Help Print this page 

Summaries of EU Legislation

Title and reference
Detergenți mai siguri pentru consumatorii europeni

Summaries of EU legislation: direct access to the main summaries page.
Languages and formats available
Multilingual display
Text

Detergenți mai siguri pentru consumatorii europeni

SINTEZĂ PRIVIND:

Regulamentul (CE) nr. 648/2004 privind detergenții

SINTEZĂ

CARE ESTE ROLUL ACESTUI REGULAMENT?

Detergenții* pot să conțină ingrediente – surfactanți* – care le conferă calități mai eficiente de curățare, însă care pot afecta calitatea apei eliberate în mediul natural. Astfel, utilizarea lor trebuie să fie controlată atent.

Regulamentul stabilește norme comune pentru a permite vânzarea și utilizarea detergenților și a surfactanților în întreaga Uniune Europeană (UE), asigurând în același timp un grad înalt de protecție mediului și sănătății umane.

ASPECTE-CHEIE

  • Legislația armonizează metodele de testare pentru a stabili biodegradabilitatea tuturor surfactanților folosiți în detergenți. Acestea acoperă biodegradabilitatea primară* și finală*.
  • Aceste teste trebuie efectuate în laboratoare care îndeplinesc standardele recunoscute la nivel internațional.
  • Producătorii au responsabilitatea de a se asigura că produsele lor îndeplinesc cerințele legislației.
  • Producătorii trebuie să pună la dispoziția autorităților relevante documentația privind rezultatele testelor și fișa tehnică a componentelor personalului medical, fără întârziere și la solicitare.
  • Informațiile de pe ambalajul detergenților trebuie să fie lizibile, vizibile și indelebile. Acestea includ detaliile de contact ale producătorului și fișa tehnică.
  • Etichetele de pe detergenții care se vând publicului larg trebuie să ofere detalii cu privire la cantitățile recomandate pentru diferite programe de spălare pentru o mașină de spălat standard.
  • Autoritățile naționale pot să interzică un anumit detergent dacă îl consideră a fi un risc pentru sănătatea oamenilor sau a animalelor sau a mediului înconjurător. Acestea notifică Comisia Europeană și alte țări ale UE cu privire la decizie.

În 2012, legislația a fost modificată pentru a armoniza reglementările privind limitarea conținutului de fosfați și alți compuși ai fosforului din detergenți pentru detergenții de rufe de uz casnic și mașini de spălat vase.

DE CÂND SE APLICĂ REGULAMENTUL?

Regulamentul a intrat în vigoare la 8 octombrie 2005.

CONTEXT

Legislația anterioară acoperea doar biodegradabilitatea primară a surfactanților din detergenți. Acest regulament o înlocuiește punând accentul pe biodegradabilitatea finală.

Modificarea din 2012 introduce limite noi în vederea reducerii impactului potențial al fosfaților din detergenți asupra ecosistemului și calității apei, acesta fiind fenomenul denumit „eutrofizare”.

Pentru informații suplimentare, consultați pagina privind legislația în materie de substanțe chimice pe site-ul Comisiei Europene.

TERMENI-CHEIE

* Detergent: orice substanță sau preparat, sub formă lichidă, pulbere sau sub altă formă, care conține săpun și/sau alți surfactanți pentru spălare sau curățare.

* Surfactant: unul dintre diverșii compuși care compun un detergent. Surfactanții sunt adăugați pentru a îndepărta impuritățile de pe piele, îmbrăcăminte și articolele de uz casnic, în special din băi și bucătării. Aceștia reduc tensiunea superficială dintre două lichide sau dintre un lichid și un solid. De asemenea, pot să acționeze ca agenți umectanți și agenți spumanți. Termenul derivă de la „agent tensioactiv”.

* Biodegradare primară: atunci când un surfactant își pierde proprietățile tensioactive. Este important ca această proprietate să se piardă pentru a reduce pe cât posibil orice efecte negative asupra stațiilor de tratare a apelor reziduale.

* Biodegradare finală: atunci când un surfactant se descompune în dioxid de carbon, apă și săruri minerale și este absorbit în mediul înconjurător.

ACT

Regulamentul (CE) nr. 648/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 31 martie 2004 privind detergenții (JO L 104, 8.4.2004, pp. 1-35)

Modificările succesive aduse Regulamentului (CE) nr. 648/2004 au fost integrate în textul de bază. Această versiune consolidată are doar un caracter informativ.

Data ultimei actualizări: 15.02.2016

Top