Help Print this page 

Summaries of EU Legislation

Title and reference
Legi naționale armonizate privind protecția desenelor și modelelor industriale

Summaries of EU legislation: direct access to the main summaries page.
Languages and formats available
Multilingual display
Text

Legi naționale armonizate privind protecția desenelor și modelelor industriale

 

SINTEZĂ PRIVIND:

Directiva 98/71/CE care asigură protecția desenelor și modelelor industriale

CARE ESTE OBIECTIVUL ACESTEI DIRECTIVE?

Directiva are obiectivul de a armoniza legile naționale privind protecția desenelor și modelelor industriale pentru a asigura că titularul beneficiază de o protecție echivalentă în toate țările Uniunii Europene (UE).

Legile naționale coexistă cu un sistem la nivelul UE pentru obținerea unui desen sau model industrial comunitar, care beneficiază de protecție uniformă.

ASPECTE-CHEIE

Directiva se aplică desenelor și modelelor industriale* înregistrate:

Condiții de protecție

Pentru a fi eligibil, un desen sau model industrial trebuie să fie nou și să aibă un caracter individual. Țările UE protejează desenele și modelele industriale prin înregistrare și conferirea de drepturi exclusive autorului acestora.

Durata protecției

Desenul sau modelul industrial este protejat pentru una sau mai multe perioade de cinci ani, până la cel mult 25 de ani. Protecția conferă titularului dreptul exclusiv de exploatare a desenului sau modelului industrial și interzice terților utilizarea desenului sau modelului industrial.

Drepturi conferite prin înregistrare

Înregistrarea unui desen sau model industrial conferă titularului dreptul exclusiv de exploatare și interzice terților utilizarea acestuia.

Limitarea drepturilor

Drepturile conferite prin înregistrarea desenului sau modelului industrial nu se exercită în privința:

  • actelor efectuate în scop personal și necomercial;
  • actelor îndeplinite în scopuri experimentale;
  • actelor de reproducere în scopul citării sau predării;
  • echipamentului aflat la bordul navelor maritime și aeriene înregistrate într-o altă țară, atunci când acestea intră temporar pe teritoriul țării UE în cauză;
  • importului în țara UE în cauză a pieselor de schimb și accesoriilor în scopul reparării acestor nave;
  • execuției reparațiilor la aceste nave.

De asemenea, sunt excluse de la protecție:

  • articolele încorporate într-un produs care nu sunt vizibile pe parcursul utilizării „normale” a acestuia;
  • caracteristicile privind aspectul unui produs care sunt determinate exclusiv de funcția tehnică a acestuia;
  • caracteristicile privind aspectul unui produs care trebuie reproduse în așa fel încât să permită conectarea mecanică sau amplasarea în, în jurul sau în contact cu un alt produs;
  • echipamentul aflat la bordul navelor maritime și aeriene care intră temporar pe teritoriul unei alte țări din UE;
  • piesele de schimb și accesoriile care sunt importate în respectiva țară din UE în scopul reparării acestor nave;
  • desenele sau modelele industriale care contravin moralei sau ordinii publice.

Anularea

Înregistrarea desenelor sau modelelor industriale poate fi anulată, în anumite cazuri definite, chiar după stingerea dreptului sau după renunțarea la acel drept (adică titularul a renunțat la respectivul drept).

Relația cu alte forme de protecție

Dacă, într-o țară a UE, desenele și modelele industriale sunt protejate de legi privind desenele sau modelele industriale neînregistrate, mărcile comerciale, brevetele și machetele utilitare sau orice altă lege, aceste legi se aplică în paralel cu legislația specifică privind protejarea desenelor și modelelor industriale.

DE CÂND SE APLICĂ DIRECTIVA?

Directiva se aplică începând cu 17 noiembrie 1998. Țările UE au avut obligația de a o transpune în legislația națională până la 28 octombrie 2001.

CONTEXT

Pentru informații suplimentare, consultați:

* TERMENI-CHEIE

Desene și modele industriale: Aspectul total sau parțial al unui produs care rezultă, în special, din caracteristicile liniilor, contururilor, culorilor, formelor, texturii și/sau materialelor produsului în sine și/sau a ornamentelor acestuia.

ACTUL PRINCIPAL

Directiva 98/71/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 octombrie 1998 privind protecția juridică a desenelor și modelelor industriale (JO L 289, 28.10.1998, pp. 28-35)

ACTE CONEXE

Regulamentul (CE) nr. 6/2002 al Consiliului din 12 decembrie 2001 privind desenele sau modelele industriale comunitare (JO L 3, 5.1.2002, pp. 1-24)

Modificările succesive aduse Regulamentului (UE) nr. 6/2002 au fost integrate în textul de bază. Această versiune consolidată are doar un caracter informativ.

Data ultimei actualizări: 07.07.2016

Top