Help Print this page 

Summaries of EU Legislation

Title and reference
Directivele Uniunii Europene

Summaries of EU legislation: direct access to the main summaries page.
Languages and formats available
Multilingual display
Text

Directivele Uniunii Europene

Directiva este unul dintre instrumentele juridice disponibile instituțiilor Europene pentru punerea în aplicare a politicilor Uniunii Europene (UE). Aceasta este un instrument flexibil, utilizat în principal ca mijloc de a armoniza legile naționale. Directiva le impune țărilor UE să atingă un anumit rezultat, dar le lasă libertatea de a alege cum îl vor atinge.

SINTEZĂ

Directiva este unul dintre instrumentele juridice disponibile instituțiilor Europene pentru punerea în aplicare a politicilor Uniunii Europene (UE). Aceasta este un instrument flexibil, utilizat în principal ca mijloc de a armoniza legile naționale. Directiva le impune țărilor UE să atingă un anumit rezultat, dar le lasă libertatea de a alege cum îl vor atinge.

Directiva face parte din dreptul secundar al UE. Prin urmare, ea este adoptată de instituțiile UE în conformitate cu tratatele de bază. Odată adoptată la nivelul UE, directiva este transpusă apoi de țările UE în legislația lor națională în vederea aplicării.

De exemplu, directiva privind organizarea timpului de lucru stabilește perioade de odihnă obligatorii și o limită privind timpul de lucru săptămânal autorizat în UE. Rămâne însă la latitudinea fiecărei țări să își elaboreze propriile legi pentru a determina modul de aplicare a acestor norme.

Un act obligatoriu cu aplicabilitate generală

Articolul 288 din Tratatul privind Funcționarea UE prevede că directiva este obligatorie pentru țările destinatare (una, mai multe sau toate) cu privire la rezultatul care trebuie atins, lăsând autorităților naționale competența în ceea ce privește forma și mijloacele.

Directiva se deosebește însă de regulament sau de decizie.

  • Spre deosebire de regulament, care se aplică imediat în dreptul intern al țărilor UE imediat după intrarea sa în vigoare, directiva nu se aplică direct în țările UE. Aceasta trebuie transpusă mai întâi în legislația națională înainte ca guvernele, întreprinderile și persoanele fizice să poată recurge la ea.
  • Spre deosebire de decizie, directiva este un text cu aplicabilitate generală în toate țările UE.

Directiva se adoptă în urma unei proceduri legislative. Aceasta este un act legislativ adoptat de Consiliu și de Parlament prin proceduri legislative ordinare sau speciale.

Obligativitatea transpunerii

Pentru ca o directivă să intre în vigoare la nivel național, țările UE trebuie să adopte o lege pentru a o transpune. Această măsură națională trebuie să atingă obiectivele stabilite de directivă. Autoritățile naționale trebuie să comunice măsurile respective Comisiei Europene.

Țările UE beneficiază de spațiu de manevră în acest proces de transpunere. Acest lucru le permite să țină seama de caracteristicile naționale specifice. Transpunerea trebuie efectuată în termenul stabilit la momentul adoptării directivei (în general, în decurs de doi ani).

În cazul în care o țară nu transpune o directivă, Comisia poate iniția proceduri privind încălcarea dreptului UE și poate introduce o acțiune împotriva țării respective în fața Curții de Justiție a UE (neexecutarea hotărârii acesteia poate duce la o nouă condamnare, aceasta putând genera sancțiuni).

Protejarea persoanelor fizice în cazul transpunerii incorecte a directivelor

În principiu, directiva produce efecte numai din momentul transpunerii sale. Cu toate acestea, Curtea de Justiție a UE consideră că o directivă care nu este transpusă poate produce anumite efecte în mod direct în cazul în care:

  • transpunerea în legislația națională nu a avut loc sau s-a efectuat incorect;
  • prevederile directivei sunt necondiționate și suficient de clare și de precise și
  • prevederile directivei acordă drepturi persoanelor fizice.

Dacă sunt întrunite aceste condiții, persoanele fizice pot invoca directiva împotriva unei țări a UE în fața instanței. Cu toate acestea, o persoană fizică nu poate emite o pretenție împotriva altei persoane fizice referindu-se la efectul direct al unei directive dacă aceasta nu a fost transpusă (a se vedea hotărârea pronunțată în Cauza C-91/92 Paola Faccini Dori/Recreb Srl din 14 iulie 1994).

De asemenea, Curtea de Justiție le acordă persoanelor fizice, în anumite condiții, posibilitatea de a obține despăgubiri pentru transpunerea inadecvată sau cu întârziere a directivelor (hotărârile pronunțate în cauzele C-6/90 și C-9/90 Francovich și Bonifaci din 19 noiembrie 1991).

Combaterea întârzierilor la transpunere

Transpunerea întârziată a directivelor de către țările UE rămâne o problemă persistentă, din cauza căreia cetățenii și întreprinderile nu se pot bucura de beneficiile tangibile ale legislației UE.

UE a stabilit un obiectiv de reducere a deficitului de transpunere la 1 %. Tabelul transpunerii directivelor UE pe piața unică, publicat de Comisia Europeană în iulie 2014, arată că numai cinci țări nu au reușit să atingă acest obiectiv. Pe de altă parte, 12 țări au reușit să atingă un deficit de conformitate în cazul legislației naționale sub pragul de 0,5 % propus în Actul privind piața unică din aprilie 2011.

Pentru informații suplimentare, consultați legislația UE pe site-ul Uniunii Europene.

Data ultimei actualizări: 30.08.2015

Top