Help Print this page 
Title and reference
Mandatul european de arestare

Summaries of EU legislation: direct access to the main summaries page.
Languages and formats available
BG ES CS DA DE ET EL EN FR GA HR IT LV LT HU MT NL PL PT RO SK SL FI SV
HTML html ES html CS html DA html DE html EL html EN html FR html IT html HU html NL html PL html PT html RO html FI html SV
Multilingual display
Text

Mandatul european de arestare

Decizia-cadru a Uniunii Europene privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între țările UE simplifică și accelerează procedurile prin care cetățenii UE care au comis o infracțiune gravă într-o altă țară din UE pot fi returnați în țara respectivă pentru a fi trași la răspundere în justiție.

ACT

Decizia-cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre.

SINTEZĂ

Mandatul european de arestare adoptat în 2002 înlocuiește sistemul de extrădare, obligând fiecare autoritate judiciară națională (autoritate judiciară de executare) să recunoască și să pună în aplicare, în urma unor controale minime și în termene stricte, cererile de predare a unei persoane formulate de autoritatea judiciară a unei alte țări din UE (autoritate judiciară emitentă). Decizia-cadru a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2004 și a înlocuit actele legislative anterioare ale UE în acest domeniu.

Țările UE sunt însă libere să aplice și să încheie acorduri bilaterale sau multilaterale cât timp acestea facilitează sau simplifică și mai mult procedurile de predare. Aplicarea acordurilor respective nu trebuie în niciun caz să aducă atingere relațiilor cu celelalte state membre care nu sunt parte la acord.

Principii generale

Decizia-cadru definește mandatul european de arestare drept orice decizie judiciară adoptată de o țară din UE în vederea arestării sau predării de către o altă țară din UE a unei persoane, în scopul:

  • efectuării urmăririi penale;
  • executării unei pedepse sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate.

Aplicarea

Mandatul este aplicabil în cazul:

  • unei infracțiuni pentru care este prevăzută o pedeapsă cu închisoarea sau o măsură de siguranță cu o durată maximă de cel puțin un an;
  • unei condamnări definitive la o pedeapsă cu închisoarea sau al unei măsuri de siguranță privative de libertate cu o durată de cel puțin patru luni.

Predarea poate fi subordonată condiției ca faptele pentru care se solicită predarea să constituie o infracțiune în conformitate cu dreptul țării UE de executare (regula dublei incriminări).

Cu toate acestea, dacă sunt pedepsite în statul membru emitent cu o pedeapsă de cel puțin trei ani, infracțiunile care duc la predarea fără verificarea dublei incriminări a faptei sunt, printre altele: terorismul, traficul de persoane, corupția, participarea la o organizație criminală, falsificarea de bani, omuciderea, rasismul și xenofobia, violul, traficul de vehicule furate, frauda, inclusiv frauda care aduce atingere intereselor financiare ale UE.

Mandatul european de arestare trebuie să conțină o serie de informații privind identitatea persoanei, autoritatea judiciară emitentă, hotărârea definitivă, natura infracțiunii, pedeapsa etc. (un exemplu de formular se găsește în anexa la decizia-cadru).

Proceduri

Ca regulă generală, autoritatea emitentă comunică mandatul european de arestare direct autorității judiciare de executare. Este prevăzută, de asemenea, colaborarea cu Sistemul de Informații Schengen (SIS) și cu Interpolul. În cazul în care nu se cunoaște autoritatea din statul membru de executare, Rețeaua Judiciară Europeană și Eurojust oferă asistență statului membru emitent.

Toate țările UE trebuie să se asigure că utilizează în mod proporțional mandatul. Cu alte cuvinte acestea trebuie să țină cont de gravitatea infracțiunii, de sentință și de costurile și beneficiile executării mandatului. Atunci când este arestată, aceasta are dreptul să fie informată cu privire la conținutul mandatului.

Trei directive privind drepturile procedurale, adoptate din 2010, vor garanta că persoanele care fac obiectul unui mandat european de arestare au dreptul la serviciile unui avocat și ale unui interpret și că aceste persoane primesc informații cu privire la drepturile lor.

În noiembrie 2013, Comisia a propus alte trei directive. Odată adoptate, și acestea vor îmbunătăți regimul mandatului european de arestare, în special în ceea ce privește procedurile de asistență juridică.

În toate cazurile, autoritatea de executare are dreptul de a decide dacă menține persoana respectivă în detenție sau dacă o eliberează cu anumite condiții.

În așteptarea unei decizii, autoritatea de executare (conform dispozițiilor naționale) audiază persoana arestată. În cel mult 60 de zile de la arestare, autoritatea judiciară de executare trebuie să ia o hotărâre definitivă privind executarea mandatului european de arestare. Dacă persoana arestată decide să consimtă la predarea sa, decizia definitivă privind executarea mandatului trebuie să se ia în termen de 10 zile de la exprimarea consimțământului.

Motive de refuz a executării și predării

O țară din UE trebuie să refuze executarea unui mandat european de arestare dacă:

  • o hotărâre definitivă a fost deja pronunțată de către o țară din UE pentru aceeași infracțiune împotriva aceleiași persoane (principiul ne bis in idem, adică nicio persoană nu poate fi judecată sau condamnată de două ori pentru aceleași fapte sau pentru același comportament susceptibil de pedeapsă);
  • infracțiunea face obiectul unei amnistii în statul membru de executare;
  • persoana în cauză nu poate să răspundă penal pentru faptele sale, în temeiul legislației statului membru de executare, din cauza vârstei.

În cazul în care sunt îndeplinite alte condiții (prescrierea faptei penale sau a pedepsei - adică imposibilitatea atacării faptei în justiție din cauza trecerii unei perioade prea îndelungate - conform dispozițiilor din țara UE de executare, o hotărâre definitivă pentru aceeași faptă pronunțată de o altă țară etc.), țara UE de executare poate refuza să pună în aplicare mandatul. De asemenea, aceasta poate refuza să execute mandatul dacă persoana în cauză nu s-a prezentat la procesul în cadrul căruia a fost pronunțată sentința, cu excepția cazului în care sunt prevăzute garanții adecvate în această privință. Indiferent de situație, motivelerefuzului trebuie să fie comunicate țării emitente.

Cu condiția să i se prezinte anumite informații (privind mandatul de arestare, natura infracțiunii, identitatea persoanei etc.), orice țară din UE permite tranzitul pe teritoriul său al persoanelor care urmează să fie predate statului membru care a solicitat acest lucru.

Mandatul este tradus în limba oficială a țării UE de executare. În plus, mandatul este trimis printr-un mijloc care permite înregistrarea în scris a expedierii și verificarea autenticității acestuia de către țara de executare.

Sunt disponibile informații suplimentare pe site-ul Direcției Generale Justiție.

REFERINȚE

Act

Intrarea în vigoare

Termen de transpunere în legislația statelor membre

Jurnalul Oficial

Decizia-cadru 2002/584/JAI

7.8.2002

31.12.2003

JO L 190 din 18.7.2002

Act/acte de modificare

Intrarea în vigoare

Termen de transpunere în legislația statelor membre

Jurnalul Oficial

Decizia-cadru 2009/299/JAI

28.3.2009

28.3.2011

JO L 81 din 27.3.2009

ACTE CONEXE

Directiva 2010/64/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 octombrie 2010 privind dreptul la interpretare și traducere în cadrul procedurilor penale (Jurnalul Oficial L 280 din 26.10.2010).

Directiva 2012/13/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 mai 2012 privind dreptul la informare în cadrul procedurilor penale (Jurnalul Oficial L 142 din 1.6.2012).

Directiva 2013/48/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 octombrie 2013 privind dreptul de a avea acces la un avocat în cadrul procedurilor penale și al procedurilor privind mandatul european de arestare, precum și dreptul ca o persoană terță să fie informată în urma privării de libertate și dreptul de a comunica cu persoane terțe și cu autorități consulare în timpul privării de libertate(Jurnalul Oficial L 294 din 6.11.2013).

Raport al Comisiei către Parlamentul European și Consiliu din 11 aprilie 2011 privind punerea în aplicare, începând cu anul 2007, a Deciziei-cadru a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre [ COM(2011) 175 final - nepublicat în Jurnalul Oficial].

Acest raport face un bilanț al celor șapte ani de aplicare a mandatului european de arestare. Inițiativa pare să fie o reușită pe plan operațional: 54 689 de mandate au fost emise și 11 630 de mandate au fost executate. O extrădare între țările UE durează în prezent între paisprezece și șaptesprezece zile, dacă persoana în cauză consimte să fie transferată, și patruzeci și opt de zile dacă nu consimte, în condițiile în care acest termen depășea un an înainte de aplicarea deciziei-cadru. Datorită acestui mecanism care asigură că nu vor profita de deschiderea frontierelor cei care încearcă să se sustragă justiției, libertatea de circulație a persoanelor în interiorul UE a fost consolidată. Cu toate acestea, Comisia scoate în evidență și unele deficiențe, în special în ceea ce privește respectarea drepturilor fundamentale. Comisia solicită statelor membre să își adapteze legislația la decizia-cadru 2002/584/JAI dacă nu au făcut-o deja și să pună în aplicare instrumentele deja adoptate pentru a îmbunătăți funcționarea mandatului. Raportul evidențiază, de asemenea, faptul că sunt emise prea multe mandate pentru infracțiuni minore și încurajează statele membre solicitante să aplice principiul proporționalității.

Raport al Comisiei din 24 ianuarie 2006 în temeiul articolului 34 din Decizia-cadru a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre (versiune revizuită) [ COM(2006) 8 final - nepublicat în Jurnalul Oficial].

Raportul, în versiunea sa revizuită, vizează în special legislația italiană adoptată de la publicarea raportului inițial. Comisia estimează că mandatul european de arestare este operațional în statele membre în majoritatea cazurilor prevăzute, în ciuda întârzierilor inițiale.

Raport al Comisiei din 23 februarie 2005 în temeiul articolului 34 din Decizia-cadru a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre (versiune revizuită) [ COM(2005) 63 final - nepublicat în Jurnalul Oficial].

Conform evaluării Comisiei prezentate în raport, impactul mandatului european de arestare, de la intrarea în vigoare la 1 ianuarie 2004, pare pozitiv, atât în ceea ce privește depolitizarea și eficacitatea, cât și rapiditatea procedurii de predare, respectându-se totodată drepturile fundamentale ale persoanelor în cauză.

Declarații prevăzute la articolul 31 alineatul (2) din Decizia-cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestareși procedurile de predare între statele membre [Jurnalul Oficial L 246 din 29.9.2003].

Danemarca, Finlanda și Suedia declară că legislația lor uniformă în vigoare permite aprofundarea și extinderea dispozițiilor din decizia-cadru. Aceste state vor menține legislația uniformă comună aflată în vigoare, și anume:

  • Danemarca: Legea nordică privind extrădarea (Legea nr. 27 din 3 februarie 1960, versiune modificată);
  • Finlanda: Legea nordică privind extrădarea (270/1960);
  • Suedia: Legea (1959:254) privind extrădarea în Danemarca, Finlanda, Islanda și Norvegia pentru infracțiuni.

Ultima actualizare: 29.04.2014

Top