Help Print this page 

Summaries of EU Legislation

Title and reference
Hotărârile judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești: competență, recunoaștere și executare (Bruxelles IIa)

Summaries of EU legislation: direct access to the main summaries page.
Languages and formats available
Multilingual display
Text

Hotărârile judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești: competență, recunoaștere și executare (Bruxelles IIa)

SINTEZĂ PRIVIND:

Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 - competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești

SINTEZĂ

Un instrument juridic unic menit să ajute cuplurile internaționale să își soluționeze litigiile care implică mai mult de o țară, în ceea ce privește divorțul și încredințarea copiilor.

CARE ESTE ROLUL ACESTUI REGULAMENT?

Regulamentul stabilește:

norme care determină instanța competentă în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești în litigiile care implică mai mult de o țară;

norme care facilitează recunoașterea și executarea, într-o țară a UE, a hotărârilor judecătorești pronunțate într-o altă țară a UE;

o procedură de soluționare a cazurilor în care un părinte răpește un copil dintr-o țară a UE și îl duce într-o altă țară a UE.

Regulamentul nu se referă la aspecte materiale care țin de dreptul familiei. Responsabilitatea cu privire la acestea îi revine fiecărei țări a UE în parte.

ASPECTE-CHEIE

Regulamentul se aplică în cauze civile care implică mai mult de o țară și sunt legate de:

divorț;

separarea de drept;

anularea căsătoriei;

orice aspect al răspunderii părintești (cum ar fi încredințarea și dreptul de vizită).

Unul dintre principalele sale obiective este de a susține dreptul copiilor de a păstra legătura cu ambii părinți, chiar dacă aceștia sunt separați sau locuiesc în țări diferite ale UE.

Regulamentul nu reglementează:

cauzele de divorț sau dreptul aplicabil în cazurile de divorț;

probleme legate de divorț, cum ar fi întreținerea;

stabilirea și contestarea paternității;

hotărârile judecătorești privind adopția și măsurile premergătoare acesteia;

desfacerea sau declararea nulității adopției;

prenumele și numele copilului;

independența copiilor de părinții sau tutorii lor legali;

actele fiduciare și moștenirile;

măsurile luate ca urmare a faptelor penale săvârșite de copii.

Materia matrimonială

Nu există o regulă generală privind competența în materie matrimonială. Pentru a determina țara UE ale cărei instanțe au dreptul să se pronunțe într-o cauză, regulamentul stabilește șapte temeiuri de competență alternative pe baza naționalității sau a reședinței obișnuite a soților.

Răspunderea părintească

Aceasta vizează:

încredințarea și dreptul de vizită;

tutela, curatela și alte construcții juridice similare;

desemnarea și atribuțiile oricărei persoane sau oricărui organism însărcinat să se ocupe de copil sau de bunurile copilului, să-l reprezinte sau să-l asiste;

plasarea copilului într-o familie substitutivă sau într-un centru de plasament;

măsurile de protecție a copilului privind administrarea, conservarea sau folosința bunurilor acestuia.

Asemenea aspecte țin, în general, de competența instanțelor din țaraUE în care copilul își are reședința obișnuită . Dacă este imposibil de stabilit reședința obișnuită a copilului (de exemplu, în cazul refugiaților), țara UE în care este prezent copilul devine competentă în mod automat.

Răpirea copiilor

Regulamentul prevede, de asemenea, norme de soluționare a cazurilor de deplasare sau reținere ilicită a copiilor.

Instanțele țării UE în care copilul își avea reședința obișnuită imediat înaintea răpirii sunt în continuare competente până când reședința copilului se mută într-o altă țară a UE.

Recunoașterea

În temeiul regulamentului, orice țară a UE trebuie să recunoască în mod automat hotărârile judecătorești pronunțate într-o altă țară a UE în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești. Recunoașterea poate fi refuzată dacă, de exemplu:

recunoașterea contravine în mod evident ordinii publice;

pârâtul nu a primit documentul de demarare a procedurii în timp util pentru a-și putea pregăti apărarea (în cazurile în care hotărârea s-a pronunțat în absența pârâtului);

recunoașterea este incompatibilă cu o altă hotărâre pronunțată într-o acțiune între aceleași părți.

Recunoașterea hotărârilor referitoare la răspunderea părintească poate fi refuzată și:

în cazul în care copilului nu i s-a oferit posibilitatea de a fi ascultat;

la solicitarea oricărei persoane care susține că hotărârea se opune exercitării răspunderii sale părintești, în cazul în care hotărârea a fost pronunțată fără ca această persoană să fi avut posibilitatea de a fi ascultată.

Executarea

Hotărârile judecătorești cu privire la exercitarea răspunderii părintești care sunt executorii în țara UE în care au fost pronunțate se pot executa și într-o altă țară a UE după ce s-a încuviințat executarea la cererea oricărei părți interesate. Cu toate acestea, nu este necesară nicio asemenea încuviințare în cazul hotărârilor prin care se acordă drept de vizită sau care vizează înapoierea unui copil și care au fost certificate de instanța judecătorească de origine în conformitate cu regulamentul.

Cooperarea între autoritățile centrale în materia răspunderii părintești

Fiecare țară a UE desemnează o autoritate centrală (sau mai multe) ale cărei atribuții cuprind:

acordarea de asistență părinților care solicită înapoierea unui copil răpit de către un alt părinte și deplasat într-o altă țară a UE;

promovarea schimbului de informații cu privire la legislația și procedurile naționale;

facilitarea comunicării dintre instanțele judecătorești;

acordarea de asistență părinților sau tutorilor legali care solicită recunoașterea și executarea hotărârilor;

urmărirea rezolvării dezacordurilor dintre părinți sau tutorii legali prin mijloace alternative precum medierea.

Autoritățile centrale se întrunesc în mod regulat ca membre ale Rețelei Judiciare Europene în materie civilă și comercială.

Acordurile existente

Ca regulă generală, acest regulament înlocuiește convențiile existente referitoare la aceleași aspecte încheiate între două sau mai multe țări ale UE. În relațiile dintre țările UE, regulamentul are întâietate față de anumite convenții multilaterale:

Convenția de la Haga din 1961 (dreptul aplicabil protecției minorilor);

Convenția de la Luxemburg din 1967 (recunoașterea hotărârilor referitoare la căsătorie);

Convenția de la Haga din 1970 (recunoașterea divorțurilor);

Convenția Europeană din 1980 (încredințarea copiilor);

Convenția de la Haga din 1980 (aspectele civile ale răpirii internaționale de copii).

În ceea ce privește Convenția de la Haga din 19 octombrie 1996 privind răspunderea părintească și măsurile de protecție a copiilor, regulamentul este aplicabil integral în cazul în care copilul își are reședința obișnuită pe teritoriul unei țări a UE.

Exceptări și prevederi speciale

Danemarca nu este parte semnatară a regulamentului și, prin urmare, nu este obligată să îl aplice.

Se aplică prevederi speciale:

relațiilor Finlandei și Suediei cu Danemarca, Islanda și Norvegia cu privire la aplicarea Convenției nordice privind căsătoria din 6 februarie 1931;

relațiilor dintre Sfântul Scaun și Portugalia, Italia, Spania și Malta.

Informații suplimentare:

ACT

Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului din 27 noiembrie 2003 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești, de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1347/2000

REFERINȚE

Act

Intrarea în vigoare

Termen de transpunere în legislația statelor membre

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

Regulamentul (CE) nr. 2201/2003

1.8.2004

-

JO L 338, 23.12.2003, pp. 1-29

Act(e) de modificare

Intrarea în vigoare

Termen de transpunere în legislația statelor membre

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

Regulamentul (CE) nr. 2116/2004

3.1.2005

-

JO L 367, 14.12.2004, pp. 1-2

ACTE CONEXE

2010/405/UE: Decizia Consiliului din 12 iulie 2010 de autorizare a unei forme de cooperare consolidată în domeniul legislației aplicabile divorțului și separării de drept (JO L 189, 22.7.2010, pp. 12-13)

Regulamentul (UE) nr. 1259/2010 al Consiliului din 20 decembrie 2010 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în domeniul legii aplicabile divorțului și separării de corp (JO L 343, 29.12.2010, pp. 10-16)

2012/714/UE: Decizia Comisiei din 21 noiembrie 2012 de confirmare a participării Lituaniei la cooperarea consolidată în domeniul legislației aplicabile divorțului și separării de drept (JO L 323, 22.11.2012, pp. 18-19)

2014/39/UE: Decizia Comisiei din 27 ianuarie 2014 de confirmare a participării Greciei la cooperarea consolidată în domeniul legislației aplicabile divorțului și separării de drept (JO L 23, 28.1.2014, pp. 41-42)

Data ultimei actualizări: 24.09.2015

Top