Help Print this page 
Title and reference
Asigurarea protecției vieții private a cetățenilor: Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor

Summaries of EU legislation: direct access to the main summaries page.
Multilingual display
Text

Asigurarea protecției vieții private a cetățenilor: Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor

Acest act legislativ al Uniunii Europene (UE) are obiectivul de a asigura respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, în special dreptul la viața privată în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal* de către instituțiile și organele UE.

ACT

Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2000 privind protecția persoanelor fizice cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile și organele comunitare și privind libera circulație a acestor date.

SINTEZĂ

Acest act legislativ al Uniunii Europene (UE) are obiectivul de a asigura respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, în special dreptul la viața privată în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal* de către instituțiile și organele UE.

CARE ESTE ROLUL ACESTUI REGULAMENT?

Regulamentul stabilește Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor. Acesta stabilește normele necesare pentru a asigura respectarea datelor personale gestionate de instituțiile și organele UE și definește drepturile cetățenilor în această privință.

ASPECTE-CHEIE

Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor

Acest regulament prevede instituirea unei Autorități Europene pentru Protecția Datelor (AEPD), responsabile pentru monitorizarea aplicării normelor privind protecția datelor de către instituțiile și organele UE. Cetățenii au posibilitatea să depună plângeri direct la AEPD dacă consideră că nu au fost respectate drepturile lor în materie de protecție a datelor în temeiul regulamentului.

Fiecare instituție și organ UE trebuie să numească cel puțin un responsabil cu protecția datelor, cu sarcina de a coopera cu AEPD și de a se asigura că drepturile și libertățile persoanelor vizate nu sunt compromise prin prelucrarea datelor.

Date cu caracter personal și prelucrarea datelor

În temeiul regulamentului și pentru scopul pentru care au fost colectate, datele cu caracter personal trebuie să fie:

prelucrate în mod corect și legal;

pentru scopuri determinate, explicite și legitime și să nu fie prelucrate ulterior într-un mod incompatibil cu aceste scopuri;

adecvate, pertinente și să nu fie excesive;

precise și actualizate;

păstrate într-o formă care să permită identificarea persoanelor care fac obiectul datelor pe o perioadă nu mai lungă decât este necesar.

Prelucrarea ulterioară a datelor cu caracter personal în scopuri istorice, statistice sau științifice este permisă sub rezerva luării unor măsuri de securitate adecvate pentru menținerea anonimatului.

Datele cu caracter personal pot fi prelucrate dacă:

sunt necesare pentru îndeplinirea unei sarcini de interes public;

sunt în conformitate cu o obligație legală;

s-a acordat consimțământul fără echivoc;

sunt necesare pentru protejarea intereselor vitale ale persoanei vizate.

Drepturile cetățenilor

Prelucrarea datelor cu caracter personal care dezvăluie originea rasială sau etnică, opiniile politice, credințele religioase sau filosofice, apartenența sindicală, sau a datelor privind sănătatea sau viața sexuală, precum și prelucrarea datelor privind infracțiuni, sunt interzise, ca regulă generală, cu excepția motivelor permise în mod expres de lege.

Cetățenii beneficiază de drepturi garantate din punct de vedere juridic în temeiul regulamentului, precum dreptul de a accesa, rectifica, bloca sau șterge datele cu caracter personal deținute de instituțiile și organele UE.

DE CÂND SE APLICĂ REGULAMENTUL?

Începând cu 1 februarie 2001.

TERMENI-CHEIE

* Date cu caracter personal: orice informație referitoare la o persoană identificabilă sau „persoană vizată” în ceea ce privește atribute precum identitatea fizică, mentală, economică, culturală sau socială.

* Prelucrarea datelor cu caracter personal: o operațiune efectuată asupra datelor cu caracter personal, precum colectarea, păstrarea, utilizarea, modificarea, transmiterea, diseminarea sau ștergerea.

Pentru informații suplimentare, consultați site-ul Autorității Europene pentru Protecția Datelor.

REFERINȚE

Act

Intrarea în vigoare

Termen de transpunere în legislația statelor membre

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

Regulamentul (CE) nr. 45/2001

1.2.2001

-

JO L 8, 12.1.2001, pp. 1-22

Rectificare

-

-

JO L 164, 26.6.2007, p. 36-36

ACTE CONEXE

Decizia Comisiei 2008/597/CE din 3 iunie 2008 de adoptare a dispozițiilor de punere în aplicare privind responsabilul cu protecția datelor în temeiul articolului 24 alineatul (8) din Regulamentul (CE) nr. 45/2001 privind protecția persoanelor fizice cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile și organele comunitare și privind libera circulație a acestor date (JO L 193, 22.7.2008, pp. 7-11).

Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date (JO L 281, 23.11.1995, pp. 31-50).

Ultima actualizare: 12.06.2015

Top