Help Print this page 
Title and reference
Cooperarea dintre Comisie și instanţele naţionale

Summaries of EU legislation: direct access to the main summaries page.
Languages and formats available
BG ES CS DA DE ET EL EN FR GA HR IT LV LT HU MT NL PL PT RO SK SL FI SV
HTML html ES html CS html DA html DE html EL html EN html FR html IT html HU html NL html PL html PT html RO html FI html SV
Multilingual display
Text

Cooperarea dintre Comisie și instanţele naţionale

Odată cu intrarea în vigoare a Regulamentului (CE) nr. 1/2003 al Consiliului, normele în materie de concurenţă ale Uniunii Europene (UE) pot fi invocate de firme și cetăţeni în faţa instanţelor naţionale. Aceasta înseamnă, de asemenea, că instanţele naţionale sunt responsabile cu aplicarea articolelor 101 și 102 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE) [(ex-articolele 81 și 82 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene (TCE)]. Comunicarea ilustrează modul de desfășurare a acestei noi cooperări dintre Comisie și instanţele naţionale.

ACT

Comunicarea Comisiei privind cooperarea dintre Comisie și instanţele statelor membre ale Uniunii Europene în aplicarea articolelor 81 și 82 din Tratatul CE [Jurnalul Oficial C 101 din 27.4.2004].

SINTEZĂ

Regulamentul (CE) nr. 1/2003 privind punerea în aplicare a normelor de concurenţă prevăzute la articolele 101 și 102 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE) [ex-articolele 81 și 82 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene (TCE)] instituie un sistem de competenţe paralele care permite Comisiei, autorităţilor naţionale competente ale ţărilor membre ale Uniunii Europene (UE) și instanţelor naţionale să aplice articolele 101 și 102 din TFUE. Cooperarea dintre instanţele naţionale și Comisie este reglementată nu doar de această comunicare, ci și de Comunicarea privind cooperarea în cadrul Reţelei autorităţilor din domeniul concurenţei.

Aplicarea normelor comunitare în materie de concurenţă de către instanţele naţionale

Instanţele naţionale pot să aplice articolele 101 și 102 din TFUE fără a fi necesară aplicarea în paralel a dreptului naţional al concurenţei. Cu toate acestea, în cazul în care o instanţă naţională aplică dreptul naţional al concurenţei acordurilor, deciziilor sau practicilor susceptibile să afecteze comerţul între statele membre în sensul articolului 101 alineatul (1) din TFUE [ex-articolul 81 alineatul (1) din TCE] sau oricărei practici abuzive interzise de articolul 102 din TFUE, acestea trebuie să aplice, de asemenea, normele comunitare în materie de concurenţă respectivelor acorduri, decizii sau practici. Aplicarea paralelă a dreptului naţional al concurenţei nu poate să ducă la concluzii diferite de cele rezultate din aplicarea dreptului comunitar al concurenţei.

Cu alte cuvinte, în cazul aplicării în paralel a dreptului naţional al concurenţei și a dreptului comunitar al concurenţei, acordurile:

  • care nu contravin articolului 101 alineatul (1) din TFUE sau care îndeplinesc condiţiile prevăzute la articolul 101 alineatul (3) din TFUE [ex-articolul 81 alineatul (3) din TCE] nu pot fi interzise în temeiul dreptului naţional al concurenţei [articolul 3 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1/2003];
  • care încalcă articolul 101 alineatul (1) din TFUE și care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute la articolului 101 alineatul (3) din TFUE nu pot fi menţinute în temeiul dreptului naţional (jurisprudenţa Curţii de Justiţie).

În ceea ce privește articolul 102 din TFUE, articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 nu prevede o obligaţie de convergenţă similară. Cu toate acestea, în cazul unor dispoziţii contradictorii, principiul general al supremaţiei dreptului comunitar impune instanţelor naţionale să refuze aplicarea oricărei dispoziţii care contravine normei comunitare, indiferent dacă respectiva dispoziţie naţională a fost adoptată anterior sau ulterior normei comunitare.

Atunci când aplică normele comunitare în materie de concurenţă, o instanţă naţională poate găsi indicii, în primul rând, în jurisprudenţa UE sau în regulamentele, deciziile, comunicările și orientările Comisiei referitoare la aplicarea articolelor 101 și 102 din TFUE. Atunci când acestea nu furnizează indicii suficiente, instanţa naţională poate solicita opinia Comisiei în legătură cu aspectele care ţin de aplicarea normelor comunitare în materie de concurenţă.

În lipsa unor dispoziţii de drept comunitar referitoare la procedurile și sancţiunile legate de aplicarea normelor comunitare în materie de concurenţă de către instanţele naţionale, acestea din urmă aplică normele de procedură naţionale. De asemenea, instanţele naţionale trebuie să respecte condiţiile de aplicare a normelor comunitare în materie de concurenţă, de exemplu permiţând Comisiei și autorităţilor naţionale în domeniul concurenţei să prezinte observaţii scrise.

Aplicarea în paralel sau succesivă a normelor comunitare în materie de concurenţă și cooperarea dintre Comisie și instanţele naţionale

O instanţă naţională poate să aplice dreptul comunitar al concurenţei unui acord care afectează comerţul dintre statele membre ale UE în același timp cu Comisia sau ulterior.

În cazul în care o instanţă naţională se pronunţă înaintea Comisiei, aceasta trebuie să evite să adopte o decizie care ar veni în contradicţie cu decizia avută în vedere de Comisie. În acest scop, instanţa naţională poate să solicite Comisiei informaţii cu privire la iniţierea unei proceduri privind același acord și, dacă este cazul, cu privire la stadiul în care se află procedura și la probabilitatea adoptării unei decizii în cazul respectiv. De asemenea, din raţiuni de certitudine juridică, instanţa naţională poate să ia în considerare posibilitatea de a suspenda procedura până în momentul în care Comisia va adopta o decizie. Atunci când Comisia adoptă o decizie într-un anumit caz înaintea instanţei naţionale, aceasta din urmă, în cazul în are îndoieli cu privire la legalitatea deciziei Comisiei, poate sesiza Curtea de Justiţie. Totuși, instanţa naţională nu poate adopta niciodată o decizie contrară deciziei Comisiei.

Un sistem de aplicare în paralel sau succesivă a normelor în materie de concurenţă trebuie să se bazeze pe o cooperare solidă. Totuși, deși legislaţia UE nu conţine nicio dispoziţie expresă în acest sens, instanţele UE au decis că articolul 4 alineatul (3) din Tratatul privind Uniunea Europeană (ex-articolul 10 din TCE), care obligă statele membre să faciliteze îndeplinirea misiunii UE, impune instituţiilor europene și ţărilor UE obligaţii reciproce de cooperare loială în scopul îndeplinirii obiectivelor tratatului. Astfel, articolul 4 alineatul (3) implică faptul că:

  • Comisia trebuie să acorde asistenţă instanţelor naţionale în aplicarea dreptului UE;
  • instanţele naţionale pot fi obligate să acorde asistenţă Comisiei în îndeplinirea misiunii sale.

Comisia trebuie să acorde asistenţă instanţelor naţionale într-un mod neutru și obiectiv care să nu le impună obligaţii. Instanţele naţionale trebuie să prezinte Comisiei în scris cererile lor de asistenţă. Comisia își exprimă poziţia:

  • prin comunicarea de informaţii: o instanţă naţională are posibilitatea, de exemplu, de a solicita Comisiei să îi pună la dispoziţie documentele pe care le deţine sau informaţii de natură procedurală pentru a-i permite să afle dacă un anumit caz este analizat de către Comisie, dacă aceasta a iniţiat o procedură sau dacă a adoptat deja o poziţie. Comisia va încerca să ofere informaţiile solicitate în termen de o lună de la data primirii cererii;
  • prin formularea unei opinii: instanţa naţională poate să solicite opinia Comisiei cu privire la aspecte economice, faptice și juridice, fără a aduce atingere, bineînţeles, posibilităţii sau obligaţiei instanţei naţionale de a adresa Curţii de Justiţie o solicitare de pronunţare a unei hotărâri preliminare privind interpretarea sau validitatea dreptului comunitar, în conformitate cu articolul 267 din TFUE (ex-articolul 234 din TCE). Atunci când își exprimă opinia, Comisia se va limita la a oferi instanţei naţionale informaţiile faptice sau clarificările economice sau juridice solicitate, fără a se pronunţa asupra fondului cauzei pendinte în faţa instanţei naţionale. Opinia Comisiei nu impune obligaţii de natură juridică instanţei naţionale;
  • prin prezentarea unor observaţii: autorităţile naţionale din domeniul concurenţei și Comisia pot prezenta observaţii unei instanţe naţionale. Totuși, acest lucru este posibil doar atunci când se impune pentru aplicarea coerentă a articolelor 101 și 102 din TFUE. Pentru a permite Comisiei să prezinte observaţii utile, instanţele naţionale pot fi solicitate să comunice sau să asigure comunicarea unor copii ale tuturor documentelor necesare pentru evaluarea cauzei.

Obligaţia de cooperare loială presupune, de asemenea, să li se poată solicita autorităţilor statelor membre să acorde asistenţă Comisiei în îndeplinirea misiunii sale. Regulamentul (CE) nr. 1/2003 oferă trei exemple în acest sens:

  • transmiterea documentelor necesare pentru evaluarea unei cauze în care Comisia dorește să prezinte observaţii;
  • transmiterea hotărârilor de aplicare a articolelor 101 sau 102 din TFUE: În conformitate cu articolul 15 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1/2003, statele membre trimit Comisiei o copie a fiecărei hotărâri scrise a instanţelor naţionale în aplicarea articolelor 101 și 102 din TFUE, fără întârziere, după ce versiunea integrală a hotărârii scrise este comunicată părţilor;
  • participarea la inspecţii: Comisia poate solicita instanţelor naţionale să deţină un rol în contextul unei inspecţii a Comisiei la o întreprindere sau o asociaţie de întreprinderi.

În cazul în care elementul esenţial în cadrul cooperării dintre Comisie și instanţele naţionale este schimbul de informaţii, acesta nu trebuie să aibă loc în detrimentul respectării secretului profesional [articolul 339 din TFUE (ex-articolul 287 din TCE)]. Chiar dacă obligaţia de cooperare loială impune Comisiei să ofere instanţelor naţionale toate informaţiile care i s-au solicitat, inclusiv informaţii cu caracter de secret profesional, Comisia poate refuza divulgarea unor astfel de informaţii în situaţiile în care instanţa naţională nu poate garanta protecţia informaţiilor confidenţiale și a secretelor de afaceri. De asemenea, aceasta poate refuza să ofere instanţelor naţionale informaţii din motive care ţin, în mod esenţial, de nevoia de a proteja interesele UE.

În raportul său anual privind politica în domeniul concurenţei, Comisia va publica un rezumat al cooperării sale cu instanţele naţionale în temeiul comunicării. De asemenea, aceasta poate pune la dispoziţie opiniile și observaţiile formulate pe site-ul său internet.

Context

Această comunicare înlocuiește Comunicarea din 1993 privind cooperarea dintre Comisie și instanţele naţionale în aplicarea articolelor 85 și 86 din Tratatul CE.

ACTE CONEXE

Propunere de directivă a Parlamentului European şi a Consiliului privind anumite norme care guvernează acțiunile în despăgubire în temeiul dreptului național în cazul încălcărilor dispozițiilor dreptului concurenței al statelor membre și al Uniunii Europene [ COM(2013) 404 final din 11.6.2013 - nepublicată în Jurnalul Oficial].

Ultima actualizare: 10.04.2014

Top