EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Standardele de calitate a mediului aplicabile apelor de suprafață

 

SINTEZĂ PRIVIND:

Directiva 2008/105/CE de stabilire a standardelor de calitate a mediului în domeniul apei

CARE ESTE ROLUL ACESTEI DIRECTIVE?

  • Directiva stabilește standardele de calitate a mediului (SCM) referitoare la prezența în apa de suprafață* a anumitor substanțe sau grupe de substanțe identificate ca poluanți prioritari datorită riscului semnificativ pe care îl reprezintă pentru sau prin mediul acvatic. Aceste standarde respectă strategia și obiectivele stabilite de Uniunea Europeană (UE) în Directiva-cadru privind apa (Directiva 2000/60/CE).
  • Aceasta abrogă Directivele 82/176/CEE, 83/513/CEE, 84/156/CEE, 84/491/CEE și 86/280/CEE începând cu data de 22 decembrie 2012.

ASPECTE-CHEIE

Directiva stabilește standarde de calitate a mediului (SCM) pentru substanțele prioritare și pentru alți opt poluanți. Printre aceste substanțe se numără metalele cadmiu, plumb, mercur și nichel și compușii acestora; benzenul; hidrocarburile aromatice policiclice; și diferite pesticide. Mai multe dintre aceste substanțe prioritare sunt clasificate drept periculoase.

SCM cuprinse în Directiva 2008/105/CE reprezintă limite impuse concentrației de substanțe prioritare și alți opt poluanți în apă (sau în biotă*), adică praguri care nu trebuie depășite dacă se dorește atingerea unei stări chimice bune. Există două tipuri de standard în domeniul apei.

  • Un prag privind concentrația medie a substanței în cauză calculată pe baza unor măsurători efectuate pe parcursul unui an. Scopul acestui standard este de a asigura protecția împotriva expunerii pe termen lung la poluanții din mediul acvatic.
  • O concentrație maximă admisibilă a substanței în cauză, adică valoarea maximă pentru orice măsurătoare individuală. Scopul acestui standard este de a asigura protecția împotriva expunerii pe termen scurt, adică împotriva nivelurilor maxime de poluare.

SCM sunt diferite pentru:

  • apele interioare de suprafață (râuri și lacuri);
  • alte ape de suprafață (ape de tranziție, de coastă și teritoriale).

Statele membre ale UE trebuie să asigure respectarea SCM. De asemenea, acestea trebuie să ia măsuri pentru a se asigura că nu cresc semnificativ concentrațiile substanțelor care tind să se acumuleze în sedimente și/sau în biotă.

Directiva 2013/39/UE

Directiva 2013/39/UE a actualizat SCM pentru șapte dintre cele 33 de substanțe prioritare inițiale luând în considerare cele mai recente cunoștințe științifice și tehnice privind proprietățile substanțelor respective.

SCM revizuite pentru cele șapte substanțe prioritare existente au trebuit luate în calcul pentru prima dată în planurile de gestionare a districtului hidrografic ale statelor membre începând cu data de 22 decembrie 2015, cu scopul de a atinge o stare chimică bună a apelor de suprafață în ceea ce privește substanțele respective până în 22 decembrie 2021.

Directiva a inclus 12 substanțe prioritare nou identificate ale căror SCM au trebuit luate în considerare la elaborarea programelor de monitorizare suplimentare și la programele preliminare de măsuri care trebuie transmise Comisiei Europene până la finalul anului 2018, cu obiectivul de a atinge starea chimică bună a apelor de suprafață în ceea ce privește substanțele respective până în 22 decembrie 2027.

Lista de supraveghere

Directiva 2013/39/UE a solicitat, de asemenea, Comisiei să elaboreze o listă de supraveghere a substanțelor pentru care trebuie culese date de monitorizare la nivelul întregii UE, în sprijinul viitoarelor exerciții de prioritizare. Decizia de punere în aplicare (UE) 2022/1307 stabilește cea mai recentă listă de supraveghere.

Zone de amestec

Directiva 2008/105/CE le solicită, de asemenea, statelor membre să desemneze zone de amestec lângă punctele de evacuare, unde SCM pot fi depășite cu condiția ca restul corpului de apă de suprafață să respecte standardele respective. Aceste zone trebuie să fie clar identificate în planurile de gestionare a bazinelor hidrografice stabilite în conformitate cu Directiva-cadru privind apa.

Inventare

Pentru fiecare district de bazin hidrografic, statele membre trebuie să întocmească un inventar al emisiilor, al evacuărilor și al pierderilor tuturor substanțelor enumerate în partea A din anexa I la directivă. Pe baza acestui inventar, Comisia va verifica dacă se înregistrează progrese în direcția obiectivelor de:

  • reducere treptată a poluării cu substanțe prioritare; și
  • stopare sau eliminare treptată a emisiilor, a evacuărilor și a pierderilor de substanța prioritare periculoase.

DE CÂND SE APLICĂ NORMELE?

Directiva a trebuit să fie transpusă în legislația națională până la 13 iulie 2010.

CONTEXT

Respectarea SCM ar trebui să aducă beneficii atât publicului, cât și mediului. Aceasta ar trebui să reducă costurile de tratare a apelor de suprafață utilizate pentru producerea apei potabile și să îmbunătățească sănătatea plantelor și a animalelor care trăiesc în aceste ape, precum și a șeptelului care bea din apele respective.

Pentru informații suplimentare, consultați:

TERMENI-CHEIE

Apa de suprafață. Râuri, lacuri, ape de tranziției și ape de coastă. Apele de suprafață includ, de asemenea, apele teritoriale în ceea ce privește starea chimică.
Biotă. Animalele și plantele care trăiesc într-un anumit habitat sau o anumită regiune.

DOCUMENTUL PRINCIPAL

Directiva 2008/105/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 decembrie 2008 privind standardele de calitate a mediului în domeniul apei, de modificare și de abrogare a Directivelor 82/176/CEE, 83/513/CEE, 84/156/CEE, 84/491/CEE, 86/280/CEE ale Consiliului și de modificare a Directivei 2000/60/CE (JO L 348, 24.12.2008, pp. 84-97)

Modificările succesive aduse Directivei 2008/105/CE au fost integrate în textul de bază. Această versiune consolidată are doar un caracter informativ.

DOCUMENTE CONEXE

Decizia de punere în aplicare (UE) 2022/1307 a Comisiei din 22 iulie 2022 de stabilire, în temeiul Directivei 2008/105/CE a Parlamentului European și a Consiliului, a unei liste de supraveghere a substanțelor pentru monitorizare în întreaga Uniune conform politicii în domeniul apei [notificată cu numărul C(2022) 5098] (JO L 197, 26.7.2022, pp. 117-120)

Data ultimei actualizări: 10.08.2022

Top