EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Sistemul de soluţionare a conflictelor pe piaţa internă (reţeaua SOLVIT)

Reţeaua SOLVIT permite soluţionarea conflictelor legate de o aplicare necorespunzătoare a normelor privind piaţa internă de către o administraţie publică. Cetăţenii şi întreprinderile pot astfel să găsească un răspuns rapid, gratuit şi eficient la problemele lor, fără a recurge la tribunale.

ACT

Recomandarea Comisiei din 7 decembrie 2001 referitoare la principiile de utilizare a „SOLVIT” – reţeaua de soluţionare a problemelor intervenite pe piaţa internă [Jurnalul Oficial L 331 din 15.12.2001].

SINTEZĂ

SOLVIT este o reţea online care permite găsirea unei soluţii extrajudiciare (informale) la plângerile consumatorilor şi ale întreprinderilor cu privire la o aplicare necorespunzătoare a legilor pieţei interne de către administraţiile publice.

De exemplu, reţeaua poate găsi o soluţie la problemele transfrontaliere în Uniunea Europeană (UE) în materie de lucru, recunoaştere a titlurilor universitare, înmatricularea autovehiculelor, crearea de întreprinderi sau furnizarea de bunuri şi servicii. Toate acestea în orice stat membru al UE, precum şi în Norvegia, Islanda şi Liechtenstein.

Funcţionarea reţelei SOLVIT

De la extinderea UE la 1 mai 2004, reţeaua SOLVIT numără 28 de centre. Centrele SOLVIT fac parte din administraţiile publice ale ţării membre în care îşi au sediul. Ele sunt interconectate graţie unei baze de date create cu un înalt nivel de transparenţă, ceea ce permite supravegherea performanţei şi a rezultatelor reţelei. Din 2003, organizaţiile de reprezentare a consumatorilor sau a întreprinderilor au posibilitatea de a-şi prezenta cazurile online.

Această reţea de soluţionare a conflictelor, gratuit, urmează o abordare informală şi orientată către client. Când un centru SOLVIT consideră că plângerea unui consumator sau a unei întreprinderi este fondată, el o acceptă şi o trimite la centrul SOLVIT din ţara în care se ridică problema. Astfel, se poate găsi o soluţie pentru cauza respectivă în termen de zece săptămâni.

Soluţiile propuse nu sunt obligatorii. Cu toate acestea, în cazul în care clientul consideră că propunerea este inacceptabilă, el poate cere soluţionarea conflictului pe cale judiciară. Statul membru respectiv răspunde de soluţionarea conflictului. Dacă statul membru nu reacţionează, Comisia îşi rezervă dreptul de a începe acţiuni legale.

Calitatea reţelei SOLVIT

Bazându-se pe experienţa şi pe buna funcţionare a reţelei, Comisia şi centrele SOLVIT au elaborat standarde comune privind calitatea. Acestea vizează:

  • să asigure că toţi cetăţenii şi întreprinderile europene au acces la servicii de o calitate ridicată în ţara de reşedinţă, precum şi în ţara în care a apărut problema;
  • să garanteze că toate centrele SOLVIT se angajează să conlucreze cu Comisia pentru a realiza un serviciu de înaltă calitate;
  • să asigure că performanţa şi calitatea serviciului SOLVIT nu vor scădea odată cu extinderea reţelei şi cu creşterea numărul de cazuri care îi sunt prezentate;
  • să lucreze cu o bază de date total transparentă şi care să permită tuturor părţilor interesate să controleze calitatea şi eficienţa reţelei;
  • să insiste asupra faptului că SOLVIT este o nouă abordare care se situează între procesarea plângerilor şi cooperarea administrativă.

Comisia conduce în mod regulat misiuni de evaluare a centrelor cu scopul de a se asigura că soluţiile pe care acestea le aduc şi performanţa reţelei sunt de calitate.

Alte sisteme de soluţionare informală a conflictelor (dintre consumatori şi întreprinderi):

Celelalte sisteme de soluţionare extrajudiciară a conflictelor transfrontaliere dintre consumatori şi întreprinderi sunt:

  • Reţeaua FIN-NET, care le permite consumatorilor să obţină o soluţionare rapidă a problemelor din sectorul serviciilor financiare transfrontaliere. Pentru mai multe informaţii, consultaţi paginile consacrate reţelei FIN-NET de către Direcţia Generală Piaţa Internă şi Servicii (DE) (EN) (FR).
  • Reţeaua Centrelor Europene pentru Consumatori (Reţeaua ECC-Net), pentru soluţionarea litigiilor de consum transfrontaliere.

De asemenea, Comisia a participat la lansarea platformei electronice ECODIR pentru soluţionarea conflictelor legate de consum.

ACTE CONEXE

Document de lucru al Comisiei din 27 septembrie 2005 privind sistemul de soluţionare a problemelor pe piaţa internă (reţeaua SOLVIT) [SEC(2005) 543 - Nepublicat în Jurnalul Oficial].

Comisia doreşte să îmbunătăţească serviciile SOLVIT, date fiind extinderea şi succesul reţelei. Într-adevăr, în 2004, reţeaua SOLVIT a înregistrat o creştere de 73 % a numărului de cazuri tratate, faţă de 2003. Această creştere a fost însoţită de o îmbunătăţire generală a performanţelor. Astfel, termenul de acceptare sau de respingere a dosarelor a fost redus la mai puţin de o săptămână, iar rata de soluţionare a cauzelor a atins 80 %.

Mai mult, dincolo de sfera normală a competenţelor reţelei, serviciul SOLVIT Plus încurajează ministerele în chestiune să facă schimbări legislative.

Concluziile Consiliului asupra reţelei „SOLVIT”. Rezolvarea problemelor pe piaţa internă - 1 martie 2002 [Nepublicat în Jurnalul Oficial].

În aceste concluzii, Consiliul aprobă Recomandarea Comisiei din 7 decembrie 2001 de stabilire a principiilor de utilizare a SOLVIT.

See also

  • Pentru mai multe informaţii, consultaţi paginile consacrate reţelei SOLVIT, care cuprind adresa fiecărui centru naţional, pe site-ul Direcţiei Generale Piaţa Internă şi Servicii.

Ultima actualizare: 03.09.2007

Top