Help Print this page 

Summaries of EU Legislation

Title and reference
Armonizarea tehnică globală a vehiculelor

Summaries of EU legislation: direct access to the main summaries page.
Languages and formats available
BG ES CS DA DE ET EL EN FR GA HR IT LV LT HU MT NL PL PT RO SK SL FI SV
HTML html ES html CS html DA html DE html EL html EN html FR html IT html HU html NL html PL html PT html RO html FI html SV
Multilingual display
Text

Armonizarea tehnică globală a vehiculelor

Armonizarea tehnică globală a vehiculelor este guvernată de două acorduri internaționale la care participă ca şi contractant Uniunea Europeană. Aceste acorduri vizează stabilirea de cerințe de armonizare la nivel global pentru a garanta niveluri ridicate de siguranţă, protecţie a mediului, eficienţă energetică şi protecţie împotriva furtului.

ACTE

Decizia 97/836/CE a Consiliului din 27 noiembrie 1997 în vederea aderării Comunităţii Europene la Acordul Comisiei Economice pentru Europa a Organizaţiei Naţiunilor Unite privind adoptarea specificaţiilor tehnice uniforme pentru vehicule cu roţi, echipamente şi componente care pot fi montate şi/sau folosite la vehicule cu roţi şi condiţiile pentru recunoaşterea reciprocă a omologărilor acordate pe baza acestor specificaţii (Acordul revizuit din 1958).

Decizia 2000/125/CE a Consiliului din 31 ianuarie 2000 referitoare la încheierea Acordului privind stabilirea de norme tehnice mondiale aplicabile vehiculelor cu roţi, echipamentelor şi componentelor care pot fi montate şi/sau utilizate la vehiculele cu roţi (acord paralel).

SINTEZĂ

Pentru a continua recunoaşterea reciprocă a aprobărilor vehiculelor în temeiul prevederilor tehnice armonizate şi, astfel, reducerea barierelor în calea liberului schimb, Comisia Economică pentru Europa a Naţiunilor Unite (CEE-ONU) a stabilit un acord privind armonizarea tehnică a vehiculelor, cunoscut sub denumirea de Acordul din 1958. Uniunea Europeană a devenit parte contractantă a acestui acord la data de 24 martie 1998.

De asemenea, UE a jucat un rol activ în negocierea unui al doilea acord internaţional, cunoscut sub denumirea de acordul paraleldin 1998, care a intrat în vigoare la data de 25 august 2000. Acest acord are drept caracteristică specială faptul că înglobează anumite ţări care nu pot accepta obligația de recunoaştere reciprocă așa cum este prevăzută în cadrul Acordului din 1958.

Încheierea acestor două acorduri contribuie la obiectivele politicii comerciale comune: acestea contribuie la eliminarea barierelor tehnice existente în calea comerţului cu vehicule şi cu piese şi componente auto şi la evitarea apariţiei unor noi bariere. Implicarea Uniunii Europene permite menţinerea eforturilor de armonizare întreprinse deja şi facilitează accesul la pieţele ţărilor terţe. Aderarea Comunităţii la aceste acorduri permite şi crearea unui cadru instituţional specific pentru stabilirea cooperării între părţile contractante.

Acordul din 1958

În temeiul Acordului din 1958, o parte contractantă care aplică unul sau mai multe Regulamente ONU anexate la acest Acord are dreptul să omologheze vehiculele, echipamentele şi piesele de vehicule acoperite de acele Regulamente și trebuie să accepte reciproc omologările acordate de oricare altă parte contractantă care aplică aceleaşi Regulamente. Până în prezent, s-au elaborat peste 130 de Regulamente în temeiul acestui Acord.

Acordul din 1958 are 54 de părţi contractante. În temeiul termenelor Acordului, noile Regulamente și modificările la Regulamente, se adoptă norme noi şi modificări ale normelor în vigoare dacă acestea primesc două treimi din voturile părţilor contractante prezente. Regulamentul nou intră în vigoare pentru toate părţile contractante care nu şi-au exprimat dezacordul în termen de şase luni de la notificare, cu excepţia cazului în care mai mult de o treime din părţile contractante obiectează, situaţie în care Regulamentul nu intră în vigoare.

Recunoaşterea reciprocă a omologărilor între părţile contractante care aplică Regulamentele facilitează comerţul cu vehicule în întreaga Europă și pe piața globală.

Acordul paralel din 1998

Spre deosebire de Acordul din 1958, Acordul paralel nu conţine nicio prevedere privind recunoaşterea reciprocă a omologărilor, fapt care permite ţărilor care nu pot să-şi asume obligaţiile inerente recunoaşterii reciproce să joace un rol concret în armonizarea normelor tehnice mondiale.

Acordul din 1998 are 33 de părți contractante. Până în prezent, s-au instituit 14 Regulamente tehnice globale în temeiul acestui Acord.

Pentru pregătirea noilor norme tehnice mondiale, acordul prevede două abordări diferite. Prima constă din armonizarea normelor sau a standardelor aplicate de părțile contractante, în timp ce a doua implică elaborarea de noi norme tehnice mondiale în cazurile unde nu au mai existat asemenea norme.

Acordul prevede înscrierea normelor existente ale părţilor contractante care se pot armoniza într-un registru al normelor tehnice mondiale admisibile, pentru a facilita transformarea acestora în norme mondiale. O normă se adaugă la registru dacă este susţinută de cel puţin o treime din voturile părţilor contractante prezente, inclusiv un vot din partea Uniunii Europene, a Japoniei sau a Statelor Unite ale Americii.

Faptul că s-a instituit o normă tehnică mondială nu obligă părţile contractante să o adopte în cadrul legislației lor interne. Pe de altă parte, părţile contractante trebuie să transmită notificarea privind decizia lor de a adopta sau nu o normă tehnică mondială şi data efectivă de la care se va aplica. Mai mult, fiecare parte contractantă care votează în favoarea stabilirii unei norme tehnice este solicitată să depună regulamentul procesului de intrare în vigoare pe care-l utilizează.

Comisia Europeană efectuează toate procedurile necesare în numele UE, inclusiv:

  • adoptarea şi notificarea normelor tehnice mondiale;
  • participarea la soluţionarea disputelor;
  • modificarea Acordului.

Deciziile Consiliului 2013/454/UE și 2013/456/UE modifică Deciziile care guvernează cele două acorduri pentru a lua în considerare modificările procedurale care trebuie urmate pentru încheierea acordurilor între UE și organizațiile internaționale ca urmare a intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona.

REFERINȚE

Act

Intrarea în vigoare

Termen de transpunere în legislația statelor membre

Jurnalul Oficial

Decizia Consiliului 97/836/CE

-

-

JO L 346 din 17.12.1997

Decizia Consiliului 2000/125/CE

-

-

JO L 35 din 10.2.2000

Act(e) de modificare

Intrarea în vigoare

Termen de transpunere în legislația statelor membre

Jurnalul Oficial

Decizia Consiliului 2013/456/UE

17.9.2013

-

JO L 245 din 14.9.2013

Decizia Consiliului 2013/454/UE

17.9.2013

-

JO L 245 din 14.9.2013

Ultima actualizare: 19.05.2014

Top