul (UE) nr. 1168/2012.

Conform hotărârii, Comisia ar fi trebuit să examineze toate cererile de TEP depuse de către producătorii exportatori cooperanți care nu fac parte din eșantion, indiferent dacă numărul acestora este mare, iar autoritățile de investigare din UE ar fi avut de suportat o povară administrativă disproporționată.

Regulamentul (UE) nr. 1168/2012 clarifică, de asemenea, că taxa antidumping care urmează să fie aplicată importurilor care provin de la exportatori sau de la producători care s-au făcut cunoscuți, dar nu au fost incluși în anchetă nu trebuie să depășească marja de dumping medie ponderată stabilită pentru părțile care constituie eșantionul, indiferent dacă valoarea normală pentru părțile respective a fost determinată în baza Regulamentului (CE) nr. 1225/2009.

De asemenea, Regulamentul (UE) nr. 1168/2012 prelungește de la 3 la 7 luni limita de timp în care Comisia trebuie să decidă cu privire la cererile de TEP.

Încheierea procedurii fără instituirea de măsuri

Rezultatul final al procedurii poate fi negativ, de exemplu, în cazul în care nu se justifică nicio măsură, iar investigația sau procedura este încheiată. Comisia poate încheia o investigație numai în cazul în care Comitetul nu se opune.

O procedură se încheie atunci când dumpingul și prejudiciul sunt considerate neglijabile. O procedură poate fi închisă și atunci când se oferă angajamente și acestea sunt considerate acceptabile de către Comisie. Aceste angajamente pot lua forma unui preț de import minim în măsura necesară pentru eliminarea efectelor prejudiciabile ale dumpingului.

Impunerea de taxe antidumping provizorii

Se pot impune taxe provizorii în cazul în care o examinare preliminară pozitivă a stabilit existența unui dumping și a unui prejudiciu și în cazul în care interesul UE necesită o acțiune pentru a împiedica producerea unui astfel de prejudiciu. Valoarea taxei nu trebuie să depășească marja de dumping și trebuie să fie mai mică decât această marjă, în cazul în care această taxă mai mică este suficientă pentru a elimina prejudiciul adus industriei UE.

Taxele trebuie impuse cel târziu în termen de nouă luni de la declanșarea procedurii. Aceste taxe sunt impuse de Comisie, după consultări cu comitetul sau, în caz de extremă urgență, după ce a informat statele membre

Impunerea de taxe antidumping definitive

În cazul în care se constată că există dumping, iar prejudiciul rezultat și interesul UE necesită o acțiune, Comisia impune o taxă antidumping definitivă, cu excepția cazului în care Comitetul se opune. La fel ca și în cazul măsurilor provizorii, taxa definitivă nu poate să depășească valoarea marjei în cazul în care aceasta este suficientă pentru a elimina prejudiciul adus.

Taxa trebuie impusă în mod nediscriminatoriu la importurile unor produse, despre care s-a constatat că fac obiectul unui dumping sau produc un prejudiciu. Regulamentul prin care se impune taxa indică valoarea taxei impuse fiecărui furnizor sau, în cazul în care acest lucru nu este posibil, țării furnizoare în cauză.

Taxele provizorii sau definitive nu se pot aplica retroactiv. Cu toate acestea, poate fi percepută o taxă antidumping definitivă pentru produsele puse în consum cu cel mult 90 de zile înainte de data aplicării măsurilor provizorii.

Interesul Uniunii Europene

Nu se aplică măsuri antidumping atunci când se concluzionează că nu este în interesul Uniunii Europene să se aplice astfel de măsuri. În acest scop, se ține seama în ansamblu de toate interesele diverse, inclusiv de interesele industriei UE și ale utilizatorilor și consumatorilor. Toate părțile implicate au posibilitatea de a-și expune punctele de vedere.

Durata și reexaminarea

O măsură antidumping nu rămâne în vigoare decât pe perioada necesară pentru a contrabalansa un dumping care cauzează un prejudiciu. Taxele expiră la cinci ani de la instituirea lor sau la cinci ani de la data încheierii reexaminării celei mai recente a măsurilor în cauză. Reexaminarea are loc la inițiativa Comisiei sau la cererea producătorilor din UE. Taxele rămân în vigoare pe toată durata perioadei de reexaminare.

Restituirea taxelor

Taxele colectate se pot restitui în cazul în care importatorul poate dovedi că marja de dumping a fost eliminată sau redusă la un nivel inferior taxei antidumping. Importatorul trebuie să solicite o restituire în termen de șase luni de la data la care valoarea taxelor definitive care urmează a fi percepute a fost stabilită de către autoritățile competente sau de la data la care a fost decisă perceperea definitivă a taxelor provizorii. Cererea trebuie înaintată prin intermediul statului membru pe teritoriul căruia au fost puse în liberă circulație produsele. Statul membru transmite cererea Comisiei, care adoptă o decizie în urma consultării Comitetului.

REFERINȚE

Act

Intrarea în vigoare

Termen de transpunere în legislația statelor membre

Jurnalul Oficial

Regulamentul (CE) nr. 1225/2009

11.1.2010

-

JO L 343, 22.12.2009

Act(e) de modificare

Intrarea în vigoare

Termen de transpunere în legislația statelor membre

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

Regulamentul (UE) nr. 1168/2012

15.12.2012

-

JO L 344 din 14.12.2012

Regulamentul (UE) nr. 37/2014

20.2.2014

-

JO L 18 din 21.1.2014

Ultima actualizare: 19.06.2014

Top