Help Print this page 
Title and reference
Carta drepturilor fundamentale

Summaries of EU legislation: direct access to the main summaries page.
Multilingual display
Text

Carta drepturilor fundamentale

Carta Drepturilor Fundamentale recunoaște o serie de drepturi personale, civile, politice, economice și sociale ale cetățenilor UE și ale rezidenților de pe teritoriul Uniunii și le înscrie în legislația europeană.

SINTEZĂ

În iunie 1999, Consiliul European de la Köln a considerat că drepturile fundamentale aplicabile la nivelul Uniunii Europene (UE) trebuie consolidate într-o cartă, pentru a li se conferi o mai mare vizibilitate. Șefii de stat/de guvern au dorit să includă în această cartă principiile generale stabilite în Convenția Europeană pentru Drepturile Omului din 1950 și pe cele care derivă din tradițiile constituționale comune statelor membre. În plus, carta trebuia să includă drepturile fundamentale care li se aplică cetățenilor UE, precum și drepturile economice și sociale conținute în Carta Socială a Consiliului Europei și în Carta Comunitară a Drepturilor Sociale Fundamentale ale Lucrătorilor. De asemenea, ea trebuia să reflecte principiile rezultate din jurisprudența Curții de Justiție și a Curții Europene a Drepturilor Omului.

Carta a fost elaborată de o convenție alcătuită dintr-un reprezentant al fiecărui stat membru și al Comisiei Europene, precum și din membri ai Parlamentului European și ai parlamentelor naționale. Documentul a fost proclamat, în mod oficial, la Nisa în decembrie 2000 de Parlamentul European, Consiliu și Comisie.

În decembrie 2009, odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, Cartei Drepturilor Fundamentale i-a fost conferită aceeași forță juridică obligatorie ca cea a tratatelor. În acest scop, carta a fost modificată și proclamată pentru a doua oară în decembrie 2007.

Conținut

Carta reunește într-un document unic drepturi care se găseau anterior într-o varietate de instrumente legislative, cum ar fi legislațiile naționale și cea de la nivel UE, precum și în convenții internaționale ale Consiliului Europei, Națiunilor Unite (ONU) și ale Organizației Internaționale a Muncii (OIM). Conferind drepturilor fundamentale mai multă claritate și vizibilitate, carta instaurează securitate juridică în interiorul UE.

Carta Drepturilor Fundamentale conține un preambul și 54 de articole, grupate în șapte capitole:

  • capitolul I: demnitatea (demnitate umană, dreptul la viață, dreptul la integritate al persoanei, interzicerea torturii și a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante, interzicerea sclaviei și a muncii forțate);
  • capitolul II: libertățile (dreptul la libertate și la siguranță, respectarea vieții private și de familie, protecția datelor, dreptul la căsătorie și dreptul de a întemeia o familie, libertatea de gândire, de conștiință și de religie, libertatea de exprimare și de informare, libertatea de întrunire și de asociere, libertatea artelor și științelor, dreptul la educație, libertatea de alegere a ocupației și dreptul la muncă, libertatea de a desfășura o activitate comercială, dreptul de proprietate, dreptul de azil, protecția în caz de strămutare, expulzare sau extrădare);
  • capitolul III: egalitatea (egalitatea în fața legii, nediscriminarea, diversitatea culturală, religioasă și lingvistică, egalitatea între bărbați și femei, drepturile copilului, drepturile persoanelor în vârstă, integrarea persoanelor cu handicap);
  • capitolul IV: solidaritatea (dreptul lucrătorilor la informare și la consultare în cadrul întreprinderii, dreptul de negociere și de acțiune colectivă, dreptul de acces la serviciile de plasament, protecția în cadrul concedierii nejustificate, condiții de muncă echitabile și corecte, interzicerea muncii copiilor și protecția tinerilor la locul de muncă, viața de familie și viața profesională, securitatea socială și asistența socială, protecția sănătății, accesul la serviciile de interes economic general, protecția mediului, protecția consumatorilor);
  • capitolul V: drepturile cetățenilor (dreptul de a alege și de a fi ales în Parlamentul European, dreptul de a alege și de a fi ales în cadrul alegerilor locale, dreptul la bună administrare, dreptul de acces la documente, Ombudsmanul European, dreptul de petiționare, libertatea de circulație și de ședere, protecția diplomatică și consulară);
  • capitolul VI: justiția (dreptul la o cale de atac eficientă și la un proces echitabil, prezumția de nevinovăție și dreptul la apărare, principiile legalității și proporționalității infracțiunilor și pedepselor, dreptul de a nu fi judecat sau condamnat de două ori pentru aceeași infracțiune);
  • capitolul VII: dispoziții generale.

Domeniul de aplicare

Carta se aplică instituțiilor europene, cu respectarea principiului subsidiarității, și nu poate sub nicio formă să extindă competențele și sarcinile stabilite pentru acestea de tratate. Carta se aplică, de asemenea, statelor membre atunci când acestea pun în aplicare legislația europeană.

În cazul în care drepturile prevăzute de cartă corespund unor drepturi garantate de Convenția Europeană pentru Drepturile Omului, înțelesul și întinderea lor sunt aceleași ca cele definite de convenție, deși legislația europeană poate să prevadă o protecție mai extinsă. Orice drept rezultat din tradițiile constituționale comune ale statelor membre trebuie interpretat în conformitate cu tradițiile respective.

Protocolul (nr.) 30 privind aplicarea cartei în Polonia și în Regatul Unit, anexat la tratate, restrânge interpretarea cartei de către Curtea de Justiție și de către instanțele naționale în aceste două țări, în special în ceea ce privește drepturile legate de solidaritate (capitolul IV).

ACTE CONEXE

Raport al Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor Raport pe 2013 privind aplicarea Cartei drepturilor fundamentale a UE. [ COM(2014) 224 final din 14.4.2014 - Nepublicat în Jurnalul Oficial].

Cel de al patrulea raport privind aplicarea Cartei drepturilor fundamentale oferă o vedere de ansamblu asupra punerii în aplicare a drepturilor fundamentale în UE în 2013.

Printre altele, raportul arată modul în care lista drepturilor fundamentale cuprinsă în Cartă a servit drept ghid pentru instituțiile UE la propunerea și adoptarea legislației. De asemenea, raportul arată modul în care drepturile consacrate în Cartă au avut un rol în procedurile privind încălcarea stabilite de către Comisie împotriva statelor membre. În 2013, prin hotărârea Åkerberg Fransson, Curtea de Justiție a clarificat că ar putea fi suficient mai degrabă ca un stat membru să urmărească efectiv un obiectiv prevăzut în tratatele UE sau în legislația secundară decât să transpună direct legislația europeană, pentru a declanșa aplicarea Cartei la nivel național.

Ultima actualizare: 18.06.2014

Top