Help Print this page 
Title and reference
Ajutoarele de stat pentru IMM-urile din sectorul pescuitului

Summaries of EU legislation: direct access to the main summaries page.
Languages and formats available
BG ES CS DA DE ET EL EN FR GA HR IT LV LT HU MT NL PL PT RO SK SL FI SV
HTML html ES html CS html DA html DE html EL html EN html FR html IT html HU html NL html PL html PT html RO html FI html SV
Multilingual display
Text

Ajutoarele de stat pentru IMM-urile din sectorul pescuitului

Comisia facilitează dezvoltarea activităţilor economice ale întreprinderilor mici şi mijloci (IMM-urilor) prin adoptarea unui nou regulament de exceptare pe categorii în sectorul pescuitului. Regulamentul stabileşte că anumite ajutoare de stat sunt compatibile cu normele în domeniul concurenţei şi cu politica comună în domeniul pescuitului (PCP). Aceste tipuri de ajutoare sunt exceptate de la obligaţia notificării. Totuşi, statele membre trebuie să transmită Comisiei o fişă de informaţii sintetizate în vederea publicării.

ACT

Regulamentul (CE) nr. 736/2008 al Comisiei din 22 iulie 2008 privind punerea în aplicare a articolelor 87 şi 88 din tratat în ceea ce priveşte ajutoarele de stat acordate întreprinderilor mici şi mijlocii active în producţia, prelucrarea şi comercializarea produselor pescăreşti.

SINTEZĂ

Regulamentul se aplică ajutoarelor acordate întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM-urilor) din sectorul pescuitului. Aceste ajutoare sunt exceptate de la o evaluare de la caz la caz, cu condiţia să respecte dispoziţiile prevăzute de Fondul european pentru pescuit (FEP) şi orientările privind pescuitul.

Categoriile de ajutoare exceptate în temeiul regulamentului sunt:

  • ajutoarele pentru încetarea activităţilor de pescuit;
  • ajutoarele pentru finanţarea măsurilor socioeconomice;
  • ajutoarele pentru investiţii productive în acvacultură;
  • ajutoarele în favoarea măsurilor pentru mediul acvatic;
  • ajutoarele pentru măsuri de sănătate publică şi sănătate animală;
  • ajutoarele pentru pescuitul în apele interioare;
  • ajutoarele pentru prelucrarea şi comercializarea produselor pescăreşti şi de acvacultură;
  • ajutoarele pentru acţiuni colective. Aceste ajutoare sunt menite să finanţeze măsurile de interes comun care beneficiază de sprijinul operatorilor, al organizaţiilor producătorilor sau al altor organizaţii recunoscute de statele membre;
  • ajutoarele pentru măsuri destinate protejării şi dezvoltării faunei şi florei acvatice;
  • ajutoarele pentru investiţii în porturi de pescuit, puncte de debarcare şi adăposturi de pescuit;
  • ajutoarele pentru dezvoltarea de pieţe noi şi campanii de promovare;
  • ajutoarele pentru proiecte-pilot;
  • ajutoarele pentru modificarea navelor de pescuit în vederea reafectării;
  • ajutoarele pentru asistenţă tehnică.

Regulamentul nu se aplică:

  • ajutoarelor a căror valoare este fixată pe baza preţului sau a cantităţii produselor introduse pe piaţă;
  • ajutoarelor care favorizează activităţile legate de exporturi;
  • ajutoarelor care favorizează produsele naţionale în detrimentul produselor de import;
  • ajutoarelor acordate întreprinderilor aflate în dificultate în vederea salvării sau restructurării lor;
  • ajutoarelor în favoarea unei întreprinderi care face obiectul unui ordin de recuperare în curs în urma unei decizii anterioare a Comisiei prin care un ajutor este declarat ilegal şi incompatibil cu piaţa comună.

Statele membre trebuie să se asigure că ajutoarele pe care doresc să le acorde nu afectează condiţiile de comercializare într-un mod contrar interesului general. Ajutoarele acordate în temeiul regulamentului nu sunt supuse obligaţiei de notificare prevăzute la articolul 88 alineatul (3) din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene (Tratatul CE). În schimb, statele membre trebuie să transmită în format electronic o fişă de informaţii sintetizate prevăzută în anexa I la regulament, în scopul publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Cuantumul ajutorului nu poate depăşi un plafon fixat la 1 milion EUR per beneficiar pe an sau 2 milioane EUR per proiect eligibil.

Este posibil cumulul ajutoarelor exceptate în temeiul regulamentului cu alte ajutoare de acelaşi tip, dacă ajutoarele cumulate se referă la costuri eligibile diferite, în limita plafonului menţionat anterior.

Numai ajutoarele care au un efect stimulativ pot beneficia de exceptarea prevăzută de regulament. Un ajutor are un efect stimulativ dacă vizează realizarea unor activităţi sau proiecte pe care beneficiarul nu le-ar fi putut întreprinde în condiţii normale de piaţă. Pentru ca acest efect stimulativ să fie recunoscut, beneficiarul trebuie să introducă o cerere de ajutor înainte de lansarea proiectului sau înainte de începerea activităţilor.

În fiecare an, statele membre prezintă Comisiei un raport în format electronic. Informaţiile furnizate trebuie să permită Comisiei să verifice dacă ajutoarele exceptate respectă criteriile de transparenţă şi exceptare.

Referinţe

Act

Intrarea în vigoare - Data expirării

Termen de transpunere în legislaţia statelor membre

Jurnalul Oficial

Regulamentul (CE) nr. 736/2008

18.8.2008-31.12.2013

-

JO L 201 din 30.7.2008

Ultima actualizare: 10.09.2008

Top