Help Print this page 

Summaries of EU Legislation

Title and reference
Măsuri împotriva pestei cabaline africane

Summaries of EU legislation: direct access to the main summaries page.
Multilingual display
Text

Măsuri împotriva pestei cabaline africane

 

SINTEZĂ PRIVIND:

Directiva 92/35/CEE – norme de control și măsuri pentru combaterea pestei cabaline africane

CARE ESTE OBIECTIVUL DIRECTIVEI?

Pesta cabalină africană este o boală virală care afectează toate ecvideele*, de obicei este fatală cailor și ar putea avea consecințe socioeconomice grave. Directiva stabilește norme de control și măsuri pentru combaterea bolii.

ASPECTE-CHEIE

  • Dacă unul sau mai mulți cai dintr-o exploatație sunt suspecți de a avea pesta cabalină africană, autoritățile relevante trebuie să fie notificate imediat. Autoritățile trebuie să pună exploatația sub supraveghere oficială și să instituie măsurile următoare:
    • un recensământ oficial al ecvideelor, incluzându-le pe cele deja moarte, infectate sau care ar putea fi infectate;
    • un recensământ al locurilor favorabile apariției insectelor purtătoare;
    • o anchetă completă și un examen clinic al ecvideelor;
    • ecvideele trebuie ținute protejate împotriva insectelor purtătoare;
    • transportul de ecvidee către sau din exploatație este interzis;
    • eforturi de eradicare a insectelor purtătoare din adăposturile ecvideelor;
    • cadavrele ecvideelor trebuie să fie distruse.
  • Dacă boala este confirmată, măsurile instituite vor cuprinde:
    • toate ecvideele infectate, sau cele care prezintă simptome, trebuie să fie sacrificate imediat, iar cadavrele distruse;
    • măsurile de precauție pentru exploatațiile suspecte de boală sunt extinse la exploatațiile situate pe o rază de cel puțin 20 km față de cele în care infecția este confirmată;
    • ecvideele din această zonă de 20 km trebuie să fie vaccinate, cu excepția unor circumstanțe specifice.
  • Se va delimita o zonă de protecție de cel puțin 100 km în jurul exploatațiilor infectate, în care toate ecvideele sunt examinate clinic și transportul este permis numai până la un abator situat în zona de protecție sau într-o zonă de supraveghere. O zonă de supraveghere se întinde în mod normal pe o rază de 50 km dincolo de zona de protecție în zonele în care nu au fost efectuate vaccinări constante în ultimele 12 luni.
  • Persoanele care locuiesc în aceste zone trebuie să fie informate cu privire la toate restricțiile în vigoare. Vaccinarea sistematică a animalelor poate fi efectuată numai în zona de protecție.
  • Țările UE trebuie să desemneze un laborator național pentru a coordona reacția la boală, lucrând în cooperare cu alte țări ale UE și cu laboratorul de referință din Spania.
  • Fiecare țară trebuie să își elaboreze propriul plan de intervenție pentru a reacționa la boală, incluzând instituirea unui centru de criză și a unor centre locale de control al bolii. Experții Comisiei Europene pot efectua controale la fața locului pentru a se asigura că aceste instituții își îndeplinesc deplin responsabilitățile.
  • Comitetul permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale asistă Comisia la gestionarea pestei cabaline africane.

Abrogare

Directiva 92/35/CEE va fi abrogată și înlocuită cu Regulamentul (UE) 2016/429 începând cu 21 aprilie 2021.

DE CÂND SE APLICĂ DIRECTIVA?

Directiva se aplică de la 18 mai 1992. Țările UE au avut obligația de a o transpune în legislația națională până la 31 decembrie 1992.

CONTEXT

Pentru informații suplimentare, consultați:

* TERMENI-CHEIE

Ecvidee: cabaline precum caii, măgarii și zebrele și descendenții din rase încrucișate.

ACTUL PRINCIPAL

Directiva 92/35/CEE a Consiliului din 29 aprilie 1992 de stabilire a normelor de control și a măsurilor pentru combaterea pestei cabaline africane (JO L 157, 10.6.1992, pp. 19-27)

Modificările succesive aduse Directivei 92/35/CEE au fost integrate în textul de bază. Această versiune consolidată are doar un caracter informativ.

ACTE CONEXE

Regulamentul (UE) 2016/429 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 martie 2016 privind bolile transmisibile ale animalelor și de modificare și de abrogare a anumitor acte din domeniul sănătății animalelor („Legea privind sănătatea animală”) (JO L 84, 31.3.2016, pp. 1-208)

Regulamentul (CE) nr. 178/2002 al Parlamentului European și al Consiliului din 28 ianuarie 2002 de stabilire a principiilor și a cerințelor generale ale legislației alimentare, de instituire a Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară și de stabilire a procedurilor în domeniul siguranței produselor alimentare (JO L 31, 1.2.2002, pp. 1-24)

A se vedea versiunea consolidată.

Data ultimei actualizări: 20.10.2016

Top