EUR-Lex Access to European Union law
This document is an excerpt from the EUR-Lex website
Cadru de reglementare pentru comunicațiile electronice
Pentru a însoți deschiderea pieței telecomunicațiilor în fața concurenței, Uniunea Europeană (UE) a adoptat un cadru de reglementare privind comunicațiile electronice în acord cu progresul tehnologic și cu cerințele pieței.
SINTEZĂ
Prezenta „directivă-cadru” urmărește în primul rând:
|
— |
să consolideze concurența în sectorul comunicațiilor electronice;
|
|
— |
să stimuleze investițiile;
|
|
— |
să încurajeze libertatea de alegere pentru consumatori și să le permită acestora să beneficieze de servicii inovatoare, calitate și prețuri reduse.
|
În special, directiva stabilește sarcinile autorităților naționale de reglementare (ANR), precum și principiile care stau la baza operațiunilor acestora.
Directiva face parte din „pachetul privind telecomunicațiile”, adoptat în 2002 și modificat în 2009 pentru a lua în considerare dezvoltarea rapidă a sectorului. Acest pachet include patru directive „specifice” care reglementează aspectele specifice ale comunicațiilor electronice, precum și două regulamente:
|
— |
Directiva 2002/20/CE sau „Directiva privind autorizarea”;
|
|
— |
Directiva 2002/19/CE sau „Directiva privind accesul”;
|
|
— |
Directiva 2002/22/CE sau „Directiva privind serviciul universal”;
|
|
— |
|
— |
Regulamentul (CE) nr. 1211/2009 de instituire a Organismului autorităților europene de reglementare în domeniul comunicațiilor electronice (OAREC);
|
|
— |
Regulamentul (UE) nr. 531/2012 privind roamingul în rețelele publice de comunicații mobile.
|
Domeniul de aplicare
Directiva stabilește un cadru armonizat de reglementare a rețelelor de comunicații electronice, adică sisteme de transmisii care permit transmiterea semnalelor prin cablu, unde radio, prin mijloace optice sau prin alte mijloace electromagnetice, inclusiv rețele de satelit, rețele terestre fixe și mobile, sistemele care utilizează rețeaua electrică, rețelele utilizate pentru difuzarea programelor de radio și televiziune și rețelele de televiziune prin cablu, indiferent de tipul de informație transmisă.
De asemenea, directiva acoperă serviciile de comunicații electronice, care constau în transmiterea de semnale prin aceste rețele, și infrastructura și serviciile asociate ale rețelelor sau ale serviciilor de comunicații electronice, care permit sau ajută la furnizarea de servicii prin acea rețea sau serviciu.
În schimb, conținutul serviciilor furnizate prin rețele de comunicații electronice, ca, de exemplu, conținutul emisiilor radio-TV, este exclus din domeniul de aplicare al directivei. Același lucru se aplică și pentru echipamentele terminale de telecomunicații, cu excepția aspectelor care permit facilitarea accesului utilizatorilor cu handicap.
Autoritățile naționale de reglementare (ANR)
Principiile care stau la baza operațiunilor ANR-urilor sunt:
|
— |
independența: ANR-urile trebuie să fie separate și independente din punct de vedere juridic de toate organizațiile care furnizează rețele, echipamente sau servicii de comunicații electronice;
|
|
— |
dreptul la o cale de atac: anumite mecanisme naționale eficiente trebuie să permită oricărui utilizator sau furnizor de rețele sau servicii de comunicații electronice și care este afectat de o decizie a unei ANR să exercite o cale de atac în fața unui organism independent;
|
|
— |
imparțialitate și transparență: ANR-urile trebuie să își exercite puterea în mod imparțial și transparent și, de asemenea, trebuie să aplice mecanisme de consultare a părților interesate atunci când intenționează să ia măsuri ce ar putea avea o puternică influență pe piață.
|
Principalele sarcini ale ANR-urilor sunt următoarele:
|
— |
să promoveze concurența în furnizarea rețelelor și a serviciilor de comunicații electronice. ANR-urile trebuie, de asemenea, să se asigure că utilizatorii au un beneficiu maxim din această concurență în termeni de alegere, preț și calitate;
|
|
— |
să contribuie la dezvoltarea pieței interne pentru comunicații electronice, cooperând cu Comisia Europeană și cu OAREC;
|
|
— |
să promoveze interesele cetățenilor Uniunii Europene i) asigurându-se că toți cetățenii au acces la un serviciu universal; ii) asigurând un nivel ridicat de protecție a consumatorilor în relația acestora cu furnizorii, în special asigurând existența unor proceduri simple și ieftine de soluționare a litigiilor; iii) ajutând la asigurarea unui nivel ridicat de protecție a datelor cu caracter personal și a vieții private; iv) încurajând furnizarea unor informații clare, în special solicitând transparența tarifelor și a condițiilor de utilizare a serviciilor de comunicații electronice destinate publicului; v) răspunzând nevoilor anumitor grupuri sociale, în special ale utilizatorilor cu handicap și vi) asigurând securitatea rețelelor de comunicații.
|
Alte dispoziții
Directiva acoperă, de asemenea, alte aspecte care privesc atât substanța reglementării rețelelor și a serviciilor de comunicații electronice, cât și procedurile necesare pentru punerea sa în aplicare.
Dispozițiile următoare aparțin primei categorii:
|
— |
atribuirea frecvențelor radio și a resurselor de numerotare;
|
|
— |
planificarea strategică, armonizarea și coordonarea spectrului radio în Uniunea Europeană;
|
|
— |
drepturi de trecere pentru extinderea rețelelor și a infrastructurii asociate;
|
|
— |
partajarea elementelor de rețea și a infrastructurii asociate;
|
|
— |
securitatea și integritatea rețelelor și a serviciilor;
|
|
— |
standardizare destinată să promoveze furnizarea armonizată de rețele și servicii de comunicații electronice și de infrastructură și servicii asociate;
|
|
— |
interoperabilitatea serviciilor de televiziune digitală.
|
În schimb, cea de a doua categorie acoperă:
|
— |
controlul asupra companiilor puternice de pe piață și procedura pentru aplicarea consecventă a soluțiilor;
|
|
— |
proceduri pentru definirea și analizarea piețelor relevante care țin seama de recomandarea și de orientările Comisiei în acest domeniu;
|
|
— |
recomandările Comisiei pentru țările UE privind aplicarea armonizată a dispozițiilor prezentei directive și ale directivelor speciale;
|
|
— |
soluționarea litigiilor între întreprinderi care furnizează rețele sau servicii de comunicații electronice, incluzând regulamentul privind litigiile transfrontaliere.
|
În sfârșit, țările UE stabilesc normele privind sancțiunile aplicabile în caz de încălcare a dispozițiilor prezentei directive.
ACT
Directiva 2002/21/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 martie 2002 privind un cadru de reglementare comun pentru rețelele și serviciile de comunicații electronice (Directivă-cadru)
REFERINȚE
|
Act |
Intrarea în vigoare |
Termen de transpunere în legislația statelor membre |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
|
Directiva 2002/21/CE |
24.4.2002 |
24.7.2003 |
|
Act(e) de modificare |
Intrarea în vigoare |
Termen de transpunere în legislația statelor membre |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
|
Regulamentul (CE) nr. 717/2007 |
30.6.2007 |
30.8.2007 |
|
|
Regulamentul (CE) nr. 544/2009 |
2.7.2009 |
- |
|
|
Directiva 2009/140/CE |
19.12.2009 |
25.5.2011 |
|
|
- |
- |
Modificările și corecturile succesive aduse Directivei 2002/21/CE au fost integrate în textul de bază. Această versiune consolidată are doar un caracter informativ.
ACTE CONEXE
Directiva 2002/19/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 martie 2002 privind accesul la rețelele de comunicații electronice și la infrastructura asociată, precum și interconectarea acestora (Directiva privind accesul) (JO L 108, 24.4.2002, pp. 7-20).
Directiva 2002/20/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 martie 2002 privind autorizarea rețelelor și serviciilor de comunicații electronice (Directiva privind autorizarea) (JO L 108,24.4.2002, pp. 21-32).
Directiva 2002/22/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 martie 2002 privind serviciul universal și drepturile utilizatorilor cu privire la rețelele și serviciile electronice de comunicații (Directiva privind serviciul universal) (JO L 108, 24.4.2002, pp. 51-77).
Directiva 2002/58/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 iulie 2002 privind prelucrarea datelor personale și protejarea confidențialității în sectorul comunicațiilor publice (Directiva asupra confidențialității și comunicațiilor electronice) (JO L 201, 31.7.2002, pp 37-47).
Recomandarea 2007/879/CE a Comisiei din 17 decembrie 2007 privind piețele relevante de produse și de servicii din sectorul comunicațiilor electronice care pot face obiectul unei reglementări ex ante, în conformitate cu Directiva 2002/21/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind un cadru de reglementare comun pentru rețelele și serviciile de comunicații electronice (JO L 344, 28.12.2007, pp. 65-69).
Cu această recomandare, Comisia stabilește o listă de șapte piețe care vor trebui analizate de către autorități naționale de reglementare. Mai multe piețe au fost eliminate din această listă în raport cu recomandarea din 2003 ca urmare a unei reglementări eficace a piețelor cu ridicata și a dezvoltării unei concurențe efective pe piețele cu amănuntul.
Recomandarea 2008/850/CE a Comisiei din 15 octombrie 2008 privind procedura de notificare, termenele limită și procedura de consultare prevăzute la articolul 7 din Directiva 2002/21/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind un cadru de reglementare comun pentru rețelele și serviciile de comunicații electronice (JO L 301, 12.11.2008, pp. 23-32).
Recomandarea 2009/396/CE a Comisiei din 7 mai 2009 cu privire la reglementarea tarifelor de terminare a apelurilor telefonice în rețele fixe și în rețele mobile în UE (JO L 124, 20.5.2009, pp. 67-74).
Cu această recomandare, Comisia sfătuiește ANR-urile în legătură cu modul în care trebuie să acționeze pentru a stabili în mod simetric tarife de terminare a apelurilor pe baza costurilor suportate de operatori.
Regulamentul (CE) nr. 1211/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 noiembrie 2009 de instituire a Organismului autorităților europene de reglementare în domeniul comunicațiilor electronice (OAREC) și a Oficiului (JO L 337, 18.12.2009, pp. 1-10).
Directiva 2009/136/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 noiembrie 2009 de modificare a Directivei 2002/22/CE privind serviciul universal și drepturile utilizatorilor cu privire la rețelele și serviciile de comunicații electronice, a Directivei 2002/58/CE privind prelucrarea datelor personale și protejarea confidențialității în sectorul comunicațiilor publice și a Regulamentului (CE) nr. 2006/2004 privind cooperarea dintre autoritățile naționale însărcinate să asigure aplicarea legislației în materie de protecție a consumatorului (JO L 337, 18.12.2009, pp. 11-36).
Recomandarea 2010/572/UE a Comisiei din 20 septembrie 2010 privind accesul reglementat la rețelele de acces de nouă generație (Next Generation Access Networks - NGA) (JO L 251, 25.9.2010, pp. 35-48).
Regulamentul (UE) nr 531/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 iunie 2012 privind roamingul în rețelele publice de comunicații mobile în interiorul Uniunii (JO L 172, 30.6.2012, pp. 10-35).
Recomandarea 2013/466/UE a Comisiei din 11 septembrie 2013 privind obligații consecvente de nediscriminare și metode coerente de calcul al costurilor pentru promovarea concurenței și optimizarea mediului de investiții în bandă largă (JO L 251, 21.9.2013, pp 13-32).
Propunere de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a unor măsuri privind piața unică europeană a comunicațiilor electronice și de realizare a unui continent conectat și de modificare a Directivelor 2002/20/CE, 2002/21/CE și 2002/22/CE și a Regulamentelor (CE) nr. 1211/2009 și (UE) nr. 531/2012 [COM(2013) 627 final - nepublicată în Jurnalul Oficial].
Obiectivul general al propunerii este realizarea unei piețe unice pentru comunicațiile electronice în care:
furnizorii de rețele și servicii de comunicații electronice își pot stabili, extinde și exploata rețelele și pot furniza servicii, indiferent de locul în care își au sediul principal și de cel al clienților lor în Uniune, și sunt încurajați să facă acest lucru;
persoanele fizice și întreprinderile pot avea efectiv acces la servicii de comunicații electronice competitive, sigure și fiabile, indiferent de locul lor de furnizare în Uniune, fără ca această furnizare să fie împiedicată de restricții transfrontaliere sau de costuri suplimentare nejustificate.
Directiva 2014/61/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 mai 2014 privind măsuri de reducere a costului instalării rețelelor de comunicații electronice de mare viteză (JO L 155, 23.5.2014, pp. 1-14).
Obiectivul directivei este să faciliteze și să încurajeze instalarea rețelelor de comunicații electronice de mare viteză prin măsuri care promovează utilizarea în comun a infrastructurii fizice existente și permit instalarea mai eficace a unora noi, pentru a reduce costurile asociate instalării acestor rețele.
Data ultimei actualizări: 30.09.2015