EUR-Lex Access to European Union law
This document is an excerpt from the EUR-Lex website
Refolosirea, reciclarea și recuperarea componentelor și a materialelor vehiculelor
Constructorii trebuie să conceapă vehiculele astfel încât să permită refolosirea, reciclarea sau recuperarea unor proporții minime din componente și materiale după ce vehiculul ajunge la sfârșitul duratei sale de viață. Obiectivul este de a reduce deșeurile produse de vehiculele scoase din uz.
ACT
Directiva 2005/64/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 octombrie 2005 privind omologarea autovehiculelor în ceea ce privește posibilitățile de reutilizare, reciclare și recuperare a acestora și de modificare a Directivei 70/156/CEE a Consiliului
SINTEZĂ
CARE ESTE ROLUL ACESTEI DIRECTIVE?
Aceasta stabilește norme administrative și tehnice pentru a garanta că părțile componente și materialele vehiculelor pot fi reutilizate, reciclate și recuperate pe cât posibil. Directiva este menită să garanteze că refolosirea unor părți componente nu cauzează riscuri pentru sănătate sau mediu.
ASPECTE-CHEIE
Există acte legislative separate care stabilesc măsuri pentru prevenirea și limitarea deșeurilor produse de vehiculele scoase din uz și de componentele acestora și asigură refolosirea, reciclarea sau recuperarea acestora pe cât posibil.
CONTEXT
În fiecare an, vehiculele scoase din uz creează între opt și nouă milioane de tone de deșeuri în UE.
Pentru informații suplimentare, consultați pagina referitoare la vehiculele scoase din uz pe site-ul Comisiei Europene.
REFERINȚE
Act |
Intrarea în vigoare |
Termen de transpunere în legislația statelor membre |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
Directiva 2005/64/CE |
15.12.2005 |
15.12.2006 |
Act(e) de modificare |
Intrarea în vigoare |
Termen de transpunere în legislația statelor membre |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
Directiva 2009/1/CE |
3.2.2009 |
- |
Data ultimei actualizări: 25.08.2015